miercuri, 8 mai 2019


Da, și feminismul are propriile legende, pe care numai o bună cunoaștere a societății le poate demistifica. Și de cele mai multe ori această cunoaștere e prea redusă. Pentru că patriarhatul e mai pervers decât ne putem imagina, pentru că dominația masculină e mai perversă decât credem. Poate ar trebui să stabilim de la început ca patriarhatul, deși nu există în natură, se bazează pe dominația masculină, care există. Masculii mai mari și mai puternici, când sunt în grupuri mixte, domină inclusiv femelele, mai mici, cum se întâmplă la cimpanzei. Sigur, e vorba numai de masculii din grup, străinii sunt foarte speriați, supuși violențelor, de aceea, cum spune Frans de Waal, masculii rămân la aceste specii de mari primate in grupul de origine. Și de aceea femelele sunt cele care migrează dintr-un grup în altul. Deși ele sunt speriate în acest caz, nu au totuși atât de mult de suferit. Cu alte cuvinte, cimpanzeii masculi nu migrează în alte grupuri pentru că în grupul de origine sunt apărați de propriile mame. Descoperirea asta s-a făcut când s-a încercat transferul între grădini zoologice.
Dar la nicio specie de animal nu se ajunge la patriarhat, la sclavia femelelor.Pentru că la nicio specie nu se ajunge la dependența economică, la incapacitatea femelelor de a supraviețui fără ajutorul (sau mai precis, permisiunea) masculilor. Pentru că femelelor le este tăiat accesul la resurse, eventual chiar la libera circulație. Numai cea mai periculoasă maimuță poate face asta.
Și așa ajungem la prima legendă: Dacă femeile au propria avere, libertate economică, bărbații vor face ce zic ele, cel puțin vor fi egali. Dar dacă deschidem o carte de istorie, vedem că da, libertatea economică dă autonomie femeilor, chiar libertate sexuală, posibilitatea de a trăi altfel, dar...atât! Începem cu romanii, unde la un moment dat, pentru prevenirea concentrarii averilor în mâinile unor bărbați, s-a permis moștenirea în cazul femeilor. Așa unele femei au devenit foarte bogate, autonome, libere sexual. Ziarele epocii s-au transformat în manuale de divorț pentru femei. Dacă se măritau, o făceau cu bărbați inferiori economic, pentru a-și putea administra averile în continare. E celebra perioadăe descrisă în comediile lui Plautus.
Dar încă mai aproape de epoca noastră, chiar foarte aproape, în țările române pe timpul fanarioților (probabil și înainte), călătorii străini descriu moravuri foarte similare în cazul femeilor locale. Bunăoară, în Țara Românească, femeile au posibilitatea sa-și administreze zestrea. Ele reușesc ușor, de obicei, să obțină divorțul (ce europene nu ar fi dorit asta în epocă!), apoi trăiesc după pofta inimii, se obișnuiesc cu variația și adesea aleg să nu se mai căsătorească. Asta arată ce vor femeile...Bunicile noastre au exersat deja asta. Se vede că autonomia economică dă libertate sexuală, iar posibilitatea de a divorța, deci mai multă autonomie, dă femeilor o mai mare demnitate. Deși călătorii străini deplâng condiția femeii valahe, atât de puțin castă (a se citi patriarhală), era invidiabilă în epocă. Dreptul la divorț era o valoare importantă a strîbunicilor noștri, Despot vodă, un grec maltez, nu a reușit să impună protestantismul în Moldova tocmai din cauză că punea în pericol acest drept. Așa femeile din zonă aveau o moralitate cum numai venețiencele mai aveau în epocă, așa cum erau deplânse de decenții călători străine, scandalizați de libertatea acestor femei, ofensatoare pentru ochii lor protestanți sau catolici. În realitate, femeile, deși promiscue sexual, erau mult mai demne decât în alte părți, amantele se afișau fără perdea, mâncau la masă cu oaspeții amanților lor cu funcții. La fel, femeile divorțate cu copii mergeau la baluri cu tinerii lor amanți fără nicio reținere. Mai multe despre aceste aspecte în ”Devălmășia valahă(1716-1828): o istorie anarhică a spaţiului românesc” de Bogdan Bucur.
Dar femeile valahe libere și nerușinate aveau multe, dar nu se aude să fi avut altceva: putere politică. Dependența mai redusă de bărbați nu le dădea și putere de decizie reală. Nu că bărbații ar fi avut cu adevărat, având în vedere dominația otomană, dar nici măcar de formă. Și la Roma era scandalos ca femeile doar să fie prezente în senat! Bogăția dă libertate, dar nu putere și prestigiu. Valabil pentru orice categorie socială lipsită de putere simbolică (ex. Gladiatorii, curtezanele etc). Bărbații au puterre simbolică. Ajunge să existe, oricât de săraci ar fi, de proști, urâți, incompetenți, imorali. Ei se cred grozavi, superiori femeilor...Așa că banii nu eliberează femeile decât până la un punct. Dar cine dă puterea simbolică? Alți oameni! Inclusiv femeile! Mai ales ele....Dacă ele nu ar mai conferi putere simbolică și politică bărbaților, patriarhatul ar dispărea. Ar fi disparut deja de mult....Dar ele sunt copleșite de nevoia de protecție masculină, care vine din instinctul lor animalic, de a se supune forței fizice.
altă legendă feministă presupune că dacă femeile vor fi supercalificate, vor face meserii grele, vor fi puternice social si bărbații le vor respecta. Dacă ele vor câștiga mai bine decât bărbații, ei le vor respecta.
La naiba, acum și în Iran sunt mai multe femei cu facultate decât bărbați. ȘI se întâmplă ceva? În comunism erau enorm de multe inginere, doctorii erau (și sunt, cel puțin în fostele țări comuniste) în majoritate femei. Și s-a întâmplat ceva? Da, s-a întâplat! Meseria de doctor a fost devalorizată! Prost plătită! În Iran femeile culte tot nu au voie să-și arate părul și moștenesc jumătate din ce moștenesc frații lor inculți. Ce nu se înțelege e că patriarhatul e despre jefuirea femeilor, tăierea accesului lor la resurse, ca ele să fie dependente de bărbați. Nu accesul la munca lor, la producerea de resurse. Patriarhatul nu are nimic contra exploatării femeilor superculte, supercalificate. Dacă nu au acces la putere, poti fi orice! Valabil pentru orice categorie deprivată de putere și susținere sociala.
Altă legendă: dependența materială de femei ar transforma bărbații în cățeluși! O prietenă îmi spunea că femeile trebuie să întrețină bărbații, să-i facă dependenți de ele. Asta ar apăra femeile de manifestările patriarhale ale bărbaților. Dar femeile deja întreți bărbații! Nu în mod clar, nu întotdeauna, dar asta fac! Societatea se bazează pe exploatarea femeilor! Femeile produc mai mult oriunde, dar au acces la atât de puțin! Nu e problema că femeile nu produc, ci că nu obțin din ceea ce produc. Dacă întreții un bărbat e exact ce-și dorește el și patriarhatul. Să obții ceva de la el e greu....Nu-l deranjează decât dacă nu e destul de sigur de el ca să ia fără să-i pese, dacă are un anumit orgoliu naiv. Dar asta fac bărbații, sunt întreținuți de femei, ținuți în viață de ele, la propriu, trăiesc mai mult datorită lor....Și ce obțin femeile din asta? Poate un pic de demnitate, uneori. Dar sunt și femei cu bani abuzate. Sigur, averea dă libertate unei femei, dar prea puțină putere asupra unui bărbat. Dragostea e singura care dă acea putere. Nu se pot inversa rolurile doar pe baza resurselor materiale, pentru că, să nu uităm, bărbații au puterea simbolică dată de societate....
Feministele mai în vârstă, care au trăit eventual și în comunism, cunosc aceste legende. Femeile nu trebuie să facă strategii pentru a fi mai bune, din orice punct de vedere, pentru că deja sunt, ci pentru a avea mai multă putere. Acolo nu sunt în continuare bune.
Deci, mai multă ambiție pentru accesul la putere, nimic altceva!


Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

patriarhat feminism Andrea Dworkin Freud comunism feminism radical patriahat Ayaan Hirsi Ali Ilinca Bernea Mary Wollstonecraft sclavie Africa Alexis de Tocqueville Epopeea lui Ghilgamesh Marx Mihaela Miroiu Romania Rusia matriarhat 7000 ani Betty Friedan Biblia China Cordelia Fine Elisabeth Badinter Franta Harriet Taylor India Iran Jared Diamond John Stuart Mill Rosalind Miles avort femei patriarhale heterosexualitate prostitutie sexism 7000 years Arabia Saudita Atena Balzac Dworkin Elena Udrea Engels Europa Grecia Hitler Japonia Lenin Leo Frebonius Miroiu Oriana Fallaci Simone de Beauvoir Stalin discriminarea femeilor fericire legalizarea prostitutiei misoginism radio Guerrilla revolutie sexualitate 8 martie ALice Nastase AUR Afghanistan Ann Fausto-Sterling Ansari Aung San Suu Kyi Ayan Hirsi Ali Belgrad Bete Davis Bourdieu Casandra Corinne Hoffmann Dan Alexe Dawkins Dobrovolschi Egipt Elena Ceausescu Eva Frans de Waal Georges Sand Hillary Clinton Holly Hunter Imperiul Otoman Intercourse Isaac Asimov Islam Israel Jenny Nordberg Kadare Legende Androgine Libia Mad Men Madonna Maria Cernat Martha Bibescu Martin Luther King Mesopotamia Moartea Neagra Mustafa Kemal Nietzsche Ninon de L'Enclois Noam Chomsky Occident Pakistan Panait Istrati Pearl Buck Polonia Putin Rafila Robert Flaceliere Sfantul Valentin Sofia Nadejde Sorin Lavric Spinoza The femine mystique Tim Robbins Traian Ucraina Valahia Valerie Solanas Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights Zorba Grecul antropologie clitoris colonialism corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei femei de dreapta feudalism gen gene imbatranire lesbianism menopauza mutilare genitala neoliberalism ortodoxie politica rasism relatii reviste pentru femei roluri de gen romani science fiction sclavagism sindromul Stockholm societati matriliniare sociobiologia sociobiologie toader Paleologu trans transexualitate viol virginitate #metoo . fluiditate de gen 50 shades of Grey AUR; Diana Ivanov-Sosoaca Adina Mocanu Adrian Popovici Adrien Brody Afganistan Agamemnon Ahile Ahmet Hamdi Tanpinar Aietes Aimee Cesare Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alberto Moravia Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandra Paftală Alexandre Dumas Alexandre Lacassagne Alexandre Yersin Alexandru Stermin Alice Coffin Alice Schwartzer Alice Schwarzer Amazon Amelia Țigănuș America De Sud America de Nord Amita Bose Amos Oz Ana Ipatescu Anamaria Prodan Anatolia Andrei Serban Angelina Jolie Annette Benning Anwal El-Saawadi Anwar El-Sadat Arbanasi Ariadna Arsenie Boca Ashley Judd Assad AudreyTautou Augustus Aura Christi Aurea Foundation Aurora Aurora Liiceanu Aurore Dupin Austin Powers Badea Basarabia Basescu Becali Belgia Berlin Bernadin de Saint-Pierre; Mauritius Betty Mahmoody Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Braila Brave New World Brazilia Braătescu-Voinești Brian Warner Bruno Reidal Burma Byron Băsescu C.s Lewis CNA CNBC CT Popescu Cairo Caitlyn Jenner Cannes Capcana sexelor Capturing Mary Caragiale Carla Maria Teaha Catavencu Catherine Zeta-Jones Cato Caverne de otel Cenorhaditis Cezar Charlotte Ayanna Charlotte Bronte Charlotte Perkins Gilman Chirista Wolf Christa Wolf Christopher Lambert Cipolla Cipru Circe Cisiordania Ciutacu Clitemnestra Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coltescu Columbia Comedia Umana Constantin Dobrogeanu-Gherea Constantin al X-lea Duca Constantinopol Contemporanul Coran Creierul masculin Cromwell Cătălin Striblea D. W. Winnicott DSK Dali Dama cu camelii Dana Budeanu Daniel Defoe Daniela Crudu Darwin Dedal Delia Democratia in America Denisa Comanescu Desmond Morris Devalmasia Valaha Diana Diana Ivanovici Diana Russell Dick Dawkins Die weisse Massai Dimitri Doré Dimitrov Dobro Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Dresda Dune Ecaterina Teodoroiu Ecaterina cea Mare Edward Wilson Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Eminescu Enea Erdogan Erica Moldovan Erich Fromm Erila Isac Ethan Hawke Evan Rachel Wood Evelyn Fox Keller Fabio Geda Fantasemele sexuale ale femeilor Faust Federico Fellini Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Finlanda Flash dance Flora Tristan Franco Frank Herbet Frankenstein François Mauriac Franța Frumaosa si bestia Gabriel Garcia Marquez Gabriela Firea Gabrielle Chanel Gala Gallad Gaslight Gaza Gellhorn Gelu Ciobotaru Geoana George Orwell George Sand Gervaise Ghilgamesh Giambaptista Vico Gigi Ghinea Gilda Gillian Flynn Giulieta Masina Glen Close Gloria Grahame Gloria Steinam Goethe Gone girl Gosem Grigore Cartianul Grupul feminist radical Guardians of Time Guillaume Hadrian Hallmark Hamurabi Hanul lui Manuc Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harry Poter Hatsepsut Hawaii Hecate Hector Heide Gottner-Abendroth Hellios Hemingway Herder Hermes Hiroshima Hortensia Papdat-Bengescu Hugh Hefner Hurem ISIS Ideea Europeana Ierusalim Iliada Ille De France Imperiul Roman Imperiul Țarist Indonezia Indragostita de un Masai Intoarcerea la Laguna Albastra Ion Ion Luca Caragiale Ion Nadejde Irak Iris Murdoch Irlanda Isak Denisen Islamic or Christian feminism Islanda Istanbul Iugoslavia JK Rowling Jamie Bell Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox Jennifer Lopez Jenny Marx Jill și Jeffrey Erikson Jonathan Leaf Jordan Peterson Joseph Sobran Judith Butler Jullianne Moore Kalevala Kate Middleton Kate Miett Kenia Keren Blixen Khalida Messaaoudi-Toumi Kinsley Kirghistan Kosovo LGBT Lacan Lamartine Larry Flynt Lars von Trier Lavric Leonor Fini Lev Tolstoy Liban Liberace Liviu Mihaiu Liviu Rebreanu Lorenz Los Angeles Louann Brizendine Luce Irigaray Lucretiu Luke Perry Macarena Madalina Manole Madeline Miller Makarenko Manifestul Partidului Comunist Mara Lucaci Maracineanu Marc Ferro Margaret Atwood Margaret Mead Margineanu Mariana Dumitrache) Marie de Gourany Marilyn Monroe Marin Preda Marry Steenburgen Mary Shelley Marylin Manson Maserati Mateiu Caragiale Matt Damon Maureen Freely Mazare McCarthy Medea Meet the Natives Merckel Meryl Streep Michael Douglas Michael Eric Dyson Michelle Goldberg Mihai Make Ionescu Mihalea Drăgan Mihalea Miroiu Mileva Maric Mircea Badea Mircea Marian Mirel Palada Miss Petarda Miss Platnum Mohammed Moldova Moll King Mombasa Montaigne Mormoni Mosuo NIKK Nagasaki Nairobi Nancy Friday. Napoleon Nasser Nasser. Fratii Musulmani Natalia Onofrei New York New York TImes Nic Nicolae Ceausescu Nicolae Iorga Nicole Kidman Nicusor Dan Nimfomana Nixon Noomi Rapace Norbert Elias Normal Life Noua Dreapta Numele trandafirului Oana Băluță Obama Octav Bancila Odiseea Odiseu Olimpia Orban Oscar Ovidium Balzac Pahlavi Palestina Pamant Pamfil Seicaru Papa Parinoush Saniee Paris Pasifae Pasteru Paul Ipate Paul si Virginia Paulo Coelho Pauza Peal Buck Pekka-Eric Auvinen Penelopa Percile Pericle Pericle. Perse Peter Turner Phryne Phylis Schlafly Picasso. Pierre Bourdieu Plautus Plutarh Polixena Popper Poul Anderson Praxiteles Pretty Woman Priam Prigoana Primul Razboi Mondial Prometeu Promisiunea Qatar Qom R.I. Moore Raluca Turcan Ramita Narvai Raymond Chandler Razboiul impotriva tacerii Razvan Oprea Remus Cernea Republica Islamica Iran. Revolutia Franceza Revolutie industriala Reza Pahlavi Robert Redford Roberta Anastase Roberto Angela Robinson Crusoe Roe vs Wade Roger Scruton Rolls Roma Romain Rolland Romania Culturala Romania Mare Romania ceausista Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Sabina Fati Saddam Samuel Huntington Sandra Harding Santorum Sapho Scoala Ardeleana Serbia Sergiu Nicolaescu Sex and the city Sexying the Body Sf feminist Shakespeare Shakira Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Skakespeare Sojourner Truth Solaria Sonata Kreutzer Souad Spania Sparta Spartacus Stalislaw Lem Statele Unite Stephanie Coontz Stephen Fry Stockholm Straina Stralucirea si suferintele curtezanelor Suleiman Teheneran Telemah Tennessee Williams Tezeu Thatcher The Subjection of Women The first European Revolution Theodore Zeldine Theoroe Zeldin Thérèse Desqueyroux Tiberiu Tiergarten Titu Maiorescu Titus Livius Totul despre Eva Traian Basescu Transilvania Tsarnaev Turcia UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Uniunea Sovietica Ursula K. Le Guin Valentine's Day Vaslui Veliko Rârnovo Venezuela Venus Viorica Dancila Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Macri Vlad Muresan Webo Westworld William William Golding Wollstonecraft Working girl Y Zeina. Djenane Kareh Tager abolire abuz acamdemie feminista radicala. adoptie afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 alfabetizare anarhie animal social antinatalism arieni asigurare socială asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai balene bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burghezie burqa butch calitati umane speciale capitalism caractere etnice carte casnicie cautarea fericirii ceier cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasa mijlocie clasism colonizare comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie conventie sociala copil copilul unic corectitudine politică crestinism criminalitate criza masculinitatii cromozom X cultura cretană cultura occidentala cultura prostiei curva daci dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drama drepturi civile drepturile femeilor drepturile omului durere ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fanarioti fascism femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feministe feminsim feminst ficțiuni relae frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gramatical hemafroditism hermafroditism heterosexualite hidra de apa dulce hijab holera homosexualitate human rights imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie kabilii kate milett lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism luptă de clasă mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism marș masculin masculiniate mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati misogini modernism monoteism musulmani naturalism necredincioasa nefericire negrid negritude nemurire neutrino neutru nuditate nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat panarama pandemie parenting partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale patriarhat. Afganistan pensie pilula contraceptiva pizdificarea societatii porneia pornografie prejudecati patriarhale preoti primavara araba printese pro-life proletariat protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihologie evoluționistă psihoterapie psihoterapie feminista pudoare putere refulare regina Victoria relatii fara obligatii relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice roboti roman romantici germani rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie securitate sex sexualitate feminina sf siguranța femeilor sinucidere situatia femeilor slutwalk societate societate civila societati "male dominated" societati matrilineale sociobiology sociologie stereotipuri de gen studii studii de gen studii despre femei submisivitate substantia nigra suprarealism talibani tarfa tari arabe tarile romane testul Bechdel the caged virgin tiktok transfer genetic transsexualitte umbra urme pe culturi utopia utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale viitor violenta domestica violenta. violență patriarhală vis von Hayek von Mises vot universal youtube ziua fetei închisoarea Newgate

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *