Totul despres sex

Zilele trecute a fost Sfantul Valentin, o sarbatoare supercomerciala care celebreaza realtiile patriarhale moderne, mult imblanzite, cosmetizate, dar avand acelasi principiu ca in cele mai patriarhale culturi. Acele culturi, in care femeile sunt cumparate (si vandute de familia de origine) pur si simplu, sunt sincere. In Occident, unde tot patriarhatul domneste, totul e mult mai subtil. Si, cum am spus in alte articole, femeile trebuie sa aduca nu doar propriul corp si propria capacitate de munca bruta in afacerea casatoriei, ci un fel de zestre care e data mai nou de studii si status social. Nu orice relatie, adica nu orice femeie e apta pentru o relatie legala. Inainte aducea originea sociala si banii, acum aduce alte lcururi, care se traduc de fapt tot prin bani si pozitia in societate. Asta e diferenta dintre patriarhatul Occidental si cel Islamic. Femeile din relatii legale au un status mai bun decat in Orientul Mijlociu (Apropiat pentru noi), dar pretul e un numar foarte mare de femei cu status de prostituate sau semiprostituate.
Dar legatura dintre prostitutie si casatorie se vede foarte usor daca studiezi mentalitatile din tarile fundamentalist islamice, cum e Iranul. Sabinei Fati, autoarea cartii "Singura pe drumul matasii", un tanar iranian (educat) ii spune ca nu are prietena, asta e un concept occidental. El se va casatori atunci cand va putea sa-si cumpere a o sotie. Pe de alta parte, clericii musulmani siiti, foarte duri cu pastrarea traditiilor, sustineau casatoriile temporare, ceea ce inseamna prostitutia femeilor sarace, care pentru o luna sau mai putin (sau mai mult) puteau deveni sotiile unor tineri. Ce se intampla dupa, nu conteaza pentru femei. Pentru ca femeile nu conteaza in aceste culturi.  Viata lor, sentimentele, dorintele lor nu conteaza. Nu ca in Occident ar conta cu adevarat.Ce e mai usor decat sa te debarasezi de o femeie? Intrebarea asta am auzit-o in filmul "Guillaume, le conquerant" (regizat de Gilles Grangier si Sergiu Nicolaescu) pusa de mama lui Wlhelm Cuceritorul fiului ei. Intr-adevar, o femeie se repudia foarte usor si era trimisa la manastire. Numai ca in tarile islamice acest lucru era inca si mai usor. Insusi Mustafa Kemal a divortat de singura sa sotie printr-un decret prezidential, cu cateva luni inainte de redactarea codului familiei, de inspiratie occidentala. Divortul era unilateral, femeile nu aveau nimic de spus.
Sigur, in Occident, lucrurile sunt acum schimbate. Dar ideea e aceeasi. Femeile sunt impinse, obligate material si social, sa se angajeze in relatii heterosexuale pe care nu le doresc. De ce o fac? De cele mai multe ori pentru bani, pentru supravietuire. Cate femei s-ar angaja oare in relatii heterosexuale, legale sa nu (asta e ceva castigat de barbatii occidentali, accesul la femei fara obligatii legale) daca ar avea suficienti bani pentru a duce o viata buna singure? Si mai ales daca ar avea modele alternative reale, viabile, la familia patriarhala, care e in interesul oricui, doar al femeilor, nu? Acum exista un mare curent anti-prostitutie, si e extraordinar de bine ca exista. Dar abolitionismul ar trebui sa atinga nu doar prostitutia, ci si familia traditionala.

Sexualitatea feminina si relatiile patriarhale
Dar oare ce vor femeile? Studiile despre sex sunt putine, facute de barbati, precum Freud sau Kinsley, prezinta viziunea masculina asupra sexului. Doar recent s-au abordat probleme si dintr-o perspectiva mai feminista. Asta nu inseamna ca femeile nu sunt fiinte sexuale. Dar sexualitatea lor, in cea mai mare parte putin studiata, le creaza o alta viziune asupra relatiilor si sexualui. Sociobiologia, un delir patriarhal cu iz stiintific, care incearca sa dea o aura naturala, innascuta, patriarhatului, incearca sa explice comportamentele sexuale si familiale prin strategii reproductive. Pasamite, animalele, dar si oamenii, nu ar dori altceva decat sa aiba cat mai multi urmasi. Masculii s-ar imperechea cu oricine, cat mai mult, iar femelele ar fi foarte selective. Lasand la o parte cat contrazice natura asemenea comportamente proiectate, dar mai ales existenta patriarhatului (inexistent in natura), care ingradeste mult sexualtiatea umana, mai ales pe cea a femeilor. Nu stim cum ar fi femeile altfel, daca nu ar fi patriarhatul. Dar o alta componenta a constuctiei viziunii despre sex si relatii a celor doua sexe ar putea fi, cel putin la om, legata de pura fiziologie, accesul la placerea sexuala. La femei, frica de reproducere, deloc placute, ar fi alta componenta. Numai ca insasi sexualitatea, diferentele sexuale, accesul la gratificatii sexuale, ar fi determinante.
Lucrurile despre care se vorbeste cel mai mult sunt cel mai putin cunoscute. Si aici sexul si sentimentele romantice sunt exemplele cele mai bune.Totusi, se admite ca diferentele sexuale intre barbati nu sunt atat de mari precum cele dintre femei. Sexualitatea masculina variaza, dar nu in limitele in care variaza cea feminina. Masculii au toti, indiferent de rasa (la care difera nivelul si tipul de receptori de testosteron) resurse sexuale "putine si limitate" (citez un barbat), afara de situatia cand sunt foarte tineri, si tocmai cand se confrunta cu marginalizarea sexuala. Asta tot din cauza patriarhatului!  Pe de alta parte, aici avand o functie si cultura, probabil, sursele de excitatie sunt cel putin stimulate de imagini.
Femeile in schimb variaza de la frigide cu o capacitate aproape nula de a avea orgasm vaginal (asa ceva exista, la naiba, desi clitorisul e implicat, orice ar spune feministele), pana la femei cu o mare capacitate de a simti gratificatii sexuale, care le depasesc pe alte barbatilor. Orgasmul vaginal multiplu chiar exista. Si da, orgasmul vaginal e mult mai placut decat cel doar prin stimularea clitorisului. In schimb, toate femeile, la crice varsta, pot avea acces la mai multe surse de excitare, avand deci o sexualitate mult mai autonoma.
Cum ne asteptam sa vada lumea o femeie frigida, pentru care sexul cu barbati e un chin? Dar cum poate vedea lumea o femeie multiorgasmica? Feminismul doar face tapaj pe incapacitatea multor femei de a simti orgasmul vaginal, si de a percepe sexul vaginal ca pe o tortura, fara nicio placere. Dar de celelalte, indiferent ca sunt 20-30%, (probabil depinde de populatie), nu se spune nimic. Sigur lumea e diferita pentru cele doua categorii, precum si pentru cele intermediare, care au orgasm ocazional. Si probabil sunt cauze hormonale, neurologice, dincolo de factori sociali, educationali.
De ce ar avea nevoie de barbati o femeie pe care sexul heterosexual nu o satisface, mai rau, o face sa sufere? E clar, pentru asemenea femei, avantajele materiale, sociale, dintr-o relatie sexuala prevaleaza. Ideea acestui articol a pornit de la postarea unei feministe radicale despre marturia lui Marlene Monroe fata de Jean Negulescu, conform careia nu a avut niciodata orgasm, si era bisexuala. Asta poate fi sexualitatea reala a unui sex simbol! Probabil in dorinta de a gasi satisfactii sexuale unde nu exista, aceste femei ar incerca sa sexualizeze tot felul de aspecte, cum ar fi submisivitatea.
Casatoria, prostitutia, restrictiile de exprimare sexuala le-ar putea fi mai accesibile acestor femei, iar foarte probabil, multe cutume patriarhale ar fi putut fi impuse cu ajutorul unor astfel de femei. Nu am inteles niciodata cum mamele sunt cele care performeaza mutilarea genitala a fiicelor, ca si alte femei din grup. E pentru binele  lor, pentru statusul lor social., dar cum poti lipsi pe cineva de o componenta asa importanta a vietii? Simplu, pentru ca tu nu ai acces la ea. E dureros ca adesea aceste femei sunt vazute ca "decente", standardele de comportament patriarhale pornesc de la ele. De fapt ele sunt ceea ce vrea patriarhatul de la femei. Nu incerc sa demonizez astfel de femei, ci doar sa explic originea unor fenomene. Lipsa gratificatiilor sexuale in relatiile heterosexuale poate duce si la lesbianism si feminism. Depinde de moralitatea si intelegerea persoanei. Dar in primul rand, cred ca drumul spre lesbianism e pavat cu intelegerea patriarhatului, a esecului predeterminat al relatiilor heterosexuale in patriarhat, indiferent de sexualitatea femeii. De fapt, o sexualitate gratifianta e un punct in minus pentru femeie in patriarhat. Comportamentul ei liber o condamna nu doar pentru ca ar contraveni patriarhatului, dar pretentiile ei mari duc la dezamagiri.
In concluzie, accentul ar trebui pus pe femei, nu pe delirul patriarhal, atunci cand vrem sa intelegem societatea si alegerile femeilor. Ele trebuie sa-si dezvolte propria cultura, propriile strategii de supravietuire. Iar de sarbatorit, trebuie sa sarbatoreasca altceva. Pe cand sarbatoarea libertatii sexuale feminine, pe cand sarbatoarea alegerii partenerilor de catre femei, pe cand sarbatoarea orgasmului, pe cand sarbatoarea studiului sexualitatii femine, a solutiilor la problemele reale de viata ale femeilor? Pe cand sarbatoarea luptei anti-patriarhat?

https://www.psychologytoday.com/us/blog/all-about-sex/200903/the-most-important-sexual-statistic
https://tonic.vice.com/en_us/article/neepb8/the-science-of-female-pleasure-still-needs-more-attention

Continue Reading

Sfantul Valentin si visul printesei

Azi e Sfantul Valentin, o sarbatoare comerciala care deschide calea, cel putin in partea asta a Europei, unui lung sir de sarbatori de primavara, toate transformate in sarbatori comerciale. Originea lor e probabil pagana, legata de primavara, de invierea naturii, de fertilitate. Dar timpul a trecut, istoria s-a depanat peste aceste sarbatori, politicul, nu numai economicul, s-a reflectat in ele.

Acum se presupune ca Sfantul Valentin ar fi ziua indragostitulor. In aceasta zi, oamenii mimeaza contra unor sume de bani (cadouri, invitatii la restaurant etc) starea de pasiunea sexuala. Sigur ca aia n-are nicio legatura cu cadorile si restaurantele, cu cinele romantice, care sunt constructe culturale recente. Pasiunea se manifesta pe marginea drumului de tara, pe camp, printre ruine, oriunde are ocazia. Dar cand ea nu exista, o mimam cu simboluri bine stabilite intr-o anumita cultura. Pot manca la restaurant in semiintuneric, cu lumanari pe masa cu oricine, fara sa simt fiori romantici, iar cadourile care se fac in aceasta zi produc in mod independent orice, dar nu sentimente romantice.

Si totusi ce sarbatorim azi? Ce celebram? Istoria culturii si societatii sunt tot timpul cu noi. In acest caz, istoria societatii si culturii occidentale. Desi e clar ca pasiunea e prezenta la oamenii din foarte multe culturi, daca nu toate, o valoare culturala e doar in Occident, iar acum e imtata si de alte culturi. Cu declinul culturii occidentale nu stim daca acest lucru va continua. Dar deocamdata, cultura occidentala inca e pe val, cat de mic si anemic ar fi el.

De unde ar veni aceasta celebrare a dragostei ca pasiune? Se spune ca ea a fost inventata de trubadurii provensali in Evul mediu. Si s-a impus cultural prin cantece care se cantau la curtile din toata Europa. Dar de ce ar fi aparut asa ceva? De ce aceste cantece ar fi fost atat de apreciate? Ca de obicei, era vorba de o piata, de o necesitate. Si aici intervine istoria. Pana una-alta, oricat de atei am fi, trebuie sa recunoastem ca Occidentul e un dar al religiei crestine, dincolo de minunile Antichitatii, care se reflecta un pic si in religie.

Ce s-a intamplat ca sa se ajunga  aici? Stim cum totii ce a fost Evul mediu european, in ce conditii au aparut cruciadele. Mizeria Europei, de la cea fizica, pura, omniprezenta, la cea morala, adica violenta generalizata, lipsa valorilor, incultura crasa, un fel de distopie SF plasata in ultimele secole ale primului mileniu, era atunci marca ei. Arabii si orice navalitori erau atrasi de acest El dorado al degringoladei. Si cine s-a gandit sa salveze lumea atunci? Biserica, sigur! Poate a vrut sa se salveze doar pe ea, dar a luat niste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie, care au schimbat fata lumii pentru totdeauna. Atat de putine, dar atat de eficiente!

Biserica a vrut sa creeze ordine in aceasta poveste apocaliptica (cine zice ca apocalipsa nu a venit si a si trecut?). Si atunci a stabilit niste reguli clare, dure, pentru ca oamenii sa fie acceptati sub protectia ei. Unele dintre aceste reguli se refereau la casatoria strict monogama si conditionata de apartenenta la aceeasi clasa sociala, dar si la transmiterea mostenirii. Inutil sa spunem ca inainte mostenirea si clanurile se faceau pe linie masculina sau feminina, dupa interesul (infractional) al membrilor. Acum lucrurile se schimbasera, nobilii, cavalerii, pentru a fi respectabili, nu mai aveau voie sa insoteasca oficial cu orice femeie cum voiau si cand voiau, ci doar cu doamne respectabile, cu rang si avere. Era vorba de reltatii legale, ca obiceiul celor ilegale a continuat in tot acest timp, existand carti care vorbeau de regulile de comportament in cazul acestor relatii intre membrii diferitelor clase sociale, relati neagreate de biserica, dar de care poporul european nu se putea lipsi. Despre aceste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie scrie R.I. Moore in The first European revolution. Printre ele si celibatul preotilor, care la inceput nu aveau aceasta restrictie. Ideea ar fi ca aceste masuri au schimbat societatea europeana, creand conditii pentru cautarea performantei, cultivarea creativatii, a noi surse de venit. Sa ne gandim ca intr-o familie nobiliara, numai fiul cel mare era mostenitorul titlului si al averii, ceilalti trebuiau sa-si caute surse de venit. Pe de alta parte, ei nu puteau sa-si ia ce femei voiau cand era vorba de relatii legale, care sa dea nastere la mostenitori, decat cu femei cu un anumit rang si avere. Fratii mai mici plecau, isi faceau ceea ce azi s-ar numi o cariera, fie in domeniul armelor, al politicii sau al artelor si culturii. Noi necesitati se creau. In acelasi timp, femeile eligibile pentru relaii legale erau putine si valoroase, iar pentru ele era mult de asteptat in unele cazuri, pana cand ei insisi isi obtineau un status potrivit.

Aceste femei nobile, extrem de pretioase, care probabil au inspirat printesele din basmele europenilor, erau femeile dorite, valoroase social, pretuite, la care barbatii visau, pe care le puteau arata in societate, acceptate de biserica. Dincolo de faptul ca erau dorite de nobili, care aveau acces la ele, ele erau obiectul viselor si ale celorlalti barbati, unii dintre ei cu posibilitati de exprimare artistica. Biserica a facut ca in Europa sa fie femei pe care barbatii sa le vada altceva decat obiecte sexuale si containere de bebelusi. Atentia lor era pretioasa.

Criticand iarasi unele analize feministe, dar si sociobiologice (aberatii pure, care reflecta incultura istorica si de orice natura), visul fetelor de a se considera printese nu e de a nu face nimic, ci de a fi femei dorite, pretuite, nu dispretuite si lipsite de importanta, ca femeile din popor. Printesele erau singurele femei care contau. Ce ar fi vrut sa fie atunci o femeie? O printesa sau Ioanna d'Arc, care chiar a schimbat istoria? Sau o calugarita extem de culta, care citea si isi petrecea timpul in contemplatii filosofice? Printesa era singura sansa a unei femei de a-si exercita sexualitatea fara a fi dispretuita, umilita, dezumanizata?

S-au schimbat lucrurile? Nu in esenta. Cum femeile nu au suficienta putere politica, sociala, suficiente resurse, ele sunt in mare si acum obiecte sexuale. Barbatii au mai multe putere oricum, mult mai multa, si isi impun cultura sexuala. O femeie saraca, orice alte calitati ar avea, e o prostituata, o fiinta care poate fi abuzata, umilita, pentru ca nu are sprijin social care sa ii confere protectie. Ca sa fie dorita, pretuita, are nevoie de si mai mult. Sigur, numai in aceasta situatie, calitatile ei intrinseci conteaza, cum contau si in Evul mediu. Cea mai urata printesa era mai valoroasa decat cea mai frumoasa servitoare. Asa e si acum, doar ca statusul de printesa s-a diluat. Trebuie si acum ceva bani, ceva rang dat de pregatirea profesionala etc., care de fapt denota putere economica. Destramarea Evului mediu a dus la devalorizarea rangului, a apartenentei familiale in detrimentul banilor, al averii. Asta e modificarea principala.

Desi pe feminsitele si pe sociobiologii de acum i-ar surprinde, lucrurile erau foarte clare pe timpul lui Balzac, de exemplu. Valoarea unei femei se masura in bani. Daca mostenea o mare suma de bani peste noapte, putea sa se transforme din prostituata intr-o femeie dorita si pretuita, cum e bine trasat in "Frumusetea si suferintele curtezanelor".

Barbatii au fost si sunt indragostiti de rangul unei femei, de puterea ei sociala conferita de familie, in primul rand de tati. Oricat de frumoasa, de inteligenta, o femeie e o prostituata si atat, daca nu are rangul care trebuie, ceea ce se vede extrem de bine in societatile sarace, ca a noastra. O femeie are dreptul la sex cu adevarat, fara a fi umilita, la posibiliatea de a alege, doar daca are avere. De ce vor femeile sa fie printese? De-asta! Nu pentru ca si-ar dori sa fie papusi inerte. Printesa e o femeie dorita, pretuita, care nu e umilita, cel putin pe fata. Printesei i s face curtei, nu prostituatei. Numai sentimentele printesei conteaza, numai ele sunt menajate. Orice femeie self made, din orice societate liberala, stie cum stau lucrurile, si care e pretul real al faptului de a fi self made. Ca si cand ar exista asa ceva in cazul unei femei! NU ca femeile nu ar face lucruri extraordinare, dar recompensele lor nu sunt extraordinare, orice ar face.

Ce sarbatorim de Valentine's Day? E o zi in care femeile se cred printese carora trubadurii le canta ode, in care se cred altceva decat sunt in mod obisnuit. O fi bine, o fi rau? Probabil e bine, pentru ca femeile macar viseaza ca lucrurile pot fi altfel, ca macar pot fi tratate altfel, ca sentimentele lor conteaza. A contrbuit Biserica cu acele masuri la emanciparea femeilor? Probabil, da. Chiar daca pentru cele mai multe, odata cu destramarea importantei bisericii, viata a devenit un iad si mai mare. Femeile sarace, fara zestre, aveau mari sanse in timpul Revolutiei industriale sa ajunga prostituate. Zestrea era o taxa de protectie, fara ea o femeie era frunza-n vant. Ca si acum. Ceea ce putini stiu e ca Reforma a distrus statusul femeii. Cultul marianic, al maternitati, a fost abolit, iar femeile au fost persecutate cumplit. Multe vrajitoare au fost arse atunci. Biserica isi lua mana de pe femei, dadea drum liber misoginismului suveran.

Pe de alta parte, aceasta sarbatoare ar trebui sa le aminteasca femeilor ca desi exista barbati care se indragostesc de femei pe baza calitatilor lor, acei barbati sunt extrem de rari. Majoritatea se indragostesc nu de frumusetea (fertiltiatea, chipurile) a unei femei, de inteligenta si de moralitaea ei, ci de rangul, averea ei, adica de puterea tatalui. Sinistru, dar adevarat!

Continue Reading