E o intrebare careia i se cauta de mult un raspuns. Numai pe acest blog am incercat si eu sa-i gasesc unul cat cat mai aproape de realitate. Si inca lucrez, nu cred ca ma voi opri vreodata. Dar acum sunt in acel moment in care imi vine sa strig din nou "Evrika", de fapt sa strig mai puternic decat altadata. Si sigur, cand incepi sa intelegi mai bine fenomenele, te simti si mai aproape de solutii. S-ar putea ca sa auda incet clopotele unei nou revolutii feministe. De ce exista patriarhat? E el in lumea animala? Nu. Patriarhatul nu exista la animale. Ar fi ceva absolut imposibil. Societatea este a femelelor, se formeaza in jurul familiei animale, femela sau mai multe femele inrudite cu puii lor. La animalele monogame, partenerul pe termen lung al femelei este si el inclus in aceasta familie, iar urmasii lor traiesc o perioada in jurul acestei familii dominante si au grija de puii lor mici, fara ca ei sa reproduca (unele canide de exemplu).
Patriarhatul insa are germenii in lumea animala. Germenii lui sunt in relatiile pe care noi le vedem in fiecare zi atunci cand doi caini se intalnesc. Apare o confruntare, dupa care se stabileste o ierarhie. Pentru ca exista agresivitate, exista frica. Patriarhatul se bazeaza pe relatiile de dominare-supunere de la animale. In general acest tip de relatii se stabilesc separat pentru fiecare sex. Dar uneori se stabilesc si intre sexe diferite. In general, femelele sunt nereceptive sexual. Orice apropiere sexuala e tratata ca agresiune si masculul e agresat. Cand e in calduri, femela adopta posturi de supunere, cum s-ar zice, ca sa nu mai sperie masculii. Posturile de supunere se adopta pentru atenuarea agresivitatii. Le adopta animalele cu rang mai jos, dar si cele cu rang mai inalt, cand vor sa se imprieteneasca.
Se spune ca marile primate au in comun, printre altele, faptul ca masculii domina femelele. E adevarat. Dar de ce se intampla acest lucru si in ce conditii? Majoritatea societatilor primatelor (dar nu numai) sunt bazate pe nuclee feminine.
Societatea animala e feminina, de la insecte (albine si furnici pana la primate). Femelele (verisoare, surori), de exemplu la babuini, animale sociale studiate ca model al societatilor de hominide primitive, aduc un mascul in grup (familie), pe care il gonesc
cand nu le mai place. Noi vedem poliginie, dar de fapt e un mascul acceptat de mai multe femele. E ceea ce ele isi permit in conditiile de mediu. Ca si leoaicele. La om, in arhitectura e cunoscut faptul ca familiile poligine apar in conditiile unei lipse de resurse. Poate femelele ar aduse mai multi masculi, daca si-ar permite economic. Masculii consuma hrana, probabil ele nu vor sa le fie afectat accesul la resurse. Sa ne gandim ca la leu femelele vaneaza, iar masculul e practic hranit de femele. De ce il aduc? Probabil in scop de aparare de alti masculi care le-ar manca puii ca ele sa intre in calduri.
Dar la cimpanzeul comun (Pan troglodytes) si bonobo (Pan
paniscus), femelele sunt straine in grup. De ce aduc femele in grup
cimpanzeii nu se stie. Foarte probabil pentru a-si ameliora pozitia
ierarhica. Femelele, oricat de joasa ar fi pozitia lor, cand sunt in
calduri, ea creste, iar prietenia unui mascul cu o femeie de rang
inferior ii ofera oarece protectie. Probabil semnele fecunditatii au disparut
si din cauza asta (de exemplu la om). Dar cine pune in centru femelele cand face studii de primatologie? Femelele, la animalele sociale, vor status mai
inalt, asa ca daca par mereu in calduri, au de castigat. Alta cauza ar fi energia scazuta (probibil si la om, dar si la specii solitare ca urangutanul). Semnele fecunditatii sunt energofage.
La cimpanzei si alte mari primate, femelele se tem de masculi, care fac adesea demonstratii de forta. Dar ele sunt straine in grup, izolate de familiile lor. Ideea
e ca femelele pot fi stapanite doar daca sunt izolate, si atunci, la
bonobo, desi sunt straine in grup, se unesc contra masculilor. Tot ele
rezolva problemele prin sex. Poate de aceea, printre altele, sexul e atat de prohibit in
societatile patriarhale, ca femeile sa nu aiba niciun fel de agentie. Sexualitatea feminina e ceva scarbos, mizerabil, care sa le impuna barbatilor repulsie. Agentia femeilor, a mamelor, distruge patriarhatul. Nu intamplator,
idolii feminini matriarhali au fost transformati in monstri la
instaurarea patriarhatului.
Ce se intampla la om? Problema e ca femeile se tem de barbati, barbatii se tem unul de altul. Se stabilesc ierarhii ca la animale non-stop, atat intre femei, cat si intre barbati. Dar din nefericire, in majoritatea cazurilor, femeile adopta pozitii submisive fata de barbati. Tocmai pentru ca se tem de barbati, sunt terorizate de ei, multe femei, vor barbati care sa le apere. Frica determina submisivitate si acceptarea rolului de lider al cuiva mai puternic. E un instinct. Aceasta trebuie sa fie "ordinea naturala a lucrurilor" pe care o invocau multi, femei si barbati, pentru dominatia masculina in trecut. Frica e in gene, ca si agresivitatea, e naturala. Rolul barbatilor in societatea patriarhala e de aparare. Rolul "social" al barbatilor acesta ar fi. Am auzit femei spunand ca se simt in
siguranta cand sunt barbati in grup, sentiment care imi e strain. Barbatul nu e provider, asa cum emana din ignoranta crasa a unor sociobiologi, ci bau-bau
pentru alti barbati. Orice bunica dintr-o societate puternic patriarhala ti-ar spune asta, era ceva banal in secolele trecute si la noi. Provider devine prin jaf, exploatare, nu prin
productie si inteligenta. In societatile primitive se vorbeste clar de
apararea pe care femeile o primesc din partea barbatilor. Ei umbla cu mainile
goale, ca sa poarte arme, sa fie gata sa intervina, pe cand femeile poarta poveri alaturi de ei. Situatia e cunoscuta
in Papua, descrisa de Jared Diamond in "De ce e sexul o placere",
descrisa de Aung San Suu Kyi in Burma, i cadrul interview-urilor acordate lui Alan Clement, cuprinse in cartea "Voice of hope" (Vocea sperantei). Chiar si la noi, in
Occident, se vorbea inaite de apararea oferita de barbati. De fapt era una simbolica. O femeie nu era luata in seama decat daca era cu un barbat.
Diferenta
dintre feministe si alte femei e ca feministele nu vor aparare, nu au
nevoie de rolul social al barbatilor, nici nu il percep. Ele simt
altfel, nu inteleg aceasta teama de barbati, nici sentimentul apararii. dar ele, ca si alte categorii de rebeli, se recruteaza probabil dintre oameni care din start au alterat sentimentul autoritatii, probabil al fricii, ceea ce s-ar putea rasfrange si asupra altor aspecte ale fricii instinctuale. Cunosc femei care supraliciteaza talentul barbatilor lor, cand de fapt
ele au mai mult talent. Ele se simt mandre de barbatii lor, protejate de statusul lor inalt. Teama e cea care le paralizeaza. Oamenii sunt
maimute, femeile sunt speriate de barbati, sunt terorizate de ei. Dar
tot pentru ca suntem maimute, raspunsul e in lumea lor. Izolarea
femeilor e problema. Lipsa solidaritatii lor. Altfel stau lucrurile in societatile matriarhale, putine ramase, izolate. Dar avem motive, arheologice si nu numai, ca erau mult mai raspandite in trecut, ca Europenii ar fi trait candva in astfel de societati, ale caror urme culturale se vad si azi.
Acolo femeile, mamele, au rolul social dominant. Familiile sunt in jurul mamelor care transmit fiicelor rangul si averea. Barbatii stau in casa mamei lor. Copiii sunt educati de clanul matern, figura paterna fiind cea a unchiului matern. Tatal e cunoscut, dar nu conteaza prea mult social. Aceste societati sunt pasnice, mai mult, foarte posibil, germenii democratiei ar putea exista in ele, cel putin din anumite puncte de vedere. Se credea ca democratia ar fi una a pumnului, provenita din democratia militara, adica a gloatelor inarmate de barbati care voiau intre ei drepturi egale. Echilibrul amenintarilor ar fi condus la democratie, la vot. Dar societatile matriarhale negociaza continuu conflictele, au o mare capacitate de atenuare a lor, iar calitatile sociale umane sunt foarte bine puse in evidenta. Sa credem oare ca tot ce e bun in societate ar fi venit de acolo? Zoon politikon ar fi de fapt matriarhal. Ar putea fi si filosofia, aplecarea generala spre a intelege societatea si natura in mod rational de acolo? Dar sa nu uitam, aceste societati sunt mici, oamenii se cunosc intre ei, de aceea abuzurile ar fi mai rare. Asta dincolo de faptul ca forta si agresivitatea nu ar fi valori, ca si virilitatea asociata cu ele.
Solutia la frica femeilor de barbati in societatile patriarhale e asocierea cu un barbat puternic social, care sa ofere protectie contra altora. Primul pas spre recunoasterea cauzelor patriarhatului ar fi recunoasterea fricii femeilor fata de barbati. Deconstruirea ei, apoi cautarea de solutii pentru a o contracara, ar fi urmatorul. Frica, mai ales in trecut, dar si acum, era foarte intemeiata. Femeile rebele acum sunt marginalizate, pauperizate, distruse social, dar in trecut, ca si in societatile puternic patriarhale, erau ucise. Patriarhatul a dezvoltat mijloace active pentru a contracara eliberarea femeilor.
Ne intrebam de ce de la atatia ani de la obtinerea dreptului de vot, de proprietate, accesul la educatie, femeile au tot o pozitie precara. Motivul este ca nu au inca structuri care sa le sustina, ca antidotul la frica lor depatriarhat e o solutie patriarhala. Antidotul la teroarea data de barbati e tot un barbat sau o institutie patriarhala (casatoria, biserica etc). Dar despre solutii intr-un articol viitor.
In link se afla un interviu cu fondatoarea studiului societatilor matriarhale. Heide Gotner-Abendrtoh, care a efectuat cele mai multe studii pe Mosuo, in sud-vestul Chinei.
http://www.n-tv.de/wissen/Frauenherrschaft-Das-ist-Unfug-article3974511.html