Un scandal care a trecut neobservat în mediile așa-zis feministe este cel al senatoarei Dianei Ivanovici-Șoșoacă cu soțul ei, Silvestru Șoșoacă. De fapt Diana Ivanovici. O prietenă îmi zicea mereu: ”Nu-i mai zice așa, că n-o cheamă așa!” Și așa este, acum fiind mai evident decât oricând! Prietena mea zicea asta din motive feministe. Dar acum acest îndemn capătă o nouă conotație: dacă nu ai ce să-i iei unei femei, îi iei numele pe care i l-ai dat, dacă e cunoscută cu el! Dacă bărbatul ei a avut ce să-i ia la divorț, ca să-i facă rău, i-a luat. Nu a avut mai mult decât numele, că îi lua. Asta arată cum gândesc bărbații în relațiile cu femeile. Cum le văd ei, cam cum arată ”ajutorul” lor.
Nu discutăm despre ce personaj politic e Ivanovici (Georgescu, Macovei, Ivanovici, Șoșoacă etc). Nu discutăm nici ce efecte ar avea pe termen lung politica ei. Deși de la Primul Război Mondial, lupta politica reală a fost între fasciști și comuniști. Și nu întâmplător, femeile de succes în politică au fost într-una din aceste tabere, cum sunt și acum. Restul de politică e ce e, adică butaforie, politică-tampon, ca să ne apere de cele două tabere (comuniștii suferind mari mutații în ultimele decenii, după căderea Uniunii Sovietice, dar păstrând esența, adică controlul statului, uniformizarea, monopolurile etc). S-a văzut în pandemie comportamentul lor real. Că aceeași prietenă îmi zicea: ”Sunt buni și fasciștii la ceva: să ne apere de comuniști!” De fapt Ivanovici și AUR (atunci) au avut succesul electoral fulminant opunându-se politicilor anti-restricții. Anti-comuniste, adică. Să nu ne mai prefacem, ăsta e comunismul, asta a devenit acum. Spre asta a evoluat. Și oligarhii și oligarhiile economice (monopolurile), indiferent de unde vin, sunt următoarea fază a comunismului. Alianța dintre neoliberali și woke pe unele zone e bine-cunoscută (dar asta e altă discuție). Dacă ții oameni în sărăcie, sub control strict al statului, fără acces la activități economice reale...se numește cumva.
Deci trecem peste discuțiile politice (banale) și trecem la altfel de discuții, tot politice. Adică la dinamica relațiilor dintre femei și bărbați în politică, (dar nu numai), dinamica succesului și ajutorului primit de femei în politică. Dacă ni se pare normal (nu nouă, feministelor, dar altor femei, nu doar bărbaților) ca femeile, nu doar una, ci mai multe (soția, amanta, colegele) să fie în spatele unui bărbat și să-l ajute necondiționat, nu același lucru se întâmplă cu o femeie, fie ea și Ivanovici. O femeie, dacă e ajutată (și mare noroc dacă e, că o femeie, în cele mai multe cazuri, nu doar că nu e ajutată de partener în orice face, dar ea e mulțumită să nu fie șuntată, descurajată, sabotată, să nu fie nevoită să facă totul pe ascuns), trebuie să plătească un prețt mare. Pentru că pentru un bărbat în cuplu reprezintă o trădare dacă femeia muncește pentru ea, ci nu pentru el (chipurile pentru ”noi”, ”relație” sau alte eufemisme). O femeie care întâmpină greutăți și piedici, dacă o face pentru ea, pentru cariera ei, pentru succesul ei, se poate aștepta de la partener cu astfel de încurajări, dacă se plânge: ”Dar ai muncit pentru tine, nu pentru mine! Ce să-ți fac eu dacă ești obosită?” Orice i s-ar întâmpla ei rău, dacă are legătură cu ea însăși, nevoile, dorințele ei, beneficiază de aceași atitudine. Cam așa stau lucruile, asta e situația reală a femeilor.
Diferența de calități politice, pregătire, pasiune, talent actoricesc dintre Ivanovici și soț e evidentă. Tot patriarhatul, care dă femeilor o valoare prin submisivitate (feminitate) a împins-o spre astfel de relație. Europa nu duce lipsă de fasciști cu discurs agasant, dar măcar cu o brumă de cultură politică și juridică. Dar ăia vor tot submisive, doar se folosesc temporar eventual de femeile care vor ceva pentru ele în mod direct (le fură ideile și gata!).
Spălarea rufelor în public de către soțul senatoarei Ivanovici arată nu doar caracterul lui și lipsa de educație, dar și mentalitățile. Oricât de vulgară și scandaloasă ar fi Ivanovici, ea e o uzurpatoare a condiției femeii în politică. Pedeapsa pe care a primit-o de la sistem prin acțiunile soțului arată foarte bine care trebuie să fie poziția femeilor când vor să aibă succes. Dacă o femeie vrea sa faca ceva, să ajungă undeva, trebuie să fie supusă, susținută de un bărbat puternic. Femeile reușesc ca servitoare (vezi Merkel).
Și încă o dată, scandalul domestic expus politic de soțul Dianei Ivanovic arată si care e prețul pe care îl plătește o femeie pentru sustțnerea unui bărbat. Și toată lumea pe ea o condamnă, pentru că nu e...feminină, adică supusă. E un caz tipic de furt al muncii și ideilor unei femei, Masculul începe să se creadă deștept, puternic, să pună mâna pe ce face femeia. Un mic Mussolini! De asta nu vorbesc ”feministele” liberale, ci de Macarana. Că nu vorbesc de situația din Gaza și din societîțile islamice, puternic patriarhale, e alta discutțe.
Cine are curajul să spună ”Eu sunt Ivanovici/”