”Out of Africa” (1985) e un film premiat. Deși cu critici contradictorii, a primit 7 premii ale academiei, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. E considerat un film romantic, chiar conține o scenă care e considerată extrem de senzuală, când Robert Redford o spală pe cap pe Meryl Streep. Pentru că filmul e cu nume mari, cum se vede. Numai că e departe de a fi cu adevărat romantic după standardele feministe, e doar o poveste despre singurătatea feminină, despre munții de responsabilitate feminină, și despre limitele viselor feminine. Nu e o poveste de dragoste, ci o poveste despre viața femeilor în patriarhat, chiar dacă sunt privilegiate. E o poveste despre până unde merge iluzia libertății și a fericirii lor. Foarte puțin, cum se vede...O falsă poveste de dragoste! Sau o poveste de dragoste din partea unei femei, din creierul unei femei.
Cu atât mai trist cu cât povestea e după un fapt real. Adică tragedia e cât se poate de reală, bazându-se pe romanul autobiografic al lui Isak Denisen (1937), pseudonimul lui Karen Blixen. Denisen a fost nominalizată la Nobel, dar nu l-a primit niciodată. Erau prea mulți scandinavi care îl primiseră deja, ceea ce ar fi condus la ideea de părtinire a juriului. Nu s-a gândit nimeni că putea fi sacrificat unul dintre numeroșii bărbați din zonă, deținători ai premiului Nobel, mai puțin meritoși decât Denisen...Acum îmi vine câțiva în minte.
Pe scurt, o nobilă daneză necăsătorită, Karen Denisen, ajunge în Africa pentru a se ocupa de o fermă pe care o va administra cu viitorul soț, care era deja acolo. Dacă nu era bogată povestea nu ar fi existat. Mai ales în perioada aia, în 1913, tații (familiile de origine) erau sursa de susținere a femeilor. De cele mai multe femei care au avut contribuții în știință, artă, literatură, s-a auzit pentru că au avut tați bogați și care în plus au avut bunăvoința de a le fi sprijinit. Mă gândesc doar la Gertrud Bell, arheoloaga care a scris în corespondența ei despre România și București, dar care și-a lăsat amprenta asupra politicii din Orientul Mijlociu. De ce puține femei au ajuns la celebritate și succes? Se vede de ce. O femeie nu avea încredere și sprijin din partea societății. Numai banii de acasă o puteau ajuta cumva, nu că așa nu ar fi avut în continuare parte de cât de multe piedici era posibil. Numai când te gândești la câte femei s-au pierdut...
Karen urma să se căsătorească cu un prieten, un baron suedez, Bror Blixen, fratele iubitului ei, care nu a luat-o de nevastă. Cu banii ei intenționează să înființeze o fermă de vite lângă Nairobi, ce atunci era Africa Centrală Britanică. Ceva e foarte romantic acolo: Africa și peisajele ei superbe, oamenii interesanți. Numai că ea nu putea să se bucure prea mult de toate astea, având foarte multe responsabilități. Soțul, cu care avea o legătură de conveniență își arogă drepturile masculine asupra banilor ei, înainte ca ea să ajungă în Afirca. El vine cu idei de afacere proaste, cum ar fi o plantație de cafea, care nu se preta la teren. Nu contează, bărbații sunt iertați. Iertat e într-un fel și pentru că i-a dat sifilis ca urmare a numeroaselor lui aventuri. Ea se tratează în Danemarca, dar rămâne sterilă. Că soțul lasă toate greutățile pe umerii ei nu e vreo problemă, datoria lui s-a terminat cu semnarea actelor de căsătorie, un mare serviciu făcut unei femei. Timpul lui era pentru organizat safari și alergat după alte femei. Totuși, la un moment dat, când erau în pragul divorțului, ea îl umileste spunându-i servitorului: „serveste-l pe fratele iubitului meu!”. Prin asta pare a apela la arme patriarhale. Dar nu se poate întrece cu el în umilințe.
Problema e că frumosul și aventurosul nobil britanic de care ea se îndrăgostește, Denys Finch-Hutton (Redford), prieten cu Bror, tot un bărbat cu mari preocupări și meserie solicitantă, adică vânător profesionist, apoi, după război, și pilot de biplan, nu se implică mai mult. El îi oferă discuții plăcute, în care de fapt ea își manifestă creativitatea inventând povești. Îi mai oferă plimbări cu biplanul, prezența la masă, pe verandă și... cam atât! Și sigur, o inspiră și o face să viseze. Numai ea, prin talentul ei, a dat o altă valență existenței lui hedoniste și egoiste. Ce puțin se cere de la bărbați! Și ce știu femeile să sfințească orice loc! Și orice existență! Cine ar fi vorbit sau ar fi scris azi despre el fără talentul ei!
Că asta face Karen în Africa, ceea ce se știe că fac femeile într-o comunitate! Sfințește locul, adică înființează o școală, se ocupă de problemele medicale și de disputele dintre localnici. Chiar are grijă de comunitate, cum arată studiile că fac în general femeile dacă au bani pe mână, dar asta nu înseamnă că femeile pot convinge bărbații, dar nici pe unele femei, că ele sunt lideri mai buni. Și asta nu convinge nici bărbații din clubul local s-o admită printre ei. Tot femeie e! Era o demnitate prea mare pentru ea. Femeile remarcabile erau în raza lor vizuală, dar ei nu doreau să le vadă. Pentru că le stricau imaginea despre lume, în care femeile trebuie să ocupe locul lor bine știut. De fapt stricau ordinea lumii, în care ei erau privilegiați doar pentru că erau bărbați.
Printre apropiații lui Karen Blixen era o tânără nonconformistă care în film se numește Felciity. În realitate tânara a devenit o aviatoare, Beryl Markham, care e prima persoană care a traversat Atlanticul singură pornind din Marea Britanie și zburând continuu (1936). Ea a scris despre aventurile ei în cartea ”West with the Night” (1942), care nu a avut succes la timpul ei, dar a fost redescoperită în 1982 și reeditată. De data asta a avut succes, oferindu-i câțiva ani buni lui Markham, atunci în vârstă de 80 ani și reîntoarsă în Kenia, unde trăia în sărăcie. Dar ce e interesant e că unul dintre foștii soți, Raoul Schumacher, a început să ridice pretenții legate de carte, cum că Beryl n-ar fi fost singurul sau adevăratul autor. Dar dovezile erau clare, ea trimisese manuscrisul la editură înainte de a-l fi întâlnit. Numai așa criticilor li s-a închis gura, deși a rămas că el ar fi produs ceva editări. Pentru mai mult nu ar fi avut timpul fizic.
Cum putea să scrie o femeie atât de bine, încât să fie lăudată de Hemingway? Asta de fapt a fost cauza succesului ei tardiv, descoperirea corespondenței lui Hemingway în care se arăta foarte încântat de stilul ei. Deci o femeie trebuie să fie întotdeauna promovată de un bărbat celebru. Prin ea însăși nu a prea existat. Totuși și autoarea Mary S. Lovell care i-a scris biografia lui Markham, deși a concluzionat că Markham a fost singura autoare a cărții ”West with the Night”, a sugerat că stilul ei elegant și clar a fost influențat de cel al unui amant, Antoine de Saint Exupéry. Incredibil! O femeie nu poate face nimic singură, nu poate inventa nimic, un bărbat trebuie s-o ajute! Probabil tot cu un bărbat a fost și deasupra Atlanticului. Nu știu unde l-a ascuns, la cum erau avioanele atunci. Poate era sub formă de spirit...
Dar revenind la povestea din ”Out of Africa”, Karen, singură cu munca ei, după ce divorțează de soț, descoperă că nici amantul nu e prea dedicat, mai mult, deși locuiește cu ea, nu era făcut pentru monogamie, el trebuie să-și păstreze libertatea. În traducere liberă, doar să profite de femei, să nu le dea prea mult înapoi. Din întânirile cu bărbații, femeile nu au decât de pierdut. E indecent să ceară prea mult de la bărbați, chiar să se exprime prea mult.
După ce obține o recoltă bună, ceea ce era un mare succes, izbucnește un incendiu care transformă tot în scrum. Dar nici asta nu ar fi fost o problemă dacă ea ar fi asigurat recolta. De ce nu o făcuse, cum îi reproșa Denys? Cum avea să-i răspundă, pentru că el nu voia să discute despre problemele ei! Adică ea nu trebuia să fie decât o sursă de relaxare. Să-i fie suficient că el când era cu ea, voia să fie cu ea! Să nu îl deranjeze cu problemele ei și ale fermei. Nu conta cât de greu era pentru ea să aibă atâtea în cap singură.
Karen vinde și e obligată să plece din Africa. Denys nu face niciun gest s-o oprească sau de regret, Totuși, ar trebui să-i fie recunoscătoare pentru că îi spune, privind casa ei, acum goală, că se obișnuise cu lucrurile ei. Rămâne ca el s-o ducă cu avionul la Mombasa peste câteva zile. Numai că nu mai apare, în schimb apare Bror, care îi spune că avionul lui Denys s-a prăbușit. Bietul de el, cum avea ea să spună la înmormântare, ca un atlet dintr-o poezie de A. E. Housman, a fost destinat să moară tânăr, ca bătrânețea să nu ajungă să-l degradeze. Sau poate, ca să fim malițioși, dar sinceri, să nu ajungă să-și piardă independența, chiar dacă e vorba de independența față de doctori..
Înainte de a pleca, Karen înregistrează totiși o victorie printre coloniștii de sex masculin. Impresionați de ceea ce făcuse ea până atunci, aceștia o invită la barul destinat doar bărbaților din cadrul clubului, locul de unde a fost izgonită în ziua când a ajuns acolo. Extraorinar! Cum se câștigă respectul!
Karen părăsește Africa, unde nu se mai întoarce niciodată. Publică mai multe cărți și devine o scsriitoare de succes. Dar cum se spune, literatura e a învinșilor, ceea ce ea a fost din belșug, mai ales în viața personală. Dar care femeie care nu-și asumă rolul nu e în patriarhat! Ce poveste tristă! Știu că i-au fost aduse critici postcolonialiste, dar nu feministe, dar feminismul e ultima grijă, inclusiv a criticilor.