Cum a trecut ceva timp de când am încercat să valorific acest proiect (7000 de ani/Critici feministe), considerându-l de luni de zile gata, m-am gândit ce i-ar mai trebui ca să-i dau drumul definitiv. Și amintirea acestui film (Normal Life, 1996, în regia lui John Mc Naughton) mi-a adus un răspuns. Proiectul nu ar fi fost complet fără această capodoperă (cum au numit-o și alții). Dar ei s-au referit la actorie, regie, dar și la subiectul filmului, adică aspectele economice descrise și radiografia criminalității. Nu am găsit, nu garantez că nu sunt, dar eu nu am găsit, referiri la relația de cuplu descrisă în acest film.
Că e cel mai bun film al actorilor Ashley Judd și Luke Perry asta e ceva recunoscut de critici. Ashley Judd parcă nu e ea. Când mi-am amintit de actrița din acest film, pe care l-am vâzut de două ori, nu m-aș fi gândit că e Ashley Judd. Și Luke Perry e de nerecunoscut. Câte compromisuri sunt și în domeniul ăsta și ce potențial pot avea unii actori!
Ce e cel mai interesant despre acest film e că e inspirat de o poveste reală, a unui cuplu, Jill și Jeffrey Erikson, care jefuiau bănci. Scenariul excelent e scris tot de un cuplu, Peg Haller și Bob Schneider. Ca și în film, femeia se sinucide înainte de a cădea în mâinile poliției. De fapt multe scene au fost filmate în locațiile în care de fapt au avut loc, inclusiv aceasta.
Dar filmul prezintă ceva mai mult decât problemele economice ale clasei de mijloc. Și mai mult decât ”o descriere a patologiei criminale”. În film e vorba de o mare pasiune. Pam, o tânără dulce (Ashley Judd blondă, de nerecunoscut) întâlnește un polițist, Chris. Deși e instabilă afectiv, foarte sensibilă, dorinică de atenție și de senzații tari, deci toate calitățile necesare ca să pună pe fugă un bărbat pe treaba lui, reușește să-i sucească mințile iremediabil, cum se spune. Ea se poartă aiurea și nepoliticos cu familia lui. Îi ignoră și se izolează găsind de cuviință că a face roata pe gazon e mai relaxant. Apoi la cel mai mic gest de ignorare sau lipsă de atenție, ca și de critică, ea are reacții pe care bărbații ”normali” le-ar numi ”exagerate”. Nu spupun de ce. Într-o zi el vine de la serviciu și o găsește adormită, pastilată și într-o baltă de sânge după o tentativă de sinucidere. Dar chiar dacă de moment are reacții nervoase, până la urmă el îi acceptă toate fanteziile și încearcă să-i împlinească toate dorințele. Din ce în ce mai nebunești.
Pentru ea viața e plicticoasă și lipsită de sens. E fascinată de astronomie, de unde poate sentimentul meschinătății vieții umane într-un univers infinit. De aceea caută mereu senzații tari. După ce soțul ei, Chris, își pierde slujba, încep să jefuiască bănci, ceea ce ei îi oferă mai mult decât menținerea standardului de viață. Îi oferă...viață prin participarea la aceste jafuri. Când el consideră că au acumulat destul, și vrea ”să se retragă”, ea îl părăsește. El nu rezistă, și la insistența ei, își continuă aventurile foarte periculoase. Sigur că până la urmă sunt prinși. Pam se sinucide, ca și Jill Erikson, înainte de a fi arestată. Consideră că timpul care i-a rămas e suficient de lung pentru o...novă. Viața ei tumultoasă se încheie cu sens.
Pam arată tragedia vieții. Trăim pentru fericire, pentru senzații care ne fac să simțim că trăim, fie că sunt sau nu nocive pe termen lung. Nu trăim ca să ne facem datoria, să fim și noi pe aici. Sigur, poate dacă și-ar fi ales o altă cauză mai înaltă (după ce criterii?)...lucrurile ar fi stat altfel. Dar numai patriarhatul, faptul că oamenii sunt sclavi, ne face poate să vedem altceva în viață, să ne bucurăm că am bifat încă o împlinire a unui mimetism social impus, Pam vrera să trăiască. Cu adevărat. Și această femeie care pare definiția vulnerabilității poate fi definiția libertății. Poate tocmai pentru că e vulnerabilă nu poate îndura constrângerile, pentru care e nevoie de multă forță și energie. Trebuie să fii Prometeu sau Sisif, adică un titan, ca să o iei cu suferința în fiecare zi ca să-ți atingi scopul filosofic. Ea nu e așa, deși are filosofia ei. Dar puține mijloace.
Și în lumea asta ea nu admite un bărbat lângă ea decât dacă face ceea ce vrea ea. Nu pare să fie impresionată de pasiunea lui, nici nu o caută, nici nu încearcă să o păstreze. El pur și simplu tebuie să îi facă pe plac, ca în legenda vrăjitoarei și a cavalerului din Evul mediu, care o întreabă ce vor femeile. Asta vor. Și asta ar trebui să caute orice femeie într-o relație. În momentul în care o femeie e impresionată de pasiunea unui bărbat și încearcă ea s-o păstreze cu vreun efort sau vreo strategie, liberatea ei dispare. Prețuim pasiunea unui bărbat pentru că asta oferă: șansa de a face ce vrem noi. Sigur, e și puterea afectivă asupra unei alte persoane. Dar ce să faci cu puterea?
E Pam o feministă? Nici măcar. E o femeie pură, care nu poate trăi decât așa. Cunosc femei care se comportă în felul ei. Marea lor sensibilitate le face să pară capricioase și manipulatoare, dar nu sunt. Pur și simplu, a fi decente din punct de vedere al patriarhatului e ceva imposibil pentru ele, pentru că nu au suficientă forță mentală pentru asta. Și nici nu găsesc poate, cum făcea Pam, un scop în viață din faptul de a supraviețui pur și simplu. Chiar dacă aceste femei există, norocul de a întâlni un bărbat care să fie impresionat de farmecul lor, și în măsura potrivită, e rar. Poate Marilyn Monroe era așa, dar norocul ei se cunoaște.
Pam a fost descrisă ca manipulatoare și ca un catalizator al crimei, un fel de Eva care îl atrage pe Adam în păcat. Asta e viziunea patriarhală asupra femeilor, care, dacă se caută pe ele însele sau pur și simplu fac ce simt sau doar exprimă. sunt catalogate ca egoiste. Pentru că rolul lor în patriarhat e să servească, nu să caute fericirea sau împlinirea personală. Există tomuri de otravă psihologică creată pentru a ține femeile în lesă. Pe ele și sentimentele lor. Pe de altă parte, nu știm cum au fost lucrurile în realitate, care era relația între Jill și Jeffrey Erikson. Poate un sâmbure de misoginism și de psihologizare ieftină a fost în acest scenariu. Dar jocul actorilor și regia l-au salvat. Pentru că există astel de femei în realitate, și pentru că sentimentele exprimate de Pam sunt ceva ce orice femeie care scoate capul un pic de sub jugul patriarhal a simțit.
Dacă știu povești de genul ăsta în realitate? Poate istoria consemnează câteva. Dar eu am auzit de ceva similar, de un bărbat care a intrat în pușcărie pentru a satisface extravaganțele soției. Nu era polițist, ci inginer. Și era comunism, și ce pușcărie era atunci! Soția era irațională, extravagantă, nonconformistă. Ceva fermecător pentru unii. Foarte puțini. Dar ceea e contează cu adevărat e că femeile, dacă sunt libere, au dreptul să își rezerve pe cine să primească în viața lor. Și poate singurii bărbați care merită asta sunt cei care le fac pe plac, preferabil din pasiune. A te cupla pur și simplu e doar ceva patriarhal.