Patriarhatul in toata splendoarea in seriale turcesti

Cine ar fi crezut ca ma va auzi vreodata vorbind de o telenovela? Si inca turceasca? Dar aceasta telenovela, "Puterea destinului", nu mi-a atras atentia datorita actorilor deosebit de atragatori (asta e rostul telenovelelor, sa arate gospodinelor barbati atragatori cu care ele sa poata fantaza), peisajelor superbe din Anatolia, nici macar interesului lingvistic, ci prezentarii in forma pura, neculturalizata, necosmetizata, a patriarhatului.
Sigur, ca orice telenovela, are un fir epic intortocheat si ametitor, intriga simpla, o romanta siropoasa intre doi actori usor de retinut, ea- exotica si fina (cu numele de Sila, care te face sa te gandesti la un alt personaj, Silija, dintr-un roman de referinta finlandez, si la similiratile lingivistice), el - destul de european, dar cu niste trasaturi si un corp care te fac sa iti revizuiesti ateismul, mai ales cand apare sumar imbracat. "Exista Alah!" iti vine sa spui.  Dar cui ii pasa de aceasta intriga neplauzibila, de faptul ca personajul masculin principal, dincolo de aspectul fizic, pare mai mult un pretext? E un film in care decorul e viu, e personajul principal. Si decorul este patriahatul dur, salbatic, necizelat de umanism, de crestinism macar. Si acest personaj e real, auzim de victimele lui in fiecare zi. Crimele de onoare, femei ucise de soti sau de barbati din familia lor pentru ca au fugit de acasa, pentru ca nu s-au maritat cu cine li se-a impus.
As putea spune ca "Puterea destinului" e mai impresionant si raspunde la mai multe intrebari despre patriarhat, despre ce sunt oamenii in acest sistem decat un alt film, cult, despre crime de onoare si mentalitati similare din Turcia, "Straina" (Die Fremde). Pentru ca "Puterea destinului" prezinta pe larg tot felul de "traditii" patriarhale vechi de mii de ani, dar care inca se respecta in Anatolia. Daca te-ai intrebat cum pot fi niste oameni atat de idioti incat sa accepte asemenea ineptii, cum sunt unii atat de idioti incat sa le promoveze si sa le impuna, afli din "Puterea destinului". Eurocentristii, ametiti de cultura pop din Europa si de un umanism care se bazeaza pe orice, dar numai pe minimul cunostintelor despre natura umana, nu, ar putea sa isi reduca ignoranta si sovinismul.
Oamenii supusi unor asemenea traditii sunt oameni ca si noi, care simt ca si noi. In niciun caz nu accepta acele crime, nu le considera drepte si inteligente, dar nu au de ales. Oamenii, femei si barbati, sunt ucisi acolo, tocmai pentru ca nu accepta sa se casatoreasca la comanda, pentru ca au sentimente fata de alte persoane, sentimente reale care ii fac sa isi riste viata. Mai ales pe femei, dar nici barbatii nu sunt scuiti de acele "'datini". Patriarhatul este un sistem criminal, cum se vede bine in acest serial, impus de o minoritate, in decursul istoriei, cu mult timp in urma, si care se perpetueaza spre binele acelei minoritati, care oprima pe toata lumea. Dar asta se intampla mereu, in orice societate, din Antichitate incoace. Armele sunt mai subtile, mai fine, dar esenta e aceeasi.
Oamenii acolo apartin altor oameni, comunitatii. Casatoria, cum se cunoaste bine de catre istorici si sociologi, functioneaza ca o forma de schimb de bunuri. Daca te sustragi acestui schimb de bunuri, o patesti, incalci legea. A nu iti pune la bataie corpul in acest proces economic e un delict important in aceste societati. Oamenii sunt oameni, sufera, nu vor. Dar nu au de ales. Pentru ca acolo controlul asupra persoanei, ca vehicul al bunurilor este strict. Si legat de asta exista tot felul de aspecte, care mai de care mai bizare pentru noi, care le avem pe ale noastre, de care de asemenea nu suntem constienti.
Casatoriile sunt impuse, oamenii nu aleg cu cine sa se casatoreasca. Sentimentele lor nu conteaza.
Despre virginitate nu se spune nimic, dar se stie ca in aceste societati, femeile trebuie sa fie virgine, pentru a nu complica lucrurile. Cu alte cuvinte, a nu aduce straini, copii ai altor barbati in familia patriarhala, in care bunurile trec in patrimoniu (masculin, cum ii spune numele) si sunt transmise mai departe, tot pe linie masculina. Totul e reglementat, iar uterele femeilor sunt doar niste unelte care faciliteaza procesul economic. Sexualitatea nu conteaza. Probabil din cauza asta, la aceste culturi, cel mai adesea de crescatori de animale nomazi, dar care s-au impus si in fata agricultorilor, sexualitatea, care este si taboo, se incearca sa fie minimalizata prin circumcizii masculine, la cele mai multe, inclusiv la populatiile din Anatolia, de diferite etnii, dar si feminina, la multe astfel de populatii din Africa in special. Oamenii nu trebuie sa simta placere, sa faca prea mult caz de sexualitate dincolo de nasterea copiilor. De fapt, inainte de pornografie, care e opresiva, denaturanta, avandu-si originea in sclavie (porneia erau sclave in Grecia care practicau prostitutia, sigur, impusa), societatile in care femeile erau libere vorbeau despre sexualitate si contineau reprezentari sexuale. In Egiptul Antic asemenea reprezentari erau comune, fara a fi ofensatorare. Aceste societati patriarhale, cum sunt cele traditionale din Anatolia, demonizeaza sexualitatea, care nu conteaza aparent, pentru ei. Nu e de mrare ca legile legate de viol sunt cel putin inacceptabile din punctul de vedere occidental. Adica impunerea casatoriei victimei cu agresorul pare o crima, chiar e, dar acolo sexul este viol in toate cazurile, numai ca e viol consimtit de familiile victimelor. De necomentat ca legi similare erau si la noi, in Europa, unele s-au abrogat tarziu.
Tot legat de asta, exista traditia conform careia femeile vaduve trebuie sa se casatoreasca cu fratii sotului disparut. Motivele sunt lesne de inteles, ramanerea mostenirii in familie. E de fapt si o forma de protectie sociala, femeile vaduve au putine sanse de supravietuire intr-o societate atat de dura. Obiceiul exista si la populatii primitive. Aceasta e de fapt originea poliginiei, vaduva se casatoreste cu fratele sotului, care are alta sotie. Ea vine in casa lui, impreuna cu copiii ei. Adesea nu are relatii sexuale cu el, e doar tolerata. Totusi, acest obicei e mai acceptabil decat uciderea vaduvei, cum se practica in India, de unde vine obiceiul numit sati.
Sigur, si in acest caz, rezistenta oamenilor e imensa. Unii se sinucid si din cauza asta. Evitarea unui soi de incest li se pare naturala. Cum sa se casatoreasca practic cu sora/fratele lui/ei? Uneori sotul e minor. Daca despre miresele copii ni se vorbeste, despre aceasta situatie invesrsa putine lucruri stim, dar este prezenta din Antichitate. Se vorbeste de ea in Biblie. Acolo e mentionata razbunarea unui femei care nu a primit de sot cumnatul mai tanar, atunci cand acesta a crescut. Iar insusi Onan, de la numele caruia vine cuvantul "onanism" se afla intr-o astfel de situatie ingrata, si contrar datoriei sale de sot, nu a vrut sa-si insamanteze cumnata. Probabil acest obicei, intr-o lume in care se stia deja cum se fac copiii, a condus la stigmatizarea acestei practici. Sexul este pentru copii, nu placere. Asta e esenta patriarhatului, care se poate considera, din punct de vedere cultural, o mare injuratura.
Cele mai frumoase valori, sentimente, practici umane sunt devalorizate, demonizate, interzise. Aproape ca nu-ti vine sa crezi la ce poate ajunge mintea si (sub)cultura umana. Feminitatea, sensibilitatea, maternitatea, sentimentele umane inalte ca pasiunea, inclusiv sexuala, sunt considerate pacate, iar violul in scopul procrearii, crima, nefericirea sunt preamarite.
Ce fel de oameni sunt cei care impun si mentin aceste reguli? Sigur, foarte corupti. Ierarhiile impuse de ei sunt clare, dure. Salutul parinitlor, celor mai mari in clan este unul deosebit de umilitor, cu sarutarea mainii si plecaciuni adanci. Sefii clanurilor isi mentin in felul acesta surprematia, Nu au de ales, chiar daca sunt oameni, cei mai multi, la fel ca Hitler sau alti criminali occidentali, nu sunt psihopati. Dar daca ies din acest joc, daca incearca sa schimbe regulile, isi pierd toate privilegiile. La fel ca politicienii nostri. Poate ca Hitler nu era un monstru, dar daca nu ar fi facut razboiul, ar fi zburat de la putere. Bush, Obama, Basescu traiesc in alte timpuri, desi primii doi au aplicat reteta razboiului. Oamenii ar simti similar,politicienii nostri ar face crime, iar oameii obisnuiti ar trai liberi si ar cauta feircirea in societatile patriarhale dure, unde, contrat legendelor, nu exista musulmani fanatici de dragul religiei si atat, sau daca exista, nu sunt numai asta. Exista oameni care doar vor sa supravietuiasca, sa aiba o felie mica sau mare de resurse economice si de putere simbolica. Sociologi ca Pierre Bourdieu ar explica mult mai bine situatia. Sigur, nu putem cere de la acesti oameni, sefii de clan, moralitate inalta. Ei sunt cei care mentin inapoierea crunta, cum se intampla in Afganistan. Dar sefii fac asta pretutindeni, atat cat pot.
In concluzie, cam asta e patriarhatul nostru cel de toate zilele. Un sistem criminal, corupt, impus de niste criminali (asemenarea cu mafia e frapanta). Are si un discurs, o poveste, o legenda, o religie sau mai multe. Imi aduc aminte ca la istrorie invatam ca societatile antice din Orientul Antic, din Egipt pana in India, aveau ramasite "primitive". Da, probabil. Dar se stie ca erau mult mai sofisticate, cu idei mai libere, variate, filosofie mai profunda. S-ar putea spune ca de exemplu, cultura indiana seamana cu cele din Europa antica, greaca si romana, dar e mai elitista. Am putea spune ca aceste culturi au mai multe ramasite matriarhale, din culturi mai vechi, sau macar elemente culturale mai vechi. Sa ne gandim la "Epopeea lui Ghilgames" despre care am mai vorbit. Probabil oamenii din culturile din Mesopotamia de azi, unde ISIS isi face veacul acum, stiau mult mai multe despre femei, despre sexualitate feminina, despre dorintele femeilor decat noi azi. Contrar a ceea ce ne place sa credem, patriarhatul a inregistrat o victorie mai completa in Europa Antica, in societatile pe baza carora s-a construit Occidentul decat in alte zone. Dar nu patriarhatul a facut Occidentul ce e azi.
Dar despre asta intr-un articol urmator.


http://feministcurrent.com/11133/of-course-men-want-children-more-than-women-do/

Continue Reading

Despre femei si feminism- piedici puse de noi insene

Se stie bine ca femeile au fost adesea principalul dusman al propriei emancipari. Da, ele s-au opus adesea masurilor de emancipare. Mustafa Kemal, in incercarea de a moderniza Turcia, un bastion al secularismului pana in zilele noastre, a desfiintat haremurile si a interzis valul islamic, masura valabila in continuare in institutiile publice. Numai ca unele femei s-au intors in haremuri, pentru ca nu stiau sa traiasca altfel. La fel cum aborigenii din Africa de Sud regreta Apartheidul.
Dar nu e numai atat, nu e numai incapacitatea unei persoane care a fost educata si a trait in puscarie de a se descurca in libertate. E mai mult. E un raport dur costuri/beneficii pe care unii dintre noi, contrar credintei idealistilor si umanistilor, o minoritate intotdeauna, dar candva bine reprezentati intre cei cu acces la educatie si capacitatea de a se exprima, ni-l facem. Idealistii si umanistii pornesc de la premiza ca oamenii au vise, vor ce e mai bun si frumos pentru ei. Norocul a fost ca ideile lor s-au impus pentru ca altii, mai putin onesti si cu o viziune mai putina larga, dar si mai putin onesta, ori nu stiau sa scrie, ori se ocupau cu alte lucruri, cum ar fi banii, si nu aveau timp sa scrie filosofie care sa le apere interesele.
In realitate nu e asa, oamenii nu sunt cum ii vad umanistii. Cei mai multi vor sa traiasca in matrix, vor sa nu aiba probleme, sa supravietuiasca, sa nu-si bata capul cu idealuri. Femeile nu fac exceptie, mai ales ca pentru ele eforturile sunt si mai mari, avand in vedere existenta patriarhatului, cand e vorba sa-si implineasca visele. Dorintele unor femei de a se emancipa, de a ocupa functii importante, de a munci inafara casei, de a schimba lucrurile in societate, de a fi apreciate pentru creierul lor, nu pentru castitate si aspect fizic, le impieteaza altor femei sansa de a supravietui, nu de a fi fericite.
Imaginati-va ca sunteti o femeie fara niciun talent deosebit, care nu poate obtine succes profesional real, care arata insa bine. Va dori ea ca frumusetea sa fie mai putin apreciata decat inteligenta? NU. Imaginati-va ca sunteti o femeie fara talent, dar pe care nu o intereseaza sexul in mod deosebit. Va dori ea ca lumea sa nu mai puna niciun pret pe castitate? Castitatea e ceea ce ea poate vinde, e asigurarea ei pentru o viata mai buna. Pentru  ea barbatii, sentimentele pe care un partener le poate avea pentru ea, nu sunt atat de importante cum sunt pentru altele.
Feminismul in forma clasica, aceea care a inceput lupta sufragetelor, dorinta de succes social, politic, material, se adreseaza unei minoritati feminine, asa cum si  dorinta succesului social obtinut pe baza meritului se adreseaza unei minoritati din societate, feminine si masculine. Feministele "originale" sunt surorile, mamele, fiicele liberalilor adepti ai unei meritocratii ipotetice, oameni care voiau o societate cu sanse egale pentru toti in care oamenii sa poata lupta pentru a schimba lucrurile, iar succesul sa fie obtinut exclusiv pe baza meritelor. O astfel de societate ar fi frumoasa, desi e foarte greu de realizat, dar oare ar multumi pe toata lumea?
Credem, si pe buna dreptate, ca opresiunea e rea. Si e. Dar daca nu e foarte dureroasa, unii gasesc avantaje in situatia lor. Uitam ca inafara de suferinta adusa de privarea de libertate, de posibilitatea de a ne satisface necesitatile, oricare ar fi acelea, fie bazale, fie nu, exista suferinta data de lupta pentru a le satisface. Cand unele necesitati, pentru a fi satisfacute, necesita mult consum energetic, mult stress, pentru unii e mai usor sa renunte la ele. Nu vorbim de societatea care oprima, care face lucrurile imposibile sau greu de realizat. Aici e vorba de patriarhat, dar lucrurile se pot transfera si la alte situatii. Dar uneori e mai greu sa schimbi situatia sau sa lupti pentru ceva mai bun decat sa te adaptezi, sa gasesti mici portite de indulcire a ei.
Asta se intampla cu multe femei in patriarhat. Raportat la situatia lor actuala, multe femei considera (sau doar simt?) ca a lupta pentru a schimba situatia, mai mult chiar daca ar reusi, rezultatul nu le-ar fi favorabil. Recompensele nu ar fi pe masura eforturilor. Asa ca e mai bine sa ramana unde sunt sau sa isi creeze sisteme prin care sa obtina avantaje in situatia actuala.
Daca iei in considerare numarul mare de femei din culturile musulmane, fie ca sunt in tarile de origine sau imigrante in Europa, de exemplu, care poarta haine care sa le ateste apartenenta religioasa. Vezi femei tinere cu basma frumos impaturita, rochii sau paltoane lungi pana in pamant, fara a lua in considerare si femeile complet acoperite, carora li se vad doar ochii, de multe ori intens machiati. Numarul lor e mult mai mare decat acum 20 ani, de exemplu.
Ce semnalizeaza aceste femei? Modestie? Modestia e mai evidenta la femeile imbracate simplu, fara machiaj, care denota activitate, prietenie, naturalete. Contrar a celor care se cred, in Coran nu scrie nici macar un cuvant despre "valul islamic". Dar scrie despre modestie, se pare. O feminista e mai corecta religios decat o femeie intens machiata acoperita. Interesant e ca valul e ceva foarte vechi, mult inainte de Islam. Epopeea lui Ghilgames vorbeste despre o femeie, hangita, care umbla acoperita cu un val. Valul era purtat de nobile, dar nu de sclave si de femeile din popor. Era un semn de distinctie. Si in Occident, femeile, pana recent, purtau valuri transparente, elegante. Inclusiv imparateasa Sissi purta asa ceva cand a fost ucisa. Femeile bogate se ascundea in spatele valurilor, nu numai pentru a nu fi recunoscute, dar si pentru a parea altceva, a-si masca defecte, de exemplu.
Femeile care poarta semnele religiei semnalizeaza, as putea sa cred, disponibilitatea de a furniza castitate. Departe de a fi modeste, ele sunt mai sexualizate decat femeile lejer imbracate. Ele atrag atentia asupra lor, asupra sexualitatii lor, pe care o subliniaza si o valorifica mai mult decat alte femei, poate chiar mai mult decat cele care poarta haine sumare, sexy. Senzatia e ca ele vor sa spun cat de pretioasa e sexualitatea lor pentru ele, cat de scumpa e, si prin urmare, cat de dur o negociaza. Castitatea unei femei mature sexual e o forma de obsesia fata de propriul sex, fata de propria sexualitate, care nu e naturala. Castitatea e obsesie de sine si obsesie sexuala. Nu are nimic de-a face cu modestia. Imi aduc aminte de un dialog din "Gervaise" al lui Emile Zola. O femeie din clasa muncitoare spune cu modestie ca nu e cucoana care pretinde ca nu vrea sa faca dragoste. Pentru acea femeie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care oamenii din clasa muncitoare avea o sexualitate libera, spre deosebire de burghezie, afisarea castitatii era o forma de infatuare. Si asta era probabil si pentru femeile bogate din Mesopotamia care purtau val. Sexualitatea lor greu de atins era ceva rar si scump, neaccesibil tuturor barbatilor.
Personal m-as simti jenata de a face caz de propria sexualitate, aici intrand si obsesia violului. Mi s-ar parea ciudat sa cred ca barbatii ma doresc atat de mult, fie si in mod agresiv. Femeile care vor sa vanda altceva, care vor sa atraga cu altceva, in speta cu inteligenta, moralitatea si sensibilitatea lor, nu isi subliniaza sexualitatea ascunzand-o, facand-o deci scumpa, pretioasa. Asa sunt unele feministe, multe dintre ele. Am spus si cu alte ocazii, ca multe femei nu sunt suficient reprezentate de feminismul actual, si aici ma refer la cel radical, singurul feminism real, care ia in seama patriarhatul. Era vorba de cele heterosexuale. Dar femeile care fac caz de castitate, frumusete etc, sunt si ele tot femei. Si ele trebuie cumva intelese si reprezentate.
Intorcandu-ne la femeile din culturile islamice, am putea vorbi de un fel de emancipare. Femeile acestea isi exprima de fapt sexualitatea. Ele se pun in valoare in felul lor. Nu putem cere ca toate femeile sa se poarte in acelasi fel. Poate aceste societati nu sunt atat de uniformizate precum cea occidentala. Poate oamenii nu sunt adusi la acelasi numitor fortat. Poate castele se exprima si in acest fel. Poate castele au ceva bun in ele, atunci cand nu sunt verticale, ci orizontale. Oamenii sunt diferiti, se identifica in mod diferit, au interese diferite, ofera lucruri diferite.
Am putea crede ca inmultirea valurilor este o forma de emancipare feminina in unele culturi? Pare uimitor ca exista feministe musulmane, ca unele feministe occidentale se convertesc la Islam. Sigur, daca e vorba de ceva liber, alegere cat de cat personala, putem sa ne gandim la posibilele avantaje.
Poate aceste femei au o strategie de reusita sociala. Sigur, nu putem vorbi de reusita sexuala, cand sexualittea nu e libera si exploratoare. Dar unele femei au interes redus fata de sex cu barbati. Si nu e de mirare de ce. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati e infima, ca sa nu mai vorbim de pericole psihologice, dar chiar si fizice.
E in acest fel sexualitatea libera un avantaj pentru toate femeile? Intr-o societatea patriarhala, chiar blanda, nu. Sinceritatea Antichitatii ne ofera iarasi indicii. Daca nu esti o curtezana, adica o femeie inteligenta si fermecatoare, cu o sexualitate accentuata si recompensanta, nu prea ai avantaje. Frustrarea, propria devalorizare, cand nu sunt chiar traume psihologice si chiar fizice, sunt garantate femeilor din societatile care incurajeaza libertatea sexuala. O incurajeaza sau o impun in interesul barbatilor? Probabil a doua varianta. Sunt curioasa daca in societatile islamice sunt atatea femei tinere care sufera de anorexie sau obeze, adica obsedate cu propria aparitie, capacitate de a fi atragatoare fizic, de a crea erectii rapide. Probabil, nu.
Libertatea sexuala e pentru curtezane, celalte femei trebuie sa aiba alternative. Diferite, variate, care pot fi semnalizate in diverse feluri. Sanse si retete pentru toata lumea. Dar cu o conditie: libertatea femeilor. Occidentalizarea fortata din Iran, de pe timpul sahului, care a produs atata suferinta, a fost tot opresiune. Sa fie opresiune si obligativitatea tuturor femeilor de a fi sexy, de a fi apte pentru sex pentru toti barbatii? Sigur ca e.
Pana la urma, pe timpul lui Ghilgames, societatea era mai complexa, cel putin din punct de vedere sexual.

Continue Reading