Ce înseamnă să fii femeie - lider adevărat

 

A fi femeie nu înseamnă ce cred unii bărbați că înseamnă. Și aici nu mă refer la cum se simte biologic calitatea de a fi femeie (să nu zic ”feminitatea”, care înseamnă rolul de gen feminin în patriarhat, adică submisivitate), ci ce trebuie să facă o femeie cu adevărat, care e rolul ei de gen real. Ceea ce cred bărbații că sunt femeile, ceea ce vor transsexualii să fie, nu există de fapt. Ei își imaginează o femeie pornificată, care practică prostituția fiind deplin fericită și mulțumită de asta. În rest nu are nicio grijă. În realitate, femeile care ajung să practice prostituția, indiferent de nivel, o fac din disperare, dezamăgire, iar a fi prostituată e renunțarea la tine însăți, la comportamentul sexual feminin, adică alegerea partenerului, ceea ce fac și animalele femele. Adică în primul rând ele o fac, femeile din patriarhat și-au pierdut această calitate. Prostituatele renunță la exact ceea ce înseamnă să fii femelă, sexualitatea feminină naturală. Alegere și căutare a plăcerii pentru tine. Prostituția e anti-femei, e negarea femeii.

Numai că bărbații nu au cum să înțeleagă asta. Femeile nu vor să fie păpuși gonflabile fără sentimente. Ele vor să seducă, să aleagă, să fie adorate, dorite, să facă ce vor cu partenerii. De care se plictisesc natural oricum repede.

Dacă femeile nu sunt prostituate naturale, cum ar vrea bărbații, ele sunt lideri naturali. Ele au o conștiință mai dezvoltată. În orice cultură, oricât de misogină, se consideră că femeile sunt mai morale decât bărbații. Mai mult, lor li se pretind alte standarde morale. Lor li se pretinde un control comportamental mai bun. Bine, în patriarhat moralitatea femeilor e în primul rând sexuală, ceea ce înseamnă de fapt anihilare sexuală.

Dar femeile au un control comportamental mai bun. Ele au lobii frontali mai dezvoltați. Și asta le face practic mai oameni. Femeile sunt adevărații oameni, nu doar că sexul de bază este cel feminin la om. Un individ fără cromozomul Y este femelă. La Drosophila, musculița de oțet, este mascul. Pentru că la musculiță, deși are același determinism cromozomial al sexului ca la mamifere (XX, femelă, XY mascul), sexul de bază este cel masculin.

Dar la om femela are dezvoltate mai bine exact funcțiile psihice și comportamentale specific umane. Lobii frontali sunt mai mari. Planifică mai bine, se controlează mai bine (câte femei sunt în pușcărie, deși ele sunt mai dur pedepsite?), au mai multă viziune și flexibilitate. Și au mai multă spiritualitate (a nu se înțelege religie). Asta le face mai buni lideri. Și cum se vede, femeile chiar sunt lideri mai buni. Chiar dacă patriarhatul nu le lasă să-și exercite acest talent la nivelul la care merită, femeile sunt lideri informali ai propriilor familii. Fie că sunt mame, surori, bunici, mătuși etc. Femeile au grijă de familii.
Ce zonă din creier e mai dezvoltată la bărbați? Amigdala, o structură specifică a ceea ce se numește creierul de mamifer. E implicată în emoții, dar și în sex. Să nu ne facem iluzii. E vorba de frică, de emoții animalice, văzute pe stadion, nu de rafinament sau chiar interes sexual foarte mare, care ar duce cumva la rafinament sexual, ca orice pasiune exercitată bine. Nu, e vorba de frică, de teritorialitate, de răspunsuri violente, de căutat dușmani, și tot ce se vede în pasiunile bărbaților, de la sport la război. Un studiu arăta că bărbații au mereu în cap o comparație fizică cu alți bărbați. Adică merg pe stradă evaluând orice alt bărbat ca pe un rival care îi poate ataca, cu care trebuie să se măsoare. Egoismul, individualitatea de tip profit, tot specifice bărbaților (adică gândire de genul ”mie ce-mi iese la afacerea asta?” sau ”ce avantaje am?”).

Ce fel de lideri pot ieși de aici? Cum ar arăta lumea condusă de bărbați? Dar se vede. Și e absolut șocant, pentru o fetiță, să vadă pe ce gândire simplistă, brutală, ilogică, se pot baza multe valori culturale. Femeile învață să accepte aceste nonsensuri și crime prin educație. Ele doar sunt inferioare, nu au o cultură a lor. Ele se supun bărbaților, trebuie să fie ca ei, dacă vor să fie egale, să-și dovedească valoarea.

Dar ele nu își permit să fie și în familie, în microsistemul de care sunt responsabile, ca bărbații. Pentru că s-ar alege praful dacă ar fi. Ceea ce nu știu ei, mai ales cei care se pretind femei, e cât de greu e să fie femeie, să îți exerciți cu adevăratul rolul de gen. Adică să fii responsabilă, înțelegătoare, creativă, logică, limpede ca un cristal în gândire. Și mai ales, trebuie să te abții, să te controlezi, să-ți calci pe suflet. Să îți folosești din greu creierul uns de estrogeni din copilărie, și mai ales prefrontalul. În ciuda marii emotivități, trebuie să te controlezi, să te abții, să faci ce trebuie, nu ce simți. Dacă nu ai emoții, nu ai afectivitatea feminină, nu faci alegeri bune, nu vezi prioritățile în sarcini. Dar emoțiile puternice și controlul lor te costă la sănătate. Nu e de mirare că mai multe femei au boli autoimune. Dar asta nu contează. Dacă femeile nu ar fi așa, dacă nu ar fi conștiente, familia ar fi ce e societatea, adică tot un război cu victime sau cu ființe distruse de neglijență. Greșelile afective, cognitive, calculele eronate, evaluările inexacte, le costă în final tot pe ele. Dacă membrii familiei, care se hrănesc cu energia și consumul nervos al femeii care îi are în grijă, suferă din cauza orgoliului, lipsei de responsabilitate a ei, lipsei de control sau de implicare, suferința se răsfrânge tot asupra ei. Ea plătește prețul cel mare. Asta înseamnă să fii femeie. Ca femeie, recompensa e ceva greu de obținut. Poți fi fericită dacă eviți pedeapsa, adică suferința altora, că pe tine te pui pe ultimul plan. Altfel, totul se duce de râpă, cum se vede.

Dacă acest lucru despre femei s-ar cunoaște cu adevărat și s-ar înțelege, liderii ar trebui să fie în majoritate femei. Liderul adevărat e protectiv în primul rând. Dar nu în sisteme patriarhale, unde femeile trebuie să respecte în primul rând ierarhia și principiile patriarhale, apoi să facă ce simt că trebuie făcut. Nu facem așa, și vedem în jur lideri ca ayatolahii, Putin, Netanyahu etc. Războaiele din jur, dezastrele umanitare sunt doar rezultatul patriarhatului, ambițiilor și ierarhiilor patriarhale. În rest, omul nu contează.

Continue Reading

Femei patriarhale. Feminista radicală...tradiționalistă

Li s-a reproșat adesea feministelor radicale că ar fi tradiționaliste. De către necunoscători, de către stângiștii superficiali și misogini, care oricum nu știu nimic despre feminismul radical și despre problemele reale ale femeilor. Nu ești de acord cu faptul că femeile nu pot avea un cromozom Y sau penis, gata, ești tradiționalistă, aliată a dreptei, că asta zic și cei de dreapta. Dacă spui ceva ce spune și Puțin, de exemplu că zăpada e rece și udă (el clar știe foarte bine cum e zăpada), clar ești putinistă. La fel, dacă nu accepți un delir pe care conservatorii nu-l acceptă, clar ești conservatoare, tradiționalistă, ești cu rolurile de gen. E rol de gen să faci orice, cu oricine, mai ales cu alte femei, cum zice feminismul radical pe bune. Dar ei nu gândesc atât de subtil, pentru că drepturile, sentimentele femeilor, sunt ceva foarte subtil.

Femeile în patriarhat sunt trădate de toată lumea, inclusiv de alte femei. Pentru că pentru femeile patriarhale (și astea sunt majoritatea), femeile sunt inferioare. E aproape la fel de lipsit de importanță pentru femei ca și pentru bărbați să trădezi o femeie, să o lași să aștepte, chiar să nu-i citești mesajele. Pentru că femeile sunt lipsite de importanță, sunt cetățeni de rangul doi. Lucrurile se schimbă un pic dacă femeia are putere. Într-o societate patriarhală, femeile învață ierarhiile bărbaților. Și trăiește după ele. Abuzează și devalorizează femeile fără regrete. Femeile nu au puterea, ce pot să-ți facă? În schimb, atenția unui bărbat e neprețuită. El e superior. Dacă îți face marele serviciu de a avea o relație cu tine sau, și mai tare, a se căsători cu tine, devine zeul tău.

Și totuși, nu despre acele femei vorbim acum. Sau nu cele care gândesc așa ceva pe față. Nu, vorbim despre o specie rară: femeile care se declară feministe radicale, dar se poartă și simt exact ca niște femei patriarhale standard. Până la urmă. Ele mint, manipulează, înșeală...alte femei, mai ales alte feministe, suficient de naive încât să le creadă.

Există feministe (femei) care se declară radicale, dar care cred în cultul trans. Am întâlnit așa ceva. Nu despre ele e vorba. Dar există femei care se declară feministe radicale, dar sunt măritate, au copii și de fapt exercită roluri tradiționale de gen. Mai mult, le recomandă și altora. Căsătoria e o soluție pentru a nu fi abuzată într-o relație. Ce???? Păi căsătoria așa a fost gândită, să ofere și un fel de protecție față de abuzurile... dinafară. Stăpânul își proteja sclavii. Vasalul era protejat de senior în Evul mediu. Dar cu ce preț? În loc să spună că vor o societate în care libertatea sexuală să fie sigură și plăcută pentru femei, ele vor să readucă pe scenă și să valorizeze instituțiile patriarhale.

Această specie de femei e tot o subspecie patriarhală. Ce le atrage pe ele la feminismul radical sunt de fapt analizele marxiste. Dar nu legate de femei, de femei ca clasă socială, exploatată, ci de alte clase, mai ales cu implicații economice. E ura față de cei cu bani și cei cu inițiativă, adică de bani din inițiativă, din antreprenoriat. De fapt vor tot exploatare, dar altfel. Și exploatarea altor femei. Că femeile trebuie să fie solidare, ceea ce e absolut esențial, dar solidaritatea pentru această specie înseamnă ca alte femei să le ajute și promoveze pe ele, ca ele să beneficieze gratis de munca și ideile altor femei. Ca apoi să se întoarcă la soții și copiii lor. Că da, ele sunt măritate și au numele soților de foarte multe ori. Cam cum voiau și liderii bolșevici. Solidaritatea muncitorilor să muncească pentru întregul popor, de fapt pentru o elita impenetrabilă, de tip feudal.

Această specie de femei patriarhale este parazită a feminismului, în special a feminismului radical. Victimele lor sunt feministele radicale, care le cred (cum poți crede că e feministă radicală o femeie care e măritată și are numele soțului?) uneori dintr-o disperare de a găsi femei ca ele într-o lume îngrozitoare.

Zilele trecute, după ce guvernul Bolojan a venit cu măsurile de austeritate și cu toate problemele care decurg de aici, o astfel de așa-zsă feministă radicală se plângea de lipsa de solidaritate a femeilor cu mamele. Chipurile feministele academice sunt privilegiate și ele nu înțeleg mamele cărora li s-au tăiat sporurile. Mai mult, feministele chipurile nu acceptă maternitatea și dă un citat cu niște idei aberante despre motivele pentru care feministele nu ar accepta maternitatea. Că e vorba de sânge, de lipsă de putere și dependența pe care le aduce maternitatea, de aspecte biologice descrise la nivel de Biblie. De fapt maternitatea, nașterea, nu e despre un spectacol cu sânge și secreții, e cu mult mai mult, cu multe lucruri despre care nu se vorbește. Nașterea și maternitatea sunt cu dinți pierduți, creier cețos, care devine mai predispus la demență, cu mușchi abdominali distruși, cu perineu distrus și incontinență urinară și chiar cu psihoză postnatală din care nu-ți mai revii niciodată. Maternitatea nu e ceva ce poți pretinde cuiva, mai ales în necunoștință de cauză. Dacă unei femei i se implantează un embrion și e silită să treacă fără voia ei prin sarcină, naștere, alăptare și dependența unui copil de ea (nu zic mai mulți) persoana care ar face așa ceva ar putea primi închisoare pe viață și ar apărea la știrile din toată lumea. Dar dacă o femeie e violată și trece prin așa ceva, în multe țări nu are dreptul nici măcar să avorteze. De asemenea, dacă un politician impune unei femei să treacă prin așa ceva doar pentru că a făcut sex, clar nu cu intenția de a procrea, oamenilor li se pare ceva normal. E absolut normal să rămâi gravidă, să naști, să faci copii, să-i crești, mai mult sau mai puțin singură și să-ți distrugi viața.

Că feministele din mediu academic nu sunt feministe e real. Lor le pasă de granturile obținute pentru feminism, nu de femei. Dar o feministă adevărată nu are cum să accepte sarcina și nașterea în forma asta, și mai ales în societatea asta. Dar dacă luăm în seamă și faptul că femeile concep, rămân gravide și nasc în cadrul unor relațiile patriarhale, de fapt nasc și rămân gravide prin viol, te gândești că logic ar fi ca prioritățile feministelor să fie relații în urma cărora apar copiii. Maternitate se cheamă și dacă femeia rămâne gravidă după ce a fost bătută și violată de partenerul cu care stă ca să aibă casă și masă. Că măsurile guvernului sunt aberante, e real. Dar e ca și cum am vorbi despre un porc care s-a mai tăvălit o dată prin noroiul în care era și bălegar. Prioritatea ar fi ca acele femei să fie libere sexual, ca ele să aibă o viață sexuală reală. Și să nu fie implicate în relații de supraviețuire. Adică relații patriarhale. Femeile trebuie să fie susținute să-și aleagă în cunoștință de cauză relațiile, conceperea unui copil, maternitatea.
O altă prioritate ar fi ca sarcina și nașterea să nu mai fie ce sunt. E o problemă de medicină...feministă. Nașterile în laborator ar fi una dintre soluții.

Și ajungem și la problema solidarității. Respectiva femeie e una despre care foștii colaboratori (mai multe foste colaboratoare) nu mai vor să audă. Tot ce spun e că ea ”nu face nimic decât în interesul ei”. De fapt profită de cine poate, mai ales de femei, pentru avantajele ei. Nu vede altceva decât avantajul ei academic și material. ȘI ca orice marxistă e extrem de interesată de material. Adică tu dai țeapă altor femei și feministe și vrei solidaritate feminină. Cu tine! Ce glumă bună! Despre mine a spus cuiva, o altă victimă, feministă radicală pe bune, atunci când a întrebat-o dacă mă cunoaște:

- Da, o cunosc! O nebună! A scris nu știu ce carte și apoi m-a anunțat cu mesajul: ”luați-mi cartea!”

Era vorba de cartea mea feministă radicală. Deci așa se manifestă ”solidaritatea” ei feminină. O feministă radicală care își face publicitatea unei cărți e ”o nebună care zice: luați-mi cartea”. Atunci despre ce fel de solidaritate vorbim?

De notat că ea nu era nicio operă, doar pile care au ajutat-o, ca și pe colegele ei, pe care le critică, să ajungă în mediul academic.

Și tradiționalismul nu se oprește aici. Ea are aceeași atitudine față de soț ca și o femeie care se vrea dna doctor, dna colonel, ea nefiind nici doctor, nici colonel. Într-o discuție în care o femeie vorbea despre un domeniu de activitatea cu care ea nu avea vreo tangență, a găsit să precizeze că soțul ei se pricepe la așa ceva. Se citea invidia față de acea femeie în ochii ei, iar ideea cu soțul priceput a venit ca o salvare a neputinței și ignoranței ei. Sigur, soțul nu se pricepea, era vorba doar de o legătură îndepărtată cu acel domeniu.

Feministele radicale trebuie să fie solidare, și trebuie să ajute alte femei. Dar în niciun caz cu asemenea paraziți profitori. Le ajunge patriarhatul, nu au nevoie și de soțiile privilegiaților patriarhatului, ca să le exploateze și ele.

 

Continue Reading

Emanciparea femeilor de patriarhat. Femeia mereu pe primul plan. E posibil?

E de mirare acum, la peste un secol de când femeile din Occident au început să obțină dreptul de vot, cât de multe femei rămân în relații abuzive, sunt ucise de parteneri sau chiar acceptă în continuare să se implice în relații heterosexuale de tip patriarhal. Li se reproșează femeilor că nu sunt suficient de puternice, că nu aleg să plece din relații, că nu se pun pe primul plan. Asta se face în primul rând de femei tinere, cumva privelegiate, care nu cunosc adevărata față a patriarhatului, care înseamnă pentru cele mai multe femei, alegeri imposibile sau lipsa oricărei alegeri. ”Alegerea Sophiei” e despre alegerile oricărei femei, cu mici excepții, în patriarhat. Numai ce se vehiculează ca o alegere facilă, alegerea între familie și carieră, e de fapt ceva ce nu ai putea să pui un bărbat să aleagă. Adică vrei să exiști în societate, să fii liberă și să nu mori de foame sau să te reproduci. Niciunei femele de altă specie nu ai putea să-i ceri așa ceva. O femelă de altă specie, dacă nu ai castra-o înainte, ar deveni foarte agresivă dacă nu ar avea acces la reproducere, chiar dacă ar avea hrană, adăpost, chiar afecțiune. Există anecdota cu lupoaica domesticită care a ajuns să atace oamenii. S-a spus că lupul, orice ar fi, rămâne o fiară. Amănuntul era că nu fusese lăsată să se reproducă. Lupoaica se comportase absolut normal, datî fiind situația ei. Dar pentru o femeie nu e ceva normal. O femeie nu poate să aleagă. Ea trebuie să devină sclavă pentru a se reproduce, pentru a-și exercita instinctul de reproducere. Pentru că bărbații în patriarhat, chiar dacă nu mai vând femeile de la unul la altul, au învățat că rolul unei femei în familie trebuie să fie de sclavă. Dacă ea nu renunță la libertatea ei de bună-voie, ea nu poate fi soție. Până la urmă e logic. Mai nou, femeile înțeleg că rolul unui bărbat în viața unei femei e doar acela de donator de spermă, eventual de orgasme, dar pentru scurt timp. Femeile africane au cel mai bine întipărit în cap acest adevăr și se comportă în consecință. Mai nou, din ce în ce mai multe occidentale adoptă acest model.

În Belgia se spune că bărbații și femeile nu sunt făcuți să stea împreună. E corect, nu altfel decât cu renunțarea la umanitate a femeii, după modelul patriarhal. Acest model a mers doar când femeile nu aveau niciun drept. În Biblie încă se vorbește de femei care erau prostituate, locuiau împreună și-și creșteau singure copiii. Poate că nici nu erau chiar prostituate, dar așa erau considerate femeile fără bărbat. Printre legile lui Moise e interzicerea fiicelor lui Israel să fie prostituate. Toate trebuie să se măritate. Adică să intre în sclavie. Dacă nu erau sclave, adică sub protecția unui bărbat, erau foarte vulnerabile. Într-o societate violentă, patriarhală, ele puteau fi jefuite, violate sau ucise oricând. Aveau oare atunci mai multe șanse de a supraviețui dacă erau măritate? Evenimentele recente, cu grupuri de femei și bărbați deținuți trimiși în Australia în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, arată că da. Un viol în masă avea loc când se ajungea la destinație, iar femeile necăsătorite (fără protector) erau victime sigure.

Dar, odată ce femeile au acces la un pic de autonomie, adică la posibilitatea de a-și gestiona singure averea, ele încep să profite. Pe timpul romanilor, o lege care avea drept scop prevenirea acumulării de averi foarte mari de către unii bărbați, dădea femeilor șansa de a moșteni averea și de a o gestiona singure. Sigur că ele au profitat imediat. Deși cum Simone de Beauvoir le critica în ”Al doilea sex” nu au ajuns decât de a profita de drepturi negative, ele au început să se bucure de libertate sexuală, de posibilitatea de a-și alege singure soții. Pentru femeile cu avere lumea se schimbase. Avem cu ele imagini de la piscină îmbrăcate în costume de baie identice cu cele moderne, nu cu cele din secolul al XIX-lea. Mai puțin se știe că pe timpul Imperiului Roman, cum era previzibil, femeile aveau voie să practice unele meserii masculine. Nu doar că puteau ajunge în administrație, dar puteau exercite meseria de medic. Chiar contemporanii se plângeau că prea puține femei erau medici, când calea spre această profesie le era deschisă (conform Jerome Carcopino, Viașa cotidiană în Roma la apogeul imperiului”). De ce se întâmpla asta? Pentru că femeile bogate puteau studia, iar cele mai multe nu erau obligate, alegeau să ducă o viață liniștită, de lux și plăcere. Acum nu s-ar întâmpla la fel? Deși acum există mult mai multă presiune socială pentru ca femeile să lucreze.

Dar, deși unele căi erau deschise (parțial, pentru că femeile în continuare nu puteau face politică, avea funcții publice, ca senator, consul, împărat), ele erau doar pentru femeile bogate. Cele sărace nu aveau dreptul nici la viață. Cum spune tot Jerome Carcopino, (”Viața cotidiană în Roma la apogeul imperiului”) se pare că mai multe fete erau ucise la naștere decât băieți, pentru că erau mai puține fete orfane decât băieți.

Concluzia e că orice societate patriarhală, în care situația femeilor s-a relaxat un pic, acea relaxare era pentru unele categorii. Pentru cele mai multe, situația era foarte grea. Chiar dacă femeile din clasele inferioare, dar libere, cum ar fi în Grecia Antică, erau oarecum libere în sensul că puteau să meargă neînsoțite, să muncească în public, să vândă în piată, viața lor era epuizantă și plină de sacrificii. Așa cum este și acum viața femeilor care muncesc. Care trebuie să muncească, aș adăuga. Nu ne mirăm că implicarea lor politică este atât de redusă, că ele au o conștiință feministă atât de redusă. Ele nu au timp să se gândească la ele, ele nu au timp să citească, să dezbată. Și nici nu prea ar avea structuri s-o facă.

Dar ceea ce se puțin, ce se înțelege și mai puțin e că femeile nu sunt egale cu bărbații. Da, sunt superioare. Rolul lor în familie, în societate, nu e egal cu al bărbatului. Ele pot face și fac întotdeauna mai mult. Dacă femeile aleg cu bună știință, înhămându-se la mari eforturi și sacrificii, să-și facă familii singure, e un mare avantaj. Din păcate și ăsta e un privilegiu. Fac asta în Africa, unde femeile se ajută între ele, unde au plasă de siguranță. În Occident trebuie să aibă bani, poziție socială bună sau protecție socială. Pentru femeile sărace, fără educație, din țări occidentale fără protecție socială, ca România, această alegere e foarte dificilă.

Dar ele nu pot să renunțe la familia de origine. Acolo, mai ales în unele pături sociale, începe discriminarea femeilor. Acolo fetele sunt educate să muncească de la vârste fragede. Li se insuflă că ăsta e rolul lor. Asta se vede din cărțile scrise de femei musulmane imigrate în Occident, eventual născute acolo. Primii abuzatori sunt cei din familia de origine. Dincolo de relațiile patriarhale, exploatarea femeilor, autoritatea masculină paternă sau a altor rude de sex masculin, îngrădirii libertății de mișcare și de exprimare, există și influența mamelor. Mamele în patriarhat valorizează mai mult fiii. Fetele sunt discriminate față de frații lor. Frații pot face mult rău, uneori ajung să își violenteze sau chiar să-și ucidă mamele, dar ele îi preferă în continuare. Ei sunt ușor iertați. Frans de Waal spune că a văzut spărturi în solidaritatea feminină de la bonobo doar când femelele se băteau pentru fiii lor. A nu avea frați e un mare privilegiu. Fetele probabil cresc mai bine.

Reent o vecină în vârstă de 84 de ani, divorțată și fără copii, a murit subit. Am aflat când alți vecini și autoritățile căutau cu disperare aparținători în telefonul ei. Avea numere ale vecinilor, dar nu și numele fratelui ei, pe care ea îl ajutase în tinerețe să studieze. Regreta asta și le sfătuia pe alte tinere să nu procedeze la fel. Abia după câteva zile, fratele ei a fost găsit.

Din păcate, și în familiile occidentale, chiar dacă nu la același nivel, al patriarhatului adică, există abuzuri. Unele abuzurile pot fi chiar mai mari pe fondul consumului de alcool și droguri. Unele femei se mărită, se cuplează, ca să scape de acasă. Ele reușesc uneori să aibă mai multă influență în familia întemeiată de ele decât în familia de origine. Și în ciuda tuturor eforturilor și sacrificiilor, chiar o viață mai bună. Am spus că alegerile femeilor sunt imposibile.

Dar ce se întâmplă dacă fetele sunt educate la fel ca băieții? Dacă ele au posibilitatea să fie emancipate și sunt sprijinite să fie emancipate? Tot e foarte greu spre imposibil. Dacă ele își aleg partenerul de plăcere, încearcă să aibă o relație partenerială, în care amândoi să muncească, să facă lucruri în gospodărie, tot e greu. Pentru că bărbații nu pot și nu au cu ce să fie la nivelul femeilor. Ei nu pot să facă atâtea lucruri, să organizeze lucrurile atât de bine, să poarte atât de multe griji, să facă munca afectivă atât de bine. Ei nu rezistă la atâta stress și atâtea probleme câte sunt într-o familie. Ce se întâmplă dacă femeile aleg să nu se implice? Se cam prăbușesc lucrurile. Adică ori faci tu, ori nu se face nimic. Și uneori e vorba de decizii extrem de grele, pe care numai femeile, cu creierele lor ”unse” de estrogeni, le pot lua. Bărbații dau repede în primire, cum se spune, chiar dacă au intenții bune. Un bărbat bun și inteligent știe asta. Și atunci alege să contribuie material mai mult decât egal la gospodărie. Înainte, acum câteva decenii, bărbați din anumite categorii sociale alegeau să dea tot salariul soției. Era ceva just în condițiile date. Femeile administrează banii mai bine, fac alegerile mai puțin costisitoare, mai eficiente. Și chiar așa, aportul lor tot nu era egal. Și aici vorbim de bărbați buni, care erau și sunt rari.

Cu alte cuvinte, e imposibil să nu te implici ca femeie, dacă vrei ca lucrurile să nu se prăbușească, dacă vrei ca oamenii din jurul tău să nu sufere, să nu se ajungă la probleme grave economice, de sănătate, de educație. Deci e greu să te emancipezi în sensul de a te pune întotdeauna, în orice situație, pe primul plan. Dacă ai părinți sau rude bolnave, copii care trebuie educați, e foarte greu. Femeile nu fac lucruri pentru recompensă, nu întotdeauna, ci de cele mai multe ori din conștiință. Pentru că trebuie. Cum zice Charlotte Perkins Gilman în ”The Man-Made World; or, Our Andocentric Culture”, bărbații funcționează pe baza recompensei, nu femeile. Asta ar trebui să dea de gândit și biologilor.

Femeile sunt mai buni administratori în familie, dar și în societate. Care e prețul pentru faptul că ele nu au puterea, afară de una slabă, sporadică, de a susține patriarhatul? Vedem dezastrele umanitare, crimele și războaiele din jurul nostru.

Cu alte cuvinte, feminismul are multe de lucru în continuare, multe probleme de rezolvat. Și întâi de toate, multe de înțeles. Dacă o femeie reușește să se pună mereu pe primul plan înseamnă că e foarte privilegiată și nu poți cere asta oricui. Dar ar trebui măcar ca orice femeie să încerce să facă asta pentru ea însăși. ȘI societatea să evolueze în acest sens. 

 

Continue Reading

Patriarhatul ucide. Mereu și mereu

Vă mai aduceți aminte filmul ”Zorba Grecul”, filmul din 1964.. regizqt de Michael Cacoyannis, după romanul din 1946, scris de Nikos Kazantzakis? Cu inegalabilul Antony Quinn în rolul lui Zorba și cu Irene Papas în rolul văduvei? Ce vi s-a părut cel mai impresionant? Afară de asemănarea frapantă de mentalități dintre români și greci? Povestea din acel sat grecesc din Creta putea fi transferată într-unul românesc, schimbată perioadă (pentru că la noi venise comunismul în anii 60, iar afacerile nu mai erau libere), și totul părea absolut la fel. Imaginea cu femeile bătrâne care veneau râzând să devalizeze casa Bubbulinei, care tocmai murise, fără pic de empatie...Eterna procrastinare și lipsă de înțelegere a priorităților, hedonismul..Toate păreau românești. Dar era o excepție, în viziunea mea de atunci.

Când am văzut ”Zorba Grecul” eram adolescentă. Ce m-a șocat cel mai tare a fost ce s-a întâmplat cu văduva. Era o femeie tânără, văduvă, care era mereu hărțuită de un grup de tineri masculi. Unul dintre el o dorea pentru el. Ca pe amantă, bănuiesc. Dar văduva alege să aibă o aventură cu străinul venit după afaceri în sat. Nimic special. Numai că nu și dacă ai gândire patriarhală. Ambițiosul pretendent la favorurile văduvei, când află de aventura ei, se sinucide. Atunci nu am înțeles. Dar era vorba doar de ambiție. Cum a putut lui, bărbat valabil, să i se întâmple una ca asta? A fost o jignire incredibilă. Da, e șocant, dar oamenii au ambiții, gânduri diferite, priorități diferite. Fiecare e în felul lui. Și unii se pot sinucide pentru pretenții absurde.

Dar asta nu e tot. Ce e cel mai șocant e că nimeni nu-și pune problema că văduva era o ființă umană, că avea voie să aleagă, că avea propriile gusturi. Putea să-i placă un bărbat sau nu. Poate nu-ți convenea că nu te-a ales pe tine, poate te durea atât de mult încât ajungeai să te sinucizi. Dar asta nu însemna că oricine pe lumea asta putea să o învinuiască pe ea, pe văduvă, pe femeia care l-a ales pe altul. Nimeni, dacă nu are gândire patriarhală.

După ce prietenul lor se sinucide, flăcăii din sat, grupul patriarhal, cel pe care se bazează de fapt patriarhatul în istorie, începe s-o hărțuie, să se răzbune pe ea. Încearcă s-o pedepsească pentru moartea prietenului lor. În încăierare, văduva e înjunghiată chiar de tatăl celui care s-a sinucis. Incredibil! Nu se vede dacă a ajuns în cele din urmă la pușcărie. Sau a fost ascuns de legi și autorități de legea tăcerii care apăra cutumele.

Deși mă consideram deja feministă, nu am înțeles mecanismul. Sexualitatea femeii, viața ei, aparținea comunității masculine, patriarhatului. Ea trebuia să aibă grijă ce face. Pentru că nu era liberă. Dar atunci am crezut că era ceva local, șocant, nu că asta e de fapt ceva general. În patriarhat femeile nu există pentru ele, ci pentru patriarhat. Ele sunt marfă, nu ființe umane. De aceea sunt ucise fetele care își compromit familile în țările musulmane. Dacă citiți ”Arsă de vie”, scrisă de Souad cu Marie-Therese Cunie, vedeți cum gândește lumea în aceste sisteme. În această carte autobiografică, o tânără din cis Iordania din anii 60 e stropită cu benzină și arsă pentru că rămăsese gravidă. Dar alte fete sunt ucise pentru mai puțin. Ce e interesant e că ele, dacă au noroc, ajung în spital. Acolo medicii se tem să le trateze. De ce? Pentru că și-ar pune în cap familiile lor.

Cu un mare noroc, protagonista din ”Arsă de vie” ajunge la spital, ajutată de vecini, nu de propria familie. De fapt cumnatul îi dăduse foc. Dar acolo nu e îngrijită, doar e spălată ca să nu mai miroase urât. Toți o privesc cu scărbă, fără pic de empatie. Dar ea e rezistentă, are șanse de supraviețuire. O activistă occidentală, elvețiancă de limbă franceză, suficient de norocoasă (dar și ghinionistă, pentru că era suspectată și de evrei și de palestinieni că e din tabăra adversă) să arate ca o localnică, cum multe femei din această parte a Europei, inclusiv România arată, a observat-o în spital. Femeia lucra de mult în Orientul Apropiat, salva copii cu boli grave, dar nu știa de fenomenul incinerării femeilor. Pentru că legea tăcerii funcționează perfect. Acolo mai erau și alte fete, vreo 2 sau 3, care ”căzuseră în foc”. Dar cele mai multe nu au avut norocul să supraviețuiască. Nici pe ele nu le îngrijea nimeni. Trebuia să moară. Activista occidentală reușește, cu mari intervenții, dar și cu complicitatea unui medic tânăr, să salveze fata care își povestește apoi viața. Cum? După mai multe drumuri în satul ei natal, îi conving părinții pentru care condamnarea ei la moarte nu era negociabilă, să lase străinii s-o ia după moarte, să nu o înmormânteze în sat. Adică negociază înmormântarea ei altundeva, dar nu tratamentul, nu șansa la viață. Astea sunt taboo. Interesantă e și atitudinea mamei, bătută și abuzată la rândul ei. Dar viața fetei ar aduce o anatemă asupra familiei, fiii ei ar avea de suferit. Te întrebi dacă ăștia sunt oameni. Dacă sunt părinți. Se pare că da. Mai mult sau mai puțin, cam așa se gândește despre fete și femei în patriarhat. Și în Occident, femeile erau ucise dacă erau vinovate de adulter. De ce? Andrea Dworkin spune că ele oricum nu mai erau utile. O femeie adulteră nu mai era bună de nimic. Trebuia ucisă.

În patriarhat femeia nu e ființă umană, e obiect. Că e mai puțin importantă decât o cămilă în unele locuri e clar. Ea are o utilitate, nu sentimente, nu dorințe prin ea însăși.

La câțiva ani după ce am văzut ”Zorba Grecul” am cunoscut o femeie, medic. Divorța și se pregătea pentru viața de femeie divorțată. Avea în jur de 40 de ani. Zâmbea și râdea, dar era îngrijorată pentru ce va urma. Știa că va fi hărțuită și șantajată. ”Ca femeie divorțată, mi s-a spus, trebuie să fii cu toți sau cu niciunul”. Cum? Ca în ”Zorba”? Se pare că da. Chiar dacă pe ea nu avea s-o ucidă unul, ca pe văduvă, dar avea să fie hărțuită și discriminată. Bărbații se pricep la lucruri din astea. Chiar dacă ea era medic, într-un mediu plin de femei. Dar șefii erau tot bărbați. Ei aveau în continuare pâinea și cuțitul. Șicanele pe care le putea păți erau nenumărate. Deci un medic de 40 de ani se temea pentru viitorul ei ca femei divorțată. Dacă unei doctorițe i se putea face viața amară, ne putem gândi la ce se putea întâmpla cu o infirmieră, asistentă, vânzătoare etc? Favorurile sexuale erau un fel de taxă de protecție. Ca să nu fie pretinse, femeia trebuia să fie scoasă din circuitul sexual. Dar nici asta ar fi putut să nu ajute. Bărbaților li se cuvenea. Ea nu exista ca ființă umană. Ea trebuia să plătească. Pentru ce? Că e femeie și nu are apărare. Bărbații se vâd superiori, iar când văd vulnerabilitatea femeilor, acționează.

Ce se poate face? Să li se arate că nu sunt deloc superiori. Poate chiar știu asta. Dar ei au patriarhatul, haitele criminale care îi susțin, de partea lor. Nu contează ce calități are femeia. E vulnerabilă, pentru că nu are susținerea patriarhatului. Nu există ca ființă umană.

Sigur, instituțiile statului care să apere femeile, dar mai ales solidaritatea feminină, ar ajuta. Feministele sunt cele care au schimbat situația femeilor. Adică solidaritatea feminină. Din păcate, ea e încă limitată. Ce s-a întâmplat cu Teodora Marcu? Povestea pare mult mai dureroasă decât arată. Teodora era o fată săracă din Moldova, abuzată la 14 de un infractor, Robert Lupu. Numai că Lupu, abuzator de femei, capătă o obsesie pentru ea. Nu e vorba de sentimente, e tot despre dinamica puterii. Probabil ea îi oferea acea vulnerabilitate care pe el îl făcea să se se simtă altfel, adică puternic. Îl făcea să viseze adică. Și la ce putea să viseze un individ ca el? La altfel de putere! Adică ea părea supusă fără ca să fie nevoie s-o terorizeze tot timpul. Dar asta nu înseamnă că nu o teroriza. Ea obținuse și ordin de protecție.

Teodora avea puține opțiuni. La vârsta la care trebuia încă să studieze, ea era măritată, avea un copil și era gravidă din nou. Avea un trecut de abuzuri, puțină educație, puțin sprijin din partea familiei. Nu avea bani. Se măritase probabil pentru supraviețuire. Se pare că și soțul o abuza. Probabil mai discuta și cu abuzatorul din trecut, pendulând între ei. Poate că obsesia lui Lupu pentru ea îi oferea un pic de încredere în ea ca să treacă peste jignirile, minimalizările și violența din prezent. Pentru că nu ne putem închipui că avea parte de un tratament exemplar de la soț. Viața ei era oricum terminată. Măritată la 23 de ani, cu doi copii, fără școală, să fim sincere...Bucuriile și visele în viața ei erau un lux.

Ce e șocant e că ea a fost blamată că ar mai fi vorbit cu agresorul, după ce avea ordin de protecție. Probabil a făcut-o, poate erau momente când și ce îi oferea el părea interesant. Vă imaginați viața ei, voi cei care o blamați? Și mai ales cele...Voi ar trebui să vă imaginați. Teodora nu avea nimic. Mai ales nu avea libertate. În patriarhat, pentru femeile vulnerabile ca ea, nu există libertate sexuală. Ce a adus așa-zisa civilizație femeilor? O pisică vagaboandă e mai liberă decât o femeie, la fel orice femelă de animal sălbatic, inclusiv cimpanzeu. Viața sexuală a unei femei, corpul ei, aparțin patriarhatului. Teodora avea nevoie de liniște, de susținere materială, de singurătate, pentru a-și pune ordine în viață, pentru a ști ce dorea ca femeie, pentru a fi cu un bărbat care să-i placă, pe care ea să-l aleagă. Cum poate cineva să spună despre ea că era ”de moravuri ușoare”? Femeile sărace sunt abuzate sexual. Asta e soarta lor cel mai adesea. Și tot ele sunt vinovate? De fapt ”vina” e devalorizarea lor. Sunt abuzate, nu mai valorează nimic. Și femeile se întrec în a le blama pentru a le scoate din circuit. Uite, era murdară, defectă! Eu nu sunt așa. În unele culturi patriarhale, femeile violate sunt părăsite, dacă nu chiar pedepsite. Violul le murdărește și le face inutile. Teodora asta era, o femeie violată.

Patriarhatul e criminal din toate punctele de vedere. El nu ar funcționa dacă nu ar distorsiona moralitatea. În loc să blamăm oprimarea feteleor și femeilor, noi blamăm victima. Așa cum marinarii nu aduceau femei pe nave pentru că aduceau ghinion. De fapt creau disensiuni pentru că nășteau rivalități. Cam asta crează și femeile vulnerabile, abuzate, ca Teodora. Când ești ținta abuzurilor, apare concurența. Vor mai mulți să te abuzeze, ca pe un obiect pe care îl doresc mai mulți.

Ar trebui să regretăm distrugerea vieții Teodorei. Dar oare aia era viață? E viață condamnarea la abuz? Lipsa libertății asupra propriului corp? Asupra propriului spirit? Există femei care cred că e bine că fetițele din unele țări foarte patriarhale ca Arabia Saudită sau India să nu se nască. Poate e mai bine și ca femeile sărace din Occident să nu se nască. Dar cel mai bine ar fi ca viața lor să se schimbe, să aibă șanse. Dar cui îi pasă de ele?

 

 

Continue Reading

Cazul Ivanovici-Sosoaca (Je suis Ivanovici!)

Un scandal care a trecut neobservat în mediile așa-zis feministe este cel al senatoarei Dianei Ivanovici-Șoșoacă cu soțul ei, Silvestru Șoșoacă. De fapt Diana Ivanovici. O prietenă îmi zicea mereu: ”Nu-i mai zice așa, că n-o cheamă așa!” Și așa este, acum fiind mai evident decât oricând! Prietena mea zicea asta din motive feministe. Dar acum acest îndemn capătă o nouă conotație: dacă nu ai ce să-i iei unei femei, îi iei numele pe care i l-ai dat, dacă e cunoscută cu el! Dacă bărbatul ei a avut ce să-i ia la divorț, ca să-i facă rău, i-a luat. Nu a avut mai mult decât numele, că îi lua. Asta arată cum gândesc bărbații în relațiile cu femeile. Cum le văd ei, cam cum arată ”ajutorul” lor.

Nu discutăm despre ce personaj politic e Ivanovici (Georgescu, Macovei, Ivanovici, Șoșoacă etc). Nu discutăm nici ce efecte ar avea pe termen lung politica ei. Deși de la Primul Război Mondial, lupta politica reală a fost între fasciști și comuniști. Și nu întâmplător, femeile de succes în politică au fost într-una din aceste tabere, cum sunt și acum. Restul de politică e ce e, adică butaforie, politică-tampon, ca să ne apere de cele două tabere (comuniștii suferind mari mutații în ultimele decenii, după căderea Uniunii Sovietice, dar păstrând esența, adică controlul statului, uniformizarea, monopolurile etc). S-a văzut în pandemie comportamentul lor real. Că aceeași prietenă îmi zicea: ”Sunt buni și fasciștii la ceva: să ne apere de comuniști!” De fapt Ivanovici și AUR (atunci) au avut succesul electoral fulminant opunându-se politicilor anti-restricții. Anti-comuniste, adică. Să nu ne mai prefacem, ăsta e comunismul, asta a devenit acum. Spre asta a evoluat. Și oligarhii și oligarhiile economice (monopolurile), indiferent de unde vin, sunt următoarea fază a comunismului. Alianța dintre neoliberali și woke pe unele zone e bine-cunoscută (dar asta e altă discuție). Dacă ții oameni în sărăcie, sub control strict al statului, fără acces la activități economice reale...se numește cumva.

Deci trecem peste discuțiile politice (banale) și trecem la altfel de discuții, tot politice. Adică la dinamica relațiilor dintre femei și bărbați în politică, (dar nu numai), dinamica succesului și ajutorului primit de femei în politică. Dacă ni se pare normal (nu nouă, feministelor, dar altor femei, nu doar bărbaților) ca femeile, nu doar una, ci mai multe (soția, amanta, colegele) să fie în spatele unui bărbat și să-l ajute necondiționat, nu același lucru se întâmplă cu o femeie, fie ea și Ivanovici. O femeie, dacă e ajutată (și mare noroc dacă e, că o femeie, în cele mai multe cazuri, nu doar că nu e ajutată de partener în orice face, dar ea e mulțumită să nu fie șuntată, descurajată, sabotată, să nu fie nevoită să facă totul pe ascuns), trebuie să plătească un prețt mare. Pentru că pentru un bărbat în cuplu reprezintă o trădare dacă femeia muncește pentru ea, ci nu pentru el (chipurile pentru ”noi”, ”relație” sau alte eufemisme). O femeie care întâmpină greutăți și piedici, dacă o face pentru ea, pentru cariera ei, pentru succesul ei, se poate aștepta de la partener cu astfel de încurajări, dacă se plânge: ”Dar ai muncit pentru tine, nu pentru mine! Ce să-ți fac eu dacă ești obosită?” Orice i s-ar întâmpla ei rău, dacă are legătură cu ea însăși, nevoile, dorințele ei, beneficiază de aceași atitudine. Cam așa stau lucruile, asta e situația reală a femeilor.

Diferența de calități politice, pregătire, pasiune, talent actoricesc dintre Ivanovici și soț e evidentă. Tot patriarhatul, care dă femeilor o valoare prin submisivitate (feminitate) a împins-o spre astfel de relație. Europa nu duce lipsă de fasciști cu discurs agasant, dar măcar cu o brumă de cultură politică și juridică. Dar ăia vor tot submisive, doar se folosesc temporar eventual de femeile care vor ceva pentru ele în mod direct (le fură ideile și gata!).

Spălarea rufelor în public de către soțul senatoarei Ivanovici arată nu doar caracterul lui și lipsa de educație, dar și mentalitățile. Oricât de vulgară și scandaloasă ar fi Ivanovici, ea e o uzurpatoare a condiției femeii în politică. Pedeapsa pe care a primit-o de la sistem prin acțiunile soțului arată foarte bine care trebuie să fie poziția femeilor când vor să aibă succes. Dacă o femeie vrea sa faca ceva, să ajungă undeva, trebuie să fie supusă, susținută de un bărbat puternic. Femeile reușesc ca servitoare (vezi Merkel).

Și încă o dată, scandalul domestic expus politic de soțul Dianei Ivanovici arată si care e prețul pe care îl plătește o femeie pentru susținerea unui bărbat. Și toată lumea pe ea o condamnă, pentru că nu e...feminină, adică supusă. E un caz tipic de furt al muncii și ideilor unei femei, Masculul începe să se creadă deștept, puternic, să pună mâna pe ce face femeia. Un mic Mussolini! De asta nu vorbesc ”feministele” liberale, ci de Macarana. Că nu vorbesc de situația din Gaza și din societîțile islamice, puternic patriarhale, e alta discutțe.

Cine are curajul să spună ”Eu sunt Ivanovici/”

 

Continue Reading

Reacție la conflictul din Israel și Gaza

 

Nereprezentarea reală a femeilor în politică e un fenomen general. Dar în anumite zone, femeile aproape nu există ca ființe sociale, ele nu au influneță reală asupra spațiului public. În aceste condiții, interesele lor nu sunt apărate, nici măcar cunoscute sau exprimate.

Politiciana și activista Ayaan Hirsi Ali a declarat în cărțile ei că niciodată situația femeilor din Afghanistan, de exemplu, nu a fost luată în considerare atunci când s-a propus problema unui război cu această țară. Ea era deputată oladneză după 11 septembrie 2001, când s-a decis începerea războiului contra Al Qaeda. S-a discutat despre multe aspecte, dar nu despre situația femeilor, vehiculată în spațiul public, dar care nu a contat la nivel politic.

Nici acum, când e vorba de ce se întâmplă în Israel și Gaza, situația femeilor nu e luată în seamă. Și situația femeilor e exact cauza crizei.

Societățile din zona Orientului Apropiat sunt puternic patriarhale. Islamul joacă un rol important, de fapt Islamul susține și adâncește o stare de fapt mai veche. Religiile patriarhale susțin patriarhatul, care le precede. Există societăți islamice matrilineale (ex. în Indonezia). Dar nu putem nega influența negativă a Islamului asupra situației femeilor, deși nu a fost așa de la început. Cum spune istoricul Tamim Ansari în ”Destin modificat/O istorie a lumii prin ochii islamului”, libertatea de mișcare a femeilor în Islam nu a fost mereu îngrădită.

Femeile și-au pierdut libertatea odată cu invaziile mongole și declinul Imperiului Islamic. Iar modelul de sechestrare a femeilor a venit de la vecinii persani și greci, la care era vechi, descris din Antichitate (v. Ioana Petra 7000 Yaers of Patriarchy)

Acum, în societăție ruarale din zonă, situația femeilor e dezastruoasă. În ”Arsă de vie!” de Souad și Marie-Therese Cunny, care descrie evenimente din Cisiordania, vedem cum fetele, dacă nu sunt ucise fără niciun regret la naștere, duc o viață de sclavie în familia de origine, în care nu se bucură de niciun drept, iar singurul lor rost, înafară de acella de a fi exploatate prin muncă, este cel de a fi vândute în căsătorie.

Vânzarea femeilor, de cele mai multe ori minore, înafară de tragedia pe caee o aduce ăn viața femeilor a căror viață sexuală e de fapt un viol în serie, fără dreptul la contracepție măcar, are și efectul de a crește violența și frustrarea în societate în geenral. Pentru că îngrădește dreptul femeilor, dar și al bărbaților la viață sexuală normală. Accesul la femei al bărbaților nu e decât prin intermediul cumpărării prin căsătorie, iar poliginia e acceptată. Astfel bărbații care își vor permite să cumpere femei nu vor fi de obicei foarte tineri. Foarte mulți bărbați tineri vor fi frustrați. Marginalizarea din acest punct de vedere, dar și din altele, va crește violența într-un sstem patriarhal cu ierarhii clare (Ayaab Hirsi Ali, ”Prada”, citând studii sociologice)

Să ne gândim că o societate în care jumătate din forța de muncă, cel puțin în unele medii, chiar dacă este exploatată prin muncă, nu este inclusă în sistemul economic, este una predispusă la săracie. Pe de altă parte, într-o societate săracă și fără șanse, bărbații tineri, cu educație precară, frustrați economic și social, vor fi o pradă ușoară pentru îndoctrinarea islamistă, dar vor și găsi o sursă de venit acceptabilă în meseria de mercenar. Societățile de subzistență, în care viața nu are mare importanță, în care nu există șanse reale de schimbare e situației prin muncă, sunt o pepinieră pentru activități teroriste și lupte de guerillă. În Occident, unde viața a devenit din ce în ce mai valoroasă, meseriile periculoase își găsesc mai puțini candidați. De exemplu, se profilează o penurie de piloți de avion.

Singura soluție reală pentru combaterea terorismului e emanciparea femeilor, care ar reduce sărăcia, dar și frustrarea și violența bărbaților.

Atitudinea de acum a Israelului, nu doar a teroriștilor Hamas, e de sfidare a intereselor femeilor și de ignorare totală a existenței lor.

Interesele politice ale femeilor sunt o viață mai bună, libertate, democrație și șansa le progres. Distrugerile, războaiele, răzbunarea, nu sprijină interesele femeilor. Există studii de psihologie care sugerează că bărbații dar nu și femeile (statistic), simt satisfacție în răzbunare, mai mult răzbunarea anihilează pe moment empatia (feriricea)

Femeilor Occidentale li s-a reproșat, și pe bună dreptate, că nu se implică în problemele femeilor care trăiesc în societăți în care patriarhatul îmbracă o formă foarte dură. Acum femeile occidentale au prosibilitatea să-și manifeste solidaritatea și să schimbe ceva. Un război, oricare ar fi, nu e în interesul a jumătate din populație, care e perdantă indiferent de rezultat. 

Bibliografie

Full article: Matrilineal negotiations with Islam (tandfonline.com)

Destiny Disrupted: A History of the World Through Islamic Eyes: Amazon.co.uk: Ansary, Tamim: 9781586488130: Books

7000 years: ...of patriarchy. Until the radical era eBook : Petra, Ioana : Amazon.co.uk: Kindle Store

Arsa de vie - Souad, Marie-Therese Cuny - elefant.ro

ttps://www.amazon.co.uk/Prada-Ayan-Hirsi-Ali/dp/9734685309

Continue Reading

Cica feminismul vindeca, zice directoarea de reviste pentru femei cu nspe nume, probabil niciunul al ei Alice Nastase-etc

 Cica Feminism for real! Asta cica e grup...Ce gluma buna! Acolo li se spune feministelor sa taca, daca nu au ce spune (desi au, in mai multe limbi), iar patriarhalele sunt ridicate in slavi. Alice Nastase si cate nume o mai avea, din cate casatorii, e celebrata ca mare feminista, desi a pastorit reviste pentru femei (feministe, probabil in viziunea ei). Poate si Hugh Hefner sau Larry Flynt sunt feministi de marca.

Cand i-am scris sa nu se mai pretinda feminista, sa se pretinda ce vrea ea (scriitoare pentru barbati, pentru gospodine etc), dar nu feminista, imi zice ca nu ma cunoaste si nici nu regreta. Iata raspunsul ei si ale mele:

Alice Nastase Buciuta

·

Ioana Petra, nu vă cunosc și nici nu regret. Aruncați cu acuzații fără nicio acoperire, exact aici, pe un grup al solidarității feminine. Să vă fie rușine pentru neadevăruri, dar mai ales pentru tonul nepoliticos cu care veniți aici, într-un sanctuar al ideologiei menite să vindece lumea.

ReplyShare2 d

Ioana Petra

Pai normal, de unde sa cunoasteti feministe? Daca era vorba de solidaritate, ati fi spus ceva care sa sune cam asa: "imi pare rau ca am pastorit reviste in care femeile au fost degradate. Acum vreau sa-mi rascumpar vina! Voi dona pentru cauze feministe. Voi promova feministe adevarate." Si acest post arata ca am dreptate. Obraznicia si cinismul femeilor patriarhale, care se pretind si altceva. Poate sunt unul dintre cadavrale pe care te-ai suit ca sa ajungi aici. Poate eu am regretul sa te fi cunoscut....Da, un sanctuar al ideologiei care vindeca lumea, dar cu sinceritate, nu minciuni si cinism. Si feminismul nu e psihoterapie sau sezatoare, e lupta, disputa de idei si nu numai. Dar greu pentru una cu nspe nume, probabil niciunul al ei. Cum se zice, pana te mariti (a cincea oara) iti trece!

ReplyShare7 m

Ioana Petra

Ce atac? Ce stiu e una, si pot dovedi. Apoi e ceva ce nu se stie si nu se vede? Pastorit reviste de degradat femei si cu nspe nume patriarhale. CUrat feminism!

Continue Reading

Studii de gen sau studii despre femei?

 

Studiile de gen nu sunt ideologie de gen, spun unii. Da si nu. Ce nu se spune intr-o tara în care practic nu e feminism e ca acele studii de gen se numea inițial studii despre femei. Pentru ca femeile au fost excluse din istorie, filosofie, neglijate chiar de medicina. Era ceva extraordinar pentru societatea umana, mai ales oentru femei. Numai ca patriarhatul, ca de atâtea ori în istorie, a contraatacat. Adică a găsit o bresa pentru a submina feminismul. Studiile de gen chiar au ajuns sa fie infectate de ceea ce unii numesc " ideologiie de gen", dar feministele numesc "ștergerea femeilor". Adică genul (aspectele culturale legate de sex, diferite în diverse epoci și culturi) contează. Singur ca la originea acestei ideologii sunt niște autori de pseudostiinta. Tot ce au spus ei s-a dovedit catastrofic. Dar se merge înainte. Pentru ca se vrea. Femeile sunt prinse în vechea dilema " ce e mai rău: pestele sau misoginul?" Misoginul e tradiția patriarhală. Care spune ca femeile sunt din naștere inapte pentru multe activități bine cotate social (dacă întra acolo multe femei cota acestor activități scade). Noua ideologie (pestele psihopat) zice ca femeile nu exista. Dacă oricine se îmbracă în fusta, se rujeaza, se cocoata pe tocuri, e femeie ( gândire de cel mult 4 ani), atunci femeile nu exista practic. Nu studiile de gen ar trebui sa fie " studii despre femei". Și asa sa le rămână numele

Continue Reading

Despre colonialism comparat

 

Raspuns la podcast-ul lui Catalin Moise despre colonialism 

Puține lucruri neștiute! Afara de faptul ca populatiile autohtone, atât din America de Sud, cât si din Nord se decimau intre ele ca naiba. Adică acolo s-au distrus popoare înainte de venirea europenilor. Pentru europenii erau alții, diferiți, care făceau ce se face, poate altfel. nnu se vedeau pe ele însele ceva special, nu aveauo conștiință continentală (v. ”Capcana lui Tucidite” de graham Allsion). Nimic despre asta în acest podcast! In America de Sud, intrigile din cadrul elitelor marilor imperii (aztec si maiaș) au dus la alianțe cu spaniolii. Când au văzut despre ce e vorba, noii aliați au regretat, dar era prea târziu.

Cât despre popoarele africane, unii lideri locali vindeau proprii cetâțeni. Acolo și acum, mai ales în Vestul Africii, unde era ”mina” de sclavi, și acum oamenii se tem să afișeze bogăție, inclusiv un acoperiș de tablă, pentru că acolo se spune că dacă te-ai îmbogățit, ai vândut pe cineva, adică o rudă. Ni se pare cunoscsut? Da, din Biblie.Despre vânzarea rudelor la rudele noastre din Orientul Mijlociu avem ca sursă însăși Cartea Sfântă.. Deci rautatea umană e peste tot, culturi ale războiului și urii (patriarhale) existîă și ele fac ce știu cand nu e frica de lege.

Cine erau acei desperados, care au facut ororile în America? Păi se știe, pentru noi le spune și numele. E îngrozitor ce au ăacut! Dar noi trebuue să știm că așa pot să facă un anumit stil de oameni, că istoria e plină de fapte de-ale lor. orice criminaist ar fi avertizat în privința lor. Rasa victimelor nu contează. Câte culturi și câte crime au fost făcute acasă în Europa în mii de ani! Mai știm ce era inainte de venirea indo-europenilor în Europa? NU prea...Cât despre iscusința la crime, și alții se pricepeau. Ce făceau mongollii se știe, inclusiv pe teritoriul României de azi au fost munți de capete. Ce au făcut cruciații cu albii din 4 orașe din Orientul Apropiat e similar cu ce au făcut cu nativii americnai: i-au pus în frigare sau i-au făcut supă, depinde de ce preferau, copii sau adulți. Ce făceau la noi turcii?

Păi e ca dracu sa vorbesși de colonialismul occidental fără să vorbești de alte imperii ale epocii. Imperiul Otoman stăpânea mare parte din Europa și la fel a condamnat acele teritorii la subdezvoltare.

E vorba de sociologie, de oameni, de relații politice. În perioada colonizării Amricilor, in puterile așa-zis coloaniale aveau loc războaiele Renașterii și erau arse vrăjitoare și eretici. Accentul ar trebui pus pe altceva. Dacă existau bons suavages, probabil, da. Existau unele culturi bune. De ce? Asta e întrebarea și despre asta ar trebui să fie diiscuția. Un scriitor român de sf inverseaza situația. Aztecii ajung în Spania. Și ce se pricep la crime! Problema e mai adâncă și despre ea trebuie vorbit, nu să facem clasamente ale crimelor istorice. Deși da, până la urmă răul occidental ar fost mai mic. Ce e in Iran, ce a fost in Libia dupa ce aceste țări s-au scuturat de rău? Ce e in Africa? Venezuela? Să vorbești de libertate e mai bine decât să n-o faci…Apoi, la un moment dat se vorbește despre cum erau educați micii indieni din India să se creadă inferiori europenilor. Oricum erau obișnuiți cu sistemul casttelor, aveau de ce le lega discriminarea. Și nu prea era eficientă. Pentru cine a citit ”Gora” de Rabindranat Tagore ( o fi fost englez?) a văzut de ce. Europenii măcar au interzis sati, deși da, au genociduri la activ. Dar nu aceiași,sigur.

Dar cine erau Occidentalii ăia? Un cuvânt despre Rusia să aud și eu! În această țară erau 8 forme legale de sclavie în perioada numită Iluminism. Puțin s-a scirs despre asta, chiar de către cei care au fost sclavi. Blonzi cu ochii albaștri, suedezi, estonieni, finlandezi, ce se nimerea. Rasa asta chiar e celebră în rolul ăsta. În arabă există și acum un termen înrudit cu ”slav” care desemnează sclav blond cu ochii albaștri. Rusia, care a exterminat cât a putut rude ale nativilor americani, dar nu numai, e și singura țară care își păstrează și acum coloniile. Pentru cine nu știe, chiar acum e un război la noi la graniță, legat de neocolonialism. O țară indrăznește să iasă din sfera de influență a Imperiului Rus, și uite ce pățește!

Iarăși, deși vorbește foarte bine românește, domnul cu podcastul nu știe istoria recentă a țării în a cărei limbîă se adresează. A auzit domnia sa de comunismul impus cu tancurile? De condamnarea la sărăcie și sclavie timp de decenii a zeci sute de milioane de oameni? Unii încă nu au scăpat. Parcă m-aș duce mai degrabă în Ghana sau Botswana (democrații) decât în Coreea de Nord sau Venezuela. De fapt nu suportă comparație.

Colonialismul occidental a fost o crimă istorică incalificabilă. Nu există scuză sau justificare pentru așa ceva. Despre sclavie ce să mai vorbim? Nu se poate spune că a fost ceva bun în asta. Nu vorbim despre bine și rău, ci despre rău și mai rău. Diferența dintre occidentali și alții a fost eficiența. Din toate punctele de vedere. Putea fi încă și ,mai rău, cum se vede. Oare cum au reușit europenii să cplonizeze Africa, numită și ”cimittirul Eiuropenilor”? O descoperire de pe alt continent, a unor alte populații, a dus la vindecarea unei boli: malaria. Arborele de chinină a modificat speranța de viață a albilor în Africa și în alte zone.

A vorbi despre răul absolut al omului alb occidental, în opoziție cu alții, doar victime, e o mare simplitate psihologică, de genul ”marele salt înainte” al lui Mao. Nu facem cuptoare în curte, nu ucidem vrăbii și tăiem răul, adică o să fie bine. Trebuie să vedem rădăcina răului. Iar a vorbii despre colonialism și exploatarea economică prin sclavi în coloniile occidentale e o mare nedreptate istorică, în special față de femeile din toată lumea. Ayaan Hirsi Ali punctează foarte bine în scrierile ei problema. Dar cum se vede, femeile nu contează. Tot citând-o pe Hirsi Ali, ”negrul e mereu bărbat, iar femeia mereu albă”. Nu e așa.
Trebuie să vedem rădăcina răului, care e patriarhatul în diversele lui forme. Iar prima formă de sclavie e cea a femeilor. Și există un loc unde ar vrea orice femeie din lumea asta să trăiască mai mult decât în Occident? Probabil există societățile matrilineale. Dar dincolo de ele, pentru o femeie, înafara Occidentului sunt monștri. Asta sigur, neînsemnând că patriarhatul nu ar trebui distrus și în Occident.

Continue Reading