Femeile patriarhale nu exista ca femei

Am mai spus ca feministele nu inteleg femeile patriarhale. adica acele femei care s-au opus intotdeauna emanciparii femeilor, acele femei care au protejat si protejeaza cultura patriarhala inca mai bine decat barbatii. Se stie ca femeile sunt pastratoarele traditiilor. Turcii otomani stiau asta, si cand voiau sa deznationalizeze un popor, asteptau femeile batrane sa moara. Occidentalii erau mai de actiune, le ajutau sa ajunga acolo prin numeroasele vanatori de vrajitoare.

Andrea Dworkin a mai scris despre aceste femei, pe care le numeste "femei de dreapta" (right-winged women). Eu le numesc frumos si simplu, "femei patriarhale", pentru ca asta sunt, mentin patriarhatul, il sprijina, il salveaza de fiecare data cand e in pericol. Tot ele sunt cele mai mari adeversare ale feministelor, ele le urasc aproape mai mult decat barbatii misogini. Am spus deja, ele nu o fac numai din frica, asa cum zice Dworkin, ci din interes economic. Ele sunt atat de bine adaptate acestui sistem, in care isi vand unele calitati, cum ar fi lipsa de demnitate, lipsa idealurilor inalte, a moralitatii, a necesitatii afective de a avea relatii profunde, a sexualitatii libere, incat libertatea le-ar pune in incurcatura. Ele ar trebui sa se descurce fara a se comporta ca niste rame. Meritocratia reala le-ar arunca in haos. O lume in care mizeria lor morala nu ar mai fi o calitate le sperie ingrozitor, de-aia urasc feministele, la fel cum incompententii urasc oamenii cu talent, care arata ca se poate si altfel decat prin coruptie.

Dar ce e mai interesant e cum gandesc aceste femei (?). Sunt femei genetic, dar ele nu se identifica drept femei, dispretuiesc femile si ideea de femeie. O discutie recenta, cumulata cu date de istorie, ma face sa patrund in mintea lor. Hillary Clinton vorbea de femei albe, din clasa mijlocie, care au votat cu Trump, nefiind incantate de plata egala la munca egala pentru ambele sexe. Normal! Acea plata egala insemna ca alte femei vor atenta la veniturile care le reveneau sotilor lor, ceea ce le-ar fi afectat economic. Aceste femei, care au acces la mai multe resurse prin intermediul sotilor, se identitifica cu acestia. Da, pare ciudat, dar e real!

Recent, am avut o discutie cu o femeie care spunea ca aceasta campanie #metoo scoate la iveala femei de proasta calitate care acuza pe nedrept barbatii de viol. Ea e femeie, dar si mama de baiat, deci se gandeste si la cealalta parte. Nu am auzit pana acum ca o femeie, afara de mama unuia dintre violatorii din Vaslui, sa spuna asa ceva. Nu-mi imaginez ca mama mea sa vorbeasca in felul asta despre alte femei, gandindu-se la fiul, fratele, sotul ei. Mizeria morala a acestor femei e greu de imaginat. Dar nu si daca ne gandim la istorie, la literatura, unde ele au fost bine descrise.

Aceste femei, precum cainii dresati de mici sa pazeasca oile, care ajung sa se creada oi, se identifica cu barbatii, in special cu fiii lor. Ele vor sa aiba fii, prin ei avand acces la o putere care le e refuzata ca femei. E mai usor sa produci fii decat sa devii o femeie demna, sa devii o persoana demna, care e mandra ca e femeie. Ele nu pot scapa de stigma lor de femei, dar fiii le purifica, asa cum zic si religiile patriarhale. Nasterea de fii le ridica social in patriarhat.

In minte imi vin dialoguri din "Vand de rasarit, vant de la apus" a lui Pearl Buck. O femeie chinezoaica, mai in varsta, prima sotie a unui bogatas de la inceputul secolului XX, neaga orice pasiune intre oamenii de sexe diferite, din partea barbatului fiind dorinta fata de femeie, iar din cea a femeii, dorinta fata de fii. Deci fiii, departe de orice religie abrahamica, elibereaza si innobileaza femeile, la fel cum fiii erau doriti de grecii antici.

In "Pasarea spin", o fiica era, pentru o mama abuzata, o amintire a propriei situatii mizere, de aceea neglijarea ei aproape totala era ceva de inteles. Cui ii pasa de femei, de fiice, cand ele sunt doar oglinda mizeriei mamei, cand nu au nicio sansa in patriarhat? Interlocutoarea mea de ieri a fost insa mai optimista. Factul ca are nepoate o face sa tina in continuare cu femeile, intr-o oarecare masura.

Femeile patriarhale renunta nu numai la identitatea lor, dar si la individualitatea lor. Ele sunt anexe ale familiei, sunt familia lor, nu ele inseele, ca persoane. Sunt cu adevarat sclave ale familiei. Pentru ca ele, pentru ele, in societate, pot obtine putin, asa ca se identifica cu grupul din care patriarhatul le-a impus sa faca parte: familia. Ele nu exista ca individualitati, nu doar ca nu au un nume. ele nu au nici macar o constiinta ca femei. Asa se explica multe din comportamentele acestora.

Aceste femei frecventeaza institutii patriarhale, precum biserica. Dar mai nou, si grupurile ateiste, in care mocneste un misoginism gretos, sunt frecventate adesea de femei care se pretind atee, dar pentru care feminismul e ceva demn de ignorat, daca nu chiar de negat. E acelasi fenomen al adorarii unui zeu misogin, dar de data aceasta zeul e pe pamant, adica barbatul liber, fara ingradiri date de religie.

Atitudinea feministelor radicale, in special a lesbienelor din grupuri radicale, mi se pare cea corecta. Aceste femei patriarhale nu pot fi salvate cu forta, nu trebuie risipita energie pe ele. Energia trebuie concentrata pentru femeile care vor sa se elibereze, care au o constiinta a propriei apartenente la o categorie marginalizata, supusa unor nedreptati flagrante. Numai ca aceste femei se folosesc de drepturile obtinute de feministe, intarindu-si pozitiile patriarhale, adica avand si mai mult acces la resurse pentru ele si familia lor.

Din nefericire pentru ele, aceasta strategie poate fi foarte riscanta. Sotia lui Albert Einstein, Mileva Maric, care l-a ajutat sa-si scrie teoria, daca nu a avut un rol si mai important, cand rudele si prietenii ei o avertizau asupra faptului ca el nu avea de gand s-o treaca pe articole, iar munca ei ramanea necunoscuta, ea declara ca nu are de ce sa-si faca griji. "Wir sind ein Stein", spunea ea. Adica amandoi suntem o piatra. Numai ca actiunile lui arata ca piatra asta s-a spart, ca el a ramas o piatra singura (Einstein), iar ea a avut o viata oribila, zbatandu-se singura in saracie, avand mari probleme cu copiii comuni. Nu te poti baza pe barbati in patriarhat. Esti la mana lor. Dar e greu sa te gandesti departe, e dureros. E mai usor sa crezi in patriarhat, sa crezi in ceea ce face toata lumea, decat sa faci analize care te pot duce la nebunie.

Femeile patriarhale urasc feministele, ele le arata ce sunt, sunt o oglida in care se reflecta fata sordida a patriarhatului si a femeilor care il sustin. E si mai rau cand aceste femei incearca sa ajunga la resurse prin intermediul feminismului, pretinzandu-se feministe. 

Continue Reading

Despre transexualitate feminina (si masculina) in patriarhat

Se vorbeste mult despre transsexualitate, dar mai ales, transgender, adica o persoana simte ca e prinsa intr-un corp de gen opus, ca ea apartine altui gen. Nu stiu care era incidenta acestui transgenderism, care duce acum la tratamente chirurgicale mutilante, la tratamente hormonale riscante, contestate de unii specialisti (care nu fac averi din aceasta problema) inainte de al treilea val de feminism, inainte de impunerea ideii de gen. Nu stim care este in culturile in care se vorbeste mai putin despre gen, in care se face o propaganda mai slaba acestei notiuni. Nu e greu de verificat, si existenta unei corelatii e prea usor de prezis, nicio o casa de pariuri nu ar pune o cota mare pe ea.

Dar ce zice natura despre acest aspect? Ca si in alte cazuri, in care experimente oribile, imorale, au condus la concluzii stiintifice importante, exista si aici o sursa de date, care vine culmea, din societatile puternic patriarhale. Cartea suedezei Jenny Nordberg, "Fetele ascunse din Kabul", foarte documentata nu numai jurnalistic, pentru ca Nordberg este jurnalista, dar si din punct de vedere medical, al teoriilor feministe, arunca un spot gros de lumina peste acest fenomen.

E vorba de un fenomen descris in societatile puternic patriarhale, cum ar fi Afghanistan, Iran sau chiar Albania. In Afghanistan se numeste "basha posh" (probabil in Dari, dialect persan, foarte raspandit in aceasta tara). Despre ce e vorba? Despre nevoia patriarhala a unei familii de a avea fii, pentru ca numai barbatii in patriahat mostenesc rangul, numele si averea. In matriarhat exista aceeasi nevoie, pentru ca femeile mostenesc rangul si averea, dar acolo se pot adopta fete in acest scop. Dar in patriarhat, cum se stie, lucrurile sunt mai dure. Asa ca in unele cazuri, daca o familie a avut numai fete, atunci o fata (a treia, a patra fiica nascuta) primeste rol de baiat cel putin pana la nasterea unui fiu in familie. Ea  se imbraca in haine de baiat, e libera sa se plimbe cu bicicleta si sa se catere in arbori, sa petreaca in compania baietilor si a barbatilor, a rudelor de sex masculin etc. Deci nu simte ea, nu alege ea, rolul ii e atribuit chiar de familia cu puternice mentalitati patriarhale. Interesant e ca nu se mai poate desparti de el, de exemplu cand ajung la maturitate, mai ales daca in familia aceea s-a nascut pana la urma un baiat. Femeile care au vazut cum e sa fii barbat ar face orice sa nu se intoarca la rolul de femeie, pe care una dintre ele il defineste ca pe situatia in care cineva e stapan pe viata ta.

Aceaste experimente arata  clar cum e cu transsexualii, daca nu intotdeauna, macar de multe ori. Diferenta fata de trransexualii din Occident si aceste fete e ca occidetnalilor li se pare ca aleg. Dar medicii, propaganda medicala si culturala s-ar putea sa aleaga  pentru ei.

Experientele cu acele femei care au fost alese aleator, dupa ordinea nasterii lor, sa joace rolul de barbati, arata ce e de fapt creierul feminin si masculin.  De fapt femeile pot face ce fac barbatii, dar invers, nu. Chiar o femeie afghana, fosta bacha posh, intervievata de Nordberg, spune asta: "noi stim cum e in  locul lor, ei nu stiu cum e in locul nostru" Femeile pot fi barbati, dar barbatii nu pot fi femei. Masculinitatea e usor de adoptat, dar feminitatea, nu, Nu numai femeile, dar si barbatii gandesc asa. Interesant e ca pana si forta fizica se modifica, aceste femei, cele putin unele care reusesc sa ramana in rol de barbat pana la capat, sunt mai puternice, au alta atitudine, fiind greu de deosebit de barbati. Ar fi interesaant cate femei trans exista in tari ca Afghanistan, daca barbatii se inghesuie sa joace roluri de femei altundeva decat in Occidentul cu o oarecare emancipare a femeii.

Aceste experimente raspund la multe intrebari legate de fenomenul transexualitatii. Intr-o lume fara gen acest lucru ar mai fi necesar? O tanara politiciana Afghana spune cu durere: intr-o lume normala nu mi-as imbraca fata in baiat. Probabil intr-o lume normala, oamenii nu ar mai fi transexuali. De ce ai avea nevoie sa ai rolul de gen al altui sex daca acele roluri nu exista? De ce ai avea nevoie de asta daca poti face orice?  Chiar si in trecut, transsexualitatea se referea tot la roluri de gen. In trecut, ca si acum, existau meserii masculine si feminine. Acest aspect exista si in matriarhat, Femeile si barbatii imparteau resurse diferite. Ca meseriile atribuite sexelor erau absolut invers in diverse culturi asta e alta poveste. Sexul exista, e ceva clar, dar genul e intr-adevar un construct social, cultural, dar mai ales economic. De fapt in cultura noastra nu se prea stie ce e sexul, iar ceea ce credem dsepre sex, inca de cand suntem mici, e vorba de fapt despre gen. Daca noi nu cunosteam structura clitorisului pana acum cativa ani, despre mecanismul erectiei am aflat abia la sfarsitul anilor 90, stim despre sex cam tot ce stiu si copiii din toata lumea: atribute de gen. Copiii nu stiu diferenta dintre sexe, dar stiu bine cine e fata si baiat dupa haine si atitudini, cum spune Fausto -Sterling in "Sexing the body"', dar cum ne aducem cu totii aminte din copilarie. Mai mult, chiar daca afla de diferente biologice, ei continua sa atribuie sexul mai mult pe baza hainelor si a atitudinii (genului). Adulti nu sunt departe.

Fenomenul descris aici sugereaza ca toate ipotezele legate de transsexualitate, dar si de sexualizarea normala, a propos de sexualizarea creierului inainte si dupa nastere, de influenta hormonilor, ajung astfel la contradictii grave, iar ipoteza "born this way" promovata cel mai mult de homosexualii barbati iese destul de sifonata de aici. Dar ce conteaza adevarul? Cert e ca societatea are nevoie de doua sexe, pentru rolurile de gen, pentru mosternire, pentru politica, pentru exploatare. In Iran sunt cele mai multe operatii de schimbare de sex, in sensul ca gay-i barbati devin femei pentru a evita pedeapsa cu moartea. Nu e posibil ca un barbat sa fie efeminat, ar conduce la distrugerea ideii de barbat, asa ca e silit sa devina "femeie". Dar femeile asta vor, barbati "efeminati"', daca sexualitatea si alegerea lor e libera, nu in sensul supravietuirii. Numai ca femeile nu au nicio importanta in patriarhat.

Din ce in ce pare a se contura ideea ca homosexualitatea si transsexualitatea exista din cauza patriarhatului. Oare in putinele societati matriarhale se poate semnala asa ceva? Cu ce incidenta? Homosexualitatea feminina, lesbianismul, e un raspuns normal la patriarhat, la sexualitatea masculina, la dominatia masculina, la imposibilitatea unei vieti sexuale feminine (femeiesti normale). Desi ar putea fi si lesbiene care sa adopte lesbianismul ca evitarea rolului feminin in patriarhat. Exaltarea masculinatii, cum apare in operele lui Yourcenar, asociata cu lesbianism in viata de toate zilele, ar fi semne ale acestui fenomen, un fel de transsexualitate feminina mai blanda.  Iar homosexualitatea masculina variaza intre cult masculinist (la barbatii pasivi) si abuz masculin in situatia in care femeile sunt cumva protejate de aceste abzuri, ca obiecte ale unor barbati puternici. Biblia descrie un astfel de episod, in Sodoma si Gomora. Barbatii insetati de orgii masculine refuza femeile virgine, ci vor doar barbatii oaspeti. Femeile virgine, fiicele, impunneau un anumit tip de relatie, pe care barbatii nu l-ar fi impus.

Cultul masculinitatii ar putea fi cumva la originea acestor comportamente, daca nu in toate cazurile. macar adesea. Daca unii barbati gay, in general pasivii, dar nu numai, au un cult pentru virilitate si un dispret profund pentru femei, pentru ce e feminin, cum se poate observa adesea, dar cum transpare si din analizele Andreei Dworkin in "Intercourse"', mai surprinzator (sau poate nu?) e ca si femeile foste bacha posh, tot pe barbati ii admira, le place compania lor, spre deosebire de a femeilor, dominata de barfe. Dar ele nu inteleg ca barfele femeiesti vin din lipsa totala de perspective, din limitarea universului, din strictetea rolului de gen. Rolul de gen feminin in patriarhat e dezumanizant, femeilor respective li se neaga dezvoltarea unor functii psihice umane, a propriei gandiri, simtiri, demnitati umane. Patriarhatul le transforma in monstri, ceea ce feminismul a trebuit sa admita, asa cum admite ca patriarhatul transforma barbatii intr-un anumit tip de monstri, care totusi au dreptul sa viseze, in limitele rolului dur, impus si lor.

Ce e de facut pentru femeile patriarhale, pentru alte victime ale patriarhatului, homosexualii si transsexualii, adepti ai cultului falusului? Psihoterapie feminista, dar si o revolutie feminista, anti-patriarhala, care sa dea sansa unei vieti curatate de virusii politici, materiali, sociali si spirituali ai patriarhatului. O viata cu adevarat libera de cel mai dur si mai mizerabil sistem din istorie. 

https://reneejg.net/2016/07/05/when-the-shoe-wont-fit-transgenderisms-sticking-points/
https://purplesagefem.wordpress.com/2016/07/07/no-paris-lees-trans-activists-are-not-abolishing-gender/
http://bachaposh.com/

Continue Reading

De ce patriarhatul rezista, rolul femeilor

Pentru femei in patriarhat situatia e mai grea decat pare, e mai grea decat in cele mai urate cosmaruri. In fata lor se ridica mai multe piedici decat poate cineva sa numere. De unele nu suntem inca nici macar constiente, pe unele nici nu le banuim. Tot ce  e in jur, de la legi, la facilitati, la oportunitati, sunt pentru barbati, nu pentru femei. Ele sunt in situatia de a inventa roata, de a inventa unelte pentru ele, desi se pare ca multe inventii si descoperiri ancestrale, le apartin femeilor sau stramoaselor lor. Femelele sunt mai creative la cimpanzeu, chiar si calitatea de vanator o revendica ele. Dar chiar daca femeile au facut inventii, descoperiri, produc mai mult decat barbatii peste tot, ele sunt in pozitia de sclavi, ele doar produc, nu beneficiaza. Chiar daca au facut revolutii, au murit pentru ele, au pierdut.

Nu putem invoca superstitia neoliberala in care fiecare alege, ai sanse sa faci ce vrei, sa aduci ce progres vrei. In realitate nu e asa. Sistemul e facut sa mentina status quo-ul, are o inertie incredibila. Provocatorii au de invins greutati insurmontabile de cele mai multe ori. Patriarhatul se afla la baza status quo-ului. In primul rand mentine patriarhatul, apoi restul, ce se grefeaza pe el, alte privilegii. In conditiile astea, femeile nu conteaza. Nu conteaza ce fac. Ele nu au acces la recompense, nu au acces la puterea reala, care nu e meritocratica, asa cum spun superstitiile neoliberale. Puterea si recompensele se impart cum vrea sistemul, cum vor potentatii, nu dupa merite.

CU alte cuvinte, nu putem pretinde tuturor femeilor sa se revolte, sa distruga sistemul. Desi teoretic, de cand au drept de vot, acest lucru ar fi fost posibil. Dar ce patesc femeile care se revolta, chiar si atunci cand nu ajung in puscarie si sunt hranite fortat, cand nu sunt ucise si torturate in sisteme asa-numite dictatoriale? Femeile care se revolta au de platit un pret inimaginabil. Nu mai e viata pentru ele, isi distrug sanatatea si chiar ajung la sinucidere. Presiunea asupra lor e enorma. Sustinerea, inafara de cea venita de la feministe pe care nu le cunosc de multe ori, in epoca internetului, e aproape inexistenta. Nu e vorba de sustinerea materiala, ci de cea morala. Nu sunt intelese, mai mult, revolta si demnitatea la femei e sanctionata. Oamenii, cei mai multi, nu inteleg ce e patriarhatul. Nu inteleg ca e mai rau decat nazismul, ca un semn al blestemului apare pe pielea unei fetite de cand se naste. Litera stacojie care ii limiteaza viata si o condamna. Nu inteleg lupta unei femei pentru a fi libera, pentru a avea demnitate. 

Si totusi, femeile care s-au revoltat, sufragetele, dar nu numai, au imbunatatit viata tuturor femeilor. Dar recunostinta pentru ele e minima. Ucigasii in lupta, conducatorii de bande de ugicasi, adica liderii politici si militari, au statui peste tot, dar liderele miscarii de eliberare nu au nicaieri. SI nu aud feministele vorbind despre asta.

Deci pentru cele mai multe femei e imposibil sa se revolte, pentru ca in conditiile actuale nu ar avea decat de pierdut, si foarte mult. Si totusi, daca ar fi solidaritate intre femei, lucrurile s-ar schimba. De ce nu e? Dworkin, in "Femei de dreapta" a analizat aceasta situatie, Din pacate nu am citit cartea. Dar din ce am observat, am oarece raspunsuri la aceasta intrebare. 

M-am intrebat mereu cum pot femeile sa suporte relatii in care nu sunt egale cu partenerii, in care ele trebuie sau se asteapta de la ele sa-si schimbe numele, adica sa nu aiba identitate, sa aiba grija de altii, dar ele sa nu se realizeze cu adevarat. Cum sa faci amor si sa ai sentimente reale pentru o asemenea persoana care iti neaga umanitatea? Mi-e si mi-a fost foarte greu de inteles. De ce ai vrea o asemnea relatie? Un asemenea cosmar?

Nu pretind ca empatizez cu aceste femei, ca inteleg ce simt ele la modul afectiv, dar din ce am observat, pentru aceste femei, relatiile nu sunt ce sunt pentru feministe, pentru femeile care au demnitate. Pentru ele relatiile nu sunt romantice, libere, sexuale, Pentru ele sunt serviciu, loc de munca. A fi sotie nu inseamna a te indragosti, ci a te angaja. Cum zice Miroiu, dar si altele, ca femeile au dubla zi de lucru, adica si acasa, si la serviciu. NU, femeile, cele mai multe, au o slujba principala, aceea de sotie, de femeie maritata in patriarhat. Asta e cea mai importanta. Stresul lor cel mare, impus de societate, nu e ca sunt ratate profesional, ca au o rabla de masina si o mizerie de casa, ci ca nu sunt maritate si au copii. Daca au succes profesional extraordinar, au vila si masina scumpa, dar cresc pisici, sunt ratate. Pot sa fie ratate, dar daca sunt maritate cu copii, e preferabil social.

In aceste conditii nu putem vorbi de emanciparea femeilor. A celor mai multe, a tuturor. Ceea ce au la serviciu e a doua slujba. E ceva cu care isi umplu timpul, cu care fac bani, cu care obtin ceva satisfactii personale. Dar nu se implinesc acolo. Asta e important. Implinirea lor a la serviciul de acasa.  Era interesant un studiu care arata ca femeile muncesc mai mult in State in ultimele decenii in primul rand ca taxele pentru colegiu au crescut foarte mult. Recent, o femeie mi-a spus ca vrea sa mai faca un copil, ca deja nu mai are ce astepta. Are un copil, a terminat doctoratul, ii trebuie o provocare, un scop nou. Pai serviciul, tema de cercetare pe care o ai acolo, problema care te preocupa? Nu despre asta e vorba? Nu. Serviciul are o functie sociala, de realizare sociala, care vine totusi pe locul doi, dupa familie. Dar e ceva social, nu natural. Nu vrei tu sa descoperi ceva, ci sa obtii acceptare sociala. Atunci putem vorbi de autenticitatea dorintelor, de autenticitatea agentiei umane in cazul acestor femei?

In ce priveste familia, relatia lor, de multe ori inacceptabila, pentru ele devine acceptabila pentru ca nu e ce e pentru feministe. Aici e marea problema, feministele nu inteleg patriarhatul, e dureros de espus.Relatia e un serviciu, nu cautarea fericirii. E un serviciu unde accepti lucruri pentru a nu fi data afara. Din societate. A avea un barbat inseamna a avea status de rezisdenta, drept de vot, a avea status social. Atuci cum sa vrei sentimente reale? Vrei sa nu te abuzeze rau, gelozia e ca iti ameninta statusul, nu sentimentele. Tot recent am auzit o femeie intrebandu-se ce barbat ia numele sotiei? IN conditiile in care tocmai isi schimbase numele dupa ce se maritase. Adica ce fel de relatie voia? O relatie in care sa fie femeie maritata, in primul rand. Cu anumite avantaje materiale si sociale. E asta prostitutie? Ce altceva ar putea fi? NU e de mirare atitudinea societatii fata de prostitutie, chiar atitudinea femeilor, toleranta fata de abuzurile in familie. 

Feministele sunt cele care nu inteleg, nu alte femei. Feministele nu inteleg regulile jocului, nu inteleg ce simt alte femei, cum au fost educate, cum educatia aceea patriarhala s-a prins. Rezistenta femeilor pariarhale fata de feminism e normala, intr-un fel. Ele cunosc sistemul, stiu ce pot obtine si ce nu. Nu vor o alta lume, nu vor necunoscutul, nu vor sa pluteasca in ignoranta si nesiguranta. NU vor sa lupte altfel, nu vor sa isi ia viata de la inceput. O femeie pe un grup feminist, la vederea unor critici ale patriarhatului, a declarat ca e oribil ce-i spunem, ca toate investitiile ei, ca toata viata ei a fost gresita.

A iesi din patriarhat e mai greu decat a iesi dintr-o relatie abuziva, e ca si cand ai iesi din toate relatiile umane care sunt abuzive pentru tine. Si de aceea multe femei intampina rezistenta. E vorba de reducerea consumului energetic, a protectiei fata de stress. E mai usor sa te minti, sa minti ca nu e atat de rau, sa spui ca e vina ta, ca alte femei sunt de vina, ca ele sunt rele. Dar nu ca te-ai nascut in puscarie, ca nu ai avut nicio sansa, ca oamenii te urasc, ca te cresc sa te exploateze  ca pe o sclava, ca tu ca om nu contezi, ci puterea ta de munca, uterul tau, vaginul tau. Ca asta e patriarhatul. Adevarul are 1000 de motive de sinucidere pentru o femeie. Si majoritatea nu vor sa-l afle, nu vor sa iasa din Matrix. E de inteles, e uman. NU e vorba de privilegii ale heterosexualitatii, de privilegii ale mamelor, ale frumusetii, supletii etc. Poti numi privilegii mancarea buna a animalelor din custi? E vorba de supravietuire. De sclav, de animal in cusca. Ca femeie, ai de ales intre a fi un animal in cusca, in conditii ideale nebatut si bine ingrijit, dar sigur, cu monopol pe reproducere, ca orice animal, sau a incerca sa fugi, unde te asteapta ogari care sa te haituie, arme, sansa de a fi ucisa, prinsa din nou si tratata oribil, sau in cel mai bun caz libertatea intr-o padure pe care nu ai vazut-o niciodata si in care nu stii cum e. Pana ce femeile nu isi vor face o lume a lor, ca asta va fi situatia. 

Continue Reading

Lumea lui Dworkin sau mizeria lumii noastre?

Andrea Dworkin e o scriitoare nemaipomenita. In mod clar va ramane prin ceea ce a scris. Nu numai ca feminista de al doilea val, dar in primul rand ca scriitoare. Ideile ei sunt taioase, clare, puternice. Si atat de convingatoare. Poti sa fii sau nu de acord cu ea, poti spune ca generalizeaza cam mult, ca lucrurile sunt mai nuantate, ca uneori trage concluzii pripite, dar nu ii poti nega talentul de scriitoare. Dworkin e poate cea mai cunoscuta scriitoarea feminista. De la ea au ramas concepte, idei, la care cel putin feminismul radical, continua sa se raporteze. Cartile ei pur si simplu nu pot fi lasate din mana.
Recent am citit "Intercourse". E ceea ce ii spune numele, despre sex heterosexual cu penetrare. Unii spun ca e cea mai buna carte a ei. Cred si eu ca e absolut impresionanta. Desi imi erau cunoscute cele mai multe idei din ea, pentru ca acum sunt de referinta, n-am putut s-o las din mana. E arta in primul rand.
Uneori, acum sau in trecut, unii oameni au scris carti. Poate in unele cazuri au fost doar eseuri, poate oamenii, ca acea filosoafa Adrienne Rich, pur si simplu si-au pus anumite probleme, cum ar fi "compulsory heterosexuality"', au scris despre ele, fara pretentia ca sunt niste verdicte despre realitate sau descoperiri stiintifice. Probabil asa a fost si in trecut cu unele asa-zise revelatii, care mai apoi au devenit dogme. Dar Dworkin nu pare sa fie doar o eseista in sensul cel mai pur, ea pare absolut convinsa de ceea ce scrie. Cartiele ei au ceea ce se cheama suflet. Ea crede cu toata fiinta ei ceea ce spune. Se pare ca experienta ei de viata a ajutat-o in acest sens, A practicat un fel de prostitutie ocazionala, timp in care, pretinde ea, a facut sex cu sute de barbati, a fost victima violentei domestice, cum marturiseste in "Women hating", o alta carte despre ura institutionalizata contra femeilor.
Lumea descrisa in cartile ei e una neagra, mizerabila, morbida si foarte cruda, dezumanizanta in care femeilor le e rapit tot, integritatea corporala si psihica.  Dworkin, avand in descendenta ei evrei de origine rusa, incepe "Intercourse" referindu-se la o nuvela scrisa de Tolstoy, "Sonata Kreutzer". Aceasta nuvela ar dezvalui sentimentele ascunse ale barbatilor despre femei in patriarhat, dispretul profund care se transforma in sila si ura, amestecat cu o adictie fata de sex. Femeile sunt mentinute in relatii ca obiecte sexuale, in vitutea acestei adictii, dar intre partidele de sex sunt tratate cu raceala, daca nu chiar cu ura. Si ceea ce devalorizeaza femeile este pur si simplul actul sexual. Femeile, oricat s-ar emancipa in universitati si tribunale, cum zice Tolstoy, daca sunt inca invatate sa se considere obiecte sexuale, nu se pot emancipa cu adevarat. Nimic nu se poate face pentru ele decat ca sexul heterosexual sa se termine de ambele parti. Daca nu sunt devalorizate, dispretuite, nu sunt atragatoare sexual. Iar din cauza statusului lor inferior, ele invata sa se foloseasca de sex, sa utilizeze adictia barbatilor pentru sex, pentru a obtine ce vor de la ei. Idealul feminist, al relatiei bazate pe apropiere psihologica, este ridiculizat de Tolstoy. De ce ar vrea cineva sa se duca in pat cu o persoana egala?
Fara indoiala ca situatiile descrise de Tolstoy, cu tenta autobiografica, exista. Si sunt, mai precis erau, comune. Acest tip de barbati a existat si inca exista, si e inca bine reprezentat. Durerea e ca feministele, cele mai multe, daca sunt heterosexuale, stiu foarte bine sa-i evite. E durere pentru ca despre acest fenomen trebuie vorbit, iar femeile mai putin pregatite filosofic sunt prada lor usoara. Nu numai ele, daca acesti barbati ajung, cum se intampla adesea, in functii de conducere, si fac legea sau au influenta culturala, economica. Barbatii ca personajul lui Tolstoy, ca el insusi, sunt acei misogini educati, sinistri, malefici.
Dar lumea nu se reduce la ei, relatiile interumane sunt mult mai complexe. Misoginismul exista, e un dat in patriarhat, dar formele lui sunt mult mai subtile si variate. Asta nu e tot. Unii barbati chiar vor afectiune, apropiere psihilogica, sexul fiind pe un plan secundar. Unii barbati chiar valorizeaza relatiile cu femeile, uneori mai mult decat orice alta relatie. Si probabil asa era si atunci, desi era patriarhat. Balzac vorbeste despre o astfel de relatie, in care sotul punea pe primul plan sotia, ca persoana cea mai importanta. Si in cadrul celebrei "Comedii umana". Asta nu inseamna ca patriarhatul nu exista si nu trebuie desfiintat, ca viata in patriarhat nu era absolut distructiva, zdrobitoare pentru femei. Si inca este. Doar ca sila pe care o resimt barbatii pentru femei, pentru organele lor sexuale, e resimtita si de femei pentru barbati si organele lor sexuale, doar ca despre asta s-a vorbit mai putin in mare cultura. Dar e ceva de care ne intalnim la orice pas. Sexismul e de ambele parti, dar institutionalizat e numai fata de femei. Groaza de viol, de orice atingere masculina, mai ales in cazul lesbienelor, dar nu numai, ar putea porni dintr-o groaza de patriarhat, de un sistem care striveste femeile. Partea oculta a receptarii barbatilor exista si din partea femeilor, asa cum imageria masculina include aspecte malefice ale sexualitatii feminine. Frica irationala de viol ar fi corespondentul feminin al fricii de sexualitatea femnina. Sunt femeie si nu am resimtit niciodata frica de viol, nu mi-o imaginez macar, desi mi-e frica de violenta institutionalizata, de dictaturi. Violul se intampla foarte rar inafara relatiilor, cercurilor cunostintelor. Riscul de a suferi asa ceva este mic dincolo de violenta institutionalizata din cadrul institutiilor patriarhale, aici incluzand nu doar forte de ordine, dar si familia. Sigur ca in dictaturi creste riscul violului cum creste riscul incalcarii drepturilor omului. In anumite medii socio-economice, cred ca riscul unui accident de masina il depaseste mult pe cel al unui viol, dar cele mai multe femei rezoneaza mai mult la viol decat la un accident de circulatie. Pentru ca implicatiile afective sunt mai mari. Violul inseamna umilinta, dezumanizare.
Dar de aici pana a crede ca sexul e viol e o cale lunga. Dworkin nu face referire la biologie, la evolutionism, desi critica in treacat sociobiologia, in voga in epoca ei, si deosebit de contestata, efect care acum a palit. Din nefericire. Sexul poate fi manifestare a afectiunii. Violul e manifestare a violentei. Se folosesc aceleasi organe, dar e ceva diferit. Si gratitificatiile sexuale ale unei femei pot fi mai mari decat ale unui barbat in cadrul unei relatii heterosexuale. Exista viziunea sexului ca dar facut femeilor, si e veche de mii de ani. Femeile primesc energie, afectiune, placere prin sex. Nenorocirea e ca pentru multe femei sexul e doar un fel de viol. Barbatul respectiv nu le doreste, nu le apreciaza pe ele, ci sexul pe care le va avea cu ele. In cazul multor femei e si mai rau. Nu-si doresc nici mcar sexul cu acel barbat, ci doar ce vor obtine dupa: status material, social, supravieturie in patriarhat.
Si tutusi, daca am rezuma cumva tot ce spune Dworkin, citand si comentand alti autori, ar fi ca relatiile dintre femei si barbati, dar nu numai, relatiile sexuale, sunt relatii de putere. Freud a gresit, ceea ce era usor de observat. Nu libidoul, ci puterea ne conduce.Sexul e putere.  Dar nu se reduce, as adauga, la acea forma de putere clara, intransigenta, pe care o impune pentru unii genul. Desi foarte adesea asta e. Putere dezumanizanta. Totusi, jocul puterii e mai complicat. Insa intotdeauna, chiar si in cele mai frumoase relatii, cele mai pure si elevate, el exista. Pasiunea e puterea suprema fata de o persoana, cea mai elevata si dulce forme de putere. Persoana care starneste pasiune se bucura de o putere pe care cei mai mari dictatori nu o pot visa, pe care masele de oameni manifestand pe stadion o caricaturizeaza in Corea de Nord sau in Romania ceausista. E puterea pe care o pretindea Alexandru cel Mare de la soldati, ceea ce le repugna atunci cand voia sa fie salutat ca un zeu. Si pasiunea nu e data doar de status inferior, de submisivitate, de frumusetea care ramane singura calitate a unei persoane, in acest caz a unei femei. Sigur, acest lucru se intampla adesea, foarte adesea, cel mai adesea poate. Intr-adevar, multi barbati se tem de femeile puternice. Multi fug de ele, si sansa lor de a obtine pasiunea barbatilor, chiar cand sunt capabili de asta, e foarte mica. Dar motivul e altul. Barbatii sunt si ei complexati. Ceea ce nicio autoare feminista nu a spus-o, in nicio carte pe care am citit-o, e ca barbatii sunt ei insisi foarte nesiguri, iar numai un status inferior al femeilor nu-i indeparteaza pe unii de ele. Oamenii sunt animale, iar barbatii (masculii) sunt fiinte care simt foarte mult ierarhia intre ei. Daca femeile intra in acelasi joc al ierarhiei, barbatii care se simt inferiori le evita. Devalorizarea femeilor e pentru unii solutia pentru a acea acces la femei cnad nu au ce le oferi, cand valoarea lor sexuala e insignifianta, dar si sansa lor de a-si invinge frica de a se apropia de ele. Barbatii (masculii) sunt fiinte marginalizate social prin definitie, toate societatile animale sunt create in jurul femelelor, numai la om masculii marginalizati au produs un fel de insurectie si au pus mana pe societate in ceea ce se numeste patriarhat. Probabil in adancul sufletului barbatii simt asta, si si-au dezvoltat multe mijloace pentru a face fata situatiei. Misoginismul e unul dintre ele.
Fara indoiala, posturile din cadrul sexului heterosexual sunt legate de dominare. Femeia are o pozitie submisiva, barbatul una dominanta. Dworkin, alaturi de alti autori, considera ca in actul sexual inferioritatea feminina e inerenta, naturala, si astfel se perpetueaza in societatea. Dar vai, dominanta in biologie nu inseamna numai autoritate, nu inseamna doar oprimare. Inseamna si a oferi ceva. Cel dominat primeste, cel dominant ofera. Si daca barbatul ofera mai multa placere e cel dominant. Pe de alta parte se stie ca persoanele cu pozitii dominante in viata de toate zilele prefera roluri submisive in jocurile erotice. Stapanii sunt greu de gasit, pe cand sclavii sunt peste tot, mai ales cand au functii importante. Se spune ca e vorba de sentimente de culpabilitate, cand lacomia si egocentrismul care le-au facilitat ascensiunea sociala ar fi si la originea dorintei lor de a obtine mai multe senzatii cu mai putin efort.
Cartea Andreei Dworkin spune totusi lucruri foarte importante. Dincolo de accentul pus pe putere, in relatiile sexuale si nu numai, citeaza un autor evreu din secolul al XII-lea, Maimonides, care considera ca circumcizia e pentru reducerea placerii la barbati. In patriarhat, orice legatura prea profunda cu femeile e de evitat. De-aia ele trebuie sa fie proaste, needucate, tinute in intuneric. Dupa democratia ateniana, cand barbatii erau orientati spre exterior, spre agora, relatiile cu femeile au devenit mult mai apropiate. Sexul prea placut apropie prea mult de femei, si in patriarhat, unde barbatii au functii importante, apropierea de femei trebuie evitata.
Ce s-ar putea face? Eliminarea actului sexual nu ar fi o solutie. Lupta pentru putere va ramane, relatiile vor fi bazate pe putere in continuare. Oamenii vor alerga dupa putere. Dar puterea e de multe feluri. Puterea a fost de multe feluri. NU numai forta, amenintarea cu forta, cu tot arsenalul simbolic care rezulta de aici, e putere. Magia e putere. Femeile au avut si au propria putere. Femeile educate si culte, sensibile si inteligente, au putere. In matriarhat, dar si acum, femeile dispun de forme de putere, chiar daca nu asa de usor de inteles ca forta si amenintarea cu forta. Feminismul ar trebui sa se axeze pe forta femeilor, pe ce au ele in plus fata de barbati. Si nu vorbesc de maternitate, ci pe forta sociala pe care o pot avea, pe calitatile lor. Femeile nu sunt barbati incompleti, ci barbatii sunt femei incomplete.
Societatea e a femeilor, sa nu uitam. Asa a fost, asa e, insurectia masculina trebuie sa se incheie, femeile trebuie sa-si revendice tronul, nu sa se lupte pentru acceptarea, egalitate, din pozitii umile. Societatea, la om si la animal, e o lupta pentru putere. Dar exista o piata a puterii, pe care nu e doar un singur produs.



http://www.telegraph.co.uk/women/womens-life/11720655/Sex-offender-Why-I-became-one-and-started-raping-women.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_heterosexuality

Continue Reading

Lesbienele- adevaratele femei

Femininismul de al treilea val, cum am mai spus, a cam denaturat feminismul. L-a rupt in bucatele care nu mai au nicio legatura cu scopul initial al feminismului, eliberarea femeilor. De fapt noul val, cum s-a mai spus, a intarit status quo-ul in moduri subtile si perverse. Pornografia, folosirea sexuala a femeilor de catre barbati, fara probleme de constiinta, a devenit morala sub masca eliberarii acestora, Insasi ideea de femeie nu mai inseamna nimic, din moment ce transsexuali, barbati care se viseaza femei, se revendica a fi femei numai pentru ca doresc sa fie femei. Ca si cand a fi femeie e doar un vis, un rol. Poti sa te revendici transmilionar, transalb sau transcetatean European? Nu, ai de-a face cu legea daca o faci. Transsexualii sunt victime ale patriarhatului, ale rolurilor de gen. Ei reprezinta o mostenire a influentei culturale a genului...Inca o dovada cat de importanta e cultura in inventarea necesitatilor.
Nu, a fi femeie e in primul rand ceva biologic, dar peste care se adauga rolurile de gen, care nu fac altceva decat denatureaza femeile. Societatea patriarhala, in toate formele ei, neaga natura femeilor, le transforma in papusi care sa satisfaca gusturile barbatilor, nu care sa duca vieti in care sa-si caute propria fericire, sa-si implineasca propriile dorinte. Am vazut candva un comentariu pe net, legat de rolul femeilor. "Ele sunt facute sa ne nasca, sa ne creasca, sa ne ingrijeasca". Cum? Nu sunt oare facute pentru propria cautare a fericirii? Sunt facute pentru altii? Imi aduc aminte si pasajul despre modul cum vedeau Americanii din prima jumatate a secolului al XIX-lea egalitatea femeilor, din "Democratie in America" de Alexis de Tocqueville. Acolo se lauda cresterea femeilor tinere, egale cu barbatii, educate la fel in familiile de origine. Dar totul se schimba atunci cand ele se casatoreau. Autorul chiar folosea, in traducerea engleza "the toil of matrimony", adica jugul, suferinta si efortul casatoriei. Sub masca responsabilitatii si a importantei activitatii lor, ele munceau foarte mult, isi asumau riscuri, dar nu aveau recompense. Nu aveau drepturi politice, chiar erau laudate ca nu cer egalitate ca Europencele, nu voiaiu proprietati pentru ele, si mai ales, nu cereau rasfat. In Europa, unele femei sunt rasfatate, dar barbatii aceia nu le vad egale, puncta autorul, pe cand Americancele responsabile erau laudate pentru asta si considerate "egale", desi tot barbatii erau sefii chiar ai gospodariei. Sigur, si castitatea lor, a celor casatorite, era laudata, ca si cand ar fi fost o valoare sociala. Nu contau tragediile personale ale prostituatelor,atata timp cat ordinea sociala era mentinuta. Asta se scria intr-o carte care vorbea despre democratie si libertate...Pierderea barbatilor Americani, fata de cei Europeni, era insa faptul ca femeile, asa dure si active cum erau, nu mai erau gata sa-i incante. Din orice punct am vedea sitautia, femeile erau privite doar prin importanta lor economica intr-o lume a barbatilor. Ca o resursa. Din pacate, acum lucrurile nu stau cu mult diferit.
Si totusi in lumea asta in care feminismul tine de fapt de domeniul trecutului, exista o speranta. Lesbienele. Candva aflate in fruntea miscarii feministe, sunt poate o speranta a ei in continuare.
Sigur ca ultimul val de feminism a denaturat si lesbienele, si cultura lor. Acum "lesbianiasmul" se refera doar la sex, la orientare sexuala (notiune care vine din cercetarea stiintifica, avandu-si originea intr-un chestionar, fara sa stim deci acoperirea lui reala). Acum lesbienele, cel putin din Europa, dar nu numai, sunt adesea debusolate, multe considerandu-se queer, adica neclare in ce priveste preferintele lor sexuale. Sunt si foarte tolerante fata de transsexualism si accepta includerea lor in miscarea LGBT. Au aderat, cu alte cuvinte, la propaganda obisnuita, inclusiv la cea biologica, sustinuta de putine date, despre "sexul creierului".
Dar nu asta erau in anii '70. Lesbienele din unele tari, cum ar fi SUA, dar mai ales Australia si Noua Zeelanda, unde exista comunitati mari de lesbiene, afiliate adesea feminismului radical, au o cultura total diferita. Dar ceva esential despre ele este ca sunt adevaratele femei. Ele sunt cele mai sincere femei, ele spun ce vor de la viata, de la o relatie, nu sunt ceea ce vor barbatii. Ele chiar sunt sau macar incearca sa fie "'eliberate de patriarhat".  Ele vor pasiune, sentimente profunde, nu accepta acea deconectare dinre sentimente si sex, la care consimt nu numai barbatii, dar si femeile in patriarhat. De fapt viata sexuala a femeilor, a celor mai multe dintre ele, ar fi imposibila fara acea deconectare. Citind cartea unor lesbiene, feministe radicale si butch (nu cunosc termenul in Romana sau macar in alte limbi latine) simti o atingere profunda a indentitatii feminine. Eu, cel putin, m-am regasit in ideile, sentimentele lor. Revendicarile lor au umblat prin creierul meu adolescent, Am vrut ce vor ele, in adancul sufletului vreau in continuare ce vor ele. Doar ca viata m-a despartit de acele dorinte, considerate irealizabile sau greu realizabile.
Ele vor sa fie libere, sa iubeasca liber, sa arate si sa poarte confortabil. Butch, fiinte sensibile care cel mai adesea au relatii pasionale si profunde, resping cu tarie "feminitatea", rolul de gen feminin. Ele nu au avut niciodata relatii cu barbatii, au fost mereu lesbiene, nu au acceptat niciodata rolul de gen feminin, cu ceea ce Andrea Dworkin numea "heterosexual corvee", corvoada heterosexuala. Ele arata astfel total nemachiate, imbracate comod, fara tocuri si alte instrumente de tortura. Cam 5% dintre lesbiene sunt butch, dar ele sunt adesea oprimate de alte lesbiene, care internalizeaza valorile patriarhale si care le obiectifica. Butch urasc sa fie identificate cu barbatii, ele sunt doar libere, nu vor sa arate ca barbatii, nu joaca roluri, ceea ce urasc de fapt.
Lesbienele, in special butch, vor si sunt gata sa ofere pasiune in relatii, nu sex, tortura sexuala, sado-masochism. Lesbienele se angajeaza repede in relatii si relatiile lor dureaza mult. Oare nu asta vor cele mai multe femei? Relatii libere, pasionale, care evolueaza repede? Nu asta ne lipseste din relatiile heterosxuale in cel mai bun caz? Cum am spus de multe ori, pretul unei relatii heterosexuale, e in libertatea, demnitatea si identitatea femeilor. Daca cel putin la inceput nu-ti negi sentimentele, nu le ascunzi, nu ai nicio sansa de cele mai multe ori.
Toate femeile ar trebui sa se separe de valorile patriarhale, sa le analizeze, sa le inteleaga.  Nimic din ceea ce inseamna sexualitate feminina nu se potriveste cu patriarhatul, cu relatiile in care monogamia feminina este impusa, in detrimentul lor. Femeile intra in relatiile patrairhale de cele mai multe ori pentru ca nu cunosc alternativa, din cauza presiunii sociale, sau pentru unele privilegii. Dar cele mai multe relatii heterosexuale, cum spun lesbienele, si heterosexualele ar trebui sa recunoasca, sunt plicticoase, lipsite de pasiune si monotone. In cazul fericit cand nu de-a dreptul abuzive. Din pacate, barbatii controleaza resursele si femeile nu au altceva de facut decat sa-si vanda propriile vieti pentru supravietuire. Aici ar trebui sa intervina o schimbare.
Femeile nu sunt nimic din ceea ce pare a fi in patriarhat. Ele trebuie sa se descopere, primul pas sunt lesbienele. Dar numai primul. Daca vrem o relatie heterosexuala, ea trebuie sa semene cu o relatie dintre doua femei, in special butch, dar sa fie un barbat implicat in ea.
Ce a facut ultimul val de feminism? A eliberat,..barbatii. Albi, heterosexuali, occidentali. Ei au obtinut din ce in ce mai mult de la femei si au dat din ce in ce mai putin. Femeile nu au mai putit sa negocieze nimic, nici maar sexul. Din unele puncte de vedere, in Occident situatia femeilor e mai rea decat in Islam, cum am mai spus. Uneori ma gandesc la instutiile care existau in trecut si care confereau anumita protectie femeilor. Poate barbatii care sa intre in viata femeilor, ar avea uneori nevoie de o recomandare. Institutia tatilor, la originea casatoriilor aranjate, ar trebui sa fie inlocuita de institutia prietenelor. Pentru a fi primiti in comunitatilor femeilor libere, si a avea acces la sex si afectiune de la femei, barbatii ar trebui sa intre acolo pe recomandare. Riscurile femeilor ar scadea mult. Pe de alta parte, grija pentru romantism a barbatilor a disparut cu desavarsire. Desi probabil in trecut era rara, totusi exista. Era o forma de grija si interes fata de sexualtiatea si afectivitatea feminina. Poate atunci femeile, din anumite puncte de vedere, se exprimau mai mult decat acum. Sigur, resping total rolul submisiv, castitatea si interdictia de a initia relatii.
In unele tari propaganda homosexuala se pedepseste cu inchisoarea, cum e Rusia. Daca as face propaganda pentru lesbianism, as ajunge probabil la inchisoare. CU toate astea, cred ca relatia ideala pentru o fmeeie e intre doua butch. Un barbat ar trebui sa ofere unei femei ceea ce o butch poate oferi ca sa intre intr-o relatie cu ea. Orice altceva e toxic.
https://bevjoradicallesbian.wordpress.com/2015/01/07/chapter-four-2015-update-25-years-later-supporting-butches-supports-all-lesbians/

Continue Reading

Despre heterosexualitate si natura umana in "La rascruce de vanturi"

Am promis ca voi reveni cu o postare despre "Wuthering Heights" (La rascruce de vanturi), carte scrisa magistral de Emily Bronte. O recenzie a ei o face intr-un mod foarte ingenios, citand si alti autori, insasi Andrea Dworking in "Woman Hating". Singura carte a mijlociei dintre surorile Bronte, singura ei carte, spune mai multe despre natura umana, despre relatiile interumane decat pot spune multi comentatori din epoca noastra sau din trecut. Asemenea unei carti criptice, filosofice sau religioase scrisa in trecut, desi nu e criptica deloc si apartine unei epoci foarte apropiate de noi, secolul al XIX-lea, poate da nastere la multe interpretari. E o carte in orice caz clasica.
Dworkin, citand si alte autoare, gaseste ca e vorba, in spatele acelei mari pasiuni heterosexuale, descrisa in "Wuthering Heights", de constructia sociala a rolurilor de gen. Un barbat, prin cruzimea aplicata din copilarie ca parte a socializarii masculine, devine sadic si razbunator. Partenera lui, obiectul pasiunii lui impartasite, prin socializarea feminina devine "o doamna", dar de fapt o fiinta domesticita, instrainata de ea insasi prin manierele elegante, acceptabile social. In acest demers amandoi pierd, ea fericirea, sanatatea si apoi viata, el, fericirea, omenia si in cele din urma si viata.
Inainte de a citi aceasta carte, desi filmul avandu-l pe Lawrence Olivier in distributie este singura poveste a unei pasiuni care m-a impresionat vreodata, auzisem vorbindu-se despre sadismul personajului masculin principal, Heathcliff.
Citind-o nu am gasit sadism, ci durerea transformata in disperare si ura atunci cand ti se ia cel mai important lucru din viata, sansa de a te bucura de cel mai frumos si mai intens sentiment ce poate lega doua fiinte umane. E o pierdere care poate transforma o fiinta omeneasca intr-o fiara care uraste lumea si pe toti care au contribuit la aceasta pierdere cu toate fortele lui. Razbunarea, alaturi de dorinta reintalnirii cu fiinta care i-a umplut sufletul, intr-o atmosfera gotica, dominata de credinta in fantome (iata un motiv al acestei credinte in cele mai multe culturi) ramane singura lui ratiune de a trai.
Heatcliff nu e nici psihopat, nici sadic, e doar o fiinta umana inteligenta, dar neslefuita, cu o doza mare de brutalitate. Analiza tipurilor umane pe care o face Emily Bronte e remarcabila. E frapanta sinceritatea, profunzimea, degajarea si lipsa de prejudecati a observatiilor psihologice intr-o epoca prefreudiana. Nu exista acele exagerari, acele patologizari care ne domina si ne plueaza mintile si azi (sau mai ales azi). Personajele sunt extraordinar de credibile. Totul e gandit in cele mai mici amanunte. Inclusiv actiunea e plasata nu in secolul al XIX-lea, ci la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Inventiile nou aparute in noul secol, cum ar fi transportul pe calea ferata si telegraful, dar si schimbarea relatiilor interumane ca urmare a Revolutiei Industriale, ar fi facut unele aspecte ale actiunii neverosimile. Heatcliff, e, se spune, primul personaj self-made person din literatura. Pleaca, nu se stie unde, posibil in America, nu da niciun semn de viata pentru trei ani, si se intoarce bogat. Viata intr-o relativa izolare, fara multi stimuli si multe sanse de distractie, cum reiese si din dialoguri, face ca (as adauga in cazul oamenilor care au potential in acest sens) relatiile interumane sa fie mult mai intense decat la oras chiar in acea epoca, cu atat mai mult acum. De asemenea, ca relatiile sa fie intense, ca o mare pasiune sa apara, trebuie sa fie implicate persoane care isi gasesc cu greu satisfactia in relatii cu alti oameni. Heathcliff e ceea ce azi s-ar numi un tip foarte introvertit, dar pasional. Partenera lui, Cathy, e de asemenea o persoana dificila, foarte pasionala, dar si foarte fermecatoare, capabila de o multime de stari afective.
Emily Bronte ofera o cauza a pasiunii puternice pe care nu am mai gasit-o nicaieri, aceea a similaritatii psihologice puternice. La un moment dat Cathy spune ca Heathcliff e ceea ce e ea intr-o masura mai mare. Mi-aduc aminte de o postare de pe acest blog in care incercam sa dau o explicatie satisfacatoare pentru atractia heterosexuala pe care o simt femeile. Ce vor femeile de la barbati, desi de cele mai multe ori ei nu sunt atractivi sexuali, pentru multe femei, ei fiind sub nivelul altor femei ca atractivitate si farmec? Dincolo de faptul ca barbatii pot simti o atractie sexuala pentru o femeie mai mare decat o alta femeie (aici avem radacina puterii), ei, tocmai prin lipsa unor caractere, le accentueaza pe altele foarte mult, astfel incat o femeie poate gasi ceea ce crede ca e esential in ea intr-o masura mai mare intr-un barbat decat in ea insasi. Ce pacat, la acest adevar a ajuns o englezoiaca geniala cu peste un secol inainte! Lucrurile mari au fost deja spuse!
Diferenta dintre pasiune si omenie, solidaritate umana, apare transant. Emily Bronte nu a fost niciodata casatorita, iar schitarea acestui roman se pare ca a inceput-o cand era inca adolescenta, dar a surprins ceva despre care acum putin se discuta, si care e cauza nefericirii in unele cupluri. Omenia si bunatatea, rare din nefericire, sunt de apreciat cand exista, dar nu ajung pentru o relatie fericita, intensa, reala, specifica, asa cum e cea care e bazata pe pasiune. In "Wuthering Heights", lipsa pasiunii, a unei interactiuni umane intense, specifice, se simte. Lipsa pasiunii ucide in cele din urma. o fiinta pasionala care isi regaseste pasiunii si ajunge sa o piarda din nou. Uneori alegerile in viata sunt ingrozitor de dificile, iar un capriciu de moment, lipsa constientizarii prioritatilor, poate cere pretul uneori pretul suprem.
Dar ceea ce e iarasi interesant, nu exista pic de gelozie primitiva, pur sexuala, in aceasta carte. Heathcliff nu e Othello. El se intoarce la femeia pe care o iubeste, desi era maritata cu un alt barbat, cu care el se poarta foarte frumos, pana cand celalalt nu il jigneste. El insusi se casatoreste din razbunare fata de acesta cu o femeie pe care o uraste, sora lui. Dar nimic, inafara de sentimente, nu conteaza. Miza sunt ele, atunci cand e vorba de dezamagire sau de apropiere, nu sexul. De fapt, protagonistii acestei mari pasiuni nu sunt niciodata impreuna fizic sau au o relatie in sensul clasic.
De asemenea, ce e frapant, asa pare previzibil, nu exista gelozie in relatii in general. Cel putin, nu afisata. Femeile maritate primesc fara probleme prieteni vechi, au intalniri cu alti barbati in casa sotilor, fara ca acestia sa se supere. Si cand te gandesti ca acum exista cupluri care privesc cu suspiciune intalnirile cu persoane de sex opus! Femeile par libere in epoca. Singura referire la o posibila "imoralitate sexuala" feminina este replica unui batran religios care gaseste scandalos ca o femeie de varsta mijlocie sa aiba amanti la varsta ei. Era o jignire gratuita, ridiculizata.
Femeile la sfarsitul secolului al XVIII-lea erau destul de libere, puteau circula si primi pe cine doreau, cel putin in unele cazuri. Problema transpare insa in cazul mostenirii, care se transmite pe cale masculina, ceea ce le facea foarte vulnerabile. Transmiterea mostenirii e un personaj care pluteste peste tot. Dar in cazul unei relatii, mai ales in care existau sentimente, ele se purtau liber si chiar autoritar. Foarte probabil ca nu era asa in toate clasele sociale si lucrurile s-au mai schimbat in secolul urmator, cel putin in burghezie. Cel putin intr-un mediu unde oamenii se cunosteau, unde siguranta persoanei era la un nivel destul de ridicat, femeile se puteau misca destul de liber.
Emily Bronte nu analizeaza situatia femeilor, vulnerabilitatea lor, dar are o replica prin care transpare faptul ca aceasta provine din forta fizica inferioara. La un moment dat, sotia lui Heathcliff priveste cu mare placere spre pistolul cu care e amenintata ca pe ceva ce isi dorea din tot sufletul. Daca forta inferioara a femeilor le face sa se teama de barbati, dupa inventarea armelor de foc, pentru a caror manuire nu e importanta forta, aceasta discrepanta de forta ar fi trebuit sa dispara. Dar femeile trebuiau sa ramana doamne, cu degetele fine in manusi de dantela, ceea ce nu incadra cu pistoale, s-ar fi putut adauga.
Emily Bronte, in "Wuthering Heights", analizeaza si alte tipuri de relatii heterosexuale, facand diferenta intre influenta educatiei in cazul unui barbat egoist si imoral si lipsa acesteia in cazul unuia moral si sensibil nativ. Educatia, s-ar putea spune, e ca si cosmetica, ne face foarte frumosi daca deja suntem si ne ascunde defectele pentru un ochi neavizat, daca suntem urati. Dar uneori ne face monstruosi.

In roman apar cativa oameni rai, oameni care abuzeaza alti oameni, copii, oameni care nu arata empatie in situatii critice, oameni cu sete de razbunare de nedescris. Si totusi, pare ca in viata de toate zilele intalnesti oameni mai rai decat acestia, chiar daca nu ai multe contacte sociale si nu esti politican/a. Poate oamenii sunt la fel de rai ca si atunci, dar tehnologia ii face pe unii sa faca fapte mai rele decat intr-o epoca in care contactele erau mai apropiate, in care consecintele faptelor lor primeau un raspuns mai rapid. Cand feedback-ul actiunilor lor era imediat sau apropiat. Acum poti ucide jignind copii pe facebook. Atunci era nevoie de mai mult.
Oricum am incerca sa analizam aceasta carte, spunem prea putin. Povestea si atmosfera gotica, savuroasa, nu se pot descrie in cuvinte, altele decat cele ale lui Emily Bronte.

Continue Reading

Cand rolurile de gen ucid. In primul rand psihologic.

Am spus mereu ca daca era ceva bun, desi e prea mult spus, mai precis ceva cu efecte benefice, desi in esenta tot un rau, in comunism, atunci acel ceva era atenuarea rolurilor de gen. Am trait o mare parte din copilarie in comunism, si acum constat ca am multe lacune la intelegerea a ceea ce se numeste "roluri de gen". In comunism, cel putin din punct de vedere profesional, rolurile de gen erau atenuate. Desi din copilarie am detectat nedreptatile la care erau supuse femeile (printre care schimbarea numelui dupa casatorie, adresarea cu cuvinte diferite in functie de starea civila, legea avorturilor si dublul standard de judecare a comportamentului sexual, si nu in ultimul rand ceea ce Miroiu numeste "dubla zi de munca", adica inechitatea in ce priveste treburile in gospodarie, ca sa nu vorbim si de "'corvoada heterosexuala"), printre acele nedreptati nu figura si alegerea profesiei. Faptul ca femeile nu se pricep la matematica (la care eu insami, dar si alte femei din familia mea, in majoritate inginere, se pricepeau), ca nu sunt bune inginere, mi s-ar fi parut o gluma in copilarie, asa cum acum mi se pare o superstitie de dincolo de cortina de fier din categoria pisicii negre.
Sa nu ne imbatam cu apa rece, ce faceau comunistii nu era feminism. Din contra, comunismul a ucis constiinta feminista, ca si orice constiinta politica. Femeile din tarile de dincolo de cortina de fier sunt mai feministe decat cele din fostele tari comuniste. Pentru simplul motiv ca acolo a existat miscare feminista reala, care le-a constientizat fata de abuzuri, care le-a creat anticorpi fata de nedreptati. Oamenii din aceasta parte a lume, postcomunista, nu au experienta culturii civice nascute intr-o relativa libertate, nu stiu sa detecteze injustitia si nu dispun de strategii mentale si sociale contra ei. Sunt mult mai expusi abuzurilor din cauza asta, ceea ce nu e greu de observat daca ne uitam un pic la ce se intampla in politica la noi. Comunismul, revenind, le-a dat femeilor posibilitatea sa lucreze orice, mai mult, le-a incurajat sa lucreze orice, nu din empatie pentru ele, ci dintr-o perversitate mai mare de a le exploata. Se pare ca nu au inventat asta, comunistii nu au prea inventat nimic. Era doar o politica economica de tip fordist impinsa la maximum. Femeile puteau trece la orice banda, oricat de calificata, din orice meserie, dar nu puteau sa treaca de tavanul de sticla, la fel ca in capitalism. Poate mai rau chiar. Hartuirea sexuala era o constanta, si nimeni nu o observa.
Erau exploatate si acasa la greu, corpurile lor erau mai exploatate decat in capitalism, si nu se bucurau de legi care sa le protejeze economic in caz de divort, care oricum se obtinea greu in comunism. Dar efectul secundar pozitiv al acestui mod de exploatare a femeilor a fost acela ca in constiinta tinerelor a incoltit ideea ca femeile pot face orice, adica pot munci orice. Indirect, e posibil ca sa fi redus perceptia rolurilor de gen, cel putin in unele situatii, in unele medii.
Aceste femei, crescute in astfel de medii, au crezut ca traiesc intr-o lume in care rolurile de gen tin de domeniul trecutului sau, in cel mai rau caz, exista doar in anumite medii, mai putin educate si inclinate spre progres, ca sa nu mai vorbim de culturi mai putin "elevate".
Si iata ca tocmai caderea cortinei de fier a scos la iveala faptul ca rolurile de gen sunt o problema peste tot, ca increderea in existenta lor e un fapt, aproape la fel de clar ca increderea in legile naturii, in tarile occidentale dezvoltate. Dar si imbraca forme stiintifice, cum altadata o facea rasismul, prin intermediul sociobiologiei si a psihologiei evolutive, demersuri care in viitor se vor numi fara indoiala, daca lumea nu se va intoarce in Evul mediu, "pseudostiinte". 
Rolurile de gen imbraca orice, de la abilitati, dorinte, pana la orientare profesionala. Ca odinioara in cazul raselor, asociate cu anumite haine, la fel, si imbracamintea e asociata cu roluri de gen adanc infipte in creier (in hipocamp, organul-speranta al diferentelor de gen?) care, sigur, e sexualizat, dar  si in gene. Ar fi comic, daca nu ar fi cu adevarat tragic, daca nu ar fi implicate vieti umane in aceasta ecuatie "stiintifica".
Caderea cortinei de fier a condus la aparitia revistelor glossi (inca o dovada ca lumea capitalista stie sa vanda si o face prin intermediul ambalajelor in care e adesea nimic sau gunoi) pentru femei, despre care, cand am auzit, am crezut ca trebuie sa fie feministe. Dar feminismul e dur, tragic, nu incape in imagini colorate si pagini lucioase, nu se vinde. Antifeminismul, rolurile de gen, nu implica schimbare, gandire, nu implica miscari ale constiintei, deci e usor digerabil, se poate ambala frumos si se poate vinde. Si se vinde bine. Aceste revise abunda de sfaturi pentru femei conform rolurilor de gen. Nu pot spune ca am citit vreo revista glossi, dar am vazut fara sa vreau nu stiu cate coperte in gari, aeroporturi, pe tarabe, in reclame. Si cred ca nu e una care sa nu contina sfaturi cum sa cuceresti si sa pastrezi un barbat, cum sa te porti cu el, cum sa-i protejezi lui sentimentele negandu-le pe ale tale.
Azi am dat peste un astfel de articol pe net. Era marturia unui barbat cu sfaturile lui sexist benevolente despre ce rabdare trebuie sa aiba o femeie cu un barbat care ii face ei un mare serviciu ca isi exprima emotiile, desi societatea l-a invatat sa n-o faca. Mai mult, femeile trebuie sa fie ele insele robuste si echilibrate afectiv, ca sa ghideze barbatii sa se exprime afectiv, nu sa-i atace, sa fie dure cu ei cand se exprima, pentru ca ei, saracii, sunt pregatiti de fuga sau lupta, si ori pot fugi, ori le pot ataca, vulnerabili emotionali cum sunt.
Daca era doar marturia unui fan MRA, as fi trecut cu vederea. Dar exista o intreaga cultura in acest sens. Exista femei care gandesc altfel, care au gandit altfel. E aproape un cliseu ca barbatii nu se pot exprima emotional, ca emotiile lor sunt fine si se tin de o ata, ca daca ii sperii, fug sau te ataca. Pe scurt, ca sa fii o femeie dezirabila, ca sa ai acces la un barbat care se exprima emotional, trebuie sa fii echilibrata, adica sa nu ai tu probleme, sa nu ai propriile angoase, propriile dileme existentiale. Femeia vie, cum ar fi spus Andrea Dworkin, pune barbatii pe fuga. Trebuie sa fie moarta sau catatonica, conform aceleasi autoare, ca sa fie dorita si iubita de barbati. De fapt, daca nu e imbecila, numai o femeie moarta pe dinauntru se poate comporta cum trebuie cu un barbat care ii face favoarea de a-si exprima emotiile cu ea.
Femeile au si ele emotii, angoase, si ele sunt obligate de societate sa-si reprime emotiile. Dar altfel. Dar reprimarea lor nu e mai putin reprimare decat a barbatilor, sau daca e, ele nu sunt mai putin importante intr-o relatie. Si totusi, daca nu faci "ce trebuie", chiar asta se intampla, ce spune acest barbat in articol. Barbatii fug sau/si te ataca. Daca iti pasa de ei e o tragedie. Pentru tine. Nu pentru ei, pentru ca intr-o lume in care femeile sunt antrenate sa le faca pe plac barbatilor, pentru ei e mai usor sa gaseasca una care sa le protejeze emotiile, sigur, una care sa nu aiba ea emotii atat de puternice.
Cum am mai spus, feminismul nu numai ca e esential pentru educarea femeilor, nascute si crescute intr-o lume ostila care nu face altceva decat sa incerce la fiecare pas sa le transforme in obiecte, sa le nege orice drept, dar si a barbatilor. Daca vor sa faca o femeie vie fericita, feminismul, intelegerea problemelor femeilor, e esentiala. Femeile nu pot fi fericite in patriarhat, ele doar poat supravietui. Cu mare consum emotional.
Revenind, rolurile de gen, mai ales psihologice, distrug vieti. Submisivitatea si supracenzurarea feminina distruge creativitatea, bunul simt, curajul, demnitatea, forta. Aceasta atitudine, singura, chiar daca nu ar exista alte aspecte ale rolurilor de gen si discriminarea crunta la care sunt supuse femeile, ar explica orientarea mai redusa a femeilor spre marea performanta in stiinta, activitati economice etc. Nu poti cere cuiva sa se cenzureze si sa respecte o gramada de reguli absurde care conduc la auto-negare sa aiba si libertate de gandire si creativitate inalta.
Dar e adevarat ca rolurile de gen distrug si barbatii. Virginia Wolf vorbeste despre asta in "Spre far", iar Dworkin, in "Woman Haiting" face o analiza superba a dezatrului pe care il presupune socializarea masculina in eseul despre "La rascruce de vanturi" (Wuthering Heights), romanul scris de Emily Bronte. Personajul Heathcliff devine un sadic dupa abuzurile suferite in copilarie. Asemenarea psihologica dintre Cathy si Heathcliff naste o pasiune incredibila intre ei, dar rolurile de gen, socializarea diferita in cazul lui inca din copilarie, in cazul ei mai pregnant in adolescenta, ii distruge pe amandoi. Voi reveni cu noi idei si cu propria perspectiva despre acest roman.
De acord cu faptul ca socializarea masculina, de care sunt vinovati alti barbati in primul rand, e absolut dezumanizanta. Dar e nedrept ca femeilor sa li se ceara sa inteleaga asta, pe cand barbatilor nu li se cere sa inteleaga ca si socializarea feminina e distructiva. Se face apel la intelegerea femeilor, dar nu si a barbatilor. De ce? Inca o mare injustitie si inca o forma de discriminarea, de aplicare a rolurilor de gen. Femeile sunt responsabile cu mentinerea relatiilor, barbatii doar cuceresc si asteapta sa fie serviti. Dar asta nu are legatura cu fericirea, nu are legatura cu relatiile interumane care au ca scop fericirea, nu supravietuirea intr-o lume ierarhizata.
As vrea sa vad o campanie care sa condamne rolurile de gen asa cum condamna, desi prea putin, lapidarea pentru adulter si toate abuzurile din societatile hipermisogine ca acea din Afganistan sau Arabia Saudita. Rolurile de gen distrug vieti, ucid.
http://www.elephantjournal.com/2014/02/why-men-withdraw-emotionally/

Continue Reading

Feminismul incorect politic

Feminismul e o idee minunata, poate cea mai frumoasa din cate exista. Atunci cand ceva revendica dreptul la viata, demnitate umana si fericire pentru jumatate din populatie, cum ar putea fi altfel? Dar lucrurile sunt mult mai complicate decat par. Viata e mult mai complicata decat pare. Din simplul motiv ca oamenii sunt foarte complicati, iar unele lucruri nu se spun despre ei. Unele lucruri nu se spun nici in feminism, in ultimul timp, crescut in cea mai mare parte in mediul academic, departe de realitatile foarte dure, departe de mizeria umana reala.
Logica academica, logica filosofica nu are multe in comun cu logica de pe strada, cu logica oamenilor obisnuiti, cu logica oamenilor care nu gandesc prea mult, care nu stiu prea multa filosofie. Iar misoginismul e ceva mult mai dur decat ceea ce se vede din mediul academic, ceva mai dur decat ceea ce scria insasi Andrea Dworkin. Si mult mai pervers. Iar ceea ce putine feministe nu recunosc si nu iau in seama, nici eu pana de curand, e ura imensa a altor femei fata de unele femei. Candva am citit un articol despre o tara araba musulmana, nu mai stiu care, unde dreptul de vot pentru femei tocmai fusese recunoscut. Candidasera cateva femei, dar nu fusesera alese...tocmai de femei. Erau unii barbati care le votasera, dar femeile fusesera cele mai dure in a le refuza votul. Mi se spusese, cand am vrut sa calatoresc intr-o astfel de tara, ca acolo, chiar daca as fi tinta privirilor indiscrete si libidinoase masculine, voi fi in mod clar tinta urii femeilor locale. SI culmea, mi se spusese asta de catre unii barbati din Europa.
Recent am facut cunostinta prin intermediul unei prietene cu ura imensa pe care alte femei o nutresc si o manifesta pe la spatele fata de alte femei. Celebra sororitate feminina tine doar de femeile cu constiinta, in rest e o ura deschisa pentru orice femeie, in special feminista, care le arata altor femei ca poate fi si altfel.
Aceasta ura este descrisa, dar niciodata explicata pe de-a intregul. O explicatie ar fi ca femeile ca persoanele din categoriile defavorizate nu au demnitate, se dispretuiesc si urasc intre ele, isi urasc si dispretuiesc propria conditie. In primul rand nu au o constiinta a propriei situatii, nu identifica in mod corect cauza propriei discriminari. La fel se intampla cu sclavii din Antichitate, cu multi Africani care regreta Apartheidul si cu femeile din societati patriarhale. Dar ce ce e extrem de dureros e ca unele femei, autodeclarate feministe, o practica. Cand auzi o feminista raportandu-se in criticile ei fata de alte femei la valori patriarhale, inclusiv la aspecte legate de sexualitatea altei femei, ai un soc imens si nu intelegi ce se intampla. O feminista adevarata, care a aderat de mica la idei feministe, nici nu stie cum gandesc femeile patriarhale, dar inca sa mai stie sa se apere de ele si sa le anticipeze reactiile.Nu stie ce e de vorbit cu ele, ce nu, cum o pot judeca si barfi.
Ceea ce e si mai socant e ca aceasta gandire, atat de straina unei feministe, e oarecum asumata de catre sociobiologi cand vorbesc despre comportamentul feminin. Repet, ceva ce feministele care simt asa din copilarie, oricare ar fi nivelul hormonilor sexuali feminini, nu inteleg, nu cunosc decat poate la nivel cognitiv, dar nu pot merge mai departe cu a intelege afectiv asemenea mod de a vedea lucrurile.
De ce fac asta sociobiologii? Pentru ca probabil sunt din categoria oamenilor care gandesc ei insis asa. Pentru ca lumea noastra tinde sa uniformizeze oamenii, sa-i standardizeze. Si pentru ca oamenii deosebiti sunt dati la o parte din aceste modele. Politicile de stanga, inclusiv cele feministe, o fac intr-o masura si mai mare. Feminismul se adreseaza in cea mai mare parte femeilor care provin in minoritati, din paturi defavorizate, au handicap, nu sunt foarte atragatoare, nu au mult de oferit social. Dar nu putem nega existenta femeilor care nu sunt asa, atat de putine cum sunt. Ele au de infruntat si discriminarea barbatilor, dar si rautatea si frustrarea femeilor.
Cum trebuie sa ajunga o femeie la gandirea patriarhala? Cum se poate multumi cu atat de putin? Cum trebuie sa se simta? La ce nivel de ratare umana, lipsa de sperante si de demnitate trebuie sa ajunga? Cum sa te admiti ca o persoana de calitatea a doua? Cum sa admiti si sa ceri atat de putin? Cum sa accepti privilegiile masculine? Ce vrei tu de la barbati atunci cand critici libertatea si forta altor femei? Cred ca Andrea Dworkin are niste raspunsuri atunci cand vorbeste de femeile de dreapta, dar trebuie sa citesc acea carte. Oricum, feminismul academic ar trebui amendat, astfel incat invidia feminina, frustarea, sa fie recunoscute.

De ce totusi urasc femeile patriarhale atat de mult unele femei, in special pe feministe? Cel mai probabil pentru ca au tot ce ele si-ar dori si nu au cum obtine niciodata. Pentru ca diferentele intre oameni, intre femei, sunt reale. Pentru ca unele sunt mai femei decat altele, pentru ca unele chiar pot simti placere sexuala, pasiune, chiar pot trezi asa ceva. Sunt senzatii si lucruri absolut de nedescris si care le sunt interzise altora, cum multor oameni unele senzatii le sunt interzise pentru totdeauna. Unii constientizeaza si recunosc asta, si atunci nu pot suporta tortura invidiei si incearca sa distruga astfel de oameni. Povestea lui Salieri si Mozart se repeta adesea, la tot felul de niveluri. Diferentele dintre femei sunt imense, datele de genetica arata ca femeile sunt mai variate decat barbatii, iar situatiile si sansele femeilor sunt foarte diferite, chiar in patriarhat. Unele nu vor avea niciodata ce au altele, incepand de la succes social, sexual, sentimente, senzatii. Asta e adevarul, incorect politic, extrem de dureros.
Patriarhatul functioneaza pentru ca barbatii sunt uniti intre ei ca barbati, chiar daca adesea se anihileaza fizic. Ei sunt uniti ca clasa, au tendinta de a forma bande, organizatii care sa imparta privilegii. In trecut, barbatii formau bande si jefuiau, asa imparteau prada si femeile, considerate tot prada sau marfa. Daca femeilor nu li se vor oferi privilegii pentru ca sunt femei, daca nu vor imparti privilegii intre ele, nu ne putem astepta ca patriarhatul sa dispara. E greu de inteles pentru o femeie care nu are atu-uri ca situatia ei se poate schimba daca altele au succes, fac lucruri interzise pentru femei. Recompensele pentru ea nu sunt atat de clare pentru ea cum sunt pentru barbatii din patriarhat. Oricat de prost, de lipsit de talent, un barbat are acces la privilegii pentru ca este barbat. Cu femeile e diferit. In conditiile actuale, tradarea unei femei ii ofera mai multe recompense decat lupta feminista, mai ales cand ea e marginalizata sau ratata.
Cine sufera de aici? Miscarea feminista, feministele ca atare, ca si femeile care pot schimba prin exemplul lor situatia femeilor.

Continue Reading

Scriitoare feministe- Andrea Dworkin

Saptamana trecuta am primit un cadou foarte dragut: cartea Andreei Dworkin "Razboiul impotriva tacerii" aparuta in romaneste la editura Polirom. Andrea Dworkin este o scriitoare feminista de referinta, despre care am auzit de ceva timp. Am citit cateva articole scrise de ea, dar niciodata o carte. SI aceasta carte este o colectie de articole. Acest neasteptat si frumos cadou mi-a venit prin intermediul unei postari pe facebook in care imi exprimam parerea despre pornografie, aceea ca este o forma de tortura. O alta feminista mi-a scris ca ideea e veche, ii apartine Andreei Dworkin si cu ocazia asta mi-a trimis cartea ei in care vorbeste despre pornografie.

Foarte interesant, dar parerile mele coincid cu cele ale Andreei Dworkin. Mi s-a intamplat de multe ori sa ajung la aceleeasi concluzii cu multe feministe de referinta. Asta nu pentru ca as fi o ganditoare de talia lor, ci din simplul motiv ca aceste idei sunt de bun simt. Aplici principii de justitie, de drepturile omului, si gata, ajungi la idei feministe. E absolut fantastic cum unii oameni, barbati, dar si multe femei, nu percuteaza deloc, nu inteleg aceste idei foarte simple. De cate ori postez cate ceva, intampin numai rezistenta, ironizari. Iar pozitia mea fata de pornografie, de prostitutie a fost primita cu multa ostilitate. O femeie m-a facut si proasta pentru ca nu inteleg ca alte femei nu simt ca mine cand "aleg" sa faca prostitutie. Frumoasa alegere! Alegi abuzul sexual! Alegi durerea si trauma! Alegi sa-ti sacrifici viata sexuala, placerea sexuala, cea mai mare placere la om. Da, e o alegere.

Andrea Dworkin citeaza niste studii conform carora pana la 70% dintre femeile care "aleg" prostitutia, nu cele traficate, sunt victime ale incestului, ale abuzurilor sexuale si ale batailor, saraciei si fug de situatii absolut oribile. Se refugiaza in bratele proxenetilor ca sa scape de acasa. Da, e o alegere. Intre a te sinucide si a face prostitutie. Sigur ca nu au studii, educatie, niciun fel de busola. Dar sunt femei, simt ca o femeie. Poate nu sunt apte sa citeasca filosofie greaca, dar sunt apte sa simta placerea ca femei, sa simta durerea si umilinta. E oare o prostie sa cred ca acele femei simt ceva similar cu ce as simti eu intr-o situatie similara? Nu cred. Pentru mine nu exista o sursa de bani mai improbabila. Mai degraba as vinde droguri decat sa fac asa ceva, sau as face altceva ilegal si periculos. Dar stai, prostitutia e foarte periculoasa. In Olanda, unde viata e lunga, spune Dworkin, prostituatele, care practica aceasta "meserie" legal, nu se bucura de longevitatea altor cetateni. De ce oare?

Dar desi am ajuns la multe dintre concluziile lui Dworkin, autoarea m-a facut sa ma simt nedreapta de cel putin doua ori. Ea spune ca pornografia e tortura, chiar deep throat, ceea ce mi-a atras mie atentia. Si eu m-am gandit la faptul ca ne-am oripila daca am vedea animale torturate in felul asta. Deep throat a produs adesea leziuni grave, au fost femei care au ajuns la urgenta, chiar au murit din cauza asta. Dar au fost doua aspecte la care nu m-am gandit. Nu m-am gandit la cat de ingrozitor se simte o femeie batuta in casnicie, relatie. Sau m-am gandit, dar nu la intensitatea la care ar fi trebuit. Dworkin descrie ce simte o femeie batuta, si e sfasietor. Nu mi-a fost niciodata frica de viol si nici de bataia conjugala. Daca imi era frica de ceva, imi era de dictaturi, de abuzurile pe care le-as putea suferi intr-o inchisoare dintr-un sistem totalitar. E dureros ca nici eu, ca feminista, nu am facut paralela dintre tortura din inchisoare si tortura domestica. Dworkin a locuit in Grecia, tara care a trecut printr-o dictatura militara in anii '60-70 si in care femeile aveau o situatie absolut sinistra, atunci cand toata lumea vorbea de democratie, la ele nu se gandea nimeni. Ea intreba oamenii de acolo intr-o vizita ulterioara cum de abuzurile comise in inchisori nu i-au ajutat sa faca paralela cu violenta domestica. Nici pe mine nu m-a ajutat. De ce? Pentru ca prin natura comportamentului si a educatiei, sansa e mica pentru ca mie sa mi se intample asa ceva (probabil ar fi ultimul lucru pe care mi l-ar face cineva). Deci egoismul m-a facut si pe mine sa nu rezonez cum trebuie la situatia femeilor batute.

Pornografia si prostitutia sunt sexualizarea dominatiei masculine in viata si in sex, spune Dworkin, si sunt de acord. Faptul ca femeile sunt sarace, le impinge sa se vanda, fie ca o fac in prostitutie, fie ca se angajeaza in relatii oribile. Ma intreb adesea cate femei ar fi in relatii in care nu vad ce placere ar simti, cand barbatii cu care sunt nu au nicio valoare sexuala, data de sex appeal si/sau farmec personal, daca ar avea suficienti bani si ar fi constiente de asta, si statusul lor social nu ar depine de statusul marital. Poate cele mai multe ar fi in relatii, dar cu alte femei...

Am totusi o alta abordare a acestei probleme. Cred ca totul vine de la casatoria patriarhala, care nu tine seama de ce simte o femeie din toate punctele de vedere, si mai ales sexual. Poate ar trebui sa se vorbeasca si de placerea pe care o femeie si-o sacrifica prin prostitutie sau relatii de supravietuire, nu doar de durerea pe care o simte. Vreau sa spun ca lucrurile stau mai rau, nu mai bine. O femeie in locul placerii primeste durere si umilinta, asta e heterosexualitatea "normala". Prostitutia nu e vazuta asa cum ar trebui si pentru ca relatiile "normale" nu sunt cu mult mai placute, sunt si ele asociate cu lipsa placerii si cu abuzuri de tot felul, bataie si viol. Cred ca ar trebui sa se vorbeasca mai mult despre placerea feminina, despre ce vor femeile de la sex si de la viata, de marea lor capacitate de a simti placere si de a fi fericite, pe care o sacrifica pe altarul unei amare supravietuiri. Rusinea le opreste pe unele sa vorbeasca despre asta. Rusinea, tot un sentiment indus de patriarhat, pentru ca femeia nu trebuie sa deranjeze prin exprimarea propriilor sentimente.

Cred ca femeile ar trebui sa renunte un pic nu la justitie, nu la a-si cere drepturile si condamnarea opresiunii, inclusiv prin interzicerea pornografiei si prostitutiei (nu incriminarii prostitutiei, si nu a interzicerii productiilor erotice in care femeile sunt prezentate cu demnitate si spre propria lor placere), ci la conditia de victima. Feministele ar trebui sa invete femeile ce avantaje au, cum pot obtine mult, foarte mult de la viata, sa prezinte modele de succes feminin pe toate planurile.

In concluzie, cartea Andreei Dworkin

ar trebui sa faca parte din biblioteca oricarei femei. Si mai mult, repet, educatia feminista ar trebui sa fie facuta in scoala. E mai importanta decat multe materii pentru o fata careia i se pregatesc numai dezastre daca se lasa in voia curentului.

Multumesc inca o data feministei care mi-a trimis cartea! Ar trebui reeditata, dar cui ii pasa?

Continue Reading

Adevarul despre relatii - ce cautam, ce asteptam

Desi nu obisnuiesc sa citesc reviste lucioase, pot spune ca stiu ca acestea sunt pline de sfaturi despre relatii. Cred ca am mai discutat ca atunci cand am auzit despre "reviste pentru femei" credeam ca acestea contin doar articole feministe. Numai ca de fapt contin ceva ciudat, care nu ajuta la emanciparea femeilor, ci din contra, le indreapta spre superficialitate, oferindu-le un fel de placere ieftina, ca un grooming (scarpinat) in loc de strategii care sa le schimbe viata. Cum am mai spus, relatiile sunt importante, provocatoare pentru femeile prinse intre modelele patriarhale si lipsa modelelor reale de emancipare. De asemenea, am vorbit si despre importanta lipsei de solutii pentru femeile heterosexuale. Nu zic ca pentru lesbiene nu e greu, dar macar ele au modele viabile, in timp ce pentru femeile straight conformarea la modelul patriarhal e sinucidere, iar alternativele sunt necunoscute.
Voi incerca sa vorbesc in "7000 ani" despre alt tip de relatii in care sunt implicate feministe. E vorba de relatii sincere, in care nu se fac declaratii decat daca e cazul, in care se evita acel mimetism care apare in toate zambetele si hainele din fotografiile de la nunti. Putini oameni cunosc pasiunea, putini cunosc sentimentele intense si profunde. Atunci de ce sa ne prefacem ca suntem ei, cand noi avem relatii din cu totul alte motive. Ceea ce e important pentru o femeie, dar nu numai, e ca atunci cand are o relatie sa se intrebe de motivele pentru care o are. Cred ca supravietuirea, adica avantajele materiale si sociale intr-o societate normala ar trebui sa fie excluse. Atunci ramane placerea, conversatia, socializarea si uneori pasiunea...Poate ar trebui vorbit mai mult despre tipul de relatii in care au fost implicate feministele celebre. Relatia Simonei de Beauvoir cu Jean Paul Satre ar fi discutat, ca si relatia Andreei Dworkin. 
Exista numeroase teste despre relatii. Legate de tipul psihologic, de compatibilitate a preferintelor etc. Din start mi se par tampenii, din simpul motiv ca tipurile psihologice definesc tipuri, nu oameni, infinit mai complecsi decat aceste tipuri, iar uneori amanuntele esentiale fac diferenta in comportament. Cat despre preferinte, ce sa mai vorbim? Daca oamenii sunt flexibili in gandire, isi schimba ideile si preferintele, atunci unde ramane obiectul preferintelor? Ne schimbam preferintele, ideile, schimbam partenerul. Din pacate, da, acest lucru se intampla. Si unde mai pui ca oamenii nu vor acelasi lucru de la o relatie? Credeam ca toti oamenii vor intimitate psihologica, ca toti vor sa fie facuti sa viseze, in realitate nu e asa. E incredibil cat de diferit doresc si gandesc chiar prietenii cei mai buni. Atunci ce ne ramane? Cei cu testele isi vor vinde cartile si programele, dar ramane ca oamenii care vor relatii reusite, dar nu numai, sa exploreze pe bune acest domeniu.
Daca ar fi sa vorbesc din experienta mea, limitata si desigur, subiectiva, dar mai ales din logica, ar fi ca moralitatea, valorile morale, sunt determinante. Relatiile esueaza din imoralitate, de cele mai multe ori. Oamenii morali nu sunt inclinati sa paraseasca alti oameni, mai ales morali, decat daca sunt neintelegeri grave. Dar pe mine intr-adevar intimitatea psihologica, faptul ca vezi ca persoana de langa tine simte ca tine si ai senzatia ca iti ghiceste gandurile, ma da gata, desigur, cand toate asgtea sunt asociate cu o mare atractie sexuala. Vrei sa imparti cele mai ascunse ganduri cu persoana de langa tine.
Dar in realitate, rar se intampla sa stii ce vrei de la inceput toata viata. Si daca o faci, te pierzi pe parcurs. Traiesti mai mult sau mai putin scenariul din "Pact cu diavolita", numai ca e vorba de ce cauti la parteneri, nu la propriile calitati. Iata un scenariu posibil: Intai vrei unul cult, inteligent, care sa stie sa se poarte si sa ma aprecieze, feminist. Il gasesti, dar te dezamageste prin imoralitate si vicii. Nici nu te atragea prea tare. Apoi gasesti unul moral, protectiv, foarte atragator, dar anost si neinteresat de discutii inteligente. Il parasesti pentru unul supercarismatic, entuziast, inocent, dar interesat material si superficial. Ce urmeaza? Sigur, unul cat se poate de dezinteresat material si de profund, dar cu toate defectele ce decurg de aici.
Ce mai urmeaza? Atunci cand iti dai seama ca vrei unul la fiecare ca acela dinainte, cand realizezi ca tot timpul ai vrut asa ceva, ca ai mai intalnit pe parcurs, dar din varii motive nu ai legat nicio relatie, dar mereu ai fost atrasa de acest tip, atunci iti dai seama ca asta ti se potriveste. Nu zic ca e un model demn de urmat, dar...De fapt oamenii cu adevarat eligibili, oamenii care sa merite cu adevarat, sunt foarte foarte rari. Uneori ma gandesc ca gelozia e ceva aiurea, fara acoperire, pentru simplul motiv ca oamenii cu care sa stabilesti ceva real, profund, sunt atat de rari.  De cele mai multe ori totul e doar in mintea noastra...
http://bookaholic.ro/pentru-feministe-si-nu-numai-un-interviu-rar-cu-simone-de-beauvoir.html

Continue Reading

Poveste din patriarhat de Simona Tache

Azi am primit un link interesant despre partea frumoasa a faptului de a fi femeie. Simona Tache, autoarea, care scrie pentru Catavencu, din cate stiu, a comis mai multe articole cu tenta misogina. E normal, avand in vedere mediul in care creaza. Se stie ca revista Catavencu, apoi urmasele ei Academia Catavenci si Catavencii, musteau de misoginism. Ultima, Catavencii a fost protagonista unui scandal dupa ce a gazduit un articol despe femeile care merita legate de calorifer.
Intr-o asemenea atmosfera, Simona, care probabil e singura sau una dintre putinele femei care scriu la astfel de reviste care contin numele personajului lui Caragiale, a trebuit sa se adapteze, sa se ridice la nivelul exigentelor. Trebuia sa fie ceva deosebit cu ea de la inceput, de a fost admisa acolo, pentru ca la inceput, aceste reviste nu aveau mana de femeie care sa scrie articole.
Iata ca nici de data asta dna Simona Tache nu ne-a dezamagit. SI asta pe bune, pentru ca a scris un articol despre corvoada heterosexuala, cum ar spune Andrea Dworkin, la care sunt supuse femeile in patriarhat. Cele care nu sunt feministe, sigur.
Doamna Tache povesteste ca tatal ei vrut-o baiat, familia a fost foarte dezamagita dupa ce s-a nascut o fetita. Deci s-a nascut intr-o familie patriarhala, cu valori pe masura. Si tot ce a facut dupa aceea a fost sa fie o femeie adevarata din patriarhat si nimic mai mult sau nimic mai spre feminism. In acest articol care iti spune la grea incercare capacitatea de a-ti controla reflexul de voma, autoarea descrie cu lux de amanunte ce are o femeie de facut in patriarhat, cat de mare e datoria ei de a fi frumoasa pentru sotul ei, care nu trebuie sa vada macar la ce se supune ea pentru a arata bine. Gomaj, coafor, epilat, castraveti pe fata, creme etc.
M-am nascut intr-o cu totul altfel de familie. Mama mea si-a dorit fetita, acum nu vrea altceva decat nepotele. Tatal meu e feminist declarat. Si fara sa mi se spuna toate astea, din adolescenta, fara sa stiu de Andrea Dworkin, am respins orice corvoada heterosexuala. Nu am fost niciodata la coafor pentru a-mi aranja parul (pentru ca oricum e plin de bucle), de tuns m-am tuns rar, ma pieptan rar, putini oameni m-au vazut machiata vreodata, si asta in scop de divertisment, nu am incercat gomaj niciodata. Cat despre epilat, mi se intampla rar, si niciodata cu ceara. Chiar ma gandesc ca consum mai putin timp pentru a ma aranja decat un barbat din rasa mea, care trebuie sa se rada des, pentru ca la albi parul creste repede. Si ultima chestie...pantofii cu toc. Ani de zile nu m-am atins de ei, tocmai pentru ca fac rau la coloana. Am cativa pentru divertisment si oricum sunt comozi. Dar nu m-as chinui cu ei pe strada, iar daca ma imbrac elegant, o fac pentru alte femei.
Sigur, asta nu inseamna ca vreau sa fiu urata, ca nu fac sport, desi nu apelez la diete. Dar nu as face nimic mai mult decat ar face un barbat pentru mine. Si imi plac barbatii sexy, spre deosebire de ceea ce declara Simona, ca la femei nu conteaza cum arata barbatul, sa fie destept, sa se poarte bine etc. Pentru femeile din patriarhat o fi asa, dar nu pentru feministe...Pentru unele, cel putin.
Articolul Simonei Tache contine si tot felul de marturisiri despre felul cum se poarta o femeie din patriarhat cu partenerul, cum practic isi ascunde umanitatea, sentimentele umane, dorintele, cum incearca sa fie mereu ca o icoana a feminitatii ideale (adica femeii in viziunea patriarhatului). Horror! Se spune despre femeile din Romania ca sunt frumoase. NU sunt mai frumoase decat alte femei din zona, inrudite genetic. NU sunt mai frumoase decat femeile din Italia, cele din sudul Romaniei, cel putin. Ce mai, sunt identice daca le scoti machiajul si toalele extravagante. Dar femeile care au mai auzit de feminism, petrec mai mult timp pentru ele, nu se machiaza in fiecare zi, nu se ingrijesc atata. Si nu se feresc sa isi arate umanitatea, nu sa fie doar niste papusi facute sa incante ochii si orgoliul unui barbat. In cazul asta frumusetea e egala cu prostia, desi prejudecata cu femeile frumoase care sunt si cu minte putina, e falsa. 


http://www.simonatache.ro/2011/06/16/ce-frumos-e-sa-fii-femeie/

Continue Reading