What about us? Despre maternitate în patriarhat

 

La târgul de carte Gaudeamus din 2019 am găsit o carte numită ”What About Us? An Open Letter to The Mothers Feminism Forgot” scrisă de Maureen Freely și apărută în 1995 la editura Bloomsbury. Despre ce era vorba? Despre mamele, a căror experiență, a căror viată este trecută cu vederea tocmai de...feministe. Sigur, mamele sunt discriminate în societatea actuală, patriarhală, cum însăși autoarea recunoaște. Există multe prejudecăți legate de mame, reduse, cum deja se știe, de opinia generală, la funcția lor de îngrijire a copiilor. Mamele nu sunt ființe sociale, nu fac politică, nu știu ce e în jurul lor, ele stau cu nasul în biberoane și scutece.

Dar Feeely nu aduce reproșuri patriarhatului, socieății, care discriminează mamele la fiecare pas pe care îl fac, eventual cu căruciorul cu copil, ci feministelor înseși. Bazându-se și pe experiențele personale de jurnalistă care a luat interview-uri unor autoare feministe cunoscute, Freely a obsrvat că acestea devalorizează experiența maternă, considerând-o nefeministă. Aceste feministe, susține Freely, aproape că strâmbă din nas când vine vorba de matarnitate. ”Vai”, par ele să spună sau chiar o spun, ”feminismul tocmai că vrea să elibereze femeile de această experiență, tocmai că dacă ești feministă vrei să arăți că poți să faci altceva, că maternitatea nu e tot ceea ce poți oferi societății”.

Freely pune o problemă interesantă. Și feministă, s-ar putea spune. Sigur, feministele ar trebui să sprijine și chiar sprijină mamele, propun legi pentru ajutorul mamelor, luptă pentru înființarea grădnițelor, creșelor, dar toate astea în primul rând pentru ca mamele să nu fie doar mame. Deși sunt unele curente așa-zis feministe care promovează ”naturalismul” și atașamentul strâns, de lungă durată, între mamă și copil, acel tip de parenting toxic, la modă acum. Mama nu duce copilul la creșă sau la grădiniță, e lipită tot timpul de el, e doar un apendice al copilului. Altfel i-ar afeca psihicul, dezvoltarea ulterioară micuțului.

Pe ce se bazeză înteligenții psihologi care vin cu astfel de idei nu știu. Ce știu e că în societățile tradiționale de vânători-culegători nu există boli psihice. Și acolo creșterea unui copil în acest fel e de neconceput. În Africa se spune că e nevoie de un sat ca să crești un copil. Iar mamele native americane, care încă mai au contact cu modul de viață tradițional, spun că ele nu ar suporta să facă ce fac albele cu copiii lor

Pe de altă parte, cum poate cineva să considere maternitatea ceva feminist? Maternitatea e acceptată și chiar prețuită în toate societățile, oricât de patriarhale ar fi. Iar cu cât societatea e mai patriarhală, cu atât maternitatea e mai prețuită ca singurul merit al femeii, ca singurul mod al ei de a se împlini. Cum ar putea feministele să fie pline de respect pentru așa ceva? Dacă e, maternitatea trebuie doar integrată în sistemul de roluri ale femeii în societate, fiind doar unul dintre ele, și nu cel mai important. Feminismul e despre a accepta femeile în societate în alte roluri decât cele tradițional patriarhale.

Dar experiențe recente m-au făcut să înțeleg de unde vine această dorință a unor femei, unele educate și culte, să fie atât de prețuite ca mame, să fie atât de dornice să aibă copii, să ridice pe piedestal experiența maternă. Iar în același timp, să fie atât de egoiste în maternitatea lor. Adică vorbim de femei cărora nu le plac copiii, nu le plac bebelușii, care sunt agasate în mod normal de plânsul unui bebeluș, de urletele unui copil mic, dar care consideră proprii copii, cel mai adesea nereușiți, ceva divin, iar nașterea și maternitatea cea mai tare experiență posibilă. O astfel de femeie îmi spunea că a resimțit nașterea ca o amputare, că nu suportă copiii în general, dar pentru al ei face o excepție. Priveam copilul enervant, cu probleme de sănătate, defecte fizice și de vorbire, genul de copil de care o femeie s-ar îngrozi să apară în mod nefericit în uterul ei. Sau genul de copil de care o mamă normală ar face glume...Să ne gândim la mama lui Maradona, care îi spunea că nimeni nu-l va iubi așa urât, mic și păros. Dar asemenea mame sunt comune. Nașterea nu amputează întotdeauna bunul simț.

Dar când o face, de ce o face? Pentru că maternitatea e tot ce le-a rămas unor femei în societatea noastră, esențial patriarhală, în care o viață un pic emancipată e un fel de premiu, de privilegiu. A duce o viață feministă e ceva foarte dificil, care necesită calități de tot felul, de la competență profesională până la abilități sociale, carismă, chiar aspect fizic plăcut. Societatea oferă foarte puține șanse și mai ales foarte puține roluri pentru femei. Când o femeie e izgonită din orice rol pe care și l-ar dori, lucru la care societatea noastră patriarhală se pricepe de minune, femeile se întorc la ceva sigur, la ceva ce ele scot de la naftalină și hiperbolizează: maternitatea. Și cum societatea actuală, dacă dă liber la ceva, dă la fetișizare, ele fetișizează aceastp experiență.

De exemplu, în știință, cum bine subliniază Evelyn Fox Kelller în ”Secrets of life: Secrets of death”, femeile pleacă din cercetarea științifică și din domeniile tehnice (Kelller este fiziciană) nu pentru că nu ar fi pregătite, ci pentru că mediul e foarte nepretienos cu ele (cel puțin în State și unele țări anglosaxone). Femeile sunt privite cu neîncredere, marginalizate, în final excluse. Femeile sunt descurajate de mici să urmeze cariere tehnice și științifice, încă din școală, apoi, dacă ajung să le urmeze, nu au parte de mai multă încurajare, ba din contră. Cum frumos descrie Jeffrey Eugenides în ”Intriga matrimonială”, într-un institut de cercetare biomedicală din America anilor 80, majoritatea cercetătorilor sunt bărbați, iar puținele femei care au acces în acel campus, sunt partenerele angajaților, ceea ce le aduce porecla de ”asistente de pat”. La noi lucrurile nu sunt chiar așa de grave, eventual în chirurgie arată similar, dar un tavan de sticlă există peste tot. Chiar dacă majoritatea cercetătoarelor sunt femei, directorul e bărbat. În politică se vede peste tot cu ochiul liber. Ca să ai succes cu adevărat, ca femeie, trebuie să ai niște supercalități sociale, amestec de determinare, încredere în tine, dar și autocontrol, pentru că prea multă agresivitate te exclude din start.

Pentru succesul în viața personală, oricât de precar ar fi, șansele sunt mici dacă nu arăți cât de cât aproape de standarde, dacă nu ai farmec și carismă. Și mai ales bani. Multe femei renunță destul de tinere la vise romantice. Și așa tezele sociobiologice, misogine și toxice, devin refugiul lor. Eșuează în relații care se pot numi oricum, dar nu romantice, cărora ele le găsesc rol de supraviețuire a bebelușului. Partenerul lor e doar ”tată la copil”, unul care le apară ”investiția parentală”. Dar de ce trebuie să fie neapărat tatăl biologic în acest rol? Sau de ce trebuie să conceapă copii cu partenerul? De ce nu își aleg cele mai bune gene, pe care ele le doresc la copilul lor? Pentru că progenitura are mai multe șanse să supraviețuiască dacă se implică tatăl biologic, vine argumentul. Adică numai tatăl biologic le ajută cu creșterea copilului, că un bărbat nu ar investi într-un copil sau are șanse mai mici să o fac,ă dacă nu sunt genele lui. Aceleași teze imbecile binecunoscute, dar neverificate, emise de niște masculi incompetenți, inculți, egoiști care se citează unul pe altul cu aceste inepții. Cum rămâne cu unii dintre cei mai tari bărbați din istorie care au adoptat copiii, care evetnual le-au urmat la tron? Cezar a adoptat copii, dintre care unul l-a ucis. Lui Augustus i-a urmat la tron Tiberiu, fiul soției dintr-o altă relație, cu care s-a căsătorit când ea era gravidă. Însuși Traian era adoptat, cum se știe. Nu discutăm cine i-a urmat la tron și de ce. Și până la urmă orice copil e adoptat de tată. Ca să nu mai discuttăm de faptul că instituția tatălui e una patriarhală. De ce trebuie să depindă supraviețuirea unui copil de tată? Copilul e crescut de sat, de comunitate, ceea ce până la un punct a devenit real și acum, când supraviețuirea unui copil nu mai e o problemă în Occident, inclusiv în România. Dacă nu e lăsat la părinții naturali, singurul pericol real în cele mai multe cazuri. Acum copiii instituționalizați într-o țară UE o duc mai bine decât cei săraci, cu probleme sociale care rămân cu părinții. 

Și apoi ce e aceasta investiție genetică? Are vreo acoperire reală, în condițiile în care înrudirea cu un cimpanzeu e atât de mare la nivel genetic? Adică dacă vrei să-ți aperi genele, să le perpetuezi, e suficient să adopți un pui de cimpanzeu, diferența e nesemnificativă. Diferența de înrudire cu membrii propriei speciei e aproape nesemnificativă. Și aici intervin alte probleme. Când se fac studii de înrudire între grupuri populaționale, sau chiar în familie (paternitate, ascendență), acei markeri de ADN sunt noninformaționali. Cu alte cuvinte, prezența lor nu se vede deloc în fenotip. Dacă vrei informații, gene care sintetizează proteine, e mai complicat. Și mai ales care să aibă o relevanță pentru valorile tale. Să luăm exemplul sosiilor. Sigur că sosia lui Kim Jong Un nu e din Scandinavia sau din Congo, dar nu e fratele, fiul sau chiar vărul lui primar. În concluzie asta cu genele e doar o scuză. De fapt e vorba de a aduce un străin complet necunoscut, despre care știm mai puțin decât despre orice persoană pe care o cunoaștem. în viața noastră. Despre ce e vorba? Despre simțul de proprietate. Apariția în uterul cuiva sau în uterul femeii cuiva (în patriarhat) dă unora dreptul de proprietate asupra unei ființe umane. Cum spunea Nietzsche despre căsătorie: e întemeiată pe instinctul proprietății și pe instinctul sexual. De fapt, la aceste femei, doar pe instinctul de proprietate. Cât de moral poate fi? 

Izolarea socială a femeilor, care sunt departe de rudele lor, de rețelele de susținere din societățile tradiționale, dar nu au șanse nici să reușească într-o lume patriarhală care cere mult de la femei pentru a nu le merginaliza groaznic, le îndreaptă pe unele femei spre ceea ce ar putea fi numit fundementalism matern. Așa ceva nu a existat niciodată, asesmenea fundamentalismului islamic, adică un cult al maternității ca plasă de susținere în fața eșecului personal și social.

Dar sentimentul asociat acestui rol nu e unul frumos, înălțător, ci egoist, feroce, respingător. Te face să te gândești la acea femeie al cărui copil a fost salvat de la înec de un bărbat care și-a pierdut el însuși viața în această încercare. Femeia cu copilul salvat nu i-a mulțumit măcar, ci a luat copilul și alerga cu el în brațe printre umbrele. Te face să te gândești la femelele de lei de mare care mușcă alți pui de lei de mare care nu au mirosul lor. E ăsta sentiment matern? Probabil ceea ce se numește sentiment matern e sentimentul din care a rezultat empatia pentru alți indivizi din aceeași specie, dar și din altele. Dar aici e vorba de altceva, e vorba de sentimentul de proprietate asupra unei unui act de identitate, un fel de unică asigurare contra ratării sociale și personale. Ceva ce include disperare cruntă, egocentrism și indiferență față de alții, ceva total nefeminist și toxic pentru societate.

Continue Reading

Umilirea prin sex, sexul si ierarhia

Oamenii sunt animale sociale. Sunt animale, primate, inainte de a fi "trestii ganditoare", si chiar si dupa aceea. Recent, cand inca #metoo e activa, un eveniment ciudat a captat atentia opiniei publice in Romania. Se pare ca niste adolescente de la Cluj, in cadrul unui bal al bobocilor, au mimat sexul oral mancand niste banane fara ajutorul mainilor. Un concurs nu prea inteligent, s-ar putea spune! Nimic mai mult! Daca nici adolescentii nu sunt ahtiati dupa distractii, si mai ales obsedati de sex, atunci cine? Gandurile legate de sex acapareaza mintile tinerelor si tinerilor, care au mai multe erectii pe zi la varsta aia! Poate nu chiar la 14 ani, dar in cativa ani, baietii se transforma in bombe de testosteron, gata sa explodeze in orice moment. Ce risipa, s-ar putea spune! Masculii cei mai potenti sunt segmentul de populatie, care, din cate stiu, e cel mai exclus de la sex. De ce?

Fetele, la randul lor, se masturbeaza tot timpul, viseaza la sex, la baieti (sau la alte fete). E ceva rau? Nu, foarte frumos, un dar al naturii, cum spuneau romanii, un dar de la Venus. Sexul e un dar de la Venus, e poate cel mai frumos lucru din lume. Dar de ce toate aceste taboo-uri legate de sex in diverse culturi, variate de la una la alta, dar cu unele trasaturi comune? De ce ar fi rau daca fetele au facut asa ceva, au mimat sexul oral? Ar fi fost oare prima data cand au visat la asa ceva? Si mai ales ca primesc? Sa fi fost atat de ignorante sa nu stie de sexul oral la varsta asta, cu variantele pentru sexe, legate doar de particularitati anatomice? Ar fi grav sa nu fi stiut de asta.

Ceea ce e foarte interesant e insa ca reactiile oamenilor dinafara, nu au fost, asa cum te-ai fi asteptat, de amuzament cel mult, daca nu de ignorare totala. E o idee haioasa, clar, care ar fi facut deliciul la varsta aia. Ce ar fi zis mama mea daca as fi facut asa ceva la 14 ani? Nimic, nu prea gusta glume de-astea. Era intre colegi, cu colegi, pentru distractie. De ce atata scandal?

Numai ca lucrurile nu sunt asa simple. Reactiile din linkurile de mai jos arata de ce. Imaginea pe care o am eu, o au altii ca mine, e una liberala si umanista. Dar in general oamenii nu au asemenea viziune, nu pot desparti sexul de ierarhie, de dominanta. Si cred ca barbatii fac asta mai des decat femeile, dar femeile la randul lor au imprumutat acest mod de gandire. Desmond Morris in "Maimuta goala" explica, chiar vorbind despre altceva, de ce. Posturile de supunere seamana cu posturile sexuale feminine. Femeile par ca se supun cand fac sex. Femelele de fapt. Numai ca vezi, ele nu asta simt. E o limitare pur anatomica, mai ales in cazul pozitiei tetrapede a mamiferelor. La femei anatomia a mentinut unele aspecte, desi noi umblam in doua picioare.

Barbatii, mai ales in patriarhat, sunt obsedati de ierarhie, iar femeile sunt prin definitie supuse. Nu numai prin sex, ci ele devin primele victime ale patriarhatului, ale sclaviei. Barbatul in patriarhat primeste placere, el nu da. Femeia se supune prin obligatie, datorie (sotie) sau ca nu are de ales. La romani, sexul era un dar de la Venus, daca se tinea seama de acest lucru. Barbatii aveau voie sa faca sex cu cine vor, unde vor, cu cine vor. Termenul de gay sau lesbiana nu existau. Pentru ca oricine putea face sex cu oricine. Imparatii ca Traian si amantul sau, Hadrian, iar acesta din urma cu amantul sau, Antoninus, se afisau in public fara probleme. Partenerii lor aveau pozitii ierarhice inferioare. Deci era corect, chiar daca erau tot barbati. Sexul activ, nu conta cu cine, era ok pentru un barbat. Nu cred ca Traian a fost tocmai activ, si in orice caz nu tot timpul, avand in vedere de ce a murit. Dar pe fata lucrurile stateau asa cum trebuie. Un barbat putea sa dispuna cum voia dupa sclavele si sclavii lui, chiar si dupa ce ii elibera. De aceea sclavii eliberati nu erau priviti bine, pentru ca erau considerati victime ale abuzului sexual. In loc de empatie, ca si acum, primeau dispret. Era dispretul pentru cineva cu pozitie ierarhica inferioara. Ultimul om!

Barbatul liber, cetatean roman, care facea sex oral femeilor, care era pasiv sexual intr-o relatie homosexuala, era demn de dispret, nici drept de vot nu mai merita, nici sa se reprezinte singur intr-un proces. Avea un nume specific "cinaedus" sau "pathicus", iar statusul sau social semana cu cel al prostituatelor sau gladiatorilor. Ideea e ca in sex, sa te bucuri, dar sa ai grija de statusul social dominant. In schimb, nu acelasi lucru se poate spune despre femei. Desi femeile aveau un status mult mai bun in Imperiul Roman decat in alte culturi mediteraneene (nu cea etrusca, dar si altele), rolul activ sexual feminin era condamnabil. O femeie care facea sex cu o alta femeie cu un penis artificial merita ucisa, ceea ce se pare ca s-a si intamplat intr-un caz, cum mentioneaza Alberto Angela in cartea sa "O zi in Roma antica". Femeile cu bani fac sex cu sclavi, unele fug in lume cu gladiatori, cauta sa se marite cu barbati inferiori ca sa-si mentina averea, cum zice Plautus, dar au si ele grija la imagine.

De unde vine asta? Din patriarhat! Adica din transmiterea pe linie masculina a rangului si averii. Un barbat trebuia sa faca sex cu barbati si femei inferioare, ai caror copii nu contau, nu aveau niciun drept, cand se puteau naste (pe atunci nu nasteau barbatii). Statusul social superior al femeilor romane fata de alti vecini, care apare in perioada razboaielor civile, le da sansa ca sa-si administreze propria avere, ceea ce conduce automat la o oarecare eliberare sexuala a femeilor. Relatia e foarte simpla, dar se pare ca prea complicata pentru feminismul actual! Dar ca sa ne mentinem in zona acestei culturi, historia magistra vitae est. Cate ne poate spune despre oameni, relatiile dintre ei si restul!

Care e problema cu ce s-a intamplat la acel bal? Cu aceasta distractie nevinovata? Patriarhatul, sigur! Daca o scoti din context, o pui intr-o lume cu adevarat liberala, cel mult te distrezi. Dar in patriarhat, femeile sunt sclave, destinate unei pozitii ierarhice inferioare. Prin propriul sex, iar exercitarea functiei sexuale a unei femei e ceva umilitor. Fetele alea au facut ceva ce fac prostituatele, care ce sunt, la urma urmei, decat femei cu status inferior? N-au nimic special. Erau sclave, acum sunt sclave ecnomice, cele mai multe dintre ele. E ok sa razi de ele, sa le intimidezi, sa le faci sa se simta ca dracu, pentru ca patriarhatul le desconsidera.

De ce s-ar supara cineva ca fiica ei/ lui ar face asta? De ce ar considera-o proasta? De ce e sexul ceva rau? Nu sexul e ceva rau, ci sexul facut de prostituate, de femeile de clasa inferioara, cu care nu trebuie sa ne asimilam.

Si mergem mai departe....de ce e rau sexul la vedere? De ce e imoral sexul? Mai ales la vedere? Animalele nu au pudoarea asta, nici anticii, pana la un punct. Romanii nu se formalizau prea mult cand faceau sex. Culmea, tocmai societatile matriarhale (matrilineare) nu sunt foarte pudice. La Catal Huyuk abunda imaginile cu tenta sexuala, la vechii egipteni erau peste tot in casele taranilor, la vechii indieni, templele din sud au speriat colonistii britanici. De romani stim foarte bine, numai fresce cu teme asa-zis pornografice erau pe peretii de la Pompei si nu numai. Ramasitele matriarhale inca mai existau, din fericire exista si acum. In societatile matriarhale, in care rangul si averea merge pe linie feminina, femeile nasc, nu conteaza cu cine fac sex, ce copii fac, ca tot fiicele lor le vor mosteni. Nu se creaza confuzii si probleme. Dar daca e vorba de acest rol jucat de barbati, femeile si sexualitatea lor, dar si a barbatilor, pana la un punct, este confiscata. Pudoarea e impusa ca oamenii sa vada ca faci sex cu altcineva, ca sa nu-ti vina pofta si tie de acel partener, sa-l iei si tu. Dominus putea face sex cu o sclava sau cu un sclav in public, dar nu domina, dar nu cu domina. Sau asta se intampla rar. Pudoarea e ceva impus de barbatii cu putere ca sa excluda alti barbati de la sex. Ar fi o lunga discutie despre tot felul de societati primitive, in care clanul matern sau patern conteaza, si pudoarea, despre caracterul pasnic sau razboinic al acelei societati. Iar barbatii cu putere nu erau cel mai adesea tineri si foarte potenti. Patriarhatul nu e despre testosteron, ci despre putere, ierarhie, coruptie si violenta. Daca era asa, baietii cu testosteronul pana la cer ar avea pozitiile dominante, nu ar fi cei mai marginalizati sexual.

Si intorcandu-ne la ce s-a intamplat la Cluj, putem spune ca fetele acelea au fost puse in situatii jenante, dar avand in vedere patriarhatul. Insusi concursurile de frumusete sunt ceva patriarhal. Cand eram mica am vazut un film despre o feminista care castiga un concurs de frumusete doar cu scopul de a-si tine discursul in care sa-si  spuna parerea despre aceste concursuri. In opinia ei, participantele se expuneau ca vacile care erau duse la monta.

In concluzie, nu e nimic in neregula cu sexul, nu e nimic in neregula cu concursurile de frumusete, decat patriarhatul si caracaterul ierarhic, cu relatia de dominanta/supunere care atinge orice relatie sexuala umana si nu numai.

https://bogdanstoica.ro/blog/item/21210-lasati-in-pace-fetele-de-la-cluj

http://www.gandul.info/stiri/reactia-directorului-liceului-din-cluj-la-care-invata-elevii-care-au-mimat-sexul-oral-la-balul-bobocilor-16786936

Continue Reading