Ieri am fost la cinema ca sa vad "Fata disparuta". Eram incitata de articolele feministe care criticau acest film, dar si de discutiile de la radio. Citisem recent un articol feminist despre "Gone girl" (numele original) si am vrut sa vad filmul cu proprii ochi, sa inteleg mesajul cu propriul creier. Si am fost surprinsa. Filmul e mai interesant decat cronicile pe care le-am citit, mesajul lui e mai complex decat toate miturile antifeministilor luptatori pentru drepturile barbatilor, cum s-a spus. Pe scurt, citisem despre acest film ca despre unul care vorbeste despre posibilitatea tuturor miturilor propagate de acesti indivizi pe site-urile lor patetice si cu IQ de gradinita, cum ar fi acuzele false de viol si de violenta contra femeilor, inscenari de acest gen etc. Dar filmul a fost criticat si de feministe, din simplul fapt ca din el sunt excluse privilegiile. O femeie de clasa mijlocie, educata, alba, frumoasa si supla, dar mai ales inteligenta, as adauga eu, isi insceneaza propria crima pentru a se razbuna pe sotul care o neglija si insela. Nu ar fi putut face asta daca nu ar fi avut suficient timp, bani, educatie. De acord. Mai mult, ea avea la activ acuzatii false de viol si control crunt al barbatilor.
Din fericire, filmul e mai inteligent decat atat. In primul rand mi se pare feminist. Contine un discurs feminist absolut superb, in care protagonista, jucata de Rosamund Pike, bine aleasa, vorbeste despre ceea ce trebuie sa faca femeile pentru a fi dorite si acceptate intr-o relatie pe care o vor. Amy, personajul, a ghicit ce dorea barbatul care o interesa, si i-a servit imaginea pe care acesta ar fi apreciat-o. A devenit un personaj pe care nu a incetat sa-l joace. L-a diagnosticat ca doritor de fete cool si a luptat sa fie una in fiecare moment al relatiei lor. Ea i-a oferit lui o fata cool, daruindu-i mult mai mult decat a primit. El a primit o fata cool, una care mananca pizza rece si nu se ingrasa, care face sex oral, care zambeste si e funny. Dar nu numai atat. Nivelul lui intelectual a crescut. A devenit mai inteligent decat era la inceput. In timp ce il parasea ea se gandea la tot ce i-a luat el, banii (i-a facut cadou un bar cu banii ei personali), timpul, afectiunea, dandu-i in schimb dezamagiri si o relatie extraconjugala. Amy e superioara sotului ei, e mai culta, mai inteligenta, o scriitoare mai buna, provine dintr-o familie mai educata si mai bine clasata social. Tragedia ei cu atat mai mare. Mi se pare ca acest film trateaza devalorizarea femeilor, jefuirea lor in relatii. Ele trebuie sa fie mai mult, sa ofere mai mult, pentru a primi ceva decent, cand primesc. De cele mai multe ori, nu. Sotul ei se intalnea la barul cumparat de ea cu tanara lui amanta, pe care o gasise la cursul lui de scriere creativa. E o nedreptate imensa, o sfidare imensa. Numai ca Amy nu reactioneaza cand descopera infidelitatea, ci planuieste razbunarea. E razbunarea contra sotului ei, care i-a inselat sentimentele, e razbunarea contra barbatilor, contra lumii misogine in care traim. Chiar daca el nu o agresase fizic, nu o violase, o devalorizase si mintise.
E interesanta eliberarea ei de aceasta imagine. Isi vopseste parul intr-o culoare terna, incepe sa manance, devine o femeie stearsa cu alura de tocilara, un pic plinuta, cu burtica, imbracata cenusiu. Dar libera, fiind ea insasi. Acest nou rol te face sa-ti pui intrebarea: merita o relatie, chiar si una in care exista pasiune, sau macar a existat, daca iti cere atat de mult? Daca iti cere sa nu mai fii tu. In acest caz, recunoase Amy, el nu o iubise, iubise imaginea ei, rolul ei, fata cool. Nu pe Amy. Raspunsul ar fi ca o astfel de relatie merita numai in cazul in care vrei sa fii cool pentru tine, ca asa iti place, nu pentru altcineva. Daca partenerul te place pentru ca vrei sa evoluezi, pentru ca esti pur si simplu cool, ca asa simti si vrei, atunci merita. Nu altfel. Daca esti la fel de frumoasa nemachiata, nearanjata, mancand pizza, daca vrei sa progresezi in modul in care vrea el pentru ca asa vrei tu, pentru tine. "Fata disparuta" te face sa reflectezi la propria viata, la propriile relatii.
Alte teme pe care le trateaza e lipsa solidaritatii feminine, inconsecventa revoltei femeilor abuzate. Tanara proprietara a motelului unde Amy se refugiaza dupa ce isi paraseste sotul, o femeie abuzata, isi arata dispretul fata de "privilegiata" Amy, de a carei disparitie afla la televizor. I se pare o sclifosita care isi merita soarta. E greseala pe care feminismul actual o face, mizand atat de mult pe privilegii. Pentru ca toate femeile sa fie mai bine, trebuie sa fie femei extrem de puternice, de bogate, de influente. Ele ar pava calea pentru alte femei, ele ar schimba perceptia oamenilor fata de conditia feminina. Egalitatea in saracie si abuz nu va schimba nimic. Solidaritate, da, dar pentru ce? Pentru mai bine, nu pentru saracie si mizerie. Feminismul nu trebuie sa devina comunism sau ceva similar. Patriarhatul rezista de mii de ani pentru ca nu face asta. Unii barbati sunt extrem de puternici, de succes, influenti, bogati. Pe langa ei profita cumva toti. Conditia de barbat e una privilegiata. La fel trebuie sa fie si cu femeile. Femeia respectiva, o tradeaza cu prima ocazie, jefuind-o cu un partener de ocazie, uitand de ce i s-a intamplat ei insesi.
Si inca o tema interesanta este aceea a banilor, a recesiunii. Relatia dintre Amy si sotul ei se strica de la lipsa banilor, de la recesiunea care le aduce somajul ambilor parteneri. Cat de importanti sunt banii in relatii subliniaza si politista care ancheteaza cazul disparitiei, marturisind ca banii erau subiect de cearta si in relatia ei cu fostul sot. Banii sunt esentiali intr-o relatie. Cand grijile materiale planeaza, agresivitatea creste si apar disensiuni. Asta cand exista suficiente resurse ca relatia sa fie sustenabila...
Finalul filmului nu e unul plin de clisee. Din contra. Vazand declaratia sincera, clara, din suflet, a sotului la o emisiune de mare audienta, prin care acesta o chema acasa, Amy decide sa se intoarca la el facand o victima colaterala, un fost partener foarte bogat la care se adapostise dupa ce fusese jefuita, si care voia s-o transforme in ceea ce obisnuia ea sa fie, acea femeie stralucitoare. Stereotipurile sexiste, mai ales sociobiologice, primesc o lovitura. Amy paraseste partenerul exorbitant de bogat, care o putea feri de griji materiale, ii putea oferi discutii elevate, pentru sotul somer, cu o viziune destul de discutabila despre cultura. Cand se intoarce, inscenandu-si rapirea, ii marturiseste sotului ca a ucis pentru el si ca s-a intors la el pentru ca el, desi a spus ceea ce ea voia sa auda in acea emisiune, o cunoaste foarte bine. Amy alege pasiunea pe care crede ca o poate resuscita. Si reuseste. El se intoarce la ea, dincolo de toate pretextele, pentru ca vrea. Intimitatea psihologica, chiar oferita de o persoana diabolica, in stare de orice, extrem de periculoasa, e irezistibila. Cum e si pasiunea. Amy e un monstru, dar nu o fiinta cu care sa te plictisesti. El isi reaminteste cine e ea, si accepta sa lupte pentru a fi ce vrea ea. Pentru a progresa.
Ce vrea Amy din aceasta relatie? De ce face toate aceste eforturi si sacrificii, de ce iarta in final atat de mult? Pentru putere, amandoi fac asta. In cazul ei e puterea fata de o fiinta umana, care e absorbita de personalitatea ei.
Recent am vazut filmul "Picasso, artist si demon". Refuzasem sa-l vad pana acum, pentru ca mi se parea deprimant sa vad femei distruse psihic de relatii abuzive. De ce acceptau acele femei sa fie in asemenea relatie? La un moment dat, una dintre fostele lui amante, jucate de Julianne Moore, recunoaste de ce: nu mai e nimic dupa Picasso. Dincolo de o prezenta stralucitoare, o personalitate puternica, interesanta, viata e plictisitoare. Mai ales daca faci diferenta, mai ales daca iti doresti stralucire in viata ta. Ce e preferabil sa fii, muza sau artist? Cine castiga mai mult? Muza sau artistul? Rezultatul a fost diferit fata de ce credeam eu, am simtit altfel dupa ce am vazut acest film. Uneori te identifici cu Picasso. Uneori Picasso e femeie, desi societatea nu o ajuta prea mult. Dar oamenii au momente cand uita de societate, sunt mai mult decat societate, decat propria cultura. Amy e un fel de Picasso. Cine i-ar rezista, mai ales daca a ucis pentru el? Nu un barbat care vrea o femeie cool, nu unul care o cunoaste la modul intim. Desi uneori e greu, desi barbatii mai ales, se simt adesea coplesiti de greutatea de a dori si de a lupta sa se ridice la anumite standarde. Nu numai barbatii, dar pentru ei societatea a creat solutii surogat. Si totusi...
Concluzia este romanul lui Gillian Flynn (o femeie) e unul inteligent, care spune multe lucruri interesante si reale. Analiza fina feminina, daca ar fi sa vorbim in stereotipuri de gen. Dar nu o facem:)
http://www.imdb.com/title/tt2267998/
Din fericire, filmul e mai inteligent decat atat. In primul rand mi se pare feminist. Contine un discurs feminist absolut superb, in care protagonista, jucata de Rosamund Pike, bine aleasa, vorbeste despre ceea ce trebuie sa faca femeile pentru a fi dorite si acceptate intr-o relatie pe care o vor. Amy, personajul, a ghicit ce dorea barbatul care o interesa, si i-a servit imaginea pe care acesta ar fi apreciat-o. A devenit un personaj pe care nu a incetat sa-l joace. L-a diagnosticat ca doritor de fete cool si a luptat sa fie una in fiecare moment al relatiei lor. Ea i-a oferit lui o fata cool, daruindu-i mult mai mult decat a primit. El a primit o fata cool, una care mananca pizza rece si nu se ingrasa, care face sex oral, care zambeste si e funny. Dar nu numai atat. Nivelul lui intelectual a crescut. A devenit mai inteligent decat era la inceput. In timp ce il parasea ea se gandea la tot ce i-a luat el, banii (i-a facut cadou un bar cu banii ei personali), timpul, afectiunea, dandu-i in schimb dezamagiri si o relatie extraconjugala. Amy e superioara sotului ei, e mai culta, mai inteligenta, o scriitoare mai buna, provine dintr-o familie mai educata si mai bine clasata social. Tragedia ei cu atat mai mare. Mi se pare ca acest film trateaza devalorizarea femeilor, jefuirea lor in relatii. Ele trebuie sa fie mai mult, sa ofere mai mult, pentru a primi ceva decent, cand primesc. De cele mai multe ori, nu. Sotul ei se intalnea la barul cumparat de ea cu tanara lui amanta, pe care o gasise la cursul lui de scriere creativa. E o nedreptate imensa, o sfidare imensa. Numai ca Amy nu reactioneaza cand descopera infidelitatea, ci planuieste razbunarea. E razbunarea contra sotului ei, care i-a inselat sentimentele, e razbunarea contra barbatilor, contra lumii misogine in care traim. Chiar daca el nu o agresase fizic, nu o violase, o devalorizase si mintise.
E interesanta eliberarea ei de aceasta imagine. Isi vopseste parul intr-o culoare terna, incepe sa manance, devine o femeie stearsa cu alura de tocilara, un pic plinuta, cu burtica, imbracata cenusiu. Dar libera, fiind ea insasi. Acest nou rol te face sa-ti pui intrebarea: merita o relatie, chiar si una in care exista pasiune, sau macar a existat, daca iti cere atat de mult? Daca iti cere sa nu mai fii tu. In acest caz, recunoase Amy, el nu o iubise, iubise imaginea ei, rolul ei, fata cool. Nu pe Amy. Raspunsul ar fi ca o astfel de relatie merita numai in cazul in care vrei sa fii cool pentru tine, ca asa iti place, nu pentru altcineva. Daca partenerul te place pentru ca vrei sa evoluezi, pentru ca esti pur si simplu cool, ca asa simti si vrei, atunci merita. Nu altfel. Daca esti la fel de frumoasa nemachiata, nearanjata, mancand pizza, daca vrei sa progresezi in modul in care vrea el pentru ca asa vrei tu, pentru tine. "Fata disparuta" te face sa reflectezi la propria viata, la propriile relatii.
Alte teme pe care le trateaza e lipsa solidaritatii feminine, inconsecventa revoltei femeilor abuzate. Tanara proprietara a motelului unde Amy se refugiaza dupa ce isi paraseste sotul, o femeie abuzata, isi arata dispretul fata de "privilegiata" Amy, de a carei disparitie afla la televizor. I se pare o sclifosita care isi merita soarta. E greseala pe care feminismul actual o face, mizand atat de mult pe privilegii. Pentru ca toate femeile sa fie mai bine, trebuie sa fie femei extrem de puternice, de bogate, de influente. Ele ar pava calea pentru alte femei, ele ar schimba perceptia oamenilor fata de conditia feminina. Egalitatea in saracie si abuz nu va schimba nimic. Solidaritate, da, dar pentru ce? Pentru mai bine, nu pentru saracie si mizerie. Feminismul nu trebuie sa devina comunism sau ceva similar. Patriarhatul rezista de mii de ani pentru ca nu face asta. Unii barbati sunt extrem de puternici, de succes, influenti, bogati. Pe langa ei profita cumva toti. Conditia de barbat e una privilegiata. La fel trebuie sa fie si cu femeile. Femeia respectiva, o tradeaza cu prima ocazie, jefuind-o cu un partener de ocazie, uitand de ce i s-a intamplat ei insesi.
Si inca o tema interesanta este aceea a banilor, a recesiunii. Relatia dintre Amy si sotul ei se strica de la lipsa banilor, de la recesiunea care le aduce somajul ambilor parteneri. Cat de importanti sunt banii in relatii subliniaza si politista care ancheteaza cazul disparitiei, marturisind ca banii erau subiect de cearta si in relatia ei cu fostul sot. Banii sunt esentiali intr-o relatie. Cand grijile materiale planeaza, agresivitatea creste si apar disensiuni. Asta cand exista suficiente resurse ca relatia sa fie sustenabila...
Finalul filmului nu e unul plin de clisee. Din contra. Vazand declaratia sincera, clara, din suflet, a sotului la o emisiune de mare audienta, prin care acesta o chema acasa, Amy decide sa se intoarca la el facand o victima colaterala, un fost partener foarte bogat la care se adapostise dupa ce fusese jefuita, si care voia s-o transforme in ceea ce obisnuia ea sa fie, acea femeie stralucitoare. Stereotipurile sexiste, mai ales sociobiologice, primesc o lovitura. Amy paraseste partenerul exorbitant de bogat, care o putea feri de griji materiale, ii putea oferi discutii elevate, pentru sotul somer, cu o viziune destul de discutabila despre cultura. Cand se intoarce, inscenandu-si rapirea, ii marturiseste sotului ca a ucis pentru el si ca s-a intors la el pentru ca el, desi a spus ceea ce ea voia sa auda in acea emisiune, o cunoaste foarte bine. Amy alege pasiunea pe care crede ca o poate resuscita. Si reuseste. El se intoarce la ea, dincolo de toate pretextele, pentru ca vrea. Intimitatea psihologica, chiar oferita de o persoana diabolica, in stare de orice, extrem de periculoasa, e irezistibila. Cum e si pasiunea. Amy e un monstru, dar nu o fiinta cu care sa te plictisesti. El isi reaminteste cine e ea, si accepta sa lupte pentru a fi ce vrea ea. Pentru a progresa.
Ce vrea Amy din aceasta relatie? De ce face toate aceste eforturi si sacrificii, de ce iarta in final atat de mult? Pentru putere, amandoi fac asta. In cazul ei e puterea fata de o fiinta umana, care e absorbita de personalitatea ei.
Recent am vazut filmul "Picasso, artist si demon". Refuzasem sa-l vad pana acum, pentru ca mi se parea deprimant sa vad femei distruse psihic de relatii abuzive. De ce acceptau acele femei sa fie in asemenea relatie? La un moment dat, una dintre fostele lui amante, jucate de Julianne Moore, recunoaste de ce: nu mai e nimic dupa Picasso. Dincolo de o prezenta stralucitoare, o personalitate puternica, interesanta, viata e plictisitoare. Mai ales daca faci diferenta, mai ales daca iti doresti stralucire in viata ta. Ce e preferabil sa fii, muza sau artist? Cine castiga mai mult? Muza sau artistul? Rezultatul a fost diferit fata de ce credeam eu, am simtit altfel dupa ce am vazut acest film. Uneori te identifici cu Picasso. Uneori Picasso e femeie, desi societatea nu o ajuta prea mult. Dar oamenii au momente cand uita de societate, sunt mai mult decat societate, decat propria cultura. Amy e un fel de Picasso. Cine i-ar rezista, mai ales daca a ucis pentru el? Nu un barbat care vrea o femeie cool, nu unul care o cunoaste la modul intim. Desi uneori e greu, desi barbatii mai ales, se simt adesea coplesiti de greutatea de a dori si de a lupta sa se ridice la anumite standarde. Nu numai barbatii, dar pentru ei societatea a creat solutii surogat. Si totusi...
Concluzia este romanul lui Gillian Flynn (o femeie) e unul inteligent, care spune multe lucruri interesante si reale. Analiza fina feminina, daca ar fi sa vorbim in stereotipuri de gen. Dar nu o facem:)
http://www.imdb.com/title/tt2267998/