A circulat acum ceva timp pe whatsup și facebook un filmuleț cu regizorul Andrei Șerban, care explica, la emisiunea Eugeniei Vodă de pe tvr, de ce a plecat din America. A strâns multe exclamații de uimire și multe zâmbete complice la adresa culturii woke (la origine un concept anti-discriminare rasială) cu întâmplarea scandaloasă al cărei erou a fost. Despre ce era vorba? La un moment dat, când era profesor la o universitate prestigioasă din State, s-a prezentat un tânăr student trans (sau o tânără) care voia să joace rolul Julietei. Cum să joace Julieta, simbolul purității, al sensibilității feminine....un bărbat, se mira Andrei Șerban. Foarte mulți dintre cei ce vedeau filmulețul, mai ales de o anumită vârstă, erau de partea lui Andrei. Vai, în ce hal a ajuns lumea! Nu mai există artă, totul e compromis...
De altă părere s-a situat exact...un artist din anturajul meu. Supertare ideea! Asta a fost părerea lui. De fapt acest tânăr (tânără) ar fi salvat o piesă veche, pe care s-a așternut praful de secole. Cam greu să mai atragi un public la ”Romeo și Julieta” în timpurile astea. Schimbarea, adaptarea un pic a poveștii, ar fi adus un val de prospețime, ar fi conectat povestea la actualitate. Și de unde e vorba puritate în ”Romeo și Julieta”? E vorba de o societate conservatoare și plină de prejudecăți, total intolerantă, care punea tribalismele înaintea sentimentelor unor adolescenți. Și ce societate cât de cât normală nu ar fi avut un pic de înțelegere pentru pasiunea unor adolescenți? Pentru acest stadiu de dezvoltare umană... Contrar a ce pare, până și în Evul mediu, când e plasată acțiunea piesei, relațiile sexuale legale erau cele importante. Adică acelea care aduceau rangul și transmiterea averea. Ele erau cele reglementate. Celelalte nu prea contau. Dar existau ghiduri pentru relații ”ilegale” între persoane din pături sexuale diferite. Ce să faci dacă ai un amant de condiție inferioară? Ghidurile te ajutau. Din aceste relații puteau rezulta și copii, numai că ei nu aveau drepturi. Deși mulți astfel de copii naturali au ajuns celebri și foarte puternici politic sau religios în toată Europa, inclusiv Țările Române.
Mai mult, unele societăți patriarhale de crescători de animale din Africa, cum ar fi Masaii, au o mare înțelegere pentru relațiile dintre adolescenți, pe care le reglementează în felul lor tribal. Corine Hoffman, în ”Îndrăgostită de-un Masai” vorbește despre obiceiul de acolo legat de relațiile sexuale dintre adolescenți. Ele sunt legale (adică acceptate), dar trebuie încheiate, dacă nu merg mai departe, pentru ca protagoniștii să se poată căsători cu alte persoane. Când le vine mintea la cap, cum se spune la noi...Probabil și la ei...
Dar societatea medievală din Verona era absolut oribilă, lipsită de orice bun simț și umanitate. Oare așa erau considerate și pe timpul lui Shakespeare societățile de pe teritoriul actual al Italiei, eventual sudul Europei? Actuala Italie era locul Renașterii artei, frumuseții, științei moderne, dar și al exceselor de tot felul, inclusiv când vine vorba de abuzuri ale societății asupra individului. Să ne gândim la Inchiziție, la vânîtoarea de vrăjitoare. Comparativ, știm câte vrăjitoare au fost ucise în acele secole în ceea ce e acum Anglia (nu Scoția sau Țara Galilor)? Una pe secol! (Asta zic John Lloyd and John Michinson în ”Book of General Ignorance”). Mai mult, în acele secole, violența domestică s-a redus mult cu ajutorul opiniei publice. Adică bărbații erau trași de mânecă de confrații lor să nu-și mai bată nevestele. O societate bună și progresistă e o societate prosperă.
Acum în tot Occidentul, relațiile heterosexuale indiferent de vârstă și alte aspecte nu mai întâmpină mari probleme de acceptare. Dar cele homosexuale sau transsexuale au încă mari probleme. În unele țări, tinerii trans sunt foarte bine reprezentați printre adolescenții plecați de acasă care locuiesc în stradă. Deci o Julietă trans chiar ar fi fost o revelație.
Tot pe teritoriul actual al Italiei e plasată și acțiunea piesei ”Îmblânzirea scorpiei” tot de Shakespeare. Piesa ar fi fost scrisă între 1590 și 1592, prima reprezentare a ei fiind în 1594. E o comedie despre o tânără femeie plină de personalitate, critică la adresa obiceiurilor epocii și mai ales a bărbaților, naturală, care se exprimă liber, spune ce gândește, ceea ce o face să pară agresivă, de fapt scandaloasă. Sigur, această femeie de origine nobilă (Caterina), nu era deloc o partidă pentru tinerii nobili, spre deosebire de sora ei mai tânără, Bianca, o ființă foarte blândă și frumoasă. Numai că, pentru a ajunge la mâna Biancăi, numeroșii ei pretendenți se unesc la început pentru a-i găsi un soț scorpiei. Conform obiceiului epocii și deciziei tatălui lor, Baptista, sora cea mare trebuia să se mărite prima.
”Îmblânzirea scorpiei” în varianta originală e profund misogină, de fapt e cronica ratării unei femei, care se pierde pe ea însăși, își pierde propria personalitate, autonomie a gândirii prin viclenia unui bărbat, Petrucchio. El o dreesază ca pe un cal, o lasă să urle în pustiu, până obosește, dându-i mici recompense afective. Până la urmă Caterina devine o doamnă, adică o soție-model, devedindu-se mai ascultătoare și mai receptivă la nevoile soțului decât sora ei cea docilă și diafană. Mesajul piesei care ar trebui să se numească ”Îmblânzirea femeii” ar fi ca un semnal de alarmă pentru femeile cu personalitate și gândire liberă despre pericolele care le pasc când se lasă pradă pasiunilor sexuale și romantice. Aveți grijă, fetelor, să nu cădeți în plasă, să vă vindeți pe nimic, și din scorpii să deveniți fluturași!
Numai că nu ăsta e mesajul spectacolului inovativ și nonconformist regizat de Răzvan Oprea. Sigur, e vorba de o altă abordare, despre care s-ar putea caracteriza drept ”multigen” la propriu. Adică chiar o paradă a genurilor. Și una reușită. Piesa e despre organizarea spectacolului ”Îmblânzirea scorpiei”, cu numeroase priviri, mai ales la început și la sfârșit, în ceea ce ar fi culise. La propriu și la figurat. Totul e natural și actual. Regizoarea de platou (Ioana Aciobăniței) se ceartă cu echipa care nu e tocmai gata. Ca de obicei...Dar lucrurile se aranjează și încep să curgă. Și cât de captivant! Costumele sunt superbe, futuriste, ”postapocaliptice”, dar sexy. Atât pentru femei, cât și pentru bărbați, ceea ce la final chiar se discută.
Acțiunea curge și totul se mixează, nu doar genurile pur și simplu, ci genurile artistice. Actorii cântă, iau microfonul și fac show. Muzica e modernă, mai mult rock, în concordanță cu sentimentele exprimate. Spectacolul te de cu gândul la filmul Sofiei Coppola, ”Marie Antoinette”, un film de epocă în care se auzea muzică modernă. Caterina (Erica Moldovan) pur și simplu explodează pe scenă când joacă, dar și când cântă. E plină de pasiune, farmec și desigur, talent. Are un adevărat recital feminist la final, dar nu numai. Spectacolul ăsta chiar e o scorpie el însuși! Neîmblânzită! Erica Moldovan (Caterina) e și asistent regie, deci...speculez și influența ei, ca în cazul operelor lui Mill și Taylor. Are niște replici feministe de-a dreptul nerușinate care fac deliciul publicului. Felicitări pentru adaptare!
Bianca (Alexandra Paftală) are un joc ironic, mai precis autoironic la adresa submisivității ei disimulate, submisivitate care îi aduce multe avantaje sociale în acea societate patriarhală, dar și ura surorii ei. Ea e și o apariție ușor de remarcat, e foarte înaltă cu niște picioare incredibile, bine puse în evidență de costume. Partenerul (de fapt partenera ei) Lucentio (Mara Lucaci) e mult mai scund, ea îl ia de mai multe ori în brațe. Distribuția unei femei în rolul tânărului vrăjit de Bianca e ușor de digerat. Lucentio e plin de pasiune și convingător în ciuda vocii de femeie, a staturii, a trăsăturilor nedisimulat feminine, a lipsei machiajului, afară doar de o mustăcioară infimă. Asta da deconstrucție!
Mai sunt și alte femei în roluri masculine, cum ar fi Gremio (, Mălina Balcan) și Biondelo (Mariana Dumitrache). Ele beneficiază de un pic de masaj (chelie falsă), dar își păstrează siluetele feminine. Foarte nostime și convingătoare!
Hortensio ), pretendentul neconsolat al Biancăi, joacă un actor gay, cu gesturi caracteristice, vocea modulată precum cea a unui stilist sau creator de modă cu orientare sexuală asumată. Delicios! Pe timpul acela, și încă mai aproape de noi, gay-i se căsătoreau de complezență cu femei. Și încă o mai fac, din nefericire. Probabil e și ăsta un mesaj...
Dar cum se zice, filmul (piesa) îl face Petrucchio (Alex Ipate), care e o caricatură a virilității, bețiv și brutal, maestru în gas lighting. El caută o femeie bogată cu care să se însoare pentru bani. Nu-l interesează cine e și cum e. El vrea o femeie de pe urma căreia să profite, chiar pe nevăzute. Mesajul e real patriarhal. Zestrea e cea care face căsătoria, ea e la originea acestei instituții în care tatăl își vinde (sau încredințează fiica). Cu gândul la zestre, Petrucchio, cu sticla de băutură în mână, nu se sperie de o scorpie. Și deși pare un bețiv care nu știe de capul lui, cum se zice, întârzie la propria nuntă, de fapt știe foarte bine ce face. Știe cum merge patriarhatul și...roluri de gen patriarhale. Sigur că viitoarea mireasă îl respinge, cum era de așteptat. Dar autoritatea patriarhală (a tatălui ei) o obligă să accepte această relație. De aici începe într-adevăr îmblânzirea, extrem de realistă. Nu e prin dresaj blând și abureală aparent benignă, ci e cu artileria grea. Adică prin înfometare, privare de somn, de orice bucurie, alte forme de tortură, interzise de declarația drepturilor omului, dar nu și ale femeii. Catarina e de acum legată cu lanțuri (în piesă la propriu), nu mai are alternativă și șanse de scăpare. Sigur, până la urmă, voința ei e înfrântă. Începe să răspundă la aberațiile emise de soț, se preface că nu vede gas lighting-ul permanent. La un moment dat, văd pe drum un bătrân, iar Petrucchio pretinde că e o fată. Când Caterina încearcă să se prindă în nebunia lui, el o corectează și se miră de nebunia ei. Clasic! Cum se zice, orice ai face nu e bine, dacă ești femeie în patriarhat.
Dar la final, după ce toți actorii se dezbracă și își schimbă costumele, iar bărbații rămân în haine care dezvăluie foarte mult (simbol al dezbrăcării de genurile patriarhale), Catarina pare să fi învins. Are aceeași atitudine de la început. Pentru că în realitate, feminismul, așa încet și nesigur, face progrese.
Și cu acest spectacol, feminismul vine și pe scenă, în mod strălucitor și impresionant.
Așteptăm și alte producții de acest fel...
Îmblânzirea Scorpiei | AVANPREMIERĂ | cu Paul Ipate - Ateneu Iași (ateneuiasi.ro)