Vine o zi când toate visele se împlinesc. Și mie zilele trecute mi s-a împlinit un vis de decenii, am citit Manifestul Partidului Comunist în original. Abia când l-am deschis am văzut că era originalul în engleză, nu germană, de fapt era originalul lui Engels, care a supervizat traducerea engleză a documentului. Dar oricum era foarte aproape de Marx.
Și chiar e ceva original și șocant, mai ales după ce ai citit cărți cu subiecte politice (filosofie politică) din epocă. Cum altfel ar putea fi un document în care în a doua frază apare o referire la... poliția germană. Printre alți speriați de fantoma comunismului, cum ar fi fost Papa și Țarul, care vânau în timp ce bântuia în Europa (ce bine era dacă măcar rămânea aici, prin castelele medievale și alte locuri cu semnificație mistică, și nu zbura și la alți oameni de pe alte continente, care chiar nu aveau nicio vină) era și susnumita instituție, de care Marx a fugit toată viața. Mai jos vom vedea și de ce.
De fapt Marx pare precursorul autorilor de scandal din secolul XX și XXI. Aici e si măreția lui Marx, că a produs așa ceva în secolul al XIX-lea. Adică un fel de manea politică, care se axează în special pe taxonomia dușmanilor comunismului și ai clasei muncitoare. Adică socialiști de toate soiurile, ce altceva? Dar sigur, toți acești oameni care scriau de situația grea a proletariatului, care erau umaniști (da, spune așa ceva), se preocupau de drepturile animalelor și se ocupau cu caritatea și câte alte subiecte din această categorie decadentă. Sigur, ei doar scriau și scheunau aceste plângeri, pentru că în realitate aveau o agendă ascunsă, dușmănoasă față de clasa muncitoare. Adică amenințau energiile creatore ale proletariatului, distrugându-i mânia printr-o viață mai bună și abătându-l de la rolul său istoric, acela de a distruge societatea actuală. Să fi fost și propriul socru, de la care a prins ideile socialiste, în categoria asta?
Documentul începe cu o scurtă expunere a situației de fapt, cu lupta de clasă și antagonismul dintre proletariat și burghezie, cu prezentarea acestor personaje istorice, mai ales a proletariatului, cu extraordinarul său rol istoric, dar și a burgheziei, deja retrograde, deja menită să dispară din istorie. Sigur, accentul e pus pe rolul distinct al proletariatului în istorie și mai ales a luptei de clasă, prezentă din cele mai vechi timpuri, de când au apărut clasele sociale. Dar proletariatul chiar e providențial, el chiar va fi autorul sfârșitului istoriei, cum ar fi spus peste mai bine de un secol Francis Fukyama.
În această scurtă prezentare ar mai fi niște idei, unele valabile. Asta e problema cu ceea ce spuneau comuniștii, greșeau și mințeau atât de mult, că nici când spuneau adevărul nu-i mai credeai. Aici autorii spun spun totuși că burghezia și capitalismul sunt dependente de dezvoltare tehnologică, și că oricum orânduirea burgheză e supusă schimbărilor de tot felul, inclusiv sociale. Adică oricum era vorba de o revoluție continuă, care i-a plăcut lui Marx, dar mai ales mai târziu lui Mao. Că după specificul național, revoluția asta s-a soldat cu zecile de milioane de victime e doar un amănunt. Dar se pare că lui Marx revoluția și schimbarea asta burgheză nu-i ajungea. Că nu era cum voia el, adică prin violență, răsturnarea situației de fapt cu anihilarea proprietății private. Da, chiar așa spune! Negru pe alb sau ce contrast vreți să folosiți. Acum era și aiurea ca poliția germană (prusacă mai ales), oricât de incompetentă și de obtuză ar fi fost, să nu se fi sesizat.
În privința limnajului, dacă ai avut ghinionul să vezi cu ochii tăi fantoma comunismului bântuind guvernul și statul și toate instituțiile publice, că private nu mai erau, ai un mare deja vu al limbajului de lemn în care acest document a fost scris. Abundă cuvântul ”reacționar”, la care se încadrau sigur și micii proprietari de pâmânt, micii burghezi de oraș, comercianți și meșteșugari sau manufacturieri. Ei se simțeau rău în lumea aia, unde erau expuși pauperizării, și regreatau timpurile mai vechi, când viața lor era stabilă, adică feudalismul. Logic, revoluția industrială a adus condiții mai grele, pierderea independenței și pauperizarea, soldate chiar cu scăderea speranței de viață și a mediei înălțimii (asta nu spun clasicii comunismului). Probabil Marx ar fi salutat uciderea fermierilor de la noi, la care ar fi participat tatăl actualului ministru al sănătății, Rafila, chiar dacă nu direct, chiar dacă doar în calitate de medic al securităii statului. Da, oamenii ăia erau bolnavi, infectați cu virul reacțiunii. Niște gloanțe bine țintite i-au tratat (sau i-au băgat definitiv în carantină, cum vreți s-o luați).
Apare și celebra noțiune de Lumpenproletariat, iar în descrierea acestei categorii sociale transpare ceea ce se numește ”mobilitate socială”, adică oameni care migrează dintre-o clasă în alta, din burghezie în proletariatr și invers. A văzut cineva asemenea migrație între nobili și șerbi? Burghezia era așa de decadentă și instabilă că se schimba pe ea însăși.
Simt o mare nostalgie la adresa timpurilor când a fost scris Manifestul. Da, acum așa ceva nu ar mai fi putut fi scris. Mai ales în țările unde el a apărut aproape simultan. A apărut la Londra în 1848, în germană, engleză, daneză. Acum ar fi catalogat drept ” hate speach” și poate ar fi supus la ceea ce se cheamă ” cancel culture”.
Pe scurt Manifestul e un document original. S-a spus despre Lenin că era influențat de mentalitatea revoluționarilor ruși, nu tocmai kosher, cum ar fi spus Marx dacă micul lui stătuleț german nu ar fi fost anexat de Prusia, iar tatăl lui nu ar fi fost obligat să se convertească la creștinism ca să practice în continuare avocatura: Dar Marx însuși purtau germenii unei brutalități politice. Sigur, și Engels. E ca și când infractorii și-ar fi găsit o mișcare politică, ideile revoluționare din secolul al XIX-lea nu i-au ocolit nici pe ei. Cel mai bine a zis Pearl Buck în ”Mama” prin gura personajelor ei, fermieri chinezi săraci; ”Ce e un comunist? Un hoț,” Că imbecilul de McCarthy a văzut-o amenințătoare și a urmărit-o, că i se părea de stânga (ceea ce era), nu e de mirare. Nu poți pretinde subtilitate la un om ca el, cum se pare nici nu se putea pretinde eficiență de la poliția germană.
Ce diferență între ceea ce scria John Stuart Mill în 1869, deci după 20 de ani în ”The Subjection of Women”! Mă îndoiesc că în 1848 situația femeilor în Anglia, unde Marx și Engels au lansat Manifestul, era diferită. Dar tot ce spun clasicii comunismului despre femei sunt doar niște golăneli. Adică citează critici care le reproșează că în noua societate pe care o doresc ei va fi ”comunitatea femeilor”, de fapt, nu se referă la comunități ale femeilor care vor reapărea, ci la folosirea femeilor în comun!. Sigur, pe autori nu-i deranjează această critică, nici această idee, mai mult, ei ripostează că oricum femeile sunt acum folosite în comun. Nu e vorba doar de prostituatele publice, de muncitoare, dar și de schimbul de neveste între burghezi!
Acum numai unul ca Marx putea să pună toate aceste comportamente, pe unele nu le numesc sexuale, pe același plan. Adica diferența dintre abuz și sex nu exista. Adică exact ce le reproșa burghezilor, că doar folosesc oamenii, inclusiv femeile, făcea el. O relație romantică și prostituția sau abuzul femeilor vulnerabile mateiral și social tot una era. Păi da, când el a avut un copil neligitim cu o servitoare, a cărui existență a recunoscut-o doar pe patul de moarte, ce e de mirare? Iar Engels a trăit cu o muncitoare, iar când ea a murit, a înlocuit-o cu sora ei!
Un alt reproș cărora le răspund e că familia se va distruge. Dar oricum, ripostează autorii, relațiile de familie în cadrul proletariatului sunt alterate. Asta mă facă să mă gândesc la ce spunea Alexis de Tocqueville în ”Democrația în America” despre negrii din nord, unde sclavia era desființată. Ei nu aveau familie. Asta arată că disoluția relațiilor de familie are legătură cu sărăcia și marginalizarea, adică mediul, nu cu rasa. Sărăcia și marginalizarea dezumanizează. Dar cum poate o clasă de oameni dezumnizată, incultă și disperată să schimbe lumea? Și ce fel de lume ar fi aceea? De fapt s-a văzut.
Nu știu cum femeile pot fi comuniste, cum femeile pot să crediteze comunismul cu vreo idee favorabilă lor. Marx și Engels nu au putut spune nimic de femei în Manifestul Partidului Comunist altceva decăt ca mijloace (de producție?), nu ca scop. Au eșuat lamentabil în a-și demonstra orice rațiune, moralitate, subtilitate, trecând cu vederea situația femeilor, așa de frumos descrisă de John Stuart Mill. Marx și Engels au eșuat în a vorbi, cel puțin în ”Manifestul” despre cea mai mare nedreptate din istorie. Că doar nu începuse sclavia femeilor cu perioada burgheză, iar ultima grijă a proletariatului a fost eliberarea femeilor, tratate mai rău în păturile inferioare ale societății.
Dar ”Manifestul Partidului Comunist” este interesant ca rețetă a succesului. Milioane de oameni au vorbit despre el, au luptat și au murit în numele lui. Câți au făcut asta în numele scrierilor lui John Stuart Mill și al soției lui, Harriet Taylor, căreia îi aparțineau multe dintre ideile din cărțile lui?