”Bejenii” de Natalia Onofrei

 

Natalia Onofrei este autoarea best seller-ului autofinanțat și autopublicat ”În numele tatălui”. Nu este feniminstă, este o critică a feminismului ”turbat”, a femeilor woke răsfățate, a lesbienelor care nu au copii și grijile unei femei tradiționale. Dar, cum am mai zis în cazul recenziei colecției de povestiri ”În numele tatălui, e femeie, iar experiența ei de femeie vorbește mai mult despre situația femeilor decât ar face-o un bărbat aliat al feminismului. Natalia Onofrei este o titanidă, o femeie extrem de puternică, o antreprenoare care muncește din greu și scrie în puținul timp pe care îl are la dispoziție. Uzează de același spirit antreprenorial când își organizează munca de scriitoare, dar și când își promovează cărțile. Natalia Onofrei e o femeie de afaceri în literatură, una rece, care știe cum și când să scrie, cum și când să promoveze.
În cărțile ei, în care apar oameni din zone marginale ale societății, oameni de la țară cu mentalități dure, oameni care provin de la țară și își păstrează viziunea de a vedea lumea chiar când ajung la oraș, oameni brutalizați de viața dură și de lipsa afecțiunii încă de când au venit pe lume. Dacă există cărți horror, care să-ți creeze groază, Natalia Onofrei e o autoare a lor. Cărțile ei, mai ales ”Bejenii”, sunt filmice, arată chiar ca niște scenarii de film. Nu analizează sentimente, idei, nu militează pentru nimic. Oamenii doar se mișcă, se agită, ca niște șoareci în cușcă, pentru a supraviețui. Singurul instinct care mai scapă de sub control este agresivitatea. Pentru că în cărțile ei e multă violență, căreia mai ales femeile îi cad pradă.

Pe scurt, ”Bejenii” este o poveste, cu multe acțiuni paralele, despre imigranți. Nu e de citit seara, la culcare, pentru că nu mai dormi. Cel puțin pentru noi, românii, sărăcia și disperarea din anii 90 sunt aproape că-ți vine să le tăi cu cuțitul. Romanul de aproape 700 de pagini te face să te înfiori când treci pe lângă imigranții livratori din Asia sau Africa. Zilele trecute am văzut un grup de asiatici, caucazieni, vorbind o limbă foarte melodioasă, probabil indo-europeană, stând pe o bancă pe bulevard. Scena mi-a evocat imaginea badantelor românce, moldovence și ucrainence, care stăteau în ziua lor liberă în parc, pe bănci, vorbind și glumind. De ce nu stăteau acasă ca să se odihnească? Pentru a nu fi în continuare exploatate de cei pe care îi serveau. Oare ce fac bonele filipineze din România?

Cum am spus, romanul e filmic, are alură de documentar. Nu e cu sentimente, cu analiza lor. Oamenii sunt îngrozitor de reci. Mai ales romantismul nu există (cu o excepție notabilă). Femeile vor să supraviețuiască ele și copiii lor. Bărbații nu fac decât să trimită bani acasă. Această răceală dureroasă nu ține de cultură, cum ne fac poate să credem filmele despre imigranții din alte culturi, cum e ”Princess”, film italian despre o tânără africană din prostituție, Princess, care se prostitua într-o pădurice de la margine de drum în Italia, nu voia sentimente, romantism. Ea îi spune asta unui client care voia să fie partenerul ei, să locuiască împreună și restul. Când el o duce la o petrecere, unde e tratată normal, băgată în seamă și întrebată despre viața ei, ea se simte rău. Nu vrea decât bani, care o pot ajuta fără suferință. Nu are energie pentru mai mult, nu își permite mai mult. Căutarea fericirii, dorințele și visele te obosesec, ele sunt un lux pentru privilegiați.

La fel trăiesc și cele mai multe dintre personajele din ”Bejenii”. Sunt mașini de supraviețuit, care atunci când zbuciumul vieții se termină și ei se pot relaxa, când de fapt obțin liniștea și independența pe care și-au dorit-o, intră în depresii crunte. Pentru că nu știu să trăiască, se se bucure de viață, să exploreze.

”Bejenii” urmărește două personaje-cheie, cu poveștile lor de viață, cu ramificații la poveștile celor cu care intră în contact. Aceste personaje sunt Victoria (Vica) și Gabriel, ambii din Moldova, de pe cele două maluri ale Prutului.

Acțiunea începe la finele anilor 80, înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, dar și a comunismului în România. Vica e fiica unei contabile văduve, și are o soră, Ana. Mama Vicăi, deși are educație, e o femeie profund patriarhală. Practic mentalitățile patriarhale îi distrug viața fiicei ei. Sora ei se sustrage psihozei colective din satele basarabene (dar și de dincoace de Prut) în care o tânără e compromisă dacă rămâne noaptea la discotecă, dacă nu doarme acasă. Ana, sora Vicăi, când rămâne tărziu la discotecă în prezența unui băiat care nici măcar nu-i plăcea, e forțată de mama isterizată de comportamentul ei compromițător și de parlamentul rudelor, să se mărite cu el. Numai că ea își face bagajul și pleacă la oraș, unde muncește, studiază, iar mai târziu devine profesoară. Vica nu e atât de curajoasă. Ea se mărită cu un bețiv pentru gura lumii. Face un copil, rămâne văduvă, ca apoi să se mărite din nou, cu alt bețiv, care pur și simplu o părăsește. De ce face asta? Ca să scape de acasă, de gura mamei ei. Astfel, la 25 de ani are doi copii și e singură, la țară. La 25 de ani, când alte tinere abia își încep viața, când studiază, explorează, au aventuri, ea e singură cu doi copii, o mamă abuzivă și fără șanse de a câștiga suficient pentru un trai decent.

Economia Republicii Moldova se prăbușește după căderea Uniunii Sovietice, iar sărăcia e încă mai mare decât în România. Vica se decide să plece la muncă în Italia. Ilegal. Cunoaște la verișoara ei o femeie, fostă învățătoare, care promite să o ajute că așa e, dar și ”de sufletul fiului ei mort”. Vica, deși inteligentă, era neștiutoare, nici prieteni nu prea avea. O crede. Nu e ciudat nici când femeia respectivă nu-i cere nici bani de drum, nici șpagă pentru călăuze, într-un timp când se ajungea în Italia numai pe căi ilegale. Împreună cu alte tinere, dintre care una avea un copil mic de câteva luni, ele sunt tratate relativ bine, sunt cazate în case bine puse la punct, cel puțin la început. Până când realizează, târziu, că dacă la o masă nu se plătește, tu ești în meniu. Pe scurt sunt vândute unor traficanți albanezi, care ajung să le oblige să se prostitueze pe marginea drumului într-o pădurice, unde și dorm, și unde se spală într-un pârâu. Nu au voie să oprească din bani, sunt bătute crunt dacă fac asta. Inteligenta Vica nu doar că face totul ca sî învețe italiană cât mai bine, dar și își găsește niște posibili aliați printre clienți și ”colegi”, adică un transsexual cubanez care lucra în zonă pe cont propriu. Reușește să evadeze cu ajutorul lor, dar e reperată de proxeneți. Nu se duce la poliție, știe că poliția e mână în mână cu proxeneții. Femeile nu există ca femei, dacă ajung sclave, nu mai există scăpare legală pentru ele. Dar nimeni nu se revoltă pentru asta. Nimeni nu se duce la vreo organizație feministă după ce scapă. Din contră, își ascund cât pot de bine poveștile, încearcă să șteargă din memorie această parte din viață.

Vica era plină de datorii, săracă, cu doi copii. Totuși, din puținul pe care îl cîștiga e nevoită să se răscumpere de la proxenetul albanez. Deși el și vărul său îl ucid pe transsexual, care e găsit cu gâtul tăiat, iar ferma unui protector al ei, care o ajutase să scape, e incendiată, deși unchiul lui era polițist. Asta pentru cine nu înțelege cum funcționează patriarhatul, care e stat în stat. Și e stat, statul fiind tot o instituție patriarhală. Dacă reușești să sperie suficient de mult, obții tăcerea victimelor.
Te întrebi de ce femeile traficate nu se uneau să-i ucidă pe proxeneți? De ce nu tăbărau toate pe ei să-i ucidă? Erau terifiate și se temeau una de alta să nu fie divulgate. E drept că aveau o trădătoare printre ele, o rusoaică, Vera, care le supraveghea și le da pe mâna proxeneților imediat ce i se părea că au ascuns bani. Ea trăia în aceleași condiții inumane, dormea tot acolo, se îmbrăca din haine donate...Fiind amanta unuia dintre proxeneții albanezi, beneficia de câte o baie, de câte o manichiură și un vopsit profesional. Oare pe atât de puțin trădează femeile alte femei? Sau misoginsul lor internalizat e imens? Cum să accepți ca amantul tău să bată crunt în fața ta o altă femeie, să o violeze și să urineze pe ea?

Un alt aspect interesant e că actul în sine nu era prea greu pentru o femeie ca Vica. Nu de plăcere ”își ridicase poalele în cap” și cu foștii. A deveni obiectul sexual al unui bărbat la comandă era ceva ce știa bine. Asta te duce cu gândul la o femeie din prostituție, liberă de data asta, care spunea că la al nu știu câtelea client, ea a avut un orgasm. Nu știa ce e ăla. S-a mirat că în meseria asta obții și plăcere. Era măritată și avea copii, făcea asta de sărăcie, în România.

Condiția femeii, mai ales în medii patriarhale, e cumplită. E mai ușor să accepți exploatarea sexuală când de fapt asta e condiția ta, cu care te-ai obișnuit. Simone de Beauvoir scrie în ”Al doilea sex” că prostituatele se recrutau dintre servitoare. Probabil deja abuzate, se îndreptau mai ușor spre o activitate la care erau constrânse gratis.

După ce scapă din mâinile traficanților, Vica are tot relații ciudate, bazate pe un fel de ajutor reciproc. Sexual sunt la fel de jalnice, face sex din obligație, fără nicio plăcere, de fapt e martoră la ejaculare precoce. Dar ea nici când e liberă cu totul, când reușește să-și aducă și copiii, nu se angajează în relații de plăcere, nu caută bărbați, nu are aventuri. Doar intră în depresie din cauza singurătății care o aștepta la aproape 40 de ani. Devine o femeie cu ceva bani și ceva siguranță, dar niciodată o femeie emancipată, cu adevărat liberă.

Interesant e și rolul tatălui în patriarhat. Tatăl are copiii și nevasta în proprietate. El nu e obligat să facă nimic, doar are drepturi asupra lui. Grigore, ultimul soț al Vicăi, un alcoolic care se mutase la maică-sa, tot alcoolică, în condiții inumane, nu voia s-o lase pe Vica să ia copiii în Italia, uzând exact de dreptul lui de tată. Din acte. Venise moda în Moldova ca tații să ceară 4000 de dolari pe fiecare copil care poate fi scos din țară. Conform legii, un copil minor nu poate părăsi granița dacă nu se poate dovedi acceptul celuilalt părinte. Am văzut ce înseamnă asta, când o mamă, avocată, nu și-a mai găsit pașaportul ei și al fiicei la ieșirea din țară. Dar cum era avocat și soțul ei a fost ușor de găsit, lucrurile s-au rezolvat. Legea asta ar trebui cumva desființată, când e vorba de tată, cel puțin. Tatăl în patriararhat își vinde copiii. Dacă înainte își vindea fetele în căsătorie (prostituție legală), acum îi vinde cum poate. Binele lor nu contează. Grigore (Grișa), ținea cont de fluctuațiile pieței. Pentru că prețul pe copil crescuse la 5000 de dolari, el indexează cererea. Vica dă 10000 de dolari și își salvează copiii. De unde ara atâția bani? Din solidaritatea feminină. Pentru că acest roman, există și așa ceva.

Una dintre femeile traficate, colege cu Vica, era Snejana, o rusoaică din Nicolaev, fiica unei doctorițe alcoolice și cu probleme psihice. Snejana e un personaj bine conturat. E o femeie extrem de puternică, dură și demnă. Ea suportă bătăi crunte fără să crâcnească, ceea ce îi înnebunește pe albanezi. Dar ea nu uită, ea are sentimente. Ea urăște și iubește. Pentru că Vica a ajutat-o să scape din mâinile proxeneților (dar și pe alte fete), e impresionată de bunătatea ei, de faptul că e o persoană căreia îi pasă de ea. Pentru că majoritatea femeilor din acel grup duceau și acasă vieți la fel de oribile. Rămâneau acolo, ca sclave, care nu dispuneau de nimic pentru ele însele, și pentru că nu aveau la ce se întoarce. Abuzul era ceva normal pentru ele, nu își imaginau altfel de viață.

Snejana era diferită. Ea simțea, avea sentimente puternice. Ea judeca. Avea o listă cu persoanele pe care voia să le ucidă. Proxeneții albanezi, Vera, dar și alte persoane care îi făcuseră ei rău, dar și Vicăi, erau pe acea listă. Într-adevăr, Vera e găsită cu gâtul tăiat, iar proxeneții albanezi sunt găsiți împușcați în cap în mașina în care își supravegheau marfa. Din discuțiile Vicăi cu Snejana, rezultă că ea știa ce și cum. La fel, învățătoarea care a vândut-o pe Vica proxeneților e găsită moartă în casa ei luxoasă. La final, și verișoara ei, care îi făcuse cunoștință cu învățătoarea, e dată dispărută. Până ce și Grișa, a doua zi după ce ia banii, e găsit mort într-o râpă. Chiar dacă nimeni nu mărturisește nimic, iar poliția pune crimele pe seama concurenței bosniacilor sau a altor cauze, posibila implicare a Snejanei transpare. După ce imigrase în Suedia, beneficiase de sistemul de integrare (în Suedia e un fel de comunism, spunea ea), obținuse un apartament cu ajutorul unui hacker rus care umblase la listele de așteptare. Apoi intrase pe piața pedofililor (datorită problemelor ei de dezvoltare) și a comunității sado-maso. Își bătea și tortura victimele pe bani foarte mulți, ceea ce o făcea apoi să se simtă vinovată. Dar până la urmă și ea obosește și se mărită cu un client. Îi imprumută Vicăi bani pentru a-și lua copiii de la Grișa, dar îi cumpără și mamei ei o casă în Crimea.

Povestea Vicăi e despre sărăcie, abuz, exploatare și însingurare. Dialogurile dintre ea și sora și mama ei, dar și alți basarabeni, sunt pline de rusisme. Asta arată cum puterea schimbă limba unei populații. Ea învață repede atât italiană (toți romnânii învață repede, în aproximativ o lună reușesc să vorbească, ceea ce pare realist), dar și sârbă, de la partenerul ei sârb, care nu prea vorbea italiana bine, deși era acolo de ani buni. Apare o discuție interesantă despre identitate. El credea că ea e româncă, pentru că vorbește românește. ”Sunt”, spune ea, ”dar e mai complicat. Așa sârbii sunt din Serbia”. El era din Bosnia.

Povestea lui Gabriel e cumva similară.. El era de la țară, lucra pe șantier înainte de Revoluție, a fost disponibilizat și a ajuns la țară. Familia lui avusese avere înainte de venirea comuniștilor, dar sărăcise. Comuniștii le luaseră terenurile și le dăduseră locuri de casă săracilor pe unele dinte ele. În acest roman se vorbește despre un fapt istoric mai puțin cunoscut. Unii fermieri, la colectivizare, nu au declarat tot pământul. Au dat parte din el altor oameni din sat, crezând că odată cu căderea comunismului lucrurile se vor regla. Numai că a trecut foarte mult timp până atunci, iar mulți înzestrați altfel nu aveau să mai recunoască cine e proprietarul de drept. Cunosc astfel de cazuri care au dus la tragedii.

Gabriel are și el doi copii. Unul a venit prea repede, fiind conceput înainte de căsătorie. La țară conta asta. A încercat să plece ilegal să lucreze în Italia de trei ori, trecând prin numeroase aventuri, trecând munții și bând apă din urmele de urs, ”ca oile”. Reușește să ajungă în Italia abia când se poate pleca legal, cu viză turistică. Acolo intră în malaxorul exploatării pe șantiere de construcții. Diverși samsari, români și italieni, îi luau jumătate din ceea ce i se cuvenea la plată sau chiar mai mult. Toți profitau de munca la negru, de lipsa actelor, deci a drepturilor. Dar lucrurile se aranjează încet. O lege, Bossi-Fini, îi obligă pe patroni să le facă acte pe cheltuiala proprie, Chiar dacă nu se întâmplă așa, dacă tot angajații plătesc, statusul lor se îmbunătățește. Dar cu ce preț? Gabriel își făcuse planul că în opt luni își plătește datoriile, își ia tractor și se întoarce în țară. Numai că acest lucru nu se întâmplă. Râmâne peste un deceniu, pentru că soția și copiii aveau încă nevoi și el era obigat să muncească pe bani mulți. Prietenul lui un pic mai în vârstă, Ion, îl avertizează că așa se va întâmpla. În cele din urmă își aduce și nepoții, care muncesc și ei pe șantier, făcând aceiași pași spre emanciparea prin muncă.

Interesantă e iar situația femeilor. Nepoții lui, foarte tineri, sunt sfătuiți să se însoare din motive economice. Foarte harnici și zgârciți, dau curs sfatului. Unul se cuplează cu o ucraineancă din Cernăuți, superbă și educată. Tânăra femeie care devenise cosmeticiană, deși voia să meargă la facultate, face casă cu el pur și simplu în scop economic. E mai ușor cu cheltuielile în doi. Când devine victima violenței domestice, nu-l părăsește, cum eram normal. Cu fratele lui mai tânăr, lucrurile sunt și mai dure. Face apel la rude să-i caute o nevastă în sat. Găsesc o tânără cu 9 clase, care locuise la oraș. Cerința e să fie castă și gospodină. Fără ca niciunul să îl cunoască pe celălalt, ea vine în Italia, în apartamentul în care el locuia cu fratele lui și partenera acestuia. De pe drum, obosită, face întâi curățenie generală, apoi noaptea consumă relația. Fără sentimente, fără atracție din nicio parte. Era doar ceva utilitar. Asta e căsătoria și relația pentru mulți oameni: o instituția economică. La fel, când e bătută, doar apare cu buza spartă, și gata. Continuă relația, face copii, construiește o casă mare în satul natal cu acel bărbat pentru care nu are nimic.

Relațiile dintre femei, afară de cele dintre Vica și colegele traficate, nu sunt de solidaritate. Ele sunt obsedate de curățenie, numai despre asta vorbesc. Vica dă de înțeles că e deformare profesioanală. Italienii sunt obsedați, iar cele mai multe femei, chiar dacă aveau studii în România, ajung să lucreze ca badante sau la curățenie, unde e ideal, pentru că se câștigă mai bine. Cuplurile de prieteni sau rude se ceartă pentru curățenia din apartamentul comun sau pentru banii pentru utilități. Femeile nu sunt solidare, din contră, se sabotează una pe alta. Cuvântul ”feminsim” apare doar pentru a fi denigrat, referitor la un tânăr woke, cuplat cu fiica lui Gabriel. Niciuna dintre femei nu are conștiința propriei situații. Niciuna nu vrea să fie fericită, nu are vise.
Și totuși există o poveste de dragoste extrem de ciudată. Ion, colegul puțin mai în vârstă și cu înclinații spre filosofie al lui Gabriel, deși căsătorit în România, dar înstrăinat de nevastă, are o relație cu o ucraineano-româncă din Chișinău, măritată și ea. Dar nu stau împreună, nu-și amestecă banii, doar se întâlnesc în ziua ei liberă, eventual dorm împreună în acea noapte. Relația lor e deschisă, dar pe el, cel puțin, îl face foarte fericit. Dar înțelege când ea pleacă acasă să-și ajute una dintre fiice. Știa termenii relației. Totuși, se pregătește să o primească și să stea cu ea, dacă ea cumva se va întoarce.

Cum femeile nu au conștiință de clasă, nu au nici bărbații. Când un politician român le vorbește despre diaspora, despre drepturile politice pe care ar trebui să le aibă, cum ar fi a trimite reprezentanți în parlament, Ion îi ia în râs și pune întrebări din care să rezulte că e o manipulare ieftină. Colegii lui nici nu știau ce e aia ”diaspora”.

La final, toți, afară de Gabriel, rămân în Italia, sau pleacă în alte țări. Toți, inclusiiv cei care voiau să facă afaceri, să ia fonduri europene, în România sau Moldova. Ana, sora Vicăi, e înșelată de statul moldovean cu o afacere viticolă. Pare incredibil, dar în acea perioadă, aceste state și-au înșelat cetătenii într-un mod odios. Românii, moldovenii, ucrainenii nu aveau drepturi nici în țara lor, trebuia să se apere de stat. Exodul lor în alte țări seamănă cu exodul de la țară la oraș, care trebuia să fie făcut cu mult timp în urmă. Ei erau de fapt de la țară, din țări cu o populație rurală foarte mare. După războiul rece, pierdut de această parte de lume, care oricum era prizonieră, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu alții după război. E evocată migrația italiană postbelică în Germania. O femeie în vârstă, acum bogată, locuind într-o vilă luxoasă, făcuse același lucru la timpul ei. În condiții mult mai grele. Oricât de dureroasă, umilitoare și obositoare, situația personajelor din acest roman, afară de femeile traficate și vândute ca sclave, e una privilegiată față de a altor generații de imigranți sau a imigranților din alte zone. Simbolic, romanul se termină cu Ion și Gabriel, deveniți antreprenori italieni în construcții, primind o lucrare mare: un complex pentru refugiații sirieni. Alții, mai săraci, cu mai puține drepturi, urmau să facă muncile pe care ei le-au făcut la început. În timpul ăsta, România se depopulează, casele mari de la țară sunt vândute. Imigranții nu mai aveau să se întoarcă. Viața lor e mai bună acolo, mai bună decât a părinților lor în comunism. Chiar mai bună decât o visaseră ei înșiși. Capitalismul se alimentează cu alte mâini de lucru ieftine. Și merge înainte.

Continue Reading

Misogini? Nu sunt toți? Sau de ce ai scrie feminism pe bune în română

 

Acum vreo săptămâmă. într-o librărie, căutam o carte recomandată pe niște grupuri feministe radicale. Nu o voiam în română, dar dacă tot mă găseam acolo și știind că fusese deja tradusă....Cum e pandemie, librăria era aproape goală. Mai era o femeie care căuta cărți didactice, cele mai căutate în România. Dar apoi a intrat o altă femeie ceva mai ”matură”, care întreba de mai multe cărți de cultură. La un moment dat o aud că întreabă de Arsenie Popa. Când aud asta, nu mă pot abține și îi zic: ”Cum e posibil? Ăsta era un misogin!” Ea se uită peste ochelari la mine, la ochii mei, mai precis. Că altceva nu avea ce vedea. ”Dar nu sunt toți?” întreabă ea. ”Păi și așa, misoginismul tot o crimă rămâne!” zic eu. Tipa se uită la mine intrigată: ”Pentru mine, nu!” Ce pot să mai spui la așa ceva? Din partea unei femei care citește, și care nu părea crescută cu youtube și tiktok....Din generația acelor feministe radicale care chiar au schimbat lumea. Ce păcat, acele feministe radicale au 70 sau chiar 80 ani! Așa cum femeile cele mai emancipate din istorie au. Acum ne aportăm la niște bunicuțe ca le femeile cele mai emancipate. E incredibil, în Iran bunicile au avut fuste scurte, iar nepoatele au capul acoperit! Ce ciudată e viața!

România e, cum zicea Martha Bibescu, țara în care nimic nu contează. În niciun caz, feminismul. Nu e de mirare, că eu nici nu am scris nimic despre cartea mea ”7000 years of patriarchy...” Dacă stai bine să te gândești, e Kafka dus la extrem tot ce se întamplă. Da, a trecut mai bine de un an de când am publicat această carte, acceptată de o editură din România în urmă cu doi ani (de fapt urma să apară în la începutul anului 2018), dar nici măcar pe blogul ăsta nu am scris. Nu am anunțat publicarea propriei cărți despre care editorul român mi-a spus că așa ceva nu a mai apărut în română.
Deci varianta română a unei cărți feministe radicale ar fi fost ceva unic, diferit, pentru un editor, iar pentru mine un dar pentru cultura română. Oare un dar sau un fel de pliant nedorit, de aruncat? Sigur că nici nu m-am gândit să anunț presa sau măcar grupuri feministe românești. Când îmi promovez cartea în engleză, doar din greșeală mai postez pe grupuri românești. ”Uită de România!” mi s-a spus mereu. Acolo, cum zicea Martha Bibescu, nimic nu contează.

În septembrie anul acesta, o feministă franceză a scris o carte care are unele idei scandaloase, care se găsesc și în ”7000 ani”, care cuprinde analize mult mai profunde, mai științifice, originale, dar foarte prietenoase. Dar pe cine interesează? Despre Alice Coffin, feminista franceză, au apărut niște articole anemice în România. Dar cine ar scrie despre ”7000 ani”?
Pe pagina în engleză postările au mii de vizualizări, interacțiuni etc. Într-un acces de generozitate, m-am gândit să fac și o pagină facebook în română. Recent am încercat să o popularizez. Așa am descoperit că feministele consacrate nici măcar nu au apreciat pagina. Dacă ne gândim ce e feminismul la noi, ce ”dezbateri” reale despre probleme feministe reale, cum ar fi fenomenul trans sau legalizarea prostituției...La noi feminismul e, cum zice dna Miroiu (care nu a reacționat la invitația mea de a aprecia pagina) ”room service”. Și totuși, se face feminism original în România, dar ce contează!

Și totuși, eu am și alte proiecte feministe radicale, despre care nu mă aștept să scrie altcineva. Încerc să scriu texte stand up feministe, prezentate exclusiv de femei. Acum mai am și un alt proiect, cu un film cu monologuri feministe, tot așa, prezentate numai de femei. Doar nu visez vreun sprijin de la feministele ”consacrate” sau de la mass-media românească. Dar norocul meu e globalizarea...

Cartea în engleză....

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading

"Raspunsuri" la intrebari despre gen cu ajutorul stiintelor comportamentale

E infricosator si dureros sa vezi cat sexism exista in lume. Si sigur, asta nu vom sti niciodata, pentru ca exista variatii ale culturilor patriarhale, care urasc femeile, dar fiecare in moduri originale, dincolo de nucleul dur, de transformare a femeilor in sclave de uz domestic, sexual si reproductiv Fiecare are o retorica a sexismului, si e greu sa le cunosti pe toate. Apoi intervin si epocile, fiecare cu moda ei, cu ura ei fata de femei.  Desi uneori ura e fatisa, asa cum au ocazia sa vada femeile vulnerabile, in speical cele sarace, in special prostituatele (prostituted women) si lesbienele. Uneori insa e disimulata, adesea destul de bine, dar numai pentru ochii privitoarelor care nu vor s-o vada. Si e drept sa nu vrea, ca vederea ei orbeste o fiinta sensibila si rationala. Asa ca e mai bine sa traiesti in matrix. Dar nu ne ajuta cu nimic sa ne adaptam pe termen lung, daca o ignoram. De fapt ura fata de femei e cel mai stiintific adevar. E mai stiintific sa o recunosti decat sa scoti in evidenta tot felul de mituri care sa explice de ce femeile sunt discriminate si trimise la coada cratitei.

E interesant mitul anglosaxon al urei fata de femei, Conform acestuia, femeile sunt facute pentru ingrijite, de aceea ele sunt empatice, pe cand barbatii sunt analitici si tehnici, ei pot roti obiecte vizual cu usurinta, deci de aceea sunt buni (genetic) la matematica si la stiinte. De-aia nu sunt femei in stiinta de top, nu pentru intr-adevar, trebuie sa fii un monument de forta psihica pentru a ajunge acolo, la cate piedici li se pun femeilor Sigur, miturile li se adreseaza celor care vor sa creada. Si daca vrei sa crezi, crezi, E mai usor sa crezi ca femeile nu au cu ce decat sa le crezi cat de descurajate sunt, mai ales in aceasta cultura, ca sa devina oameni de stiinta de top. 

Pentru ca in cultura romaneasca, destul de misogina, nu exista astfel de prejudecati sau sunt mult mai slabe decat in alte parti. De cand femeile au inceput sa se duca la scoala, pionieratul feminin s-a manifestat in stiinta, inginerie, arhitectura, drept etc. Acest fapt devine cunoscut si in cultura anglo-saxona, dupa ce femeile din Romania, cu educatia de acasa, ingroasa randurile inginerilor si matematicienilor americani. Cordelia Fine o mentioneaza si femeile din Romania, pe langa alte femei din Europa, la care stereotipul anglo-saxon nu se aplica. Asta nu pentru ca romancele ar fi mai destepte (cum nu sunt nici mai frumoase, doar machiajul si lipsa feminismului pentru mase le face sa arate asa pentru straini) decat allte femei din zona, ci pentru ca misoginismul pare sa fie de alt soi pe aici, mai brutal si mai nesimtit, dar fara un discurs care macar sa bata in coerenta, de aceea mai usor de respins si mai putin insidios.

Recunosc ca mi-a fost mai greu sa invat despre diferentele de gen din cultura anglo-saxona decat mi-a fost sa invat engleza. Ar fi interesant sa fie intrebati oameni de la tara din Romania, daca femeile sunt mai empatice si mai inclinate spre ingrijirea altora prin natura lor. Pai multi ar fi surprinsi, cand pentru rautatea femeilor s-au inventat atatia termeni (scorpie, cotoroanta, vrajitoare, calapanta, toapa si cati or mai fi si or mai fi fost in trecut). Femeile sunt rele si agresive, oricine stie, ingrijesc copiii si rudele batrane ca asa trebuie, asa e datoria lor. Cum sa vorbesti in Romania de empatia si blandetea femeilor cand sunt terorizati de Elenele care ar fi fost capul rautatilor? Elena Lupescu l-a corupt pe Carol al II-lea, Elena Ceausescu pe Nicolae Ceausescu. A propos de diferente culturale, adica diferite tipuri de misoginism, o prietena mi-a spus ca femeile nu sunt empatice, ca nu a cunoscut decat doua (incluzandu-ma si pe mine aici) care sa vada mai departe de propriul interes. Voila! Si nu e singura astfel de declaratie de la femei care considera barbatii mai empatici decat femeile!

De la Eva pana la vrajitoarele din Evul mediu, femeile au fost rele si corupatoare. Oare pentru empatie si ingrijirea inerenta sexului lor erau vrajitoarele arse pe rug? Se pare ca unele nu voiau sa ingrijeasca altceva decat penisul diavolului. Presupusa empatie si tendinta naturala de ingrijire a femelor l-ar fi facut sa rada si pe Hamurabi cu codul lui de legi, care prevedea o pedeapsa pentru femeile care nu isi ingrijeau familia: aruncarea in apa. O fi in vreo cultura vreo pedeapsa pentru ca nu vrei sa te duci la chefuri? O fi fost ceva si in natura sclavilor sa se supuna? Nu chiar in forma asta, dar similar, au existat idei in Antichitate. Sclavii aratau si se comportau diferit, era ceva primitiv in natura lor. Apoi stim si noi ca negrii sunt "inferiori", toate rasele care trebuie sa se supuna sunt "inferioare". 

Animalele complexe si natura lor

Ceea ce e interesant e cum pot oamenii care se considera rationali sa creada asa ceva. Superstitiile din cultura anglo-saxona legata de gen intra acum in toate culturile. De fapt tinerii din toata lumea iau ca litera de envanghelie aceste aberatii.Acum tinerii care nu citesc prea mult, care adera la niste idei superficiale sunt oarecum, de oriunde ar fi, in cultura anglo-saxona. Esti ceea ce afli. Si ei se intoxica cu aceste povesti pe care in clasa a V-a e prea tarziu ca sa le mai crezi.  

Nu discutam despre caracterul nestiintific al numeroaselor (de fapt sunt foarte putine si denaturate, supralicitate etc) descoperiri "neurostiintifice/ legate de diferenrele intre sexe. Despre mistificari si chiar minciuni vorbeste mult mai bine si mai pe larg Cordelia Fine in "Capcana sexelor". Dar ceea ce putem spune este ca exista cauze stiintifice in mizeria pe care o traiesc zi de zi femeile in patriarhat. Sigur ca nu reducem totul la gene si comportament innascut, pentru ca asta e omul, dar se pare ca oamenii de stiinta de acum, ca si (pseudo)filosofii au uitat, sfideaza instinctele, animalitatea. Omul e un animal, fara indoiala, dar un animal aberant care denatureaza la maximum, fata de alte animale,, chiar inrudite, instinctele, comportamentele inascute. Dar intr-o masura mai mica toate mamiferele si animalele cu creier mai mare o fac. Ele se bazeaza in special pe invatare ca sa supravietuiasca. Omul e un animal inadaptabil fara invatare, educatie, Dar bine nu stau nici alte mamifere, care si ele pot fi educate aberant, cum sunt cainii de stana, despre care Darwin spunea ca se cred oi (Originea speciilor). Zborul, vanatoarea, comportamentale sociale complexe sunt invatate. Si ce fac animalele cand invata? Isi calca uneori instinctele. Asta facem cu orice caine care se dreseaza. Ca altfel nu s-ar putea dresa, daca ar fi un automat instnctual. Cainele nu e, dar oamenii sunt, dupa acesti psuedosavanti. Desigur, cand se educa un animal, dar si un om, putem sa ne folosim de instinctele lui, sa le activam pe unele si sa le inhibam pe altele ca procesul de invatare sa decurga mai usor si mai eficient. Care e natura cainelui? Sa fie vagabond la gunoi sau sa se joace cu frisbee? Lupul, stramosul cainelui a evoluat in padure, dar poate trai si altfel. Animalele superioare sunt ca niste instrumente cu coarde care pot vibra la diferite frecvente. Si nu stim ce pot face ele, cum nu stim nici ce poate face un om in alte conditii, in alte lumi. Probabil suntem mult mai mult decat putem sa ne imaginam, cum, la alt nivel (sau nu ?) e valabil si pentru rudelele noastre, mamiferele si unele mai indepartate, pasarile. 

NU putem reduce omul la instincte, de care nu stim cum au aparut de vreme ce nu stim inca mediul original in care au aparut si cand. Si deci nu putem sa facem experimente care sa reconstituie exact conditiile initiale., Si mai mult, mereu pot aparea instincte noi, care au aceeasi valoare in comportament ca si cele vechi,. Cum spunea Lorenz, exista marele parlament al instinctelor. Da, exista. Asa ca nu stim instinctele femeilor si alte barbatilor, pentru ce au fost creati in mod original. De fapt e anti-uman, e  hilar, sa vorbim de asta, cand omul are marea flexibilitate comportamentala. In mod clar, nu am fost creati pentru a citi, a scrie, a ne juca pe calculator. Si sa vanam cu neuroimagistica aceste destine biologice e si mai caraghios. Da, traim timpuri extrem de primitive din punct de vedere filosofic. Ce e grav e ca  nu ne jenam din cauza asta. 

Cateva fraze despre misoginism si biologie

Cum am spus, biologia trebuie sa spuna ceva despre societate. Dar trebuie sa avem mare grija cum o ascultam, mai ales la fiinte ca oamenii. Dar ce mi se pare mie ca spune, ceva cu care filosofii antichitatii si nu numai ar fi fost de acord, este ca tocmai animalitatea din noi, nu partea umana, e de vina pentru asta. O parte din ea, adica.  Vdem bine ca ne pricepem  ca indivizi si ca societate sa disimulam asta foarte bine. Animalittea rea din noi se referea la agresivitate si frica, lupta sau fugi. Agresivitatea naste ierarhii, autoritate. Asta a dus la aparitia patriarhatului in conditii istorice speciale. Din pacate oamenii asculta de autoritate, sunt atrasi de ea si cand nu recunosc. Se vede acum valul de nazism care cuprinde Europa. Acesta a goana instinctiva dupa autoritate, dupa protectia pe care un lider puternic promite ca o ofera. De cele mai multe ori liderul ala te duce la dezastru sau la moarte, dar pe moment te face sa te simti mai bine. Acest sistem al autoritatii, fricii este ceea ce mentine patriarhatul si da nastere la nazism si alti pui ai patrairahtului. Faci clanuri pe diferente baze, iar baza genetica e una puternica, desi acum e mai voalata. Genul, la care adera copiii mici, instinctiv, fara sa stie cauza lui, adica sexul, se inscrie tot in aceasta categorie, E mai bine sa fie intr-o banda, intr-un trib, decat singur. Cordelia Fine mentioneaza si ea asta, acest instinct conformist la copiii mici, de gradinita, chiar mai mici. Acest fenomen conduce la patriarhat. Celor care le e frica vor sa se simta protejati, altii profita si vor sa domine. De cele mai multe ori nu in scopuri bune si progresiste. Fenomenul se vede usor in zonele de conflict, unde oamenii sunt indoctrinati sa moara pentru cauze hilare. 

Patriarhatul se mentine pentru ca unii vor sa domine, iar unele se tem si vor lider, protectie. Unii vor sclave, si o sclava femeie e usor de obtinut, avantajele sunt mari, iar altele vor sa se simta protejate. Asta le e foarte greu sa inteleaga feministelor, cum am mai spus. Pentru ca in general oamenii progresisti, umanisti, contesta autoritatea, asta e progresul, contestarea autoritatii, ca si contestarea altor instincte care conduc la ierarhii, autoritate, violenta. Dar asta e poate unul dintre cele mai puternice. Contestarea autoritatii ca atare e ceea ce diferentiaza Occidentul de alte culturi. Nu contestam anumiti lidei, ci insasi autoritatea, mecanismul ei. Nu vorbim de conditiile speciale, norocul istoric, urmat de toate razboaiele si crimele care l-au urmat pana ca azi sa traim intr-o societate care macar formal are idealul contestarii autoritatii...naturale (adica a fortei brute, a violentei). In aceste conditii, sa urasti femeile e simplu pentru ambele sexe; ai un tap ispasitor pe care il impodobesti cu orice defecte vrei, in functie de cultura si epoca. Nu te costa pentru ca nu au putere, iar in continuare te simti bine pentru ca iti imaginezi ca traiesti intr-o lume buna, adica predictibila si ofertanta de recompense. 

Cum autoritatea a imbracat apoi dreptul divin, nu pe cel al sabiei, in cursul istoriei, asa si misoginismul imbraca noi si noi forme. Dupa ce au ars vrajitoaele, dupa ce au distrus cultura femeilor, iar ele tot se ridica, anglo-saxonii (si nu numai) inventeaza altceva, alte metode de a le limtia femeilor accesul la bani si putere reala, deci de a le mentine ca sclave, eventual de lux. E absolut clar ca la anumite niveluri ale societatii, foarte jos si foarte sus, femeilor trebuie sa le fie cel mai greu. Foarte jos socio-economic e un nivel redus de educatie, saracie, violenta, data de agresivitatea ridicata din cauza frustrarilor. Acolo femeile au parte de misoginism brutal, nedisimulat. La nivel foarte inalt social, adica politiceini si CEO, acolo e fieful psihopatilor care se lauda cu lipsa lor de empatie si raceala gandirii logice. Intr-adevar, exista studii care arata ca psihopatii se regasesc intr-o mai mare proportie in unele domenii, si sunt suprareprezentati ca CEO. Cand am vorbit cu cineva despre misoginismul lui Nixon, mi s-a raspuns "Ce crezi ca era Nixon, un psihopat ca toti politicienii de succes!" Chirurgia si psihopatia fac casa buna, de asemenea, de aceea ne asteptam, cum bine se confirma, la putine femei in acest domeniu. Cele care au fost acolo vorbesc despre o hartuire intensa, descurajare fatisa etc. Cu alte cuvinte, lipsa de empatie a barbatilor care ajung in unele posturi cheie, dar sigur, si patriarhatul care incurajeaza aceste atitudini, ar fi de vina pentru excluderea femeilor, ci nu naturaa lor "empatica" feminina.

Ce se poate face in acest sens, inafara de ridicarea constiintei femeilor, dar nu numai, e sa mergem inainte, dar si la originea societatii occidentale, cu toate defectele ei, de fapt la contestarea autoritatii "naturale". Etapa urmatoare a umanismului si liberalismului ar fi un feminism radical. De fapt eliberarea femeilor, distrugerea patriarhatului trebuia sa aiba loc de foarte mult timp. Dar ne intoarcem la razboaie si alte asemenea. Rezistenta a fost mare la orice pas inainte. Totusi, defectele societatii noastre nu vin de la umanism si de la liberalism, ci de la inconsistenta lor, la devierile lor. Exista un singur drum: inainte. Inapoi am vazut cum e, si vedem in fiecare zi.  

Continue Reading

Din nou despre mentalitatile din Romania. E nevoie de jurnalul unei feministe?

Romania e o tara interesanta, cel putin la prima vedere. Nu numai ca e tara cu cea mai mica reprezentare a femeilor din UE (tara in care ar trebui sa fie cele mai proaste femei, daca asta e rezultatul), dar si tara in care nu numai politicienii, recrutati dintre indivizi profund corupti, dar si oamenii de pe strada, mai ales si femeile, par sa sufere de misoginism.

Nu are rost sa cautam cauze obscure. Cauza e incultura civica dusa la extrem, nu numai din cauza mostenirii deceniilor de comunism, dar a unei mosteniri mult mai vechi. Lipsa unei societati civile reale isi spune cuvantul. Cunostintele tehnice si stiintifice se pot acumula prin scoala, dar intelegerea societatii, conturarea unor idei politice si sociale, a unor dorinte, e foarte dificila, cere mai mult decat educatie scolara, si aceea atat de deficitara in sistemul de invatamant din tara noastra. In Romania oamenii nu stiu la propriu "pe ce lume traiesc", adica nu stiu nimic despre societate, cum functioneaza ea, unde se situaza fata de declaratiile politicienilor, fata de legi etc. Nu stim ce ni se intampla. E normal ca femeile sa nu stie nici ele cine sunt, care sunt interesele lor. Nu stiu ca sunt exploatate, ca cele mai multe dintre ele practica prostitutia mascata (stau cu barbati care chiar daca nu le bat si ofenseaza in mod deschis, sunt dependente de castigul lor, si nu le vine usor sa-i paraseasca din motive materiale), au sanse mici sa se realizeze pe plan profesional, sa fie independente financiar, sa aiba viata personala reala. Sa aiba o viata, pe scurt. Femeile de la noi nu au o viata, dar nici nu pretind una. Nu stiu de unde le vine problema. Cauza-efect e complicata, e adevarat, mai ales cand nu ai de unde sa apuci fenomenele, cand nu ai baza in acel domeniu. Femeile de la noi nu sunt cu nimic mai sus decat superstitiosii care se tem de vrajitorie si sunt gata sa ucida copii pentru ca sa nu se mai imbolnaveasca de SIDA. Ele discriminate, dar vad asta. Cum altfel se poate spune cand nu vad

M-am gandit de mult, inspirata de articolele citite, de postarile de pe net, ca oamenii nu stiu ce e feminismul, ca oamenii nu stiu cum traieste, cum simte, ce gandeste, o femeie care provine din altfel de mediu, o femeie care nu a fost crescuta cu ideea ca se realizeaza daca isi gaseste un sot si face copii, ci ca e nevoie de realizarea propriilor vise pentru asta. Poate ar trebui sa vorbesc despre propriile experiente ca femeie crescuta in astfel de mediu.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/de-ce-nu-vor-romanii-femei-premier-si-presedinte-258043.html

Continue Reading

Roamancele- cele mai proaste femei din Europa? De ce?

“Presupun ca romanii cred sincer ca au cele mai proaste femei din Europa”. Declaratia apartine Mihaeilei Miroiu, profesor la SNSPA, cunoscuta prin prin contributia la problematica feminista in tara noastra, in cadrul dezbaterilor care au avut loc 29 aprilie la Institutul de Studii Populare (fundaţie a PD-L), „Vină sau virtute: ce caută femeile în politica românească?”.
Iniţiatoarea şi moderatoarea acestui eveniment a fost Andreea Paul Vass, consilieră a Primului Ministru. alături de care au mai luat cuvântul Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA, Peter Eckstein Kovacs, consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, sociolog, şi Gabriel Andreescu, profesor şi reprezentant al Centrului de Studii Internaţionale.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/150860/Romanii-presupun-ca-au-cele-mai-proaste-femei-din-Europa.html

De ce reprezentarea femeilor din Romania este atat de slaba in politica? Pentru ca oamenii politici sunt de o anumita calitate in Romania. Promovarea in politica nu se face pe baza de competente, ci de cardasii, de furat impreuna, eventual. Femeile nu pot intra in gastile politicienilor barbati decat ca fiice, neveste ale prietenilor sau amante. De aceea nu numai ca nu se promoveaza femei in politica, dar cele care se promoveaza sunt adesea nulitati. Nu discut exceptiile, desi ma intreb sincer cum au reusit sa ajunga acolo, ce noroc au avut. Dar norocul e un factor care apare intotdeauna, dar e greu de cuantificat de cele mai multe ori.
Rolul unei femei intr-o societate reflecta nivelul de dezvoltare a acelei societati. De fapt, lucrurile sunt si mai dure decat par. Aspectul unei societati depinde de tipul de oameni care iau deciziile importante, de calitatea acestor oameni. La noi se cunoaste calitatea oamenilor care impart puterea...
De ce se intampla acele derapaje incredibile ale drepturilor omului, in special ale femeilor, in societatile fundamentaliste musulmane? Pentru ca o categorie de oameni de o calitate execrabila au acces la putere. Acestia sunt corupti, societatile nedemocratice colcaie de coruptie. E binecunoscut faptul ca fundamentalismul s-a adancit in ultimele decenii in unele tari musulmane deoarece conducatorii (ereditari) voiau sa fie lasati in pace, si de aceea dadeau mana libera liderilor religiosi. Situatia dezastruoasa a femeilor s-a adancit din acest motiv...
Dar in Romania exista democratie, legi democratice (cu criticile de rigoare), nu insa si exercitiu democratic. De ce nu ne ducem sa luam de maneca politicienii pe care i-am votat? Asta e rolul lor, sa voteze pentru noi in parlament.

Continue Reading

Despre

In Romania, daca scrii o carte, duci manuscrisul la editura, apoi, peste cateva luni sau chiar cativa ani, daca ai noroc, cartea apare in foi si coperte. In alte parti, autorii intai incearca sa isi faca reclama, isi fac bloguri, astfel incat atunci cand cartea apare, cititorii sunt deja pe faza. Voi incerca sa import acest sistem si in Romania.

Despre ce e vorba ?

Aceasta carte este in primul rand despre natura umana, societatile umane, despre relatiile interumane, despre diferente culturale, despre vise si fericire. Dar mai ales despre femei, despre conditia feminina in diverse culturi. Se poate spune ca e o carte militanta feminista. Se incearca chiar o redefinire a unor relatii interumane pe baze postmoderne.

Are legatura cu realitatea ?

Intr-un fel se poate spune ca da. Cu greu se poate spune ca e metafictiune, personajul principal masculin e fictiv, dar e inspirat de un tip pe care nu il voi cunoaste niciodata probabil. Unul din acei tipi care ne fac sa visam, dar carora nu le stim nici macar numele, cu care am schimbat cateva cuvinte, sau poate doar o privire. Din nefericire, nu am schimbat nici macar o privire cu cel care a inspirat acest personaj.

Dar pentru autenticitate, foarte multe replici pe care i le atribui sunt reale. Ele apartin unor persoane reale (diferite) din cultura personajului din carte. Unele dintre acestea sunt chiar fotbalisti care joaca in campionatul de fotbal din Romania.

Contine sex ?

E greu sa vinzi o carte fara sex sau romantism. Da, contine mult sex, dar sex din perspectiva femeilor. Sex cu si pentru femei, daca vreti. E greu sa creezi tensiune sexuala fara a cadea in pornografie. Aceasta carte are aceasta ambitie. Intentia a fost de a exprima senzualitate fara nicio tangenta cu vulgaritatea.

Cartea aceasta materializeaza una dintre cele mai cunoscute fantezii sexuale feminine: sexul cu Africani. De fapt e povestea unei pasiuni devastatoare dintre o femeie foarte « Europeana » si un tanar African.

Chiar daca e vorba de o fantezie sexuala feminina, barbatii care citesc aceasta carte ar trebui sa se simta invidiosi pe conditia feminina, dar si surprinsi, daca nu mandri de senzatiile si sentimentele pe care le pot trezi. Astea au fost intentiile autoarei, rezultatul se va vedea...Oricum, exista si un personaj masculin (alb) care are o relatie cu o Asiatica, o fantezie comuna in Occident.

« Ce a vrut sa exprime autorul ? »

In scoala generala ni se spunea « autorul a vrut sa exprime asta si asta ». In orice lucrare epica, autorul foloseste personajele pentru a exprima ceea ce doreste. O carte buna are un mesaj mai mult sau mai putin filosofic. Mesajul pe care am vrut sa il transmit prin aceasta carte este de fapt naivitatea occidentalilor care cred in universalitatea valorilor lor, care nu reprezinta mai mult decat niste ciudatenii plicticoase pentru cei apartinand altor culturi. Ideea cartii, care mi-a venit in urma cu cativa ani, a fost inspirata de razboiul contra terorismului. Incearca sa arate si geneza valorilor occidentale, conditiile istorice si poate chiar biologice care au contribuit la aparitia acestei lumi unice in care noi avem norocul sa traim si sa ii apartinem. O lume ale carei valori au fost cucerite cu multe eforturi si sacrificii, dar care poate disparea in orice moment in oceanul societatilor umane « normale », pentru care toate aceste valori sunt la fel de exotice cum sunt pasarile paradisului pentru noi, dar nici pe departe atat de admirate. Ca Occidentali avem datoria, chiar daca putini dintre noi realizeaza asta, de a mentine si de a dezvolta aceste valori. Cel mai important si mai valoros produs al Occidentului este democratia. Ar trebui sa il distribuim in cat mai multe tari ale lumii, asa cum distribuim Coca Cola. Din nefericire, misionarismul democratic nu e asa de dezvoltat cum este misionarismul religios.

Unde se petrece actiunea ?

Actiunea se petrece in Europa (Germania, Romania, Grecia) si in Africa, Cameroon. Sigur, fiecare loc are o incarcatura simbolica. Germania e locul unde valorile Occidentale au fost poate cel mai grav puse in pericol, Romania e o tara Europeana originala tocmai prin gradul ridicat de banalitate culturala (in Romania gasesti orice, dar nimic special), iar Grecia e locul de unde a pornit totul. Am ales Cameroon ca tara Africana, pentru ca este numita « Africa in miniatura » datorita geografiei, dar si culturii, mai precis multitudinii de culturi.

Care e stilul ?

Stilul s-ar putea numi « roman- blog ». Adica transcrie gandurile spontane ale personajului principal declansate de evenimentele la care ia parte dupa modalitatea unui jurnal modern online, adica limbajul este plin de neologisme foarte actuale. Profunzimea sentimentelor, dar si perenitatea temelor, al trebui insa sa transceada actualitatea.

Abordarea stilistica porneste de la ideea ca tot ce e la scara mare e magnific, chiar daca acelasi lucru la scara mica e indecent sau patetic. Daca te vaieti la un om, esti patetic, daca te vaieti la un milion esti extraordinar.

Continue Reading