Patriarhatul exista, numai ignorantii sau rau-voitorii pot contesta asta. Dar nimeni nu se poate lauda ca stie totul despre el, ca a vazut toata mizeria acestui sistem criminal. Poti sa nu cunosti multe fatete, pur si simplu pentru ca ai avut noroc, ca multe lucruri dureroase nu ti s-au intamplat tie, pe multe poti sa le ignori pentru ca sunt atat de banale, de des intalnite, incat nu te mai frapeaza, dar sa stii totul despre patriarhat, nici daca traiesti in Arabia Saudita, Afghanistan sau daca ai fost prostituata, nu ai cum. Pentru ca patriarhatul e un univers, un infern mai bine zis, in sine. Asta e partea buna, daca se poate spune asa, ca nu ai cum sa-l cunosti, intr-o viata de om, de femeie, ma rog, in toata splendoarea.
Si totusi o calatorie in patriarhat, atunci cand ti se intampla lucruri "patriarhale" iti mai improspateaza nu numai memoria, dar si spiritul critic si atentia la mizeriile de fiecare zi. O calatorie in patriarhat e intotdeauna extrem de dureroasa, dar si extrem de instructiva. S-ar putea spune ca in "7000 ani" eroina crede ca traieste intr-o lume foarte dura, dar mult mai dreapta decat in realitate. Crede ca traieste intr-un capitalism salbatic, dar de fapt se trezeste, dupa initierea capitalista, dupa ce respecta retetele capitaliste, intr-o lume mult mai complicata, in care dreptatea e exceptia, nu regula, in care coruptia si tradarea sunt fundalul vietii, in care pentru unii nu exista decat iluzia reusitei. Dar ea nu renunta, vrea sa inteleaga si sa schimbe lumea.
Capitalismul creaza iluzia succesului real, material si social pentru oricine, daca respecta regulile, daca are curaj, initiativa, inteligenta, daca are forta de a construi, inova, inventa, de a schimba lucrurile. Capitalismul misca lucrurile cu aceste iluzii. Dar in realitate, locurile la masa invingatorilor sunt ocupate de mult, iar competitia reala nu are legatura cu asta. Daca nu ai acces la acele locuri, poti spera cel mult la ceva bani, dar la putere reala nu prea poti spera, daca esti realist.
In Antichitate, spre exemplu, in Roma Antica, se facea diferenta intre cei cu bani, care puteau fi chiar gladiatori sau curtezane, si oamenii cu adevarat respectati, care nu aveau cum sa fie din aceste categorii. Cu puterea influentezi alti oameni, cu banii poti cumpara lucruri. Bine, atunci si sclavi sau mai tarziu, servitori. Dar puterea in societate e ceva rezervat si acum, cum era si atunci, desi lucrurile sunt mai subtile, nu mai sunt pe fata.
Iar fericirea in viata personala depinde de forma suprema de putere, cea fata de o singura persoana care se raporteaza intr-un anumit fel la tine. Iar daca acea persoana te devalorizeaza din start din cauza sexului, daca valoarea ta in fata ei e data doar de atractivitate si puterea de a te supune, atunci se poate vorbi de orice, numai de fericire, nu. Femeilor le e luata prin patriarhat sansa la fericirea in viata personala de cele mai multe ori. Relatiile heterosexuale sunt toxice pentru femei, cum am mai spus. Celor mai multe femei nu au dreptul din start la cautarea fericirii, pentru ca daca incearca numai sa faca asta, ajung sa isi exploreze optiunile sexuale reale, ajung sa aiba comportamente sanctionate ca scandaloase, si pierd tot, devin indezirabile complet. Era un film german despre crimele de onoare la etnicii turci din Germania, Straina (die Fremde). La un moment dat, un tata ii spune fiicei ca era bine sa aiba calitatile ei, dar numai daca era barbat. Adica era bine sa aiba curaj, demnitate, forta, mandrie. Toate astea la femei sunt distructive. Inclusiv demnitatea, gandirea logica, sunt toxice. Pentru indata ce ai demnitate, gandire logica, contesti patriarhatul, contesti sclavia.
Le poti contesta daca ai avea vreo sansa reala, cel putin in unele culturi si zone. Confruntarea directa cu barbatii, chiar in medii care sa nu fie profund patriarhale, este daca nu lipsita de sanse adesea, foarte consumatoare de energie, dureroasa. Din pacate, numai femeile patriarhale, cele care stiu sa manipuleze barbatii, pot negocia cu ei in situatii limita. Forta si increderea unui barbat, care chiar daca nu stie ce privilegii are si nu le accepta, care are un sistem intreg de partea lui de mii de ani, nu se poate masura cu cea a unei femei, oricat de curajoasa si puternica ar fi. Daca o face, o face pe viata si sanatatea ei.
Am auzit candva o intrebare de ce in filme sunt descrise doar femei dupa care se alearga, de care se indragostesc barbati. Se spunea ca daca o femeie se indragosteste si alearga dupa un barbat, atunci in rolul ei e distribuita Glen Close. Trist! Daca esti o femeie normala, vrei ca tu sa alegi, tu sa gasesti un barbat care sa te impresioneze, nu sa fii obiectul pasiunii altcuiva. Numai ca realitatea e mai mult decat dura in aceste situatii. Acele filme, daca ar fi, ar fi tragedii. Pentru ca barbatii au o mare capacitate de a respinge pasiunea unei femei, daca nu o doresc, si de obicei, cum spune Dworkin, nu o doresc. Nu vor sa nu aiba controlul asupra unei situatii, iar pasiunea unei femei e incontrolabila.
Femeile vor ca ele sa fie iubite, cum se spune. Dar asta nu le face fericite intr-o relatie, ci doar le da sansa de a fi tratate cat de cat egal, de a nu fi exploatate, traumatizate in fiecare moment, de a avea o viata de cosmar, de a fi intr-un razboi brutal continuu.
De ce in filme nu apar decat femei care sunt amante si care primesc promisiunea ca partenerii lor casatoriti isi parasesc familiile pentru ele? De ce rolul asta nu e aproape niciodata luat de barbati? Pentru ca in realitatea barbatii nu accepta rolul asta. Ei transeaza, adesea cu violenta, astfel de situatii. Ei, daca vor o femeie, ii distrug relatia in care e deja implicata sau o parasesc repede daca ea insasi nu iese repede din acea situatie. Sigur, nu intotdeauna, exista si barbati diferiti, dar asta se intampla de cele mai multe ori. Femeile sunt patronate in aceasta situatie sau cel putin santajate dur. Marja lor de alegere e limitata.
De ce ar mai trai o femeie in patriarhat? Cineva spunea ca solutia cu fetitele din India, China, tarile arabe unde se practica uciderea copiilor mici de sex feminin sau avorturile selective e una umanitara. E mai bine pentru ele sa nu se nasca.
Nu as ajunge atat de departe. Exista solutii, daca le construim acum pentru noi, pentru generatiile viitoare. Iar acele solutii sunt toate legate de feminism, de un feminism mult mai dur decat cel din prezent. SI mult mai rational.
Incheind intr-o nota optimista, e drept, doar femeile patriarhale pot negocia cu barbatii in confruntari directe, in relatii si nu numai, dar femeile care ataca direct, care spun lucruri diferite, pot castiga razboiul pe termen lung. Pentru ca ele pot impune noi aspecte culturale. E dureros ca pana la urma femeile pot impune cultura, dar cele patriarhale fiind avantajate in comunicarea cu barbatii, ele impun tot patriarhat. Dar razboiul e inca in desfasurare. Lumea poate fi inca schimbata.
Si totusi o calatorie in patriarhat, atunci cand ti se intampla lucruri "patriarhale" iti mai improspateaza nu numai memoria, dar si spiritul critic si atentia la mizeriile de fiecare zi. O calatorie in patriarhat e intotdeauna extrem de dureroasa, dar si extrem de instructiva. S-ar putea spune ca in "7000 ani" eroina crede ca traieste intr-o lume foarte dura, dar mult mai dreapta decat in realitate. Crede ca traieste intr-un capitalism salbatic, dar de fapt se trezeste, dupa initierea capitalista, dupa ce respecta retetele capitaliste, intr-o lume mult mai complicata, in care dreptatea e exceptia, nu regula, in care coruptia si tradarea sunt fundalul vietii, in care pentru unii nu exista decat iluzia reusitei. Dar ea nu renunta, vrea sa inteleaga si sa schimbe lumea.
Capitalismul creaza iluzia succesului real, material si social pentru oricine, daca respecta regulile, daca are curaj, initiativa, inteligenta, daca are forta de a construi, inova, inventa, de a schimba lucrurile. Capitalismul misca lucrurile cu aceste iluzii. Dar in realitate, locurile la masa invingatorilor sunt ocupate de mult, iar competitia reala nu are legatura cu asta. Daca nu ai acces la acele locuri, poti spera cel mult la ceva bani, dar la putere reala nu prea poti spera, daca esti realist.
In Antichitate, spre exemplu, in Roma Antica, se facea diferenta intre cei cu bani, care puteau fi chiar gladiatori sau curtezane, si oamenii cu adevarat respectati, care nu aveau cum sa fie din aceste categorii. Cu puterea influentezi alti oameni, cu banii poti cumpara lucruri. Bine, atunci si sclavi sau mai tarziu, servitori. Dar puterea in societate e ceva rezervat si acum, cum era si atunci, desi lucrurile sunt mai subtile, nu mai sunt pe fata.
Iar fericirea in viata personala depinde de forma suprema de putere, cea fata de o singura persoana care se raporteaza intr-un anumit fel la tine. Iar daca acea persoana te devalorizeaza din start din cauza sexului, daca valoarea ta in fata ei e data doar de atractivitate si puterea de a te supune, atunci se poate vorbi de orice, numai de fericire, nu. Femeilor le e luata prin patriarhat sansa la fericirea in viata personala de cele mai multe ori. Relatiile heterosexuale sunt toxice pentru femei, cum am mai spus. Celor mai multe femei nu au dreptul din start la cautarea fericirii, pentru ca daca incearca numai sa faca asta, ajung sa isi exploreze optiunile sexuale reale, ajung sa aiba comportamente sanctionate ca scandaloase, si pierd tot, devin indezirabile complet. Era un film german despre crimele de onoare la etnicii turci din Germania, Straina (die Fremde). La un moment dat, un tata ii spune fiicei ca era bine sa aiba calitatile ei, dar numai daca era barbat. Adica era bine sa aiba curaj, demnitate, forta, mandrie. Toate astea la femei sunt distructive. Inclusiv demnitatea, gandirea logica, sunt toxice. Pentru indata ce ai demnitate, gandire logica, contesti patriarhatul, contesti sclavia.
Le poti contesta daca ai avea vreo sansa reala, cel putin in unele culturi si zone. Confruntarea directa cu barbatii, chiar in medii care sa nu fie profund patriarhale, este daca nu lipsita de sanse adesea, foarte consumatoare de energie, dureroasa. Din pacate, numai femeile patriarhale, cele care stiu sa manipuleze barbatii, pot negocia cu ei in situatii limita. Forta si increderea unui barbat, care chiar daca nu stie ce privilegii are si nu le accepta, care are un sistem intreg de partea lui de mii de ani, nu se poate masura cu cea a unei femei, oricat de curajoasa si puternica ar fi. Daca o face, o face pe viata si sanatatea ei.
Am auzit candva o intrebare de ce in filme sunt descrise doar femei dupa care se alearga, de care se indragostesc barbati. Se spunea ca daca o femeie se indragosteste si alearga dupa un barbat, atunci in rolul ei e distribuita Glen Close. Trist! Daca esti o femeie normala, vrei ca tu sa alegi, tu sa gasesti un barbat care sa te impresioneze, nu sa fii obiectul pasiunii altcuiva. Numai ca realitatea e mai mult decat dura in aceste situatii. Acele filme, daca ar fi, ar fi tragedii. Pentru ca barbatii au o mare capacitate de a respinge pasiunea unei femei, daca nu o doresc, si de obicei, cum spune Dworkin, nu o doresc. Nu vor sa nu aiba controlul asupra unei situatii, iar pasiunea unei femei e incontrolabila.
Femeile vor ca ele sa fie iubite, cum se spune. Dar asta nu le face fericite intr-o relatie, ci doar le da sansa de a fi tratate cat de cat egal, de a nu fi exploatate, traumatizate in fiecare moment, de a avea o viata de cosmar, de a fi intr-un razboi brutal continuu.
De ce in filme nu apar decat femei care sunt amante si care primesc promisiunea ca partenerii lor casatoriti isi parasesc familiile pentru ele? De ce rolul asta nu e aproape niciodata luat de barbati? Pentru ca in realitatea barbatii nu accepta rolul asta. Ei transeaza, adesea cu violenta, astfel de situatii. Ei, daca vor o femeie, ii distrug relatia in care e deja implicata sau o parasesc repede daca ea insasi nu iese repede din acea situatie. Sigur, nu intotdeauna, exista si barbati diferiti, dar asta se intampla de cele mai multe ori. Femeile sunt patronate in aceasta situatie sau cel putin santajate dur. Marja lor de alegere e limitata.
De ce ar mai trai o femeie in patriarhat? Cineva spunea ca solutia cu fetitele din India, China, tarile arabe unde se practica uciderea copiilor mici de sex feminin sau avorturile selective e una umanitara. E mai bine pentru ele sa nu se nasca.
Nu as ajunge atat de departe. Exista solutii, daca le construim acum pentru noi, pentru generatiile viitoare. Iar acele solutii sunt toate legate de feminism, de un feminism mult mai dur decat cel din prezent. SI mult mai rational.
Incheind intr-o nota optimista, e drept, doar femeile patriarhale pot negocia cu barbatii in confruntari directe, in relatii si nu numai, dar femeile care ataca direct, care spun lucruri diferite, pot castiga razboiul pe termen lung. Pentru ca ele pot impune noi aspecte culturale. E dureros ca pana la urma femeile pot impune cultura, dar cele patriarhale fiind avantajate in comunicarea cu barbatii, ele impun tot patriarhat. Dar razboiul e inca in desfasurare. Lumea poate fi inca schimbata.