Există dragoste adevărată, pe placul femeilor nepatriarhale? Există astfel de exemple? S-a întâmplat vreodată cu adevărat? Pentru asta istoria ar putea da un răspuns.
Consemnează istoria o poveste de dragoste adevărată? Cea dintre Gala și Dali ar putea fi o candidată serioasă. Dar ce a fost cu adevărat acolo? E greu de ghicit adevărul doar din mărturiile protagoniștilor și ale martorilor, precum și din scrisori. Asta arată cât de greu e să reconstitui chiar și istoria recentă. Dar poate aceste date ne ajută măcar să construim niște ipoteze despre ce ar fi putut fi în această relație și cum am putea obține așa ceva.
Când s-au cunoscut, în 1929, Gala, cu 10 ani mai în vârstă, era măritată, cu o fiică. Dali (Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, 1st Marquess of Dalí de Púbol) o numește de la început ”o femeie superbă” în discuțiile cu prietenii. A fost, se pare, impresionat de ea de la început, deși prietenii artiști îi atrăgeau atenția asupra defectelor ei de toate felurile, în special fizice (mică, slabă, cu picioarele depărtate). Gala, pe numele adevărat Elena Ivanovna Diakonova, era din Rusia, dar originea ei adevărată e învăluită în mister. În unele discuții cu prietenii artiști pretindea că era fiica unui țigan ursar, dar cel mai probabil era fiica unui avocat. S-ar putea specula că, deoarece mama ei nu s-a putut căsători a doua oară pentru că Biserica Ortodoxă nu îi permitea, când de fapt ortodoxia permite căsătorii multiple, ca tatăl ei să fi fost evreu sau de o religie cu care căsătoria nu era acceptată. Oricum, Gala nu era genul de rusoaică înaltă, blondă, atletică, o vikingă orientală.
Povestea are loc în perioada de emancipare a femeilor. Este o saga modernă, iar protagoniștii ei sunt produse ale modernismului. Gala nu avea nici cea mai mică aplecare pentru treburi gospodărești, mai ales gătit, despre care spunea că au unicul rost de a epuiza puținele resurse ale femeilor. Ceea ce gătea, extrem de rar, avea gust de batistă, cum spunea chiar Dali și cum ea însăși recunoștea.
De asemenea, Gala nu manifestă instinct matern. Își lasă fiica la rudele soțului, pe care îl părăsește pentru a trăi, cel puțin la început, în mizerie, cu Dali. Unele cunoștințe se îndoiesc de dorința ei de îmbogățire prin această relație, îmbogățire total incertă atunci. Dali provenea dintr-o familie bogată, dar el însuși nu era bogat, era un artist debutant pe care ea îl introduce în cercurile artiștilor în vogă, al suprarealiștilor, prin intermediul soțului ei, el însuși artist. Gala era ea însăși o veterană a acestor cercuri, deși nu manifesta talent artistic. În plus, familia lui Dali nu-l susținea, și mai ales nu susținea relația lui cu Gala.
Dacă te gândești la sentimente înalte, te gândești în primul rând la existența unui bărbat capabil de așa ceva. Numai că Dali suprarealistul nu era nici pe departe o ființă suprareală, a cărei viziune să transceadă realitatea imediată. Familia lui îl disprețuia pentru că nu era prea cult, chiar ortografia îi ridica probleme serioase, ca să nu mai vorbim de numele străine. Un exemplu vehiculat de rude era cum scria el numele celebrului psihanalist (Froid). În ce privește conștiința politică și conștiința în general, catalanul mediu de pe stradă i-ar fi dat clasă. Nu a solidarizat cu mișcarea de eliberare a Cataloniei, iar evenimentele politice din Spania, care au zguduit întreaga Europă nu l-au atins prea mult. Ca totul să fie perfect, a fost un susținător al lui Franco, care îl vizita la vila lui. Singurul afront pe care l-a adus dictatorului fascist a fost că l-a întâmpinat o dată cu o bonetă catalană, gest care a fost luat ca o impolitețe și lipsă de tact, ceva deloc străin lui Dali. În rest, dacă timpurile n-ar fi fost tragice, declarațiile politice ale lui Dali ar fi fost mai degrabă comice și...agramate.
Ce era într-adevăr deosebit la Dali? Cum el însuși recunoștea, era impotent sau aproape impotent. Se spune că a făcut dragoste cu Gala doar o dată sau niciodată. El se mândrea cu impotența lui, pe care doar într-o discuție o neagă total (”Nu sunt chiar atât de impotent cum credeți voi”, ceea ce înseamnă că și impotența are grade). Dali considera că mulți bărbați celebri au fost impotenți și că impotența era izvorului talentului, dăruirii și ambiției lor, impotenții fiind astfel un fel de dar al umanității. În mod clar nu și al femeilor sau al bărbaților gay. Dar impotent nu înseamnă neinteresat de sex. El era inspirat de nuditate, iar celebrele lui ”grădini zoologice umane”, de fapt grămezi organizate de persoane nude de ambe sexe se pare că erau foarte excitante pentru el și benefice pentru munca lui. Degradant, dar arta nu se discută!
Dali nu era nici măcar un aliat al feminismului și nu admira femeile pentru că erau femei. El le nega talentul artistic, chiar în fața evidențelor, cum era cazul colegei lui argentiniene, talentata pictoriță suprarealistă, Leonor Fini.
Ce poți să aștepți de la acest bărbat și ce putea fi Gala pentru el? Gala era o mamă, o impresară și manager de care el era dependent ca artist. Ea l-a făcut practic marele artist, ea l-a ajutat să se îmbogățească. Deși ea însăși nu avea talent artistic, avea talent de manager, avea viziune, se pricepea la afaceri. Era rece și calculată, nu o femeie visătoare și sentimentală. Atunci ce dorea ea de la Dali? De ce nu a încercat să fie doar pe picioarele ei, de ce s-a implicat în această relație cu un bărbat care nu prea avea cu ce să facă o femeie să viseze? Nici măcar tinerețea lui nu era un atu, atâta vreme căt era impotent.
Numai că nu știm ce o excita pe Gala. În timp ce soțul ei (poetul Paul Éluard) îi dedica poezii și o implora să se întoarcă la el, ea prefera, în anii grei de început al relației cu Dali, doar să ia bani de la el pentru a supraviețui. De ce făcea asta? La o privire mai atentă însă, observăm că pentru soțul ei, care era gata să-i ierte infidelitatea și îi finanța practic aventura cu alt bărbat, ea era doar o muză. Pentru Dali era ”o femeie superbă”. El vedea că are personalitate, el se baza pe ea cu adevărat. Asta, pentru o ființă dominantă cum trebuie să fi fost Gala, însemna ceva. Înseamnă enorm pentru orice femeie demnă. Rolul de muză e ceva scabros, dezumanizant, patriarhal. Cu Dali ea se simțea puternică, își manifesta forța, esența personalității ei. Invers, cu ea el își manifesta dependența fără rețineri, se simțea liber să fie el însuși, excentric, impotent, plin de limite și uneori penibil.
În ultimii ani ai lungii ei vieți (a trăit 90 ani), ea s-a separat de el. Locuia într-o vilă unde el o vizita după un program. Tot ea avea numeroase aventuri cu bărbați mai tineri, despre care el știa, mai mult îi proteja sentimentele când afla de infidelitățile acestora. La moartea ei el a fost distrus. Nu și-a mai dorit nimic, pentru el totul se terminase, cum i-a declarat prietenei lui intime, Amanda Lear, cu care atunci a întrerupt relațiile.
A fost relația lui Salvador Dali cu Gala o poveste de dragoste romantică, pasională? Cel mai probabil, nu. Deși până la urmă Gala și-a asumat un rol de mamă și manager, ceea ce majoritatea femeilor fac în patriarhat, ea a văzut probabil în asta un fel de carieră și împlinire nu doar în relație, ci și în societate. Dali a profitat de munca, talentul și dăruirea ei, cum fac bărbații în patriarhat, dar libertatea unei femei, realizarea ei în viața personală și socială e foarte scumpă. Poate Dali numai a dat un aer romantic recunoștinței pentru ea și dependenței lui de libertatea pe care i-o oferea ea de a se manifesta așa cum era. Dar e foarte mult în patriarhat, unde bărbații consideră că li se cuvine tot ce primesc de la femei, ele fiind obligate să-i servească. Să fie ăsta prețul pe care el însuși era gata să-l plătească pentru a se sustrage rolului său de gen? Oricum, e meritul lui chiar de ar fi vorba numai de recunoștință și de conștientizarea aportului unei femei. Și a aprecierii personalității ei. Și poate Gala a realizat ce poate primi o femeie de la un bărbat în patriarhat. Nu putea visa la mai mult....
Herbert Genzmeir, Dali und Gala, Rowohlt, Berlin, 1998, Dali și Gala, Editura Paralela 45, Pitești București, 2003.