Se stie bine ca femeile au fost adesea principalul dusman al propriei emancipari. Da, ele s-au opus adesea masurilor de emancipare. Mustafa Kemal, in incercarea de a moderniza Turcia, un bastion al secularismului pana in zilele noastre, a desfiintat haremurile si a interzis valul islamic, masura valabila in continuare in institutiile publice. Numai ca unele femei s-au intors in haremuri, pentru ca nu stiau sa traiasca altfel. La fel cum aborigenii din Africa de Sud regreta Apartheidul.
Dar nu e numai atat, nu e numai incapacitatea unei persoane care a fost educata si a trait in puscarie de a se descurca in libertate. E mai mult. E un raport dur costuri/beneficii pe care unii dintre noi, contrar credintei idealistilor si umanistilor, o minoritate intotdeauna, dar candva bine reprezentati intre cei cu acces la educatie si capacitatea de a se exprima, ni-l facem. Idealistii si umanistii pornesc de la premiza ca oamenii au vise, vor ce e mai bun si frumos pentru ei. Norocul a fost ca ideile lor s-au impus pentru ca altii, mai putin onesti si cu o viziune mai putina larga, dar si mai putin onesta, ori nu stiau sa scrie, ori se ocupau cu alte lucruri, cum ar fi banii, si nu aveau timp sa scrie filosofie care sa le apere interesele.
In realitate nu e asa, oamenii nu sunt cum ii vad umanistii. Cei mai multi vor sa traiasca in matrix, vor sa nu aiba probleme, sa supravietuiasca, sa nu-si bata capul cu idealuri. Femeile nu fac exceptie, mai ales ca pentru ele eforturile sunt si mai mari, avand in vedere existenta patriarhatului, cand e vorba sa-si implineasca visele. Dorintele unor femei de a se emancipa, de a ocupa functii importante, de a munci inafara casei, de a schimba lucrurile in societate, de a fi apreciate pentru creierul lor, nu pentru castitate si aspect fizic, le impieteaza altor femei sansa de a supravietui, nu de a fi fericite.
Imaginati-va ca sunteti o femeie fara niciun talent deosebit, care nu poate obtine succes profesional real, care arata insa bine. Va dori ea ca frumusetea sa fie mai putin apreciata decat inteligenta? NU. Imaginati-va ca sunteti o femeie fara talent, dar pe care nu o intereseaza sexul in mod deosebit. Va dori ea ca lumea sa nu mai puna niciun pret pe castitate? Castitatea e ceea ce ea poate vinde, e asigurarea ei pentru o viata mai buna. Pentru ea barbatii, sentimentele pe care un partener le poate avea pentru ea, nu sunt atat de importante cum sunt pentru altele.
Feminismul in forma clasica, aceea care a inceput lupta sufragetelor, dorinta de succes social, politic, material, se adreseaza unei minoritati feminine, asa cum si dorinta succesului social obtinut pe baza meritului se adreseaza unei minoritati din societate, feminine si masculine. Feministele "originale" sunt surorile, mamele, fiicele liberalilor adepti ai unei meritocratii ipotetice, oameni care voiau o societate cu sanse egale pentru toti in care oamenii sa poata lupta pentru a schimba lucrurile, iar succesul sa fie obtinut exclusiv pe baza meritelor. O astfel de societate ar fi frumoasa, desi e foarte greu de realizat, dar oare ar multumi pe toata lumea?
Credem, si pe buna dreptate, ca opresiunea e rea. Si e. Dar daca nu e foarte dureroasa, unii gasesc avantaje in situatia lor. Uitam ca inafara de suferinta adusa de privarea de libertate, de posibilitatea de a ne satisface necesitatile, oricare ar fi acelea, fie bazale, fie nu, exista suferinta data de lupta pentru a le satisface. Cand unele necesitati, pentru a fi satisfacute, necesita mult consum energetic, mult stress, pentru unii e mai usor sa renunte la ele. Nu vorbim de societatea care oprima, care face lucrurile imposibile sau greu de realizat. Aici e vorba de patriarhat, dar lucrurile se pot transfera si la alte situatii. Dar uneori e mai greu sa schimbi situatia sau sa lupti pentru ceva mai bun decat sa te adaptezi, sa gasesti mici portite de indulcire a ei.
Asta se intampla cu multe femei in patriarhat. Raportat la situatia lor actuala, multe femei considera (sau doar simt?) ca a lupta pentru a schimba situatia, mai mult chiar daca ar reusi, rezultatul nu le-ar fi favorabil. Recompensele nu ar fi pe masura eforturilor. Asa ca e mai bine sa ramana unde sunt sau sa isi creeze sisteme prin care sa obtina avantaje in situatia actuala.
Daca iei in considerare numarul mare de femei din culturile musulmane, fie ca sunt in tarile de origine sau imigrante in Europa, de exemplu, care poarta haine care sa le ateste apartenenta religioasa. Vezi femei tinere cu basma frumos impaturita, rochii sau paltoane lungi pana in pamant, fara a lua in considerare si femeile complet acoperite, carora li se vad doar ochii, de multe ori intens machiati. Numarul lor e mult mai mare decat acum 20 ani, de exemplu.
Ce semnalizeaza aceste femei? Modestie? Modestia e mai evidenta la femeile imbracate simplu, fara machiaj, care denota activitate, prietenie, naturalete. Contrar a celor care se cred, in Coran nu scrie nici macar un cuvant despre "valul islamic". Dar scrie despre modestie, se pare. O feminista e mai corecta religios decat o femeie intens machiata acoperita. Interesant e ca valul e ceva foarte vechi, mult inainte de Islam. Epopeea lui Ghilgames vorbeste despre o femeie, hangita, care umbla acoperita cu un val. Valul era purtat de nobile, dar nu de sclave si de femeile din popor. Era un semn de distinctie. Si in Occident, femeile, pana recent, purtau valuri transparente, elegante. Inclusiv imparateasa Sissi purta asa ceva cand a fost ucisa. Femeile bogate se ascundea in spatele valurilor, nu numai pentru a nu fi recunoscute, dar si pentru a parea altceva, a-si masca defecte, de exemplu.
Femeile care poarta semnele religiei semnalizeaza, as putea sa cred, disponibilitatea de a furniza castitate. Departe de a fi modeste, ele sunt mai sexualizate decat femeile lejer imbracate. Ele atrag atentia asupra lor, asupra sexualitatii lor, pe care o subliniaza si o valorifica mai mult decat alte femei, poate chiar mai mult decat cele care poarta haine sumare, sexy. Senzatia e ca ele vor sa spun cat de pretioasa e sexualitatea lor pentru ele, cat de scumpa e, si prin urmare, cat de dur o negociaza. Castitatea unei femei mature sexual e o forma de obsesia fata de propriul sex, fata de propria sexualitate, care nu e naturala. Castitatea e obsesie de sine si obsesie sexuala. Nu are nimic de-a face cu modestia. Imi aduc aminte de un dialog din "Gervaise" al lui Emile Zola. O femeie din clasa muncitoare spune cu modestie ca nu e cucoana care pretinde ca nu vrea sa faca dragoste. Pentru acea femeie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care oamenii din clasa muncitoare avea o sexualitate libera, spre deosebire de burghezie, afisarea castitatii era o forma de infatuare. Si asta era probabil si pentru femeile bogate din Mesopotamia care purtau val. Sexualitatea lor greu de atins era ceva rar si scump, neaccesibil tuturor barbatilor.
Personal m-as simti jenata de a face caz de propria sexualitate, aici intrand si obsesia violului. Mi s-ar parea ciudat sa cred ca barbatii ma doresc atat de mult, fie si in mod agresiv. Femeile care vor sa vanda altceva, care vor sa atraga cu altceva, in speta cu inteligenta, moralitatea si sensibilitatea lor, nu isi subliniaza sexualitatea ascunzand-o, facand-o deci scumpa, pretioasa. Asa sunt unele feministe, multe dintre ele. Am spus si cu alte ocazii, ca multe femei nu sunt suficient reprezentate de feminismul actual, si aici ma refer la cel radical, singurul feminism real, care ia in seama patriarhatul. Era vorba de cele heterosexuale. Dar femeile care fac caz de castitate, frumusete etc, sunt si ele tot femei. Si ele trebuie cumva intelese si reprezentate.
Intorcandu-ne la femeile din culturile islamice, am putea vorbi de un fel de emancipare. Femeile acestea isi exprima de fapt sexualitatea. Ele se pun in valoare in felul lor. Nu putem cere ca toate femeile sa se poarte in acelasi fel. Poate aceste societati nu sunt atat de uniformizate precum cea occidentala. Poate oamenii nu sunt adusi la acelasi numitor fortat. Poate castele se exprima si in acest fel. Poate castele au ceva bun in ele, atunci cand nu sunt verticale, ci orizontale. Oamenii sunt diferiti, se identifica in mod diferit, au interese diferite, ofera lucruri diferite.
Am putea crede ca inmultirea valurilor este o forma de emancipare feminina in unele culturi? Pare uimitor ca exista feministe musulmane, ca unele feministe occidentale se convertesc la Islam. Sigur, daca e vorba de ceva liber, alegere cat de cat personala, putem sa ne gandim la posibilele avantaje.
Poate aceste femei au o strategie de reusita sociala. Sigur, nu putem vorbi de reusita sexuala, cand sexualittea nu e libera si exploratoare. Dar unele femei au interes redus fata de sex cu barbati. Si nu e de mirare de ce. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati e infima, ca sa nu mai vorbim de pericole psihologice, dar chiar si fizice.
E in acest fel sexualitatea libera un avantaj pentru toate femeile? Intr-o societatea patriarhala, chiar blanda, nu. Sinceritatea Antichitatii ne ofera iarasi indicii. Daca nu esti o curtezana, adica o femeie inteligenta si fermecatoare, cu o sexualitate accentuata si recompensanta, nu prea ai avantaje. Frustrarea, propria devalorizare, cand nu sunt chiar traume psihologice si chiar fizice, sunt garantate femeilor din societatile care incurajeaza libertatea sexuala. O incurajeaza sau o impun in interesul barbatilor? Probabil a doua varianta. Sunt curioasa daca in societatile islamice sunt atatea femei tinere care sufera de anorexie sau obeze, adica obsedate cu propria aparitie, capacitate de a fi atragatoare fizic, de a crea erectii rapide. Probabil, nu.
Libertatea sexuala e pentru curtezane, celalte femei trebuie sa aiba alternative. Diferite, variate, care pot fi semnalizate in diverse feluri. Sanse si retete pentru toata lumea. Dar cu o conditie: libertatea femeilor. Occidentalizarea fortata din Iran, de pe timpul sahului, care a produs atata suferinta, a fost tot opresiune. Sa fie opresiune si obligativitatea tuturor femeilor de a fi sexy, de a fi apte pentru sex pentru toti barbatii? Sigur ca e.
Pana la urma, pe timpul lui Ghilgames, societatea era mai complexa, cel putin din punct de vedere sexual.
Dar nu e numai atat, nu e numai incapacitatea unei persoane care a fost educata si a trait in puscarie de a se descurca in libertate. E mai mult. E un raport dur costuri/beneficii pe care unii dintre noi, contrar credintei idealistilor si umanistilor, o minoritate intotdeauna, dar candva bine reprezentati intre cei cu acces la educatie si capacitatea de a se exprima, ni-l facem. Idealistii si umanistii pornesc de la premiza ca oamenii au vise, vor ce e mai bun si frumos pentru ei. Norocul a fost ca ideile lor s-au impus pentru ca altii, mai putin onesti si cu o viziune mai putina larga, dar si mai putin onesta, ori nu stiau sa scrie, ori se ocupau cu alte lucruri, cum ar fi banii, si nu aveau timp sa scrie filosofie care sa le apere interesele.
In realitate nu e asa, oamenii nu sunt cum ii vad umanistii. Cei mai multi vor sa traiasca in matrix, vor sa nu aiba probleme, sa supravietuiasca, sa nu-si bata capul cu idealuri. Femeile nu fac exceptie, mai ales ca pentru ele eforturile sunt si mai mari, avand in vedere existenta patriarhatului, cand e vorba sa-si implineasca visele. Dorintele unor femei de a se emancipa, de a ocupa functii importante, de a munci inafara casei, de a schimba lucrurile in societate, de a fi apreciate pentru creierul lor, nu pentru castitate si aspect fizic, le impieteaza altor femei sansa de a supravietui, nu de a fi fericite.
Imaginati-va ca sunteti o femeie fara niciun talent deosebit, care nu poate obtine succes profesional real, care arata insa bine. Va dori ea ca frumusetea sa fie mai putin apreciata decat inteligenta? NU. Imaginati-va ca sunteti o femeie fara talent, dar pe care nu o intereseaza sexul in mod deosebit. Va dori ea ca lumea sa nu mai puna niciun pret pe castitate? Castitatea e ceea ce ea poate vinde, e asigurarea ei pentru o viata mai buna. Pentru ea barbatii, sentimentele pe care un partener le poate avea pentru ea, nu sunt atat de importante cum sunt pentru altele.
Feminismul in forma clasica, aceea care a inceput lupta sufragetelor, dorinta de succes social, politic, material, se adreseaza unei minoritati feminine, asa cum si dorinta succesului social obtinut pe baza meritului se adreseaza unei minoritati din societate, feminine si masculine. Feministele "originale" sunt surorile, mamele, fiicele liberalilor adepti ai unei meritocratii ipotetice, oameni care voiau o societate cu sanse egale pentru toti in care oamenii sa poata lupta pentru a schimba lucrurile, iar succesul sa fie obtinut exclusiv pe baza meritelor. O astfel de societate ar fi frumoasa, desi e foarte greu de realizat, dar oare ar multumi pe toata lumea?
Credem, si pe buna dreptate, ca opresiunea e rea. Si e. Dar daca nu e foarte dureroasa, unii gasesc avantaje in situatia lor. Uitam ca inafara de suferinta adusa de privarea de libertate, de posibilitatea de a ne satisface necesitatile, oricare ar fi acelea, fie bazale, fie nu, exista suferinta data de lupta pentru a le satisface. Cand unele necesitati, pentru a fi satisfacute, necesita mult consum energetic, mult stress, pentru unii e mai usor sa renunte la ele. Nu vorbim de societatea care oprima, care face lucrurile imposibile sau greu de realizat. Aici e vorba de patriarhat, dar lucrurile se pot transfera si la alte situatii. Dar uneori e mai greu sa schimbi situatia sau sa lupti pentru ceva mai bun decat sa te adaptezi, sa gasesti mici portite de indulcire a ei.
Asta se intampla cu multe femei in patriarhat. Raportat la situatia lor actuala, multe femei considera (sau doar simt?) ca a lupta pentru a schimba situatia, mai mult chiar daca ar reusi, rezultatul nu le-ar fi favorabil. Recompensele nu ar fi pe masura eforturilor. Asa ca e mai bine sa ramana unde sunt sau sa isi creeze sisteme prin care sa obtina avantaje in situatia actuala.
Daca iei in considerare numarul mare de femei din culturile musulmane, fie ca sunt in tarile de origine sau imigrante in Europa, de exemplu, care poarta haine care sa le ateste apartenenta religioasa. Vezi femei tinere cu basma frumos impaturita, rochii sau paltoane lungi pana in pamant, fara a lua in considerare si femeile complet acoperite, carora li se vad doar ochii, de multe ori intens machiati. Numarul lor e mult mai mare decat acum 20 ani, de exemplu.
Ce semnalizeaza aceste femei? Modestie? Modestia e mai evidenta la femeile imbracate simplu, fara machiaj, care denota activitate, prietenie, naturalete. Contrar a celor care se cred, in Coran nu scrie nici macar un cuvant despre "valul islamic". Dar scrie despre modestie, se pare. O feminista e mai corecta religios decat o femeie intens machiata acoperita. Interesant e ca valul e ceva foarte vechi, mult inainte de Islam. Epopeea lui Ghilgames vorbeste despre o femeie, hangita, care umbla acoperita cu un val. Valul era purtat de nobile, dar nu de sclave si de femeile din popor. Era un semn de distinctie. Si in Occident, femeile, pana recent, purtau valuri transparente, elegante. Inclusiv imparateasa Sissi purta asa ceva cand a fost ucisa. Femeile bogate se ascundea in spatele valurilor, nu numai pentru a nu fi recunoscute, dar si pentru a parea altceva, a-si masca defecte, de exemplu.
Femeile care poarta semnele religiei semnalizeaza, as putea sa cred, disponibilitatea de a furniza castitate. Departe de a fi modeste, ele sunt mai sexualizate decat femeile lejer imbracate. Ele atrag atentia asupra lor, asupra sexualitatii lor, pe care o subliniaza si o valorifica mai mult decat alte femei, poate chiar mai mult decat cele care poarta haine sumare, sexy. Senzatia e ca ele vor sa spun cat de pretioasa e sexualitatea lor pentru ele, cat de scumpa e, si prin urmare, cat de dur o negociaza. Castitatea unei femei mature sexual e o forma de obsesia fata de propriul sex, fata de propria sexualitate, care nu e naturala. Castitatea e obsesie de sine si obsesie sexuala. Nu are nimic de-a face cu modestia. Imi aduc aminte de un dialog din "Gervaise" al lui Emile Zola. O femeie din clasa muncitoare spune cu modestie ca nu e cucoana care pretinde ca nu vrea sa faca dragoste. Pentru acea femeie din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in care oamenii din clasa muncitoare avea o sexualitate libera, spre deosebire de burghezie, afisarea castitatii era o forma de infatuare. Si asta era probabil si pentru femeile bogate din Mesopotamia care purtau val. Sexualitatea lor greu de atins era ceva rar si scump, neaccesibil tuturor barbatilor.
Personal m-as simti jenata de a face caz de propria sexualitate, aici intrand si obsesia violului. Mi s-ar parea ciudat sa cred ca barbatii ma doresc atat de mult, fie si in mod agresiv. Femeile care vor sa vanda altceva, care vor sa atraga cu altceva, in speta cu inteligenta, moralitatea si sensibilitatea lor, nu isi subliniaza sexualitatea ascunzand-o, facand-o deci scumpa, pretioasa. Asa sunt unele feministe, multe dintre ele. Am spus si cu alte ocazii, ca multe femei nu sunt suficient reprezentate de feminismul actual, si aici ma refer la cel radical, singurul feminism real, care ia in seama patriarhatul. Era vorba de cele heterosexuale. Dar femeile care fac caz de castitate, frumusete etc, sunt si ele tot femei. Si ele trebuie cumva intelese si reprezentate.
Intorcandu-ne la femeile din culturile islamice, am putea vorbi de un fel de emancipare. Femeile acestea isi exprima de fapt sexualitatea. Ele se pun in valoare in felul lor. Nu putem cere ca toate femeile sa se poarte in acelasi fel. Poate aceste societati nu sunt atat de uniformizate precum cea occidentala. Poate oamenii nu sunt adusi la acelasi numitor fortat. Poate castele se exprima si in acest fel. Poate castele au ceva bun in ele, atunci cand nu sunt verticale, ci orizontale. Oamenii sunt diferiti, se identifica in mod diferit, au interese diferite, ofera lucruri diferite.
Am putea crede ca inmultirea valurilor este o forma de emancipare feminina in unele culturi? Pare uimitor ca exista feministe musulmane, ca unele feministe occidentale se convertesc la Islam. Sigur, daca e vorba de ceva liber, alegere cat de cat personala, putem sa ne gandim la posibilele avantaje.
Poate aceste femei au o strategie de reusita sociala. Sigur, nu putem vorbi de reusita sexuala, cand sexualittea nu e libera si exploratoare. Dar unele femei au interes redus fata de sex cu barbati. Si nu e de mirare de ce. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati e infima, ca sa nu mai vorbim de pericole psihologice, dar chiar si fizice.
E in acest fel sexualitatea libera un avantaj pentru toate femeile? Intr-o societatea patriarhala, chiar blanda, nu. Sinceritatea Antichitatii ne ofera iarasi indicii. Daca nu esti o curtezana, adica o femeie inteligenta si fermecatoare, cu o sexualitate accentuata si recompensanta, nu prea ai avantaje. Frustrarea, propria devalorizare, cand nu sunt chiar traume psihologice si chiar fizice, sunt garantate femeilor din societatile care incurajeaza libertatea sexuala. O incurajeaza sau o impun in interesul barbatilor? Probabil a doua varianta. Sunt curioasa daca in societatile islamice sunt atatea femei tinere care sufera de anorexie sau obeze, adica obsedate cu propria aparitie, capacitate de a fi atragatoare fizic, de a crea erectii rapide. Probabil, nu.
Libertatea sexuala e pentru curtezane, celalte femei trebuie sa aiba alternative. Diferite, variate, care pot fi semnalizate in diverse feluri. Sanse si retete pentru toata lumea. Dar cu o conditie: libertatea femeilor. Occidentalizarea fortata din Iran, de pe timpul sahului, care a produs atata suferinta, a fost tot opresiune. Sa fie opresiune si obligativitatea tuturor femeilor de a fi sexy, de a fi apte pentru sex pentru toti barbatii? Sigur ca e.
Pana la urma, pe timpul lui Ghilgames, societatea era mai complexa, cel putin din punct de vedere sexual.