Dan Alexe e un misogin sadea care mi-a blocat aproape toate prietenele feministe. Nu știu prin ce minune zeiască (dionisiacă, telepinească, bahică sau câți de-ăștia or mai fi fost și în culturile mediteraneene dispărute de la care avem termenul de vin, similar în limbi indo-europene și nu numai- v. ”Dacopatia”) eu am scăpat. Poate vrea să mă chinuie înainte. Și relativ de curând am aflat că a bloca femei un timp mai îndelungat, nu for ever, cum face el, care închide gura feministelor pe vecie, e o măgărie imensă. De fapt face cât o herghelie originală, adică de măgari (v. ”Dacopatia”). Dan Alexe e o lichea, ce mai! (ibidem, deși nu merită să-l mai citez). O pată misogină pe fața societății facebook-iste.
Dar cum plagiat nu fac, nu voi face nici rabat la alte valori occidentale.
Și dacă nici mamei Hamas nu i-aș ura să aibă de-a face ca femeie cu el, nu același lucru se poate spune despre ceea ce scrie el pe linie de lingvistică arheologică. Clar o face cu alte zone din creier. Creierul care nu urlă că femeile ”e rele” pentru că el e bețiv. Că până la vârsta asta n-a învățat că femeile nu suportă bețivii pe termen lung sau altundeva decât la cărciumă. Chiar dacă și lor le place licoarea fermentată. Dar și bețiv fiind, i-a rămas suficient creier ca să facă ce alții din mediul academic nu fac. Adică are idei, face legături, își pune probleme. Erezii, nu altceva, într-un sistem bazat pe autoritate de sus până jos. Care crește autoritate și cam atât are. Despre sistemul peer review, pe care i-l flutură pe la nas unii, că el nu-l servește, s-au scris atâtea, că nu am chef să-mi iau din timpul de a-l ataca pe bune cu lucruri reale pentru a cita palida utilitate și lucrativitatea nesimțită a acestui sistem (acum tot ce e prestigios și cu multe citări e și cu mulți bani plătiți de autor).
Anul ăsta, afară de ”Miros de roșcată amară” (căreia i-am făcut o recenzie pe blogul ăsta), am citit ”De-a dacii și romanii”. Am citit și ”Babel”, care mi s-a părut foarte bună. Am văzut multe acolo, mi s-a răspuns la multe întrebări. Aș menționa doar câteva, cum ar fi povestea cu limbile uralo-altaice (o gogoriță), limbile fino-ugrice, locul special al maghiarei, o limba fino-ugrică cu articol și plină de iranisme, dar și scara complexității limbilor. Sigur, la originea limbajului citează o teorie care s-ar putea numi feministă (rolul femeilor și al cooperării lor în evoluția limbajului) dar nu citează autoare femei care au vorbit mult despre asta. Desființează în schimb ipoteza curganelor, unde aș avea niște întrebări, dar o las pe altă dată. Mă bucur de ce spune despre Chomsky ca om (nu i-a răspuns unui autor care îi critica teoria, venind cu date care îi dau în cap). Nu mă așteptam la altceva de la comunistul misogin (scuzați exprimarea, e cam pleonasm).
Mai am un pic la ”Dacopatia”, la care m-a incitat chiar ”De-a dacii și romanii”, prin multiplele referințe. Și asta e, sper să nu amestec informațiile din cele două cărți, deși informațiile din ”Dacopatia” ajută la înțelegerea ipotezei din ”De-a dacii și romanii”.
Despre ce e vorba în propoziție în ”De-a dacii...”? Simplu și foarte clar, coerent. Limba română s-a format la sud de Dunăre. Ana Comnena, fiica unui împărat bizantin (cea cu ”torna, torna, fratre”, expresie menționată la sud de Dunăre), vorbește de această limbă ca despre limba locală, a poporului. Că nu se pune problema de continuitate, ce cădelnițau comuniștii, iar noi nu înțelegeam de ce, e clar. Orice arheolog o să ne spună ce ”abundență ” de artefacte sunt de dezgropat în Câmpia Română după retragerea aureliană. E vorba de cărți scrise de arheologi care voiau să spună cu totul altceva, aveau cu totul alte teze, cum ar fi că slavii erau un amestec de daci, celți, sciți, germani și oricum, un fel de invenție a Imperiul Roman de Răsărit (contestata carte a lui Sorin Paliga, pe care o scrie însă cu un arheolog). Era secetă de artefacte. Deși în Bărăgan ploua cu migratori, nu făceau prea mulți pureci. Cum arată continuitatea, chiar în condiții cumplite, vedem în alte locuri, cum ar fi Georgia, dar și zone de mai la vest ale Europei. Asta nu zice Dan Alexe, ci alți lingviști (Dan Ungureanu). Deci asta cu continuitatea e indiscutabilă.
Citând o ipoteză a unei lingviste (cum nu i s-a uscat mâna), explică și cum e cu limbile de la câmpie spreadzone, unde se poate întinde o singură limbă ( ex. sciții și cultura stepelor), dar și cu marea varietate de limbi de la munte (dând exemplul Caucazului, un conglomerat de limbi foarte diferite, din familii diferite, cu tipologii diferite). La munte se păstrează limbi din paleolitic (basca). Cum se face că se păstrează la câmpie niște limbile ciudate, foarte vechi, apropiate de sanscrită ca și stadiu al limbii, acele limbi baltice, luxuriante ca sunete și flexiuni? Păi nu munții, ci mlaștinile, i-au separat pe acei oameni de restul. Ce e acum acolo, de s-a speriat simpaticul acrobat Jurgis Kairis (care tot vine la meetingurile aviatice de la Băneasa și recită impecabil ”Cățeluș cu părul creț”) de s-a făcut inginer de aviație să fie cât mai departe de noroaie, dar ce o fi fost acum o mie de ani! Sau două...
Cartea mai spune și altceva foarte logic. Nu avea cum să fie o singură populație, cu o singură limbă, pe o suprafață așa de mare, cât e România actuală. Păi Italia, cam tot atât, era plină de populații cu limbi diferite, înrudite sau nu (etrusca). Cel mai probabil unii dintre ”daci” erau un fel de basci, alți tot felul de alți indo-europeni, dar nu neapărat. Sigur vecinii cu probleme cu alcoolul ai lui Ovidiu nu erau daci, ci sarmați, cum și specifică. Deci limba sarmată (iranică) o invățase și scria în ea, nu limba dacilor, care or fi fost ei! Ar fi fost posibil să se fi vorbit limbi similare cu etrusca, cum ar fi fost în Grecia? La cât de puțină civilizație era...Desigur, limba și civilizația pot să nu se suprapună.
Asta face arheologia lingvistică, care vine în ajutorul arheologiei artefactelor. Ele nu au limbă, nu vorbesc, nu spun nimic despre oamenii care le foloseau sau chiar le făceau. Logic! Populații foarte diferite lingvistic pot avea același tip de artefacte (haine, arme etc). Ia uite că și înainte era ca acum, de găsești aceleași chinezării în orice oraș din lume, de nu poți veni cu un souvenir ca lumea!
Deci cu dacii, despre care pe bune nu se știe absolut nimic, afară de niște vorbe aruncate de Herodot, care adaugă apoi niște povești despre monștri cu un singur ochi sau picior pe care îl foloseau și ca umbrelă (de furry nu spune nimic, deci nu se inventaseră încă) ne-am lămurit. Acea populație, heterogenă cum era, era și foarte rară, dacă ar fi ajuns la 200000.
Aici aș menționa totuși ceva. Clar că romanii și grecii nu se interesau de limbile barbarilor, spre deosebire de unii chiar culți din Orientul Apropiat. Dar chiar dacă habar nu aveau ce limbă vorbeau, dacii (ce or fi fost) erau descriși ca înalți și blonzi, ceea ce am numi tipul nordic. Acum nu știm dacă așa era toată populația de pe aici, dar e clar că nu încălzirea globală ne-a schimbat. Totuși, cei mai războinici și mai mobili ar fi putut arăta așa. Sau nobilimea, clasa dominantă, care e adesea străină. Mai ales atunci era. Să ne gândim la spartani. Ceva similar se spunea și despre celți, dar arheologia infirmă că asta ar fi fost norma. Dar iarăși, nu doar artefactele, dar nici oasele nu vorbesc. În sensul că nu dau date de lingvistică.
Mai departe, retragerea aureliană s-a făcut cu cățel și purcel, cu tăblițe și bețe de scris, la sud de Dunăre, unde e și astestată o nouă Dacie. De aici asemănările cu limba albaneză, o limbă de asemenea foarte veche, despre care se spune că ar fi evoluat din iliră, sunt dovada unui Sprrachbund, adică o legătură de limbi (textual) care s-au influențat una pe alta. Asemănările gramaticale dintre bulgaro-macedoneană (singura limbă slavă cu articol, și încă postpus), dar și albaneză, care are de asemenea articol hotărât postpus, sunt chiar șocante. Și convingătoare. Ce e ciudat că ni s-a ascuns atât asemănarea cu albaneza, o limbă cu foarte multe cuvinte latine. E frapant cât seamănă la vocabular cu latina, numai dacă citești un prospect în mai multe limbi (de vopsea de păr, de exemplu). Aici Dan Alexe vine cu ipoteza că albanezii, în mare parte, sunt urmașii ”dacilor”, adică ale acelor populații care au venit la sud de Dunăre de frica migratorilor, o dată cu armata și administrația romană. În sprijinul acestei idei vine cu faptul că nu ar fi urme de greacă veche în limba albaneză. Aici sunt multe întrebări și controverse. Oare e adevărat? Nu am date, afară de wikipedia, care vorbește de straturi de împrumuturi din greacă veche. Deci unii contestă acest aspect. Alții, nu. De exemplu, Dan Ungureanu, un lingvist care a scris o carte numită ”Istoria limbii române” în care vine cu propria lui ipoteză, foarte interesantă. El zice că de fapt ar fi adevărat. Și că strâmoșii albanezilor ar fi trăit în munți (așa și-au păstrat limba) de unde ar fi coborât mai târziu. Și unde s-ar fi amestecat cu alte populații, eventual venite de la nord. În sprijinul ideii că strămoșii albanezilor ar fi fost (parțial) urmașii populației romanizate de la nord de Dunăre este că un împărat roman care se pretindea dac era născut în ceea ce e acum Albania. Asta zice Dan Ungureanu.
Totuși, întrebarea e, de ce albaneza a rămas, fie că era din munți, fie că era de la nord de Dunăre? Orice ar fi, latinizarea ar fi continuat, și până la căderea Imperiului Roman de Apus, mai era timp să se latinizeze. Mai mult, de fapt latinizarea a continuat și după aceea. Imperiul Roman de Răsărit, până nu a pierdut teritoriile vorbitoare de latină, nu era în continuare latin în acea zonă, cel puțin? Nu cumva latinizarea e dialectală și tardivă, cu termeni apăruți ulterior, ca și în română, dar și alte limbi romanice?
Asta ar fi o întrebare. Ar mai fi și altele. Despre genetică nu vorbim. Chiar n-are rost. Totuși, cum arată albanezii? Deși e o țară atât de mică, oamenii sunt foarte diferiți. Acolo sunt greci și români, care arată...cum te-ai aștepta. În Albania nu am fost. Evit instinctiv fostele dictaturi comuniste sinistre. Dar ce știu e că cel puțin parțial, albanezii ar putea fi imaginați ca unii care coboară mândri de pe columnă, înalți și palizi, dar și foarte răi și violenți.Totuși, acel tip antropologic, numit dinarid. e mai extins decât zona cu același nume. Chiar dacă nu te pricepi la antropologie fizică, dacă ai fost în Croația la mare, pe coasta dalmată (nu la Zagreb), știi despre ce e vorba. Dalmația se nume;te așa de la dalmați, un trib de iliri, care sunt, conform tradiției, strămoșii albanezilor. Dar iarăși, totul e doar orientativ. Cine vorbea o limbă acum 1500 de ani putea avea alte gene.
Dar să ne întoarcem la arheologia lingvistică, care chiar e mișto (la naiba, cine nu știe că cuvânt rom?). Și chiar romii ar putea să vină cu un răspuns. Limba lor păstrează urmele migrațiilor prin alte zone, dar și pe aici. De exemplu, în ”Dacopatia” Dan Alexe vorbește de perioada când au venit romii, luând în considerare împrumuturile din limba romă, dar și mutațiile structurale din limbile slave de la sud de Dunăre (articol, utilizarea conjunctivului ca în greacă etc), tot reflectate în limba romilor (care au articole hotărâte ca în greacă, adică pe aceleași ca în greacă). Aceste modificări nu apar înainte de secolul al XIII-lea, cum o arată documentele. Și întrebarea e: oare nu cumva atunci au avut loc acele schimbpări și în română și albaneză? Oare nu tot atunci, în acea perioadă extrem de tulbure a Europei, dar mai ales a ceea ce fusese și încă era Imperiul Roman de Apus, s-au întâmplat...lucrurrile? Se pare că arheologia lingvistică e chiar...arheologie.
”De-a dacii spune multe lucruri interesante, crează o imagine istorică destul de clară a unor epoci despre care nu se prea se știu multe, dă o nouă perspectivă asupra lucrurilor. Cam asta ar trebui să facă știința, cercetarea de fapt. Chiar dacă teza principală nu e deloc originală. Sunt voci din secolul al XIX-lea care vin cu această ipoteză. Un istoric care a făcut o recenzie cărții lui Dan Alexe, critica faptul că lucrarea lui Roesler, atât de contestată, nu a fost tradusă în română. Ma bătea gândul să mă bag eu, dar am găsit treaba deja făcută. E incredibil câtă mistificare și câtă minciună e în istorie. Dacă nu am vedea cum e cu faptele contemporane, aproape de noi, poate ne-am ar fi greu să ne imaginăm...
Ce mai e de notat din cartea lui Dan Alexe? Că româna de le nord de Dunăre e de fapt un dialect al aromânei, concluzie la care am ajuns independent. Aromâna pare să aibă nu doar multe cuvinte latinești pierdute de româna de la nord de Dunăre, dar și mai multe sunete, regăsite în alte limbi romanice. Dan Alexe indică și un posibil loc unde s-ar fi format limba română. Cartea merită citită, e ”cunoaștere mai puțin convențională”, măcar fără clisee.
Dan Alexe e un fel de Hariri indecent și cu multe idei originale al culturii române. Dar cărțile lui (nu cele de beletristică) ar trebui citite pentru cultura generală de către tineri. Totuși, ar fi fost bine ca Dan Alexe să aibă o calitate a lui Harari, din punctul de vedere al femeilor: orientarea sexuală. Asta e, nimeni nu e perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu