Pentru femei in patriarhat situatia e mai grea decat pare, e mai grea decat in cele mai urate cosmaruri. In fata lor se ridica mai multe piedici decat poate cineva sa numere. De unele nu suntem inca nici macar constiente, pe unele nici nu le banuim. Tot ce e in jur, de la legi, la facilitati, la oportunitati, sunt pentru barbati, nu pentru femei. Ele sunt in situatia de a inventa roata, de a inventa unelte pentru ele, desi se pare ca multe inventii si descoperiri ancestrale, le apartin femeilor sau stramoaselor lor. Femelele sunt mai creative la cimpanzeu, chiar si calitatea de vanator o revendica ele. Dar chiar daca femeile au facut inventii, descoperiri, produc mai mult decat barbatii peste tot, ele sunt in pozitia de sclavi, ele doar produc, nu beneficiaza. Chiar daca au facut revolutii, au murit pentru ele, au pierdut.
Nu putem invoca superstitia neoliberala in care fiecare alege, ai sanse sa faci ce vrei, sa aduci ce progres vrei. In realitate nu e asa. Sistemul e facut sa mentina status quo-ul, are o inertie incredibila. Provocatorii au de invins greutati insurmontabile de cele mai multe ori. Patriarhatul se afla la baza status quo-ului. In primul rand mentine patriarhatul, apoi restul, ce se grefeaza pe el, alte privilegii. In conditiile astea, femeile nu conteaza. Nu conteaza ce fac. Ele nu au acces la recompense, nu au acces la puterea reala, care nu e meritocratica, asa cum spun superstitiile neoliberale. Puterea si recompensele se impart cum vrea sistemul, cum vor potentatii, nu dupa merite.
CU alte cuvinte, nu putem pretinde tuturor femeilor sa se revolte, sa distruga sistemul. Desi teoretic, de cand au drept de vot, acest lucru ar fi fost posibil. Dar ce patesc femeile care se revolta, chiar si atunci cand nu ajung in puscarie si sunt hranite fortat, cand nu sunt ucise si torturate in sisteme asa-numite dictatoriale? Femeile care se revolta au de platit un pret inimaginabil. Nu mai e viata pentru ele, isi distrug sanatatea si chiar ajung la sinucidere. Presiunea asupra lor e enorma. Sustinerea, inafara de cea venita de la feministe pe care nu le cunosc de multe ori, in epoca internetului, e aproape inexistenta. Nu e vorba de sustinerea materiala, ci de cea morala. Nu sunt intelese, mai mult, revolta si demnitatea la femei e sanctionata. Oamenii, cei mai multi, nu inteleg ce e patriarhatul. Nu inteleg ca e mai rau decat nazismul, ca un semn al blestemului apare pe pielea unei fetite de cand se naste. Litera stacojie care ii limiteaza viata si o condamna. Nu inteleg lupta unei femei pentru a fi libera, pentru a avea demnitate.
Si totusi, femeile care s-au revoltat, sufragetele, dar nu numai, au imbunatatit viata tuturor femeilor. Dar recunostinta pentru ele e minima. Ucigasii in lupta, conducatorii de bande de ugicasi, adica liderii politici si militari, au statui peste tot, dar liderele miscarii de eliberare nu au nicaieri. SI nu aud feministele vorbind despre asta.
Deci pentru cele mai multe femei e imposibil sa se revolte, pentru ca in conditiile actuale nu ar avea decat de pierdut, si foarte mult. Si totusi, daca ar fi solidaritate intre femei, lucrurile s-ar schimba. De ce nu e? Dworkin, in "Femei de dreapta" a analizat aceasta situatie, Din pacate nu am citit cartea. Dar din ce am observat, am oarece raspunsuri la aceasta intrebare.
M-am intrebat mereu cum pot femeile sa suporte relatii in care nu sunt egale cu partenerii, in care ele trebuie sau se asteapta de la ele sa-si schimbe numele, adica sa nu aiba identitate, sa aiba grija de altii, dar ele sa nu se realizeze cu adevarat. Cum sa faci amor si sa ai sentimente reale pentru o asemenea persoana care iti neaga umanitatea? Mi-e si mi-a fost foarte greu de inteles. De ce ai vrea o asemnea relatie? Un asemenea cosmar?
Nu pretind ca empatizez cu aceste femei, ca inteleg ce simt ele la modul afectiv, dar din ce am observat, pentru aceste femei, relatiile nu sunt ce sunt pentru feministe, pentru femeile care au demnitate. Pentru ele relatiile nu sunt romantice, libere, sexuale, Pentru ele sunt serviciu, loc de munca. A fi sotie nu inseamna a te indragosti, ci a te angaja. Cum zice Miroiu, dar si altele, ca femeile au dubla zi de lucru, adica si acasa, si la serviciu. NU, femeile, cele mai multe, au o slujba principala, aceea de sotie, de femeie maritata in patriarhat. Asta e cea mai importanta. Stresul lor cel mare, impus de societate, nu e ca sunt ratate profesional, ca au o rabla de masina si o mizerie de casa, ci ca nu sunt maritate si au copii. Daca au succes profesional extraordinar, au vila si masina scumpa, dar cresc pisici, sunt ratate. Pot sa fie ratate, dar daca sunt maritate cu copii, e preferabil social.
In aceste conditii nu putem vorbi de emanciparea femeilor. A celor mai multe, a tuturor. Ceea ce au la serviciu e a doua slujba. E ceva cu care isi umplu timpul, cu care fac bani, cu care obtin ceva satisfactii personale. Dar nu se implinesc acolo. Asta e important. Implinirea lor a la serviciul de acasa. Era interesant un studiu care arata ca femeile muncesc mai mult in State in ultimele decenii in primul rand ca taxele pentru colegiu au crescut foarte mult. Recent, o femeie mi-a spus ca vrea sa mai faca un copil, ca deja nu mai are ce astepta. Are un copil, a terminat doctoratul, ii trebuie o provocare, un scop nou. Pai serviciul, tema de cercetare pe care o ai acolo, problema care te preocupa? Nu despre asta e vorba? Nu. Serviciul are o functie sociala, de realizare sociala, care vine totusi pe locul doi, dupa familie. Dar e ceva social, nu natural. Nu vrei tu sa descoperi ceva, ci sa obtii acceptare sociala. Atunci putem vorbi de autenticitatea dorintelor, de autenticitatea agentiei umane in cazul acestor femei?
In ce priveste familia, relatia lor, de multe ori inacceptabila, pentru ele devine acceptabila pentru ca nu e ce e pentru feministe. Aici e marea problema, feministele nu inteleg patriarhatul, e dureros de espus.Relatia e un serviciu, nu cautarea fericirii. E un serviciu unde accepti lucruri pentru a nu fi data afara. Din societate. A avea un barbat inseamna a avea status de rezisdenta, drept de vot, a avea status social. Atuci cum sa vrei sentimente reale? Vrei sa nu te abuzeze rau, gelozia e ca iti ameninta statusul, nu sentimentele. Tot recent am auzit o femeie intrebandu-se ce barbat ia numele sotiei? IN conditiile in care tocmai isi schimbase numele dupa ce se maritase. Adica ce fel de relatie voia? O relatie in care sa fie femeie maritata, in primul rand. Cu anumite avantaje materiale si sociale. E asta prostitutie? Ce altceva ar putea fi? NU e de mirare atitudinea societatii fata de prostitutie, chiar atitudinea femeilor, toleranta fata de abuzurile in familie.
Feministele sunt cele care nu inteleg, nu alte femei. Feministele nu inteleg regulile jocului, nu inteleg ce simt alte femei, cum au fost educate, cum educatia aceea patriarhala s-a prins. Rezistenta femeilor pariarhale fata de feminism e normala, intr-un fel. Ele cunosc sistemul, stiu ce pot obtine si ce nu. Nu vor o alta lume, nu vor necunoscutul, nu vor sa pluteasca in ignoranta si nesiguranta. NU vor sa lupte altfel, nu vor sa isi ia viata de la inceput. O femeie pe un grup feminist, la vederea unor critici ale patriarhatului, a declarat ca e oribil ce-i spunem, ca toate investitiile ei, ca toata viata ei a fost gresita.
A iesi din patriarhat e mai greu decat a iesi dintr-o relatie abuziva, e ca si cand ai iesi din toate relatiile umane care sunt abuzive pentru tine. Si de aceea multe femei intampina rezistenta. E vorba de reducerea consumului energetic, a protectiei fata de stress. E mai usor sa te minti, sa minti ca nu e atat de rau, sa spui ca e vina ta, ca alte femei sunt de vina, ca ele sunt rele. Dar nu ca te-ai nascut in puscarie, ca nu ai avut nicio sansa, ca oamenii te urasc, ca te cresc sa te exploateze ca pe o sclava, ca tu ca om nu contezi, ci puterea ta de munca, uterul tau, vaginul tau. Ca asta e patriarhatul. Adevarul are 1000 de motive de sinucidere pentru o femeie. Si majoritatea nu vor sa-l afle, nu vor sa iasa din Matrix. E de inteles, e uman. NU e vorba de privilegii ale heterosexualitatii, de privilegii ale mamelor, ale frumusetii, supletii etc. Poti numi privilegii mancarea buna a animalelor din custi? E vorba de supravietuire. De sclav, de animal in cusca. Ca femeie, ai de ales intre a fi un animal in cusca, in conditii ideale nebatut si bine ingrijit, dar sigur, cu monopol pe reproducere, ca orice animal, sau a incerca sa fugi, unde te asteapta ogari care sa te haituie, arme, sansa de a fi ucisa, prinsa din nou si tratata oribil, sau in cel mai bun caz libertatea intr-o padure pe care nu ai vazut-o niciodata si in care nu stii cum e. Pana ce femeile nu isi vor face o lume a lor, ca asta va fi situatia.