Răspuns pentru Mirel Palada cu titlul lui misogin despre feminizarea societății

 

Pentru că nu am prejudecăți, pentru că nu mă sperie înjurăturile, pentru că sunt o fanatică a libertății de expresie, am ascultat podcast-ul lui Mirel Palada numit sensibil ”Pizdificarea societății”. El specifică faptul că nu e nimic misogin, titlul vrea doar vrea să atragă atenția. E vorba de sociologie pură. Chipurile.... OK, dar dacă nu era misogin, atunci trebuia ca titlul să dea un semnal de speranță, nu de îngrijorare sau dezamăgire. Ar fi de bine, nu de rău, în acest caz.

Numai că...dincolo de niște bibliografie interesantă, cum ar fi o carte a lui Norbert Elias din 1939 ”Über den Prozeß der Zivilisation”, aceleași clișee de tip Jordan Peterson....Nu mă așteptam la altceva, dar i-am dat o șansă, deși între timp aflasem lucuri interesante din CV-ul (cazierul ) lui...Acum caut cartea lui Elias, prefarabil în original, dar cred că mesajul e încă mai vechi. Și Nietzsche vorbește de ceva similar cu o jumătate de secol înainte. Încă și mai plastic, povestește despre Socrate ca despre un produs al acelei degenerări a societății care apare la apogeul unei civilizații. Atunci apare decadența, sofisticarea, dar și o lipsă ciudată de agresivitate și pasiune. Socrate cel urât și gay era un simptom al acestei decăderi. Dar Socrate era și o culme a moralității și înțelepciunii, spun contemporanii lui. Numai că Nietzsche prefera vitalitatea unei societăți flămânde aflată în ascensiune.

Palada critică lumea de acum, în care diferențele între sexe se șterg (în mod forțat și cultural, zice el). Numai că, susține sociologul, biologia nu e de ascuns. Ea iese la iveală. Și uite, în Ucraina, se vede. Războiul, o treabă masculină, rămâne așa ceva. Și acolo vezi mai mulți bărbați luptători, nu femei, asta ar fi dovada.

Îmi pare rău pentru domnul Palada, dar exemplul nu e tocmai inspirat. Nu știu să existe vreo lege de mobilizare obligatorie pentru femei. Dar știu că armata ucraineană conține un procentaj mare de femei. Pozele cu femei care luptă împreună cu frații sau tații lor, chiar în locul fiilor lor uciși, sunt deja comune. Recent am văzut fotografia unei suedeze care venise să lupte în Ucraina. Poate nu ar fi la fel de multe femei luptătoare ca și bărbați, dacă armata nu ar fi obligatorie, dar proporția se vede bine în tările unde armatele sunt din profesionști.

Că masculii sunt mai puternici la specia noastră, iarăși e ceva incontestabil. Iar feministele radicale sunt ultimele care ar putea contesta așa ceva. Participarea bărbaților în sporturile feminine e un abuz incalificabil. Da, bărbații aleargă mai repede, au mai multă forță. Dar atenție, există și excepții. Nu înoată mai repede, cel puțin pe distanțe lungi. Iar la gimnastică femeile campioane la femei sunt campioane și la bărbați. E iarăși ceva știut.

Dar acum, când forța fizică nu mai contează atât de mult în război, bărbații sunt trimiși pentru că sunt..mai dispensabili. Poți să spui că e biologie. Ei nu sunt atât de importanți în reproducere, educarea copiilor și nici în societate. E nedrept, dar un economist ar spune asta fără rezerve. Femeile produc mai mult în orice societate. Că produc degeaba în ce le privește, e altceva. Adică nu sunt recompensate prin bani și succes. Dar și cei mai mari misogini sau cei mai mari psihopați (cei care ne conduc) nu pot contesta asta. Și ăștia își știu interesul. Sclavele sunt mai importante.

Dar femelele (femeile) sunt departe de a reprezenta ”domesticirea”, chiar dacă patriarhatul le-a impus viața domestică. Palada ar trebui să facă diferența dintre agresivitate și violență. Violența e agresivitatea manifestată. Cu bătaia, adică. Dar agresivitatea poate consta și în posturi, gesturi, iar la om, în limbaj, la care femeile se pricep foarte bine. Și femelele de mamifere și păsări sunt departe de ceva blând. Păi chiar Lorenz vorbește de agresivitatea unei rațe, care își ataca violent adversarii, apoi se apropia de ”soț” ca s-o apere. Femelele, la multe specii, sunt mai mici și mai puțin puternice. Pentru că ele nu se luptă pentru putere, adică admitere în grup, ca masculii. Ele nu trebuie să fie angajate în niște lupte dure. Pentru că, așa cum am mai spus-o, societatea e a femelelor cu pui, masculii sunt tolerați acolo. Dacă sunt...
Femelele de șoarece, și ele ușor mai mici, sunt foarte dure cu masculii. Dacă sunt închiși în cuștile lor, fie ele și în călduri, îi bat rău. Femelele sunt mai vioaie, mai active decât masculii. Cine ar fi crezut? Cine a văzut de ce sunt buni pe bune bărbații.
La om, în timpul Revoluției Franceze, femeile erau foarte vocale în acele adunări, din care au fost excluse la un moment dat. Tocmai din acest motiv. Că bărbații nu aveau chef să împartă puterea cu femeile e adevărat. Dar că femeile, dacă nu sunt amențitate cu violența, înfruntare din care clar ar pierde, sunt foarte combative, e iarăși adevărat. ”Pizdificarea” ar fi orice, dar nu domesticire. Ar fi competiție dură, vigilentă. Dar cu mai puțină violență. Pentru că femeile, deși ele însele foarte agresive, știu când să se oprească. Au un control comportamental mai bun. De nebunia și iraționalitatea bărbaților se poate profita foarte bine la război, ceea ce se știe cum se știe și de utilitatea psihopaților pentru armată.

Poate da, dacă femeile ar avea puterea, ar fi mai puține războaie. Oricum, probabil ar fi altfel. Nu ar fi războaie doar de flexat mușchi, stilul de reglare de conturi (a se citi ierarhie) între masculi. Ar fi războaie din care să știi că ai de câștigat cu o probabilitate mai mare. Și războaie date de principii probabil ar fi mai multe.

În timpul războiului din Ucraina am auzit mai multe femei care voiau ca ucrainenilor să le fie date arme eficiente sau care erau de partea unui atac de pedepsire a agresorilor. Dacă observația asta nu e susținută de date științifice (îmi aduc aminte cum cineva povestea că a auzit niște bătrâne vorbind de cum l-ar ucide pe Puțin), faptul că femeile lider (reginele) au mai puține războaie, dar sunt mai eficiente în a acumula teritorii e susținut de studii. Și Puțin o admiră pe Ecaterina cea Mare, o campioană a achizițiilor teritoriale.
Ce se întâmplă acum în Ucraina e de fapt dovada lipsei de ”pizdificare” a societății. Adică a teroarei patriarhale, de fapt face oamenii foarte docili. Prin frică. Patriarhatul se bazează pe frica de forță și de amenințarea cu forța. Și pe obediența oarbă. Sistemele patriarhale sunt obediente (vezi armata, poliția, biserica). Tot aceste societăți oferă multe taboo-uri sexuale. Pudoarea e ceva patriarhal. Câte reprezentări sexuale sunt în Arabia Saudită și Iran? Câte în cultura cretană matriarhală? Și o altă societate ”pizdificată”; kabilii. Era o societate matrialineală foarte războinică (mai multe în cartea mea 7000 Years of Patriarchy). Cum ar arăta o societate ”pizidificată” tehnologic, de asemenea în cartea mea ”Născut pe 8 Martie”.

Natura umană ”civilizată”, dar nu numai , e ”pizdificiată”. Societatea e a femelelor (femeilor). Și ca masculii să fie admiși, ca să reziste acolo pe termen lung, trebuie să se ”pizdifice”. Cum arată porumbeii și lupii? Deosebim sexele? Și la noi, cu cât o societate e mai egalitară, cu atât dimorfismul sexual e mai mic. Și o societate sofisticată nu are cum să fie altfel. Sigur, nu ne plac bărbații pufoși cu gleznuțele la vedere. Dar să-i întrebăm pe ei ce vor. Cum arată studiile pe societățile matriliniale, bărbații de acolo au o mare rezistență de...a deveni patriarhali.

Să nu avem grijă că nu are cine lupta acum. Grija noastră e să stopăm mașinile să participe la război, să nu producă dezastre încă mai mari decât au arătat că pot produce în secolul XX. Dar din păcate, societatea nu e încă suficient de ”pizdificată” pentru asta.

7000 Years of Patriarchy : Petra, Ioana: Amazon.de: Books

Născut pe 8 Martie (lulu.com)

Continue Reading

Marylin Mansen și abuzul heterosexual

A abuzat-o Marylin Manson pe Evan Rachel Wood? Wood, interpreta din Westworld, pretinde că Manson, cu care a început o relație la 19, pe când el avea 38, și cu care a fost pentru scurt timp logodită în 2010, înainte de a se despărți, a abuzat-o fizic și mental. A forțat-o să fie submisivă. Tot ea spune că el ar fi început să se apropie de ea pe când era adolescentă. Și era încă la 19 ani. Sigur că Manson, pe numele adevărat Brian Warner, neagă toate astea. El declară că relațiile lui au fost consensuale, cu persoane similare mental. Dar oare așa să fie? Nu știm ce a fost între ei, poate unii martori au văzut mai mult, pot da amănunte. Dar prin ceea ce vedem, pare ceva care să indice abuzul?

În primul rând, ce e abuzul? În cazul ăsta e când femeia e obligată să facă ceva sau i se face ceva contra voinței ei. Pentru evitarea abuzului, trebuia ca persoana în cauză să-și dea consimțământul și să fie în deplinătatea facultăților mintale. Adică persoanele minore, dar și cele cu dizabilități psihice fie și temporare (o criză de phihoză sau consum de substanțe psihotrope) nu pot să își dea consimțământul conștient.

Dar ce nu precizează încă #metoo, campanie căreia Wood i s-a alăturat, e că în patriarhat abuzul asupra femeilor e acceptat. Mișcarea feministă a mai conștientizat unele abuzuri, cum ar fi violența domestică sau hărțuirea sexuală, violul marital, dar lucrurile sunt încă foarte foarte la început. În patriarhat femeile sunt născute, crescute pentru a fi abuzate. Căsătoria nu era și nu este încă altceva în multe părți ale lumii, în societăți tradiționale patriarhale, decât un abuz, un viol legal. Femeile sunt date în căsătorie, vândute cel mai adesea la propriu, unor bărbați pe care adesea nu i-au văzut niciodată. Asta când nu sunt verii lor primari...

Chiar când femeile, datorită mișcării feministe, unor legi mai liberale, sunt un pic mai protejate, au o oarecare autonomie, lucrurile nu se schimbă esențial. Heterosexualitatea e abuz, când reduci toată treaba. Și în Occident, femeile pleacă de acasă ca sa scape de abuz, și cad în capcana altui abuz. Asta se pare că a făcut și femeia asta. Abuzul femeilor începe în familie, cum multe mărturii ale femeilor crescute în familii tradiționale patriarhale (musulmane), chiar dacă locuiau în Occident, arată. În patriarhat, femeile nu au nicio valoare prin ele însele, societatea le dă de înțeles de mici că nu au altă valoare decât sexuală și reproductivă. Cu asta speră să dea lovitura. Diferența dintre societățile occidentale și cele musulmane e că femeile occidentale au adesea autonomia de a se vinde singure, de a investi singure în atractivitatea lor, de a explora singure după clienți. Sigur, vorbim de o anumită categorie de femei, cu un anumit nivel de educație și o anumită mentalitate. Dar sunt foarte multe, majoritatea. Feminismul aparține de fapt unor elite intelectuale, chiar dacă social femeile respective nu provin din clase privilegiate economic și social.

I s-a reproșat lui Wood că de ce nu a spus mai demult, de ce când l-a cunoscut pe Manson declara altceva, anume că a găsit pe cineva care să nu o judece, cu care să se exprime liber. Ceea ce oamenii nu înțeleg și nu au cum să conștientizeze e cât de puține opțiuni au femeile în patriarhat, că ele au cel mai adesea de ales între două abuzuri. Dacă ea declara că găsise pe cineva care să o lase să se exprime liber și să nu o judece, înseamnă că nu beneficiase de aceste privilegii. Și chiar dacă găsise în cineva aceste calități, ea nu trebuia să aibă o relație romantică și sexuală cu acea persoană. Putea avea o relație artistică și/sau de prietenie. A fi nevoită să sexualizezi bunăvoința, libertatea, e un abuz al societății asupra femeilor. O faci ca urmare a unui abuz. Tot ea declara atunci că nu mai vrea să trăiască pentru alții? Cine erau acei alții? Familia, școala, toți cei care supraveghează comportamentul femeilor, care le judecă. Manson era pașaportul ei spre ieșirea din acel abuz.

Și dacă ar fi numai diferența de vârstă arată abuz. Nu înțeleg de ce nonconformiștii cu fețe vopsite ca Manson nu caută femei la fel de nonconformiste, la fel de vopsite, cel puțin ca Lady Gaga, eventual mai în vârstă decât ei. Genul ăsta de exprimare e pentru ei, femeile sunt obiecte sexuale. Ele trebuie să fie tinere și neștiutoare, adică submisive. Submisivitatea e ceea ce îi reproșează acum Wood lui Manson. Nu e de discutat despre atractivitatea sexuală a lui Manson. Se vede cu ochiul liber. Clar că nu arată ca visul unei fete de 19 ani.

Dar dacă nu ne punem problema ca femeile să își dorească sex pentru ele însele, de plăcere, nu vedem abuz. Din punctul ăsta de vedere, cel mai adesea heterosexualitatea e un abuz. Majoritatea bărbaților nu au vreo valoare sexuală. De ce totuși se cuplează femeile cu ei? Oare Wood s-ar fi cuplat cu Manson dacă ar fi fost șofer la o firmă de curierat? Sau ar fi avut o aventură cu el? Când o femeie ajunge să dea valențe romantice și să sexualizeze puterea socială, politică, notorietatea unui bărbat, să le asocieze cu sexul masculin, cu ceva ce ea nu are și e greu să aibă, atunci e vorba de abuz. Ideea lui Freud de ”invidie de penis” se referă la legătura dintre putere, libertate, influență socială, asociate cu sexul masculin. Dar femeile, feministele nu vor penis, ci ca ca libertatea, puterea, exprimarea să nu mai fie asociat cu penisul, ci să fie pentru toată lumea. Mai degrabă femeile în patriarhat sacrifică penisul pentru genul masculin, penisul real pentru accesul la cel simbolic, prin intermediul unui bărbat. Femeile în patriarhat sunt obligate să nu fie cu adevărat active sexual, pentru ele însele. Revoluția sexuală a eliberat de fapt bărbații, nu femeile.

Au existat analize feministe mai vechi legată de această problemă. Au existat critici ale lui operei lui Freud legate de posibilitatea unui orgasm vaginal. Unele analize feministe considerau orgasmul vaginal un mit inventat de bărbați pentru bărbați, o manipulare a femeilor astfel îndreptate spre heterosexualitate. Freud minimalizase influența clitorisului în satisfacția sexuală feminină dintr-un impuls de a stăvili forța feminismului. Conform lui Freud, maturizarea sexuală feminină e asociată cu orgasmul vaginal, pe când cel clitoridian e ceva imatur, de copil. Dar analizele feministe ajunseseră la concluzia că sexul vaginal nu poate duce la orgasm, pentru că vaginul nu e plin de receptori pentru plăcere. Acest organ are alt rol, nu cel de a oferi plăcere, rol deținut de clitoris. Astfel, sexul heterosexual, care e doar pentru satisfacția bărbaților, e întotdeauna abuz, adică viol.

Acum și această idee pare un mit, mai ales după ce s-a descifrat, îngrozitor de târziu, structura clitorisului, mult mai complicată, astfel încât să permită orgasmul vaginal. Dar încă multe lesbiene consideră că femeile nu ar alege niciodată bărbații, nu ar vrea niciodată să facă sex cu ei, dacă ar avea de ales. Dacă nu ar exista normele sociale (heteronormativitatea), toate femeile ar fi lesbiene. Nu există niciun motiv pentru ca o femeie să fie heterosexuală, cred ele.

Cea mai interesantă experiență a mea după ce am publicat cartea ”7000 ani” (7000 years of patriarchy...) au fost criticile unor lesbiene separatiste, foste militante din anii 70. Am crezut cp vor primi extrem de bine o carte de analize feministe radicale, dar m-am înșelat. Separatismul a fost o idee importantă în acele timpuri. Ele doreau crearea de comunități exclusiv feminine, unde bărbații să nu aibă ce căuta, pentru că simpla prezență a bărbaților într-o comunitate e ceva nociv pentru femei. E o ocazie pentru ca ele să fie oprimate și exploatate. Având în vedere ce se întâmplă pe grupurile de pe facebook unde sunt și bărbați, cred că e un sâmbure de adevăr. Unul foarte mare chiar. Acolo bărbații monopolizează discuții, discreditează femeile, care oricum se pare că se poartă altlfel în prezența bărbaților, le intimidează, le aduc la tăcere pe cele mai multe dintre ele. Criticile pe care mi le-au adus au fost legate de acceptarea bărbaților în orice fel de grup în care sunt femei, negarea existenței societăților matrilineale, care nu au cum să fie decât tot opresive dacă includ bărbați, precum și descrierea preferințelor sexuale ale femeilor heterosexuale. Cum ar putea o femeie să vrea sex de la orice bărbat, oricât de tânăr și atrăgător ar fi, dacă poate obține de la o femeie? Pentru ele heterosexualitatea e abuz în orice situație, nu doar că relațiile patriarhale sunt abuzive, că ele implică oricum dominarea femeii, nu doar că sexul heterosexual nu ar oferi femeilor plăcere (deși un bărbat poate face foarte bine ce face o lesbiană), ci pentru că bărbații nu au cum să fie atrăgători sexual.

E un punct de vedere foarte interesant, probabil valabil pentru multe femei. Interesant e că și pentru mulți bărbați, care nu cred că există ceva interesant la bărbați, iar sexul între femei e cel mai frumos lucru din lume...

Există heterosexualitate feminină care să nu conducă la abuz? Pot fi femeile heterosexuale în cunoștință de cauză, nu obligate de norme sau din simplu fetiș, că au fost obișnuite așa? Nu ne luăm după studiile despre sexualitate, considerate patriarhale, deci părtinitoare. Singurii care cred în așa ceva par creatorii de reclame la produse de ras sau parfumuri masculine și producătorii de telenovele. Succesul lor pare să le dea dreptate. Probabil există heterosexualitate nonabuziva, dar e ceva rar. De cele mai multe ori, în patriarhat heterosexualitatea e asociată cu un abuz mai mare sau mai mic. Până când femeile nu se vor elibera, îm primul rând mental, să descopere cine sunt, ce doresc, dincolo de ceea ce li se impune, lucrurile nu se vor schimba. Dorințele sexuale ale femeilor, preferințele lor, sunt unele dintre cele mai bine ascunse lucruri din lume. Fiind atât de greu de îndeplinit, sunt extrem de scumpe.

Între timp, alte tinere își trăiesc abuzurile. La fel ca Evan Rachel Wood...

Bibliografie

https://www.thehindu.com/entertainment/movies/marilyn-manson-denies-evan-rachel-woods-abuse-allegations/article33728523.ece

https://cnalifestyle.channelnewsasia.com/trending/evan-rachel-wood-accuses-marilyn-manson-of-abuse-14092570

https://www.insider.com/marilyn-manson-evan-rachel-wood-relationship-timeline-abuse-allegations

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading

Misogini? Nu sunt toți? Sau de ce ai scrie feminism pe bune în română

 

Acum vreo săptămâmă. într-o librărie, căutam o carte recomandată pe niște grupuri feministe radicale. Nu o voiam în română, dar dacă tot mă găseam acolo și știind că fusese deja tradusă....Cum e pandemie, librăria era aproape goală. Mai era o femeie care căuta cărți didactice, cele mai căutate în România. Dar apoi a intrat o altă femeie ceva mai ”matură”, care întreba de mai multe cărți de cultură. La un moment dat o aud că întreabă de Arsenie Popa. Când aud asta, nu mă pot abține și îi zic: ”Cum e posibil? Ăsta era un misogin!” Ea se uită peste ochelari la mine, la ochii mei, mai precis. Că altceva nu avea ce vedea. ”Dar nu sunt toți?” întreabă ea. ”Păi și așa, misoginismul tot o crimă rămâne!” zic eu. Tipa se uită la mine intrigată: ”Pentru mine, nu!” Ce pot să mai spui la așa ceva? Din partea unei femei care citește, și care nu părea crescută cu youtube și tiktok....Din generația acelor feministe radicale care chiar au schimbat lumea. Ce păcat, acele feministe radicale au 70 sau chiar 80 ani! Așa cum femeile cele mai emancipate din istorie au. Acum ne aportăm la niște bunicuțe ca le femeile cele mai emancipate. E incredibil, în Iran bunicile au avut fuste scurte, iar nepoatele au capul acoperit! Ce ciudată e viața!

România e, cum zicea Martha Bibescu, țara în care nimic nu contează. În niciun caz, feminismul. Nu e de mirare, că eu nici nu am scris nimic despre cartea mea ”7000 years of patriarchy...” Dacă stai bine să te gândești, e Kafka dus la extrem tot ce se întamplă. Da, a trecut mai bine de un an de când am publicat această carte, acceptată de o editură din România în urmă cu doi ani (de fapt urma să apară în la începutul anului 2018), dar nici măcar pe blogul ăsta nu am scris. Nu am anunțat publicarea propriei cărți despre care editorul român mi-a spus că așa ceva nu a mai apărut în română.
Deci varianta română a unei cărți feministe radicale ar fi fost ceva unic, diferit, pentru un editor, iar pentru mine un dar pentru cultura română. Oare un dar sau un fel de pliant nedorit, de aruncat? Sigur că nici nu m-am gândit să anunț presa sau măcar grupuri feministe românești. Când îmi promovez cartea în engleză, doar din greșeală mai postez pe grupuri românești. ”Uită de România!” mi s-a spus mereu. Acolo, cum zicea Martha Bibescu, nimic nu contează.

În septembrie anul acesta, o feministă franceză a scris o carte care are unele idei scandaloase, care se găsesc și în ”7000 ani”, care cuprinde analize mult mai profunde, mai științifice, originale, dar foarte prietenoase. Dar pe cine interesează? Despre Alice Coffin, feminista franceză, au apărut niște articole anemice în România. Dar cine ar scrie despre ”7000 ani”?
Pe pagina în engleză postările au mii de vizualizări, interacțiuni etc. Într-un acces de generozitate, m-am gândit să fac și o pagină facebook în română. Recent am încercat să o popularizez. Așa am descoperit că feministele consacrate nici măcar nu au apreciat pagina. Dacă ne gândim ce e feminismul la noi, ce ”dezbateri” reale despre probleme feministe reale, cum ar fi fenomenul trans sau legalizarea prostituției...La noi feminismul e, cum zice dna Miroiu (care nu a reacționat la invitația mea de a aprecia pagina) ”room service”. Și totuși, se face feminism original în România, dar ce contează!

Și totuși, eu am și alte proiecte feministe radicale, despre care nu mă aștept să scrie altcineva. Încerc să scriu texte stand up feministe, prezentate exclusiv de femei. Acum mai am și un alt proiect, cu un film cu monologuri feministe, tot așa, prezentate numai de femei. Doar nu visez vreun sprijin de la feministele ”consacrate” sau de la mass-media românească. Dar norocul meu e globalizarea...

Cartea în engleză....

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading