O cititoare imi spunea ca in cultura Romana predomina misoginii, barbati sau femei. Auzisem asta si din alte surse, chiar am mai scris despre marea cultura, sexista din cauza coruptiei, dar vad ca sexismul apare unde nu te astepti, de la oameni de la care ai avea anumite pretentii, dar si in publicatii de la care ai avea anumite pretentii.
Cu ocazia vacantei de Iepuras (sunt atee, dar recunosc, orice sarbatoare e buna pentru distractii, chefuri, cadouri, mai ales ca societatea de consum cam rolul asta le-a atribuit tuturor sarbatorilor religioase sau nu), am cumparat cadouri-carti. La astea ma pricep, si e mai greu s-o dai in bara cu carti decat cu orice altceva (haine, parfumuri, electronice). "Jurnalul unei fete cuminti" a Simonei de Beauvoir a fost una, alta, "Rendez-vous cu lumea" de Aurora Liiceanu. De fapt a doua pur si simplu mi-a fost pusa sub nas, am luat-o fara sa gandesc prea mult. Dupa ce-am platit-o, am avut curiozitatea sa ma uit pe spatele ei, ca sa vad un fragment care mi-au pus instantaneu creierul pe moate. Nu il redau aici, ca e lung, ideea e insa ca femeile nu vor sa inteleaga "natura masculina", definita de "emotionalitate restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes", cerand una si buna_iubire, adica. Dar culmea, sunt atrase exact de acest gen de mascul. "S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?"
Mai sa fie! Autoarea chiar e femeie si heterosexuala? Atunci ar sti ca da, unele femei ar face-o. Unii barbati experimentati, cu mult succes, chiar mimeaza ca sunt genul pe care ea il descrie ca fiind total neatractiv. Femeile sunt diferite, barbatii sunt diferiti intre ei. Fiecare vrea ceva diferit. Personal, desi sunt considerata o femeie foarte sensibila, am avut numai parteneri care din anumite puncte de vedere imi depaseau sensibilitatea. Cat despre ascensiunea sociala, nici unul nu era interesat de asa ceva, reprosandu-mi constant goana dupa aceasta himera care nu aduce fericirea.
Sensibilitatea si emotivitatea sunt foarte sexy pentru unele femei, probabil pentru multe. Acestea sunt atribute umane, calitati incontestabile ale unei fiinte evoluate.
Dar dna Liiceanu este psiholog, iar psihologii au capetele pline de clisee de tot felul, iar cliseele de gen nu lipsesc din oferta. Freud a fost un mentor respectabil din acest punct de vedere, a cladit un templu dedicat falusului la care se inchina inca unii psihologi care recita versete misogine.
Sigur, psihologiei, o afacere aparuta pe ruinele religiei (rolul preotului e luat de psiholog intr-o societate seculara) i se atribuie multe crime, sinucideri, vieti distruse etc. A propos, am iesit recent cu o prietena care imi vorbea cu oarecare retinere despre fanteziile ei, stiind ca psihologii le considera semn de patologie. Sigur, avand in vedere ca omul e o primata cu creierul bolnav, fanteziile sunt tipic umane si deci patologice la primate. Dar ele sunt si sursa de recompensa, antinevrotice adica, cel putin pe termen scurt, dar nu numai. Ele te ajuta sa cladesti strategii, sa faci alegeri, sa inveti etc. Sau psihologii nu vor sa avem fantezii ca sa fim nevrotici, manipulabili, dezorientati, ca altfel ei ce mananca?
Dar stereotipurile de gen, despre rolurile "sanatoase" ale femeilor si barbatilor in societate, despre visele si dorintele noastre in functie de sex, impuse "psihologic" mai putin se vorbeste. Dar iata ca psihologia este un instrument al mentinerii sexismului. Si sa nu uitam, sexismul distruge vieti. Educatia sexista distruge vieti, creaza fobii, traume. Cunosc cazul unei femei pe care sexismul tatalui a determinat-o sa-si nege sexul, dezvoltand un fel de transsexualitate falsa. Sanatatea psihica a acestei femei, deosebit de inteligenta, este mai mult decat precara. Dar cate astfel de cazuri or exista in lumea asta, ascunse sub diagnostice mirobolante? Ar trebui legi care sa protejeze copiii de sexism, forma cea mai perfida de discriminare, care incepe din familie. Dar si legi care sa condamne sexismul din psihologie, religie, educatie.
O sa citesc cartea dnei Liiceanu sa vad ce alte "perle" mai gasesc. Intr-adevar, e nevoie de o demontare a tuturor stereotipurilor de gen la toate nivelurile. Filosoafa Ilinca Bernea a facut-o in "Legende androgine". Dar e o voce singulara. Ar trebui sa fac mai multe eforturi sa ma alatur ei, cu mijloacele mele, oricat de modeste ar fi.
Cu ocazia vacantei de Iepuras (sunt atee, dar recunosc, orice sarbatoare e buna pentru distractii, chefuri, cadouri, mai ales ca societatea de consum cam rolul asta le-a atribuit tuturor sarbatorilor religioase sau nu), am cumparat cadouri-carti. La astea ma pricep, si e mai greu s-o dai in bara cu carti decat cu orice altceva (haine, parfumuri, electronice). "Jurnalul unei fete cuminti" a Simonei de Beauvoir a fost una, alta, "Rendez-vous cu lumea" de Aurora Liiceanu. De fapt a doua pur si simplu mi-a fost pusa sub nas, am luat-o fara sa gandesc prea mult. Dupa ce-am platit-o, am avut curiozitatea sa ma uit pe spatele ei, ca sa vad un fragment care mi-au pus instantaneu creierul pe moate. Nu il redau aici, ca e lung, ideea e insa ca femeile nu vor sa inteleaga "natura masculina", definita de "emotionalitate restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes", cerand una si buna_iubire, adica. Dar culmea, sunt atrase exact de acest gen de mascul. "S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?"
Mai sa fie! Autoarea chiar e femeie si heterosexuala? Atunci ar sti ca da, unele femei ar face-o. Unii barbati experimentati, cu mult succes, chiar mimeaza ca sunt genul pe care ea il descrie ca fiind total neatractiv. Femeile sunt diferite, barbatii sunt diferiti intre ei. Fiecare vrea ceva diferit. Personal, desi sunt considerata o femeie foarte sensibila, am avut numai parteneri care din anumite puncte de vedere imi depaseau sensibilitatea. Cat despre ascensiunea sociala, nici unul nu era interesat de asa ceva, reprosandu-mi constant goana dupa aceasta himera care nu aduce fericirea.
Sensibilitatea si emotivitatea sunt foarte sexy pentru unele femei, probabil pentru multe. Acestea sunt atribute umane, calitati incontestabile ale unei fiinte evoluate.
Dar dna Liiceanu este psiholog, iar psihologii au capetele pline de clisee de tot felul, iar cliseele de gen nu lipsesc din oferta. Freud a fost un mentor respectabil din acest punct de vedere, a cladit un templu dedicat falusului la care se inchina inca unii psihologi care recita versete misogine.
Sigur, psihologiei, o afacere aparuta pe ruinele religiei (rolul preotului e luat de psiholog intr-o societate seculara) i se atribuie multe crime, sinucideri, vieti distruse etc. A propos, am iesit recent cu o prietena care imi vorbea cu oarecare retinere despre fanteziile ei, stiind ca psihologii le considera semn de patologie. Sigur, avand in vedere ca omul e o primata cu creierul bolnav, fanteziile sunt tipic umane si deci patologice la primate. Dar ele sunt si sursa de recompensa, antinevrotice adica, cel putin pe termen scurt, dar nu numai. Ele te ajuta sa cladesti strategii, sa faci alegeri, sa inveti etc. Sau psihologii nu vor sa avem fantezii ca sa fim nevrotici, manipulabili, dezorientati, ca altfel ei ce mananca?
Dar stereotipurile de gen, despre rolurile "sanatoase" ale femeilor si barbatilor in societate, despre visele si dorintele noastre in functie de sex, impuse "psihologic" mai putin se vorbeste. Dar iata ca psihologia este un instrument al mentinerii sexismului. Si sa nu uitam, sexismul distruge vieti. Educatia sexista distruge vieti, creaza fobii, traume. Cunosc cazul unei femei pe care sexismul tatalui a determinat-o sa-si nege sexul, dezvoltand un fel de transsexualitate falsa. Sanatatea psihica a acestei femei, deosebit de inteligenta, este mai mult decat precara. Dar cate astfel de cazuri or exista in lumea asta, ascunse sub diagnostice mirobolante? Ar trebui legi care sa protejeze copiii de sexism, forma cea mai perfida de discriminare, care incepe din familie. Dar si legi care sa condamne sexismul din psihologie, religie, educatie.
O sa citesc cartea dnei Liiceanu sa vad ce alte "perle" mai gasesc. Intr-adevar, e nevoie de o demontare a tuturor stereotipurilor de gen la toate nivelurile. Filosoafa Ilinca Bernea a facut-o in "Legende androgine". Dar e o voce singulara. Ar trebui sa fac mai multe eforturi sa ma alatur ei, cu mijloacele mele, oricat de modeste ar fi.
