Știam de Sofia Nădejde din copilărie, când încă nu știam să citesc. Când am învățat, am reușit să-i citesc numele. Fotografia ei apărea într-o carte de istorie, alături de alți fruntași socialiști, precum Dobrogeanu-Gherea. Sigur, numele lor sugestive erau foarte distractive pentru copii, mai ales Gherea...
Acum un an, chiar înainte ca pandemia de covid 19 să ajungă în Europa, am fost invitată la lansarea cărții ”Sofia Nădejde/ Despre creierul femeii și alți demoni. Antologie de texte publicistice” de către una dintre editoare. E ultima manifestare culturală la care am participat înainte de instituirea carantinei. Cartea a apărut în 2019 la Editura Paralela 45, dar dedicația de pe prima pagină e din 2020.
Poate gândindu-mă în special la Maria Cernat și Adina Mocanu, editoarele cărții, voi scrie această prezentare. Dar mai ales la Sofia Nădejde însăși. Și mai ales voi încerca să scriu ceva ce nu s-a spus, ceva ce nu apare în prezentarea lor, ceva inedit, cum încerc să fac și cu alte cărți sau filme. Mai ales că e vorba de o perspectivă feministă radicală...
Ce ar spune Sofia Nădejde despre felul cum e văzută opera ei acum? Ce ar spune despre ce s-a întămplat cu mișcarea feministă? Ce ar spune despre situația femeilor azi? Probabil în primul rând s-ar mira cât de puțin s-a schimbat.
Sofia Nădejde, de fapt Sofia Băncilă pe numele ei real, nu cel schimbat de instituția patriarhală a căsătoriei, e o mare nedreptățită a culturii române. Ce minune, doar e vorba de o femeie! Ea e o deschizătoare de drumuri, e drept cam neumblate apoi, fiind prima pe mai multe planuri. Cum scrie în prezentarea cărții ei ”Patimi” de la editura Publisol (ce inițiativă frumoasă a acestei edituri să publice cărți despre femei și mai ales scrise de femei cu ocazia sărbătorii de 8 Martie!), Sofia Nădejde e prima femeie din România căreia i-a fost permis să susțină Bacalaureatul la un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic și autoarea primului roman feminist din literatura română! Cel puțin mișcarea feministă ar fi trebuit să-i acorde mai multă atenție! De socialiști nu zic nimic, ei nu au o atitudine mult diferită față de femei comparativ cu conservatorii. Abia recent tinerele generații au început să-i recupereze opera. Ea a scris în primul rând articole de ziar, dar și nuvele, romane, piese de teatru. De asemenea ea a avut o intensă activitate de traducătoare din opere celebre în epocă.
Cum îi spune și numele, cartea de față e o colecție de articole scrise de Sofia Nădejde în anii `80-`90 ai secolului al XIX-lea. Ce te uimește e clariviziunea și erudiția acestei femei care s-a născut în anul 1856 într-un sat din Moldova, lângă Botoșani. Era cea mai mare dintre copiii unei familii de țărani liberi, cel mai mic fiu fiind pictorul Octav Băncilă.
După ce se mută la Iași în 1876, Nădejde începe activitatea politică de stânga. Orientarea socialistă transpare foarte bine și din articolele cu teme feministe. Articolele care fac obiectul acestei cărți au apărut în ziarele și revistele în care ea a publicat de atunci, începând cu ”Femeia română”, ”Contemporanul” și ”Evenimentul literar.” Ea a condus chiar ”Evenimentul literar” în 1984. A ținut numeroase conferințe la Clubul muncitorilor din București, iar în 1897 a prezidat al IV-lea Congres al Parrtidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Dacă ne gândim la colegii ei din generațiile mai noi, cum ar fi Dragnea...Numai că acei socialiști erau de o altă factură, nu se revendicau din bolșevici. Cum se poate observa din filmele vechi, acești socialiști se adresau cu apelativul ”camarad”.
Cum se vede foarte bine din aceste articole, Nădejede era foarte familiarizată cu scrierile lui John Stuart Mill, dar și Herbert Spencer, Karl Marx sau Friedrich Engels.
Ceea ce e șocant la Nădejde, având în vedere ideile feministe ale epocii, ea declară că nu vrea votul. I se pare inutil. În condiții de sărăcie, votul nu ar schimba nimic. Mill spune ceva similar, chiar în ”The Subjection of Women” (1861), numai că el e pentru dreptul de vot pentru toată lumea, ambele sexe. Dreptul de vot trebuie să fie pentru toți, cu excepția barbarilor și persoanelor needucate. Ce ar fi zis Mill acum despre manipularea indivizilor needucați și excluși din societate (barbari)? Ce ar fi zis despre Brexit? Dar Mill crede în capacitatea ființelor umane de a fi morale și de a se educa. În ”On Liberty” (1858), pornește de la ideea că oamenii nu se pot vinde ei înșiși ca sclavi, deci nu ar ajunge prin ei înșiși la o mare degradare, de aceea ei pot face ce vor cu corpul lor, dacă nu afectează prin asta libertatea altora. Cum să nu fi știut că în timpul său în Rusia erau opt forme legale de sclavie, cum spune Theodore Zeldin în ”An Intimate History of Humanity” (O istorie intimă a omenirii)? Se pare că oamenii pot mult mai mult când e vorba de propria degradare și de renunțare la funcțiile psihice tipic umane pentru supraviețuirea imediată. Până unde duce sărăcie, pe care Mill și Nădejde o recunoșteau ca dușman al libertății umane și al implicării politice.
Oricum, e de admirat clarviziunea, atât la Nădejde, cât și la Mill. Ultimul vorbește despre sclavia legală a femeilor din epoca lui, susținută inclusiv de legile moștenirii. Femeile aveau status de minori, tocmai din cauza naturii lor diferite, slăbiciunii lor fizice și morale. Dacă e cineva care se îndoiește de ura societății față de femei, statusul femeilor din secolul XIX, de fapt până recent, stă mărturie!
Nădejde subliniază rolul bisericii în acest sens. Ateismul crunt, pe care social-democrații din epoca noastră nu ar mai avea curajul să-l afișeze (de fapt nici politicienii liberali din State și din alte locuri!) răzbate de peste tot. Sofia Nădejde nu s-a căsătorit la biserică, deși, cum se vede, și-a schimbat numele. În articolele ei menționează, aducând în plin plan aspectele utilitariste ale emancipării femeilor (ca și Mill), inclusiv sau mai ales prin accesul la educație, ce tragedie înseamnă dacă un bărbat educat vrea o înmormântare seculară, căreia soția needucată nu-i înțelege importanța. Ne imaginăm așa ceva din partea unei lidere socialiste de acum, precum Gabriela Firea?
Disputele pe care le-a avut Nădejde cu Titu Maiorescu, o mare personalitate în epocă, scot în evidență exact valoarea intelectuală și morală a celor doi protagoniști. Maiorescu rămâne în posteritate ca un misogin ieftin, optuz și arogant, căreia nu-i pasă prea mult de logică, dar nici de știință (ironia soartei e Universitatea care îi poartă numele!). Maiorescu, precum și alți contemporani, își bazau ideologia lor de sclavie a femeilor prin natura lor inferioară. Sigur că orice descoperire din domeniul științei trebuia să fie exploatată în sprijinul viziunilor (a se citi intereselor lor). Și cum la modă era să cântărești creiere de ”sălbatici”, albi superiori, femei și bărbați, Maiorescu s-a agățat de greutatea mai mică a creierului femeii.
Iată ce putea spune acest ”titan” al culturii române, într-o conferință de la Ateneul Român din 1882
„Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltați pentru a putea conduce o națiune pe calea progresului și prosperității materiale... Din 1.000 de căpățâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat și numai 1.250 la femei“.
„Cu cât înaintăm însă în civilizațiune, cu atât rolul bărbatului devine mai greu, cu atât el trebuie să-și muncească mai mult creierul ca să poată cuceri un loc în economia socială și să fie în stare a-și asigura existența și viitorul familiei sale. El trebuie să miște cultura, el să conducă sau să susțină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie să lărgească câmpul ideilor, să înlesnească bunul trăi al omenirii prin descoperiri și perfecționări zilnice, aduse în sfera practică a vieții, pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mișcarea societăților culte. De aici, nici îndoială, diferența craniană“.
Numai că Nădejde, care dă dovada de foarte mult spirit critic, analitic, dar și de gândire științifică, se gândește că greutatea creierului ar trebui raportată la cea a corpului. Peste câteva luni un articol franțuzesc îi împlinește predicția, adică tratează lucrurile așa cum propune ea. Și ce să vezi? Femeile ies mai bine. Ele de fapt au creierul mai mare raportat la greutatea corpului.
Dar Nădejde mai face încă o predicție, care s-a împlinit, din nefericire. Chiar dacă se va dovedi că femeile au mai mult din orice, adică orice calitate intelectuală, tot nimic nu se va realiza, că atunci se va apela la menirea femeilor. Brr!! Chiar așa s-a întâmplat. Și se întâmplă în continuare. Mai întâi Freud, apoi acum sociobiologia, psihologia evoluționistă, neurosexismul...se fabrică mereu pseudoștiință care să îngroape femeile în bucătărie. Și noua viziune de parenting, totul pentru a reduce femeile la funcția reproductivă. Acum miza e și mai mare, fiind mai greu să le scoți de pe piața muncii.
Dar interesante sunt și unele idei din epocă legate de dezvoltarea creierului. Controversatul Herbert Spencer, cel care a venit de fapt cu sintagma ”survival of the fittest” propune o posibilă legătură dintre complexitatea mișcărilor la diferite specii și dezvoltarea creierului. Conform unor studii, perioada cu cea mai fertilă pentru ideile științifice au fost anii `70 ai secolului al XIX-lea. Epoca de aur a creativității în știință a fost atunci. Ce nivel aveau atunci articolele de ziar! Și ce nivel avea și din punct de vedere al înțelegerii științei Sofia Nădejde!
Nădejde abordează și teme cu conținut istoric, general, despre situația femeilor. Chiar folosește cuvântul ”patriarhat” în articolele ei, probabil fiind la curent cu operele lui Engels. Să nu uităm activitatea ei de traducătoare!. Se știa atunci că femeile fac tot peste tot, în toate culturile. Economiștii moderni au redescoperit asta cu date, susținute de matematică. Tot ea menționează că nomazii se poartă mai rău cu femeile decât negustorii. Asta legat de originea patriarhatului. Dar depinde care negustori...Dacă ne gândim că etruscii, cunoscuți ca primii feminiști din istorie erau negustori bogați...Niște date interesante despre lumea contemporană ei cele despre țara cu cele mai multe femei educate, probabil raportat la numărul de locuitori, care abordează meserii destinate bărbaților. Surprinzător dar aceea era...Rusia. Deși Rusia era țaristă. Încă un punct în minus pentru cei care vorbesc de meritele comunismului.
Abordează și tema calităților intelectuale ale femeilor, cu date de la...avocati, care par a recunoaște că femeile muncitoare sunt mai inteligente decât bărbații muncitori, sunt mai de încredere ca martori, în anchete. Nu poți acuza avocații și agenții de asigurări (acum) de sentimentalism. Deși Titu Maiorescu era de profesie avocat. Dar să nu-i uităm interesul!
Deși toată lupta ei legată de emanciparea femeilor era susținută de rațuni utilitare, cum ar fi aceea că femeile educate ar fi mai benefice pentru societate în primul rând din postura de mame, ea abordează timid și tema prostituției. Nu are curajul să apere prostituatele, ce e de fapt prostituția în patriarhat, dar povestește cum o prostituată a evadat și poliția a adus-o înapoi, acuzând organele de ordine.
Nădejde critică moravurile burgheze. Ea critică multiplele căsătorii, dar și balurile, considerate vulgare și impudice, adică promovează ceea ce acum ar echivala cu obiectificarea sexuală a femeilor. Cum să ia un bărbat o femeie de talie pur și simplu în public? Numai că balurile de atunci creșteau șansele femeile de a întâlni bărbați pe care să-i cunoască mai bine. În epocă, așa cum ne spune Zeldin (op. Citată), modul de viață al oamenilor, mai ales al tinerilor, permitea cunoașterea unui număr mare de colegi de generație înafara relațiilor romantice. Asta creștea șansa unei alegeri în cunoștință de cauză, cu implicații afective minore.
Ea înfierează căsătoriile din interes, vorbind laudativ despre căsătoriile din dragoste, deși admite că sunt foarte rare (poate una la o mie). Ea dă exemplul femeilor care deși muncesc și au proprii bani (nu spune câți față de bărbați), adică profesoarele și telegrafistele, tot vor bărbați cu bani. Ce n-a realizat ea e că bărbații vor să exploateze femeile, că toate căsătoriile sunt pentru exploatarea femeilor, că ele oricum munceau și muncesc mai mult în cadrul căsătoriei. Banii, dacă erau, adică dacă veneau din partea bărbatului, reprezentau un fel de recompensă pentru ele sau, în cele mai fericite cazuri, o garanție a lipsei exploatării prin muncă la domiciliu.
Ce nu a înțeles ea, și în general socialiștii nu înțeleg, e că prima formă de exploatare e cea a femeilor în familie. Bărbații vor să exploateze femeile, iar ele nu vor să muncească pentru ei, nici să plătească pentru sex cu ei. Deși vorbește de niște femei ”tradiționale” care sunt suspuse, că în Anglia bărbații au doar o femeie, că e greu să muncești atât singură. Adică transpare ideea că rolul femeii în patriarhat e să muncească la domiciliu, indiferent dacă e monogamie sau poligamie (poliginie în cazul ăsta).
Cum am spus, nu o interesează votul pentru femei. Votul nu ajută, săracul nu poate fi liber. Acum bărbații au drept de vot. Cu ce ajută bărbații bogați bărbații săraci? Legile burgheziei erau făcute pentru ea. Femeile burgheze trebuie să se mărite, să nu aibîă drepturi că altfel, cum spuneau politicienii timpului, de ce nu și-ar părăsi soții, dacă nu ar mai avea nevoie de ei, având drepturi prin ele însele? Ce le-ar păsa femeilor burgheze de femeile muncitoare, că ele erau exploatate în fabrici? Totuși, feminismul a fost în mare parte burghez, iar feministele burgheze au reușit să dea dreptul de vot. Iar victoria comunismului în Rusia a afectat pe termen lung mișcarea feministă.
Cum vede ea eliberarea femeilor? Prin comunism, sigur! Capitalul va transforma toți oamenii în proletari, iar în familie femeile vor munci alături de bărbați. Greșit! Comunismul a dus la înnăbușirea mișcării feministe, femeile au fost exploatate crunt, încă mai rău decât înainte. Adică nu au mai fost femei care să se sustragă exploatării domestice prin banii lor sau ai soțului. Ce nu vedea ea era că femeile și bărbații în comunism, când toți vor munci, nu va fi egalitate, cum nu va fi nici dacă femeile vor munci mult, vor avea servicii inteligent. Ele vor fi exploatate la locul de muncă, dar relațiile nu se vor schimba. Numai unele care își permit să nu fie exploatate, adică au mulți bani, eventual dacă au posibilitatea să îi facă ele, evită asta. Și nu în comunism.
Dragostea e rară, iar apoi a găsi un bărbat cu sentimente, capacitate de comunicare, e greu. Dacă accentul se mută de la bani, lucrurile nu sunt mai bune. Varianta muncitoare egală cu bărbatul la locul de muncă e fără partener, foarte bine ilustrată de femeile de acum, mai ales cele de culoare din State. Sofia Nădejde a fost poate o norocoasă, cu o relație reușită (cel mai probabil). Soțul ei a lăsat-o să se manifeste, să scrie articole scandaloase după gustul epocii. El chiar a suferit repecursiuni în ce privește cariera din cauza politicii făcute de ea, adică a articolelor ei. Aici mâna lui Titu Maiorescu s-a văzut bine...Nădejde reia o zicală populară românească echivalentă cu ”dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Într-adevăr! Dar nu ne putem baza pe asta.
Nădejde abordează în articolele ei și teme medicale, de sănătate publică. Femeile educate, inclusiv medical, trebuia să își îngrijească familiile, mai ales copiii. Ea vorbește de chinină, descoperită de triburile native americane, ca pe un mare noroc, având în vedere dezinteresul public pentru sănătate. Ea nu știa că și antibioticele erau pe cale de a se descoperi tot prin intermediul unor societăți dinafara lumii moderne (arabii). Adică erau cunoscute de oameni ”necivilizați”. Și norocul ăsta a fost cu multe alte medicamente folosite acum în medicină.
Ea deplânge lipsa de fonduri, de interes pentru studiul bolilor copilăriei. Vorbește laudativ de vaccinare (hultuială, care înseamnă umplere), de efectele ei asupra prevenției, despre cum arăta lumea înainte. Unele date sugerează că vaccinarea pe principii vechi, descoperite de Lady Montague în Imperiul Otoman, se practică cel puțin din secolul al XVI-lea în tările române probabl via același imperiu. Acolo vaccinarea era relativ comună. Femeile care ajungeau în harem erau mai întâi vaccinate.
Vorbește și de pellagră (lepră), ceea ce probabil reflectă optica epocii, când se considera boală infecțioasă. Goldberger s-a chinuit 20 ani să dovedească originea ei exactă (lipsa vitaminei PP). Nădejde face observația că interesul pentru porci era mai mare decât cel pentru copii, porcii aveau valoare economică. Pentru studiile legate de porci s-au strâns 50000 lei, dar ar fi greu să se strângă atât pentru oameni. Ea are o astfel de inițiativă pentru cercetări legate de angină (roșu în gât, infecții ale faringelui), despre care ea spune cât de devastatoare sunt la copii și cât de dureros e pentru o mamă să piardă un copil. Din păcate nici aici lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Armele și orice aduce bani sunt mai importante decât viața și sănătatea oamenilor, inclusiv a copiilor, mai ales dacă sunt din țări sărace.
Sofia Nădejde a pierdut din cauza bolilor patru copii și soțul. Dar ea a trăit 90 ani, din care a fost activă foarte mulți. Din tabloul pictat chiar de fratele ei părea o femeie vitală, cu un aer tineresc și după 50 ani. Dar moștenirea ei e mult mai durabilă decât viața ei omenească. Poate prea târziu începem s-o recuperăm și se bucură în continuare de prea puțină recunoaștere. Măcar feministele să schimbe ceva în acest sens, să realizeze un act de dreptate față de o deschizătoare de drumuri.
Bibliografie
Feminism romanesc: Sexul tare frumos, 20 martie 2008, Raluca Ion, Steluta Voica, articol preluat de la Cotidianul