”Mâna stângă a întunericului” (The Left Side of Darkness), scrisă de Ursula K. Le Guin, a apărut în 1969. Este un roman de referință a ceea ce avea să se numească apoi science fiction feminist. Nu voi menționa prea mult criticile aduse de alții, în special alte critici feministe.
Romanul e scris într-un stil diferit de cele mai multe opere sf, plin de inovații stilistice și nu numai. Erudiția transpare din unele descrieri, referințe la religie, dar chiar și din nume. Le Guin descrie o lume pariticulară care, deși poate fi clasată drept medievală, are un europocentrism diminuat. Numele personale oferă date interesante despre posesor, iar structura lor nu este una indo-europeană. Te face să te gândești la numele unor oameni din Orientul Îndepărtat. Cum arată nuvelele și romanele sf cu autori din alte culturi, vorbind limbi total diferite, care își asumă apartenența culturală, fără s-o sacrifice de dragul succesului? Ar fi interesant...
Pe scurt, într-un viitor îndepărtat, greu de calculat după datele din roman (ceva de genul după 4000 A.D.) un ambasador de pe Terra, Genly Ai, este trimis pe o planetă îndepărtată pentru a le face localnicilor invitația de a intra în Ekumen, o confederație de lumi, condusă democratic. Sigur, le vindea, ca de obicei, pace și progres. Cum era de așteptat, oamenii de acolo, pentru că tot oameni erau, deși cu unele diferențe, îl privesc cu neîncredere. Și pentru că și el tot om era, greșește când e vorba de a acorda încrederea, ceea ce îl pune în situații foarte periculoase, dar în care cunoaște natura umană și a societăților de pe această planetă. Numai că prietenia unui om bun și cu viziune îl salvează și îl ajută să-și ducă la îndeplinire planul politic. Din nefericire, acel om, culmea, chiar politician, se sacrifică în acest demers.
Planeta, Gethen, este una mai mică. numită și Iarnă, cu o climă foarte rece, în care vara era aproape inexistentă. Clima aspră impusese un anumit tip de viață, mai calmă, mai blândă, mai lentă, dar plină de alte tare cum ar fi un orgoliu personal greu de înțeles pentru care exista un nume intraductibil, shifgrethor. Poate grija pentru acest caracter făcuse această societate să fie mult mai pașnică. Pe Această planetă nu exista război, nu existase niciodată, deși acte de violență, rare, existau. Dar se opreau la un anumit nivel, nu ajungeau prea departe.
Dar oamenii de aici mai aveau ceva esențial diferit față de rudele lor de pe Pământ: erau ceea ce în limbajul nostru s-ar numi hermafrodiți, cu manifestarea sexualității feminine sau masculine, depinde de condițiile de mediu, doar patru zile pe lună. Ei erau neutri sexual, ca majoritatea animalelor de pe Terra, cu excepția notabilă a omului, cea mai mare parte a timpului. Dacă nu erau în călduri, ceea ce în limba lor se numea kemmer, sexul nu exista pentru ei. Se ocupau de alte lucruri, aveau alte interese. Cei care erau receptivi sexual tot timpul erau numiți perverși, așa cum era și ambasadorul pământean.
Le Guin prezintă o viziune extraordinară asupra sexului și a influenței sexualității asupra lumii. Gethen e o lume în care nu există femei și bărbați, ci doar oameni care intră o dată pe lună în călduri și fac sex doar atunci, în funcție de sexul posibililor parteneri. Odată cu înaintarea în vârstă oamenii nu sunt decât bărbați, invers decât la pești, care devin cu trecerea timpului, de exemplu, dar și la unii bărbați ca dl. Jenner, care la bătrânețe s-a decis să devină femeie. Era invocat pericolul sarcinii la o vârstă înaintată.
Cum se ajunsese aici? Probabil erau un experiment genetic al colonizatorilor originari, cei de pe Hain, care colonizaseră și alte planete, inclusiv Terra, dar care dispăruseră apoi în ceața istoriei, nu se știe de ce. Cum au lucrat cei de pe Hain nu se știe, dar ideea e ca dacă au făcut asta, și s-a ajuns la acest hermafroditism real, toți indivizii de pe Gethen trebuie să fi fost genetic...femele. Geneticienii de pe Hain ar fi putut pur și simplu să selecteze hermafrodiți reali și să le dea drumul pe Iarnă. Limitarea perioadei de reproducere, care ar fi trebuit să fie însă sezonieră, nu lunară, ar fi putut fi opera frigului. Deși omul e ființă culturală, se apără de frig.
La om există multe forme de intersexualitate (hermafroditism), dar hermafroditismul real este femel. Ann Fausto-Sterling explică în cartea ei ”Sexying the Body” ce și cum. Ursulei K. Le Guin i s-a reproșat că folosește pronume masculine. Cum am zis în alt articol și în ”7000 years”, androginismul și neutralitatea sexuală e o capcană, pentru că neutru înseamnă masculin. Iar androgin înseamnă tot masculin. Deși androgin ar trebui să însemne de fapt feminin. Deci normal era ca toți acei indivizi să fie femele, să fie numiți cu pronume feminine. Să fi știut Le Guin asta, adică sexul genetic al hermafrodiților adevărați? Oamenii de acolo erau un pic mai scunzi decât ambasadorul și aveau pielea mai deschisă, dar el era foarte ușor acceptat ca localnic în acel loc.
În 1969, epoca feminismului radical, explorarea genului era ceva oarecum la modă. Dar aici ar fi vorba de explorarea sexului. Androginismului, negarea genului, impus social, dar și adoptarea ideii că oamenii au caractere și feminine și masculine și că toți suntem și femele și masculi, într-o proporție diferită, e doar o tentativă de împăciure ieftină și inutilă, ca și o scuză a femininului. Dar atunci, de fapt de către unele feministe și aliați ai feminismului, așa era văzută. Asta arată că femeile ar fi discriminate din cauza genului (a aspectelor culturale legate de sex), nu a sexului lor. În realitate ele sunt discriminate nu pentru că nu au calități masculine, mai precis așa-zis masculine, ci pentru că nu sunt bărbați, indiferent ce calități ar avea.
Ideile despre sex și societate ale epocii se propagă și din acest roman. Lipsa războiului pare a fi pusă pe seama absenței masculinității continue. Apare o ipoteză citată, care ar lega războiul de frustrările sexuale masculine, probabil cunoscută în epocă. Progresul e lent, într-o lume în care pasiunea sexuală a discontinuă. Dar intreaga istorie umană a fost așa. Doar în ultimele secole, și într-un anumit loc, din anumite condiții istorice particulare, rata progresului s-a schimbat. Lipsa unei pasiuni sexuale devastatoare, ajutată mult de substanțe care suprimau kemmer-ul în sistemele concentraționare de pe Gethen, ar fi condus la o supunere totală. Imaginea lagărului în care intră Gently Ai, în care vede numai oameni supuși, asexuați, îl face să se gândească la femei și la oameni bătrâni în general. Probabil e o legătură între lipsa pasiunii de orice fel, dar și lipsa sexualității, care are o mare forță la om, și lipsa mizei care predispune la submisivitate. Asta te face să te gândești la Trump, un bărbat în vârstă, fără pasiuni sexuale....și începi să-l vezi ca pe o bunicuță. Poate pe Gethen...
Pe Gethen sunt descrise două state rivale, unul este un regat, unde ajunge la început Genly Ai și unde îl întâlnește pe Estraven, premierul care îi oferă încredere și care apoi cade în dizgrație. Oricât de mâncat de orgolii inutile, acest regat pare o societate mai puțin rea decât rivalul și vecinului lor, Orgoreyn, care se baza pe comunitate, și care avea o conducere colectivă. Acest stat încerca să provoace un război folosindu-se de o dispută teritorială absurdă. Și mai ales aici erau lagăre ușor de asimilat gulagurilor. O mică referire la comunism, în plin război rece? Substanțele psihogene care distrugeau sexualitatea, dar și cele care ar fi dus la ștergerea personalității, deși păreau un fel de ser al adevărului, par aluzii destul de transparente.
Ceea ce e interesant e că societatea era în esență matriarhală, cel puțin în regatul Karhide. Rangul și averea se transmitea pe linie maternă. Adică numai prin naștere apăreau urmași care puteau moșteni, de exemplu, tronul. Regele a rămas însărcinat la o vârstă înaintată în căutare de urmași legitimi. Dar bebelușul nu a trăit.
În lunga călătorie spre libertate pe deșertul înghețat, pe care Estraven, politicianul cu viziune o întreprinde cu Genly Ai, la un moment dat îl întreabă cum sunt femeile. Ambasadorul îi răspunde că femeile nu sunt bune la matematică, nu au inventat lucruri extraordinare, dar sunt ființe complexe. Aici se văd stereotipurile de gen și unele aspecte culturale. Dincolo de cortina de fier nu ar fi existat discuția asta. Să înțeleg că și peste 2000 ani femeile de pe Terra nu vor fi creditate cu mari invenții și nici măcar cu învățarea matematicii? Nici cu cele care li s-au furat?
Numai la final, după ce apele se liniștesc, apare prima femeie de pe Terra, coborând din nava-mamă pe o planetă care ar fi trebuit să fie doar a femeilor.
”Mâna stângă a întunericului” este un roman sf foarte bine scris, interesant, cult, dar din punct de vedere feminist extraordinar de cuminte și sfios...