Femei patriarhale. Feminista radicală...tradiționalistă

Li s-a reproșat adesea feministelor radicale că ar fi tradiționaliste. De către necunoscători, de către stângiștii superficiali și misogini, care oricum nu știu nimic despre feminismul radical și despre problemele reale ale femeilor. Nu ești de acord cu faptul că femeile nu pot avea un cromozom Y sau penis, gata, ești tradiționalistă, aliată a dreptei, că asta zic și cei de dreapta. Dacă spui ceva ce spune și Puțin, de exemplu că zăpada e rece și udă (el clar știe foarte bine cum e zăpada), clar ești putinistă. La fel, dacă nu accepți un delir pe care conservatorii nu-l acceptă, clar ești conservatoare, tradiționalistă, ești cu rolurile de gen. E rol de gen să faci orice, cu oricine, mai ales cu alte femei, cum zice feminismul radical pe bune. Dar ei nu gândesc atât de subtil, pentru că drepturile, sentimentele femeilor, sunt ceva foarte subtil.

Femeile în patriarhat sunt trădate de toată lumea, inclusiv de alte femei. Pentru că pentru femeile patriarhale (și astea sunt majoritatea), femeile sunt inferioare. E aproape la fel de lipsit de importanță pentru femei ca și pentru bărbați să trădezi o femeie, să o lași să aștepte, chiar să nu-i citești mesajele. Pentru că femeile sunt lipsite de importanță, sunt cetățeni de rangul doi. Lucrurile se schimbă un pic dacă femeia are putere. Într-o societate patriarhală, femeile învață ierarhiile bărbaților. Și trăiește după ele. Abuzează și devalorizează femeile fără regrete. Femeile nu au puterea, ce pot să-ți facă? În schimb, atenția unui bărbat e neprețuită. El e superior. Dacă îți face marele serviciu de a avea o relație cu tine sau, și mai tare, a se căsători cu tine, devine zeul tău.

Și totuși, nu despre acele femei vorbim acum. Sau nu cele care gândesc așa ceva pe față. Nu, vorbim despre o specie rară: femeile care se declară feministe radicale, dar se poartă și simt exact ca niște femei patriarhale standard. Până la urmă. Ele mint, manipulează, înșeală...alte femei, mai ales alte feministe, suficient de naive încât să le creadă.

Există feministe (femei) care se declară radicale, dar care cred în cultul trans. Am întâlnit așa ceva. Nu despre ele e vorba. Dar există femei care se declară feministe radicale, dar sunt măritate, au copii și de fapt exercită roluri tradiționale de gen. Mai mult, le recomandă și altora. Căsătoria e o soluție pentru a nu fi abuzată într-o relație. Ce???? Păi căsătoria așa a fost gândită, să ofere și un fel de protecție față de abuzurile... dinafară. Stăpânul își proteja sclavii. Vasalul era protejat de senior în Evul mediu. Dar cu ce preț? În loc să spună că vor o societate în care libertatea sexuală să fie sigură și plăcută pentru femei, ele vor să readucă pe scenă și să valorizeze instituțiile patriarhale.

Această specie de femei e tot o subspecie patriarhală. Ce le atrage pe ele la feminismul radical sunt de fapt analizele marxiste. Dar nu legate de femei, de femei ca clasă socială, exploatată, ci de alte clase, mai ales cu implicații economice. E ura față de cei cu bani și cei cu inițiativă, adică de bani din inițiativă, din antreprenoriat. De fapt vor tot exploatare, dar altfel. Și exploatarea altor femei. Că femeile trebuie să fie solidare, ceea ce e absolut esențial, dar solidaritatea pentru această specie înseamnă ca alte femei să le ajute și promoveze pe ele, ca ele să beneficieze gratis de munca și ideile altor femei. Ca apoi să se întoarcă la soții și copiii lor. Că da, ele sunt măritate și au numele soților de foarte multe ori. Cam cum voiau și liderii bolșevici. Solidaritatea muncitorilor să muncească pentru întregul popor, de fapt pentru o elita impenetrabilă, de tip feudal.

Această specie de femei patriarhale este parazită a feminismului, în special a feminismului radical. Victimele lor sunt feministele radicale, care le cred (cum poți crede că e feministă radicală o femeie care e măritată și are numele soțului?) uneori dintr-o disperare de a găsi femei ca ele într-o lume îngrozitoare.

Zilele trecute, după ce guvernul Bolojan a venit cu măsurile de austeritate și cu toate problemele care decurg de aici, o astfel de așa-zsă feministă radicală se plângea de lipsa de solidaritate a femeilor cu mamele. Chipurile feministele academice sunt privilegiate și ele nu înțeleg mamele cărora li s-au tăiat sporurile. Mai mult, feministele chipurile nu acceptă maternitatea și dă un citat cu niște idei aberante despre motivele pentru care feministele nu ar accepta maternitatea. Că e vorba de sânge, de lipsă de putere și dependența pe care le aduce maternitatea, de aspecte biologice descrise la nivel de Biblie. De fapt maternitatea, nașterea, nu e despre un spectacol cu sânge și secreții, e cu mult mai mult, cu multe lucruri despre care nu se vorbește. Nașterea și maternitatea sunt cu dinți pierduți, creier cețos, care devine mai predispus la demență, cu mușchi abdominali distruși, cu perineu distrus și incontinență urinară și chiar cu psihoză postnatală din care nu-ți mai revii niciodată. Maternitatea nu e ceva ce poți pretinde cuiva, mai ales în necunoștință de cauză. Dacă unei femei i se implantează un embrion și e silită să treacă fără voia ei prin sarcină, naștere, alăptare și dependența unui copil de ea (nu zic mai mulți) persoana care ar face așa ceva ar putea primi închisoare pe viață și ar apărea la știrile din toată lumea. Dar dacă o femeie e violată și trece prin așa ceva, în multe țări nu are dreptul nici măcar să avorteze. De asemenea, dacă un politician impune unei femei să treacă prin așa ceva doar pentru că a făcut sex, clar nu cu intenția de a procrea, oamenilor li se pare ceva normal. E absolut normal să rămâi gravidă, să naști, să faci copii, să-i crești, mai mult sau mai puțin singură și să-ți distrugi viața.

Că feministele din mediu academic nu sunt feministe e real. Lor le pasă de granturile obținute pentru feminism, nu de femei. Dar o feministă adevărată nu are cum să accepte sarcina și nașterea în forma asta, și mai ales în societatea asta. Dar dacă luăm în seamă și faptul că femeile concep, rămân gravide și nasc în cadrul unor relațiile patriarhale, de fapt nasc și rămân gravide prin viol, te gândești că logic ar fi ca prioritățile feministelor să fie relații în urma cărora apar copiii. Maternitate se cheamă și dacă femeia rămâne gravidă după ce a fost bătută și violată de partenerul cu care stă ca să aibă casă și masă. Că măsurile guvernului sunt aberante, e real. Dar e ca și cum am vorbi despre un porc care s-a mai tăvălit o dată prin noroiul în care era și bălegar. Prioritatea ar fi ca acele femei să fie libere sexual, ca ele să aibă o viață sexuală reală. Și să nu fie implicate în relații de supraviețuire. Adică relații patriarhale. Femeile trebuie să fie susținute să-și aleagă în cunoștință de cauză relațiile, conceperea unui copil, maternitatea.
O altă prioritate ar fi ca sarcina și nașterea să nu mai fie ce sunt. E o problemă de medicină...feministă. Nașterile în laborator ar fi una dintre soluții.

Și ajungem și la problema solidarității. Respectiva femeie e una despre care foștii colaboratori (mai multe foste colaboratoare) nu mai vor să audă. Tot ce spun e că ea ”nu face nimic decât în interesul ei”. De fapt profită de cine poate, mai ales de femei, pentru avantajele ei. Nu vede altceva decât avantajul ei academic și material. ȘI ca orice marxistă e extrem de interesată de material. Adică tu dai țeapă altor femei și feministe și vrei solidaritate feminină. Cu tine! Ce glumă bună! Despre mine a spus cuiva, o altă victimă, feministă radicală pe bune, atunci când a întrebat-o dacă mă cunoaște:

- Da, o cunosc! O nebună! A scris nu știu ce carte și apoi m-a anunțat cu mesajul: ”luați-mi cartea!”

Era vorba de cartea mea feministă radicală. Deci așa se manifestă ”solidaritatea” ei feminină. O feministă radicală care își face publicitatea unei cărți e ”o nebună care zice: luați-mi cartea”. Atunci despre ce fel de solidaritate vorbim?

De notat că ea nu era nicio operă, doar pile care au ajutat-o, ca și pe colegele ei, pe care le critică, să ajungă în mediul academic.

Și tradiționalismul nu se oprește aici. Ea are aceeași atitudine față de soț ca și o femeie care se vrea dna doctor, dna colonel, ea nefiind nici doctor, nici colonel. Într-o discuție în care o femeie vorbea despre un domeniu de activitatea cu care ea nu avea vreo tangență, a găsit să precizeze că soțul ei se pricepe la așa ceva. Se citea invidia față de acea femeie în ochii ei, iar ideea cu soțul priceput a venit ca o salvare a neputinței și ignoranței ei. Sigur, soțul nu se pricepea, era vorba doar de o legătură îndepărtată cu acel domeniu.

Feministele radicale trebuie să fie solidare, și trebuie să ajute alte femei. Dar în niciun caz cu asemenea paraziți profitori. Le ajunge patriarhatul, nu au nevoie și de soțiile privilegiaților patriarhatului, ca să le exploateze și ele.

 

Continue Reading

Cazul Ivanovici-Sosoaca (Je suis Ivanovici!)

Un scandal care a trecut neobservat în mediile așa-zis feministe este cel al senatoarei Dianei Ivanovici-Șoșoacă cu soțul ei, Silvestru Șoșoacă. De fapt Diana Ivanovici. O prietenă îmi zicea mereu: ”Nu-i mai zice așa, că n-o cheamă așa!” Și așa este, acum fiind mai evident decât oricând! Prietena mea zicea asta din motive feministe. Dar acum acest îndemn capătă o nouă conotație: dacă nu ai ce să-i iei unei femei, îi iei numele pe care i l-ai dat, dacă e cunoscută cu el! Dacă bărbatul ei a avut ce să-i ia la divorț, ca să-i facă rău, i-a luat. Nu a avut mai mult decât numele, că îi lua. Asta arată cum gândesc bărbații în relațiile cu femeile. Cum le văd ei, cam cum arată ”ajutorul” lor.

Nu discutăm despre ce personaj politic e Ivanovici (Georgescu, Macovei, Ivanovici, Șoșoacă etc). Nu discutăm nici ce efecte ar avea pe termen lung politica ei. Deși de la Primul Război Mondial, lupta politica reală a fost între fasciști și comuniști. Și nu întâmplător, femeile de succes în politică au fost într-una din aceste tabere, cum sunt și acum. Restul de politică e ce e, adică butaforie, politică-tampon, ca să ne apere de cele două tabere (comuniștii suferind mari mutații în ultimele decenii, după căderea Uniunii Sovietice, dar păstrând esența, adică controlul statului, uniformizarea, monopolurile etc). S-a văzut în pandemie comportamentul lor real. Că aceeași prietenă îmi zicea: ”Sunt buni și fasciștii la ceva: să ne apere de comuniști!” De fapt Ivanovici și AUR (atunci) au avut succesul electoral fulminant opunându-se politicilor anti-restricții. Anti-comuniste, adică. Să nu ne mai prefacem, ăsta e comunismul, asta a devenit acum. Spre asta a evoluat. Și oligarhii și oligarhiile economice (monopolurile), indiferent de unde vin, sunt următoarea fază a comunismului. Alianța dintre neoliberali și woke pe unele zone e bine-cunoscută (dar asta e altă discuție). Dacă ții oameni în sărăcie, sub control strict al statului, fără acces la activități economice reale...se numește cumva.

Deci trecem peste discuțiile politice (banale) și trecem la altfel de discuții, tot politice. Adică la dinamica relațiilor dintre femei și bărbați în politică, (dar nu numai), dinamica succesului și ajutorului primit de femei în politică. Dacă ni se pare normal (nu nouă, feministelor, dar altor femei, nu doar bărbaților) ca femeile, nu doar una, ci mai multe (soția, amanta, colegele) să fie în spatele unui bărbat și să-l ajute necondiționat, nu același lucru se întâmplă cu o femeie, fie ea și Ivanovici. O femeie, dacă e ajutată (și mare noroc dacă e, că o femeie, în cele mai multe cazuri, nu doar că nu e ajutată de partener în orice face, dar ea e mulțumită să nu fie șuntată, descurajată, sabotată, să nu fie nevoită să facă totul pe ascuns), trebuie să plătească un prețt mare. Pentru că pentru un bărbat în cuplu reprezintă o trădare dacă femeia muncește pentru ea, ci nu pentru el (chipurile pentru ”noi”, ”relație” sau alte eufemisme). O femeie care întâmpină greutăți și piedici, dacă o face pentru ea, pentru cariera ei, pentru succesul ei, se poate aștepta de la partener cu astfel de încurajări, dacă se plânge: ”Dar ai muncit pentru tine, nu pentru mine! Ce să-ți fac eu dacă ești obosită?” Orice i s-ar întâmpla ei rău, dacă are legătură cu ea însăși, nevoile, dorințele ei, beneficiază de aceași atitudine. Cam așa stau lucruile, asta e situația reală a femeilor.

Diferența de calități politice, pregătire, pasiune, talent actoricesc dintre Ivanovici și soț e evidentă. Tot patriarhatul, care dă femeilor o valoare prin submisivitate (feminitate) a împins-o spre astfel de relație. Europa nu duce lipsă de fasciști cu discurs agasant, dar măcar cu o brumă de cultură politică și juridică. Dar ăia vor tot submisive, doar se folosesc temporar eventual de femeile care vor ceva pentru ele în mod direct (le fură ideile și gata!).

Spălarea rufelor în public de către soțul senatoarei Ivanovici arată nu doar caracterul lui și lipsa de educație, dar și mentalitățile. Oricât de vulgară și scandaloasă ar fi Ivanovici, ea e o uzurpatoare a condiției femeii în politică. Pedeapsa pe care a primit-o de la sistem prin acțiunile soțului arată foarte bine care trebuie să fie poziția femeilor când vor să aibă succes. Dacă o femeie vrea sa faca ceva, să ajungă undeva, trebuie să fie supusă, susținută de un bărbat puternic. Femeile reușesc ca servitoare (vezi Merkel).

Și încă o dată, scandalul domestic expus politic de soțul Dianei Ivanovici arată si care e prețul pe care îl plătește o femeie pentru susținerea unui bărbat. Și toată lumea pe ea o condamnă, pentru că nu e...feminină, adică supusă. E un caz tipic de furt al muncii și ideilor unei femei, Masculul începe să se creadă deștept, puternic, să pună mâna pe ce face femeia. Un mic Mussolini! De asta nu vorbesc ”feministele” liberale, ci de Macarana. Că nu vorbesc de situația din Gaza și din societîțile islamice, puternic patriarhale, e alta discutțe.

Cine are curajul să spună ”Eu sunt Ivanovici/”

 

Continue Reading

Marylin Mansen și abuzul heterosexual

A abuzat-o Marylin Manson pe Evan Rachel Wood? Wood, interpreta din Westworld, pretinde că Manson, cu care a început o relație la 19, pe când el avea 38, și cu care a fost pentru scurt timp logodită în 2010, înainte de a se despărți, a abuzat-o fizic și mental. A forțat-o să fie submisivă. Tot ea spune că el ar fi început să se apropie de ea pe când era adolescentă. Și era încă la 19 ani. Sigur că Manson, pe numele adevărat Brian Warner, neagă toate astea. El declară că relațiile lui au fost consensuale, cu persoane similare mental. Dar oare așa să fie? Nu știm ce a fost între ei, poate unii martori au văzut mai mult, pot da amănunte. Dar prin ceea ce vedem, pare ceva care să indice abuzul?

În primul rând, ce e abuzul? În cazul ăsta e când femeia e obligată să facă ceva sau i se face ceva contra voinței ei. Pentru evitarea abuzului, trebuia ca persoana în cauză să-și dea consimțământul și să fie în deplinătatea facultăților mintale. Adică persoanele minore, dar și cele cu dizabilități psihice fie și temporare (o criză de phihoză sau consum de substanțe psihotrope) nu pot să își dea consimțământul conștient.

Dar ce nu precizează încă #metoo, campanie căreia Wood i s-a alăturat, e că în patriarhat abuzul asupra femeilor e acceptat. Mișcarea feministă a mai conștientizat unele abuzuri, cum ar fi violența domestică sau hărțuirea sexuală, violul marital, dar lucrurile sunt încă foarte foarte la început. În patriarhat femeile sunt născute, crescute pentru a fi abuzate. Căsătoria nu era și nu este încă altceva în multe părți ale lumii, în societăți tradiționale patriarhale, decât un abuz, un viol legal. Femeile sunt date în căsătorie, vândute cel mai adesea la propriu, unor bărbați pe care adesea nu i-au văzut niciodată. Asta când nu sunt verii lor primari...

Chiar când femeile, datorită mișcării feministe, unor legi mai liberale, sunt un pic mai protejate, au o oarecare autonomie, lucrurile nu se schimbă esențial. Heterosexualitatea e abuz, când reduci toată treaba. Și în Occident, femeile pleacă de acasă ca sa scape de abuz, și cad în capcana altui abuz. Asta se pare că a făcut și femeia asta. Abuzul femeilor începe în familie, cum multe mărturii ale femeilor crescute în familii tradiționale patriarhale (musulmane), chiar dacă locuiau în Occident, arată. În patriarhat, femeile nu au nicio valoare prin ele însele, societatea le dă de înțeles de mici că nu au altă valoare decât sexuală și reproductivă. Cu asta speră să dea lovitura. Diferența dintre societățile occidentale și cele musulmane e că femeile occidentale au adesea autonomia de a se vinde singure, de a investi singure în atractivitatea lor, de a explora singure după clienți. Sigur, vorbim de o anumită categorie de femei, cu un anumit nivel de educație și o anumită mentalitate. Dar sunt foarte multe, majoritatea. Feminismul aparține de fapt unor elite intelectuale, chiar dacă social femeile respective nu provin din clase privilegiate economic și social.

I s-a reproșat lui Wood că de ce nu a spus mai demult, de ce când l-a cunoscut pe Manson declara altceva, anume că a găsit pe cineva care să nu o judece, cu care să se exprime liber. Ceea ce oamenii nu înțeleg și nu au cum să conștientizeze e cât de puține opțiuni au femeile în patriarhat, că ele au cel mai adesea de ales între două abuzuri. Dacă ea declara că găsise pe cineva care să o lase să se exprime liber și să nu o judece, înseamnă că nu beneficiase de aceste privilegii. Și chiar dacă găsise în cineva aceste calități, ea nu trebuia să aibă o relație romantică și sexuală cu acea persoană. Putea avea o relație artistică și/sau de prietenie. A fi nevoită să sexualizezi bunăvoința, libertatea, e un abuz al societății asupra femeilor. O faci ca urmare a unui abuz. Tot ea declara atunci că nu mai vrea să trăiască pentru alții? Cine erau acei alții? Familia, școala, toți cei care supraveghează comportamentul femeilor, care le judecă. Manson era pașaportul ei spre ieșirea din acel abuz.

Și dacă ar fi numai diferența de vârstă arată abuz. Nu înțeleg de ce nonconformiștii cu fețe vopsite ca Manson nu caută femei la fel de nonconformiste, la fel de vopsite, cel puțin ca Lady Gaga, eventual mai în vârstă decât ei. Genul ăsta de exprimare e pentru ei, femeile sunt obiecte sexuale. Ele trebuie să fie tinere și neștiutoare, adică submisive. Submisivitatea e ceea ce îi reproșează acum Wood lui Manson. Nu e de discutat despre atractivitatea sexuală a lui Manson. Se vede cu ochiul liber. Clar că nu arată ca visul unei fete de 19 ani.

Dar dacă nu ne punem problema ca femeile să își dorească sex pentru ele însele, de plăcere, nu vedem abuz. Din punctul ăsta de vedere, cel mai adesea heterosexualitatea e un abuz. Majoritatea bărbaților nu au vreo valoare sexuală. De ce totuși se cuplează femeile cu ei? Oare Wood s-ar fi cuplat cu Manson dacă ar fi fost șofer la o firmă de curierat? Sau ar fi avut o aventură cu el? Când o femeie ajunge să dea valențe romantice și să sexualizeze puterea socială, politică, notorietatea unui bărbat, să le asocieze cu sexul masculin, cu ceva ce ea nu are și e greu să aibă, atunci e vorba de abuz. Ideea lui Freud de ”invidie de penis” se referă la legătura dintre putere, libertate, influență socială, asociate cu sexul masculin. Dar femeile, feministele nu vor penis, ci ca ca libertatea, puterea, exprimarea să nu mai fie asociat cu penisul, ci să fie pentru toată lumea. Mai degrabă femeile în patriarhat sacrifică penisul pentru genul masculin, penisul real pentru accesul la cel simbolic, prin intermediul unui bărbat. Femeile în patriarhat sunt obligate să nu fie cu adevărat active sexual, pentru ele însele. Revoluția sexuală a eliberat de fapt bărbații, nu femeile.

Au existat analize feministe mai vechi legată de această problemă. Au existat critici ale lui operei lui Freud legate de posibilitatea unui orgasm vaginal. Unele analize feministe considerau orgasmul vaginal un mit inventat de bărbați pentru bărbați, o manipulare a femeilor astfel îndreptate spre heterosexualitate. Freud minimalizase influența clitorisului în satisfacția sexuală feminină dintr-un impuls de a stăvili forța feminismului. Conform lui Freud, maturizarea sexuală feminină e asociată cu orgasmul vaginal, pe când cel clitoridian e ceva imatur, de copil. Dar analizele feministe ajunseseră la concluzia că sexul vaginal nu poate duce la orgasm, pentru că vaginul nu e plin de receptori pentru plăcere. Acest organ are alt rol, nu cel de a oferi plăcere, rol deținut de clitoris. Astfel, sexul heterosexual, care e doar pentru satisfacția bărbaților, e întotdeauna abuz, adică viol.

Acum și această idee pare un mit, mai ales după ce s-a descifrat, îngrozitor de târziu, structura clitorisului, mult mai complicată, astfel încât să permită orgasmul vaginal. Dar încă multe lesbiene consideră că femeile nu ar alege niciodată bărbații, nu ar vrea niciodată să facă sex cu ei, dacă ar avea de ales. Dacă nu ar exista normele sociale (heteronormativitatea), toate femeile ar fi lesbiene. Nu există niciun motiv pentru ca o femeie să fie heterosexuală, cred ele.

Cea mai interesantă experiență a mea după ce am publicat cartea ”7000 ani” (7000 years of patriarchy...) au fost criticile unor lesbiene separatiste, foste militante din anii 70. Am crezut cp vor primi extrem de bine o carte de analize feministe radicale, dar m-am înșelat. Separatismul a fost o idee importantă în acele timpuri. Ele doreau crearea de comunități exclusiv feminine, unde bărbații să nu aibă ce căuta, pentru că simpla prezență a bărbaților într-o comunitate e ceva nociv pentru femei. E o ocazie pentru ca ele să fie oprimate și exploatate. Având în vedere ce se întâmplă pe grupurile de pe facebook unde sunt și bărbați, cred că e un sâmbure de adevăr. Unul foarte mare chiar. Acolo bărbații monopolizează discuții, discreditează femeile, care oricum se pare că se poartă altlfel în prezența bărbaților, le intimidează, le aduc la tăcere pe cele mai multe dintre ele. Criticile pe care mi le-au adus au fost legate de acceptarea bărbaților în orice fel de grup în care sunt femei, negarea existenței societăților matrilineale, care nu au cum să fie decât tot opresive dacă includ bărbați, precum și descrierea preferințelor sexuale ale femeilor heterosexuale. Cum ar putea o femeie să vrea sex de la orice bărbat, oricât de tânăr și atrăgător ar fi, dacă poate obține de la o femeie? Pentru ele heterosexualitatea e abuz în orice situație, nu doar că relațiile patriarhale sunt abuzive, că ele implică oricum dominarea femeii, nu doar că sexul heterosexual nu ar oferi femeilor plăcere (deși un bărbat poate face foarte bine ce face o lesbiană), ci pentru că bărbații nu au cum să fie atrăgători sexual.

E un punct de vedere foarte interesant, probabil valabil pentru multe femei. Interesant e că și pentru mulți bărbați, care nu cred că există ceva interesant la bărbați, iar sexul între femei e cel mai frumos lucru din lume...

Există heterosexualitate feminină care să nu conducă la abuz? Pot fi femeile heterosexuale în cunoștință de cauză, nu obligate de norme sau din simplu fetiș, că au fost obișnuite așa? Nu ne luăm după studiile despre sexualitate, considerate patriarhale, deci părtinitoare. Singurii care cred în așa ceva par creatorii de reclame la produse de ras sau parfumuri masculine și producătorii de telenovele. Succesul lor pare să le dea dreptate. Probabil există heterosexualitate nonabuziva, dar e ceva rar. De cele mai multe ori, în patriarhat heterosexualitatea e asociată cu un abuz mai mare sau mai mic. Până când femeile nu se vor elibera, îm primul rând mental, să descopere cine sunt, ce doresc, dincolo de ceea ce li se impune, lucrurile nu se vor schimba. Dorințele sexuale ale femeilor, preferințele lor, sunt unele dintre cele mai bine ascunse lucruri din lume. Fiind atât de greu de îndeplinit, sunt extrem de scumpe.

Între timp, alte tinere își trăiesc abuzurile. La fel ca Evan Rachel Wood...

Bibliografie

https://www.thehindu.com/entertainment/movies/marilyn-manson-denies-evan-rachel-woods-abuse-allegations/article33728523.ece

https://cnalifestyle.channelnewsasia.com/trending/evan-rachel-wood-accuses-marilyn-manson-of-abuse-14092570

https://www.insider.com/marilyn-manson-evan-rachel-wood-relationship-timeline-abuse-allegations

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading

De ce România are nevoie de feminism radical

 

În ultimul timp s-au întâmplat lucruri oribile, dar nimeni nu a reacționat decent, drept, omenește la ele. Pentru că li s-au întâmplat femeilor. Acelor ființe ”fără simțul destinului”, cum zice noul ales al poporului, Sorin Lavric.

Feminismul academic din Ro, liberal (Doamne ferește de feminism radical, cum se scuza o conferențiară când și-a lansat cartea bazată pe teza de doctorat!), nu are cum să reacționeze. Și oricum, nu dincolo de anumite limite.
Feminismul radical e despre femei, despre problema lor principală, patriarhatul. Și atâta timp cât nu explici ce e cu patriarhatul, de ce apare, cum apare, de ce se perpetuează, nu ai cum să rezolvi ceva. Când nici nu formulezi problemele femeilor, când nici nu le recunoști pe majoritatea...Asta mă face să urlu când aud de ”egalitate”. Ce egalitate? Cu cine? Cu bărbații? În patriarhat? Cum? E nonsens. Bărbații sunt o aristocrație ținută de sclavele femei. Atâta tot!

Ascensiunea incredibilă, suprinzătoare și fulminantă a AUR arată de fapt cum stăm. Când un fost profesor la Facultatea de Filosofie, doctor în filosofie, scriitor spune despre femei lucruri pe care și cei de la protecția animalelor le-ar condamna, dacă ar fi adresate cățelelor, nu știu de ce mai avem nevoie. Și cum era de așteptat, partidul lui a fost votat de bărbați tineri, din mediu rural și urban, cu vârste cuprinse între 18 și 30 ani. Sigur, și de unele femei care nu suportau restricțiile legate de pandemie. Și total ignorante în ce privește feminismul. Eu nu am știut ce e cu AUR, că are șanse să intre în parlament, până îm ziua alegerilor. Culmea, că o prietenă, tot feministă radicală, mi-a spus de pericol cu câteva minute înainte de deschiderea urnelor. De unde știa?

La noi dezbateri feministe nu există. Luăm ce e de afară, cum zice Mihaela Miroiu, la noi e feminism ”room-service”. Dar tot ce se face privat (ca tot ce e de valoare în Ro) pe linie de feminism, nu are nicio susținere, și nici măcar în ce privește vizibilitatea. Reacțiile sunt doar pe bloguri, grupuri, în spațiu restrâns.

Și revenind la ce s-a întâmplat în ultimul timp, ar fi abominabilă crimă de la Giurgiu, în care o femeie a fost ucisă și apoi arsă. Cine a fost de vină? Se pare că alte femei, ”lucrătoare sexuale”, ca și ea. Asta e adevărata lume a prostituției, cu violență, abuz droguri. Prostituția provine din sărăcie, marginalizare, disperare. Femeia era și romă, deci făcuse față și discriminării rasiale. Acum situația femeilor din prostituție e mai grea ca oricând, se confruntă cu sărăcia mai mult ca oricând. Și ele nu sunt ajutate deloc. Cui îi pasă?
Deci discuțiile despre prostituție, despre problemele acestor femei, acestor sclave, nu lucrătoare, în niciun caz, nu există.
O altă discuție importantă este cea a creșterii violenței domestice. Ce violență domestică? Violență patriarhală, cum am mai numit-o pe acest blog. Sigur, violență patriarhală este și cea contra femeilor din prostituție. Femeile trebuie să fie sclave și când nu își fac datoria de sclave, sunt sancționate. Cu violență. Asta mă face să mă gândesc la un scriitor roman care nu putea dormi pentru că un vecin își bătea sclavii la ore târzii. Asta îl deranja, nu cum erau tratate niște ființe umane. Asta se întâmplă și acum cu femeile. Nu intervenim în reglarea socotelilor cu sclavii, sclavele în cazul ăsta. Pandemia, carantina, a făcut ca femeile să fie și mai vulnerabile. Dar vulnerabilitatea lor vine din patriarhat, din dependența lor de bărbați, în primul rând materială.
O altă problemă ar fi accesul la avort, mult restricționat din cauza pandemiei. Unele femei chiar nu mai au acces la avort legal, în condiții sigure. Ca pe timpul lui Ceaușescu! Interesant a fost ce succes a avut petiția pentru susținerea dreptului la avort....

Și în ultimul rând, fără legătură cu pandemia, ar fi discuțiilor despre fenomenul trans. De cele mai multe ori în cazul ăsta e vorba de tragedii psihologice. Cine ce ar avea cu oamenii care nu sunt mulțumiți de genul lor? Genul fiind aspectul cultural al sexului....Nu feministele radicale, care nu accepta genul impus de patriarhat. Fiecare e liber să se îmbrace, să facă sex cu cine vrea. Doar că libertatea cuiva se oprește unde începe libertatea altcuiva. Și când femeile trans, adică bărbații care se vor femei (treaba lor, dacă nu fac rău) încep să afecteze libertatea femeilor, atunci lucrurile o iau razna. Când bărbații trans concurează ca femei în sport, asta devine o aberație. Într-o țară în care Andreea Răducan a fost victima acuzațiilor de dopaj pentru că a luat nurofen, când i s-a retras medalia de aur, noi nu zicem nimic când sportul feminim e invadat din ce în ce de bărbați... Nu vorbim despre ce ar zice Pierre de Coubertin de așa ceva. Și sportul nu e singurul domeniu. Există și modelling-ul, unde femeile ar putea fi îndepărtate de frumoșii bărbați trans. Nu că tot domeniul nu ar fi îngrozitor de misogin....Dar unele femei chiar au muncit pentru asta. Și ele chiar sunt femei.

Că în societatea noastră femeile nu contează, că misoginismul e acceptabil, repet, se vede din succesul AUR. Să nu uităm, tot fundamentalismul religios, că e islamic sau creștin, are legătură cu frustrarea bărbaților, mai ales a celor tineri, față de libertatea femeilor. Femeile nu au voie să aleagă, nu au voie să fie libere, să facă judecăți de valoare. Că atunci bărbații, unii, nu mai au acces la ele. Destinul lor e să fie supuse unui bărbat, eventual ales de părinți, ca să ajungă pentru toți bărbații. Ceea ce face patriarhatul, știm doar. Dacă nu sunt așa, nu au simțul destinului, cum zice Lavric.

De ce ar fi nevoie de feminism radical? Pentru a contracare toate aceste abuzuri, la care nimeni nu răspunde. De ce ar fi nevoie de luptă politică reală, feministă radicală? Din același motiv.
Să zicem că există așa ceva în România. În 2016 au apărut discuțiile despre un asemenea partid. A fost greu, nu erau femei care să se considere feministe radicale, și mai ales care să accepte această etichetă. Apoi unora nu li s-a părut fezabil politic. Cine ar vota asemenea partid? În 2017 s-a format un grup feminist radical, cu dorința de a se transforma în timp în partid politic. Atunci a apărut pagina, cu petiții pentru dreptul la avort în pandemie, contra referendumului pentru familie etc. Unele femei care la început se temeau, acum ar marșa la idee. Dar în tot acest timp au existat proiecte, petiții etc. Și vor exista, orice s-ar întâmpla, când există convingeri reale, când lucrurile nu se fac pentru bani sau proiecte.

AUR a apărut în 2020, dar nu ne putem aștepta la un asemenea succes pe termen scurt. Nu avem susținerea BOR și a tuturor misoginilor. Dar pe termen lung...

https://www.facebook.com/Grupul-feminist-radical-1906576932947429

https://alephnews.ro/guvern/sorin-lavric-liderul-aur-care-socheaza-in-declaratii-romii-sunt-o-plaga-sociala-si-femeia-e-vaduvita-de-simtul-destinului/

Continue Reading

Misogini? Nu sunt toți? Sau de ce ai scrie feminism pe bune în română

 

Acum vreo săptămâmă. într-o librărie, căutam o carte recomandată pe niște grupuri feministe radicale. Nu o voiam în română, dar dacă tot mă găseam acolo și știind că fusese deja tradusă....Cum e pandemie, librăria era aproape goală. Mai era o femeie care căuta cărți didactice, cele mai căutate în România. Dar apoi a intrat o altă femeie ceva mai ”matură”, care întreba de mai multe cărți de cultură. La un moment dat o aud că întreabă de Arsenie Popa. Când aud asta, nu mă pot abține și îi zic: ”Cum e posibil? Ăsta era un misogin!” Ea se uită peste ochelari la mine, la ochii mei, mai precis. Că altceva nu avea ce vedea. ”Dar nu sunt toți?” întreabă ea. ”Păi și așa, misoginismul tot o crimă rămâne!” zic eu. Tipa se uită la mine intrigată: ”Pentru mine, nu!” Ce pot să mai spui la așa ceva? Din partea unei femei care citește, și care nu părea crescută cu youtube și tiktok....Din generația acelor feministe radicale care chiar au schimbat lumea. Ce păcat, acele feministe radicale au 70 sau chiar 80 ani! Așa cum femeile cele mai emancipate din istorie au. Acum ne aportăm la niște bunicuțe ca le femeile cele mai emancipate. E incredibil, în Iran bunicile au avut fuste scurte, iar nepoatele au capul acoperit! Ce ciudată e viața!

România e, cum zicea Martha Bibescu, țara în care nimic nu contează. În niciun caz, feminismul. Nu e de mirare, că eu nici nu am scris nimic despre cartea mea ”7000 years of patriarchy...” Dacă stai bine să te gândești, e Kafka dus la extrem tot ce se întamplă. Da, a trecut mai bine de un an de când am publicat această carte, acceptată de o editură din România în urmă cu doi ani (de fapt urma să apară în la începutul anului 2018), dar nici măcar pe blogul ăsta nu am scris. Nu am anunțat publicarea propriei cărți despre care editorul român mi-a spus că așa ceva nu a mai apărut în română.
Deci varianta română a unei cărți feministe radicale ar fi fost ceva unic, diferit, pentru un editor, iar pentru mine un dar pentru cultura română. Oare un dar sau un fel de pliant nedorit, de aruncat? Sigur că nici nu m-am gândit să anunț presa sau măcar grupuri feministe românești. Când îmi promovez cartea în engleză, doar din greșeală mai postez pe grupuri românești. ”Uită de România!” mi s-a spus mereu. Acolo, cum zicea Martha Bibescu, nimic nu contează.

În septembrie anul acesta, o feministă franceză a scris o carte care are unele idei scandaloase, care se găsesc și în ”7000 ani”, care cuprinde analize mult mai profunde, mai științifice, originale, dar foarte prietenoase. Dar pe cine interesează? Despre Alice Coffin, feminista franceză, au apărut niște articole anemice în România. Dar cine ar scrie despre ”7000 ani”?
Pe pagina în engleză postările au mii de vizualizări, interacțiuni etc. Într-un acces de generozitate, m-am gândit să fac și o pagină facebook în română. Recent am încercat să o popularizez. Așa am descoperit că feministele consacrate nici măcar nu au apreciat pagina. Dacă ne gândim ce e feminismul la noi, ce ”dezbateri” reale despre probleme feministe reale, cum ar fi fenomenul trans sau legalizarea prostituției...La noi feminismul e, cum zice dna Miroiu (care nu a reacționat la invitația mea de a aprecia pagina) ”room service”. Și totuși, se face feminism original în România, dar ce contează!

Și totuși, eu am și alte proiecte feministe radicale, despre care nu mă aștept să scrie altcineva. Încerc să scriu texte stand up feministe, prezentate exclusiv de femei. Acum mai am și un alt proiect, cu un film cu monologuri feministe, tot așa, prezentate numai de femei. Doar nu visez vreun sprijin de la feministele ”consacrate” sau de la mass-media românească. Dar norocul meu e globalizarea...

Cartea în engleză....

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading

Academia feminista radicala

In conditiile in care feminismul radical a devnit marginal, iar noile curente feministe sunt adesea chiar misogine, cred ca se impune infiintarea unei academii feministe radicale. Noile tehnlogii, internetul, retelele de socializare, de comunicare, ar putea sa aduca o mare independenta a ideilor si a circulatiei lor, fara precedent in istorie. Sigur, mediul academic actual, cu toate reglementarile care altereaza notiunea originala de academie, de universitate, dependenta de finantari, incarcata de o birocratie greu de imaginat, sunt piedici in calea acestui fenomen. Dar feminismul radical este o miscare anti-sistem, anti establishment, anti-status quo. De fapt feminismul radical e prin definitie gandire libera, anti-autoritara, anti-reglementari de stat sau de breasla, anti-patriarhat, anti-structuri ierarhice si ierarhii animalice, bazate pe forta fizica si economica. Daca nu feministele radicale creaza o astfel de universitate, atunci cine? O academie feminista radicala, care sa functioneze in principal online, in care autoare feministe radicale de referinta, dar nu numai, filosoafe, scriitoare, politoloage, artiste, cineaste, cercetatoare din biologie, psihologie, socioloage, dar si femei care pur si simplu au experienta in lupta contra patriarhatului, cum sunt lesbienele separatiste, supravietuitoare ale stralucitelor miscari din anii'70, isi vor gasi locul. Studiile ar trebui sa fie libere pe baza de inscriere, ca si schimbul de idei, prin intermediul sedintelor de asemenea libere. A urma cursurile acestei academii ar face parte din educatia esentiala pentru viata a unei tinere. Nimic nu e mai important pentru o femeie decat sa stie, la propriu, pe ce lume traieste. Si lumea aceea este patriarhatul, pe care aceste femei admirabile, cele care vor preda, il vor expune, deconstrui, vor cauta solutii pentru distrugerea lui. Inmpreuna cu studentele, care vor deveni fiinte umane constiente, intregi, nu ceea ce le doreste patriarhatul. Finantarile vor fi o problema, dar tot feminismul radical va gasi o solutie economica foarte creativa, libera, bazata pe solidaritatea femeilor constiente. Aceasta academie feminsta radicala ar putea fi un pas important in eliberarea femeilor de patriarhat, spere o viata non-patriarhala.

Continue Reading

Despre colonii si colonizare

Sa separi stiinta de politica e imposibil. Sa separi stiinta de istorie, la fel. Cat de filosofie, care se amesteca si cu istoria, si cu stiinta, si cu politica, ce sa mai spunem? De fapt totul e istorie, adica studiul societatii omenesti. Deci societatea omeneasca, cu toate caracteristicile ei, mai bine sau mai putin cunoscute, constientizate, joaca mereu rolul principal, desi uneori nu i se vede fata. Asta in stiinta, in ce numim stiinta, in ce numim filosofie. Si iata ca si in ce numim feminism, care e in acelasi timp filosofie si politica. E de fapt societate umana, un anumit tip de societate, o bucata de societate umana, dupa mine, intr-adevar cea mai progresista.

Feminismul are niste radacini filosofice. Mie aceste radacini, cum am precizat si cu alte ocazii, mi se pare ca sunt cele ale justitiei umane. Feminismul in sine este un act de justitie, e un act de a recunoaste o nedreptate, o discriminare crunta. Si a incerca apoi s-o indrepti, a cauta intai masurile cu care s-o indrepti.

Sigur, pentru a ajunge la aceasta recunoastere a acestei nedreptati, trebuie sa ajungi la umanism, la a recunoaste egalitatea oaomenilor la nastere, dincolo de privilegiile pe care aceasta nastere le acorda unora, cum a fost in sclavagism, apoi in feudalism, daca discutam despre istoria Europei. In alte societati erau caste, care de asemenea implicau privilegii la nastere pentru unii, condamnare pentru altii.

Cum bine argumenteaza Sheela Jeffreys in linkul de mai jos, feminismul radical, cel care in anii '70 a dus la miscari extraordinare, la activism, recunoasterea patriarahatului, a violentei domestice, a pornografiei, la legi in acest sens, unele exportate pe meleaguri indepartate, cum ar fi ale noastre, acum e intr-un mare declin. A mai rezistat un pic pana prin anii '80, dupa care s-a diluat foarte mult, pana s-a denaturat. De fapt nu mai e feminism, ci un fel de amestec de politici de stanga, care abia de mai pastreaza o dominanta pe problema femeilor. Oare chiar o face?

Acum se merge pe feminismul intersectional, care sa includa problemele rasiale, ale claselor, coloniale, ale minoritatilor sexuale etc. Exista o intreaga taxonomie a opresiei, cu tot felul de denumiri fanteziste (cis, trans, parca am fi la chimie) despre a caror acoperire fizica nu stim mare lucru. Feminismul a fost sacrificat pe altarul politicilor minoriatilor sexuale (altele decat lesbiene, bine reprezentate in feminismul radical, deci marginalizate), al minoritatilor rasiale, fostelor colonii etc. Sufragetelor li s-a reprosat elitismul, faptul ca nu au inclus mai mult femei de culoare in lupta lor. Feminismului i se reproseaza de catre femeile de culoare (unele) ca este o emanatie a femeilor albe din clasa mijlocie (sic!).

Identitatea a devenit ceva extraordinar de imporant la ora actuala, nu numai in politici. Feminismul islamic e o consecinta a acestei viziuni. Identitatea a patruns si in stiinta, de exemplu in psihanaliza. De curand a fost un congres de psihanaliza in Romania, iar programul sau, prezentat partial pe un post de radio, cuprindea aproape numai teme despre identitate.

Eu personal admir feminismul negru. Femeile cele mai oprimate cunosc patriarhatul cel mai bine. Femeile singure de culoare, eventual prostituate, stiu cel mai bine ce poate patriarhatul, ce pot barbatii sprijiniti de patriarhat. La fel lesbienele, eventual tot de culoare. Nu intreba de opresie, de mizeria unui sistem oamenii care traiesc undeva feriti de aceasta mizerie. Sigur ca daca esti si neagra, si lesbiana sau prostituata, poti avea experiente plenare cu patriarhatul, dar asta nu inseamna ca patriarhatul  are ceva cu negrii, ca exista o cauzalitte a oprimarii. In orice problema, trebuie sa mergem la radacina, nu sa descriem fenomenele, sa inventam termeni, si gata, aia e stiinta sau filosfie, cum se face acum in postmodernism,.

Iar pe de alta parte, nu putem reprosa feminsmului ca nu e inclusiv. Minoritatile rasiale, culturale, sexuale (ma refer in special la cele nefeministe) au propriile organisme care sa le reprezinte, iar feministele nu le reproseaza ca nu sunt inclusive. La fel, feminismul a aparut tocmai pentru ca miscarile de stanga, socialiste, al caror obiect de activitate era eliberarea claselor oprimate, nu era inclusiv cu problemele lor. Socialismul nu a fost si nu este feminist. Si aici nu ma refer doar la partidele de stanga, socialiste, din lumea libera, care contin doar membre care apara drepturile femeilor, dar barbatii socialisti nu au si nu au avut o agenda feminista. Putem acuza partidele comuniste de orice, dar nu de feminism. Stalin considera feminismul ceva burghez, si a repus in drepturi modelul traditional,al femeii  care inafara de a fi mama mai si muncea din greu in fabrici si pe ogoare. Ce a facut comunismul cu drepturile, ,mai ales reproductiv, ale femeilor din Romania se stie bine.

Tocmai de aceea femeile au fost nevoite sa se lupte singure pentru ele insele, sa se reprezinte singure. Atunci cum poti sa le ceri sa se lutpe si pentru altii? Cum poti sa-i ceri unui partid, oricare ar fi acesta, sa nu fie parte, ci intreg din societate? Atunci nu mai e partid. Cum poti cere oricui are o cauza umanitara, sa le aiba pe toate? Feminismul nu e Moise, nu e totalitarism, dar ei ne obliga sa-l facem.

Nu poti face asta cu altii, dar o poti face cu femeile.  Si ele pot accepta si numesc asta feminism. Ca si cand femeile ar trebui sa se rusineze sa se reprezinte singure, sa-si spuna problemele, sa lupte pentru drepturile lor, sa faca politica PENTRU ELE. Sa fie fiinte sociale, adica. In cazul lor, mereu se face apel la decenta, la modestie. Ele trebuie sa-si puna mereu un val pe fata, pe interesele si dorintele lor.

Sigur, miscarea feminista a fost subminata prin aceste strategii pentru ca devenea periculoasa,amennta status quo-ul. Dar cred si sper ca a fost doar o amanare a problemei, cum s-a intamplat in cazul ultimei crize economice mondiale, care putea sa aiba loc cu ceva timp inainte.

Problema rasiala (etnica) este discutata in State, dar in Europa doar in ce priveste imigratia, nu si romii, care sunt discriminati peste tot, Nu sunt placute bilingve in limba lor nicaieri, desi ei sunt bine reprezentati ca populatie in multe locuri. Cu imigratia e diferit, si intr-adevar, in Europa, imigratia e de cele mai multe ori urmarea colonialismului.

Colonialismul a fost cumplit, un genodic economic, cultural, chiar uman, cel putin in unele cazuri,. Efectele lui se vad si acum. Problemele imenese ale unor tari in curs de dezvoltare, in special din Africa, provin din colonialism. Colonialismul a fost si este o crima impotriva umanitatii. Dar aici mi se pare ca popoarele din partea de Est a Europei, care au fost colonizate de Armata rosie dupa cel de-al doilea razboi monidial, ar avea si ele un cuvant de spus. NU as indrazni sa compar suferinta europenilor de sub comunism, desi rezulatele ei au fost devastatoare la nivel individual (generatii distruse), iar cele economice, sociale, culturale se vad si azi si se vor vedea mult timp de acum inante, cu cea a africanilor, de exemplu. Dar conceptual, acest eveniment istoric poate ajuta la intelegerea colonialismului ca atare.

E absolut adevarat ca miza colonialismului este exploatarea economica. Statele foste comuniste, multe fiind sub ocupatie pana la caderea comunismului, au fost in primul rand jefuite economic. URSS a facut in continuare colonii, cum au fost cele din Asia (Vietnam), America (Cuba).  Unele costau (Cuba, dar si Viernamul) dar costurile erau platite pe seama altor colonii. Raporturile de forte dintre tarile comuniste erau ca intre colonii si metropola. Guvernele din colonii nu contau, erau mai mult sau mai putin marionete ale Moscovei. S-a vazut ce s-a intamplat cu incercarile de secesiune ideologica ale Ungariei, apoi ale Cehoslovaciei. Ar fi avut indrazneala sa faca asta Franta, de exemplu? Sa ne gandim ce scandal a fost cu razboiul din Algeria, cate carti s-au scris. Daca s-au facut, si abuzuri se fac in continuare, in special in Africa, lucrurile nu sunt pe fata, cum au fost in comunism. Armata rosie care a invadat Cehoslovacia si Ungaria.

Problema rasiala, religioasa, etnica, nu exista in cazul acestor colonii comuniste. Multe tari colonizate vorbeau limbi slave, ca rusa. Multi oameni din colonii erau blonzi cu ochii albastri, apartinand rasei nordice "privilegiate". Unii, ca romanii, cubanezii, cei din Angola, fosta colonie portugheza, vorbeau dialecte latine actuale. Puteai sa vorbesti de inferioritate culturala in cazul lor? Ca sa nu mai vorbim ca in Imperiul sovietic erau urmasii unor vechi civilzatii, ca georgienii.

Colonialismul are drept scop exploatarea. Si exploatarea are pretexte, nu cauze. Pe cei pe care vrei sa-i exploatezi ori ii inferiorizezi, ori pretinzi ca ii salvezi, ceea ce inseamna cumva acelasi lucru. E vorba de jaf, nu de ideologie. La fel, se stie ca sclavii africani au fost preferati, nu numai pentru forta lor fizica, dar si pentru cunostintele lor de agricultura  plantelor tropicale. Talentul, deci nu inferioritaea, ii recomanda ca sclavi.

Colonialismul nu numai ca a stat in calea dezvoltarii. a cultivat subdezvoltarea. Comunismul era subdezvoltare, saracie generalizata, sub masca progresului. Pentru a se adapta in acel sistem, oamenii aproape renuntau la umanitatea care i-ar fi pus in pericol. Probabil in coloniile de pe alte continente lucrurile stateau si mai grav.

Ca bogatia unor natiuni se explica doar prin lispa colonizarii lor externe si interne, adica prin posibilitatea unora de a aduce bogatie, de a face bogatie in interiorul acestor societati, e ceva real. Dar colonialismul care a tintit alte meleaguri, indepartate, a aparut cand societatea nu se mai putea coloniza intern, adica oamenii se emancipau, aveau drepturi, si cand/ sau oricum colonializarea interna nu aducea suficiente resurse. Coloniile aduc bogatie, dar nu e suficient. Rusia, dar si Spania, Portugalia sunt exemple in acest sens. Bogatia e foarte complicata, exploatarea la distanta ajuta, dar nu intotdeauna. Un pic de justitie, un pic de initiativa, un pic de inovatie reala, macar la nivelul metropolei, e necesara. Altfel totul degenereaza in jaf generalizat, nu dezvoltare.

Pentru ca oamenii din Europa sunt adesea blonzi sau fac parte din culturi vechi nu trebuie sa fie exclusi din fenomenul colonizarii. Europa a fost mereu sub imperii. Tariel care s-ai dezvoltat au fost intr-adevar libere, cel putin pentru o perioada. Inainte de a fi colonizata de comunisti, Romania, de exemplu, a stat secole sub Imperiul Otoman, alte zone din Europa au fost in Imperiile locale, cum ar fi cel Habsburgic sau Rusia. Sigur ca aceste zone au fost si atunci franate in dezvoltare.

Imigratia din zonele care au fost colonizate, de provenienta europeana, se vede in continuare. Si e interesant cum imigrantii, chiar daca vin acum din Polonia (adica sunt blonzi) sunt discriminati si temuti in tarile unde oamenii arata la fel ca ei. La fel cu imigrantii care vin acum din Romania, dar inainte veneau din Portugalia, Italia sau Grecia. Asemanarea fizica si lingvistica nu e importanta cand e vorba de discriminare, care e in primul rand economica. Cum poate un italian sa spuna ca un roman e inferior cand candva erau acelasi popor, iar strainii ii denumeau (si inca o fac) cu acelasi nume? Devii imediat inferior daca atentezi la ceva sau ai ceva ce altii pot lua, Evreii dominau stiinta, arta, filosofia inceputului de secol XX. Erau inferiori. Prin ce? Religie? Rasa? Era greu sa-i deosebesti de locuitorii din sudul Europei. Si totusi, stim ce au patit. De ce? Aveau bani si nimeni nu le lua apararea. Comunismul a venit cu inferiorizarea intelectualilor si a oamenilor de afaceri, a celor cu initiativa. Da, acesti oameni erau inferiori. Exact pe dos decat in capitalismul care e de vina pentru toate relele din lume (ce simplu ar fi!). Ceea ce altii numesc meritocratie (si ce criticata e), altii numesc inferioritate, dusman al poporului etc. Asta nu inseamna totusi ca aspectul etnic nu conteaza. Africanii poarta mereu un fel de stea a lui David a opresiei, ei nu pot sa se ascunda. La fel si alti oameni cu pielea inchisa sau aspect diferit.

Mecanismul opresiei ar trebui sa fie studiat, cu cauzele lui psihologice, etologice, sociale. Istoria ar ajuta enorm, cu bogatia ei de date in acest sens. Poti fi oricum, poti avea orice calitati, daca poti fi jefuita, iar altii nu te apara, poti fi oprimata, inferiorizata etc. In societatile corupte, daca nu ai bani sau pile, poti fi oricum, tot exploatata si discriminata vei fi. Asta e natura umana, bine descrisa de jocul de sah. Daca esti pion, si daca nu te apara o piesa mai puternica, te mananca oricine. Oricum risti sa fii mancata cand miza e mare, dar fara aparare nu ai nicio sansa. Nu ai cum sa devii regina.

Cu femeile se intampla acelasi lucru. Cum pot unii sa discrimineze femeile, pana la urma pe propriile mame? Nu conteaza ce faci pentru cineva, daca miza e mare, te distruge. Si pentru barbati miza e mare, inferiorizand si exploatand femeile se salveaza material si afectiv pe ei insisi. Patriarhatul a aparut cand femeile nu s-au mai putut apara, au devenit pioni. Atunci au putut fi facute sclave, inferiorizate, depersonalizate, despiritualizate, in scopul exploatarii, in primul rand materiale (sexuale, reproductive ca parte din prima). Si ca femeie, nimeni nu-ti ia apararea. Femeile sunt terorizate, si oricum, nu au forta economica si politica. Iar barbatii de ce ar face-o? Ma intrebam mereu si inca ma intreb de ce patriarhatul inca exista, de ce feminismul e in declin. Sigur, sunt forte care il ajuta. Dar dificultatea independentei economice a femeilor e cauza principala. E greu sa mostenesti bani, iar ca sa-i faci, gradele de libertate sunt foarte reduse. ceea ce inseamna foarte multe constrangeri pentru femei, care duc la tot atatea compromisuri in ce priveste drepturile lor. Nu neaparat compromisuri personale, desi sunt si astea importante, dar lipsa de timp pentru analize, incapacitate de a actiune politica etc. Si totusi, nici independenta economica nu i-a ajutat pe evrei, sa nu uitam. Constientizarea e esentiala in cazul femeilor.

Identitatea, care a aparut ca raspuns la desnationalizarea, deculturalizarea date de colonialism, nu e o solutie. Sigur ca orice limba trebuie pastrata, ca pierderea ei e iremediabila, sigur ca orice cultura are lucruri de valoare, dar asta nu inseamna ca orice cultura trebuie pastrata integral, ca tot ce e cultura e bun. Cand exista o cultura a opresiei, a discriminarii, de indata ce au aparut diferente sociale si economice intre oameni.

Daca vrem cu adevarat sa luptam contra colonialismului, trebuie sa ne luptam cu colonizarea mintii, in primul rand. Si acest lucru se intampla nu numai cu femeile care isi constuiesc identitatea din opresie si simbolul ei, valul islamic, ci si la occidentalii iesiti de curand din foste colonii comuniste. Atata timp cat se uita numai la ce se face in actualele metropole neoliberale (de unde a venit de fapt criza economica), cand copiaza nediscriminatoriu cam tot ce e acolo, ca si cand ar fi o Mecca a progresului, vom fi tot colonii. Solutia e sa dezvolti idei local, sa inventezi, sa creezi valori care sa devina universale. Valabil pentru toate fostele colonii. A nu se intelege prin asta ca as compara suferinta europenilor cu a africanilor, ca as spune ca sansele lor, in lumea actuala, sunt similare cu ale fostelor colonii albe. Ei au nevoie de mai mult suport, dar tot pentru a fi ei insisi, a se descoperi pe ei insisi, cu propria lor creativitate, forta, sensibilitate.

http://www.feministcurrent.com/2016/10/18/podcast-sheila-jeffreys-impact-neoliberalism-identity-politics-womens-movement/

Continue Reading

Noi strategii ale feminismului. Principiile noului feminism

Sufragetele au recunoscut ca a fost o eroare ca feministele nu au mers mai departe cu revendicarile. Sunt de acord cu ele. Desi in fiecare zi ar trebui sa multumim feministelor pentru ceea ce au facut pentru femei, cat de multa demnitate au adus in vietile noastre, trebuie sa recunoastem ca totul e foarte la inceput. Ar trebui in fiecare oras un monument inchinat miscarii feministe, dar si unor feministe, dar feminismul are extrem de multe de facut. Eliberarea e abia la inceput. Se poate spune ca femeile nu au scos decat nasul din pestera, mai au mult pana sa zboare. Traim inca in patriarhat. Si de cele mai multe ori, de fapt intotdeauna, cele mai multe, de fapt toate femeile nu inteleg ce inseamna aceasta. De fapt nici cele mai indraznete feministe nu inteleg cum ar fi viata lor inafara patriarhatului, cum ar arata libertatea lor, dar si a lumii intregi inafara acestui sistem criminal. Eliberarea de patriarhat inseamna o noua treapta a evolutiei, ar fi o revolutie spirituala reala, eliberarea de animalitatea relatiilor de ierarhie, bazate pe violenta si teama de violenta. Supraomul lui Nietzsche e in primul rand femeie. O femeie cum inca femeile nu isi poate imagina azi. 

Un filosof patriarhal (si ce filosof clasic sau mai putin clasic nu e patriarhal) spunea ca femeile nu pot fi buni filosofi pentru ca stiu de ce au venit pe lume: adica sa aiba un copil. In primul rand, de ce ar fi bune femeile in patriarhat? Sa nasca. Alta calitate, alt scop nu li se recunoaste. Pe cand barbatii sunt liberi sa caute. Dar lucrurile sunt exact invers. Femeile au un scop inerent: sa se elibereze. Ele au mereu pentru ce lupta: pentru libertatea si propria descoperire. Asta ar trebui sa le faca buni filosofi, fiind mereu in explorare, incercand sa afle cine sunt, cum ar fi, ce ar simti daca ar fi libere. Barbatii in schimb au dovedit ce pot. Femeile inca nu stiu. 

Dar ceea ce reprosez feminismului, si ceea ce cred ca e imperios necesar sa se intample, ar fi schimbarea atitudinii feminismelor. In primul rand, ar trebui sa inceteze sa mai vorbeasca despre egalitate, ci despre eliminarea patriarhatului.

In al doilea rand, ar trebui sa nu mai incerce sa arate ca pot si ele ce pot barbatii, ca au acelasi potential. Nu e adevarat. Inafara de violenta si ejaculare, pot mult mai mult. Barbatul nu mai trebuie sa fie considerat etalon, femeile trebuie sa se raporteze la ele insele, Si sa se creada superioare. E absolut oribil ca femeile, foarte multe, au complexe fata de barbati. Nu, femeile trebuie sa se raporteze la ele insele si la propria superioritate morala, intelectuala, afectiva. De ce dovezi avem nevoie in sprijinul superioritatii femeilor? Se vede din primii ani de scoala; femeile nu sunt violente, invata mai usor, sunt capabile de comportamente mai complexe. Singura diferenta pe care barbatii umanisti, iluministi au trecut-o cu vederea a fost cea dintre sexe. Egalitatea oamenilor in functie de rasa, clasa sociala, etc a fost mult trambitata. Dar o singura inegalitate a fost acceptata. Foarte bine, feministele vor tine seama de ea. Si o vor duce mai departe. Femeile nu sunt ca barbatii, sunt superioare lor. William Golding, laureat al premiul Nobel pentru literatura, a spus acest lucru. Am mai fost si alti barbati, putini, inca din Antichitate, care au observat asta. 

Frustrarea reproducerii care intervine in adolescenta din cauza patriarhatului face femeile nesigure, invidioase, rele. Pentru ca reproducerea, comportamentul sexual la femeile din patriarhat e foarte complicat, plin de restrictii. Atunci incepe de fapt discriminarea unei femei, primele lovituri dure ale patriarhatului. Animalele care nu sunt lasate sa se reproduca devin violente. La fel si femeile, care sunt supuse unor ritualuri extrem de complicate, torturate psihic, atunci cand devin mature sexual. Sexul devine o pedeapsa pentru ele. De la slut shaming, eforturile pentru frumusete, cum spunea Dworkin, corvoada heterosexuala, frica de sarcina si alte cerinte inumane fac femeile sa piarda din increderea in ele si sa simta competitia. Probabil lumea ar fi condusa de femei, daca femeile nu ar trece prin adolescenta. Nu vorbesc de societatile foarte patriarhale, ci chiar de cele occidentale. E o crima de nedescris tot ce li se intampla femeilor in adolescenta, dar si dupa aceea.. Patriarhatul e o crima. Dar ca oamenii inteligenti sa accepte sexualitatea discriminatorie, deformata, cu toate acele ritualuri oribile, e inacceptabil, injust, condamnabil. Dar femeile trebuie sa-si aminteaca faptul ca ele sunt mai bune decat barbatii si pot mai mult decat ei. 

In al treilea rand, femeile si barbatii sunt in razboi, Feminismul nu trebuie sa satisfaca barbatii. Ei au de partea lor un sistem criminal, patriarhatul, care numai cinstit nu joaca. E un sistem pe baza carora se creaza toate organizatiile criminale din lume. Patriarhatul e formula pe care ele o adapteaza. Daesh, orice organizatie terorista, statele mai mult sau mai putin criminale. Cand ai un inamic criminal nu lupti cu manusi. O opozitie, dura, cu propriile protectionisme, propriile institutii, s-ar putea opune eficient patriarhatului. Femeile trebuie sa aiba propriile forme de protectie sociala, de ajutor reciproc, partide etc. Propriile comunitati conduse de ele, unde barbatii, sau mai ales puterea lor sa fie exclusa.

Sigur, o noua revolutie sexuala e necesara, e eliberarii sexuale reale a femeilor, cu deconstruirea si reconstruirea relatiilor sexuale. Repet, fara ca institutiile sa se bazeze pe necesitatile sexuale, economice si sociale ale femeilor, nu ale barbatilor, nu se poate vorbi de eliberare. Ce egalitate, ce eliberare poate fi cand femeile se angajeaza in relatii heterosexuale unde sunt dorite ca obiecte sexuale, accesorii sociale si servitoare, utere si bone?

De aici o intreaga cultura feminista ar putea sa apara, cu propria economie, propriul progres. In folosul femeilor.  

Principiile noului feminism radical, ofensiv ar fi:

1. Raportarea la femei cu constientizarea superioritatii femeilor

2. Revolutia sexuala a femeilor

3. Recunoasterea razboiului sexelor, barbatii fiind cu patriarhatul de partea lor.

4. Crearea unei culturi a femeilor, materiala si spirituala, cu institutii si organizatii politice feministe. 

Toate aceste idei sunt feministe radicale. Institutiile, organizatiile pe baze feministe ar trebui sa fie in primul rand in beneficiul femeilor care refuza patriarhatul. Ca nu au de ales e una, dar daca li se ofera de ales, si aleg patriarhatul, e treaba lor. Am vazut recent un poster in care se spunea ca nu e anti-feminist sa te machezi, sa faci prostitutie, sa vrei sa fii caznica etc. E anti-feminist sa condamni femeile pentru asta. Da? Pai atunci nu e antifeminist nici sa vorbesti de rau de femeile care considera ca feminismul e o prostie, care s-au opus dreptului de vot pentru femei, care sunt aliatele patriarhatului in fiecare zi, unindu-se cu exponentii lui contra feministelor. Nu, feminismul este despre femei, dar contra patriarhatului. Nu eliberam pe nimeni fortat, mai ales daca ne saboteaza. Patriaratul nu face cadouri femeilor, din contra, le exploateaza. Feministele, chiar daca nu au avut parghiile in mana, le-au facut cadouri de nepretuit. 

Continue Reading

Cand femeile pierd si nici nu se observa

Un film despre o femeie care a avut o aventura cu un barbat, a ramas gravida, apoi el a a fost anchetat, ea a crescut copilul recunoscut de un alt barbat. In dictatura comunista. Dupa 20 ani se reintalnesc, el afla de copil. Apar tensiuni.In cele din urma siutatia ramane cum a fost. Lucrurile par a se fi linistit, pare ca toata lumea a castigat, dar de fapt femeia a pierdut. Fericirea in viata personala, sentimentele unei femei nu conteaza. Cat de frumos povestea depre sotul medic care ii ajutase copilul sa se vindece de o malformatie dobandita la nastere! Ca si cand ar fi fost un gest extraordinar. Daca o prietena doctorita ar fi facut asta cum ar fi fost? Normal. Dar cand era vorba de sotul ei, era extraordinar. Filmul se numeste "Roxanne" si e un film romanesc.
O poveste trista, peste care societatea trece fara sa-i pese. O poveste interculturala. In articolul din link este vorba de modul cum inclusiv justitia, dar si alte institutii, crediteaza familia cu doi parinti in detrimentul femeilor care raman in relatii abuzive pentru binele copiilor. Familia cu doi parinti, cum arata si titlul articolului, e letala pentru femei. Obsesia familiei cu doi parinti e darul patriarhatului. Nu putem face nimic pana nu condamnam patriarhatul si incepem sa condamnam mentalitatile. Fata de situatiile dureroase ca violenta de gen si prostitutia, revendicarile fericirii femeilor, a dreptului lor real nu doar la securitate fizica si financiara, ci la fericire, pare o revendicare prea scumpa. Dar de aici ar incepe tot. Daca societatea s-ar dezice de valorile patriarhale, lucrurile ar incepe sa se schimbe.
Maternitatea nu e o datorie si o placere pentru femei, care in patriarhat, cum titra un articol, sunt utere dispozabile. Maternitatea e o alegere care trebuie sa fie bine cantarita de femei. Cum am mai spus, femeile vin in societate pentru a fi inselate, exploatate, umilite, ucise. Ele trebuie sa se fereasca de institutiile publice, care sunt contra lor, sunt dusmanii lor.
Femeile, dupa al treilea val de feminism, care de fapt a deconstruit feminismul cu totul, sunt ca niste soricei cu creierele infestate de paraziti care le anihileaza vointa si constiinta. Ele au iluzia libertatii, a alegerii, cu care se conformeaza foarte frumos patriarhatului. Ele nu fac altceva decat sa satisfaca dorintele barbatilor cu zambetul pe buze, fericite si mandre de ce li se intampla. Daca prostitutia si pornografia au ajuns factori de putere pentru femei...
Ceea ce e foarte interesant  pentru o feminista adevarata, e ca sexul, pentru cele mai multe femei, nu e o alegere reala. Ele fac sex tot pentru a se conforma cumva patriarhatului. Fara sa stie, poate fara ca multe dintre feministe sa stie care e situatia reala. Am citit mai multe articole care m-au pus pe ganduri. Exista tinere care fac sex pentru a fi populare, si adesea raman gravide in aceasta incercare de acceptare sociala. Altele fac sex pentru ca asta e, trebuie sa faca. Cum spun unele feministe, acum orice femeie trebuie sa fie disponibila pentru orice barbat. Adica trebuie sa fie gata sa satisfaca orice barbat. Si care e beneficiul ei? NU inteleg. Se pare ca e acceptarea sociala, datoria, un fel de popularitate sau doza infima de afectiune a unui barbat pe care cel mai probabil nu l-a ales ea. Sinistru! Cum poate cineva trai asa? Cum pot trai asa milioane de femei? Si nimanui nu-i pasa? Nimic nu s-a schimbat, femeile isi fac numarul, isi joaca rolul de gen fara ca sa se gandeasca cu adevarat la ele, fara ca societatea si institutiile sociale sa fie in serviciul lor cu adevarat, ci impotriva lor. E mai multa opresiune decat ne imaginam.
Am vazut recent o caricatura in care era descrisa relatia dintre o femeie si un barbat in Islam si apoi la atei. Barbatul musulman statea in genunchi in fata femeii si-i daruia flori, pe cand barbatul ateu statea in picioare si femeia in fata lui facandu-i sex oral. Auzisesem de mai multe ori de femei din Occident care s-au declarat feministe si au trecut la islam, din simplul motiv ca islamul li se pare mai feminist. Mi s-a parut bizar. Am vazut si femei care au calatorit in tari musulmane, s-au casatorit cu localnici, declarand ca voiau barbati care sa se poarte mai bine cu ele, sa le respecte mai mult. Pare iarasi ciudat avand in vedere oprimarea femeilor in multe tari musulmane. Aceasta chiar exista, nu e o minciuna. Dar se pare ca nu e generala. Exista barbati musulmani, educati si sensibili, care se poarta mai bine decat occidentalii cu femeile.
Credem ca situatia femeilor din Occident e cea mai buna si frumoasa. Feminismul vine de aici, cele mai multe succese repurtate de feminism sunt in Occident. Dar lucrurile sunt mai complicate. Sigur ca e vorba de istorie. Femeile aveau un status mai bun aici si in urma cu cateva secole, erau mai libere, puteau circula, avea proprietati. E o oarecare traditie antica, si in Imperiul Roman femeile erau destul de libere. Dar iarasi, care femei?
Existau femei aristocrate, femei din patura mijloacie, care se bucurau de libertate de circulatie, puteau avea proprietati. Dar la polul opus era o masa de femei sarace, care nu detineau proprietati, care nu aveau nici zestre, si aveau de ales ori intre munci foarte grele si foarte prost platite si prostitutie. In timpul reginei Victoria prostituatia, cauzata de numarul mare de femei fara zestre, era o problema. Femeile isi cumparau libertatea, demnitatea, Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cele care nu aveau, avere deveneau prostituate. Alexis de Toqueville, in "Democratia in America", spune ca a vazut in America situtatii de viata teribile, dar e un pret just pentru mentinerea societatii. Se referea la prostitutie. Daca facea apologia libertatii individuale, cand ajungea la femei, nu mai era cazul. Ele erau libere doar sa-si aleaga sotul "din dragoste", in rest trebuia sa-si aiba grija de rolul de sotie, asta in cazul fericit in care puteau sa-l aiba. Femeile, atat sotiile, cat si prostituatele, trebuia doar sa serveasca barbatii, astfel societatea fiind salvata. Ca si cand femeile nu reprezentau societatea.
In Biblie, deci la soceitatile traditionale de evrei de acum peste 2000 ani, prostitutia pentru fiicele lui Israel e interzisa. Probabil nici in Islam nu exista asa ceva, cel putin nu cred ca e acceptata. Toate femeile trebuie sa aiba un minimum de demnitate. Niciunele nu sunt foarte libere, dar niciunele nu sunt teribil de jos ca fiinte umane. Adica sclave. In Grecia existau porneia, prostituate sclave. De acolo vine cuvantul "pornografie", adica descrierea prostituatei.
Asa-zisa eliberare a femeilor din Occident, si aici nu blamez feminismul, ci capitalismul, a transformat toate femeile in prostituate. Niciuna nu mai e doamna respectabila, toate sunt prostituate. Cel putin o perioada din viata lor, mai ales la inceputul relatiilor, trebuie sa joace acest rol. Alfel nimic nu se leaga. Barbatii pot alege, toate femeile sunt disponibile. In "Gone girl", chiar daca acest aspect nu e foarte clar, este usor de constatat. Femeile fac totul ca sa seduca. Apoi vad ele...unele pot deveni doamne respectabile, foarte putine. Urmeaza apoi cativa ani de teste in care ea trebuie sa satisfaca si sa satisfaca. Cine vrea sa inceapa o relatie in aceste conditii? Unde e fericirea femeilor, dorintele lor?
Foarte posibil ca in urma cu cateva generatii, femeile, chiar si la noi, sa fi putut pune, cel putin din anumite puncte de vedere, mai multe conditii in relatii. Disponibilitatea mai redusa la sex si a satisface a femeilor ar fi facut relatiile mai valoroase. Barbatii Occidentali sunt de cele mai multe ori, mai liberi decat oricand, pot pune cele mai multe conditii.
Ce e de facut? Sigur, feminism. Radical, nu de valul al treilea.




http://mobile.nytimes.com/2014/06/22/opinion/sunday/domestic-violence-and-two-parent-households.html?_r=5&referrer

Continue Reading