Roboții și imperiul a fost scris de Isaac Asimov la decenii de la ”Caverne de oțel” (1954). Romanul face parte din seria Roboți, ca și ”Caverne de oțel”, dar e scris în anii `80 (1985), după mișcările pentru drepturi civile, inclusiv ale femeilor, din anii `60-`70. Cum a evoluat viziunea lui Asimov despre femei, cum arată personajele lui feminine acum? În ”Roboții și imperiul” chiar sunt două personaje principale femei, ele au carieră, au roluri importante în societate. Una e robotician de succes, Vasilia, alta, Gladia, care e de fapt personajul principal, e artistă și ajunge să se implice în politica galactică.
Dar sigur, e vorba în primul rând, tot de roboți și de rolul lor în societate, de dilemele lor morale. Dar e vorba și de alte tipuri de societăți umane, unele care au rezolvat demult unele dintre problemele noastre de acum, dar au creat altele. Printre aceste probleme este aceea a duratei de viață, ajungând până la 400 ani. Prețul este însă un sistem imunitar slab, având în vedere mediul aseptic în care trăiesc acești oameni. De aceea, atunci când se întânesc cu pământeni sau cu urmașii lor care au părăsit mai târziu Pământul, ei poartă mănuși și filtre nazale (de reținut pentru următorul val, nu de colonizare). O alta este aceea a violenței și a războiului, care a devenit istorie de secole. Societatea lor, deși măcinată de pasiuni politice și de pasiuni nu tocmai lăudabile, ca ambiția și gelozia, e una extrem de pașnică. Și au mai rezolvat încă ceva: au eliminat muncile extrem de repetitive, ca acelea legate de propria îngrijire, rămase acum în seama roboților. Prețul e apatia, obsesia cu propriul confort, respingerea oricărui risc. Și mai ales înstrăinarea de alți oameni, ajunsă la extrem pe unele ”lumi”, cum e Solaria, unde oamenii înconjurați de roboți aproape nu se întâlnesc, însuși sexul devenind pentru mulți o corvoadă.
Alternativa sunt societățile cu oameni cu vieți scurte, care își asumă riscuri, au pasiuni, dorințe, sunt obișnuiți să trăiască în aglomerări urbane, iar roboții afară de unii primitivi folosiți mai mult în agricultură, nu sunt admiși. Ultimii sunt pământenii...Care tip de societate va trage lozul câștigător al progresului, apoi al stăpânirii galaxiei? Dar în acest joc nu intră doar avantajele celor două societăți, ci și intrigile politice, mai precis ambițiile unor politicieni, revanșe vechi de secole. Nimic nou în posibilul viitor al omenirii.
Acțiunea e destul de simplă. Pe scurt, Gladia, o femeie aproape de vârstă mijlocie, adică de....230 ani, dar arâtând de maximum 45, de pe Aurora (deși născută pe Solaria), o planetă colonizată într-un prim val istoric, primește două vizite ciudate care îi schimbă viața tihnită și fără provocări pentru totdeauna. Prima este a unui strănepot la a cincea generație, pe care nu îl cunoștea, un robotician ambițios care viza postul de director al institutului de robotică într-un viitor destul de îndepărtat, după moartea actualului director, adică după...aproape un secol sau mai mult. Dar dacă ești un tânăr de 50 ani îți dă mâna să aștepți...A doua este a unui strănepot la a șaptea generație al unui pământean pe care îl cunoscuse cu două secole în urmă și care jucase un rol important în viața ei, inclusiv unul romantic. Acesta era Elijah Baley, eroul principal din ”Caverne de oțel”, un fost polițist care devine pionier al colonizării altor planete de către pământenii rămași acasă timp de secole după plecarea celor denumiți apoi ”spațiali”, precum Gladia.
Ea nu vrea să se întâlnească cu niciunul dintre ei, dar ceva dincolo de ea o face să procedeze contrar primului impuls. Acel ceva e foarte aproape de ea, de fapt robotul ei de încredere, dăruit de tatăl ei adoptiv, Han Fastolfe, partizanul reînceperii colonizării de către pământeni a altor planete. Robotul se numește Giskard. Deși însuși Baley îi spusese să aibă încredere în Giskard, el avea prostul obicei (dar și calitatea) de a influența subtil voința oamenilor, dar respectând prima lege a roboticii, aceea de a nu le face rău. Manipularea subtilă, de care Gladia nu era conștientă, de care nu știa, de care de fapt nimeni nu știa, e cea care o face să se angajeze în aventuri greu de imaginat pentru cineva cu stilul ei de viață. Nici în roboți nu mai poți avea încredere, mai ales dacă dezvoltă...simț moral și proiectează pe termen lung consecințele acțiunilor lor. Ca și când cele două nu ar fi legate...Și ca și când alte tipuri de manipulări subtile, venite din cultură, de la alți oameni, dar și din fapte aleatorii, nu ne-ar influența în mod decisiv viața. Ca și când nu această parazitare a voinței de către manipulări subtile nu ar fi de fapt normalitatea. Dar în cazul spațialilor, cu vieți extrem de ordonate și controlate, până ce și acest aspect al vieții se supune unor reguli stricte...Numai un robot extraordinar poate să facă asta.
Giskard o face pe Gladia într-o noapte frumoasă de vară de pe Aurora să se gândească la Solaria, planeta natală, pe care o părăsise când avea 30 ani, când imigrase pe o planetă pe care și după 200 ani tot era considerată străină. Dezavantajul unei vieți lungi și a unei memorii lungi. Multe nu s-ar schimba dacă oamenii ar trăi mai mult, și multe idei noi, cum zicea și Planck, nu ar fi acceptate. Solaria, în care oricum roboții erau majoritari, oamenii fiind în minoritate, foarte izolați unii de alții, fusese părăsită cu totul de oameni de curând, sau cel puțin așa se părea după semnalele de acolo.
Intenția
nepotului e de a o spiona, de a afla lucruri din
trecutul ei care l-ar putea ajuta în intrigile lui politice și
carieriste. Pretextul este dacă el e cumva urmașul unui pământean,
adică Elijah
Baley. Acest aspect i-ar putea strica
reputația și ar avea o influență negativă
asupra ascensiunii lui. Numai
că Gladia ripostează, spațialii nu sunt interfertili
cu pământenii și cei plecați de curând de pe Pământ. Dar
pot avea relații romantice cu aceștia, cum
s-a văzut și se va vedea.
Nepotul lui Baley, care îi purta
numele (D.G, Baley, adică Daneel Giskard
Baley, după roboții care jucaseră un rol important în viața
străbunicului, Daneel și Giskard, care acum îi aparțineau
Gladiei) voia să îl însoțească pe planeta natală, Solaria,
pentru a recupera roboți rămași fără stăpân, în scopul
vânzării pe alte lumi spațiale.
D.G. era negustor, și locuia pe o planetă numită chiar Lumea lui
Baley.
Gladia acceptă din (im)proprie inițiativă. Ajunși pe Solaria, unde nu văd picior de om, doar roboți, asolizează chiar pe fostul ei domeniu, care acum avea alți proprietari. Un robot umanoid cu aspect feminin, care era șefa pazei, vrea să-l elimine pe Daneel, robotul ei cu aspect uman, cunoștința mai veche din ”Caverne de oțel”. Că ea recunoștea un robot, oricât de uman ar fi părut, nu e mare lucru, dar e interesant că nu-l recunoaște nici pe D.G. ca ființă umană. De ce? Nu contează atâta timp cât Gladia, dovedind mult curaj, se opune violenței robotului solarian care voia să elimine cei doi indivizi. Totuși, răspunsul e în faptul că ea vorbea dialectul solarian, cu ajutorul căruia roboții erau programați să identifice ”umanitatea”. Alte nave care vizitaseră Solaria nu fuseseră atât de norocoase. Se spune că un om e de atâtea ori om câte limbi vorbește. Dar se pare că nu e om adevărat dacă nu vorbește una anume. Mulți gândesc așa.
Acest eveniment o transformă pe Gladia în eroină. Ajunge pe lumea lui Baley unde e aclamată. Era foarte stresată de faptul că trebuie să țină un discurs. Numai că discursul care are un succes fulminant, iar ea devine o vedetă. Era și mâna, mai precis softul, lui Giskard aici? Foarte puțin, mai ales că toată capacitatea lui intervenție era limitată. Ce lucuri mărunte ne schimbă viața! Ce lucruri mărunte fac diferența între succes și anonimat!
Viața Gladiei, din plictisită și lipsită de speranța de a mai trăi ceva interesant sau incitant, care atinsese blazarea dincolo de limite, se schimbă iremedial. Ea descopere plăcerea de a avea o misiune, a ei fiind aceea modestă de a menține pacea în galaxie. Cum ar fi viața la 230 ani? Cum le spunea ea celor de pe Lumea lui Baley, unii dintre ei considerând asta o sfidare, că te simți la această etate? După ce vezi multe, încerci multe experiențe, înțelegi limitele satisfacției în toate. Gladia înainte de cele două vizite aștepta să își ducă traiul de pe o zi pe alta, îngrijită de roboții ei. Familia nu mai însemna mare lucru pentru ea. Avusese doi copii, dar dincolo de asta nu se mai implicase în viața urmașilor. Nu știa de existența strănepotului de la a cincea generație, ba mai mult, se poartă rece cu el și îi spune în față că nu-i pasă de el. Nici el nu e mai legat de străbunică, chiar e gata să o sacrifice. Doar e spațial, nu e cu cultul strămoșilor. Individualismul și idealurile sociale (politice) în care chiar se implică reprezintă valorile lui. Dar Gladia nici în relații nu crede mai mult. E obișnuită cu soții care vin și pleacă. Totuși, nu la 230 ani, încă la vârste mai înaintate, pasiunile politice rămân. Lupta pentru putere rămâne, cum o arată personajul Amadiro, care vrea să distrugă Pământul și să reinstaureze supremația spațialilor, luându-și revanșa față de rivalul politic Han Fastolfe. Interesant e și de ce sunt în stare oamenii ca să-și împlinească visele, a căror moralitate nu o discutăm, în timpul vieții lor. Inclusiv de crimă, de genocid. Și mai rămâne ceva, cum o dovedește Gladia: posibilitatea de a simți pasiune, atunci când merită. Și cum relațiile cu sens sunt rare, la vârsta aia poate reușești să faci diferența. La 230 ani trezește pasiunea unui bărbat cu aproape 3 secole mai tânăr, strănepotul la a șaptea generație a fostului ei amant. Asta depășește orice fantezie pe care o femeie o poate avea cu bărbați mai tineri! Și sfidează orice taboo...Dar de ce nu e deranjat D.G. de diferența de vârstă? Pentru că ea oricum are o speranță de viață mult mai mare decât a lui, iar când el va muri de bătrânețe ea abia dacă va arăta mai bătrână. Adică D.G. nu gândea totuși mult diferit de bărbații de acum. Femeia era o investiție pe termen lung, cum e în general o femeie mai tânără.
Nu știm cum vezi lucrurile dacă viața ta e foarte lungă și sănătoasă. Cel puțin asta credem noi acum. Asimov face o analiză foarte bună a felului cum s-ar percepe viața la vârste foarte înaintate. Nu se găsește prea des o astfel de analiză în romanele sf.
E moral să limitezi viața oamenilor? Adică să-i privezi de prelungirea ei? De un tratament care ar face așa ceva. Ca în numele menținerii apetitului pentru risc și pentru dorințe, adică investiții de energie și afectivitate riscante, ceea ce duce societatea înainte, să condamni oamenii la moarte? E aceeași dilemă morală pe care o suferă și robotul Giskard, care descoperă o nouă lege a roboticii, numită legea 0, aceea a binelui umanității, adesea opusă legii 1, care reprezintă interdicția de a face rău individual. Cum îi spune Daneel, care nu înțelege legea 0, în numele binelui umanității s-au făcut multe atrocități. Să ne gândim că atunci când Asimov a scris acest roman comunismul nu căzuse încă...Să ne gândim la ce se întâmplă acum, în pandemie.
Dar totul e bine când se termină cu bine, Giskard își dă viața pentru legea 0. Circuitele lui nu rezistă atunci când el induce amnezie asupra faptelor cu implicații deosebit de periculoase ale unor intriganți politici solarieni (Amadiro și nepotul Gladiei, Mandamus), care vor să distrugă Pământul și programele de colonizare. Dar înainte îi lasă prietenului Daneel ca moștenire talentul său de a influența gândurile oamenilor. Adică arta manipulării. Soarta umanității rămâne în mâinile de fier ale unui nou Machiavelli cu memorie practic nelimitată și lipsit de ambiții proprii. Interesantă soluție...”Roboții și imperiul” e poate prima carte în care roboții fac și o altă muncă pe care oamenii, cei mai mulți, o detestă: luarea deciziilor dificile, cu implicații economice, sociale și morale pe termen lung. De fapt luarea oricăror decizii dificile, dar mai ales a celor politice. O altă muncă murdară, cum s-ar spune...Oamenilor le rămâne să creadă că meritele sunt ale lor, să trăiască într-o iluzie mai mare decât cea din Matrix că ei au salvat lumea. De obicei asta se întâmplă, dar alți oameni, mai ales femei, joacă rolul roboților.