Un post de televiziune a transmis recent, de fapt acum doua zile, controversatul film "Nimfomana II" de Lars von Trier. Desi era tarziu, mi-era somn si aveam viroza care inca bantuie prin Europa, am reusit sa ma uit pana la sfarsit. Controversele care se leaga de el poate m-au incitat si mai mult. Vorbisem cu niste prieteni care il vazusera, iar impresia pe care le-a lasat-o nu a fost una prea buna. In primul rand, pentru ca se vorbeste despre nimfomanie in termeni freudieni, aproape mistici. De fapt mistici. Nimfomana, conform acestei mistici, e o femeie care nu se poate satisface, care nu are orgasm, si care cauta satisfactia cu cati mai multi barbati, cat mai multe experiente, variate, in incercarea disperata de a ajunge la placerea pe care trebuie s-o aiba. O prostie, sigur!
Nu pretind ca as sti multe despre asta, nu pretind ca as fi cunoscut oameni care sa se poarte in acest fel, dar unii spun ca au cunoscut, iar situatia nu are nicio legatura cu aceasta legenda. Acesti oameni, barbati si femei, pur si simplu nu pot sa-ti tina pantalonii pe ei, indiferent daca au orgasm sau nu (cine stie daca au, nu stiu ca psihologii sa fi tratat problema lor, dar adesea psihologii si psihiatrii nu trateaza problemele dincolo de teoriile lor aberante). Cand gasesc ocazia sa faca sex, fac. Poate aceasta situatie e ceea ce se numeste "sex addict". Nu stiu, nici nu intru in amanunte. Ideea e ca nimfomana din film tine de fictiune, de legenda, nu de realitate. Pe de alta parte, este cunoscuta ideea conform careia numind o femeie "nimfomana" nu faci decat sa reglementezi sexualitatea feminina. Un cuvant care trimite la anormalitatea sexualitatii feminine. Ce face o nimfomana? Sex ilicit, de placere, cand vrea si cu cine vrea. Patriarhatul, Freud si sociobiologii se grabesc sa condamne placerea feminina cu argumente morale, "biologice" etc.
Dar revenind la filmul cu o atmosfera terna, depresiva, tipic nordica, putem observa niste dialoguri interesante, unele destul de erudite, cu oarece incarcatura filosofica. Personajul principal feminin este bine conturat. Dupa ce in adolescenta experimenteaza singura un orgasm, devine frigida. Partenerul ei, cu care are un copil, ii da sfatul de a cauta amanti in scopul satisfacerii, asta constituind cumva responsabilitatea lui. Ea asta face, fara prea mult noroc. In cele din urma apeleaza la sadomasochism. Din cauza practicilor ei nocturne sado-masochiste, lipsite de orice imaginatie si farmec, as adauga, desi nu pretind ca m-as pricepe, dar m-as fi asteptat ca acele scene sa fie macar la nivelul celor din scenetele lui Bendeac in care ridiculiza sexualitatea lui Ion Iliescu, isi neglijeaza copilul si isi piere familia. E pusa sa aleaga intre familie sau a pleca noaptea in cautarea placerii. Alege.
Desi filmul nu e unul feminist, se face referire, in discutiile dintre protagonista si un prieten asexuat, virgin, la alegerile imposibile pe care ea ca femeie a trebuit sa le faca, la vinovatia imensa pe care o simte pentru ca si-a parasit familia pentru placerea proprie. Presiunea asta nu ar fi fost asa in cazul unui barbat, ceea ce mi se pare o crima. Femeile nu au dreptul la placere? Oare psihicul feminin nu are aceeasi nevoie, inca mai mare, avand in vedere situatia mai grea in care este adesea o femeie, care are de luptat si cu patriarhatul, la placere, deci la sanatate, apoi la fericire si frumusete in viata ei? E de mirare ca depresia e prevalenta in randul femeilor, mai ales dupa 30 ani? Femeile fac foarte mult in familie. Faptul ca nasc si poarta copii, daca ar fi justitie, ar trebui sa le scuteasca de multe indatoriri in familie, nu sa le inglodeze in si mai multe obligatii. Daca dreptul la placere, deci la sanatate mintala, ar fi consfintit in acte, lucrurile ar fi diferite in societate si familie. Dar cine are nevoie de familia patriarhala, bastion al violului si prostitutiei legale? Se pare ca multe femei, in absenta alternativei pe care feminismul ar trebui sa o ofere.
Barbatul, care incearca sa o faca fericita, devine apoi gelos si apeleaza la sanctiunile consacrate cand ea isi neglijeaza datoria de mama. Aici ar fi necesara o scurta discutie despre sexualitatea feminina, despre mitul organismului vaginal, despre care unii autori spun ca nu exista, si despre patriarhatul, apoi Freud, care fac barbatul responsabil de placerea femeii, prin oferirea orgasmului vaginal. Acest mit, al maturizarii sexuale feminine, care trece de la stimularea clitorisului in scopul autosatisfacerii, ajungand astfel mereu la orgasm, la orgasmul vaginal, a dat o grea lovitura feminismului in plin avant. Femeile deveneau astfel din nou dependente de barbati...pentru a fi femei depline. Freud a reusit sa aduca lucrurile pe fagasul "normal", patriarhal, al status quo-ului, cu autoritatea lui stiintifica. Femeile au redevenit "cuminti" de teama nevrozei, a isteriei. Multe psihanaliste s-au operat ele insele pentru a veni in sprijinul teoriei lui Freud si al orgasmului vaginal. Voi scrie altadata mai multe despre orgasmul vaginal. Filmul lui von Trier vorbeste despre organismul vaginal, desi se aminteste si de stimularea clitorisului, dar in treacat. Daca femeile ar sti macar de mici sa se masturbeze, daca multe dintre ele ar face-o, lumea ar arata altfel...Daca feminismul ar fi studiat in scoala...
Dar dincolo de aspectele feministe de discutat pe marginea acestui film, cred ca cele mai importante aspecte sunt cele legate de situatia omului in Occident. Singuratea, cautarea solitara a placerii, sub diverselor ei forme, e ceea ce ne caracterizeaza. Personajul principal feminin declara ca partenerul ei de dialog, un asexuat virgin, era singurul prieten pe care l-a avut vreodata. Lipsa relatiilor interpersonale profunde, lipsa intelegerii, a eforturilor macar de a intelege dorintele si visele altei persoane, conduc la instrainarea de altii si de sine insasi/insusi. Ce poti dori atunci, deci placere, recompensa facila? Pentru unii e sexul, pentru altii, mult mai multi, sunt banii, pentru altii, imaginea, pentru altii, politica, pentru multi, mancarea. O lume autista si trista in care neoliberalismul ne face sa credem ca avem sanse sa fim fericiti, suntem vinovati cand nu suntem, dar de fapt suntem singuri, striviti de vinovatie si dorinte ieftine. Pentru ca in realitate avem foarte putine sanse, in realitate suntem sclavii unei lumi triste, in care umanitatea noastra s-a desprins in straturi de noi. In straturi istorice. Fiecare noua Revolutie, sub pretextul libertatilor castigate, ne-a ingradit alte drepturi, alte libertati. Revolutiile burgheze au limitat si mai mult drepturile femeilor, iar Revolutia industriala ne-a luat din ce in ce timpul, libertatea de a actiona pentru noi, de a gandi pentru noi. Suntem din ce in ce mai sclavi, iar sclavii traiesc placeri simple cu disperare, fara speranta de a schimba ceva, mai ales sistemul.
Nu pretind ca as sti multe despre asta, nu pretind ca as fi cunoscut oameni care sa se poarte in acest fel, dar unii spun ca au cunoscut, iar situatia nu are nicio legatura cu aceasta legenda. Acesti oameni, barbati si femei, pur si simplu nu pot sa-ti tina pantalonii pe ei, indiferent daca au orgasm sau nu (cine stie daca au, nu stiu ca psihologii sa fi tratat problema lor, dar adesea psihologii si psihiatrii nu trateaza problemele dincolo de teoriile lor aberante). Cand gasesc ocazia sa faca sex, fac. Poate aceasta situatie e ceea ce se numeste "sex addict". Nu stiu, nici nu intru in amanunte. Ideea e ca nimfomana din film tine de fictiune, de legenda, nu de realitate. Pe de alta parte, este cunoscuta ideea conform careia numind o femeie "nimfomana" nu faci decat sa reglementezi sexualitatea feminina. Un cuvant care trimite la anormalitatea sexualitatii feminine. Ce face o nimfomana? Sex ilicit, de placere, cand vrea si cu cine vrea. Patriarhatul, Freud si sociobiologii se grabesc sa condamne placerea feminina cu argumente morale, "biologice" etc.
Dar revenind la filmul cu o atmosfera terna, depresiva, tipic nordica, putem observa niste dialoguri interesante, unele destul de erudite, cu oarece incarcatura filosofica. Personajul principal feminin este bine conturat. Dupa ce in adolescenta experimenteaza singura un orgasm, devine frigida. Partenerul ei, cu care are un copil, ii da sfatul de a cauta amanti in scopul satisfacerii, asta constituind cumva responsabilitatea lui. Ea asta face, fara prea mult noroc. In cele din urma apeleaza la sadomasochism. Din cauza practicilor ei nocturne sado-masochiste, lipsite de orice imaginatie si farmec, as adauga, desi nu pretind ca m-as pricepe, dar m-as fi asteptat ca acele scene sa fie macar la nivelul celor din scenetele lui Bendeac in care ridiculiza sexualitatea lui Ion Iliescu, isi neglijeaza copilul si isi piere familia. E pusa sa aleaga intre familie sau a pleca noaptea in cautarea placerii. Alege.
Desi filmul nu e unul feminist, se face referire, in discutiile dintre protagonista si un prieten asexuat, virgin, la alegerile imposibile pe care ea ca femeie a trebuit sa le faca, la vinovatia imensa pe care o simte pentru ca si-a parasit familia pentru placerea proprie. Presiunea asta nu ar fi fost asa in cazul unui barbat, ceea ce mi se pare o crima. Femeile nu au dreptul la placere? Oare psihicul feminin nu are aceeasi nevoie, inca mai mare, avand in vedere situatia mai grea in care este adesea o femeie, care are de luptat si cu patriarhatul, la placere, deci la sanatate, apoi la fericire si frumusete in viata ei? E de mirare ca depresia e prevalenta in randul femeilor, mai ales dupa 30 ani? Femeile fac foarte mult in familie. Faptul ca nasc si poarta copii, daca ar fi justitie, ar trebui sa le scuteasca de multe indatoriri in familie, nu sa le inglodeze in si mai multe obligatii. Daca dreptul la placere, deci la sanatate mintala, ar fi consfintit in acte, lucrurile ar fi diferite in societate si familie. Dar cine are nevoie de familia patriarhala, bastion al violului si prostitutiei legale? Se pare ca multe femei, in absenta alternativei pe care feminismul ar trebui sa o ofere.
Barbatul, care incearca sa o faca fericita, devine apoi gelos si apeleaza la sanctiunile consacrate cand ea isi neglijeaza datoria de mama. Aici ar fi necesara o scurta discutie despre sexualitatea feminina, despre mitul organismului vaginal, despre care unii autori spun ca nu exista, si despre patriarhatul, apoi Freud, care fac barbatul responsabil de placerea femeii, prin oferirea orgasmului vaginal. Acest mit, al maturizarii sexuale feminine, care trece de la stimularea clitorisului in scopul autosatisfacerii, ajungand astfel mereu la orgasm, la orgasmul vaginal, a dat o grea lovitura feminismului in plin avant. Femeile deveneau astfel din nou dependente de barbati...pentru a fi femei depline. Freud a reusit sa aduca lucrurile pe fagasul "normal", patriarhal, al status quo-ului, cu autoritatea lui stiintifica. Femeile au redevenit "cuminti" de teama nevrozei, a isteriei. Multe psihanaliste s-au operat ele insele pentru a veni in sprijinul teoriei lui Freud si al orgasmului vaginal. Voi scrie altadata mai multe despre orgasmul vaginal. Filmul lui von Trier vorbeste despre organismul vaginal, desi se aminteste si de stimularea clitorisului, dar in treacat. Daca femeile ar sti macar de mici sa se masturbeze, daca multe dintre ele ar face-o, lumea ar arata altfel...Daca feminismul ar fi studiat in scoala...
Dar dincolo de aspectele feministe de discutat pe marginea acestui film, cred ca cele mai importante aspecte sunt cele legate de situatia omului in Occident. Singuratea, cautarea solitara a placerii, sub diverselor ei forme, e ceea ce ne caracterizeaza. Personajul principal feminin declara ca partenerul ei de dialog, un asexuat virgin, era singurul prieten pe care l-a avut vreodata. Lipsa relatiilor interpersonale profunde, lipsa intelegerii, a eforturilor macar de a intelege dorintele si visele altei persoane, conduc la instrainarea de altii si de sine insasi/insusi. Ce poti dori atunci, deci placere, recompensa facila? Pentru unii e sexul, pentru altii, mult mai multi, sunt banii, pentru altii, imaginea, pentru altii, politica, pentru multi, mancarea. O lume autista si trista in care neoliberalismul ne face sa credem ca avem sanse sa fim fericiti, suntem vinovati cand nu suntem, dar de fapt suntem singuri, striviti de vinovatie si dorinte ieftine. Pentru ca in realitate avem foarte putine sanse, in realitate suntem sclavii unei lumi triste, in care umanitatea noastra s-a desprins in straturi de noi. In straturi istorice. Fiecare noua Revolutie, sub pretextul libertatilor castigate, ne-a ingradit alte drepturi, alte libertati. Revolutiile burgheze au limitat si mai mult drepturile femeilor, iar Revolutia industriala ne-a luat din ce in ce timpul, libertatea de a actiona pentru noi, de a gandi pentru noi. Suntem din ce in ce mai sclavi, iar sclavii traiesc placeri simple cu disperare, fara speranta de a schimba ceva, mai ales sistemul.