Continuam seria recenziilor de carte sf prin lentila feminista...Acum "Solaris" de Stanislaw Lem. Cartea a fost scrisa in 1961, intr-o Polonie comunista, de un autor evreu, nascut in ceea ce acum e Ucraina, dar atunci era Polonia. Ar trebui sa se tina seama de aceste detalii atunci cand vrem sa intelegem aceasta carte. Nu stiu cum au trecut de cenzura unele idei, in special cele filosofice, cu implicatii religioase. Ne gandim la o tara in care era armata sovietica, in care muzica rock era interzisa.
In rest, "Solaris" este intr-adevar "mare". Este un roman SF superb, cu tot ce ii trebuie, cel putin in viziunea mea: idei filosofice, idei de stiinta si emotii.
Vom incepe, ca de obicei, cu inceputul. Cum sunt vazute femeile in acest roman? Nu foarte placut. Femeile care apar acolo, de fapt doua, ambele fiind un fel de fantome din creiere masculine, sunt, sper marea dezamagire (si asta o vad ca o parte foarte slaba a romanului), obiecte sexuale. Una, Halley, cea care are un rol mai important, este tanara, frumoasa, nesigura pe ea, dependenta. Era maritata la 19 ani cu un barbat care avea superstudii. Nu se intelege daca le facuse ulterior sau le avea deja. Probabil el era ceva mai in varsta. Ea e un vis (frumos) pentru el, nu el pentru ea. Nu se vorbeste de intelectul, de ideile, de visele, de cauzele ei. "Time Patrol" a lui Poul Anderson e departe...Aceasta femeie, care s-a sinucis in urma cruzimii afective a unui barbat, e cea care ii bantuie creierul si se intoarce intr-o alta forma materiala.
Cealalta femeie care apare sta inca si mai prost. E o negresa grasa si foarte vulgara, care nu spune nimic, doar isi plimba formele exagerate pe coridoarele unei nave. Se intelege ca si aceasta fiinta de care cel din creierul caruia a rasarit se jeneaza, e doar o fantezie, dar o fantezie sexuala pura (sau foarte impura), nu a avut nicio relatie cu ea (cu originalul ei). Nu a decazut asa de rau. Acum nu stiu daca aceasta marturisire ar fi trecut de altfel de cenzura, in primul rand de cea a bunului simt. Se intelege ca originalul era un fel de prostituata sau cam asa ceva....
Si totusi, autorul care descrie femeile ca obiecte sexuale cu diverse intrebuintari, trateaza probleme psihologice si filosofice grele. In treacat fie spus, apare o analiza foarte interesanta despre evolutia unei idei stiintifice, chiar din punct de vedere sociologic. Lem a lucrat ceva timp in cercetare, pana sa devina scriitor full time. Solaris e o planeta ciudata, a carei descoperire arunca in aer multe teorii stiintifice bine impamantenite. Pe Solaris exista un fel de ocean vascos (nu dina apa, sigur), care acopera aproape intreaga planeta, iar acest ocean are niste proprietati extrem de stranii, nu doar pe aceea de a crea tot felul de forme, a caror taxonomie e foarte plastic descrisa, dar...se pare ca e viu, desi nu dupa reguile noastre. E o forma de existenta a materiei cumva similara vietii, dar fara a fi chimic viata. De fapt are proprietatile de a invata de la oameni intr-un mod cat se poate de original. Intrebarea care s-ar pune ar fi daca in alte "lumi" ar fi forme de existenta a materiei inca mai complexa decat viata, pe alte principii, dar care sa aiba capacitatea esentiala de...a evolua. Intrebarea care pluteste in aer, dar nu se pune clar, e daca nu cumva acele forme ar putea fi percepute de noi ca...zei. Superioare noua, care pot crea ce noi nu putem, dar foarte diferite de noi...
Dar dintre temele principale tratate este cea a conditiei umane. Ce suntem noi de fapt? De ce sa nu ne creeze "oceanul", daca e sa ne creeze..ceva? Pana la urma stim cum am aparut? Ar fi putut fi viata ceva creat de un fel de "ocean" care invata ce suntem, apoi sa ne implineasca dorintele?
Inainte de a ajunge pe Solaris, psihologul care e personajul principal si povesteste la persoana I, nu stia de multe fenomene stranii de pe Solaris. Nu stia de felul cum el...invata intai sa ne imite forma in cazul in care oamenii "reusesc" sa fie inghititi accidental de ocean, care de obicei incearca sa ii protejeze. Dupa ce un explorator este inghitit in timp ce explora niste forme ciudate si luxuriante create de ocean, dar catalogate, un altul descopera o forma care semana cu cercetatorul pierdut, dar de alta marime si in alta etapa a existentei (copilarie)...Dar aventura oceanului de explorare a oamenilor si de intelegere a lor nu se opreste aici. Oceanul e in stare sa recreeze fiintele din amintirile noastre pe care le trimite ca "oaspeti". Fiintele acelea perfecte, cu o mare capacitate de regenerare, sunt neutrinice. De ce neutrinice? Pentru ca neutrinii, cum nu spune in carte, dar se stie, trec prin orice, dar nu au masa de repaus, ca si fotonii. Acele fiinte pur si simplu se materialiaza in nava si vorbesc, se comporta ca oamenii din amintirile noastre, dar nu au alte amintiri decat cele pe care li le dam noi. Dar asta nu inseamna ca nu isi pot crea altele noi. Pana la urma nu suntem pentru altii decat realitate virtuala? Dar ei pentru noi? Exista constiinta? Si ea e doar o realitate virtuala. Ce e transcendenta pentru noi? Un fel de...ocean?
Interesant e ca fiintele create din creierul nostru ajung sa fie fiinte care sa isi puna probleme existentiale, imediat ce devin independente, ce se nasc (adica ce apar, ce se materialiaza), capata o constiinta. Cu ce e mai tare ceva nascut din viata decat ceva creat de "ocean" sau de...om? Conditia acelor fiinte e imposibila, nu vor sa supravietuiasca. Se sinucid, vor sa fie anihilate. Pentru ca nu au trecut, pentru ca nu au viitor. Ele nu pot parasi Solaris, nu pot ajunge pe Pamant, pentru ca acolo existenta e data de acte, nu ai acte, nu existi. Cum nu se stie daca organizarea lor perfecta ar rezista calatoriilor spatiale...
Solaris pune cateva intrebari importante cum ar fi: ce e viata? Ce e scopul nostru in viata? Dragostea pare sa fie acela, cu alte cuvinte comunicarea suprema. Speranta in dragoste, care nu se bazeaza e nimic, il face pe psiholog sa ramana pe Solaris, gandind ca legile necunoscute ale oceanului ii vor da inapoi cea a pierdut. Desi ceea ce pierduse el era bazat pe realitate, dar provenea din propriul creier, era o reflexie a realitatii, adusa la viata de ocean. Dragostea e comunicare perfecta, dar implica si existenta cuiva "din creierul tau"...Asta ii face cumva realizarea aproape de imposibil.
Ramane cu intrebarea despre sentimentul religios, ce ar fi daca ar exista un dumnezeu care face experimente..si greseste? Oceanul de pe Solaris e ca o divinitate. Ce ar fi divinitatea, daca ar fi...ceva cu o organizare mult mai complexa, care poate crea forme umane, vii, dar cu care nu putem comunica, nu ne poate intelege, desi incearca sa ne implineasca cele mai puternice si mai intime dorinte.
Cum putem vorbi de dragoste divina, ce e dragostea in aceste conditii? Cel mai probabil daca dragostea e comunicare perfecta, dincolo de taboo-uri, cu ceva..din capul nostru, se mai poate vorbi de dragoste divina? Pentru asta e nevoie de asemanare de constiinta, dar si de sensibilitate, afectivitate...ca intre forme umane, fie ele si neutrinice. Putem iubi zeitatea Zeitatea imperfecta care face greseli?...Sau putem astepta ca ea sa ne iubeasca?
Dar dragoste ramane sensul vietii, iar speranta ei ceea ce ne tine in viata. Ramane de vazut cum merge asta cu obiecte sexuale.
https://www.cartepedia.ro/carte/fictiune-literatura/literatura-universala/stanislaw-lem/solaris-2-51830.html?gclid=CjwKCAiA1rPyBRAREiwA1UIy8GCcKgixxCD_Y6yzgty0_uTcoVWWcZdoN-mWpne4ajYtTMSdsrDwvhoCF0wQAvD_BwE
In rest, "Solaris" este intr-adevar "mare". Este un roman SF superb, cu tot ce ii trebuie, cel putin in viziunea mea: idei filosofice, idei de stiinta si emotii.
Vom incepe, ca de obicei, cu inceputul. Cum sunt vazute femeile in acest roman? Nu foarte placut. Femeile care apar acolo, de fapt doua, ambele fiind un fel de fantome din creiere masculine, sunt, sper marea dezamagire (si asta o vad ca o parte foarte slaba a romanului), obiecte sexuale. Una, Halley, cea care are un rol mai important, este tanara, frumoasa, nesigura pe ea, dependenta. Era maritata la 19 ani cu un barbat care avea superstudii. Nu se intelege daca le facuse ulterior sau le avea deja. Probabil el era ceva mai in varsta. Ea e un vis (frumos) pentru el, nu el pentru ea. Nu se vorbeste de intelectul, de ideile, de visele, de cauzele ei. "Time Patrol" a lui Poul Anderson e departe...Aceasta femeie, care s-a sinucis in urma cruzimii afective a unui barbat, e cea care ii bantuie creierul si se intoarce intr-o alta forma materiala.
Cealalta femeie care apare sta inca si mai prost. E o negresa grasa si foarte vulgara, care nu spune nimic, doar isi plimba formele exagerate pe coridoarele unei nave. Se intelege ca si aceasta fiinta de care cel din creierul caruia a rasarit se jeneaza, e doar o fantezie, dar o fantezie sexuala pura (sau foarte impura), nu a avut nicio relatie cu ea (cu originalul ei). Nu a decazut asa de rau. Acum nu stiu daca aceasta marturisire ar fi trecut de altfel de cenzura, in primul rand de cea a bunului simt. Se intelege ca originalul era un fel de prostituata sau cam asa ceva....
Si totusi, autorul care descrie femeile ca obiecte sexuale cu diverse intrebuintari, trateaza probleme psihologice si filosofice grele. In treacat fie spus, apare o analiza foarte interesanta despre evolutia unei idei stiintifice, chiar din punct de vedere sociologic. Lem a lucrat ceva timp in cercetare, pana sa devina scriitor full time. Solaris e o planeta ciudata, a carei descoperire arunca in aer multe teorii stiintifice bine impamantenite. Pe Solaris exista un fel de ocean vascos (nu dina apa, sigur), care acopera aproape intreaga planeta, iar acest ocean are niste proprietati extrem de stranii, nu doar pe aceea de a crea tot felul de forme, a caror taxonomie e foarte plastic descrisa, dar...se pare ca e viu, desi nu dupa reguile noastre. E o forma de existenta a materiei cumva similara vietii, dar fara a fi chimic viata. De fapt are proprietatile de a invata de la oameni intr-un mod cat se poate de original. Intrebarea care s-ar pune ar fi daca in alte "lumi" ar fi forme de existenta a materiei inca mai complexa decat viata, pe alte principii, dar care sa aiba capacitatea esentiala de...a evolua. Intrebarea care pluteste in aer, dar nu se pune clar, e daca nu cumva acele forme ar putea fi percepute de noi ca...zei. Superioare noua, care pot crea ce noi nu putem, dar foarte diferite de noi...
Dar dintre temele principale tratate este cea a conditiei umane. Ce suntem noi de fapt? De ce sa nu ne creeze "oceanul", daca e sa ne creeze..ceva? Pana la urma stim cum am aparut? Ar fi putut fi viata ceva creat de un fel de "ocean" care invata ce suntem, apoi sa ne implineasca dorintele?
Inainte de a ajunge pe Solaris, psihologul care e personajul principal si povesteste la persoana I, nu stia de multe fenomene stranii de pe Solaris. Nu stia de felul cum el...invata intai sa ne imite forma in cazul in care oamenii "reusesc" sa fie inghititi accidental de ocean, care de obicei incearca sa ii protejeze. Dupa ce un explorator este inghitit in timp ce explora niste forme ciudate si luxuriante create de ocean, dar catalogate, un altul descopera o forma care semana cu cercetatorul pierdut, dar de alta marime si in alta etapa a existentei (copilarie)...Dar aventura oceanului de explorare a oamenilor si de intelegere a lor nu se opreste aici. Oceanul e in stare sa recreeze fiintele din amintirile noastre pe care le trimite ca "oaspeti". Fiintele acelea perfecte, cu o mare capacitate de regenerare, sunt neutrinice. De ce neutrinice? Pentru ca neutrinii, cum nu spune in carte, dar se stie, trec prin orice, dar nu au masa de repaus, ca si fotonii. Acele fiinte pur si simplu se materialiaza in nava si vorbesc, se comporta ca oamenii din amintirile noastre, dar nu au alte amintiri decat cele pe care li le dam noi. Dar asta nu inseamna ca nu isi pot crea altele noi. Pana la urma nu suntem pentru altii decat realitate virtuala? Dar ei pentru noi? Exista constiinta? Si ea e doar o realitate virtuala. Ce e transcendenta pentru noi? Un fel de...ocean?
Interesant e ca fiintele create din creierul nostru ajung sa fie fiinte care sa isi puna probleme existentiale, imediat ce devin independente, ce se nasc (adica ce apar, ce se materialiaza), capata o constiinta. Cu ce e mai tare ceva nascut din viata decat ceva creat de "ocean" sau de...om? Conditia acelor fiinte e imposibila, nu vor sa supravietuiasca. Se sinucid, vor sa fie anihilate. Pentru ca nu au trecut, pentru ca nu au viitor. Ele nu pot parasi Solaris, nu pot ajunge pe Pamant, pentru ca acolo existenta e data de acte, nu ai acte, nu existi. Cum nu se stie daca organizarea lor perfecta ar rezista calatoriilor spatiale...
Solaris pune cateva intrebari importante cum ar fi: ce e viata? Ce e scopul nostru in viata? Dragostea pare sa fie acela, cu alte cuvinte comunicarea suprema. Speranta in dragoste, care nu se bazeaza e nimic, il face pe psiholog sa ramana pe Solaris, gandind ca legile necunoscute ale oceanului ii vor da inapoi cea a pierdut. Desi ceea ce pierduse el era bazat pe realitate, dar provenea din propriul creier, era o reflexie a realitatii, adusa la viata de ocean. Dragostea e comunicare perfecta, dar implica si existenta cuiva "din creierul tau"...Asta ii face cumva realizarea aproape de imposibil.
Ramane cu intrebarea despre sentimentul religios, ce ar fi daca ar exista un dumnezeu care face experimente..si greseste? Oceanul de pe Solaris e ca o divinitate. Ce ar fi divinitatea, daca ar fi...ceva cu o organizare mult mai complexa, care poate crea forme umane, vii, dar cu care nu putem comunica, nu ne poate intelege, desi incearca sa ne implineasca cele mai puternice si mai intime dorinte.
Cum putem vorbi de dragoste divina, ce e dragostea in aceste conditii? Cel mai probabil daca dragostea e comunicare perfecta, dincolo de taboo-uri, cu ceva..din capul nostru, se mai poate vorbi de dragoste divina? Pentru asta e nevoie de asemanare de constiinta, dar si de sensibilitate, afectivitate...ca intre forme umane, fie ele si neutrinice. Putem iubi zeitatea Zeitatea imperfecta care face greseli?...Sau putem astepta ca ea sa ne iubeasca?
Dar dragoste ramane sensul vietii, iar speranta ei ceea ce ne tine in viata. Ramane de vazut cum merge asta cu obiecte sexuale.
https://www.cartepedia.ro/carte/fictiune-literatura/literatura-universala/stanislaw-lem/solaris-2-51830.html?gclid=CjwKCAiA1rPyBRAREiwA1UIy8GCcKgixxCD_Y6yzgty0_uTcoVWWcZdoN-mWpne4ajYtTMSdsrDwvhoCF0wQAvD_BwE