marți, 27 februarie 2024

Succesul piesei Macarena, cântată de Erika Isac (nu știu de cine e compusă) arată ca daca te declari feministă, esti considerată ca atare. Cum și dacă te declari femeie, la fel. Numai că feminismul e mai complicat, cum complicat e și să fii femeie.
În două cuvinte-cheie, și alea porno, Eri
ka vorbește de un abuz. Sau de mai multe. În prmul rând de abuzul unei întâlniri în care oamenii s-au întâlnit în virtual. Ceva ce e acum varianta întâlnirilor aranjate. Foarte feminist, nu am ce spune! De ce s-ar întâlni cineva (o femeie sau fată) și ar avea relații intime cu cineva practic necunoscut? De ce ar face sex altfel decât pentru propria plăcere și dorință? E cumva feminist să faci sex doar pentru bărbați?
În rest, ce crede și ce vrea Mirel din Turnu Măgurele, un patriarhal tipic, de acum 5000 de ani, chiar nu contează, dacă el nu are putere. Are voie să aibă ce părere vrea despre orice, atâta timp cât nu influențează destinul unei femei. Sau al mai multor femei. Problema e că mentalitatea patriarhală e dominantă. Numai că în cuvintele acestei piese vag muzicale nu există niciun cuvânt despre patriarhat. Mă îndoiesc că Eri
ka știe ce e ăla și de unde vine.

Cântecul vorbește de abuzul asupra femeilor, care pot fi ucise sau supuse violenței de bărbații pe care nu-i cunosc, dar cu care se întâlnesc. Ei se tem că ele nu arată ca în poze, ele se tem că ar putea fi ucise. Dar de ce s-ar supune la așa ceva? Sunt cumva în prostituție? Probabil, mai mult sau mai puțin, da.

La noi e greu ca o femeie să reușească singură, mai ales în show biz, fără sprijinul unui bărbat puternic. La noi, cum am zis, #metoo nu ar fi posibil. Ar cădea sistemul cu totul.

Deci o femeie se plânge că e rău cu întâlnirile aranjate și cu mentalitățile patriarhale. Are dreptate!

Dar ce e feminist în asta? Păi Biblia conține texte mai feministe. Și e rădăcina patriarhatului. Acolo se vorbește de faptul că femeia va fi atrasă de bărbat, că e blestemul ei, iar el o va stăpâni. Dureros! Și foarte dur și profund! Dar e un dat, nu vine cu soluții.

Alte texte vechi vorbesc mai adânc de abuz patriarhal. Un text care descrie o societate mai veche decât cele din Iliada și Odiseea, unde femeile încă sunt libere și se văd reminiscențe matriarhale, este Kalevala. În această epopee națională finlandeză, tradusă la noi de Iulian Vesper, femeile se plâng de eșecul relațiilor romantice după căsătorie. Și sunt texte cântate de femei...Dacă înainte de căsătorie, bărbatul e numai tandrețe, apoi devine de nerecunoscut, dur și indiferent, un sălbatic. O observație sensibilă și profundă...

De ce a avut această piesă trap, extraodindar de vulgară, atâta succes? Simplu, tocmai pentru că e vulgară, simplă, nu e profundă, și nu face...probleme. NU zice nimic periculos, nimic ce nu se știe. Deci nimic anti-patriarhal, subversiv pe bune. Vulgaritatea e patriarhală.Se tot menționează organul sexual masculin, pe care Erika nu-l posedă. Ce rost are? E simbolul forței...în patriarhat. E o continuă amenințare cu violul. Foarte feminist! Ca să nu mai vorbim de pornografie, adică descrierea prostituatelor sclave, porneia...Ce poate fi mai feminist de atât?

În realitate, orice operă feministă cu adevărat e foarte marginalizată. Cărțile mele feministe nu sunt băgate în seamă. Mai mult, o să trec mai jos o listă a tuturor site-urile care m-au refuzat pe mine sau pe prietenele mele, care au încercat să mă promoveze.

- Toader Paleologu nu mi-a răspuns când am spus că aș dori să particip la niște discuții culturale despre patriarhat și istorie, după ce scrisesem ”7000 years”

- Dan Alexe, deși nu m-a blocat ca pe unele dintre prietenele mele, mă lasă să-i comentez, dar nu-mi răspunde niciodată. Nu sunt suficient de demnă de a fi menționată.

- Radu Paraschivescu nu mi-a răspuns măcar

- Cătălin Striblea, la fel

- Mihai Make Ionescu m-a refuzat politicos pentru că nu a vrea să promoveze politica

- Morning Glory cu Răzvan Exarcu nu a răspuns


Grupurile și site-urile feministe refuză și ele când află că e feminism radical, chiar și unele feministe, nu răspund.

- Amelia Țigănuș nu mi-a răspuns când i-am spus de cartea7000 în spaniolă. Ce știe o burgheză albă educată ca mine!

- Mihaela Dragăn nu a răspuns, mă gândesc că era ocupată

- Feminism for Real nu a zis nimic. Erau ocupate să promoveze directoare de reviste lucioase ca feministe.

- Literatură și Feminism au spus că au alte proiecte

- Femiism România a stors-o aiurea, cum se spune.

- Vorba de Cutură, când au auzit că e vorba de feminism, au tăcut mâlc.
Și lista continuă. Sigur, eu nu înjur, dar spun lucruri cu adevărat incomode. În mai multe limbi, cu cuvinte grele. 

 

Cum era de așteptat de la un misogin detectabil din satelit precum Dan Alexe, colecția de povestiri ”Miros de roșcată amară”, deși cu o stilistică destul de creativă și un vocabular erudit, are o singură mare valoare: aceea de cronică a gândirii și simțirii misogine cu pretenții intelectuale. Alexe este un Lavric mai simpatic, care îți provoacă scârbă, dar nu se poate califica pentru titlul de vomitiv. Poate doar cât oțetul de mere...față de ciuperci otrăvitoare. Deși hoardele de masculi nesimțiti și mândri de asta, dar cu pretenții de superioritate intelectuală, par să nu guste amăreala din proza individului. Se pare că e ceva genetic, dar și cultural. Ține de o cultură ca a noastră, pe care chiar masculul Dan Alexe o critică la finalul cărții lui, dar numai când e vorba de fiica lui (tipic patriarhal). Ca și când masculii români (misogini patentați) ar fi toxici doar dacă îi aduci în pat. Nu, ei sunt toxici la locul de muncă, în cultură, în politică, atunci când au orice putere. Din punctul ăsta de vedere, Dan Alexe are dreptate. Ar fi bine să recunoască faptul că se masturbează nu doar la propriu, ci și când o fac cultură. Și masturbarea în locul activității care implică și alte persoane ar fi mai utilă pentru societate și în acest caz. Nu ar mai încurca femeile, nu le-ar mai bloca trecerea spre succes, nu doar spre orgasm.

Ca să recapitulăm, Dan Alexe nu e original în ce scrie. Nu e original, în sensul că nu descrie ceva original, nici nu crează sentimente originale. Dan Alexe nu are cauză sau cauze, el e un hedonist de liceu, cu simțire ca de liceu, pe care bacul nu l-a despărțit de acea perioadă sinistră din viață, pe care el pun pariu că a savurat-o. E mult mai greu să creezi sentimente originale decât să dai idei de etimologii. Era mai bine să se limiteze la lingvistică și istoria limbii. Acolo, în ”De-a dacii și romanii”, când comportamentul lui de împerechere cu toate componentele lui simbolice e anihilat, Dan Alexe e chiar simpatic și interesant, aș zice chiar un intelectual.

Când scrie beletristică, cel puțin când e vorba de ”Roșcată...” are același stil fantastmagorico-ironico-defetist pe care îl au mulți scriitori români masculi. Și când nu o dă în sex e aproape uman. Când cartea lui nu îți provoacă același sentiment de îngălare forțat jucăușă, de îți vine s-o lași baltă și să citești romane cu dragoni, dar măcar luminoase (ca în cazul meu), e când face referire la alte culturi, la călătoriile lui prin Asia Centrală și Caucaz. Și când povestește la persoana I (aproape toate povestirile sunt la persoana I) cum lucra la depou sau era soldat cu superior abuziv și megaincult și primea belgieni cu ajutoare e aproape haios. Dar aceeași lipsă de naturalețe, aceeași ruptură de realitate și fantazare care nici măcar nu miroase a halucinație sau consum de substanțe interzise.

În cele mai multe povestiri e vorba, clar, despre sex. E un fel de pornografie cu un vocabular cu alt ordin de mărime decât într-un film porno, și cu imagini mai bogate, dar tot din sfera pornografiei. Fantezii de adolescent care nu se maturizează emoțional niciodată. Câteva exemple: o tânără jurnalistă cu fundul gol în balconul minaretului, la înălțime, deasupra trecătorilor pe care picură microni cubi de spermă din vaginul ei. Noaptea, în Kabul. Femeia nu vrea sex decât în locuri ciudate, eventual încărcate de simboluri. Exact ca în filmele porno, dar în fanteziile bărbaților, nu ale femeilor. Femeia la final explodează, dar nu din cauza unui orgasm. În aceeași povestire apare un mare mutilat de mine anti-personal, un bărbat-trunchi, fără mâini și fără picioare. Imaginea unui bărbat tânăr și frumos, distrus și el, și viața lui, ca și țara lui, e transmisă detașat, fără urme de empatie. La final, amantul jurnalistei (un jurnalist care povestește la persoana I) îl ucide din gelozie și pentru că, deși atât de infirm, îl domina prin virilitatea lui. Crima e abjectă și lașă, adică îl sufocă cu o pernă. Un simbol tare pentru ce s-a întâmplat la final cu țara lui, și care a fost rostul tuturor intervențiilor salvatoare occidentale. Sigur, asezonat cu scârboșenia de rigoare!

Cea mai mare parte din carte e un carusel al seducției ieftine, în care un personaj masculin se învârtește printre diverse femei cu care ajunge să facă sex (nu se precizează cât de jalnic pentru ele). Nu știu ce fel de femei pun botul, cum se spune, la astfel de replici de agățat, dar probabil publicul țintă al acestor povestiri coincide cu cel al fraților Tate. Pentru un plus de credibilitate, mai toate femeile implicate în aceste aventuri au relații stabile. Probabil respectivele aventuri fac parte dintr-o disperată petrecere a burlăciței mai perversă.

Femeile au diverse defecte și cusururi fizice sau comportamentale, cu care de obicei ruinează fanteziile masculine puerile, în care femeia e un obiect perfect. La modul cel mai superficial posibil, desigur. Mirosul de roșcată amară nu e o metaforă. E o roșcată care chiar miroase puternic. Oamenii roșcați se pare că miros într-adevăr, pielea lor e mai puțin rezistentă la unele infecții bacteriene. Roșcata din titlu e una a cărei transpirație, intensificată și de eforturile în scopul prestării de sex oral amantului ei aflat la volan, au transformat mașina închisă într-o capsulă intens odorată care îl oripilează pe polițistul de la circulație. Agentul îi oprește regulamentar, dar e șocat olfactiv ceea ce îl conduce la ipoteza prezenței unui animal în mașină.

Fiecare femeie are câte un beteșug, una are botic de animal, una șchioapătă, alta, deși o frumusețe nordică și strănepoată de pictor flămând, nu minte și are rățuște în cadă. Defecte pe care cineva care a trecut cu brio de clasa a X-a nici nu se gândește că există...Dar e foarte instructiv, femeile pot vedea ce simte un ratat emoțional perpetuu, fără șansa de izbăvire.

Femeile din povestirle lui Dan Alexe pot fi deștepte, dar ele nu inițiază nimic, ele nu au cauze, nu au idealuri. Inteligența lor e pur decorativă. Misoginsimul autorului se vede din faptul că o muiere” promite a fi intelectuală pentru că citește Chomsky. Un secret pentru Dan Alexe e că femeile intelectuale pe bune, adică feministe, au alergie la un gerontostângist care e, dacă nu pedofil, măcar hebefil. Cum te dai stângist și vii cu teze anticapitaliste când tu profiți de cel mai opresiv sistem: patriarhatul? Sau femeia aia de lângă el se excită la ridurile lui? Sau la impotența lui? Poate dacă e gerontolog și vrea să-și ia de lucru pentru acasă...

Majoritatea poveștilor, cum am spus deja, sunt mai mult sau mai puțin fantastice, măcar fanteziste. Și cele cu muncitorii de la depoul de tramvaie sau cu demnitarii corupți de țară. Doar referirile la Afganistan sau Kirghistan trezesc fiori de realism și sunt interesante. Singurul personaj feminin credibil, uman, e Shagane, traducătoarea kirchiză care se îndrăgostește de un jurnalist occidental, contra tuturor tabu-urilor. După ce petrece o noapte de pasiune cu el, inițiată de ea, e gata să plece cu el și să lase chiar și copilul pe care îl crește singură. Aici e singura străfulgerare de umanitate veritabilă a unei femei. Singur, jurnalistul, care povestește la persoana I, nu e mișcat de situație. E normal pentru el, și Shagane avea defectele ei, deși clar nu mirosea. De fapt tocmai de aceea. Era o femeie exotică, o asiatică, ceea ce nu era pe gustul jurnalistului, deși cei ca ea rar au nevoie de deodorant. Dar ea, plină de demnitate, cu sentimente puternice și autentice, deși a crescut și a trăit în acea gaură post-sovietică de sărăcie și corupție inimaginabilă chiar și pentru noi, dispare fără a aștepta să fie plătită pentru serviciile de traducătoare. Deși e văduvă și mamă singură...Soțul ei, un fost milițian, s-a sinucis în fața ei. Shagane e o pată de puritate umană într-o mâzgă patriarhală.

Un alt merit al acelei povestiri este privirea asupra cauzei războaielor interetnice din Asia Centrală și Caucaz: conflicte extinse între bețivi care și-au găsit motiv de gâlceavă. Dar nu asta e războiul? Nu ăsta e patriarhatul în general? O treabă de gașcă stropită cu alcool sau cu pseudo-cauze incredibil de superficiale și puerile. Cu femeile și copiii la mijloc, normal.

Miros de roșcată amară” e o colecție de povestiri patriarhale.


marți, 6 februarie 2024

 

Această carte e poate cel mai bun cadou pentru fetele (adolescentele) și femeile tinere. Nu degeaba lansarea ei e programată pentru Sfântul Valentin, sărbătoarea împerecherii patriarhale moderne, în care femeile primesc cadouri pentru că se angrenează în relații heterosexuale mai (foarte) mult sau mai (nu chiar) puțin păguboase pentru ele. Ca să citez dintr-un articol pe care l-am citit eu însămi când eram foarte tânără, scris de o americancă care crescuse știind de multe, inclusiv de moartea rușinoasă prin avort (pentru femei sexualitatea e mai periculoasă decât zahărul, colesterolul și sedentarismul la un loc, plus armele la liber, dar și mai reglementată, dar nu în interesul lor), dar nu de arsurile solare și ravagiile pe care le fac asupra tenului, chiar atunci când nu se ajunge la melanom. Păi fetele cresc fără a ști ce e bine și ce e rău pentru ele. De fapt societatea le împinge la ce e rău pentru ele, le trimite în cele mai riscante situații, în care își distrug sau pierd viața (nu neapărat în ordinea asta). De fapt societatea se bazează pe a trimite femeile în capcană, a se distruge pe ele însele și șansele celorlalte la o viață mai bună. Pentru că fiecare femeie ratată, care nu arată ce pot fi, avea, realiza cu adevărat femeile, le condamnă și pe celelalte la o soartă similară. Avem mai multă nevoie de femei care să le deschidă calea altora spre o viață diferită decât de orice bijuterie sau cadou scump. Florile și cadourile nu sunt altceva decât triste premii de consolare. Sau mai degrabă pomeni în ziua comemorării sacrificiului personal pe altarul heterosexualității patriarhale moderne.

Femeile se visează de mici cu un bărbat alături. Se visează mirese, frumos îmbrăcate și machiate. Se visează un fel de prințese. Numai că nu știu că în căutarea rolului de mireasă, din ce în ce mai puțin accesibil acum, ele pot fi abuzate psihic, adică desconsiderate ca ființe umane, umilite, înjosite, dar și abuzate fizic, chiar ucise. În cazul fericit când vor ajunge mirese, vor avea o relație lungă cu implicare a partenerului în creșterea copiilor și în problemele casei (ceea ce vor ele de la partener, de cele mai multe ori), vor trebui cel mai adesea să renunțe la toate visele lor personale. Ele vor înceta să mai existe pentru ele însele. Dacă vor avea copii, cum spune Mihaela Miroiu, nu vor mai fi niciodată disperate și nici fericite. Pentru că nu vor mai avea dreptul de a se pune pe primul plan sau de a uita de ele, de datoria lor socială, care le va absorbi total. A te pierde în propriile sentimente e un lux pe care ele nu și-l vor mai permite. Cam scump!

Am vorbit despre ce vrea o femeie de la un bărbat. Dar ce vrea un bărbat de la o femeie? Despre asta e vorba în cartea Ioanei S. Bogorodea. Căsătoria e o instituție pentru bărbați, în avantajul lor. Prin ea își securizau o prostituată, o mamă-surogat pentru copii (că ea nu le dădea nici numele, nici rangul) și o servitoare non-stop gratis. Asta e soția în patriarhat. În unele culturi patriarhale, ea trebuia să plătească o taxă de protecție și pentru acest rol mizerabil - zestrea. E vorba și de a noastră, sigur. Femeile fără zestre ajungeau la mănăstire sau...prostituate. Și totuși, Revoluția sexuală de acum câteva decenii i-a emancipat și mai mult. Acum nimeni nu-i mai obligă să facă nici asta. Pentru că femeile pot oferi servicii sexuale, de mamă surogat și de servitoare gratis fără a primi nimic în schimb. Niciun fel de ajutor, de implicare materială, afectivă etc. Bărbații trăiesc acum în paradisul lor patriarhal. Sunt emancipați...

Despre astfel de relații vorbește Ioana S. Bogorodea. Acelea sunt „relațiile fără obligații”. Bărbații vor ”relații fără obligații”, iar femeile se implică în ele în așteptarea unei implicări reale a bărbatului. Numai că acest lucru, acum, ca și în trecut, nu se întâmplă pentru femeile sărace, cu traume, fără susținerea unei familii. Ei sunt cele care au cel mai mare risc de a cădea pradă acestui tip de relații. Pentru că bărbatul trebuie să primească ceva material și social ca să nu trateze femeile ca pe niște gunoaie. Dar nu e o garanție nici asta.

Ioana S. Bogorodea, în 40 de mici capitole cu nume în ordine alfabetică, prezintă strategiile bărbaților de a atrage femeilor în scopul exploatării, de la ”abureală”, ”copil”, ”căsătorie”, ”dramă”, ”durere”, până la ”virginitate”. Cu un gust amar, dar și cu minuțiozitate, descrie atitudinile, discursurile, dar și sentimentele bărbaților față de femei, dar și ale femeilor puse în aceste situații. Femeile sunt mințite și exploatate pentru că sunt disprețuite, pentru că sentimentele lor nu contează. Ele ca oameni nu există pentru cei mai mulți bărbați. Patriarhatul, prin instituția tatălui și a zestrei, îi făcea să joace niște roluri pe care acum nu mai e nevoie să le joace. Acum sunt naturali. Nu mai au de ce să le fie frică și rușine. Crimele acestea asupra psihicului femeilor nu se pedepsesc. Cum cele mai multe violuri, dar și cazuri de trafic de femei nu se pedepsesc. Femeile sunt ce au fost mereu în patriarhat, doar forma exploatării lor s-a schimbat un pic. Nu există legi care să le protejeze, dar puținele care există nu se respectă.

Cartea Ioanei S. Bogorodea este ca un vaccin, ca un duș rece pentru tinere. Ele trebuie să se trezească, să înțeleagă cnm e lumea bărbaților, ce sunt ele pentru ei. Și ce gândesc ei despre ele când le dau daruri de Sfântul Valentin. Care nu se compară cu daruri pe care le fac femeile bărbaților.

De ce femeile continuă să caute astfel de relații? Nu au înțeles ce simt bărbații pentru ele și ce vor de la ele? Ioana S. Bogorodea spune că bărbații sunt mai puternici, iar ele caută protecție. Asta era clar în trecut, când ei aveau putere fizică, dar și simbolică. Acum forța fizică nu mai contează prea mult. Da puterea simbolică a rămas. Ei împart resursele, unde sunt ei sunt bani și putere. Femeile caută altfel de protecție. Pentru că ele sunt încă vulnerabile, deși muncesc mai mult, ele prezintă riscul de sărăacie și excluziune, iar ce fac ele e devalorizat. Cu alte cuvinte femeile caută relații ”adevărate”, cu implicare, pentru că e patriarhat. Și sunt singure. Familiile lor nu le ajută, nu le susțin, iar prietenia și susținerea altor femei, la fel de vulnerabile, e rară. Trebuie să ai tu ca să oferi. În schimb, femeile, cum spune Bogorodea, sunt obligate să concureze dur pentru cei câțiva bărbați eligibili. Deci între ele se dezvoltă e rivalitate cruntă.

Ce e de făcut? O lume în care femeile să nu aibă nevoie de bărbați, să nu aibă nevoie de iluzia unor relații cu implicare, să nu spere la altceva decât cel mult sex. Pentru că bărbații nu sunt făcuți pentru altceva, dacă nu ne gândim la ceva riscant, chiar mortal pentru femei.

ABECEDARUL RELAȚIILOR FĂRĂ OBLIGAȚI ÎN DOAR 40 DE CUVINTE SIMPLE (lulu.com)




vineri, 19 ianuarie 2024

 

A circulat acum ceva timp pe whatsup și facebook un filmuleț cu regizorul Andrei Șerban, care explica, la emisiunea Eugeniei Vodă de pe tvr, de ce a plecat din America. A strâns multe exclamații de uimire și multe zâmbete complice la adresa culturii woke (la origine un concept anti-discriminare rasială) cu întâmplarea scandaloasă al cărei erou a fost. Despre ce era vorba? La un moment dat, când era profesor la o universitate prestigioasă din State, s-a prezentat un tânăr student trans (sau o tânără) care voia să joace rolul Julietei. Cum să joace Julieta, simbolul purității, al sensibilității feminine....un bărbat, se mira Andrei Șerban. Foarte mulți dintre cei ce vedeau filmulețul, mai ales de o anumită vârstă, erau de partea lui Andrei. Vai, în ce hal a ajuns lumea! Nu mai există artă, totul e compromis...

De altă părere s-a situat exact...un artist din anturajul meu. Supertare ideea! Asta a fost părerea lui. De fapt acest tânăr (tânără) ar fi salvat o piesă veche, pe care s-a așternut praful de secole. Cam greu să mai atragi un public la ”Romeo și Julieta” în timpurile astea. Schimbarea, adaptarea un pic a poveștii, ar fi adus un val de prospețime, ar fi conectat povestea la actualitate. Și de unde e vorba puritate în ”Romeo și Julieta”? E vorba de o societate conservatoare și plină de prejudecăți, total intolerantă, care punea tribalismele înaintea sentimentelor unor adolescenți. Și ce societate cât de cât normală nu ar fi avut un pic de înțelegere pentru pasiunea unor adolescenți? Pentru acest stadiu de dezvoltare umană... Contrar a ce pare, până și în Evul mediu, când e plasată acțiunea piesei, relațiile sexuale legale erau cele importante. Adică acelea care aduceau rangul și transmiterea averea. Ele erau cele reglementate. Celelalte nu prea contau. Dar existau ghiduri pentru relații ”ilegale” între persoane din pături sexuale diferite. Ce să faci dacă ai un amant de condiție inferioară? Ghidurile te ajutau. Din aceste relații puteau rezulta și copii, numai că ei nu aveau drepturi. Deși mulți astfel de copii naturali au ajuns celebri și foarte puternici politic sau religios în toată Europa, inclusiv Țările Române.

Mai mult, unele societăți patriarhale de crescători de animale din Africa, cum ar fi Masaii, au o mare înțelegere pentru relațiile dintre adolescenți, pe care le reglementează în felul lor tribal. Corine Hoffman, în ”Îndrăgostită de-un Masai” vorbește despre obiceiul de acolo legat de relațiile sexuale dintre adolescenți. Ele sunt legale (adică acceptate), dar trebuie încheiate, dacă nu merg mai departe, pentru ca protagoniștii să se poată căsători cu alte persoane. Când le vine mintea la cap, cum se spune la noi...Probabil și la ei...

Dar societatea medievală din Verona era absolut oribilă, lipsită de orice bun simț și umanitate. Oare așa erau considerate și pe timpul lui Shakespeare societățile de pe teritoriul actual al Italiei, eventual sudul Europei? Actuala Italie era locul Renașterii artei, frumuseții, științei moderne, dar și al exceselor de tot felul, inclusiv când vine vorba de abuzuri ale societății asupra individului. Să ne gândim la Inchiziție, la vânîtoarea de vrăjitoare. Comparativ, știm câte vrăjitoare au fost ucise în acele secole în ceea ce e acum Anglia (nu Scoția sau Țara Galilor)? Una pe secol! (Asta zic John Lloyd and John Michinson în Book of General Ignorance). Mai mult, în acele secole, violența domestică s-a redus mult cu ajutorul opiniei publice. Adică bărbații erau trași de mânecă de confrații lor să nu-și mai bată nevestele. O societate bună și progresistă e o societate prosperă.

Acum în tot Occidentul, relațiile heterosexuale indiferent de vârstă și alte aspecte nu mai întâmpină mari probleme de acceptare. Dar cele homosexuale sau transsexuale au încă mari probleme. În unele țări, tinerii trans sunt foarte bine reprezentați printre adolescenții plecați de acasă care locuiesc în stradă. Deci o Julietă trans chiar ar fi fost o revelație.

Tot pe teritoriul actual al Italiei e plasată și acțiunea piesei ”Îmblânzirea scorpiei” tot de Shakespeare. Piesa ar fi fost scrisă între 1590 și 1592, prima reprezentare a ei fiind în 1594. E o comedie despre o tânără femeie plină de personalitate, critică la adresa obiceiurilor epocii și mai ales a bărbaților, naturală, care se exprimă liber, spune ce gândește, ceea ce o face să pară agresivă, de fapt scandaloasă. Sigur, această femeie de origine nobilă (Caterina), nu era deloc o partidă pentru tinerii nobili, spre deosebire de sora ei mai tânără, Bianca, o ființă foarte blândă și frumoasă. Numai că, pentru a ajunge la mâna Biancăi, numeroșii ei pretendenți se unesc la început pentru a-i găsi un soț scorpiei. Conform obiceiului epocii și deciziei tatălui lor, Baptista, sora cea mare trebuia să se mărite prima.

Îmblânzirea scorpiei” în varianta originală e profund misogină, de fapt e cronica ratării unei femei, care se pierde pe ea însăși, își pierde propria personalitate, autonomie a gândirii prin viclenia unui bărbat, Petrucchio. El o dreesază ca pe un cal, o lasă să urle în pustiu, până obosește, dându-i mici recompense afective. Până la urmă Caterina devine o doamnă, adică o soție-model, devedindu-se mai ascultătoare și mai receptivă la nevoile soțului decât sora ei cea docilă și diafană. Mesajul piesei care ar trebui să se numească ”Îmblânzirea femeii” ar fi ca un semnal de alarmă pentru femeile cu personalitate și gândire liberă despre pericolele care le pasc când se lasă pradă pasiunilor sexuale și romantice. Aveți grijă, fetelor, să nu cădeți în plasă, să vă vindeți pe nimic, și din scorpii să deveniți fluturași!

Numai că nu ăsta e mesajul spectacolului inovativ și nonconformist regizat de Răzvan Oprea. Sigur, e vorba de o altă abordare, despre care s-ar putea caracteriza drept ”multigen” la propriu. Adică chiar o paradă a genurilor. Și una reușită. Piesa e despre organizarea spectacolului ”Îmblânzirea scorpiei”, cu numeroase priviri, mai ales la început și la sfârșit, în ceea ce ar fi culise. La propriu și la figurat. Totul e natural și actual. Regizoarea de platou (Ioana Aciobăniței) se ceartă cu echipa care nu e tocmai gata. Ca de obicei...Dar lucrurile se aranjează și încep să curgă. Și cât de captivant! Costumele sunt superbe, futuriste, postapocaliptice, dar sexy. Atât pentru femei, cât și pentru bărbați, ceea ce la final chiar se discută.

Acțiunea curge și totul se mixează, nu doar genurile pur și simplu, ci genurile artistice. Actorii cântă, iau microfonul și fac show. Muzica e modernă, mai mult rock, în concordanță cu sentimentele exprimate. Spectacolul te de cu gândul la filmul Sofiei Coppola, ”Marie Antoinette”, un film de epocă în care se auzea muzică modernă. Caterina (Erica Moldovan) pur și simplu explodează pe scenă când joacă, dar și când cântă. E plină de pasiune, farmec și desigur, talent. Are un adevărat recital feminist la final, dar nu numai. Spectacolul ăsta chiar e o scorpie el însuși! Neîmblânzită! Erica Moldovan (Caterina) e și asistent regie, deci...speculez și influența ei, ca în cazul operelor lui Mill și Taylor. Are niște replici feministe de-a dreptul nerușinate care fac deliciul publicului. Felicitări pentru adaptare!

Bianca (Alexandra Paftală) are un joc ironic, mai precis autoironic la adresa submisivității ei disimulate, submisivitate care îi aduce multe avantaje sociale în acea societate patriarhală, dar și ura surorii ei. Ea e și o apariție ușor de remarcat, e foarte înaltă cu niște picioare incredibile, bine puse în evidență de costume. Partenerul (de fapt partenera ei) Lucentio (Mara Lucaci) e mult mai scund, ea îl ia de mai multe ori în brațe. Distribuția unei femei în rolul tânărului vrăjit de Bianca e ușor de digerat. Lucentio e plin de pasiune și convingător în ciuda vocii de femeie, a staturii, a trăsăturilor nedisimulat feminine, a lipsei machiajului, afară doar de o mustăcioară infimă. Asta da deconstrucție!

Mai sunt și alte femei în roluri masculine, cum ar fi Gremio (, Mălina Balcan) și Biondelo (Mariana Dumitrache). Ele beneficiază de un pic de masaj (chelie falsă), dar își păstrează siluetele feminine. Foarte nostime și convingătoare!

Hortensio ), pretendentul neconsolat al Biancăi, joacă un actor gay, cu gesturi caracteristice, vocea modulată precum cea a unui stilist sau creator de modă cu orientare sexuală asumată. Delicios! Pe timpul acela, și încă mai aproape de noi, gay-i se căsătoreau de complezență cu femei. Și încă o mai fac, din nefericire. Probabil e și ăsta un mesaj...

Dar cum se zice, filmul (piesa) îl face Petrucchio (Alex Ipate), care e o caricatură a virilității, bețiv și brutal, maestru în gas lighting. El caută o femeie bogată cu care să se însoare pentru bani. Nu-l interesează cine e și cum e. El vrea o femeie de pe urma căreia să profite, chiar pe nevăzute. Mesajul e real patriarhal. Zestrea e cea care face căsătoria, ea e la originea acestei instituții în care tatăl își vinde (sau încredințează fiica). Cu gândul la zestre, Petrucchio, cu sticla de băutură în mână, nu se sperie de o scorpie. Și deși pare un bețiv care nu știe de capul lui, cum se zice, întârzie la propria nuntă, de fapt știe foarte bine ce face. Știe cum merge patriarhatul și...roluri de gen patriarhale. Sigur că viitoarea mireasă îl respinge, cum era de așteptat. Dar autoritatea patriarhală (a tatălui ei) o obligă să accepte această relație. De aici începe într-adevăr îmblânzirea, extrem de realistă. Nu e prin dresaj blând și abureală aparent benignă, ci e cu artileria grea. Adică prin înfometare, privare de somn, de orice bucurie, alte forme de tortură, interzise de declarația drepturilor omului, dar nu și ale femeii. Catarina e de acum legată cu lanțuri (în piesă la propriu), nu mai are alternativă și șanse de scăpare. Sigur, până la urmă, voința ei e înfrântă. Începe să răspundă la aberațiile emise de soț, se preface că nu vede gas lighting-ul permanent. La un moment dat, văd pe drum un bătrân, iar Petrucchio pretinde că e o fată. Când Caterina încearcă să se prindă în nebunia lui, el o corectează și se miră de nebunia ei. Clasic! Cum se zice, orice ai face nu e bine, dacă ești femeie în patriarhat.

Dar la final, după ce toți actorii se dezbracă și își schimbă costumele, iar bărbații rămân în haine care dezvăluie foarte mult (simbol al dezbrăcării de genurile patriarhale), Catarina pare să fi învins. Are aceeași atitudine de la început. Pentru că în realitate, feminismul, așa încet și nesigur, face progrese.

Și cu acest spectacol, feminismul vine și pe scenă, în mod strălucitor și impresionant.

Așteptăm și alte producții de acest fel...



Andrei Șerban, alungat din America! „As fi necinstit față de mine însumi” - Evenimentul Zilei (evz.ro)

Îmblânzirea Scorpiei | AVANPREMIERĂ | cu Paul Ipate - Ateneu Iași (ateneuiasi.ro)

marți, 17 octombrie 2023

 

Nereprezentarea reală a femeilor în politică e un fenomen general. Dar în anumite zone, femeile aproape nu există ca ființe sociale, ele nu au influneță reală asupra spațiului public. În aceste condiții, interesele lor nu sunt apărate, nici măcar cunoscute sau exprimate.

Politiciana și activista Ayaan Hirsi Ali a declarat în cărțile ei că niciodată situația femeilor din Afghanistan, de exemplu, nu a fost luată în considerare atunci când s-a propus problema unui război cu această țară. Ea era deputată oladneză după 11 septembrie 2001, când s-a decis începerea războiului contra Al Qaeda. S-a discutat despre multe aspecte, dar nu despre situația femeilor, vehiculată în spațiul public, dar care nu a contat la nivel politic.

Nici acum, când e vorba de ce se întâmplă în Israel și Gaza, situația femeilor nu e luată în seamă. Și situația femeilor e exact cauza crizei.

Societățile din zona Orientului Apropiat sunt puternic patriarhale. Islamul joacă un rol important, de fapt Islamul susține și adâncește o stare de fapt mai veche. Religiile patriarhale susțin patriarhatul, care le precede. Există societăți islamice matrilineale (ex. în Indonezia). Dar nu putem nega influența negativă a Islamului asupra situației femeilor, deși nu a fost așa de la început. Cum spune istoricul Tamim Ansari în Destin modificat/O istorie a lumii prin ochii islamului, libertatea de mișcare a femeilor în Islam nu a fost mereu îngrădită.

Femeile și-au pierdut libertatea odată cu invaziile mongole și declinul Imperiului Islamic. Iar modelul de sechestrare a femeilor a venit de la vecinii persani și greci, la care era vechi, descris din Antichitate (v. Ioana Petra 7000 Yaers of Patriarchy)

Acum, în societăție ruarale din zonă, situația femeilor e dezastruoasă. În ”Arsă de vie!” de Souad și Marie-Therese Cunny, care descrie evenimente din Cisiordania, vedem cum fetele, dacă nu sunt ucise fără niciun regret la naștere, duc o viață de sclavie în familia de origine, în care nu se bucură de niciun drept, iar singurul lor rost, înafară de acella de a fi exploatate prin muncă, este cel de a fi vândute în căsătorie.

Vânzarea femeilor, de cele mai multe ori minore, înafară de tragedia pe caee o aduce ăn viața femeilor a căror viață sexuală e de fapt un viol în serie, fără dreptul la contracepție măcar, are și efectul de a crește violența și frustrarea în societate în geenral. Pentru că îngrădește dreptul femeilor, dar și al bărbaților la viață sexuală normală. Accesul la femei al bărbaților nu e decât prin intermediul cumpărării prin căsătorie, iar poliginia e acceptată. Astfel bărbații care își vor permite să cumpere femei nu vor fi de obicei foarte tineri. Foarte mulți bărbați tineri vor fi frustrați. Marginalizarea din acest punct de vedere, dar și din altele, va crește violența într-un sstem patriarhal cu ierarhii clare (Ayaab Hirsi Ali, Prada, citând studii sociologice)

Să ne gândim că o societate în care jumătate din forța de muncă, cel puțin în unele medii, chiar dacă este exploatată prin muncă, nu este inclusă în sistemul economic, este una predispusă la săracie. Pe de altă parte, într-o societate săracă și fără șanse, bărbații tineri, cu educație precară, frustrați economic și social, vor fi o pradă ușoară pentru îndoctrinarea islamistă, dar vor și găsi o sursă de venit acceptabilă în meseria de mercenar. Societățile de subzistență, în care viața nu are mare importanță, în care nu există șanse reale de schimbare e situației prin muncă, sunt o pepinieră pentru activități teroriste și lupte de guerillă. În Occident, unde viața a devenit din ce în ce mai valoroasă, meseriile periculoase își găsesc mai puțini candidați. De exemplu, se profilează o penurie de piloți de avion.

Singura soluție reală pentru combaterea terorismului e emanciparea femeilor, care ar reduce sărăcia, dar și frustrarea și violența bărbaților.

Atitudinea de acum a Israelului, nu doar a teroriștilor Hamas, e de sfidare a intereselor femeilor și de ignorare totală a existenței lor.

Interesele politice ale femeilor sunt o viață mai bună, libertate, democrație și șansa le progres. Distrugerile, războaiele, răzbunarea, nu sprijină interesele femeilor. Există studii de psihologie care sugerează că bărbații dar nu și femeile (statistic), simt satisfacție în răzbunare, mai mult răzbunarea anihilează pe moment empatia (feriricea)

Femeilor Occidentale li s-a reproșat, și pe bună dreptate, că nu se implică în problemele femeilor care trăiesc în societăți în care patriarhatul îmbracă o formă foarte dură. Acum femeile occidentale au prosibilitatea să-și manifeste solidaritatea și să schimbe ceva. Un război, oricare ar fi, nu e în interesul a jumătate din populație, care e perdantă indiferent de rezultat. 



Bibliografie


Full article: Matrilineal negotiations with Islam (tandfonline.com)

Destiny Disrupted: A History of the World Through Islamic Eyes: Amazon.co.uk: Ansary, Tamim: 9781586488130: Books

7000 years: ...of patriarchy. Until the radical era eBook : Petra, Ioana : Amazon.co.uk: Kindle Store

Arsa de vie - Souad, Marie-Therese Cuny - elefant.ro

ttps://www.amazon.co.uk/Prada-Ayan-Hirsi-Ali/dp/9734685309

joi, 20 iulie 2023

 

Oriana Fallaci, o scriitoare nonconformistă, e foarte cunoscută în primul rând pentru viziunea ei profund pro-occidentală. Oarecum controversată, Fallaci e de asemenea considerată (oarecum) feministă. Eu nu m-aș grăbi s-o numesc așa, cum nu m-aș grăbi să numesc feministă orice femeie care vorbește despre femei, indiferent cum. Dar având în vedere că există testul Bechtel în filme (referitor la scenele în care femeile vorbesc între ele și nu despre bărbați), că femeile sunt din ce în ce mai mult doar decorative, obiecte sexuale (în filme și nu numai), o putem încadra și pe Fallaci la feministe. Dacă una precum Camille Paglia sau Christina Hoff Sommers e feministă...

Cartea a fost publicată in 1961. E surprinzător, câte s-au schimbat de atunci. Și mai ales câte nu s-au schimbat...Duilio, operatorul cu care a plecat în această călătorie în jurul femeii, era atunci foarte tânăr, avea 20 de ani, acum ar trebui să aibă peste 80 de ani. Având în vedere că e italian, are șanse mari chiar să fi atins această vârstă.

Citind această carte foarte interesantă, îți vine să speculezi de ce ea era o atât de mare suporteră a Occidentului. Pentru că ea chiar cunoscuse alte culturi. Și văzuse ce sunt femeile pe alte meridiane și paralele. Cartea începe cu discuția cu o prietenă cu carieră, care plânge nefericită pentru că, deși are succes profesional și un loc în societate, simte că, pentru că e femeie, aparține unui sex inutil. Aș fi putut să-i răspund acelei femei că discriminarea femeii nu e despre a avea carieră, chiar a câștiga ceva bani, ci despre accesul la puterea reală, politică, materială, culturală, poate și personală, adică sexuală. Femeile sunt excluse de la aceste resurse, de la împărțirea lor, iar îndepărtarea de carieră, afaceri, drept de vot, etc, sunt doar mijloace. Dacă aceste revendicări se vor împlini, patriarhatul va găsi alte mijloace de a tăia accesul femeilor la aceste resurse, adică la puterea reală din societate.

Călătoria, clar spre est, începe cu Turcia. Și culmea, turcoaicele păreau (ea zice ”sunt”) tare emancipate. Acolo în epocă era plin de femei culte, femei-soldat și chiar judecătoare. Descrie întâlnirea cu o femeie-ofițer de 24 de ani, pe care o descrie ca fiind urâtă, cu o față lată de țărancă. Cine ar mai putea scrie așa ceva acum? Această tânără locotenent era foarte apreciată de superiori. Dacă această carte e scrisă în 1961, călătoria având loc cu cel puțin un an înainte, probabil femeia respectivă era născută prin anii `30, mai precis prin 1936. Era cariera ei un dar al moștenirii secularismului și a luptei pentru emanciparea femeii promovată de Atatürk? Clar. Femeile din Turcia au avut drept de vot înainte celor din multe țări occidentale. Ce ar fi zis Fallaci să vadă câte femei au acum văl în Istanbul sau Ankara și cum arată politica lui Erdogan?

Dar aproape de Turcia, în Pakistan, situația e foarte diferită. Ajunge într-o țară musulmană tristă, la o nuntă. Vede cum e transportat un pachet inform, acoperit de țesături, pentru care existau atâtea nume.., Era o mireasă de 14 ani! Dar cel mai șocant pentru autoare (și pentru noi, care citim frecvent de femeile din Afganistan și despre crimele de onoare din zonă), nu era cum era tratată acea adolescentă de vârstă școlară, cel mai probabil analfabetă, ci mentalitatea femeilor de acolo. Ele nu se plâng cu situația lor cumplită, dezumanizantă. De ce plânge biata mireasă fără oprire când e introdusă în camera unde e pregătită pentru nuntă? Nu contează, și ele au plâns. Asta e viața! Ar vrea să trăiască altfel? Nu! E rău, dar poate că e mai bine decât la noi, în Occident. Lor li se pare extrem de plictisitoare și obositoare atitudinea femeilor occidentale, care trebuie să pară extraordinare ca să atragă bărbații, chiar să mintă pentru asta. Cum să investești atâta în imagine, în comportament? Recunosc că au un pic de dreptate aici...

Cât despre dragoste, nu știau ce e. Oricum, li se părea foarte aiurea. Singura poveste de dragoste pe care o știau și au reușit s-o povestească, cu multe poticniri, era una despre un singh (etnic indian nemusulman) care se îndrăgostise de o femeie musulmană. Se și convertise la Islam pentru ea, dar evenimentele politice i-au separat, și ea s-ae măritat cu altul. El a aflat acest lucru când voia s-o recupereze, nu a rezistat durerii și s-a sinucis. Ce ridicol! Cum să faci așa ceva când există atâtea femei? Așa gândesc...niște femei.

Cel mai interesant e că diferența de mentalități îi pune probleme și traducătorului. Când Oriana Fallaci îi urează miresei ”să fie iubită”, el traduce ”să îi dăruiești mulți fii!”. Era o urare cât se poate de bună. Dacă avea mulți fii, se reducea riscul repudierii, care se poate realiza foarte ușor din partea bărbatului: doar zicând de trei ori că divorțează. Câtâ sinceritate! De fapt te gândești că și la noi bărbații, cei mai mulți, tot ceva similar își doresc: sclavia femeii, domestică și reproductivă. Numai rușinea și un fel de mimetism social față de unele clase dominante, întămplător (sau nu) mai culte și mai sensibile, mai nobile, cum se spune. Dar cum se vede cu limitarea dreptului la avort, dar și a altor drepturi, cum ar fi cel de a studia sau a avea o afacere proprie, idealul celor mai mulți bărbați tot asemenea comportament e. Ei tolerează în Occident aparenta emancipare, poate și pentru că femeile produc mai mult mimând libertatea. O altă strategie de exploatare a femeii!

Mai departe, în India, dau de alte probleme. Deși multe femei sunt emancipate, multe dintre ele luptă pentru propriile drepturile și pentru cele naționale, femeile nu sunt întotdeauna ”fluturii de fier” cum sunt numite pentru tenacitatea lor. Sigur că ele, ca de obicei, s-au aflat și în fruntea luptei de emancipare națională. Aici revoluția sari-ului e de menționat. De ce poartă atât de multe femei sari, veșmântul lor tradițional? E o formă de protest față de industria textilă britanică. Ele voiau să salveze manufacturile indiene. Ghandi spunea că ar fi reușit mai repede în demersul lui de eliberare a Indiei cu ajutorul femeilor. Sigur, femeile s-au ales cu același succes ca de obicei, ca la orice revoluție.

Ele erau în continuare discriminate, fiind și victimele predilecte ale sărăciei lucii. Mulți oameni, și mai ales multe femei, locuiesc pe stradă, iar multe dintre ele mureau în fiecare zi de holeră din cauza condițiilor mizere. Mentalitățile nu s-au schimbat prea mult pentru multe femei. Nici unele obiceiuri, interzise de coloniștii britanici, cum era sati, obiceiul de a se arunca în foc al văduvelor. Autoarea și echipa ei asistă la un astfel de caz. O femeie săracă încearcă să se arunce în rugul soțului, dar rudele o împiedică. Fallaci se gândește (cu voce tare) că trebuie să-și fi iubit mult soțul. Translatorul se miră de asemenea întrebare: ”De ce?” Adevărul e că aceste femei se aruncă în foc nu din rațiuni sentimentale, ci pentru că nu mai vor să trăiască, pentru că nu mai au niciun rost.

Deși legea văduvelor exista atunci, ele având dreptul de a se recăsători, acest lucru nu se întâmpla aproape niciodată. Între noi fie vorba, și Rabindranath Tagore a vorbit despre situația văduvelor, iar fiul lui, la încurajarea tatălui, s-a căsătorit cu una. Azilurile pentru văduve erau în timpul vizitei lui Fallaci extrem de triste. Unele dintre aceste nefericite avea 14 ani, dar nu voiau să iasă din casă, atunci când li se permitea. Fallaci se miră de această situație, având în vedere tinerețea lor, dar translatorul îi răspunde: ce să facă o văduvă? Asta mă duce cu gândul la o culegere de proverbe bengaleze de Amita Bosh. Unul sună cum așa: ”O femeie, dacă are hrană și un soț, nu mai are nevoie de nimic.” Ciudat, și multe femei indiene gândeau așa. Straniu pentru o femeie din Occident! Dar decăderea unei ființe umane care e învățată că nu reprezintă nimic prin ea însăși îmbracă forme bizare. În India văduvele nu aveau niciun rost, familiile lor nu le doreau. Social erau oricum moarte.

Călătoria continuă în China, unde patriarhatul îmbracă o altă formă. În China emanciparea femeilor a început cu mult înainte de comunism, odată cu Revoluția burgheză, dar e un proces care durează. Înainte de comunism, în Shanghai, (numit și ”Prostituata Orientului”) în bordeluri mureau anual peste 1000 de femei pe an, ucise în bătaie, povestește o scriitoare locală, de profesie medic, celebră în epocă. Chiar scriitoarea respectivă nu era imună la mentalitățile din propria cultură. Familia ei voia s-o lase să moară de foame după ce rămăsese văduvă prima dată, în 1947, după ce soțul ei, un general, murise. Familia urma să-i facă o boltă frumoasă, în curte, în amintirea miresei fidele.

În China, se spunea, comunismul a dat demnitate femeilor. Îmi aduc aminte de povești recente din China, unde femei din mediul rural erau salvate de comuniști de la familiile lor, unde erau sechestrate în casă. Era ceva mai rău decât comunismul, și nu orice fel de comunism, ci comunismul lui Mao, creditat cu cele mai multe victime umane, depășindu-l pe Stalin.

În Hong Kong, unde erau de asemenea mulți comuniști, lucrurile erau mai complicate...Oricum,femeile au câștigat pe ambele maluri ale râului care desparte Hong Kong de China după evenimentele istorice din ultimele decenii. Cele mai admirate femei din China și Hong Kong sunt surori: una e vicepreședinta Chinei, cealaltă - soția unui general din Hong Kong.

Până la venirea comuniștilor, practica legării picioarelor, o formă de tortură care dădea debilitate permanentă, făcută cu scopul oferirii de status femeilor din anumite clase, era încă prezentă. Și atunci, fetițele erau ucise la naștere, mai precis îngropate de vii. Nu a fost nevoia de politica unui singur copil pe familie ca să se ajungă aici. Mai precis, această politică, instituită decenii mai târziu de către comuniști, a restaurat o practică deja existentă din timpuri vechi. Ce ușor se pierd drepturie femeilor!

Ce a făcut comunismul în China? A adus drepturi egale cu bărbații. De fapt egalitatea era la modul vizibil. Oamenii de ambele sexe erau îmbrăcați la fel, ca în unele utopii, manifestau același puritanism, aceeași fidelitate totală care avea de fapt un scop mai înalt. Ceea ce ei numesc dragoste e modul comun al cuplului de a servi partidul. Dacă o femeie știe că soțul ei e dizident, e obligată să-l denunțe. Sigur, căsătoria e despre copii, aia e ideea, să producă cetățeni care să servească partidul. Deși înainte soțul era numit ”cel din casă”, acum e numit ”cel pe care îl iubesc”, numai că... ce e la ei nu e tocmai dragoste, ce numim noi asta în Occident.

Mai departe, în Japonia, tradiția însemna aceeași mizerie pentru femei ca în China, unde Confucius ridicase la nivel de virtute ignoranța unei femei. Pe la 1900, femeile din Japonia nu aveau voie să lucreze. O femeie a fost aruncatî atunci în închisoare pentru că voia să lucreze. Femeile nu aveau voie la nimic din spațiul public, precum copiii sau retardații. Concubinajul nu era legal, dar în rest, femeilor li se cerea aceeași supunere triplă (tată, soț, fiu). Bărbatul putea divorța pentru nesupunere, cicăleală sau bârfă. Și în Japonia existau bordeluri, unde fetțtele erau date pe un sac de orez. Fetele erau ucise de familie dacă nu erau virgine, ceea ce se întâmpla și în China. Puteau fi ucise și dacă se plimbau cu băieți pe stradă sau dacă ieșeau după căderea serii. Nimeni nu a pățit nimic pentru asemenea crime. Familia puteau primi o mică amendă pentru că a îngropat cadavrul la marginea drumului.

Te întrebi: ce vor oamenii de la copiii? Cum mai poate pretinde cineva că ei sunt importanți pentru rinți? Importanți ca sursă de venit, marfă sau asigurare la bătrânețe. În cazul copiilor de sex feminin din Extremul Orient, străinii, unii veniți de peste ocean, au acționat ca niște salvatori.

Ca o concluzie, femeile sunt câștigătoarele războiului atât în China, cât și în Japonia. MacArthur cel urt le-a schimbat viața. Pentru occidentalele de atunci, exista complexul femeilor japoneze, care reprezentau practic un fel de ideal feminin (patriarhal). Numai că în realitate, femeile japoneze nu erau ceea ce se credea. Cum zice o americancă la final, toate femeile sunt, de oriunde, sunt la fel. Fără acea presiune la care erau supuse în societatea tradițională, japonezele nu mai sunt nici supuse, nici mereu zâmbitoare. Dar erau, cel puțin atunci, încă tradiționaliste. Adică se întâlneau cu bărbați occidentali la restaurant, dar își aduceau și frații cu ele.

Călătoria în jurul femeii continuă în zone surprinzătoare. În cea mai mare țară musulmană din lume, întâlnesc una dintre puținele societăți umane matrilineale (adică matriarhale). Locul unde era acea societate arată clar de ce aceste societăți au dispărut. Aceste femei locuiau într-o zonă nu doar foarte greu accesibilă, dar și în condiții foarte ostile. Temeritatea și forța lor e demonstrată exact de locația acestei comunități: o porțiune de junglă defrișată care i-a atras atenția lui Fallaci.

Într-o casă, trei generații de femei ascultă la radio și lucrează. Bărbații nu sunt acasă. Unde sunt? Cu mamele lor. Femeile din casă se amuză când află ce se întâmplă în culturile patriarhale. Într-o societate în care femeile seduc bărbații în pădure, apoi îi întrețin, e ciudat ca bărbații să aibă inițiativă. Cum să fie bărbații cei care seduc? Deși sunt înconjurate de societăți patriarhale, ele le consideră excepții. Nu știu ce e în lumea largă. Într-adevăr, patriarhatul chiar e caraghios, irațional, nenatural.

Pentru cei care cred că matriarhatul (societățile matrilineale) ar fi inversul patriarhatului, un obicei al femeilor din această societate indoneziană le-ar putea arăta o diferență esențială. Dacă în patriarhat fetele sunt obiecte de vânzare, atunci când sunt lăsate să trăiască, în matriarhat fiii contează. Femeile din această societate obișnuiau să ia rar din comunitate. Principalul lor drum înafară era la...dentist. Dinții lor de aur, care atrăgeau atenția, erau de fapt un mod de economisire pentru fii lor. Procedeul era dureros, dar voiau să asigure un viitor fiilor. ”Ce să fac dacă Dumnezeu a vrut să se nască băiat? ” spune o femeie. Cu acel aur, băiatul va avea o zestre, cu care va putea găsi o femeie cu o proprietate agricolă frumoasă. Fii contează în matriarhat, nu ca fiicele în patriarhat. Totuși, concluzia ar fi că matriarhatul, dacă nu e ajutat de instituții, e ceva tribal...

Călătoria continuă în Hawaii. În căutarea ”femeilor fericite”, Fallaci vorbește cu multe femei locale, dar cele fericite, află de la interlocutoare, țin de trecut. Acel paradis fizic se pare că a fost un paradis și cultural. Dar coloniștii au distrus acea libertate sexuală de care vorbește și Darwin. Dar acum vechile obiceiuri erau doar o amintire de care femeile mai în vârstă vorbeau cu timiditate, ca despre un secret, dar și cu nostalgie. Ce copii frumoși se nășteau după un ritual în timpul căruia se schimbau partenerii!

Punctul final al călătoriei era Statele Unite. De fapt New York, că și Hawaii era deja în Statele Unite. dar cele mai interesante reacții vin de la americance; America anilor 50-60, deja cu femei de carieră, divorțate de două ori (cărora Fallaci le găsește vină pentru asta), seamănă al naibii de bine cu ce e acum. A propos de ce zic unii conservatori, ca de fapt lucrurile se înscriseseră pe acest făgaș iar apoi, cu discuțiile despre ele, ele au stagnat (referitor mai ales la drepturile civile)...

Ce e șocant e cât de puțin trăiau oamenii atunci. Femeile americance aveau cea mai mare speranțăa de viață - 73 de ani, ceea ce nu era valabil și pentru bărbații americani, care aveau șanse să trăiască mai puțin decât bărbații europeni. Fallaci pune această discrepanță pe seama femeilor, care îi stresau și îi epuizau prin muncă. Cum rămâne asta cu faptul că ele erau cele criticate pentru că își doreau carieră (ceea ce le făcea indezirabile pentru un bărbat, de evitat pentru Duilio), adică ele însele munceau? Era rău ca ele să muncească, era rău ca bărbații să muncească pentru ele! Tipic misogin!

Dar când spune că nu știe de cine î era mai milă, de femeile cu picioarele legate sau de cele singure, care plâng si se cred inutile, atunci poziția ”feministă” a autoarei e clară. Apoi atitudinea față de văduvele americane cu bani, care călătoresc și se duc la restaurant, se bucură de viață...Ceva scandalos, indecent aproape. Cum e posibil așa ceva, când văduele italiene sunt atât de sărace și umile? Tipul de gândire pe care îl avansa Dawkins când femeile occidentale se plângeau câ sunt discriminate, dar musulmanele nu au voie să iasă din casă fără văl...Pentru acest spațiu cultural, există o gândire rurală, în care femeile trebuie să muncească mult, să nu se distreze, să ses sacrifice, ca să fie respectabile. Adesea alte femei sunt cele care le critică.

Ideea care se desprinde din observațiile despre femeile americane emancipate e că de fapt războaiele mondiale, care au schimbat mentalitățile, ducând la emanciparea femeilor, au făcut asta prin dispariția fizică a bărbatilor, cărora femeile au fost nevoite să le ia locul. Adică ei nu ar fi dat puterea cu niciun chip, ca în expresia "doar peste cadavrul meu". Numeroasele văduve, numeroșii orfani, nepoții care nu și-au cunoscut bunicii, unchii etc, erau prețul plătit pentru ca femeile să-și permită să aibă carieră si să sufere pentru că sunt singure. Adică acea carieră nu le ajuta, ca în cazul bărbaților, să devină un magnet pentru bărbați. Pentru că femeile sunt văzute ca servitoare, nu ca stăpâne, nu ca persoane admirabile.

Tot ce e aiurea în povestea asta e că femeile suferă, dar suferă pentru că nu își pot manifesta comportamentul sexual, așa cum suferă și animalele. Dar daca prețul manifestării acelui comportament e jocul de-a sclavia, atunci mai bine nu. Nu există în femei, în femeile din niciun loc de pe pământ, acel instinct al supunerii, de care Fallaci vorbește la sfârșit. Lipsa lui ar fi ceea ce le-ar frustra pe americancele emancipate, dar tocmai descrisese că nici la japoneze nu există

Asta mă face să mă gândesc la râsul lui Nasser din Parlamentul egiptean din anii 60. Cum să faci femeile să poarte văl, cum îi sugerase liderul Fraților Musulmani? Atunci era hilar. Acum răspunsul e simplu: terorizându-le, ucigându-le, hărțuindu-le. Așa cum s-a întâmplat în toate țările unde femeile au arătat supunere. Râsul lui Nasser ar fi bun ca o încheiere la acest periplu.

Ce sunt femeile? Ce e lumea? Se poate vorbi de dreptate în lumea asta? Sunt femeile mai mult decât sexul inutil? De fapt nu e inutil, e sexul exploatat și ignorat. Ceea ce arată că nu valorea umană contează, ci puterea. Dacă mai era nevoie...

Despre mine

Am absolvit o facultate tehnica, am ceva experienta in mass media.

Tags

patriarhat feminism Andrea Dworkin Freud comunism feminism radical patriahat Ayaan Hirsi Ali Ilinca Bernea Mary Wollstonecraft sclavie Africa Alexis de Tocqueville Epopeea lui Ghilgamesh Marx Mihaela Miroiu Romania Rusia matriarhat 7000 ani Betty Friedan Biblia China Cordelia Fine Elisabeth Badinter Franta Harriet Taylor India Iran Jared Diamond John Stuart Mill Rosalind Miles avort femei patriarhale heterosexualitate prostitutie sexism 7000 years Arabia Saudita Atena Balzac Dworkin Elena Udrea Engels Europa Grecia Hitler Japonia Lenin Leo Frebonius Miroiu Oriana Fallaci Simone de Beauvoir Stalin discriminarea femeilor fericire legalizarea prostitutiei misoginism radio Guerrilla revolutie sexualitate 8 martie ALice Nastase AUR Afghanistan Ann Fausto-Sterling Ansari Aung San Suu Kyi Ayan Hirsi Ali Belgrad Bete Davis Bourdieu Casandra Corinne Hoffmann Dan Alexe Dawkins Dobrovolschi Egipt Elena Ceausescu Eva Frans de Waal Georges Sand Hillary Clinton Holly Hunter Imperiul Otoman Intercourse Isaac Asimov Islam Israel Jenny Nordberg Kadare Legende Androgine Libia Mad Men Madonna Maria Cernat Martha Bibescu Martin Luther King Mesopotamia Moartea Neagra Mustafa Kemal Nietzsche Ninon de L'Enclois Noam Chomsky Occident Pakistan Panait Istrati Pearl Buck Polonia Putin Rafila Robert Flaceliere Sfantul Valentin Sofia Nadejde Sorin Lavric Spinoza The femine mystique Tim Robbins Traian Ucraina Valahia Valerie Solanas Virginia Woolf Woman Hating Wuthering Heights Zorba Grecul antropologie clitoris colonialism corvoada heterosexuala democratie eurocentrism femei femei de dreapta feudalism gen gene imbatranire lesbianism menopauza mutilare genitala neoliberalism ortodoxie politica rasism relatii reviste pentru femei roluri de gen romani science fiction sclavagism sindromul Stockholm societati matriliniare sociobiologia sociobiologie toader Paleologu trans transexualitate viol virginitate #metoo . fluiditate de gen 50 shades of Grey AUR; Diana Ivanov-Sosoaca Adina Mocanu Adrian Popovici Adrien Brody Afganistan Agamemnon Ahile Ahmet Hamdi Tanpinar Aietes Aimee Cesare Alain Delon Alan Clement Albert Einstein Alberto Moravia Alegeri prezidentiale Alexandra Kolontai. Balzac Alexandra Paftală Alexandre Dumas Alexandre Lacassagne Alexandre Yersin Alexandru Stermin Alice Coffin Alice Schwartzer Alice Schwarzer Amazon Amelia Țigănuș America De Sud America de Nord Amita Bose Amos Oz Ana Ipatescu Anamaria Prodan Anatolia Andrei Serban Angelina Jolie Annette Benning Anwal El-Saawadi Anwar El-Sadat Arbanasi Ariadna Arsenie Boca Ashley Judd Assad AudreyTautou Augustus Aura Christi Aurea Foundation Aurora Aurora Liiceanu Aurore Dupin Austin Powers Badea Basarabia Basescu Becali Belgia Berlin Bernadin de Saint-Pierre; Mauritius Betty Mahmoody Beyonce Blestemul de a fi femeie Brad Pitt Braila Brave New World Brazilia Braătescu-Voinești Brian Warner Bruno Reidal Burma Byron Băsescu C.s Lewis CNA CNBC CT Popescu Cairo Caitlyn Jenner Cannes Capcana sexelor Capturing Mary Caragiale Carla Maria Teaha Catavencu Catherine Zeta-Jones Cato Caverne de otel Cenorhaditis Cezar Charlotte Ayanna Charlotte Bronte Charlotte Perkins Gilman Chirista Wolf Christa Wolf Christopher Lambert Cipolla Cipru Circe Cisiordania Ciutacu Clitemnestra Clive Owen. Iris Murdoch Cluj Coltescu Columbia Comedia Umana Constantin Dobrogeanu-Gherea Constantin al X-lea Duca Constantinopol Contemporanul Coran Creierul masculin Cromwell Cătălin Striblea D. W. Winnicott DSK Dali Dama cu camelii Dana Budeanu Daniel Defoe Daniela Crudu Darwin Dedal Delia Democratia in America Denisa Comanescu Desmond Morris Devalmasia Valaha Diana Diana Ivanovici Diana Russell Dick Dawkins Die weisse Massai Dimitri Doré Dimitrov Dobro Donald Trump. Hillary Clinton Donna Haraway Dr. Quinn Dracon Dresda Dune Ecaterina Teodoroiu Ecaterina cea Mare Edward Wilson Elena Lupescu Emile Zola Emily Bronte Eminescu Enea Erdogan Erica Moldovan Erich Fromm Erila Isac Ethan Hawke Evan Rachel Wood Evelyn Fox Keller Fabio Geda Fantasemele sexuale ale femeilor Faust Federico Fellini Feminine Mistique Fetele ascunse din Kabul Finlanda Flash dance Flora Tristan Franco Frank Herbet Frankenstein François Mauriac Franța Frumaosa si bestia Gabriel Garcia Marquez Gabriela Firea Gabrielle Chanel Gala Gallad Gaslight Gaza Gellhorn Gelu Ciobotaru Geoana George Orwell George Sand Gervaise Ghilgamesh Giambaptista Vico Gigi Ghinea Gilda Gillian Flynn Giulieta Masina Glen Close Gloria Grahame Gloria Steinam Goethe Gone girl Gosem Grigore Cartianul Grupul feminist radical Guardians of Time Guillaume Hadrian Hallmark Hamurabi Hanul lui Manuc Harald Eia Hariclea Darclee Harper Lee Harry Poter Hatsepsut Hawaii Hecate Hector Heide Gottner-Abendroth Hellios Hemingway Herder Hermes Hiroshima Hortensia Papdat-Bengescu Hugh Hefner Hurem ISIS Ideea Europeana Ierusalim Iliada Ille De France Imperiul Roman Imperiul Țarist Indonezia Indragostita de un Masai Intoarcerea la Laguna Albastra Ion Ion Luca Caragiale Ion Nadejde Irak Iris Murdoch Irlanda Isak Denisen Islamic or Christian feminism Islanda Istanbul Iugoslavia JK Rowling Jamie Bell Jenney Nordberg Jennifer Aniston Jennifer Fox Jennifer Lopez Jenny Marx Jill și Jeffrey Erikson Jonathan Leaf Jordan Peterson Joseph Sobran Judith Butler Jullianne Moore Kalevala Kate Middleton Kate Miett Kenia Keren Blixen Khalida Messaaoudi-Toumi Kinsley Kirghistan Kosovo LGBT Lacan Lamartine Larry Flynt Lars von Trier Lavric Leonor Fini Lev Tolstoy Liban Liberace Liviu Mihaiu Liviu Rebreanu Lorenz Los Angeles Louann Brizendine Luce Irigaray Lucretiu Luke Perry Macarena Madalina Manole Madeline Miller Makarenko Manifestul Partidului Comunist Mara Lucaci Maracineanu Marc Ferro Margaret Atwood Margaret Mead Margineanu Mariana Dumitrache) Marie de Gourany Marilyn Monroe Marin Preda Marry Steenburgen Mary Shelley Marylin Manson Maserati Mateiu Caragiale Matt Damon Maureen Freely Mazare McCarthy Medea Meet the Natives Merckel Meryl Streep Michael Douglas Michael Eric Dyson Michelle Goldberg Mihai Make Ionescu Mihalea Drăgan Mihalea Miroiu Mileva Maric Mircea Badea Mircea Marian Mirel Palada Miss Petarda Miss Platnum Mohammed Moldova Moll King Mombasa Montaigne Mormoni Mosuo NIKK Nagasaki Nairobi Nancy Friday. Napoleon Nasser Nasser. Fratii Musulmani Natalia Onofrei New York New York TImes Nic Nicolae Ceausescu Nicolae Iorga Nicole Kidman Nicusor Dan Nimfomana Nixon Noomi Rapace Norbert Elias Normal Life Noua Dreapta Numele trandafirului Oana Băluță Obama Octav Bancila Odiseea Odiseu Olimpia Orban Oscar Ovidium Balzac Pahlavi Palestina Pamant Pamfil Seicaru Papa Parinoush Saniee Paris Pasifae Pasteru Paul Ipate Paul si Virginia Paulo Coelho Pauza Peal Buck Pekka-Eric Auvinen Penelopa Percile Pericle Pericle. Perse Peter Turner Phryne Phylis Schlafly Picasso. Pierre Bourdieu Plautus Plutarh Polixena Popper Poul Anderson Praxiteles Pretty Woman Priam Prigoana Primul Razboi Mondial Prometeu Promisiunea Qatar Qom R.I. Moore Raluca Turcan Ramita Narvai Raymond Chandler Razboiul impotriva tacerii Razvan Oprea Remus Cernea Republica Islamica Iran. Revolutia Franceza Revolutie industriala Reza Pahlavi Robert Redford Roberta Anastase Roberto Angela Robinson Crusoe Roe vs Wade Roger Scruton Rolls Roma Romain Rolland Romania Culturala Romania Mare Romania ceausista Rosamund Pike Rosi Braidotti Rousseau SUA Sabina Fati Saddam Samuel Huntington Sandra Harding Santorum Sapho Scoala Ardeleana Serbia Sergiu Nicolaescu Sex and the city Sexying the Body Sf feminist Shakespeare Shakira Sharon Stone Sheila Jeffreys Shivani Singh Shulamith Firestone Sila Silija Simon Signoret Simona Tache Siria Skakespeare Sojourner Truth Solaria Sonata Kreutzer Souad Spania Sparta Spartacus Stalislaw Lem Statele Unite Stephanie Coontz Stephen Fry Stockholm Straina Stralucirea si suferintele curtezanelor Suleiman Teheneran Telemah Tennessee Williams Tezeu Thatcher The Subjection of Women The first European Revolution Theodore Zeldine Theoroe Zeldin Thérèse Desqueyroux Tiberiu Tiergarten Titu Maiorescu Titus Livius Totul despre Eva Traian Basescu Transilvania Tsarnaev Turcia UK URSS Umberto Eco Un tramvai numit dorinta Uniunea Sovietica Ursula K. Le Guin Valentine's Day Vaslui Veliko Rârnovo Venezuela Venus Viorica Dancila Virginia Wolf Viviana Hurtada Vlad Macri Vlad Muresan Webo Westworld William William Golding Wollstonecraft Working girl Y Zeina. Djenane Kareh Tager abolire abuz acamdemie feminista radicala. adoptie afaceri feministe agresor alegeri alegeri SUA 2016 alfabetizare anarhie animal social antinatalism arieni asigurare socială asigurari medicale autoritate bacha posh bacterii baieti rai balene bande de cartier barbatul roman blog boala mentala bonobo burghezie burqa butch calitati umane speciale capitalism caractere etnice carte casnicie cautarea fericirii ceier cimpanzeu ciocnirea civilizatiilor cis clasa mijlocie clasism colonizare comportament sexual condus masina conspicuos consumption constiinta contraceptie conventie sociala copil copilul unic corectitudine politică crestinism criminalitate criza masculinitatii cromozom X cultura cretană cultura occidentala cultura prostiei curva daci dictaturi die Fremde dioicitate discreditarea feminismului dominatia masculina drama drepturi civile drepturile femeilor drepturile omului durere ecograf educatie educatie sexuala eliberarea sexuala epatarea esentialism etrusci f emininism familia familie familie matriarhala familie patriarhala familie traditionala fanarioti fascism femei emancipate femei in feminism femeie moderna femicid feminin femininsm feminism al diferentei feminism room-service feminism. munca domestica feministe feminsim feminst ficțiuni relae frigurile galbene frumusete fundamentalisti darwinisti gen gramatical hemafroditism hermafroditism heterosexualite hidra de apa dulce hijab holera homosexualitate human rights imbecili incorectitudine politica inginerie invidie istorie kabilii kate milett lamentare legalizarea drogurilor legalizarea traficului de arme legalizarea traficului de organe legea sanatatii lesbianism politic liberalism luptă de clasă mafia patriarhala mama ideala manifest feminist manifestatie spontana marea cultura marsul panaramelor marxism marș masculin masculiniate mijloace contraceptive minciuni minoritate minoritati misogini modernism monoteism musulmani naturalism necredincioasa nefericire negrid negritude nemurire neutrino neutru nuditate nunta de aur oi operatii estetice orgasm orgasmul vaginal pacat panarama pandemie parenting partid feminist radical pasiune romantica patriarahat patriarchy patriarhale patriarhat. Afganistan pensie pilula contraceptiva pizdificarea societatii porneia pornografie prejudecati patriarhale preoti primavara araba printese pro-life proletariat protozoare psihanaliza psiholog psihologie psihologie evoluționistă psihoterapie psihoterapie feminista pudoare putere refulare regina Victoria relatii fara obligatii relatii heterosexuale relatii reusite relatii romantice relativism cultural religiile abrahamice roboti roman romantici germani rusine sacrificii sclavi sclavia femeilor scorpie securitate sex sexualitate feminina sf siguranța femeilor sinucidere situatia femeilor slutwalk societate societate civila societati "male dominated" societati matrilineale sociobiology sociologie stereotipuri de gen studii studii de gen studii despre femei submisivitate substantia nigra suprarealism talibani tarfa tari arabe tarile romane testul Bechdel the caged virgin tiktok transfer genetic transsexualitte umbra urme pe culturi utopia utopii valorizarea femeii valul islamic viagra pentru femei vietii si relatii nonpatriarhale viitor violenta domestica violenta. violență patriarhală vis von Hayek von Mises vot universal youtube ziua fetei închisoarea Newgate

Video of the Day

Contacteaza-ma:

Nume

E-mail *

Mesaj *