Ion/ Blestemul pământului, blestemul iubirii

Tot ce e reușit la acest roman e descrierea brutalității, a mentalităților patriarhale, a interacțiunilor interumane într-o comunitate rurală de români din Transilvania, la sfâșitul secolului al XIX-lea. Dar parcă ar fi în sudul României, nimic deosebit. Să ne imaginăm doar că personajele aveau ceva accent ardelenesc, în rest, e stilul de brutalitate ”mitic”\ Nu e de mirare, probabil strămoții de căteva secole sau chiar mai puțin migraseră din Valahia, dar poate cu ceva timp în urmăși mai din sud. Lumea din ”Ion” e mai apropiată de cea din ”Zorba Grecul”, fără a avea acel farmec dat de hedonism și delăsare, decât de cea din romanele ungurești și germane ale conlucuitorilor. Pasiunile, puternice și egoiste, nu sunt legate doar de sex, și în nicinn caz delicioasa delăsare și relaxare nu pune stâpânire pe oameni și nu le ia mințile, cum face cu Zorba. Aici intervine pasiunea pentru pământ, ca sursă a bogăției și a statusului social. Sigur, e greu să-ți imaginezi ca acea pasiune să fie larg răspândită în Grecia. Dar nu e greu să-ți imaginezi că ar fi fost ușor dobândită într-un alt relief. Visul atenienilor antici era să aibă un petic de pământ din care să trăiască la țară. Dar numai în coloniile de peste mări își puteau permite așa ceva.

Ce mai are în comun cu ”Zorba” e faptul că pentru personaje moralitatea e o glumă proastă. Conștiința e un atavism care pare să fi dispărut din unele comunități rurale din Europa. Și nu doar rurale. Cum observa Stendhal în ”Mănăstirea din Parma”, când un personaj tremură de frică pentru o rudă care putea fi otrâvită, deși ea însăși folosise otrava ca armă politică, dacă atunci cineva i-ar fi zis că asta e, nu poți avea pretenție să nu ți se răspundă cu aceeași monedă, i s-ar fi părut o glumă proastă. Personajele din ”Ion” ar fi avut o atitudine similară. Unele ar fi recurs la violență chiar, pentru că acolo violența e omniprezentă. Și nu vine numai din pasiune puternică, ci e și mijloc de defulare. Mai ales violența față de femei, care sunt folosite ca sex de box chiar de tații lor, ca în cazul Anei.

Despre ce e vorba? Un tânăr ambițios e atras de o tânără frumoasă, cu ochii albaștri și pielea fină, Florica. Numai că Florica e fiica unei văduve care nu a administrat bine averea agonisită de soț. Cum spune autorul referitor la răposatul ”un cap de bărbat”, adică superior, inclusiv la afaceri unei femei, deși și în Transilvania, ca și în Valahia, probabil și în Moldova, femeile erau cele care administrau gospodăria atunci, ca și mai târziu. Dar ce contează, un bărbat a făcut avere, iar văduva lui, de, femeie lipsită de viziune, a risipit-o. Așa că frumoasa Florica e doar frumoasă, nu și bogată. Aici Ion are o dilemă existențială: ce să facă? S-o ia pe Florica sau pe Ana, care e urîțică, dar bogată? Ca un om rațional, se decide s-o ia pe Ana. Numai că și tatăl ei, văduv, e rațional. Și de aceea îl refuză. Vrea s-o dea unui bărbat cu mai multă avere. Sigur, nu pune problema ca acel bărbat să se poarte mai bine cu ea. Doamne ferește! Astea sunt mofturi.
Ana, așa urâțică, are succesul ei. George, un tip nu prea bine clădit (sau poate prea bine, adică cu prea mult material), o place. Cine zice că doar modelele, feminine și masculine, sunt dorite? Dar ea îl vrea pe Ion. Într-o comunitate creștină (sigur, doar cu numele când vine vorba de valori, dar nu asta e valabil pentru mai toate din Europa de atunci?) Ana umbla liberă, se întâlnește cu băieți, și chiar are cumva șansa să aleagă. De fapt alege. Ea îl vrea pe Ion. Lucrurile par a se aranja, pentru că și Ion își pune în cap s-o aibă, de fapt dreptul ei de moștenire. Această idee îi dă mari bătăi de cap lui Ion, care, prin preocuparea lui mentală continuă. atrage atenția unui vecin educat, fiul învățătorului, Acesta, dorind să-l ajute, aruncă o vorbă negândită și neacoperită de vreo soluție: ”dacă nu vrea, trebuie să-l obligi!” Poate vecinul nu vedea soluția, dar pe Ion aceste vorbe l-au condus la un mare ”Evrika”. Fața lui s-a luminat, spre marea suprindere a vecinului, care n-a înțeles nimic.

Soluția era să o lase pe Ana gravidă, ceea ce și reușește după mai multe eforturi în tura de noapte, lucrând în aceeași cameră cu tatăl ei anesteziat de alcool. Aici autorul face o remarcă. În altă comunitate din Transilvania, chiar românească, acest lucru ar fi putut să nu aibă mare importanță. Erau comunități din zonă, unde miresele umblau cu unul sau doi copii de mână. Nu era o problemă. Dar Ana nu avusese norocul să se nască acolo. Și nici suficientă educație și înțelegere ca măcar să plece din a ei, cum probabil atâtea tinere au făcut-o în perioada aceea.

Când tatăl ei află că a rămas însărcinată, începe seria bătăilor cumplite la care o va supune de fiecare dată când îl va vizita apoi, după ce viața ei, cum era de așteptat, devine un infern. Dar cu gura satului nu te pui. Nu e vorba de religie, de moralitate, ci doar de opinia publică, căreia și alcoolicul campion al violenței trebuie să i se supună. O dă lui Ion, îi dă și pământ, ca s-o ia. Că de, acum e gravidă, nu mai face multe parale. Gura satului e astupată, Dar Ana intra în gura iadului. Cum ea era nedorită ca femeie, nu era doar o foaie de dotă, acum nu mai avea nevoie de ea. ȘI se poartă ca și cu un obiect inutil. La fel și soacra ei. Singurele momente de tandrețe, de empatie pe care i le arată Zenobia, soacra ei, e când Ana naște pe câmp. Dar nici atunci Ion nu e mișcat, văzând cum se chinuie. O expediază simplu: ”asta e soarta femeilor!” Da, femeile trebuie să se chinuie, și nu doar din motive naturale.

Ana intră într-o mare depresie. Sigur, nu așa i se spune stării ei, Dar cam asta e. Depresia nu e doar postnatală, e dată de descoperirea ei că nu contează pentru nimeni, că ea nu există ca ființă umană. Când îl vizitează pe tatăl ei, în loc de cuvinte de mângăiere, el o mângăie cu pumnii și picioarele. L-a făcut de râs, l-a făcut să piardă pământul, la ce putea să se aștepte? Ce fiică-obiect e ea?

Ana, care probabil nu se temea de iad, cum te-ai fi așteptat de la o fermieră ortodoxă, se spânzură. Nici atunci soțul ei nu e prea impresionat. Și doamne ferește să-și facă mustrări de conștiință! Ce e aia? Dacă moștenirea ei rămâne la el? La scurt timp moare și copilul lui cu Ana. Această moarte, ”a stârpiturii aceleia”, după care ar fi fost cel puțin ciudat ca bunica sau tatăl lui să sufere, nu aduce nicio problemă legată de moștenire. Era simplu. Copilul moștenește mama, iar tatăl moștenește pe copil. Numai că mai apare un moștenitor: bunicul copilului, tatăl Anei. Se semnalează aparițiile lui recurente, stimulate de alcool, cu scopul de a cere pământ. Dar nimeni nu-l ia în seamă. Nu se pune problema nici în cazul lui de vreun regret față de Ana, de vreun sentiment de vinovăție. Cum așa ceva? Doar sentimentul pentru pământ îi rămăsese. Sau doar pe-ăsta îl avusese...Greu de spus!

Interesantă e legătura cu alcoolul în acea perioadă la țară. Nu era o problemă să oferi o tratație copiilor mici. Cât despre femeile însărcinate, era unul dintre privilegiile lor ca femei. Zenobia se răsfață când fiul ei îi oferă un pahar de tărie. I se pare o mare cinste ”doar nu e însărcinată”. Să fie consumul de alcool încă înainte de naștere motivul extirpării moralității?

Nu poți să nu compari această atitudine cu cea a altui personaj dintr-un serial maghiar difuzat prin anii ”90 la ”Emisiune în limba maghiară”. Acțiunea era tot în secolul al XIX-lea, dar cu decenii mai devreme. Doi studenți sunt găzduiți la un castel nobiliar în drum spre casă. Numai că nobilul îi răpește pentru a-l însura pe unul dintre ei forțat cu fiica lui însărcinată. După ce încercarea de convingere eșuează. Sigur că nici aici nu e ceva moral, dar asta e o atitudine de tată mult mai normală. Sigur, e vorba de un nobil. Și maghiar.

Banii și averea femeilor sunt esențiale, dar numai când pot dispune de ele, sau când au protecția tatălui. Anei pământul nu i-a ajutat la nimic. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Ana ar fi decis să plece și să ia pământul cu ea? Era în continuare pe numele ei? Era căsătorită legal? Cum afecta asta dreptul ei de proprietate? Povestea Anei e cea mai interesantă din roman. Ea e cea care simte cu adevărat, care are sentimente omenești, profunde. Ea e normală într-o lume amorală. Și evadează din acea lume în singurul mod pe care îl găsește posibil. Probabil Ana era analfabetă sau avea foarte puțină educație.,

E totuși cineva care se revoltă de soarta ei? Da, vecina, nevasta învățătorului, care îi reproșează lui Ion, după ce aude țipetele Anei, provocate de tatăl ei, lipsa de responsabilitate, extinzând-o asupra bărbaților în general, care lasă femeile însărcinate. Ca de obicei, el dă vina pe Ana, că ea nu l-a refuzat. Ni se pare cunoscut? Dar solidaritatea feminină a respectivei doamne se oprește aici. Fiica ei e convinsă în cele din urmă să se mărite cu un popă deloc atrăgător, deși ea avea alte vise. Poate că nu merită să fie bătute și abuzate, dar femeile trebuie să-și facă datoria. Totuși există femei măritate care au amanți tineri. Dar nu sunt românce, ci unguroaice, eventual măritate cu evrei.

Povestea lui Ion nu mai continuă mult. Realizat pe plan material, liber, fără nevastă, fără copil, fără mustrări de cănștiință și regrete, se întoarce la Florica. Numai că soțul ei cel din topor știe să și mânuiască alte unelte. Îi aplică o lovitură în cele din urmă cauzatoare de moarte. O viață mizerabilă se încheie într-un mod mizerabil. Nu sunt descrise sentimentele lui Ion înainte de a părăsi această lume, dar nu ne putem imagina ceva care să aducă a analiză a justiției naturale. Ne putem imagina doar sentimente de frustrare.

”Ion/Blestemul pământului, blestemul iubirii” descrie o lume cu adevărat scărboasă. Stilul e unul adecvat, care se potrivește acțiunii și sentimentelor personajelor. E și ăsta un talent, pe care nu-l putem nega autorului, Liviu Rebreanu. 

Continue Reading

Ultimul om, de Mary Shelley

M-am gandit in analizele feministe sa vorbesc si despre carti, in special Sf-uri, prin prisma feminismului., a felului cum erau percepute femeile, cum apar ele in acele carti...
"Ultimul om" (The Last Man) cartea preferata de ea insasi a lui Mary Wollstoncraft Shelley, fiica lui Mary Wollstoncraft, autoare feminista (The Vindication of the Right of Women), arata cum se vedea secolului XXI la inceputul secolului al XIX-lea. Actiunea acestui roman, scris de autoarea mult mai celebrului "Frankenstein" este plasata la finele secolului al XXI-lea.
Pe scurt, omenirea in plin progres si optimista, cu politica luxurianta, este atinsa de o epidemie de ciuma (era sa scriu "gripa"), care distruge aproape intreaga populatie, pana la cativa oameni. La sfarsit, in urma altor evenimente nefericite, ramane unul singur. Ultimul om este de fapt ultimul om ramas pe Terra, cel putin dupa stiinta lui, in urma unei epidemii devastatoare.
Interesant e ca citeam aceasta carte cand epidemia de coronavirus aparuse deja in China. Paralela dupa cum se vedeau epidemiile in epoca si cum le arata apoi istoria, cum sunt ele de fapt, devine foarte interesanta. Mary Shelley nu a vazut epidemia de gripa Spaniola de la inceputul secolului al XX-lea, care a dus la terminarea Primului Razboi Mondial. Interesanta e dinamica epidemiei, dar si viziunea asupra modului de transmitere.
Mary Shelley a scris "Ultimul om" in 1826. Boala este numita "ciuma" (in varianta romana). Interesant e ca in epoca Moartea Neagra din Evul mediu era numita "ciuma". Dar inca nu se stia ca agentul presupus al celebrei epidemii din secolul al XIV-lea, care a ucis una din trei persoane si care ar fi distrus civilizatia islamica, mult mai urbana, deci mai expusa, ar fi fost Yersinia pestis, descoperit de   Alexandre Yersin, un medic Elvetianm la sfarsitul secolului al XIX-lea in India (1894). Numai ca boala avea in India o mult mai mica mortalitate, cam 1/10.  Au existat controverse legate de agentul acestei boli.
Iarasi interesant era ca Shelley da de inteles ca "miasmele" ar fi vinovate de transmiterea bolii. Unii medici au insistat cu ipoteza asta decenii mai tarziu, desi voci care postulau un agent invizibil se ridicau din secolul al XIV-lea, din timpul Mortii Negre, iar in secolul XIX incep sa apara dovezi fizice in acest sens prin Koch si Pasteur.
Surprinzator e cum era vazuta epidemia de ciuma, care duce la distrugerea civilizatiei, la disparitia aparenta a omenirii. Intr-adevar, o epidemie ca aceea din 1918 ar duce la distrugerea economiei, la afectarea serioasa a civilizatiei in forma actuala. Dar epidemiile nu distrug in felul asta. In epoca nu  se stia atat de varietate genetica. Nicio epidemie, cat de puternica, nu distruge toti indivizii dintr-o populatie, daca exista suficienta varietate. Nici cele mai puternice insecticide ca DDT nu a facut asta cu toate populatiile de insecte. Dar da, pot duce la distrugerea civilizatiei mai degraba, decat a speciei. Varietatea genetica e una dintre cele mai importante contributii ale lui Darwin. NU o numea "genetica", dar Darwin vorbeste de varietate de indivizi, obiectele selectiei naturale, prin care are loc evolutia speciei.
Societatea si politica secolului XXI arata ciudat la inceputul secolului al XIX-lea. Optimismul legat de stiinta si tehnica al secolului al XIX-lea se vede deja. Se vorbeste de "vindecarea bolilor", de proges, de viata mai buua, de bunastare, dar in acelasi timp ciuma era prezenta in fiecare an (!) la Istanbul, care inca reprezenta un fel de capitala a crestinismului, care trebuia recucerita din mainile musulmanilor, ale unui imperiu care era singura tara care fugea de progresul care atinsese toate natiunile. Ostilitatea fata de Imperiul Otoman este deja evidenta, desi Razboiul Crimeei era inca departe.
Anglia devenise recent republica, avand un protector, ca pe timpul lui Cromwell., post pentru care se luptau politicieni foarte carismatici si cu discursuri briliante. Iti vine sa razi cand te gandesti la Boris Johnson, care are intr-adevar legatura cu Turcia (ca unul dintre protectori) strabunicul sau fiind unul dintre Junii Turci, refugiat in Anglia. Numai ca protectorul din "Utimul om" este un erou care luptase pentru eliberarea Greciei (aluzie la Byron?). Caderea monarhiei Britanice e inca in grafic, mai ales cu eventuala contributie a lui Meghan Markle.
Anglia era republica, dar nobilimea era importanta inca, mosierii inca avea putere. putere politica. Partidele aratau oarecum ca in secolul al XIX-lea, aristocratii erau bine reprezentati, dar existau si populisti. De laburisti nu se spune nimic...
In "Ultimul om" apare si Valahia, care se pare ca ar continua si in secolul XXI domniile fanariote. Principele era ales dintre Grecii din Imperiul Otoman in continuare. Era o functie ravnita...Numai ca Grecia avea sa-si dobandeasca independenta...in 1830, adica in cativa ani de la aparitia cartii. Iar ce sa va intampla cu Valahia se stie deja.
Cat despre progrese tehnice, caii erau in continuare folositi, nu se vorbeste despre trenuri, dar baloanele aveau mult succes. Era uimitor cat de mult puteau scurta calatoriile.....chiar in cazul Angliei. Adica de la saptamani, la...cateva zile. Vapoarele existau, sunt mentionate, dar corabiile era inca la moda. Nicio intuitie despre masinile de calcul, la care a avut contributii chiar fiica lui Byron...Nici macar automobile, noile mijloace de comunicare. Se vorbeste chiar de izolarea in care se cade din cauza ciumei. Oamenii nu mai stiu ce se petrece pe continent. In cat timp ar cadea netul in cazul unei asemenea pandemii? Dar retelele de telefonie mobila?
Dar cel mai interesant e cum e vazuta societatea, educatia, relatiile dintre oameni. Incredibil, dar in Anglia secolului al XXI-lea erau inca...bordeie! Bordeiele erau de nevazut in multe locuri din Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar acolo unde erau, erau ceva exotic. Existau inca ciobani analfabeti, relatiile dintre oameni erau ierarhizate, multi erau servitori. In Anglia analfabetismul era deja destul de rar, dar devine exceptional cam in toata Europa peste un secol. Educatia se termina repede si era de tipul clasic, cu filosofie, prea putin tehnica, cariera incepea devreme. Cum sa vorbesti acum la 20, 20 si putini ani, de necesitatea inceperii unei cariere, de debutul in diplomatie! Nu zic ca situatia la care s-a ajuns e neaparat un lucru bun, din contra! Educatia indelungata e acum, dupa unii autori, o forma de protectie sociala. Cand nu iti permiti sa platesti oamenii, ii tii in scoala.
Referior la subiectul care ne intereseaza in primul rand, femeile erau putin reprezentate in viata publica, mai ales in politica, nu aveau nevoie de prea multa educatie obligatorie. Educatia lor era mai mult artistica...si optionala. Nu candideaza la functii publice, nu aspira sa devina...protectori. Proabil altfel ar fi aratat cartea daca ar fi fost scrisa de mama lui Mary Shelley, cel putin din acest punct de vedere.
Dar interesanta e si lupta ideologica, incluzand aici si religia, dar si politica, dintre oameni aflati in cele mai oribile situatii, adica refugiati din cauza ciumei, dintr-o Anglie aproape complet depopulata. Unii vor sa profite de aceste nenorociri pentru a crea miscari religioase fundamentaliste, si acestia sunt cei mai perversi si mai periculosi dintre toti. Apoi polticienii seculari au si ei problemele lor cu partizanatul politic care merge pana la lupte fizice. Aici totul pare cat se poate de actual. Istoria a aratat ca aceste situatii apar in conditii de criza, si foarte probabil ca ar aparea si in cazul unei pandemii. ISIS e dovada clara.
Si ultimul aspect interesant. Unde ar dori oamenii sa traiasca daca tot pamantul ar fi al lor? Sigur, nu in Anglia, o tara lipsita de resurse si prea putin stralucitoare, ci...in magnifica Italia, cu peisajele superbe si numeroasele palate renascentiste.
Concluzia ar fi ca nu se pot face predictii pe termen lung (doua secole la scara istoriei e nimic) despre progresul tehnic, inventii, fenomene sociale care implica resurse, dar se pot face despre natura umana, care ramane aceeasi. Citand "Ultimul om" ramanem cu o idee optimista despre istorie. Uneori viitorul suna mai bine decat in toate visele, dar si mai rau decat din toate cosmarurile. Stiinta si tehnica fac diferenta.

https://carturesti.ro/carte/ultimul-om-238770

Continue Reading