Poate unul dintre cele mai mari mituri ale timpului prezent este fericirea maternitatii. Si, ca sa citez o prietena, cea mai mare conspiratie a tacerii e legata de acest mit. Maternitatea e ceva minunat, nu exista o iubire mai mare decat cea dintre mama si copil, femeia se implineste prin copii, fara copii e o naiva care nu stie nimic despre viata. Toate astea spuse probabil acum 200 ani unei femei cu un pic de creier, eventual frantuzoaica, ar fi facut-o sa rada cu lacrimi. Si nu acum 200, dar si 2000 ani, nu cred ca suna prea bine.
Nasterea e fost asociata mereu cu o pierdere. In China se spune ca o femeie cand naste da frumusetea la copii. Cred ca in majoritatea zonelor rurale din Europa se spune ca fiecare copil inseamna macar un dintre pierdut. Deci nasterea, inafara de trauma cumplita, inseamna dinti pierduti. Ca sa nu mai vorbim de riscul in sine. In secolele trecute, pana la descoperirea germenilor patogeni, o nastere echivala ca risc cu o pneumonie grava. Si ce insemna pneumonia atunci cand nu erau antibiotice? Nasterea e ceva extrem de riscant pentru o femeie, si nu numai din cauza germenilor. Riscul nasterii scurta speranta de viata a femeilor foarte mult, de exemplu in timpul Romei imperiale, cand la femei, despre care se stie ca pot trai mai mult decat barbatii, si intotdeauna au facut-o, aveau o speranta de viata de 29 ani. Riscul la tinerete era foarte mare pentru femei, mai mare decat pentru barbatii care mergeau la razboi.
De ce ar vrea o femeie sa nasca si sa devina mama in asemenea conditii? In mod normal, nasterea ar trebui sa fie ceva care provoaca groaza. Simplu. Patriarhatul a avut grija de asta. Pentru ca femeile sa nu mai dispuna de corpul lor, fiind dependente material si social de barbati, neavand drepturi politice si juridice, ele trebuia nici macar nu fie constiente de mizeria lor, nici sa nu spere la altceva, nici sa viseze macar. Lipsa de educatie, izolarea unora de altele, dar si spalarea pe creier sistematica, adica stigmatizarea femeilor care nu se supun patriarhatului, care nu isi fac datoria, a desavarsit domesticirea femeilor. O femeie e pacatoasa, murdara, doar pentru ca e femeie, dar salvarea ei vine prin copii, spun religiile patriarhale. Nasterea de baieti mai ales o curata. Deci datoria fata de patriarhat.
Dar cum poate o femeie asa-zis moderna sa alerge dupa implinirea prin familie si copii? Cum poate o femeie moderna sa-si doreasca sa nasca, chiar daca acum riscurile si inconvenientele, nu in totallitate explicate femeilor, sunt mai mici decat in trecut? Cum mai cred femeile in implinirea prin maternitate? Cum poate o singura femeie sa fie stresata ca n-are copii? Mihaela Miroiu a editat o carte "Nasterea- istorii traite". Multe din marturisirile scriitoarelor si altor femei de cultura legate de aceasta experienta, fie si numai din punctul de vedere al societatii, nu sunt prea placute. Miroiu insasi spunea ca dupa ce nasti nu mai poti fi niciodata fericita, dar nici disperata, nu-ti mai permiti. La dracu, de ce ar vrea cineva asa ceva? Mama mea spune ca dupa ce devii mama nu iti mai apartii E absolut sinistru. Cum se impaca asta cu continua necesitate de explorare a ta si a lumii din jur, cel putin in cazul unei femei spirituale?
Mitul maternitatii, ba chiar si un cult aferent, a capatat proportii in ultimele decenii. Elisabeth Badinter explica de ce si cum in cartea ei "Mama sau femeie?". Nu doar caderea cortinei de fier, urmata si de caderea culturalismului, inlocuit de naturalism, intoarcerea la niste mituri traditionaliste in haina pseudostiintifica, ar fi de vina, as adauga eu. Cum se stie, femeile nu au o cultura a lor, culturile matriarhale, miturile matriarhale, au fost sterse din istoria omenirii. Femeile nu exista ca femei, genul feminin nu exista cultural si politic (genul fiind un construct social). Genul feminin e un construct patriarhal. Femeile nu exista cultural decat prin ochii patriarhatului. Aculturatia e problema femeilor. Ele nu au povesti, cantece, carti despre aceste situatii. Sunt asemenea deznationalizatilor descrisi de Kadare in "Firida rusinii", populatii pe care Imperiul Otoman le considera periculoase, iar distrugerea culturii lor devenise cea mai buna solutie,
Neavand solutii culturale pentru anumite situatii de viata, eventual de criza, ele apeleaza la putinele modele existente, toate patriarhale. Cum te vezi ca femeie la 30, 40, 50 ani? Mama si sotie. Putine modele de femei libere, cu vieti proprii exista, si foarte putin accesibile, mediatizate. Comunitatile de lesbiene ale anilor 70-80 reprezentau o alternativa serioasa, de aceea au fost ascunse, marginalizate. Se poate trai asa, se poate trai in multe feluri, daca femeile sunt solidare, daca se ajuta intre ele. Doar ca femeile nu stiu.
Maternitatea a devenit acum ceva mai rau decat acum 30-40 ani, timpul feminismului de val doi. Acum maternitatea, cum bine zicea Sarkozy referitor la alaptare, e sclavie. Da, de acord, alaptarea e sclavie, de ce sa nu recunoastem si sa facem din maternitate ceva si mai rau, cand oricum alaptarea ar fi suficient? Acele curente asa-zis feministe, dar si psihologice, care promoveaza un atasament total al mamei fata de copil, cand mama nu mai exista, devine o prelungire a propriului copil, handicapeaza femeile intr-un mod fara precedent. Cat de bine poate fi asta pentru copil nu stim. Dar ce stim e ca nu asa cresc copiii in societatile traditionale, unde nu exista boli psihice. Copilul e ceva la care au acces oamenii din jur, daca mama e lipita de el, e ca trebuie sa se deplaseze, sa faca alte treburi, si nu are unde sa-l lase singur. Apoi il alapteaza ani de zile, dar pentru ca nu are la propriu ce sa-i dea sa manance, astfel incat bebelusul sa poata supravietui cu stomacul lui. In aceste societati, copilul e practic al comunitatii, luat de toata lumea in brate, alintat de toata lumea, vorbind apoi cu toata lumea. Nu e monopolul cuiva, ca la noi, unde daca educatia din familie e dezastruoasa, n-are alternative.
Inutil sa spunem ca aceste curente psihologice au aparut pentru mentinerea femeilor in dependenta, pentru limitarea libertatii individuale a femeilor. Adica un raspuns anti-feminist al psihologiei, in buna traditie a lui Freud si a altora inaintea lui. Cat despre asa-zisele curente feministe care sustin acelasi lucru, sa nu uitam de femeile patriarhale, care tot timpul au fost contra feministelor. Sigur ca trebuie sa fie in pas cu moda sau sa inventeze o noua moda. Sunt acele femei care nu au ce oferi inafara de propriile corpuri, de maternitate, de supunere, de lipsa initiativelor si a problemelor pe care o femeie cu constiinta le ridica. Ofera activitati in slujba patriarhatului, a barbatilor patriarhali, si le fac si reclama pozitiva. Femeile debusolate, fara o constiinta a propriei situatii prea ridicata, adica fara o pregatire feminista, pica in capcana.
E interesanta scena din "Gravidul" in care sotia ii spune ca nu poate lua asta femeilor, adica graviditatea. Nu poti lua aceasta slujba, nu poti lua valoarea unor femei, pe care si-o atribuie ele si pe care le-o atribuie societatea. Simt pitici pe creier de cate ori se spune ca a promova femeile ca mame si sotii (servitoare patriarhale) e ceva feminist. Feminismul e despre a promova femeile in alte roluri, neobisnuite, refuzate lor, nu in cele in care orice societate sunt acceptate. Mame exista peste tot, maternitatea e acceptata pretutindeni. Eventual ideea de a nu fi discriminate femeile pentru ca sunt mame, sa nu fie considerate doar potentiale mame, ar fi feminista.
Personal, fericirea pe care o poate darui maternitatea imi scapa. Sigur ca bebelusii sunt frumosi, simpatici, ca puii de mamifere sunt simpatici, dar maternitatea nu se reduce la a ingriji si a te juca cu un pui de mamifer, desi si asta se pare ca nu ofera pe termen lung atata placere sau nu ofera deloc, cum spun studiile. Maternitatea inseamna a ingriji zi de zi timp de multi ani, a avea toata viata o legatura cu o persoana (sau mai multe) pe care nu o cunosti, pe care nu o alegi, despre care nu stii nimic, nu stii ce caracter va avea, ce gusturi va avea, cu care e foarte probabil sa nu ai nimic in comun, si pentru care poti simti adesea antipatie. Maternitatea e despre a uita de tine, a te sacrifica pentru cineva necunoscut, total necunoscut. In adoptie e un pic de alegere, cu riscuri mari, dar in nastere nu e chiar nimic. Daca cineva a aparut in uterul tau, ca are ceva mai multe gene in comun cu tine decat omul de pe strada, dar nu stii daca acel ceva mai mult nu sunt genele de betie ale unui unchi, rautatea unei matusi, psihopatia unei bunici, care la tine au avut norocul sa nu se manifeste. Si asta cand copilul e conceput cu un barbat dorit. Nu vorbim de ce inseamnna a naste copilul unui barbat cu care ai o relatie de supravietuire. Cum poti sa crezi ca asta e iubirea suprema? Adica femeile nu aleg in iubire? Ele doar iau ce li se ofera? E un atasament suprem si senzatia suprema de posesiune. Lipsa sau iluzia lipsei tradarii date de o mare dependenta. Dar istoria a aratat ce inseamna aceasta legatura in anumite situatii. Copiii si-au ucis parintii, parintii si-au ucis copiii, cand in joc era puterea. Se intampla si acum, fara sa fie nevoie de regate pentru asta.
Pentru a contracara toate astea avem nevoie de o cultura feminista. Genul feminin, adica acel construct cultural trebuie redefinit, dincolo de patriarhat. A fi femeie inseamna altceva, nu maternitate in primul rand. Inseamna libertatea de a nu fi barbat, a fi sexul de baza, inseamna mai multe posibilitati de explorare, de dezvoltare personala, mai putine temeri legate de propria natura. In acest context si maternitatea trebuie redefinita, in interesul femeilor. Femeile trebuie sa stie ce inseamna maternitatea si sa ia decizii in cunostinta de cauza. Cum poate o femeie sa-si puna uterul la bataie pentru un barbat pentru care nu are niciun fel de atractie, doar pentru ca e partenerul, sotul, providerul ei? Cum sa aduca pe lume un copil al unui asemenea barbat? De ce sa faca asta, acum cand se poate cumpara sperma la alegere? Pentru ca nu are ea alternative. Pentru ca are de ales intre a fi sotie si mama, deci acceptata social si a fi dispretuita sau saraca.
In epoca cand uterul artificial e aproape de infaptuire, cand se pot obtine ovule din piele, cand se pot crea utere din celule stem, cum pot sa vorbeasca si politicienii de scaderea natalitatii? Copii pot aparea, pot fi crescuti, dar e mai ieftin sa faci femeile sclave cu asta. E in interesul unor barbati ca femeile sa fie prinse in paienjenisul maternitatii, sa nu se dezvolte personal, sa nu ceara putere pentru ele insele, sa nu prea existe prin ele insele. Deca natalitatea e o problema, de ce nu se vorbeste de imigratie?
Femeile trebuie sa deschida ochii si cat mai curand posibil, pentru ca pot trai altfel, viata lor, care nu se reduce la maternitate, poate fi altfel.