”Moll Flanders”, (în original The Fortunes and Misfortunes of the Famous Moll Flanders) a apărut în 1722. Pe copertă apare ca autor Daniel Defoe, celebru pentru Robinson Crusoe, dar în realitate prima ediție, conform wikipedia, a apărut fără numele unui autor pe copertă. Cartea i-a fost apoi atribuită lui Daniel Defoe de un librar, în 1770, după moartea lui Defoe, în 1731. Pare o autobiografie, dar nu putem decât specula dacă era cu adevărat așa ceva. Oricum, conform wikipedia, romanul coține, cel puțin în parte, aventurile reale ale unei persoane reale, Moll King, o infractoare pe care Defoe a întâlnit-o la închisoarea Newgate.
În cazul ăsta, chiar nu știu cât e de lăudat aici Defoe pentru atitudinea lui liberă și feministă, luând în considerare epoca. Dacă numai a consemnat și comentat unele fapte, tot e ceva.
”Moll Flanders” descrie o lume oarecum șocantă azi, dar totuși foarte inteligibilă și apropiată de noi. E o lume contra racilelor căreia s-a luptat atât de mult, cu mai mult sau mai puțin succes, dar care avea și calități. Și în care oamenii aveau și calități, și deși era foarte greu, uneori acestea contau.
Moll Flanders era fiica unei infractoare, care a născut-o în timp ce-și aștepta condamnarea la moarte în pușcărie (cât de departe pare așa ceva pentru noi acum și cât de aproape e de fapt!). Pedeapsa i se comută apoi și este exilată în colonii. Atunci era greu de spus ce era mai rău, când oamenii erau răpiți ca să fie trimiși acolo, când se făceau pariuri despre cine va supraviețui și cine nu când oamenii priveau ”marfa” încărcându-se pe corăbii. Femeile, în special infractoare sau prostituate, cerșetoare, deci sărace, cu mari probleme sociale, erau foarte căutate. Și ce era extraordinar era cât de bine se descurcau uneori, cât de utile erau abilitățile lor ”de femei” acolo. Ca și acum, aportul lor era decisiv.
Moll Flanders își propune încă din copilărie că ea nu vrea o viață precum cea care îi era destinată unei fete de condiția ei socială. Și pentru ea erau într-adevăr puține opțiuni, toate cu muncă grea și puține satisfacții. Acest deziderat interesant, mai ales după ce e exprimat, îi schimbă viața. Mica ciudățenie care vrea să-și depășească mizera condiție într-o lume în care nu prea existau rețete pentru așa ceva, ajunge să fie crescută ca un fel de domnișoară de onoare într-o familie bogată care avea două fiice. Prin intermediul lor învață să scrie, franceză, muzică, dans și ce mai puteau învăța tinerele pe timpul acela când erau pregătite nu să fie conștiente de situația lor și să participe legitim și cu drepturi depline (la recompensă) la mersul lumii, ci doar să fie obiecte decorative de calitate.
Fiind, cum lasă să se înțeleagă, înaltă și frumoasă, inteligentă, dar mai ales, cum se știa deja, liberă în gândire și sentimente, aventurile, multe amoroase, încep să se succeadă în viața ei. Întâi, fiul cel mare al familiei se îndrăgostește de ea, devine amanta lui, dar el o tratează în cele din urmă ca pe un obiect sexual. Fiul cel mic însă se îndrăgostește cu adevărat de ea, și vrea să legalizeze relația. Ea nu e de acord, dar în cele din urmă e convinsă de fratele mai mare, amantul ei, pentru care ea avea sentimente, că nu există altă soluție.
În acest punct îmi amintesc discuția pe care am avut-o cu un scriitor aspirant, atras de posibilitatea de a deveni membru al Uniunii, în special pentru pensie. Avea toate șansele și chiar merita asta la cât înțelesese din viață, mai ales când era vorba de femei. Tipul o considera pe Moll Flanders ”o curvă, dar simpatică”. Moll Flanders nu era așa ceva, era doar o femeie cu viziune, care încerca sa supraviețuiască într-o lume în care oamenii săraci și cu origine mai mult decât îndoielnică nu aveau aproape nicio opțiune legală și morală de a obține un trai decent și un pic de demnitate umana. Și mai ales era o femeie într-o societate în care sexualitatea feminină era ceva ce nu se putea manifesta liber, fiind doar inițiată și condusă de bărbați. Moll Flanders devine ce bărbații o obligă să devină. Se simte foarte contrariată și scărbită de ceea ce e obligată să facă, să devină soția unui bărbat care nu însemna nimic pentru ea, care în plus era fratele bărbatului pe care ea îl iubea. Știe și simte că e scandalos ce trebuia să facă, dar nu are de ales. Și ca și când tragedia nu era suficientă, trebuia să vină religia să facă oamenii, în special femeile aflate într-o astfel de situație, să se simtă vinovate. Ca și când ar fi avut de ales....Parcă religia creștină vorbește de alegere, de deosebirea dintre bine și rău. Cum poți condamna pe cineva când nu poate face această alegere? Dar sigur, Moll Flanders nu urăște în momentul ăsta societatea, nici patriarhatul care taie încă și mai mult posibilitățile femeilor. Face ce trebuie să facă, are chiar doi copii din această căsnicie.
Abia după ce soțul ei moare după cinci ani de căsătorie, aventurile ei încep cu adevărat. O să apară adesea decese ale unor oameni tineri, inclusiv ale copiilor ei. Viața ei e marcată de decesul unor oameni tineri care îi erau prieteni, care ar fi putut-o ajuta. Speranța de viață era altfel atunci, ceea ce putea genera o altă atitudine asupra vieții. Pierderea copiilor nu pare o tragedie atât de cumplită ca mai târziu. Sigur, și fertilitatea era altfel. Moll pare să fi avut vreo 11 copii, dintre care mai mult de jumătate ar fi ajuns la maturitate.
În lumea aceea, încă o dovadă a patriarhatului, ca și în Iranul sau alte țări musulmane ale zilelor noastre, copiii erau proprietatea tatălui, rămân la tată în caz de despărțire sau deces al tatălui. Copiii din prima căsătorie, dar și alți copii pe care îi va avea, rămâm la familia tatălui lor după ce ea rămâne văduvă sau trebuie să plece din acea căsnicie (se întâmplă și asta dintr-un motiv neașteptat). Ea pierde oarecum legătura cu ei, sau dacă o reia, e după mulți ani. Ce drept aveau anumite văduve? Din prima căsnicie, dar și din altele, rămâne cu ceva bani, dar ea nu rămâne în casa soțului, după ce acesta moare. Nu are niciun drept, cel puțin așa pare. Dacă vreți să vedeți o lume fără feminism...
E în general o lume fără asigurare socială, în care trebuie să te descurci cum poți, ori măritându-te, cum o face ea de mai multe ori, ori furând, cum ajunge să o facă la un moment dat, după ce i se termină rezervele și după ce ajunge la o anumită vârstă, la care nu mai e așa atrăgătoare. Se numește asta capitalism sălbatic sau precapitalism sălbatic? Oricum, e ușor de văzut și la noi, chiar în epoca asta. E vorba de România actuală.
Dincolo de sentimentele de culpabilitate date de religie, sexualitatea pare destul de liberă, deși Moll Flanders nu are o biografie chiar tipică, iar maternitatea e cu totul altfel decât acum. Femeile par a da mai multă importanță relațiilor cu bărbații (legale și actuale) decât celor cu copiii. Cum ar zice Elisabeth Badinter, sunt mai mult femei decât mame, deși în lipsa contracepției nasc foarte mult. Dar și maternitatea pare mai degrabă un efect secundar al sexualității feminine decât menirea aceea esențială, exprimată de unele religii patriarhale, de preoții sociobiologiei, dar și de unele curente așa-zis feministe. Lumea aceea nu avea nimic de-a face cu ”parenting-ul” actual. Maternitatea nu subjuga femeile. Asta nu că oamenii nu ar avea empatie și grijă pentru copiii lor. Din relațiile ei legale sau nu, eventual parțial legale, Moll dă naștere la copii. În lipsa unei asistențe sociale pentru copii, ea apelează la soluțiile existente, cum ar fi plata anuală a unor familii de țărani pentru a avea grijă de copii. Interesant e că însăși moașa o pune în contact cu acest sistem, în care ea nu are încredere la început. De ce nu ar ucide copiii odată ce au luat banii?
Poate partea cea mai interesantă a romanului o reprezintă descrierea relațiilor în timpul acela, înainte de motorul cu aburi, de vapor sau tren. Relațiile amoroase seamănă foarte bine cu ceea ce sunt acum. Interesul oamenilor pentru bani, pentru alianțe matrimoniale cu scop material e foarte mare. Bărbații par să nu ascundă deloc acest interes. Chiar la un moment dat, când Moll își consiliază o prietenă cum să-și reatragă pretendentul, ea descrie trist situația ”banii erau la mare valoare, nu femeile”. Asta ar trebui s-o știe și patriarhii sociobiologiei. Bărbații au umblat secole și milenii după banii femeile, care prin ele și-au obținut taxa de protecție. Dar Moll era deosebită, se strecoară cumva prin acest sistem, deși o dată cade și ea în plasa unui vânător de zestre falit, care se pretindea bogat, ca și ea. Și totuși în perioada aceea, în nobilime și burghezie, existau sentimente, ea se îndrăgostește de câteva ori și are relații, inclusiv legale, cu bărbați pentru care simte ceva. Ultimul ei partener este unul dintre aceștia. Lumea lui Moll pare o lume dominată de goana după bani, incertitudinea supraviețuirii, dar nu lipsită de sentimente și de oarecare libertate de gândire.
Religia apare de puține ori în roman. La sfârșit, când, datorită căinței, pedeapsa capitală îi este comutată în exil în colonii, dar și în timpul uneia dintre relațiile ei. Relația ei, la început platonică, cu un bărbat însurat cu o femeie cu probleme psihice, devine în timp una fizică. E interesant ce însemna și încă înseamnă adevărata intimitate fizică, consumarea cu adevărat a actului sexual. Nu era importantă apropierea fizică, nici cantitatea de piele atinsă sau expuspă, ci penetrarea. Ca un simbol patriarhal al apogeului, al cuceririi. Dar de acolo începe și păcatul, vinovăția, taboo-ul. Te face să te gândești la cât de multă intimitate fizică era acceptată social și moral atunci, și încă mai târziu, dacă nu se ajungea la ”păcat”. ”Înveleala” despre care vorbește Theodore Zeldin în ”O istorie intimă a omenirii” ne-ar părea foarte scandaloasă acum.
Să fie surprinzător că un astfel de bărbat, în urma unei experiențe care îi pune viața în pericol, adică o boală gravă, devine habotnic și vrea să-și salveze sufletul. Cum? Prin renunțarea la păcat, adică la relația adulteră. Interesant e că bărbatul respectiv consideră salvarea sufletului mai importantă decât oamenii, femeile, relația cu ea e mai puțin importantă decât salvarea sufletului, care ține doar de taboo, de dogmă, nu de spirit, de ajutorul dat cuiva. Adică unei femei, iar femeia nu e om...Sufletul lui e salvat, iar Moll este aruncată în jungla societății. Noroc că el are grijă de copilul rezultat din această relație...
Printre
numeroasele ei căsătorii, din care au rezultat și copii, este una
care se dovedește incestuasă. Pentru acest soț se mută în
colonii, unde descoperă din discuții că soacra ei este chiar mama
naturală, fosta condamnată devenită acum proprietară de
plantație. Schimbarea radicală a situației acestei femei, care a
profitat de șansa incredibil de amară, e mai
șocantă decât relația incestuoasă.
După ce află că
soțul ei e de fapt fratele ei vitreg, Moll e copleșită de dezgust,
deși nu simțise nimic suspect până să afle adevărata situație.
Deși totul mergea bine, ea nu mai rezistă cu timpul în relația
din care rezultaseră deja copii (normali, dintre care unul
supraviețuiește). Dezgustul incestului pare venit din taboo-uri
sociale.
După un lung zbucium, decide să se întoarcă în Anglia, unde aventurile ei reîncep. Și continuă până la 48 ani, după ce realizează că de acum o termină cu copiii, și nici nu se mai încumetă la seducții. Oamenii par să îmbătrânească mai încet acum sau cel puțin să trăiască mai mult. Numai că un aspect al îmbătrânirii a pierdut. Multe femei continuau să nască până la 48 ani, cum o și arată un experiment din secolul al XIX-lea, făcut într-o sectă creștină unde hrana era abundentă. Moll are câțiva copii după vârsta de 40 ani. Nu pare să aibă probleme cu fertilitatea...
La 48 ani face o schimbare de carieră și devină o hoață de buzunare extraordinară, care strânge o mică avere din talentul ei. Moașa care o găzduiește acum devine complicea și tăinuitoarea ei. Dar cum nu știe când să se oprească, orbită de aburii succesului, e prinsă și condamnată la moarte. În închisoare își întâlnește unul dintre foștii soți. De fapt era singurul în viață, și de care se despărțise amiabil pentru că era o relație pe care nu și-o permiteau niciunul material. El se întorsese la vechea carieră, aceea de hoț. Ea intrase mai târziu în branșă. Dar recuperase.
Ca prin minune, pedeapsa li se comută și sunt exilați în colonii. Acolo, după ce se împrietensc cu căpitanul, ea fentează din nou sistemul, evită soarta de sclavi a altor condamnați, și ajunge în posesia plantației care i se cuvenea de la mama ei. Acolo își reîntâlnește fostul soț/frate și fiul comun. După 10 ani în colonii, se întoarce în Anglia cu ultimul soț (hoțul) la 69 ani. O viață de zbucium ia sfârșit. Moll, acum bogată, poate să fie liniștită, fără să se mai lupte pentru supraviețuire. Iese în sfârșit la pensie într-o lume în care pensia nu există.
”Moll Flanders” arată ce putea fi viața unei femei cu origine foarte modestă la finele secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea în Anglia. În cazul fericit...