Grea intrebare, daca vrem ceva cu adevarat romantic. Am vorbit in unele articole despre asemenea relatii, descrise in filme, dar intrebarea ar fi daca e compatibila iubirea romantica cu feminismul radical. Poate simti o femeie pasiune pentru un barbat si sa fie in continuare feminista? Radicala, vreau sa spun, anti-patriarhat, nu feminista de valul al III-lea, postmoderna, unde orice contradictie interna e posibila. Da, daca nu e submisivitate patriarhala la mijloc. Sigur, ce sanse are sa nu fie dezamagita, distrusa, de aceasta investitie afectiva, nu discutam.
Poate simti un barbat heterosexual pasiune pentru o femeie, iar acest sentiment sa nu fie patriarhal? Da, daca nu e infectat de dominanta patriarhala. E posibil acest lucru? Majoritatea povestilor romantice sunt sexiste, de-a dreptul scabroase in felul cum trateaza femeile. Sigur ca unii autori celebri (majoritatea) se inscriu in categoria asta. Mircea Cartarescu nu face exceptie. "De ce iubim femeile" e un monument de sexism care intoarce pe dos stomacul unui feministe.
Totusi exista in literatura descrisa o astfel de pasiune din partea unui barbat? Pentru a exista asa ceva, trebuie ca el sa aiba o constiinta morala puternica, sa treaca de prejudecatile patriarhale, cu mult spirit critic, sa gandeasca cu propriul creier, sau...sa traiasca intr-o lume feminista. O mare sursa de dezamagire a femeilor (feministelor) e faptul ca ele considera ca exista suficienti barbati constienti, morali si inteligenti care sa fie capabili de a aprecia o femeie ca fiinta umana, nu ca pe un obiect decorativ sau social, cum am descris in alte articole. Din pacate, majoritatea relatiilor, aproape toate de fapt, cam asta sunt. Daca feministele ar realiza cand sunt mici ce le asteapta (si unele realizeaza, nu total) s-ar sinucide. Femeile sunt mai mult sau mai putin cumparate, angajate, acceptate, apoi cu putin noroc, de fapt cu enorm de mult noroc, se poate intampla ca imaginea lor sa se umanizeze in ochii barbatilor. Si cand e pasiune la inceput, e una superficiala, animalica, oricat de frumos ar fi mascata prin fantezii. Nu e pasiunea pentru o fiinta umana. Pentru ca femeile nu sunt fiinte umane a priori in ochii unui barbat iesit la cumparaturi sau aflat intr-un birou de resurse umane. Asta sunt femeile in patriarhat, marfa, eventual forta de munca mai mult sau mai putin calificata. Barbatii asa sunt educati priveasca femeile. Daca se schimba ceva e individual, nu e nimic cultural care sa salveze femeile de la aceasta evaluare, cantarire, masurare ca obiecte.
Intr-adevar, pasiunea pentru femeia superioara, admirata pentru calitatile intelectuale si morale, apare, cum era de asteptat, intr-un science fiction (!) cult, intesat de istorie si de posibile alternative la istoria reala, Pazitorii Timpului (Guardians of Time) de Poul Anderson. In aceeasi carte, scrisa de un barbat, gasesti fantezii sexuale feminine cu barbati atragatori din trecut, ale caror fosile fac femeile sa viseze. Interesant ca intr-adevar, barbatii de la sfarsitul unei ultimei glaciatiuni, chiar pareau ceva demn de vise erotice. Femeile din viitor, din perioade cand ele erau libere, se intorceau in acea epoca a zapezilor si aveau aventuri cu ei.
Dar cel mai important, gasesti o utopie feminista intr-un viitor si mai indepartat, in care barbatii sunt plebei, iar femeile clasa dominanta. E o utopie aproape subinteleasa de femei. Cel putin pentru mine, acest viitor, nu foarte indepartat, parea evident din copilarie. Femeile erau mai inteligente, mai morale, mai puternice, ambitioase, era logic sa conduca lumea. Doar primitivismul speciei impiedicase dezvoltarea acestei societati.
Intr-una dintre povestile despre intoarceri in timp care schimba istoria, apare pasiunea unui barbat nascut in acea societate dominata de femei, nu foarte atragator, scund si plinut, pentru o femeie superioara, inteligenta si curajoasa, e prezentata intr-un mod impresionant. Femeia nu e descrisa ca o fantezie, nu se pune accent pe felul cum arata, ci pe gesturile si atitudinea ei cand ia decizii, cand isi doreste cu forta anumite lucruri. Femeia nu e pasiva, e un munte de dorinte si ambitii de nestavilit. Mai ales ca povestea este despre nasterea geologica a Marii Mediterane. In spiritul acelei femei e o dezlantuire de pasiuni asemenea fortelor geologice care reprezinta decorul actiunii.
Aceasta poveste poate nu face femeile sa viseze la a fi in situatia eroinei, dar aceasta relatie, pe care cu greu o putem numi asa, le poate face sa intrevada un posibil model (singurul?) ar pasiunii nepatriarhale a unui barbat. Acesta e coplesit de admiratia pentru calitatile, in primul rand intelectuale si morale ale acelei femei, care il priveste cu ceva la limita dispretului si ii neaga orice infleunta asupra deciziilor ei, chiar daca e vorba de salvarea propriei vieti. Barbatul se poarta timid si fara niciun pic de autoritate patriarhala. Sentimentele lui nu sunt impartasite, dar el nu face nicio presiune in acest sens. Nici macar nu le exprima. Un barbat non-patriarhal nu are voie sa faca presiuni, sa faca parada de sentimentele lui, nu are voie sa impuna nimic. Dar nici nu ar avea de ce, daca femeile nu sunt implicate in relatii heterosexuale exclusive, adica patriarhale. Barbatul e liber sa simta, cu decenta, sa viseze, dar nu e liber sa ingradeasca libertatea unei femei prin orice mijloace. Si e vorba de o femeie cu adevarat libera. Sentimentele lui sunt puse in valoare de lipsa valorii lui sexuale. Singurul lucru sexy la acest barbat e ceea ce simte. Femeia, desi nu se insista, arata bine, poate in sensul ca e bine facuta de natura. Femeile arata adesea mai bine decat barbatii pentru ca natura a investit mai mult, cu mai multa migala in ele. Sunt mai bine facute, iar simetria si delicatetea sunt semne ale puterii lor naturale. Barbatii sunt fiinte mai modeste adesea, nu cred ca se poate contesta asta. Forta fizica le confera calitatile cu care sunt inzestrati in imaginarul colectiv. Dincolo de ea, intr-o lume feminista, numai atractivitatea sexuala sau profunzimea sentimentelor poate trezi interesul unei femei.
Cum se spune, si pe drept, ca orice poveste science fiction vorbeste despre prezent, ne putem intreba daca exista vreo aluzie la realitate. La realitatea fiecareia dintre noi. Pasiunea romantica neptriarhala a unui barbat nu are cum sa nu fie legata de o gandire profund feminista. Acesta ar putea fi mesajul. Sau un posibil arhetip feminin si masculin intr-o lume dominata de femei? Cum arata, daca ati cunoscut vreodata, pasiuni non-patriarhale?