Se spune ca cea mai fericita zi din viata unei femei e aceea cand devine mireasa. De asemenea se spune ca femeile viseaza la acea zi din copilarie. Nu am fost una dintre acele femei, poate pentru ca in copilaria mea miresele nu aratau prea bine. Foarte multe dintre ele erau gravide, intr-o tara in care avorturile erau interzise. Sarcina le facea sa devina mirese in graba, uneori sub tensiune si in plin conflict familial.
Dar ce nu li se spune femeilor e cat de greu e sa ajunga mirese, iar si daca o fac, ce trebuie sa faca pentru a ramane casatorite. Daca sunt feministe, intr-o societate declarata meritocrata, ele cred ca realizarile profesionale, calitatile individuale le vor ridica pe piata sexului si sansele lor de a avea acces la barbatii cu calitatile pe care ele sa le aprecieze vor creste.
In realitate nu este asa. Pentru ca sistemul este creat pentru barbatii care au succes, pentru a cuceri si a merita femeile cu calitatile pe care le vor ei. Cavalerul plin de glorie accede la mana printesei superbe. Femeia la fel de merituoasa ca un cavaler plin de glorie nu se poate astepta la mana unui print superb. Daca o face, dezamagirea imensa e garantata. Sau acest lucru se intampla foarte rar, daca acel print e un evreu sensibil si foarte educat, cum apare in filmul "Sex cu bona mea". Daca nu are norocul de a intalni un tanar de acest tip, femeia merituoasa nu primeste nimic pe linia asta.
Te-ai astepata ca o societate dreapta sa recompensese indivizii de ambele sexe care au merite deosebite, care au muncit si au luptat, mai ales cu ei/ele insisi/insele, ca sa aiba realizari remarcabile. Dar nu, acest lucru nu se intampla. Pentru ca femeile sunt devalorizate la fiecare pas. Aceeasi realizare, daca apartine unei femei, isi scade din valoare. Orice succes, daca este feminin, e mai putin succes.
Devalorizarea asta e cumplit de dureroasa. E o nedreptate imensa, care le face pe femei sa simta ura imensa si dispretul lumii fata de ele, care le neaga dreptul la fericire, la dreptate, la bucuria recompensei. Cum sa nu fie depresia mai bine reprezentata la femei?
Sexul este politica, sexualitatea, alegerile noastre sunt politizate. In Occident, femeile respectabile, care se califica pentru relatii legale, putine dintre ele, trebuie sa aiba un anumit profil. Restul sunt un fel de prostituate, mai mult sau mai putin. Chiar daca pot fi respectate si apreciate ca persoane implicate in proiecte profesionale, sociale, politice, ca prietene (toate astea inca recent), acestea nu merita investitia afectiva si materiala a unei realtii legale sau importante. Femeile care nu au un anumit comportament, adica unul decent, fara prea mari variatii afective, fara manifestari prea libere, adica fara mari probleme existentiale, care nu sunt suficient de tinere, de familie buna, sustinute social, cu alte cuvinte, care nu arata bine, adica in standarde, nu se califica de cele mai multe ori pentru a fi implicate in relatii cu ceea ce s-ar numit "printi". Nici cu barbati cu mai putine pretentii, adesea.
Nimic nu s-a schimbat in esenta de cand femeile fara zestre erau excluse de la relatii legale. Femeile pentru relatii importante sunt una, celelalte sunt celalte, lipsite de importanta umana, dispozabile, sentimentele si durerea lor nu conteaza. Stii ca e asa, ca nu ai nicio sansa sa ai o relatie adevarata daca esti saraca, dar uite, societea meritocrata iti ofera o sansa. Aceea a realizarilor, care te pot elibera de mizeria ta, de clasa ta, de casta ta, de cetatenia ta. Dar e o iluzie, acest lucru nu se intampla, sau daca se intampla, pretul e de neimaginat. E de neimaginat ce mari trebuie sa fie realizarile tale pentru a concura cu o femeie care are pur si simplu din nastere o pozitie sociala favorabila, care e din nastere o femeie respectabila, care se poate marita cu ceva ce seamana cu un print.
Aici as putea vorbi de filmele americane, cum ar fi "Working girl"sau "Flash dance" prezinta femei din clasa muncitoare, care au studiat la seral, dar care sunt inteligente, curajoase si mai ales creative, si care castiga in lupta cu femeile cu "clasa", adica dezirabile, sau care pur si simplu pot sa fie dorite. E minunat sa speri ca exista o astfel de societate. Din pacate, femeia trebuie sa fie femeie, sa se incadreze in acele tipare. Chiar si pentru barbatii pentru care aceste tipare nu conteaza, care trec peste toate prejudecatile, tentatia de a blama o femeie pentru ceea ce e condamnabil pentru o femeie, adica libertatea actiunilor, mai ales sexuale, e foarte mare. Cu niciun barbat o femeie nu e atat de libera pe cat crede, pe cat ar dori si ar merita. Asta, avand in vedere situatia femeilor, cand libertatea lor e oricum foarte limitata. Daca ar fi sa aplicam principiul dreptatii, ele ar trebui sa se bucure de mai multa libertate decat barbatii, pentru a-si explora posibilitatile de eliberare. Asta ar fi posibil doar cu marea solidaritate feminina, care de fapt nu exista. Insesi feministele sunt foarte divizate intre ele, prin idei aproape ireconciliabile. Iar revendicarile lor sunt foarte foarte modeste oricum.
Ce e de facut? Greu de spus. Totusi, inca sper ca femeile de succes ar putea schimba mentalitatea. Daca sunt feministe cu adevarat.
Ce e de facut? Greu de spus. Totusi, inca sper ca femeile de succes ar putea schimba mentalitatea. Daca sunt feministe cu adevarat.