Se afișează postările cu eticheta Rafila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rafila. Afișați toate postările

vineri, 4 februarie 2022

Vine o zi când toate visele se împlinesc. Și mie zilele trecute mi s-a împlinit un vis de decenii,  am citit Manifestul Partidului Comunist în original. Abia când l-am deschis am văzut că era originalul în engleză, nu germană, de fapt era originalul lui Engels, care a supervizat traducerea engleză a documentului. Dar oricum era foarte aproape de Marx. 
Și chiar e ceva original și șocant, mai ales după ce ai citit cărți cu subiecte politice (filosofie politică) din epocă. Cum altfel ar putea fi un document în care în a doua frază apare o referire la... poliția germană. Printre alți speriați de fantoma comunismului, cum ar fi fost Papa și Țarul, care vânau în timp ce  bântuia în Europa (ce bine era dacă măcar rămânea aici, prin castelele medievale și alte locuri cu semnificație mistică, și nu zbura și la alți oameni de pe alte continente, care chiar nu aveau nicio vină) era și susnumita instituție, de care Marx a fugit toată viața. Mai jos vom vedea și de ce. 
De fapt Marx pare precursorul autorilor de scandal din secolul XX și XXI. Aici e si măreția lui Marx, că a produs așa ceva în secolul al XIX-lea. Adică un fel de manea politică, care se axează în special pe taxonomia dușmanilor comunismului și ai clasei muncitoare. Adică socialiști de toate soiurile, ce altceva? Dar sigur, toți acești oameni care scriau de situația grea a proletariatului, care erau umaniști (da, spune așa ceva), se preocupau de drepturile animalelor și se ocupau cu caritatea și câte alte subiecte din această categorie decadentă. Sigur, ei doar scriau și scheunau aceste plângeri, pentru că în realitate aveau o agendă ascunsă, dușmănoasă față de clasa muncitoare. Adică amenințau energiile creatore ale proletariatului, distrugându-i  mânia printr-o viață mai bună și  abătându-l de la rolul său istoric, acela de a distruge societatea actuală. Să fi fost și propriul socru, de la care a prins ideile socialiste, în categoria asta?
Documentul începe cu o scurtă expunere a situației de fapt, cu lupta de clasă și antagonismul dintre proletariat și burghezie, cu prezentarea acestor personaje istorice, mai ales a proletariatului, cu extraordinarul său rol istoric, dar și a burgheziei, deja retrograde, deja menită  să dispară din istorie. Sigur, accentul e pus pe rolul distinct al proletariatului în istorie și mai ales a luptei de clasă, prezentă din cele mai vechi timpuri, de când au apărut clasele sociale. Dar proletariatul chiar e providențial, el chiar va fi autorul sfârșitului istoriei, cum ar fi spus peste mai bine de un secol Francis Fukyama. 
În această scurtă prezentare ar mai fi niște idei, unele valabile. Asta e problema cu ceea ce spuneau comuniștii, greșeau și mințeau atât de mult, că nici când spuneau adevărul nu-i mai credeai. Aici autorii spun spun totuși că burghezia și capitalismul sunt dependente de dezvoltare tehnologică, și că oricum orânduirea burgheză e supusă schimbărilor de tot felul, inclusiv sociale. Adică oricum era vorba de o revoluție continuă, care i-a plăcut lui Marx, dar mai ales mai târziu lui Mao. Că după specificul național, revoluția asta s-a soldat  cu zecile de milioane de victime e doar un amănunt. Dar se pare că lui  Marx revoluția și schimbarea asta burgheză nu-i ajungea. Că nu era cum voia el, adică prin violență, răsturnarea situației de fapt cu anihilarea proprietății private. Da, chiar așa spune! Negru pe alb sau ce contrast vreți să folosiți. Acum era și aiurea ca poliția germană (prusacă mai ales), oricât de incompetentă și de obtuză ar fi fost, să nu se fi sesizat. 
În privința limnajului, dacă ai avut ghinionul să vezi cu ochii tăi fantoma comunismului bântuind guvernul și statul și toate instituțiile publice, că private nu mai erau, ai un mare deja vu al limbajului de lemn în care acest document a fost scris. Abundă cuvântul ”reacționar”, la care se încadrau sigur și micii proprietari de pâmânt, micii burghezi de oraș, comercianți și meșteșugari sau manufacturieri. Ei se simțeau rău în lumea aia, unde erau expuși pauperizării, și regreatau timpurile mai vechi, când viața lor era stabilă, adică feudalismul. Logic, revoluția industrială a adus condiții mai grele, pierderea independenței și pauperizarea, soldate chiar cu scăderea speranței de viață și a mediei înălțimii (asta nu spun clasicii comunismului). Probabil Marx ar fi salutat uciderea fermierilor de la noi, la care ar fi participat tatăl actualului ministru al sănătății, Rafila, chiar dacă nu direct, chiar dacă doar în calitate de medic al securităii statului. Da, oamenii ăia erau bolnavi, infectați cu virul reacțiunii. Niște gloanțe bine țintite i-au tratat (sau i-au băgat definitiv în carantină, cum vreți s-o luați). 
Apare și celebra noțiune de Lumpenproletariat, iar în descrierea acestei categorii sociale transpare ceea ce se numește ”mobilitate socială”, adică oameni care migrează dintre-o clasă în alta, din burghezie în proletariatr și invers. A văzut cineva asemenea migrație între nobili și șerbi? Burghezia era așa de decadentă și instabilă că se schimba pe ea însăși. 
Simt o mare nostalgie la adresa timpurilor când a fost scris Manifestul. Da, acum așa ceva nu ar mai fi putut fi scris. Mai ales în țările unde el a apărut aproape simultan. A apărut la Londra în 1848, în germană, engleză, daneză. Acum ar fi catalogat drept ” hate speach” și poate ar fi supus la ceea ce se cheamă ” cancel culture”. 
Pe scurt Manifestul e un document original. S-a spus despre Lenin că era influențat de mentalitatea revoluționarilor ruși, nu tocmai kosher, cum ar fi spus Marx dacă micul lui stătuleț german nu ar fi fost anexat de Prusia, iar tatăl lui nu ar fi fost obligat să se convertească la creștinism ca să practice în continuare avocatura: Dar Marx însuși purtau germenii unei brutalități politice. Sigur, și Engels. E ca și când infractorii și-ar fi găsit o mișcare politică, ideile revoluționare din secolul al XIX-lea nu i-au ocolit nici pe ei. Cel mai bine a zis Pearl Buck în ”Mama” prin gura personajelor ei, fermieri chinezi săraci; ”Ce e un comunist? Un hoț,” Că imbecilul de McCarthy a văzut-o amenințătoare și a urmărit-o, că i se părea de stânga (ceea ce era), nu e de mirare. Nu poți pretinde subtilitate la un om ca el, cum se pare nici nu se putea pretinde eficiență de la poliția germană. 
Ce diferență între ceea ce scria John Stuart Mill în 1869, deci după 20 de ani în ”The Subjection of Women”! Mă îndoiesc că în 1848 situația femeilor în Anglia, unde Marx și Engels au lansat  Manifestul, era diferită. Dar tot ce spun clasicii comunismului despre femei sunt doar niște golăneli. Adică citează critici care le reproșează că în noua societate pe care o doresc ei va fi ”comunitatea femeilor”, de fapt, nu se referă la comunități ale femeilor care vor reapărea, ci la folosirea femeilor în comun!. Sigur, pe autori nu-i deranjează această critică, nici această idee, mai mult, ei ripostează că oricum femeile sunt acum folosite în comun. Nu e vorba doar de prostituatele publice, de muncitoare, dar și de schimbul de neveste între burghezi!
Acum numai unul ca Marx putea să pună toate aceste comportamente, pe unele nu le numesc sexuale, pe același plan. Adica diferența dintre abuz și sex nu exista. Adică exact ce le reproșa burghezilor, că doar folosesc oamenii, inclusiv femeile, făcea el. O relație romantică și prostituția sau abuzul femeilor vulnerabile mateiral și social tot una era. Păi da, când el a avut un copil neligitim cu o servitoare, a cărui existență a recunoscut-o doar pe patul de moarte, ce e de mirare? Iar Engels a trăit cu o muncitoare, iar când ea a murit, a înlocuit-o cu sora ei! 
Un alt reproș cărora le răspund e că familia se va distruge. Dar oricum, ripostează autorii, relațiile de familie în cadrul proletariatului sunt alterate. Asta mă facă să mă gândesc la ce spunea Alexis de Tocqueville în ”Democrația în America” despre negrii din nord, unde sclavia era desființată. Ei nu aveau familie. Asta arată că disoluția relațiilor de familie are legătură cu sărăcia și marginalizarea, adică mediul, nu cu rasa. Sărăcia și marginalizarea dezumanizează. Dar cum poate o clasă de oameni dezumnizată, incultă și disperată să schimbe lumea? Și ce fel de lume ar fi aceea? De fapt s-a văzut. 
Nu știu cum femeile pot fi comuniste, cum femeile pot să crediteze comunismul cu vreo idee favorabilă lor. Marx și Engels nu au putut spune nimic de femei în Manifestul Partidului Comunist altceva decăt ca mijloace (de producție?), nu ca scop. Au eșuat lamentabil în a-și demonstra orice rațiune, moralitate, subtilitate,  trecând cu vederea situația femeilor, așa de frumos descrisă de John Stuart Mill. Marx și Engels au eșuat în a vorbi, cel puțin în ”Manifestul” despre cea mai mare nedreptate din istorie. Că doar nu începuse sclavia femeilor cu perioada burgheză, iar ultima grijă a proletariatului a fost eliberarea femeilor, tratate mai rău în păturile inferioare ale societății. 
Dar ”Manifestul Partidului Comunist” este interesant ca rețetă a succesului. Milioane de oameni au vorbit despre el, au luptat și au murit în numele lui. Câți au făcut asta în numele scrierilor lui John Stuart Mill și al soției lui, Harriet Taylor, căreia îi aparțineau multe dintre ideile din cărțile lui? 


marți, 20 iulie 2021

 Ca oamenii au tupeu nu e nimic nou. Ca unii legionari s-au facut comunisti dupa marea colonizare a Romaniei cu tancurile sovietice, e bine cunoscut. Ca unii comunisti si securisti sunt acum mari capitalisti, de asta ne lovim in fiecare zi. Ca si-au trimis progeniturile la universitati din inima liberalismului, SUA, ca acum ori pastoresc tineri in valorile lor ori construiesc liberalismul american, iarasi stim bine. Ca Geoana, fiu de securist, e acum al doilea om in NATO, e o realitate.  Ca fiul de securist Rafila ne apara de pandemii respingand vaccinul chinezesc comunist, cine are ochi sa vada, vede,  si urechi sa auda, aude. Poporul asta, vorba lui Basescu, nu are noroc. Dar mai ales femeile din Romania nu au noroc. 

Dar cand acest tip de oportunism loveste feminismul. daca esti feminista, faci clabuci. Sa o vezi pe Alice Nastase si cum o mai chema-o, dupa lungul sir de maritisuri (curat feminist) ca pe mare feminista, ba chiar ca pe o savanta feminista, asta e deja prea mult. Doamna respectiva si-a facut doctoratul din influenta mass-media asupra imaginii femeii dupa Revolutie (de fapt a revistelor asa-zis pentru femei). Chipurile, imaginea de obiect ele au creat-o, iar drepturile femeilor s-au diminuat din aceasta cauza. Dincolo de cauza-efect din aceasta lucrare stiintifica, adica nu saracia crunta, nu lipsa feminismului real, dupa decenii de comunism, ignoranta in ale feminismului care atat o avantajeaza pe domnia sa, nu lipsa oricarei sanse pentru o femeie de a-si construi propria viata, nu patriarhatul (taboo pentru feministele academice din Romanai) au condus la asta, ci revistele pentru femei. NU cumva sunt o consecinta? Eu, repet, cand am auzit de ele, am crezut ca se ocupa cu drepturile femeilor, cu feminism. Asa era normal, dupa nume. 

Sigur, doamna respectiva stie mai bine. Ea si-a facut cariera in presa prin intermediul acestor reviste. E cunoscuta datorita lor. Si sa nu uitam tabloidele. Ea a fost adusa la un tabloid de o prietena, oportunista si plagiatoare de trista amintire (la propriu) ca sa contracareze influenta unei rivale angajata la ziar, o tanara care se pricepea la stiinta si la comportament uman. Prietena si mentorita lui Alice se hranea periodic din numeroasele articole si idei aduse de potentiala rivala. Avea un sertar in care pusese propunerile si le scotea la nevoie. Plagiatul nu era o problema, nu era o problema nici incultura crasa a respectivei jurnaliste care o facea adesea sa creeze perle de neuitat in procesul de plagiat. Alice era arma ei, fiind absolventa de psihologie. Credea ca va veni cu idei. S-a inselat. Respectiva rivala a plecat de la ziar dupa numeroasele lucrari de arheologie, are o cariera stiintifica adevarata, scrie carti si articole stiintifice originale. Sigur, a intalnit si alti plagiatori, dar nu inseamna ca ii uita pe cei de la inceput.  

Alice Nastase insa, odata intrata in pressa, chiar daca si-a racit relatiile cu mentorita inculta si plagiatoare, a facut radacini. Otravite. A devenit redactor sef la reviste lucioase unde a avut grija sa terfeleasca imaginea femeilor si sa le obiectifice cu succes. Ca ea insasi recunoaste ca asta fac revistele alea. Si mai mult, sa-si dea si doctoratul din asta. Culmea cinismului, ca in bancul cu boxerul si hartia igienica. Dar culmea ridicolului feminist e sa o vezi pe matriarha feminismului romanesc, Mihaela Miroiu, coordonatoarea ei de la doctorat, laudand-o ca pe o mare dornica de cunoastere. Stim cum se dau cele mai multe doctorate, stim cata originalitate au in ele, cata valoare stiintifica, dar pana aici. Alice Nastase e o femeie patriarhala, o inimica a cauzei feministe, o femeie cu un CV anti-feminist. Cu ea nu e ca si cand i-ai da doctorat lui Vanghelie, e ca si cand i-ai da doctorat in drepturile omului lui Stalin sau Hitler. Nu, sarada asta anti-feminista trebuie sa inceteze. Stiu ca voi fi o voce singulara, dar datoria mea e sa vorbesc despre asta. Alice Nastase nu e doar o impostoare, e culmea tupeului si a nerusinarii. Sa speram ca Mihaela Miroiu nu stie cine e si ce CV are. Dar un profesor bun care se pacaleste in halul asta....nu se pricepe la oameni, Sau...

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

patriarhat feminism Andrea Dworkin comunism Freud feminism radical patriahat Ayaan Hirsi Ali Ilinca Bernea Mary Wollstonecraft Romania sclavie Africa Alexis de Tocqueville Epopeea lui Ghilgamesh Marx Mihaela Miroiu Rusia femei patriarhale matriarhat 7000 ani Betty Friedan Biblia China Cordelia Fine Elisabeth Badinter Franta Harriet Taylor India Iran Jared Diamond John Stuart Mill Rosalind Miles Simone de Beauvoir avort heterosexualitate prostitutie sexism 7000 years Arabia Saudita Atena Balzac Dan Alexe Dworkin Egipt Elena Udrea Engels Europa Grecia Hitler Japonia Lenin Leo Frebonius Miroiu Oriana Fallaci Panait Istrati Stalin discriminarea femeilor fericire legalizarea prostitutiei misoginism radio Guerrilla revolutie sexualitate viol 8 martie ALice Nastase AUR Afghanistan Ann Fausto-Sterling Ansari Aung San Suu Kyi Ayan Hirsi Ali Belgrad Bete Davis Bourdieu Casandra Corinne Hoffmann Dawkins Dobrovolschi Elena Ceausescu Eva Frans de Waal Georges Sand Hillary Clinton Holly Hunter Imperiul Otoman Intercourse Isaac Asimov Islam Israel Jenny Nordberg Kadare Legende Androgine Libia Mad Men Madonna Maria Cernat Martha Bibescu Martin Luther King Mesopotamia Moartea Neagra Moldova Mustafa Kemal Natalia Onofrei Nietzsche Ninon de L'Enclois Noam Chomsky Occident Pakistan Pearl Buck Polonia Putin Rafila Robert Flaceliere Sfantul Valentin Sofia Nadejde Sorin Lavric Souad Spinoza The femine mystique Tim Robbins Traian Ucraina Valahia Valerie Solanas Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights Zorba Grecul antropologie clitoris colonialism corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei femei de dreapta feudalism gen gene imbatranire lesbianism menopauza mutilare genitala neoliberalism ortodoxie politica rasism relatii reviste pentru femei roluri de gen romani science fiction sclavagism sindromul Stockholm societati matriliniare sociobiologia sociobiologie sociologie toader Paleologu trans transexualitate virginitate #metoo . fluiditate de gen 50 shades of Grey 7000 Years of Patriarchy AUR; Diana Ivanov-Sosoaca Abdulah Ocalan Adela Adina Mocanu Adrian Popovici Adrien Brody Afganistan Agamemnon Ahile Ahmet Hamdi Tanpinar Aietes Aimee Cesare Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alberto Moravia Alegerea Sophiei Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandra Paftală Alexandre Dumas Alexandre Lacassagne Alexandre Yersin Alexandru Stermin Alice Coffin Alice Schwartzer Alice Schwarzer Amazon Amelia Țigănuș America De Sud America de Nord Amita Bose Amos Oz Ana Ipatescu Anamaria Prodan Anatolia Andrei Serban Angelina Jolie Annette Benning Antony Quinn Anwal El-Saawadi Anwar El-Sadat Arbanasi Ariadna Arsenie Boca Ashley Judd Assad AudreyTautou Augustus Aura Christi Aurea Foundation Aurora Aurora Liiceanu Aurore Dupin Austin Powers Babel Badea Basarabia Basescu Becali Belgia Berlin Bernadin de Saint-Pierre; Mauritius Betty Mahmoody Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Braila Brave New World Brazilia Braătescu-Voinești Brian Warner Bruno Reidal Budha Burma Byron Băsescu C.s Lewis CNA CNBC CT Popescu Cairo Caitlyn Jenner Cannes Capcana sexelor Capturing Mary Caragiale Carla Maria Teaha Catavencu Catherine Zeta-Jones Cato Caverne de otel Cenorhaditis Cezar Charlotte Ayanna Charlotte Bronte Charlotte Perkins Gilman Chirista Wolf Christa Wolf Christopher Lambert Cipolla Cipru Circe Cisiordania Ciutacu Cleopatra Clitemnestra Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coltescu Columbia Comedia Umana Constantin Dobrogeanu-Gherea Constantin al X-lea Duca Constantinopol Contemporanul Coran Creierul masculin Cromwell Cătălin Striblea D. W. Winnicott DSK Dali Dama cu camelii Dan Ungureanu Dana Budeanu Daniel Defoe Daniela Crudu Darwin Dedal Delia Democratia in America Denisa Comanescu Desmond Morris Devalmasia Valaha Diana Diana Ivanovici Diana Russell Dick Dawkins Die weisse Massai Dimitri Doré Dimitrov Dobro Dominic Fritz Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Dresda Dune Ecaterina Teodoroiu Ecaterina cea Mare Edward Wilson Elena Ceaușescu Elena Lasconi Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Eminescu Emma Stone Enea Erdogan Erica Moldovan Erich Fromm Erila Isac Ethan Hawke Evan Rachel Wood Evelyn Fox Keller Fabio Geda Fantasemele sexuale ale femeilor Faust Federico Fellini Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Finlanda Flash dance Flora Tristan Franco Frank Herbet Frankenstein François Mauriac Franța Frumaosa si bestia Gabriel Garcia Marquez Gabriela Firea Gabrielle Chanel Gala Gallad Gaslight Gaza Gellhorn Gelu Ciobotaru Geoana George Orwell George Sand Gervaise Ghilgamesh Giambaptista Vico Gib Mihăescu Gigi Ghinea Gilda Gillian Flynn Giulieta Masina Glen Close Gloria Grahame Gloria Steinam Goethe Gone girl Gosem Grigore Cartianul Grupul feminist radical Guardians of Time Guillaume Hadrian Hallmark Hamurabi Hannah Arendt Hanul lui Manuc Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harry Poter Hatsepsut Hawaii Hecate Hector Heide Gottner-Abendroth Hellios Hemingway Herder Hermes Hiroshima Honoré de Balzac Hortensia Papdat-Bengescu Hugh Hefner Hurem ISIS Ideea Europeana Ierusalim Iliada Ille De France Imperiul Roman Imperiul Țarist Indonezia Indragostita de un Masai Intoarcerea la Laguna Albastra Ion Ion Luca Caragiale Ion Nadejde Irak Irene Papas Iris Murdoch Irlanda Isak Denisen Islamic or Christian feminism Islanda Issus Istanbul Italia Iugoslavia JK Rowling Jamie Bell Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox Jennifer Lopez Jenny Marx Jerome Carcopino Jill și Jeffrey Erikson John Lloyd John Mitchinson Jonathan Leaf Jordan Peterson Joseph Sobran Judith Butler Jullianne Moore Kalevala Kara Kooney Kate Middleton Kate Miett Kenia Keren Blixen Khalida Messaaoudi-Toumi Kinsley Kirghistan Kosovo LGBT Lacan Lamartine Larry Flynt Lars von Trier Lavric Leonor Fini Lev Tolstoy Liban Liberace Liviu Mihaiu Liviu Rebreanu Lorenz Los Angeles Louann Brizendine Luce Irigaray Lucretiu Luke Perry Macarena Madalina Manole Madeline Miller Mahomed Makarenko Malleus Maleficarum Manifestul Partidului Comunist Mara Lucaci Maracineanu Marc Ferro Margaret Atwood Margaret Mead Margineanu Mariana Dumitrache) Marie de Gourany Marie_therese Cunie Marilyn Monroe Marin Preda Marry Steenburgen Mary Shelley Marylin Manson Maserati Mateiu Caragiale Matt Damon Maureen Freely Mazare McCarthy Medea Meet the Natives Merckel Merkel Meryl Streep Michael Cacoyannis Michael Douglas Michael Eric Dyson Michelle Goldberg Mihai Make Ionescu Mihalea Drăgan Mihalea Miroiu Mileva Maric Mircea Badea Mircea Marian Mirel Palada Miss Petarda Miss Platnum Mohammed Moise Moll King Mombasa Monica Lewinsky Montaigne Mormoni Mosuo Mussolini NIKK Nagasaki Nairobi Nancy Friday. Napoleon Nasser Nasser. Fratii Musulmani New York New York TImes Nic Nicolae Ceausescu Nicolae Iorga Nicole Kidman Nicusor Dan Nicusșor Dan Nikos Kazantzakis Nimfomana Nistrul Nixon Noomi Rapace Norbert Elias Normal Life Noua Dreapta Numele trandafirului Oana Băluță Obama Octav Bancila Odiseea Odiseu Olimpia Orban Oscar Ovidium Balzac Pahlavi Palestina Pamant Pamfil Seicaru Papa Parinoush Saniee Paris Pasifae Pasteru Paul Ipate Paul si Virginia Paulo Coelho Pauza Peal Buck Pekka-Eric Auvinen Penelopa Percile Pericle Pericle. Perse Peter Turner Phryne Phylis Schlafly Picasso. Pierre Bourdieu Plautus Plutarh Polixena Popper Poul Anderson Praxiteles Pretty Woman Priam Prigoana Primul Razboi Mondial Prometeu Promisiunea Qatar Qom R.I. Moore Raluca Turcan Ramita Narvai Raymond Chandler Razboiul impotriva tacerii Razvan Oprea Remus Cernea Republica Islamica Iran. Revolutia Franceza Revolutie industriala Reza Pahlavi Robert Lupu Robert Redford Roberta Anastase Roberto Angela Robinson Crusoe Rodica Culcer Roe vs Wade Roessler Roger Scruton Rolls Roma Romain Rolland Romania Culturala Romania Mare Romania ceausista România Mare Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Sabina Fati Saddam Samuel Huntington Sandra Harding Santorum Sapho Scoala Ardeleana Serbia Sergiu Nicolaescu Sex and the city Sexying the Body Sf feminist Shakespeare Shakira Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Silvestru Șoșoacă Simon Signoret Simona Tache Siria Skakespeare Sojourner Truth Solaria Sonata Kreutzer Spania Sparta Spartacus Sprachbund Stalislaw Lem Statele Unite Stephanie Coontz Stephen Fry Stockholm Straina Stralucirea si suferintele curtezanelor Suleiman Teheneran Telemah Tennessee Williams Teodora Marcu Tezeu Thatcher The Subjection of Women The first European Revolution Theodore Zeldine Theoroe Zeldin Thérèse Desqueyroux Tiberiu Tiergarten Titu Maiorescu Titus Livius Totul despre Eva Traian Basescu Transilvania Tsarnaev Tulcea Turcia UK URSS USR Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Uniunea Europeana Uniunea Sovietica Ursula K. Le Guin Valentine's Day Vaslui Veliko Rârnovo Venezuela Venus Vera Ivanov Viorica Dancila Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Macri Vlad Muresan Webo Westworld William William Golding Wollstonecraft Working girl Y Zeina. Djenane Kareh Tager Zorba abolire abuz acamdemie feminista radicala. adoptie afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 alfabetizare amigdală anarhie animal social antinatalism arieni asigurare socială asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai balene bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burghezie burqa butch bătăi calitati umane speciale capitalism caractere etnice carte casnicie cautarea fericirii ceier cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasa mijlocie clasism colonizare comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie conventie sociala copii copil copilul unic corectitudine politică crestinism criminalitate criza masculinitatii cromozom X cultura cretană cultura occidentala cultura prostiei curva daci dacopatia dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominanta dominatia masculina drama drepturi civile drepturile femeilor drepturile omului durere ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fanarioti fascism femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feministe feminitate feminsim feminst ficțiuni relae frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gramatical hemafroditism hermafroditism heterosexualite hidra de apa dulce hijab holera homosexualitate human rights iigrație imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie ivanovic-Șoșoacă kabilii kate milett lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberal. fascim liberalism lider adevărat luptă de clasă mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism marș masculin masculiniate mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati misogini modernism monoteism musulmani naturalism necredincioasa nefericire negrid negritude nemurire neutrino neutru noua politica nuditate nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat panarama pandemie parenting partid feminist radical pasiune romantica patrairhat patriarahat patriarchy patriarhale patriarhat. Afganistan pensie pilula contraceptiva pizdificarea societatii porneia pornografie prefrontal prejudecati patriarhale preoti primate primavara araba printese pro-life proletariat protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihologie evoluționistă psihoterapie psihoterapie feminista pudoare putere refulare regina Victoria relatii fara obligatii relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice roboti roman romantici germani rusine sacrificii schizofrenie sclavi sclavia femeilor scorpie securitate selecție sexuală sex sexualitate feminina sf siguranța femeilor sinucidere situatia femeilor slutwalk societate societate civila societati "male dominated" societati matrilineale sociobiology spreadzone stereotipuri de gen studii studii de gen studii despre femei submisivitate substantia nigra suprarealism talibani tarfa tari arabe tarile romane testul Bechdel the caged virgin tiktok transfer genetic transsexualitate transsexualitte umbra urme pe culturi utopia utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale viitor violenta domestica violenta. violență patriarhală vis von Hayek von Mises vot universal vânătoarea de vrăjitoare youtube ziua fetei închisoarea Newgate

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *