Love-the hard way

Filmul a apărut în 2001, avându-i în rolurile principale pe Adrien Brody și Charlotte Ayanna. E prezentat ca o dramă romantică, dar de fapt e o tragedie feminină....o poveste toxică despre iluziile feminine în patriarhat. O tânără inocentă e distrusă de un ideal absurd. Obișnuită cu a face lucruri grele, a învăța lucruri grele, o studentă la biochimie (facultate foarte grea), pasionată de ceea ce face, sensibilă și atrăgătoare, confundă natura cu societatea, sportul cu recompensa socială. Adică își imaginează că viața e școala sau ca natura sau ca sportul, dacă muncești suficient de mult, cu suficient talent, ajungi să înțelegi lucrurile, în cazul naturii, și ajungi și la recompensă, la performanță în cazul sportului, iar în cazul școlii, la note bune. Nu, societatea nu e ca natura, nici nu dă note. În societate, lucrurile sunt limitate pentru minorități, în special femei, care nu sunt minoritate, dar sunt grupul defavorizat principal. Înainte lucurile erau clare, acum se ascund sub tot felul de minciuni ale politicienilor. Dar femeile în continuare sunt strivite e de tot felul de tavane de sticlă. Iar în cazul relațiilor romantice, tavanul e foarte jos.

Această tânără, Claire, cunoaște un mic infractor, Jack, un tip care organiza flagrante de aventuri extramaritale, apoi simula venirea poliției, urmată de șpaga necesară renunțării la acuzații. Deci estorca bărbați infideli. Complicele lui, femei care se pretindeau prostituate, nu ajungeau niciodată să facă sex cu posibilii clienți. Claire se îndrăgostește de micul infractor, are cu el o aventură de o noapte, care se termină cu ea fericită la masa de lucru lucrând la un proiect, Dar după asta Jack își reia stilul de viață superficial. Sigur că nu o mai căută, iar când ea o face, îl găsește în pat cu una dintre complice. Se poartă cu ea cu cea mai mare brutalitate, lezându-i sentimentele la sânge. Ea urlă de durere, dar continuă să creadă că el e altceva. O mare iluzie. Nu renunță la el, din contră se alătură afacerii lui, unde se lasă abuzată în toate felurile, inclusiv îi lasă pe clienți să facă sex cu ea. Acest mod de viață, dar mai ales indiferența lui, o transformă într-o legumă. Durerea dată de marea dezamăgire o termină, nu se mai duce la cursuri, se târăște ca un robot fără ca nimic s-o mai intereseze. Afară de, cel puțin pentru o perioadă, ca el să fie impresionat de ea și totul să fie din nou ca la început. Ca în acea noapte superbă în care el nu a apucat să-și arate adevărata față.

Din păcate, povestea din ”Frumoasa și bestia”, despre care unii lingviști consideră că ar avea, în altă formă, în alte limbi, 6000 ani (de când a început patriarhatul?), nu e reală. Nu, bărbații nu sunt impresionați de femei, de calitățile lor umane. Ei sunt impresionați de ele ca obiecte. Sentimentele și dorințele lor nu contează, calitățile lor morale nu contează. Sau contează doar ca factori de stress pentru ei. Iar pasiunea unei femei e un factor de stress major pentru un bărbat. Curajul unei femei într-o relație cu un bărbat nu e să pară distantă, dură, ci să-și arate sentimentele, să ceară sentimente, eventual să plângă pentru ele sau pentru că i-au fost rănite.

Până la urmă Jack ajunge în pușcărie, unde îi era locul. După ce iese de acolo, părând oarecum vinovat, ca un căine care a ros pantofii stăpânului, o caută pe Claire, care lucra în laborator. Nu mai e nimic din exuberanța ei de altădată, e resemnată, fără dorințe, învinsă. Practic el a ucis-o, a ucis visele și speranțele din ea. Dar are tupeul să-i dea de înțeles că s-ar întoarce la ea. Totul se termină în coadă de pește. Nu se înțelege dacă ea l-ar mai primi înapoi, dar ce se înțelege e că el nu a primit pedeapsa pentru adevărata lui crimă, pentru ce i-a făcut ei.

În patriarhat, femeile precum Claire sunt considerate și proaste, de fapt cum își imaginează ele că...Un alt tip de victim blaming. Pentru că ele sunt altceva, ele simt altceva, asta e natura lor, asta vor ele de la o relație, asta e sexualitatea lor. Faptul că ele se manifestă, că își manifestă dorințele, sexualitatea, e cel mai riscant lucru din lume. Ceea ce prostituatele știu. În patriarhat, ca femeie, nu ai voie să ai sentimente, pentru că nu ai nicio șansă să ți le împlinești prin mijloace active. Numai norocul te poate salva.
”Love-the hard way” arată finalul real al poveștii ”Frumoasa și bestia”. Frumoasa nu îmblânzește bestia, ci bestia ucide frumoasa. Dar rămâne un film realist, care descrie sentimente feminine reale, tragedii reale, crime reale.

Love the Hard Way (2001) - IMDb

Continue Reading

Dragoste in vremea holerei

Îmi aduc aminte cum a fost prezentat filmul la radio, când a apărut la noi, în 2008. Era ceva despre un bărbat care, deși a făcut avere și a avut relații sexuale cu sute de femei, el a așteptat-o timp de decenii pe iubirea vieții lui din tinerețe. Când l-am văzut, am fost surprinsă că era vorba de cu totul altceva.

”Dragoste în vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez, a apărut în 1985, dar a fost ecranizat în 2007. Deși autorii de succes sud-americani nu dau afară de feminism, ba chiar abundă de misoginism scârbos cu cât sunt mai celebri (ce vinde mai bine decât misoginismul?de fapt misoginismul, nu sexul, vinde!), filmul, cel puțin, are câteva elemenete interesante. Care ar fi acelea? Poate, într-o oarecare măsură, arată ce vor femeile.

Acțiunea e simplă și siropoasă. Un tânăr telegrafist, Florentino Ariza se îndrăgostește de o tânără, fiica unui negustor de măgari, Fermina Daza. Și asta în Columbia, la finele secolului al XIX-lea. La început foarte impresionată, tânăra sfârșește prin a-l refuza, pentru că e o ciudățenie și sentimentele lui sunt ceva care o sperie. Asta pare una dintre cele mai realiste scene din film. Cine n-a văzut genul ăsta de oameni, speriați de tot ce e diferit, chiar dacă acel ceva e cel mai moral, mai luminos, mai inteligent lucru din lume? Chiar dacă e o idee bună, o mare descoperire, un adevăr extraordinar? Dar tocmai pentru că e rar, pentru că nu e comun, ceva cu care să fii obișnuit, acceptat de toată lumea. Oamenii se tem să iasă din rând, chiar dacă rândul îi duce la cea mai neagră soartă. Sigur, pe ea soarta o duce la o căsătorie ”normală”, agreată de tatăl ei, cu un medic care o îngrijește în timpul unei epidemii de holeră. Dar o căsătorie mai mult sau mai puțin normală, bazată pe agrearea de către un tată mercantil și incult, e biletul spre nefericire. Sigur, era prea mult pentru ea să realizeze, dar va constata până la urmă.

Ce e ciudat (sau poate nu?) e că Florentino, cu sentimentele sale profunde, nu e scârbit de atitudinea ei banală, conformistă. Mai mult, nu e revoltat deloc, ci intră într-o depresie adâncă, în care numai speranța că va fi împreună cu ea, nu contează când, îl menține în viață. De fapt o așteaptă 50 ani până rămâne văduvă. Ceva anormal aici? Anormal e că o femeie, adică o comoditate, ceea ce sunt femeile în patriarhat, are parte de asemenea tratament. Adică pasiunea pentru o femeie e tratată ca pasiunea pentru ceva din alt domeniu, de la filatelie la insecte. Întrebarea e dacă o femeie banală merită așa ceva. Dar pasiunea e numai pentru artă, știință, filosofie, cauze umanitare? Și dacă regina conformismului social și a optuzității intelectuale și afective l-a făcut să viseze, asta e!

Tipul de relație pe care o are Florentino cu Fermina e un tip de relație moral. Singurul sentiment care i-ar da dreptul unui bărbat să se apropie de o femeie ar fi cel pe care îl are el pentru ea. Orice altceva e o ofensă, o agresiune pentru o femeie, o tentativă de viol și exploatare. Dacă vrei monogamie, nu merge să cumperi sau să angajezi o femeie, ci să-i oferi pasiune, ceva ce o face pe ea unică. Dacă o acceptă. Altminteri de ce ai putea pretinde monogamie când ea e ceva ușor de înlocuit? De fapt nici măcar nu e vorba de a cere fidelitate din partea unei femei. Nici măcar asta, ca bărbat, nu îți dă acest drept, după criteriile morale, ci doar de a pretinde ca o femeie să te trateze diferit ca bărbat, de a-ți oferi un rol privilegiat în viața ei. Înainte lucrurile păreau mai clare în acest sens. Bărbații măcar pretindeau că femeile (o anumită femeie) sunt ceva special pentru ei. Acum acest lucru nici măcar nu se mai mimează. Femeile fac sex și au relații pur și simplu pentru motive bizare ca popularitatea. Adică din confirmism, ceva cât se poate de patriarhal. În orice relație, o femeie oferă mai mult decât un bărbat, de aceea ea trebuie să fie atrasă cu ceva special. Ideea de egalitate, prost înțeleasă, nivelează importanța, aportul și pierderile unei femei în diferite situații. Adică nu ține seama de ele. Din partea unui bărbat, e imoral să dorești atenția, grija, afecțiunea unei femei doar pentru că îi oferi bani, adică aduci mai mulți bani, cum se întâmplă în patriarhat, și pentru că faci sex cu ea. Când sexul chiar e dorit de ea. Dacă nu, e un fel de viol.

Dar de ce ar face o femeie sex cu un bărbat? Sigur, numai din plăcerea ei. În condiții de deplină siguranță fizică și afectivă. Florentino află pe pielea lui greu încercată așa ceva. În timpul unei călătorii, o femeie care nu-și arată fața îl seduce, îl transformă în obiectul ei sexual. Ea e doar prima. Cu timpul altele procedează mai mult sau mai puțin la fel, chiar dacă își arată fața. Când un alt bărbat îl întreabă cum de are atâta succes, el îi explică ceva de genul: ”nu le pot face rău, inima mea e goală, precum camerele unui bordel”. Femeile se simțeau în siguranță, libere, de aceea veneau la el. Ele aveau inițiativa, ele căutau propria plăcere. El doar le satisfăcea. Florentino, deși bogat mai târziu, era un bărbat submisiv, iar unele femei se bat, cum se spune, pe bărbații submisivi. Dacă nu sunt masochiste.

Și acesta e un tip de relație moral. ”Dragoste în vremea holerei” descrie două tipuri de relatți femei-bărbatț legitime, morale. Relațiile în patriarhat nu sunt morale din partea bărbaților. De fapt patriarhatul se bazează pe relații abuzive între femei și bărbați. Apare și o astfel de relație. Una dintre amantele lui Florentino, și aici termenul nu e folosit abuziv, pentru că era voința și dorința ei sexuală să fie acolo, nu ca în cazul sclavelor negre pentru care e adesea folosit, Olimpia, e ucișă de soțul gelos, care descoperă printr-o neglijență a lui Florentino că soția îl înșela.
Da, în lumea aceea Florentino era un ciudat, cum e, din păcate, și acum. Legile noastre încă nu sunt făcute luând cu adevărat în seamă femeile, iar moralitatea nu se aplică atunci când e vorba despre suferințele femeilor. Cele mai frumoase relații, care ar trebui să aducă cea mai multă fericire, aduc de fapt nefericire pentru femei.

Povestea are un final fericit pentru Florentino. Până la urmă, după ce dă testul de profunzime și durabilitate a sentimentelor, e acceptat de Fermina, care se opune cu fermitate obiecțiilor urmașilor ei. Cum ar fi arătat filmul (și cartea) dacă rolurile ar fi fost inversate?

Love in the Time of Cholera (2007) - IMDb

Continue Reading