Trump si mitul "zoon politikon""

Azi de dimineata m-am uitat pe mobil. Nu aveti niciun eveniment pentru azi, mi-a aparut in engleza, dupa ce am apasat pe data. Cum? Azi aflam rezultatul alegerilor din SUA. Cum sa nu fie un eveniment? Facebook-ul era mai tacut decat oricand. Rulez un pic imaginile, nimic despre alegeri. Ce naiba se intampla? Trebuia sa se stie pana la ora asta. Pana la urma am dat cautare pe google si am aflat. Ce era de aflat, evenimentul istoric.

Ca noi in Romania si in tarile foste dictaturi comuniste ne-am obisnuit sa votam intre rau si foarte rau, de cele mai multe ori ca sa evitam o catastrofa politica, una mai mare decat alta, ne-am obisnuit. Noi votam ca sa scapam de izolationism, de politicieni care ne-ar face (si ne fac) o imagine mai mult decat dezagreabila, care sunt capabili de acte de coruptie si de incalcare a democratiei greu de exprimat. Asta ne da mereu complexe, politicienii ne fac sa ne fie rusine de noi, ca romani, de exemplu. Numai ca asta nu se intampla numai la noi. Am aflat incetul cu incetul, de la Bush jr. incepand, ca si in America lucrurile nu stau foarte diferit. Romania e o tara care merita sa fie si in Uniunea Europeana, si in NATO, in toate structurile alea, pentru ca e de-acolo. Sufera de toate bolile moderne, ale societatilor moderne, zise democratice, in forma mai grava, e drept, are si altele deosebite, dar nu e foarte speciala. NU avem de ce sa ne fie rusine ca romani, ci ca occidentali si mai ales ca oameni. Si mergand mai departe, ca femei, in special.

Si vorbind despre femei, e absolut ingrozitor ca 40% dintre femei l-au votat pe Trump. Miliardar cu bani din mostenire (oricum, in conditiile actuale a fi self made person e o fictiune in America si orunde), misogin, autor al unor declaratii ssandaloase legate de femei, cu proces pentru viol (al unei fetite de 12 ani), rasist etc. Donald Trump a obtinut, cel putin deocamdata, mai multe voturi decat Hillary Rodham Clinton, o politiciana de cariera, fosta secretara de stat pe politica externa. Trump nu are experienta politica, iar despre competente nu e cazul sa vorbim. Declaratiile lui despre politica externa arata nu ca e nonconformist, ca are alta viziune in poltica, ci ca habar n-are. Da, habar n-are! Daca vrei sa glumesti despre ceva ce stii, spui lucruri aiurea, dar in glumele astea, in exagerarile cuiva care se pricepe, sunt limite. Oricate greseli si oricat de controversata ar fi dna Rodham-Clinton, se vede ca ea e de meserie, face greseli (mari, vezi nordul Africii, mai ales Libia) pentru ca lucreaza, pentru ca ea crede in ceva. Clinton e un animal politic, o fiinta sociala reala adica. Si totusi...nu conteaza,

Oamenii l-au votat pe Trump, pe un om inconstient, care nu stie cu ce se mananca politica, pentru ca impulsurile lui instinctuale rezoneaza cu ale lor; ca e ura fata de clasa politica, fata de imigranti, fata de musulmani, dar mai ales fata de femei, sunt sentimentele lor.

Din pacate asta e democratia, asta e votul universal. Ca sa fie democratie trebuie sa stii ceva poltica, sa ai o constiinta poltica, altminteri votezi pe simpatii (si mai ales antipatii) fara sa te gandesti la consecinte, la viata ta. Democratia a umplut Europa de cimitere, (cum spunea Helmuth Kohl, intre doua localitati aflate la o distanta de cateva zeci de km erau 17 cimitere cu victimele celui de-al dollea razboi mondial), democratia a aruncat jumatate de Europa, si apoi o buna parte din lume, in bezna dictaturii comuniste. Pentru ca in prima jumatate a secolului XX oamenii erau anti-sistem ca si acum, urau politica si politicienii, corupti, imorali, fara viziune. Si da, asa erau, asa sunt si acum. Dar intotdeauna exista loc pentru mai rau. Cum s-a vazut.

Democratia nu exista nicaieri, e doar o asimptota, un vis. NU are cum sa fie. Daca ar fi pe bune, aproape ca nu am mai face nimic altceva decat am lua decizii ale cetatii. Acum sunt, teoretic, mijloace, pentru agora nonstop, pe net. Dar mai e o problema, cea mai importanta; cu cine sa luam aceste decizii, in mod democratic?

Multi oameni sunt, cum arata statisticile, analfabeti functionali. NU inteleg textele, nu inteleg ce e la televizor, nu inteleg stirile. Atunci cum ar intelege politica? De aceea, teoretic, exista reprezentanti. TU nu stii sa citesti, nu stii poltica, dar ai pe cineva care te reprezinta. De aceea, teoretic, parlamentul e mai democratic decat orice referendum. Asta daca relatia dintre alegator si ales ar fi una onesta, reala, cel putin ca aceea dintre vanzator si client. Problema e ca nu e. Aici e de facut ceva. Ce anume? Legi pentru a sanctiona alesul, care de fapt nu e sanctionat in niciun fel cand isi inseala alegatorul. Nu-l mai voteaza.  Aia e sanctiune? Nu. Trebuie sanctiuni reale, exact ca in cazul in care un vanzator inseala. SI aici e mult mai grav.

Pe de alta parte, si votantul, persoana cu drept de vot, trebuie sa stie cat de cat ce interese are, ce face poltiica. Stiu ca pare o prostie, pare nedemocratic, dar cum exista carnet de sofer, ar trebui si carnet de aleagator, Persoana votanta ar avea nevoie de cunostinte minimale de poltica. Nu varsta de 18 ani te face apt pentru intelegerea politicii, ci cunoasterea ei. Poate ar trebui un examen cu cunostinte minime.

De fapt democratia a disparut, din unele puncte de vedere, odata cu votul censitar. Ca era discriminatoriu, ca mai ales femeile nu aveau drept de vot (votul cu capul de familie, care adesea era femeie, era mai democratic), era adevarat. Dar macar votul era legat de o responsabilitate, aceea de a avea, a face bani. Acum nu mai e legat de nicio responsabilitate, desi e mai periculos decat a conduce masina pentru propria persoana si pentru ceilalti. Sunt cei mai multi oameni capabili de a vota cu adevarat? Nu te-ai urca intr-un autobuz condus de un sofer fara carnet, dar te utci intr-o tara, intr-o lume, condusa de milioane de soferi fara permis. E terifiant. Acesti soferi nu se tem de dictatura, incalcarea drepturilor omului nu li se pare in neregula, traditiile, de fapt instinctele lor primare sunt incomparabil mai importante decat niste concepte pe care nu le inteleg.

In conditiile actuale zoon politikon e un mit. Democratia Antica a fost creata pentru comunitati mici, in care toata lumea se cunostea, in care agora era agora. Acum agora sunt discutii la tv, cenzurate, partinice etc. Iar cei mai multi oameni nu stiu ce e agora de fel, nu-i intereseaza, pentru ei alegerile sunt un fel de spectacol. Uitam ca votul universal s-a dorit pentru ca unii oameni, apti de a vota, erau discrimnati, din cauza sexului, a averii, a clasei sociale. Atunci vocea acestor oameni nu se auzea. Acum nu se aude de vocile, de fapt urletele celor mai multi, care nu inteleg nimic din politica, dar care pot fi usor manipulati prin instincte. E ca si caad publicul de pe  arenele cu lupte de gladiatori ar decide soarta cetatii. Lupta politica s-a mutat in arena cu adevarat.

Cum e posibil ca de atata timp de cand femeile au drept de vot sa nu fie macar o presedinta in SUA? In Franta? In Romania chiar, desi e vorba practic de 25 ani de democratie? Asta arata cam cum se voteaza, cam cum se fac propunerile in partide. Arata cam cum e cu instinctele umane. Inteleg instinctele barbatilor, care vor sa mentina patriarhatul, adica sclavia femeilor. O femeie care conduce ar fi contradictie in termeni. Femeia trebuie sa fie subjugata, sa munceasca pe gratis sau pe nimic, sa fie dependenta, altfel de ce ar mai fi maritata sau tarfa, cum ii sade bine unei femei? Barbatul se sprijina in exitenta lui patriahala pe sclavia, supunerea, disperarea femeilor, de aici isi trage bunastarea, existenta si auto-aprecierea, siguranta de sine.

Dar nu inteleg instinctele femeilor care nu voteaza cu alte femei. Nu-ti trebuie mare inteligenta, mari cunostinte, nu-ti trebuie nici macar sa stii cuvantul "feminism"

ca sa intelegi ca o femeie presedinte, primar, e ceva bun pentru tine. Macar te bucuri ca una ca tine a ajuns sus. Chiar am cunoscut o femeie simpla care se bucura sa fie Garbriela Firea primar "pentru ce numai barbatii sa fie destepti? NU si femeile? De ce sa nu ajunga si femeile sus?" Reactie corecta! Ce e insa cu emotile altor femei, cu reactiile si instinctele lor? Ultime date de la exit poll-ul american arata ca 54% dintre femei au votat cu Clinton. Ce e cu restul? Cum e cu femeile care au votat cu Trump? Misogin declarat, acuzat de viol....

Cred ca asta ar trebuie sa faca feminismul, sa inteleaga mai bine aceste femei, sa le studieze. Daca ar fi mai multe genuri, exista genuri de femei. Sunt femei care se identifica drept femei, care se inteleg ca femei (feministele in general)  si altele care nu inteleg cum se vad, cu ce se identifica. Andrea Dworkin, in "Femei de dreapta" (right winged women) face niste analize ale fenomenului, propunand o strategie bazata pe frica de barbati a acestor femei. Da, e o parte, una mare din adevar, dar cred ca se bazeaza in special pe femeile cu un anumit nivel de intelegere, de clasa mijlocie, ceva educatie. Dar ce putem spune despre celelalte care practic nu se identifica drept femei? Esista intr-adevar multe genuri feminine in societatea noastra...De aceea nu ne putem astepta la mare succes politic al feminismului radical. Solutia pe care o dau feministele radicale de decenii e separatismul, spatii pentru femei. Ele se pot extinde la nivel politic, economic, administrativ. Dar asta nu inseamna ca feministele radicale nu au nevoie si de reprezentare politica, intr-o lume in care nu au, intr-adevar nicio sansa sa se impuna. Cel putin deocamdata.

http://www.cbsnews.com/news/cbs-news-exit-polls-how-donald-trump-won-the-us-presidency/

Continue Reading

Multe genuri...de femei

Cand eram mica, am auzit un cantec despre femei, cantat de 8 martie, care suna cam asa "femei, femei, sunt mii de genuri de femei". Pe atunci nu stiam inca despre adevaratra semnificatie a zilei de 8 martie, care trebuia sa celebreze lupta femeilor anti-sistem, nu feminitatea, adica rolul traditional feminin impus de patriarhat, care e opresiv, si in contradictie cu adevarata semnificatie a acestei zile.

Atunci nu stiam ce inseamna "gen" din punct de vedere politic. Acum stiu ca genul e rolul social pe care il asociaza o cultura cu sexul biologic. Genul e diferit in culturi si epoci diferite, genul e construit de societate. In utlimele decenii, se poate spune ca a inceput  revolta genului - adica oamenii vor sa-si faca propriile genuri, sa-si aleaga genul ei insisi. Transsexualitatea, care a explodat, cum spun feminsitele care au urmarit din anii '70 fenomenul, dincolo de o politica creata pentru a submina feminismul, se poate spune ca face asta. Oamenii isi construiesc genul, dar ideea e ca nu stiu cat le pasa altora de genul construit de ei. Sunt femei care se considera barbati, ca sa scape de discrimnare. Sunt transsexuale, adica. Multe nu constientizeaza, dar din ce cunosc eu, acest lucru pare a se verifica 100%. Sigur, e nevoie de studii serioase. Ele se vad alte genuri, dar oare misioginilor le pasa? Exista un gen construit de societate. Definitia genului e ca e construit de societate. Orice ai face, ca femeie, pentru unii ca Trump esti doar material exploatabil, demn de dispret, careia accesul la succesul social si la avere reala ii e interzis.Ce poti face cu asta? Nu faci decat sa te aperi ca strutul, cu capul in pamant. Nu exista alte solutii decat poltice.

 Pentru ca genul este, dincolo de asta, facut de persoana de fata ta, nu de tine. Am avut o discutie foarte interesanta cu o superba feminsta afro-americana. Mi-a luat ceva timp sa inteleg de ce feminismul negru tine asa mult de partea rasiala. Simplu, dar greu de inteles pentru albi, care au privilegiul de-asi nega si neglija rasa. Rasa sociala, ca si genul, ti-l fac cei care te oprima. Pe o femeie neagra, albii o vad intai o persoana neagra (nu spun special "

de culoare", care e un termen politic, si care include si alti oameni marginalizati din cauza rasei), apoi ca o femeie. Discriminarea ei diferita de a femeilor albe. Se poate spune ca genul ei e diferit. Rasa si genul sunt facute de opresori, ceea ce se vede excelent din felul cum vad biologii populatiile umane, inrudirea lor (desi si in stiinta patrunde politica) si cum le vad oamenii oprimati rasiali. Biologic la om nu exista rase, dar politic exista cat cuprinde.

Cu toate astea, se continua construirea (autoconstruirea) de genuri.Probabul sunt foarte multe genuri de femei. Unele se vad altceva, si cred ca barbatii le vor vedea altceva. Eroare, oricat de deosebita ai fi, tot asa te vad, ba inca mai rau! Istoria a dovedit cum sunt vazute femeile deosebite, ce se inventeza pentru ele. Nu exista scapare, daca esti dosebita, exista rugul, histerectormia, spitalele de boli mentale. Nu recompensa, nu status special.

Dar femeile continau sa se vada fiecare pe sine diferit, De aceea nu sunt unite, de aceea feminismul nu are succes. (Printre altele. Cum am mai zis, principala cauza e independenta reala economica scazuta a femeilor). Ele se vad altceva, multe dinre ele. Visul acelei lumi in care meritele conteaza, care transcend genul (sexul) e de-a dreptul otraviror penru feminism. Nu e asa, se vede clar ca nu e asa, de ce nu avem presedinte femei, CEO etc? Nu pentru ca femeile nu au merite. Ci penru ca meritele lor nu conteaza cu adevarat. Impartirea resurselor se face altfel. E o mare gogorita meritocratia, una care pacaleste in special femeile. Nu e deloc asa. Impartirea resurselor nu prea are legatura cu meritele, cel putin nu dincolo de niste limite.

Dar mergem mai departe, cum isi construiesc femeile genul, cum se vad ele ca femei? Inseamna ca ele nu se vad ca alte femei, ele nu se identifica cu femeile, cu lupta femeilor. Dar cu ce se identifica? De ce nu ar vota cu o femeie? Nu inteleg ca femeia aia le-ar ridica si lor statusul? Nu, Pentru ca ele nu se considera femei. Ele sunt speciale. Am auzit de atatea ori criticand femeile care sofeaza, pentru felul cum o fac etc.

Feministele sunt singurele femei care sunt constiente de statusul lor ca femei, singure care sunt constiente de genul lor impus de societate. Genul nu are cum sa se schimbe, el trebuie sa dispara. Genul trebuie sa fie altceva daca femeile sunt altceva, daca ele au acces la resursele importante din societate, putere, bani adevarati si sex adevarat. Nu exista alternative, Feministele isi recunosc genul, in consecinta ele vor sa-l distruga, Nu e o declaratie de independenta, si chiar daca ar fi, o declaratie de independenta e urmata de un razboi. NU faci declaratie de independenta si gata, esti libera!

Feministele sunt de fapt sunt singurele mandre ca sunt femei, asa cum sunt, biologic, dar vor sa distruga felul cum sunt vazute si tratate. Alte femei nu au incredere in ele ca femei, lucru observat si de Nietzsche, ele resping statusul de femeie. Ele se considera altceva, sunt deosebite, nu sunt ca alte femei, pe care le critica, de care se disociaza.

Aceste femei nu se recunosc ca femei, ele sunt constructii feminine ele insele, ele sunt, din punctul lor de vedere, un fel de barbati cu sex femeiesc. De aceea ele nu adera la a fi femei. la cauza femeiasca,. De aceea ele nu se dezvolta ca femei, drumul lor spiritual e inchis, ele raman undeva la anexa spirituala si culturala a barbatilor. Tot ce fac, toate realizarile lor, le fac sa isi demonstreze cat de bune sunt ele ca barbati, ca gen masculin sau macar cvasimasculin. Sigur, asta nu are vreo influenta reala asupra barbatilor, ele nu fac decat sa se supuna, ceea ce patriarhatul doreste, ele nu sufera pentru ca se supun, nu pentru ca ar fi altceva, nu femei, adica fiinte inferioare, care isi merita locul in societate.

Daca vrei sa-ti construiesti genul, singura solutie e sa fii feminista radicala, sa elimini patriarhatul, care te vede ca pe un gunoi.

Am scris candva ca lesbienele sunt adevaratele femei, de fapt sunt de acorad cu asta, dar mai e ceva, feminsitele radicale sunt adevaratele femei, mai ales daca sunt lesbiene. In sensul ca ele descopera mai multe despre ce inseamna sa fii femeie, ce simti, ce doresti, cand esti tu cu tine insati, nu cand incerci doar sa te supui, cand dai examene la patriarhat, si le iei, dar asta inseamna negarea de sine din ce in ce mai avansata.

Feministele se recunsoc ca femei biologice, vor sa se dezvoltate ca femei, sa schimbe genul la modul real, ele vor sa se construiasca social, mental, uman,  pentru ca se recunosc biologic, si se accepta ca femei, dar si isi neaga destinul patriarhal. Culmea transsexualitatii nu e sa fii barbat, ci feminista radicala.

Continue Reading

Fata cea noua a filosofiei. Irigaray si Braidotti

In lumea in care traim, criza de idei e cronica, de la industria filmelor pana la cea farmaceutica. Citeam de mult un articol despre Hollywood. Acolo majoritatea actorilor au talent, majoritatea profesionistilor sunt buni, dar criza este de idei, se spunea. Daca te uiti la filmele noi, senzatia asta te copleseste. Desi, pe de alta parte, se mai scrie literatura buna, dar mult discutata aplecare spre risc a celor dn aceasta industrie, ca si din oricare, nu mai exista. De fapt nu a existat niciodata, a fost doar disperarea, cand nu se cunosteau cai sigure de afaceri, adica de a scoate bani. Acum se cunosc, si pe aia se merge. Nimeni nu risca.

Si totusi....teoretic, cel putin, stiinta, arta, filosofia, academia adica, cer idei noi. Sigur ca studiile arata ce fel de idei noi se publica si sunt dorite, devin de succes:  cele un pic cosmetice, care sa nu aduca mari schimbari, mari mutatii, ci doar o mica imbunatarie. Cele revolutionare nu au nicio sansa. Dar uneori, necesitatea noului de dragul noului, mic si la locul lui, cum ii sta bine, poate fi nu tocmai benefica.

Asta pare sa fie situatia in filosofia ultimelor decenii, atinsa atat de dragut de postmodernism, relativism cultural si alte sindroame din acest spectru.  Filosofia produce idei noi, modeste ca anvergura, dar ciudate, cele mai multe conducand pe carari nepravazute la modalitati de salvare a status quo-ului. Uneori te intrebi de ce e nevoie mereu de idei noi, cand asta e noul care se publica, se doreste. Ca unii sa-si faca si ei cariere? Ca sa existe universitati? Filosofia noua, daca ar fi s-o caracterizez intr-o fraza, ar fi uitare a originilor profunde. Desi face referiri la istorie, uita mereu de unde s-a plecat.

Recent am citit doua carti de la editura Hecate, ambele cu autorare feministe celebre, Luce Irigaray si Rosi Braidotti. Ambele sunt autoare feministe de rit nou, adica niciuna radicala.

In "Impartasirea lumii", Irigaray are niste idei bune, chiar faorte bune, as spune. Ea pune accentul pe mediul extern, perceptia lui, reflectata si in lingvistica prin pronumele impersonale ("on" in franceza, "se" in romana) ca referire la mediul matern, Ea reabiliteaza, de fapt mentionaeaza rolul mamei in viata umana, rolul civlizator, rolul de a da suflet uman noua tuturor. Sigur, ea nu spunea asa, dar asta ar fi ideea. Ne raportam prima data la mama, ea nu doar ca e mediul nostru extern inainte de nastere, dar ea e punctul de reper in perioada de maxima dezvoltare umana. Mama ne face oameni, as spune eu, ea ne da ceea ce numai oameni au, aceea educatie care ne face sa vorbim, sa mergem si sa simtim ca oamenii. Rolul mamei e extraordinar, crucial pentru umanitatea din noi. Si tocmai acest rol este minimalizat prin cultura patriarhala in care traim. E o nedreptate dincolo de limitele moralitatii. Asta ar spune Irigaray daca ar fi mai militanta, dar nu spune.

Din contra, la ea genul e considerat mai departe, nu vorbeste despre el ca despre ceva opresiv, cum face feminismul radical. Genul, rolul social asociat sexului biologic, desi recunoaste ca e diferit in diferite culturi si epoci ea ii atribuie un rol transcedentar, deci el cumva exista dincolo de epoci si culturi. Ea recunoaste genul, cu alte cuvinte.

Alte merite ale lui Irigaray ar fi accentul pus pe ruperea femeilor de spiritualitate. Cand femeile nu mai au componenta spirituala, cand nu mai exista reflectare feminina in domeniul spiritual (locul in care as recunoste existenta genului), valoarea lor umana si sociala sufera pierderi irecuperabile. Statusul lor se prabuseste. Cu asta sunt de acord, am spus-o si cu alte ocazii. Lipsa dimensiunii spirituale feminine, autodefinite, autoconstruite, nu atribuita de barbati, e catastrofala. A nu se confunda religia cu spiritualitatea. Spiritualitatea ar fi date de functiile psihice tipic umane, de reflectarea artistica, transcedentala, in universul interior. Religia e asociata cu o spiritualitate mai redusa, spiritualitatea profunda e ateista, seculara, cat mai individualizata, as adauga. Dar trebuie sa aiba totusi niste repere culturale. SI da, construirea spiritualitatii feminine ar trebui sa fie o prioritatea a feminismului radical, as mai adauga. As recunoaste poate doar genul in spiritualitate, crearea sau recrearea unui gen ca in vechime, bazat pe spiritualtite feminina. Dar atat.

Dar lipsa la Irigaray, ca si la altii, e aceea a definirii unui rol (gen) al femeii si al barbatului, dincolo de esentialisme biologice, atat de contestate. Si nu ma refer la esentialisme anatomice si fiziologice, ci la apelul la genul cultural, adica la prejudecati comune. De fapt se incearca intr-un fel o reconstituire a genului, care transcende culturi. Incearca si Evelyn Fox-Keller. Aceasta din urma vorbeste despre baiatul care manipuleaza jucaria care e mama, fetita care danseaza pentru a aduce mama inapoi. Diferenta ar fi la varste foarte fragede, cand baietii ar incepe cu obiectificarea, fetele cu o comunicare sociala care recunoaste individualitatea celuilalt.  Incearca si Iriagary, iar la ea autoafectiunea ar fi diferenta dintre sexe (genri). Femeile sunt capabile de autoafectiune, barbatii, nu. Ea numeste autoafectiune ceva foarte frumos, de fapt auto-perceptia puternica, constiinta senzoriala profunda a propriei persoane. Si o pune pe seama unor aspecte anatomice, ceea ce mi se pare prea putin. Asta ar conduce la acceptarea altora ca fiinte umane depline, pe care sa le recunosti ca individualitati ireductibile la tine insati, nesuperpozabile, ca mana dreapta si stanga, de exemplu. De fapt pe intalnirea individualitatilor ireductibile se bazeaza cartea ei, pe dezvoltarea unei noi perceptii a celuilalt.

Am incercat si eu aici sa creez un gen masculin, genul de baza feminin, e ceva ce e de la sine inteles. Sigur ca sexualitatea e ceva ce ne modifica optica asupra lumii, dar sexualitatea copiilor nu e mult diferita de la un sex la altul., ceea ce pana si Freud e de acord. Daca apelezi prea mult la biologie te temi sa nu cazi in alte erori. Iar alternativa este sa cazi in contaminari cu prejudecati culturale, de cele mai multe ori patriarhale. Privirea spre biologie, cu un alt ochi, feminist, este salutara. Ideea e ca femeia e de baza, iar barbatul e o lipsa, pe care o simte de cand e mic. La om, sexul feminin este cel de baza. Exista mai mult stress, mai multa nesiguranta in barbati de cand sunt mici. desi ei sunt mai mici de statura, mai usori, la aceeasi varsta cu fetele, sunt mai agresivi. Agreisvitatea e lipsa de ceva, e neliniste, e o problema. Problemele le simt in continuare. Masculii sunt setati pentru lupta, competitie, pentru un mediu precar in care trebuie sa se lupte pentru resurse. Pentru ca la majoritatea speciilor, masculii sunt alungati din mediu, femelele au inca dreptul ca mature sa stea aproape de teritoriul mamei. Femeile sunt intr-un fel nascute printese, adica fiinte care nu au alta grija decat sa exploreze, sa se eploreze. Matrithartul e ceva natural, femeile cauta resurse, ele au prin nastere asigurat accesul la resurse. In societatile matriarhale, femeile mostenesc averea si rangul, iar la animale teritoriile din vecinatatea celui al mamei, la multe specii de mamifere solitare. Ele sunt mai linistite, mai calme, mai sigure pe ele, ceea ce le face sa invete mai repede, chiar sa exploreze mai mult, atunci cand nu e vorba de agresivitare sau curaj care rezulta din agresivitate. La cimpanzeu, speciei de altfel sociala, femelele sunt mai creative, ele fac inventii, ele invata repede.

Aceasta a dus la om probabil la o diferenta si mai mare. Femeile sunt fiinte spirituale, umane, dar si ele se dezumanizeaza apoi, odata cu opresia. Dar sunt nascute libere, linistite, sigure pe ele, spirituale. Barbatii sunt mici, nedezvoltati, dopajul pe care li-l confera hormonii in adolescenta ii fac sa creasca mai mult, sa aiba muschi, tocmai pentru ca sunt adaptati la mediul lor mizerabil, in care trebuie sa se lupte pentru supravietuire. Dar probabil problemele lor de dezvoltare raman, dincolo de cele ale muschilor si oaselor. Ei raman intr-un stadiu de umanizare inferior pentru mult timp inca, uneori, de cele mai multe ori, pentru toata viata. Numeroasele probleme de adaptare la traiul in societate, accentuate si de patriarhat, ale barbatilor, sunt o dovada in acest sens. Existenta patriarhatului, a organizarii barbatilor, a tuturor tragediilor istorice pe care le-au produs si le produc ei in fiecare zi, vine din starea lor precara inascuta, din blestemul evolutiei, precaritatea soartei masculilor. Exista societati matriarhale umane (dar si la putine alte specii, ca unele specii de balene)  care nu mai alunga masculii. De fapt matriarhatul la om e propice si pentru barbati, nu e de mirare ca ei lupta sa-l mentina.

Braidotti, in "Postumanul",  scrie mai coerent, da mai multe informatii. Ea s-a inspirat cumva, cum si recunoaste, de la Irigaray, dar ea vine cu post-umanismul, anti-individualismul, cautarea de noi subiectivitati

NU poti respinge umanismul,, pentru ca umanismul a creat, intr-un fel feminismul. Chiar daca umanismul se referea la barbatul alb, heterosexual, european ca etalon al umanitatii.. E o barbarie, o mizerie, dar conceptul ca oamenii se nasc egali, nu au privilegii prin nastere, e esential pentru dezvolarea feminismului.. Ea contesta de fapt raportarea la barbatul alb, heterosexual, european etc, ceea ce e de contestat, dar atat.

Dar feminismul ar fi de fapt recuperarea umanismului, recuperarea meritocratiei reale, umane, care e feminina in esenta. Barbatii sunt un pericol, s-au impus doar prin forta, prin violenta, care a capatat apoi valente spirituale. Acest umanism ar avea ceva diferit, punerea in centru a femeii, nu a barbatului, Barbatii care vor sa acceada la aceasta stare trebuie sa-si lepede masculinitatea. civilizatia e lepadarea de masculinitatea nativa, salbatica. Societatea, cvilizatia e a femeilor, ele, cum se vede, au abilitati sociale superioare la cele mai multe specii, inclusiv la om. Si daca unele se izoleaza de societate, ca oamenii sensibii o fac adesea, e ca societatea e infectata cu brutalitate, superficialitate, falsitate, nu pentru ca socialul, relatiile interumane ar fi ceva rau, ceva de respins. ceva ce oamenii deosebiti nu apreciaza. Infectarea cu aceste tare ar fi influentata de patriarhat in mare masura. NU e de mirare ca izolarea puternica si extinsa apare in societati puternic patriaarhale, ca cea japoneza.

Modestia femeilor e de neinteles, feministele traiesc inca in modestie, nu avanseaza idei dure, radicale,. Intr-un fel supraomul e femeie, barbatul poate deveni si el supraom, dar cu mari eforturi. Desi sunt unii autori, chiar barbati, cum ar fi William Golding, laureat al Premiul Nobel, autorul superbului roman "Imparatul mustelor", care avanseaza cumva aceasta idee, chiar daca folosesc alte cuvinte.

Braidoti se considera sora cu oaia Dolly si cu oncosoarecele, penrru ca fiind femeie, e exploatata ca femeie, biologic. E cat se poate de adevarat. Femeile sunt crescute ca animalele in ferma pentru reproducere si exploatare prin munca neplatita. Dar solutia e sa te vezi altceva, intai tu. Si in consecinta, ea cauta subiectivitati noi, nu individuale. La naiba, pai ca si in cazul perioardei istorice care preceda umanismul, avem in urma noastra o intreaga istorie in care nu exista individualism, in care individul era introdus in comunitate, era al comunitatii, al tribului. Braidotti propune subiectivitatea colectiva, in care sa fie si elemente ale mediului. NU, subiectivitatea e individuala, dar omul e mai mult decat corpul lui, pielea lui nu e granita lui. Omul are univers interior, unii mai mare, altii mai mic, dar are. Universul interior e atacat atunci cand unele lucruri se incalca. Sigur, si aici se ajugne la abuzuri, Universul interior al cuiva poate cuprinde sclavi. Si de fapt ceea ce critica Braidotti, dar nu numai ea, e ca ndividualismul a dus la egoism, dar alternativa era cumplita. Nimic nu e de facut, cand omul e al comniiatii, nu exista libertate personala, de constiinta, religioasa. Principiile lui Stuart Mill, faci orice daca nu faci rau, contin o valoare. Cum facem cand principiile noastre se bat cap in cap, cand universurile noastre virtuale se bat cap in cap? Simplu, exista justitite care trebuie sa cuprinda multe alte aspecte, alte legi, alte viziuni. Solutiile cele mai inteligente exista, daca nu trebuie cautate. Toata nenorocirea din lume e ca nu exista state de drept, ca nu exista lume de drept. Faptul ca ne intereseaza lumea arata universul nostru virtual. Explorarea mai adanca ar duce la universalitate, oricat de greu ar fi.

Sigur ca si aceasta conceptie, ca si a lui Bradoti, poate fi monista, nu avem neovie de contrarii, de dialectica, viata are in ea toate elementele evolutiei, devenirii speciilor, omului, societatii. Monismul, imprumutat de la Spinoza, cel putin un precursor al umanismului, e ceva admirabil. Monismul e in acord cu feminismul, care nu are nevoie de dusmani, de razboi continuu, ca patriarhatul.

Din pacate, feminsimul radical este alungat din universitati. Analizele noi feministe radicale sunt rare, pentru ca satus quo-ul masculin nu le primeste, cum spune Sheila Jeffreys. Dar asta nu inseamna ca nu e neovie de el, ca feminismul radical nu trebuie sa se dezvolte filosofic.

Continue Reading