Femei patriarhale. Feminista radicală...tradiționalistă

Li s-a reproșat adesea feministelor radicale că ar fi tradiționaliste. De către necunoscători, de către stângiștii superficiali și misogini, care oricum nu știu nimic despre feminismul radical și despre problemele reale ale femeilor. Nu ești de acord cu faptul că femeile nu pot avea un cromozom Y sau penis, gata, ești tradiționalistă, aliată a dreptei, că asta zic și cei de dreapta. Dacă spui ceva ce spune și Puțin, de exemplu că zăpada e rece și udă (el clar știe foarte bine cum e zăpada), clar ești putinistă. La fel, dacă nu accepți un delir pe care conservatorii nu-l acceptă, clar ești conservatoare, tradiționalistă, ești cu rolurile de gen. E rol de gen să faci orice, cu oricine, mai ales cu alte femei, cum zice feminismul radical pe bune. Dar ei nu gândesc atât de subtil, pentru că drepturile, sentimentele femeilor, sunt ceva foarte subtil.

Femeile în patriarhat sunt trădate de toată lumea, inclusiv de alte femei. Pentru că pentru femeile patriarhale (și astea sunt majoritatea), femeile sunt inferioare. E aproape la fel de lipsit de importanță pentru femei ca și pentru bărbați să trădezi o femeie, să o lași să aștepte, chiar să nu-i citești mesajele. Pentru că femeile sunt lipsite de importanță, sunt cetățeni de rangul doi. Lucrurile se schimbă un pic dacă femeia are putere. Într-o societate patriarhală, femeile învață ierarhiile bărbaților. Și trăiește după ele. Abuzează și devalorizează femeile fără regrete. Femeile nu au puterea, ce pot să-ți facă? În schimb, atenția unui bărbat e neprețuită. El e superior. Dacă îți face marele serviciu de a avea o relație cu tine sau, și mai tare, a se căsători cu tine, devine zeul tău.

Și totuși, nu despre acele femei vorbim acum. Sau nu cele care gândesc așa ceva pe față. Nu, vorbim despre o specie rară: femeile care se declară feministe radicale, dar se poartă și simt exact ca niște femei patriarhale standard. Până la urmă. Ele mint, manipulează, înșeală...alte femei, mai ales alte feministe, suficient de naive încât să le creadă.

Există feministe (femei) care se declară radicale, dar care cred în cultul trans. Am întâlnit așa ceva. Nu despre ele e vorba. Dar există femei care se declară feministe radicale, dar sunt măritate, au copii și de fapt exercită roluri tradiționale de gen. Mai mult, le recomandă și altora. Căsătoria e o soluție pentru a nu fi abuzată într-o relație. Ce???? Păi căsătoria așa a fost gândită, să ofere și un fel de protecție față de abuzurile... dinafară. Stăpânul își proteja sclavii. Vasalul era protejat de senior în Evul mediu. Dar cu ce preț? În loc să spună că vor o societate în care libertatea sexuală să fie sigură și plăcută pentru femei, ele vor să readucă pe scenă și să valorizeze instituțiile patriarhale.

Această specie de femei e tot o subspecie patriarhală. Ce le atrage pe ele la feminismul radical sunt de fapt analizele marxiste. Dar nu legate de femei, de femei ca clasă socială, exploatată, ci de alte clase, mai ales cu implicații economice. E ura față de cei cu bani și cei cu inițiativă, adică de bani din inițiativă, din antreprenoriat. De fapt vor tot exploatare, dar altfel. Și exploatarea altor femei. Că femeile trebuie să fie solidare, ceea ce e absolut esențial, dar solidaritatea pentru această specie înseamnă ca alte femei să le ajute și promoveze pe ele, ca ele să beneficieze gratis de munca și ideile altor femei. Ca apoi să se întoarcă la soții și copiii lor. Că da, ele sunt măritate și au numele soților de foarte multe ori. Cam cum voiau și liderii bolșevici. Solidaritatea muncitorilor să muncească pentru întregul popor, de fapt pentru o elita impenetrabilă, de tip feudal.

Această specie de femei patriarhale este parazită a feminismului, în special a feminismului radical. Victimele lor sunt feministele radicale, care le cred (cum poți crede că e feministă radicală o femeie care e măritată și are numele soțului?) uneori dintr-o disperare de a găsi femei ca ele într-o lume îngrozitoare.

Zilele trecute, după ce guvernul Bolojan a venit cu măsurile de austeritate și cu toate problemele care decurg de aici, o astfel de așa-zsă feministă radicală se plângea de lipsa de solidaritate a femeilor cu mamele. Chipurile feministele academice sunt privilegiate și ele nu înțeleg mamele cărora li s-au tăiat sporurile. Mai mult, feministele chipurile nu acceptă maternitatea și dă un citat cu niște idei aberante despre motivele pentru care feministele nu ar accepta maternitatea. Că e vorba de sânge, de lipsă de putere și dependența pe care le aduce maternitatea, de aspecte biologice descrise la nivel de Biblie. De fapt maternitatea, nașterea, nu e despre un spectacol cu sânge și secreții, e cu mult mai mult, cu multe lucruri despre care nu se vorbește. Nașterea și maternitatea sunt cu dinți pierduți, creier cețos, care devine mai predispus la demență, cu mușchi abdominali distruși, cu perineu distrus și incontinență urinară și chiar cu psihoză postnatală din care nu-ți mai revii niciodată. Maternitatea nu e ceva ce poți pretinde cuiva, mai ales în necunoștință de cauză. Dacă unei femei i se implantează un embrion și e silită să treacă fără voia ei prin sarcină, naștere, alăptare și dependența unui copil de ea (nu zic mai mulți) persoana care ar face așa ceva ar putea primi închisoare pe viață și ar apărea la știrile din toată lumea. Dar dacă o femeie e violată și trece prin așa ceva, în multe țări nu are dreptul nici măcar să avorteze. De asemenea, dacă un politician impune unei femei să treacă prin așa ceva doar pentru că a făcut sex, clar nu cu intenția de a procrea, oamenilor li se pare ceva normal. E absolut normal să rămâi gravidă, să naști, să faci copii, să-i crești, mai mult sau mai puțin singură și să-ți distrugi viața.

Că feministele din mediu academic nu sunt feministe e real. Lor le pasă de granturile obținute pentru feminism, nu de femei. Dar o feministă adevărată nu are cum să accepte sarcina și nașterea în forma asta, și mai ales în societatea asta. Dar dacă luăm în seamă și faptul că femeile concep, rămân gravide și nasc în cadrul unor relațiile patriarhale, de fapt nasc și rămân gravide prin viol, te gândești că logic ar fi ca prioritățile feministelor să fie relații în urma cărora apar copiii. Maternitate se cheamă și dacă femeia rămâne gravidă după ce a fost bătută și violată de partenerul cu care stă ca să aibă casă și masă. Că măsurile guvernului sunt aberante, e real. Dar e ca și cum am vorbi despre un porc care s-a mai tăvălit o dată prin noroiul în care era și bălegar. Prioritatea ar fi ca acele femei să fie libere sexual, ca ele să aibă o viață sexuală reală. Și să nu fie implicate în relații de supraviețuire. Adică relații patriarhale. Femeile trebuie să fie susținute să-și aleagă în cunoștință de cauză relațiile, conceperea unui copil, maternitatea.
O altă prioritate ar fi ca sarcina și nașterea să nu mai fie ce sunt. E o problemă de medicină...feministă. Nașterile în laborator ar fi una dintre soluții.

Și ajungem și la problema solidarității. Respectiva femeie e una despre care foștii colaboratori (mai multe foste colaboratoare) nu mai vor să audă. Tot ce spun e că ea ”nu face nimic decât în interesul ei”. De fapt profită de cine poate, mai ales de femei, pentru avantajele ei. Nu vede altceva decât avantajul ei academic și material. ȘI ca orice marxistă e extrem de interesată de material. Adică tu dai țeapă altor femei și feministe și vrei solidaritate feminină. Cu tine! Ce glumă bună! Despre mine a spus cuiva, o altă victimă, feministă radicală pe bune, atunci când a întrebat-o dacă mă cunoaște:

- Da, o cunosc! O nebună! A scris nu știu ce carte și apoi m-a anunțat cu mesajul: ”luați-mi cartea!”

Era vorba de cartea mea feministă radicală. Deci așa se manifestă ”solidaritatea” ei feminină. O feministă radicală care își face publicitatea unei cărți e ”o nebună care zice: luați-mi cartea”. Atunci despre ce fel de solidaritate vorbim?

De notat că ea nu era nicio operă, doar pile care au ajutat-o, ca și pe colegele ei, pe care le critică, să ajungă în mediul academic.

Și tradiționalismul nu se oprește aici. Ea are aceeași atitudine față de soț ca și o femeie care se vrea dna doctor, dna colonel, ea nefiind nici doctor, nici colonel. Într-o discuție în care o femeie vorbea despre un domeniu de activitatea cu care ea nu avea vreo tangență, a găsit să precizeze că soțul ei se pricepe la așa ceva. Se citea invidia față de acea femeie în ochii ei, iar ideea cu soțul priceput a venit ca o salvare a neputinței și ignoranței ei. Sigur, soțul nu se pricepea, era vorba doar de o legătură îndepărtată cu acel domeniu.

Feministele radicale trebuie să fie solidare, și trebuie să ajute alte femei. Dar în niciun caz cu asemenea paraziți profitori. Le ajunge patriarhatul, nu au nevoie și de soțiile privilegiaților patriarhatului, ca să le exploateze și ele.

 

Continue Reading

Femeile patriarhale nu pot fi feministe

 

Feminismul de acum nu mai e feminism. Adica incearca sa dea o identitate femeii medii, gospodinei, mamei, dar si femeii patriarhale. Femeia medie, mama, a fost recunoscuta in orice societate de cand exista umanitatea. Femeia patriarhala e recunoscuta si ea in societatile patriarhale. Feminismul a aparut pentru ca femeile sa fie vazute altceva, sa aiba acces la putere, la activitati rezervate doar barbatilor. E un nonsense sa numesti feministe femei care ar fi fost acceptate tot timpul. Feminismul e infectat nu doar de barbatii care se vor femei, ci in primul rand de femeile patriarhale si medii, multumite si acceptate in orice societate umana, care se vor feministe, desi ele nu se revolta de nimic, nu contesta nimic, niciun rol, nicio ordine sociala. Organele genitale nu te fac feminista, si nici functiile reproductive sau gestionarea si vanzarea lor, ci faptul de a contesta sa fii acceptata doar pentru ele, sa fii redusa la ele. DIn pacate, femeile puternice sunt acceptate in domeniile rezervater prin coruptie patriarhala doar barbatilor numai in situatii de criza. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, femeile au fost programatoare, muncitoare in domenii strict masculine. Au existat piratese capitani de corabii, femei capitani de haiduci. In general, doar femeile patriarhale sau medii au recunoastere pentru functii reproductive. Acum traversam o asemenea perioada de acalmie, in care feminismul e in recul.

Continue Reading

Darul otravit al maternitatii platite

Mihaela Miroiu numea concediul platit de maternitate de doi ani "dar otravit".  De fapt ar fi concediu parental, dar cum bine se vede, desi barbatii sunt obligati sa-si ia si ei o perioada concediu, femeile sunt cele care stau cel mai mult acasa, cu copilul. De ce e un dar otravit? Pentru ca in loc sa construiasca gradinite, crese, statul prefera sa dea banii femeilor, care se intorc astfel temporar, dar cu efecte pe termen lung, la munca lor "traditionala", de casnice care cresc copii. Se rup de social, se rup de cariera, de lume, adoptand modul de viata descris in "The feminine mystique"' de catre Betty Friedan, adica depresie, sentiment al inutilitatii.
Darul otravit e si un dar nazist. Pentru a preveni abuzarea de concediul de maternitate de catre femeile sarace si rome, in calculul indemnizatiei se ia ultimul salariu. Adica daca ai fost femeie de serviciu roma nu prea e avantajos sa procreezi. Intr-o tara in care ne plangem de natalitatea scazuta, dar nu facem nimic pentru a atrage imigranti, nu e de mirare ca aceasta lege cu iz eugenic nu a starnit controverse. Oare e vorba de necesitatile unui copil si de calitatea de mama? Oare copiii saraci si romi au alte necesitati? Oare reproducerea unei femei cu studii superioare e diferita de cea a uneia sarace si needucate? E concediu de maternitate, nu de educatie. Femeile alea nu sunt foster sau educatoare, profesoare, ele sunt mame. Ca sa nu mai vorbim ca ajutorul ar trebui sa fie ajutor, ar trebui sa excluda femeile cu venituri mari, ca ele nu au nevoie sa fie ajutate. Daca as avea copii, nu as cere acest ajutor, cum nu am beneficiat niciodata de vreun medicament compensat sau de ajutor de somaj. Banii aceia sunt pentru oameni saraci, nu sunt cadouri pentru cei care isi permit, nu sunt privilegii. Nu sponsorizam nobilimea.
In primul rand, acest dar e total nefeminist. Si nu e de mirare ca nu feministele sunt cele care aleg sa faca un copil (sau chiar doi, unul dupa altul) pentru acest privilegiu. Am intrebat cateva feministe sau chiar femei care nu adera la curentul feminist, dar sunt mai constiente de ele ca femei in lumea asta, de ce suma ar fi nevoie ca sa faca un copil. Nu exista asa ceva. Daca faci copii pentru bani, tu avand acces la o situatie materiala decenta, se vede treaba cat dai pe demnitatea ta de femeie, dar si cat inseamna pentru tine sa ai un copil. Dar daca te gandesti ca cele mai multe femei fac copii cu barbati pentru care nu au niciun sentiment, care nu le atrag, doar pentru ca le ofera "stabilitate materiala", te gandesti ca nu trebuie sa fii o afro-americana de ghetou ca sa te simti frustrata ca "toate proastele au copiii baschetbalistilor" (citat dintr-o comedie americana in care minoritatea de culoare se autoironiza cu umorul caracteristic). Cine a zis ca statul nu prostitueaza? Poti sa ai copilul statului, conceput cu sperma unui mafiot scarbos. Si sa fii multumita de asta, desi ai studii, esti din clasa mijlocie. Si e cel mai dureros, poti fi multumita cu asta. Astea sunt acele momente in care te gandeste ca feminismul e inutil. Dar de fapt, ma repet, feminismul a fost si este al femeilor constiente, indiferent de rasa, etnie, clasa sociala. Celelalte i s-au opus cat au putut, in cel mai bun caz au fost indiferente, dar profita cat pot de rezultatele sacrificiilor feministelor care au si murit pentru ideile lor, sustinand in continuare patriarhatul. Pentru ca darul asta e unul patriarhal. Le ofera femeilor ce le-a oferit intotdeauna patriarhatul. Dar cand nu ai mare lucru de oferit in societate, cand oricum ai un loc de munca pe care il urasti, e preferabil sa stai acasa cu copilul doi ani, apoi imediat, ca in cazul evitarii unei condamnari, sa faci altul pentru a-ti prelungi concediul. Din pacate, nici la serviciu femeile nu au mari sanse sa se realizeze, acolo gasesc tot discriminare, dominatie masculina, lipsa de perspectiva. Sunt studii care arata ca femeile sunt mai fericite si mai sanatoase cand sunt somere. Sigur, la toate astea, raspunsul ar fi feminismul, dar e mai greu....
Intr-o discutie, mirandu-ma de wahabismul din Arabia Saudita, aud ca probabil si in Occident wahabismul ar fi usor acceptat, multe femei ar renunta cu usurinta la libertatea de a iesi din casa neinsotite de un barbat, de a fi dependente de un barbat pentru a se misca, daca ar avea o situatie materiala ca in Arabia Saudita, daca ar avea acces la educatie pentru copii (la ce bun in cazul fetelor?), daca ar avea servicii medicale, si, in general, stabilitate materiala. Wahabismul generalizat ar fi usor de impus in toate tarile Occidentale. Desi exista femei, putine, unele din clasa muncitoare, care s-ar opune. Am intalnit o cofetareasa roma, care lucra la o cofetarie iraniana, care a spus ca nu vrea sa viziteze Iranul, ca ea nu poarta val, si respinge cu vehementa asta. Pe cand Anamaria Prodan, femeie de afaceri,  nu se simtea prea revoltata de a trai in Golf, mult mai acoperita.
Din pacate sau din fericire, nu e posibil decat in Arabia Saudita, datorita petrolului. Am constatat ca sunt femei carora le e frica sa-si dea demisia, sa le apara in CV ca au plecat de la un loc de munca, dar nu le e teama sa aduca pe lume (pe lumea asta!) copii, si sa-si distruga viata. Pentru doi iti distrugi 20, in care nu-ti mai permiti luxul sa ai un concediu... de la maternitate, care e cel mai greu lucru de pe pamant.
E o minune ca lumea asta merge inainte, ca femeile inca mai au drepturi, avand in vedere ca tot progresul, mai ales in societate, trebuie mentinut, nu dus mai departe, cu multe eforturi. Oamenii, chiar si femeile (la nivel de supravietuire) s-au invatat sa primeasca fara sa ofere. Idealul e sa ofere cat mai putin si sa primeasca mai mult, si li se pare ca li se cuvine. Exista atat de putin in lume, viata ofera atat de putin pentru ca majoritatea oamenilor, cel putin in Occident, vor sa primeasca mai mult decat dau. Nu inteleg si nici nu-i intereseaza ca au ajunsa aici pentru ca unii au daruit, au ales sa daruiasca foarte mult, sa se autodepaseasca, sa faca sacrificii. Asta in cazul progresului social, dar si in cazul progresului in general. Iar altii au fost exploatati la sange. Ce le pasa noilor femei patriarhale, aflate in concedii de maternitate pe care incearca eventual sa le lege (sudeze)? Din ce in ce mai multi copii patriarhali, fara constienta, carora li se cuvine tot, doar pentru ca au acces la un sistem de educatie pe care invata sa-l fenteze din clasele mici, fara sa ofere nimic cu adevarat societatii, se vor naste. Din ce in ce mai putine feministe, care dispar in conditiile actuale, se vor manifesta. Sa speram ca se va renunta la legea asta, ca nazismul european va intra in declin, ca moda va trece, ca va fi inlocuita de altceva.

Continue Reading

Femeile patriarhale nu exista ca femei

Am mai spus ca feministele nu inteleg femeile patriarhale. adica acele femei care s-au opus intotdeauna emanciparii femeilor, acele femei care au protejat si protejeaza cultura patriarhala inca mai bine decat barbatii. Se stie ca femeile sunt pastratoarele traditiilor. Turcii otomani stiau asta, si cand voiau sa deznationalizeze un popor, asteptau femeile batrane sa moara. Occidentalii erau mai de actiune, le ajutau sa ajunga acolo prin numeroasele vanatori de vrajitoare.

Andrea Dworkin a mai scris despre aceste femei, pe care le numeste "femei de dreapta" (right-winged women). Eu le numesc frumos si simplu, "femei patriarhale", pentru ca asta sunt, mentin patriarhatul, il sprijina, il salveaza de fiecare data cand e in pericol. Tot ele sunt cele mai mari adeversare ale feministelor, ele le urasc aproape mai mult decat barbatii misogini. Am spus deja, ele nu o fac numai din frica, asa cum zice Dworkin, ci din interes economic. Ele sunt atat de bine adaptate acestui sistem, in care isi vand unele calitati, cum ar fi lipsa de demnitate, lipsa idealurilor inalte, a moralitatii, a necesitatii afective de a avea relatii profunde, a sexualitatii libere, incat libertatea le-ar pune in incurcatura. Ele ar trebui sa se descurce fara a se comporta ca niste rame. Meritocratia reala le-ar arunca in haos. O lume in care mizeria lor morala nu ar mai fi o calitate le sperie ingrozitor, de-aia urasc feministele, la fel cum incompententii urasc oamenii cu talent, care arata ca se poate si altfel decat prin coruptie.

Dar ce e mai interesant e cum gandesc aceste femei (?). Sunt femei genetic, dar ele nu se identifica drept femei, dispretuiesc femile si ideea de femeie. O discutie recenta, cumulata cu date de istorie, ma face sa patrund in mintea lor. Hillary Clinton vorbea de femei albe, din clasa mijlocie, care au votat cu Trump, nefiind incantate de plata egala la munca egala pentru ambele sexe. Normal! Acea plata egala insemna ca alte femei vor atenta la veniturile care le reveneau sotilor lor, ceea ce le-ar fi afectat economic. Aceste femei, care au acces la mai multe resurse prin intermediul sotilor, se identitifica cu acestia. Da, pare ciudat, dar e real!

Recent, am avut o discutie cu o femeie care spunea ca aceasta campanie #metoo scoate la iveala femei de proasta calitate care acuza pe nedrept barbatii de viol. Ea e femeie, dar si mama de baiat, deci se gandeste si la cealalta parte. Nu am auzit pana acum ca o femeie, afara de mama unuia dintre violatorii din Vaslui, sa spuna asa ceva. Nu-mi imaginez ca mama mea sa vorbeasca in felul asta despre alte femei, gandindu-se la fiul, fratele, sotul ei. Mizeria morala a acestor femei e greu de imaginat. Dar nu si daca ne gandim la istorie, la literatura, unde ele au fost bine descrise.

Aceste femei, precum cainii dresati de mici sa pazeasca oile, care ajung sa se creada oi, se identifica cu barbatii, in special cu fiii lor. Ele vor sa aiba fii, prin ei avand acces la o putere care le e refuzata ca femei. E mai usor sa produci fii decat sa devii o femeie demna, sa devii o persoana demna, care e mandra ca e femeie. Ele nu pot scapa de stigma lor de femei, dar fiii le purifica, asa cum zic si religiile patriarhale. Nasterea de fii le ridica social in patriarhat.

In minte imi vin dialoguri din "Vand de rasarit, vant de la apus" a lui Pearl Buck. O femeie chinezoaica, mai in varsta, prima sotie a unui bogatas de la inceputul secolului XX, neaga orice pasiune intre oamenii de sexe diferite, din partea barbatului fiind dorinta fata de femeie, iar din cea a femeii, dorinta fata de fii. Deci fiii, departe de orice religie abrahamica, elibereaza si innobileaza femeile, la fel cum fiii erau doriti de grecii antici.

In "Pasarea spin", o fiica era, pentru o mama abuzata, o amintire a propriei situatii mizere, de aceea neglijarea ei aproape totala era ceva de inteles. Cui ii pasa de femei, de fiice, cand ele sunt doar oglinda mizeriei mamei, cand nu au nicio sansa in patriarhat? Interlocutoarea mea de ieri a fost insa mai optimista. Factul ca are nepoate o face sa tina in continuare cu femeile, intr-o oarecare masura.

Femeile patriarhale renunta nu numai la identitatea lor, dar si la individualitatea lor. Ele sunt anexe ale familiei, sunt familia lor, nu ele inseele, ca persoane. Sunt cu adevarat sclave ale familiei. Pentru ca ele, pentru ele, in societate, pot obtine putin, asa ca se identifica cu grupul din care patriarhatul le-a impus sa faca parte: familia. Ele nu exista ca individualitati, nu doar ca nu au un nume. ele nu au nici macar o constiinta ca femei. Asa se explica multe din comportamentele acestora.

Aceste femei frecventeaza institutii patriarhale, precum biserica. Dar mai nou, si grupurile ateiste, in care mocneste un misoginism gretos, sunt frecventate adesea de femei care se pretind atee, dar pentru care feminismul e ceva demn de ignorat, daca nu chiar de negat. E acelasi fenomen al adorarii unui zeu misogin, dar de data aceasta zeul e pe pamant, adica barbatul liber, fara ingradiri date de religie.

Atitudinea feministelor radicale, in special a lesbienelor din grupuri radicale, mi se pare cea corecta. Aceste femei patriarhale nu pot fi salvate cu forta, nu trebuie risipita energie pe ele. Energia trebuie concentrata pentru femeile care vor sa se elibereze, care au o constiinta a propriei apartenente la o categorie marginalizata, supusa unor nedreptati flagrante. Numai ca aceste femei se folosesc de drepturile obtinute de feministe, intarindu-si pozitiile patriarhale, adica avand si mai mult acces la resurse pentru ele si familia lor.

Din nefericire pentru ele, aceasta strategie poate fi foarte riscanta. Sotia lui Albert Einstein, Mileva Maric, care l-a ajutat sa-si scrie teoria, daca nu a avut un rol si mai important, cand rudele si prietenii ei o avertizau asupra faptului ca el nu avea de gand s-o treaca pe articole, iar munca ei ramanea necunoscuta, ea declara ca nu are de ce sa-si faca griji. "Wir sind ein Stein", spunea ea. Adica amandoi suntem o piatra. Numai ca actiunile lui arata ca piatra asta s-a spart, ca el a ramas o piatra singura (Einstein), iar ea a avut o viata oribila, zbatandu-se singura in saracie, avand mari probleme cu copiii comuni. Nu te poti baza pe barbati in patriarhat. Esti la mana lor. Dar e greu sa te gandesti departe, e dureros. E mai usor sa crezi in patriarhat, sa crezi in ceea ce face toata lumea, decat sa faci analize care te pot duce la nebunie.

Femeile patriarhale urasc feministele, ele le arata ce sunt, sunt o oglida in care se reflecta fata sordida a patriarhatului si a femeilor care il sustin. E si mai rau cand aceste femei incearca sa ajunga la resurse prin intermediul feminismului, pretinzandu-se feministe. 

Continue Reading

Calatorie in patriarhat- adevaruri dureroase

Patriarhatul exista, numai ignorantii sau rau-voitorii pot contesta asta. Dar nimeni nu se poate lauda ca stie totul despre el, ca a vazut toata mizeria acestui sistem criminal. Poti sa nu cunosti multe fatete, pur si simplu pentru ca ai avut noroc, ca multe lucruri dureroase nu ti s-au intamplat tie, pe multe poti sa le ignori pentru ca sunt atat de banale, de des intalnite, incat nu te mai frapeaza, dar sa stii totul despre patriarhat, nici daca traiesti in Arabia Saudita, Afghanistan sau daca ai fost prostituata, nu ai cum. Pentru ca patriarhatul e un univers, un infern mai bine zis, in sine. Asta e partea buna, daca se poate spune asa, ca nu ai cum sa-l cunosti, intr-o viata de om, de femeie, ma rog, in toata splendoarea.
Si totusi o calatorie in patriarhat, atunci cand ti se intampla lucruri "patriarhale" iti mai improspateaza nu numai memoria, dar si spiritul critic si atentia la mizeriile de fiecare zi. O calatorie in patriarhat e intotdeauna extrem de dureroasa, dar si extrem de instructiva. S-ar putea spune ca in "7000 ani" eroina crede ca traieste intr-o lume foarte dura, dar mult mai dreapta decat in realitate. Crede ca traieste intr-un capitalism salbatic, dar de fapt se trezeste, dupa initierea capitalista, dupa ce respecta retetele capitaliste, intr-o lume mult mai complicata, in care dreptatea e exceptia, nu regula, in care coruptia si tradarea sunt fundalul vietii, in care pentru unii nu exista decat iluzia reusitei. Dar ea nu renunta, vrea sa inteleaga si sa schimbe lumea.
Capitalismul creaza iluzia succesului real, material si social pentru oricine, daca respecta regulile, daca are curaj, initiativa, inteligenta, daca are forta de a construi, inova, inventa, de a schimba lucrurile. Capitalismul misca lucrurile cu aceste iluzii. Dar in realitate, locurile la masa invingatorilor sunt ocupate de mult, iar competitia reala nu are legatura cu asta. Daca nu ai acces la acele locuri, poti spera cel mult la ceva bani, dar la putere reala nu prea poti spera, daca esti realist.
In Antichitate, spre exemplu, in Roma Antica, se facea diferenta intre cei cu bani, care puteau fi chiar gladiatori sau curtezane, si oamenii cu adevarat respectati, care nu aveau cum sa fie din aceste categorii. Cu puterea influentezi alti oameni, cu banii poti cumpara lucruri. Bine, atunci si sclavi sau mai tarziu, servitori. Dar puterea in societate e ceva rezervat si acum, cum era si atunci, desi lucrurile sunt mai subtile, nu mai sunt pe fata.
Iar fericirea in viata personala depinde de forma suprema de putere, cea fata de o singura persoana care se raporteaza intr-un anumit fel la tine. Iar daca acea persoana te devalorizeaza din start din cauza sexului, daca valoarea ta in fata ei e data doar de atractivitate si puterea de a te supune, atunci se poate vorbi de orice, numai de fericire, nu. Femeilor le e luata prin patriarhat sansa la fericirea in viata personala de cele mai multe ori. Relatiile heterosexuale sunt toxice pentru femei, cum am mai spus. Celor mai multe femei nu au dreptul din start la cautarea fericirii, pentru ca daca incearca numai sa faca asta, ajung sa isi exploreze optiunile sexuale reale, ajung sa aiba comportamente sanctionate ca scandaloase, si pierd tot, devin indezirabile complet. Era un film german despre crimele de onoare la etnicii turci din Germania, Straina (die Fremde). La un moment dat, un tata ii spune fiicei ca era bine sa aiba calitatile ei, dar numai daca era barbat. Adica era bine sa aiba curaj, demnitate, forta, mandrie. Toate astea la femei sunt distructive. Inclusiv demnitatea, gandirea logica, sunt toxice. Pentru indata ce ai demnitate, gandire logica, contesti patriarhatul, contesti sclavia.
Le poti contesta daca ai avea vreo sansa reala, cel putin in unele culturi si zone. Confruntarea directa cu barbatii, chiar in medii care sa nu fie profund patriarhale, este daca nu lipsita de sanse adesea, foarte consumatoare de energie, dureroasa. Din pacate, numai femeile patriarhale, cele care stiu sa manipuleze barbatii, pot negocia cu ei in situatii limita. Forta si increderea unui barbat, care chiar daca nu stie ce privilegii are si nu le accepta, care are un sistem intreg de partea lui de mii de ani, nu se poate masura cu cea a unei femei, oricat de curajoasa si puternica ar fi.  Daca o face, o face pe viata si sanatatea ei.
Am auzit candva o intrebare de ce in filme sunt descrise doar femei dupa care se alearga, de care se indragostesc barbati. Se spunea ca daca o femeie se indragosteste si alearga dupa un barbat, atunci in rolul ei e distribuita Glen Close. Trist! Daca esti o femeie normala, vrei ca tu sa alegi, tu sa gasesti un barbat care sa te impresioneze, nu sa fii obiectul pasiunii altcuiva. Numai ca realitatea e mai mult decat dura in aceste situatii. Acele filme, daca ar fi, ar fi tragedii. Pentru ca barbatii au o mare capacitate de a respinge pasiunea unei femei, daca nu o doresc, si de obicei, cum spune Dworkin, nu o doresc. Nu vor sa nu aiba controlul asupra unei situatii, iar pasiunea unei femei e incontrolabila.
Femeile vor ca ele sa fie iubite, cum se spune. Dar asta nu le face fericite intr-o relatie, ci doar le da sansa de a fi tratate cat de cat egal, de a nu fi exploatate, traumatizate in fiecare moment, de a avea o viata de cosmar, de a fi intr-un razboi brutal continuu.
De ce in filme nu apar decat femei care sunt amante si care primesc promisiunea ca partenerii lor casatoriti isi parasesc familiile pentru ele? De ce rolul asta nu e aproape niciodata luat de barbati? Pentru ca in realitatea barbatii nu accepta rolul asta. Ei transeaza, adesea cu violenta, astfel de situatii. Ei, daca vor o femeie, ii distrug relatia in care e deja implicata sau o parasesc repede daca ea insasi nu iese repede din acea situatie. Sigur, nu intotdeauna, exista si barbati diferiti, dar asta se intampla de cele mai multe ori. Femeile sunt patronate in aceasta situatie sau cel putin santajate dur. Marja lor de alegere e limitata.
De ce ar mai trai o femeie in patriarhat? Cineva spunea ca solutia cu fetitele din India, China, tarile arabe unde se practica uciderea copiilor mici de sex feminin sau avorturile selective e una umanitara. E mai bine pentru ele sa nu se nasca.
Nu as ajunge atat de departe. Exista solutii, daca le construim acum pentru noi, pentru generatiile viitoare. Iar acele solutii sunt toate legate de feminism, de un feminism mult mai dur decat cel din prezent. SI mult mai rational.
Incheind intr-o nota optimista, e drept, doar femeile patriarhale pot negocia cu barbatii in confruntari directe, in relatii si nu numai, dar femeile care ataca direct, care spun lucruri diferite, pot castiga razboiul pe termen lung. Pentru ca ele pot impune noi aspecte culturale. E dureros ca pana la urma femeile pot impune cultura, dar cele patriarhale fiind avantajate in comunicarea cu barbatii, ele impun tot patriarhat. Dar razboiul e inca in desfasurare. Lumea poate fi inca schimbata.

Continue Reading