”Nopțile Cabiriei” (1057) ar putea fi cel mai bun film al lui Fellini. Nu degeaba a premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film străin. Chiar dacă nu se vrea așa, chiar dacă probabil nu a fost recomandat așa, este un film feminist, care ar trece cu ușurință testul Bechtel (acel test care arată că într-un film femeile sunt mai mult decât decorative, obiecte sexuale). Acțiunea filmului este despre Cabiria (jucată de Giulietta Masina, care obținut un premiu la Cannes pentru cea mai bună interpretare feminină, în realitate soția lui Fellini), o femeie din prostituție, care în ciuda tuturor vicisitudinilor și traumelor, rămâne în continuare o ființă pură, romantică, chiar visătoare, care crede în bunătatea și sentimentele umane, chiar atunci când vin din partea bărbaților. Și mai ales, total greșit, crede în destinul ei bun, în salvare. S-ar putea spune că e povestea adevărată a Cenușăresei. Dacă povestea Cenușăresei reprezintă una dintre rețetele sigure de succes ale scenariilor de telenovele, ”Nopțile Cabiriei” reprezintă finalul realist al poveștii, care dezvăluie și toxicitatea acestei povești pentru femei.
Cabiria e o tănără micuță și slăbuță, fără educație și fără gust (poartă șosete cu sandale, alături de un fel de capă, părul vopsit blond în dezordine), dar plină de naturalețe și încredere în sine. Nu e rușinată de ce face, ce e, e cumva mulțumită de viața ei, deși își petrece nopțile pe stradă, nu ezită să se bată pentru teritoriu cu alte colege, incidente din care hainele ei ieftine au de suferit, și e adesea jignită pentru felul cum arată (i se spune ”piticotă” și nu numai). Ea declară că are tot ce-i trebuie oricui o întreabă. Casa în care locuiește e a ei (deși mai are câteva rate la bancă), are chiar și bani puși deoparte, tot la bancă. Naturalețea ei o face să pătrundă în locuri greu accesibile. Într-o noapte întâlnește o vedetă de film, care o duce cluburi de lux și în casa lui la fel de luxoasă, unde ea se simte imediat ca...acasă. Dar aventura nu continuă ca în ”Pretty woman”, film mult mai nou și mai fantezist. Vedeta nu se îndrăgostește de Cabiria, nici măcar nu face sex cu ea. Lumile lor sunt diferite și așa trebuie să rămână pentru binele tuturor. Iubita actorului, care îl părăsise pe stradă, se întoarce și el o primește înapoi, în timp ce Cabiria adoarme în baie, unde o ascunsese. Dar nu se simte ofensată, e mulțumită că e plătită și că găsește drumul spre ieșire.
Poate unele incidente din viața Cabiriei o fac să își zdruncine convingerile puternice și sănătoase. Când un client o lasă în câmp, ea, căutând drumul spre casă, vede un bărbat cu un sac dubios în spate. Gândul la un posibil criminal e destul de facil. Numai că acel bărbat intră în discuție cu ea, o întreabă dacă și ea locuiește la grote. Nu era un criminal, din contră, un filantrop, ajuta oamenii săraci care locuiau într-adevăr la grote, oameni cu multe probleme și nevoi, cu mult ghinion în viață. Cabiria e impresionată de acest gen de atitudine și de bărbatul care o duce politicos cu mașina în oraș, la stația de tramvai.
Poate subconștient ideea naturii bune a oamenilor, chiar a unor bărbați, i se strecoară în subconștient. Din păcate, mai apare alta, și mai periculoasă. Cum prietenele ei, tot tinere din prostituție, unele cu pește, decid să participe la o festivitate religioasă, unde, dacă îți pui o dorință, zic ele, ea se împlinește, după ceva ezitări, de fapt refuz ferm, Cabiria decide să le însoțească. La început, sigură pe ea, le spunea că nu își dorește nimic, că are tot ce-i trebuie. Mai mult, e mai impresionată decât vrea să pară de ceea ce vede. Lumea pare bună și senină acolo. Oamenii, apăsați de probleme, se agață de speranța dată de o forță supranaturală. Prietena ei, Vanda, își dorește o vilă. Dar în mintea Cabiriei încolțește ideea de schimbare a vieții, a perspectivei asupra vieții. Fața ei devine luminoasă și plină de vise. Când iese de acolo și se duce cu prietenele și peștele lor la un picnic, ea se miră că toți sunt la fel, nimic nu s-a schimbat. Dar ea începe să vorbească despre schimbarea vieții, despre faptul de a vinde casa și a pleca undeva unde să înceapă o viață nouă, fără prostituție.
Oare ar fi fost posibilă povestea Cabiriei dacă nu ar fi fost creștină, adică în spațiul creștin, și dacă nu i-ar fi fost plantată nu atât ideea de supranatural, ci de minuni date de bunătate și curățenie sufletească? Și mai ales de credința că ceea ce face este greșit? Instituția patriarhală, aadică biserica, îi transmite sentimentul culpabilității pentru ceea ce e și ce face (când patriarhatul a aruncat-o în această situație), dar și speranța deșartă că poate ieși de acolo printr-o minune. Virusul se propagă în creierul ei mai departe. Discuțiile cu un călugăr itinerant îi alimentează psihoza acestei credințe.
Dar, ca de obicei, în orice dezastru, întâmplarea joacă un rol important. A mai fost nevoie de ceva pentru dezastrul total. În timpul liber, ea intră la un spectacol de magie, despre care întreabă casierul plictisit dacă e frumos. E frumos, ce să-i spună? Ea plătește biletul și intră în sală, fără să știe că e prețul spre propria distrugere. Ea vede în spectacolul de magie cum oamenii erau hipnotizați și făceau lucruri incredibile. Când e chemată pe scenă, șleampătă cum era, vine cu neîncrdere. Și totuși, e hipnotizată cu adevărat, și pentru puțin timp, se comportă, fără a fi conștientă de asta, ca o femeie normală, care e curtată de un tânăr de condiție bună, conform sugestiei hipnotizatorului. Își arată toată sensibilitatea ascunsă în mod normal în viața de toate zilele. E ea însăși, cum în realitate nu poate fi, cum conștientă nu își permite să fie. Și e clar de ce.
Sensibilitatea și romantismul, chiar și pentru câteva minute, chiar și fără a fi conștientă de ele, se dovedesc fatale în situația ei. Un tânăr din public, contabil la minister, pe care, conincidență, îl cheamă chiar Oscar, ca pe tânărul din povestea magicianului, îi cere o întâlnire. Pare foarte sensibil și impresionat de sinceritatea și romantismul ei. Ea e circumspectă. Dar ei îi cere o altă întânire, la gară. Culmea, când îl vede, la priam întâlnire, ea vrea să plece, și el o oprește. Mare ghinion! Întâlnirile în care el se poartă perfect, decent, în continuare foarte impresionat și plin de apreciere față de ea continuă, cum continuă și cariera ei. La a zecea astfel de întâlnire cu adevărat romantică, ea vrea să le întrerupă acest șir de evenimente ciudate. El nu vrea nimic de la ea, e ceva în neregulă cu asta...Numai că el atunci plusează și o cere de nevastă. Scutul Cabiriei cade. Acceptă. Numai că prințul ei contabil era ceea ce sunt cei mai mulți bărbați în patriarhat: un fel de pește. Voia tot ce vor alți bărbați de la femei, mai mult sau mai puțin: bani, exploatare. Deformarea profesională o făcea să vadă doar exploatarea sexuală. Dar asta e doar o fațetă a exploatării materiale a femeilor, pe lângă cea reproductivă. Bărbații profită de munca, energia, biologia, vitalitatea femeilor.
Capcana traumei e că vezi doar pericolul cunoscut, nu le mai dai atenție altor tipuri de pericole. Asta face și Cabiria. Doar după ce ea își vinde casa și lucrurile din ea, după ce scoate banii de la bancă pentru a se muta cu noul soț și a deschide împreună un magazin, după ce o lasă pe Vanda plângând și o asigură că se va mărita și ea, descoperă cine e el cu adevărat. Expresia lui angelică se schimbă doar după ce el o invită la o terasă frumoasă, apoi la un apus de soare. Nu are nevoie de bagajele ei, le vor lua apoi. Cabiria îi povestește, când îi arată teancul de bani scoși de la bancă, cât a suferit ea pentru acei bani, a luat și bătăi, având în vedere că unii bărbați vor să profite de ”fete”. El o privește cu o expresie speriată, pe care nu o mai arătase, aparent fără s-o asculte, apoi se grăbește trăgând-o după el prin pădure spre acel loc superb, unde se vedea faimosul apus de soare, deasupra unei prăpăstii. Ce metaforă frumoasă! Numai pe marginea prăpăstiei, după drumul în care ea îi arăta toată afecțiunea și încrederea de care era capabilă, realizează că el dorea s-o ucidă. Numai că o criză de disperare din partea ei, pe care dezamăgirea chiar o făcuse să-și dorească moartea, de fapt ieșirea dintr-o viață în care visele nu se împlinesc, în care ea nu poate fi ea însăși și nu poate fi apreciată și iubită, o salvează pe ea de la moarte și pe el de pușcărie. Se mulțumește să dispară cu banii și s-o lase pe ea tăvălndu-se pe jos.
Dar după criza asta de durere infinită, Cabiria redevine ea însăși, deși mult mai săracă, fără casă. Acum trebuie s-o ia de la capăt. Speri că s-a dus la poliție și hoțul a fost prins. Numai că asta nu se vede, se vede doar Cabiria râzând, alăturându-se unei procesiuni prin pădure.
Realismul filmelor italiene din epocă, clar de stânga și de un curaj care acum e greu de conceput, transmite uneori mesaje foarte interesante. Lecția Cabiriei, o femeie defavorizată dintr-o societate patriarhală? De fapt nu știi cât de mult poți pierde când vrei să nu mai fii ceea ce ce ești, când îți e rușine de ceea ce ești, când societatea te condamnă pentru ceea ce ești. Înttodeauna trebuie să știi ce ai, nu doar ce nu ai, ce ai obținut, nu doar ce nu ai obținut de la viață. Și să știi ce vrei, nu ce te manipulează alții, adică patriarhatul, să vrei.
Și ce se întâmplă cu o prostituată care e în continuare o mare romantică, chiar visătoare? Pierde și ce are. Pragul peste care trebuie să treacă pentru a fi altceva e prea mare. Mecanismul căsătoriei, cunoscut atât de bine în secolele trecute, e uitat în secolul XX. O femeie trebuie să ofere mult mai mult într-o relație decât un bărbat, ăsta este patriarhatul. Salvatorul nu există, sau e atât de rar că poți spune că nu există, există cel care e mulțumit cu taxa de protecție, zestrea și reputația unei femei, adică tot un fel de zestre cu funcție socială.