Declinul societatii si declinul sexualitatii femiine

Historia magistra vitae...Din pacate oamenii uita lectiile istoriei sau nici macar nu se obosesc sa le invete. Sau macar sa le scrie. Societatea omeneasca e diversa, a fost diversa mai ales in trecut, iar lectii interesante despre cum se pot comporta oamenii in anumite situatii pot aparea de peste tot. Daca le cautam sau daca cei din trecut le-au cautat. Din pacate, sursele sunt putine pentru trecut, iar societatile contemporane de vanatori-culegatori (traditionale) total diferite de a noastra, exotice, izolate, au disparut, asemenea speciilor, fara a fi studiate si intelese, de cele mai multe ori. Dar si cu putinele informatii pe care le avem, daca nu le ignoram, idei foarte interesante pot iesi la iveala.
Ceea ce e cel mai trist, e ca adesea datele care nu se potrivesc prejudecatilor cercetatorilor, sunt ignorate. Desmond Morris, in "Maimuta goala" trece in tromba peste societatile cu sexualitate complicata, cu ritualuri sofisticate, spunand ca poate tocmai complicatiile astea le-au facut sa dispara, ca societatea occidentala, cu monogamia impusa,  e ceea ce a rezistat, ceva testat, "bun" adica. Asa rezolva darwinismul ce nu convine paradigmei, e un esec si de-aia nici nu merita discutat, studiat. LA fel ca si cu pasarile paradisului, rare, care erau vanate pana la ultima, ca de, erau un rebut al evolutiei. Dar oare ce e esec? Ce e succes? Ce ne face sa credem ca naturii ii pasa de succesul nostru? Mai ales de succesul masculilor, al patriarhatului? Normele succesului si ale progresului istoric se leaga aproape intotdeauna in stiinta occidentala de succesul patriarhatului si al masculilor patriarhali.
Dar se pare ca nu numai cele mai multe culturi europene, dar intreaga cultura occidentala, sufera de un crunt provincialism, care se rasfrange si asupra stiintelor sociale si a celor inrudite.
Numai ca pe lumea asta exista si femei, mai ales si femei care vor sa fie libere, sa se descopere, sa creeze o societate pentru ele, asa ca viziunea lor poate fi diferita, chiar daca sunt occidentale.
Iar istoria, desi putin studiata din punctul de vedere al femeilor, chiar istoria lor, ca femei, are cate ceva de spus. Istoria aduce pe tava rezulatele unor experimente sociale care au fost deja facute in trecut. Si aceste rezultate pot contrazice foarte mult pseudostiinta numita sociobiologie, dar si viziunea generala asupra optiunilor si dorintelor femeilor.
Si daca privesti un pic istoria ajungi la concluzia nu doar ca Revolutia sexuala a femeilor nu a avut loc, ba chiar, din multe puncte de vedere, femeile sunt mai putin libere sexual decat au fost in trecut chiar in Occident, dar si in alte societati indepartate, Si aici nu ma refer la societatile matriarhale, ci la societati considerate profund patriarhale, ca Japonia.
Freud are "meritul" de a fi mistificat in sens patriarhal sexualitatea feminina. aducand autoritatea stiintei in ecuatie, inlocuind autoritatea divina cu deosebit succes. Ideile lui Freud despre femei si sexualitatea lor i-ar fi facut sa rada copios nu doar pe Balzac, dar si pe Ovidiu si Lucretiu. Ovidiu stia ca femeile apreciaza frumusetea masculina, tineretea, dar mai ales ca femeile, pentru satisfactia lor, nu doar sexuala, au nevoie de mai multi barbati. Cei atragatori au functia lor, cei care le rezolva problemele materiale sau le fac servicii sunt altceva. Dar femeile nu sunt atrase de bogatie ca ar fi ea insasi sexy, ci de farmecul si sexualitatea masculina. Toate astea sunt foarte banale, dar nu si pentru religia darwinisto-conservatoare care transforma femeile in utere infometate care nu vor altceva in viata decat sa gaseasca barbati cu bani si pozitie sociala care sa le ofere protectie suplimentara pentru progenituri, care sunt singura lor ratiune de a trai si de a se imperechea. Antichitatea romana, sexualitatea vazuta de Ovidiu si Lucretiu era mult mai complexa si mai aproape de realitatea simtita de femei decat doctrina lui Freud si apoi a sociobiologiei. Femeile sunt fiinte sofisticate, perverse, cu multiple dorinte, cu multiple necesitati. Iar sexualitatea lor e devaratoare, nu redusa la dorinta de a naste si creste copii cu tati potenti, desi societatea era patriarhala, desi descendenta conta mai mult decat acum. Dar posibilitatea femeilor de a mosteni, de a detine averi, le dadea sansa sa se manifeste ca fiinte umane, ca fiinte sexuale. Cel putin unora dintre ele....
Dar nu numai in Imperiul Roman femeile erau...femei. Putini istorici occidentali vorbesc insa de o perioada in Japonia (secolul X), cand fiicele erau mai importante decat fiii (putand contra o casatorie buna), cand de asemenea femeile aveau dreptul la mostenire. Cine s-ar fi gandit la un fel de revolutie sexuala feminina in Japonia, cu particularitatile culturale de rigoare? Adica tabu-uri legate de nuditate, considerata dezgustatoare, chiar si cand vine vorba de cea a dintilor, care trebuiau innegriti pentru a ascunde zambetul. Dar libertatea sexuala a femeilor, care puteau locui departe de sotii lor, (era rusine atunci pentru o femeie aristocrata sa fie dependenta de sot) arata ce doresc femeile si ce fac, daca au posibilitatea. Si cum era de asteptat, femeile isi exploreaza sexualitatea, cu numerosi amanti, pe care ii evaluaza, ii descriu, le aduc elogii in romanele scrise in epoca.....numai de femei timp de un secol. Primul roman psihologic din istorie pare a fi scris intre 1002-1022 de o vaduva de 20 ani, Murasaki Shibibu. Femeile au inventat astfel literatura japoneza, avand la inceput ca tema emotiile. Ceea ce par sa aprecieze femeile e frumusetea si sensibilitatea masculina, nu pozitia sociala si succesul.
Dar mai aproape de epoca noastra, Comedia umana a lui Balzac, descrie sexualitatea femeilor,  total diferita de cea decratata de misoginismul "stiintific". Femeile vor sex, atentie, dar si pasiune, cand o descopera, uneori dupa 45 ani, cu barbati cu doua decenii mai tineri (Stralucirea si suferintelor curtezanelor, de exemplu). Interesant e ca Balzac descrie problema barbatilor care stiu ca ei nu pot fi iubiti, din lipsa de farmec, dar care inteleg dorintele si suferintele consoartelor si a prietenelor lor legate de pasiunea pentru barbati care pot trezi asemenea sentimente.
Patriarhatul si ofensiva contrafeminista a imbracat si imbraca inca forme foarte perverse si periculoase, sexualitatea femeilor e stearsa si mistificata pentru ca ele sa fie atrase in relatii heterosexuale patriarhale, contra naturii lor, distrugatoare ale psihicului lor. Ne miram de ce incidenta depresiei e mai mare la femei dupa 30 ani. Pentru ca rolurile lor impuse de patriarhat sunt de-a dreptul toxice pentru psihic, pentru ca ele sunt obligate sa-si incalce natura, visele, dorintele.
Citind acum " Fantasmele erotice ale femeilor". uimitoare e doar lipsa de imaginatie, teama, limitele patriarhale, ale unor femei care nici nu indraznesc sa viseze prea departe. Eliberarea femeilor e ceva inca foarte indepartat, iar revolutia sexuala a femeilor n-a inceput inca. Femeile libere sunt acum, cum bine zicea un istoric, Theodore Zeldin, o aristocratie. Dar femeile aristocrate din trecut se bucurau adesea de mai multa libertate, inclusiv sexuala, decat femeile de acum, cand despre sex si sexualitatea feminina se stie, din unele puncte de vedere, din ce in ce mai putin. Drepturile femeilor, chiar daca era vorba de o aristocratie si atunci, au suferit un recul in secolul al XIX-lea, odata cu ascensiunea burgheziei. Odata cu ascensiunea claselor si mai putin educate, si mai traditionaliste, un nou regres s-a inregistrat, cum bine se vede si in epoca noastra, caracterizata printr-un declin al feminismului. Libertatea economica, dar si o cultura a femeilor sunt absolut esentiale pentru eliberarea reala a lor. Dar chiar daca e vorba doar de o minoritate aritstocratica, aceasta trebuie sa evolueze, sa exploreze, sa ceara cat mai mult, sa ridice stacheta drepturilor si a dorintelor femeilor. Altminteri la ce ne raportam, spre ce tindem? Spre ce ne da patriarhatul?



Bibliografie
Theodore Zeldin, O istorie intima a omenirii, Bucuresti, Nemira 2017
Simon May, Istoria Iubirii, Nemira, 2014
Nancy Friday, Fantasmele erotice ale femeilor, Editura Trei, 2008

Continue Reading

Sfantul Valentin si visul printesei

Azi e Sfantul Valentin, o sarbatoare comerciala care deschide calea, cel putin in partea asta a Europei, unui lung sir de sarbatori de primavara, toate transformate in sarbatori comerciale. Originea lor e probabil pagana, legata de primavara, de invierea naturii, de fertilitate. Dar timpul a trecut, istoria s-a depanat peste aceste sarbatori, politicul, nu numai economicul, s-a reflectat in ele.

Acum se presupune ca Sfantul Valentin ar fi ziua indragostitulor. In aceasta zi, oamenii mimeaza contra unor sume de bani (cadouri, invitatii la restaurant etc) starea de pasiunea sexuala. Sigur ca aia n-are nicio legatura cu cadorile si restaurantele, cu cinele romantice, care sunt constructe culturale recente. Pasiunea se manifesta pe marginea drumului de tara, pe camp, printre ruine, oriunde are ocazia. Dar cand ea nu exista, o mimam cu simboluri bine stabilite intr-o anumita cultura. Pot manca la restaurant in semiintuneric, cu lumanari pe masa cu oricine, fara sa simt fiori romantici, iar cadourile care se fac in aceasta zi produc in mod independent orice, dar nu sentimente romantice.

Si totusi ce sarbatorim azi? Ce celebram? Istoria culturii si societatii sunt tot timpul cu noi. In acest caz, istoria societatii si culturii occidentale. Desi e clar ca pasiunea e prezenta la oamenii din foarte multe culturi, daca nu toate, o valoare culturala e doar in Occident, iar acum e imtata si de alte culturi. Cu declinul culturii occidentale nu stim daca acest lucru va continua. Dar deocamdata, cultura occidentala inca e pe val, cat de mic si anemic ar fi el.

De unde ar veni aceasta celebrare a dragostei ca pasiune? Se spune ca ea a fost inventata de trubadurii provensali in Evul mediu. Si s-a impus cultural prin cantece care se cantau la curtile din toata Europa. Dar de ce ar fi aparut asa ceva? De ce aceste cantece ar fi fost atat de apreciate? Ca de obicei, era vorba de o piata, de o necesitate. Si aici intervine istoria. Pana una-alta, oricat de atei am fi, trebuie sa recunoastem ca Occidentul e un dar al religiei crestine, dincolo de minunile Antichitatii, care se reflecta un pic si in religie.

Ce s-a intamplat ca sa se ajunga  aici? Stim cum totii ce a fost Evul mediu european, in ce conditii au aparut cruciadele. Mizeria Europei, de la cea fizica, pura, omniprezenta, la cea morala, adica violenta generalizata, lipsa valorilor, incultura crasa, un fel de distopie SF plasata in ultimele secole ale primului mileniu, era atunci marca ei. Arabii si orice navalitori erau atrasi de acest El dorado al degringoladei. Si cine s-a gandit sa salveze lumea atunci? Biserica, sigur! Poate a vrut sa se salveze doar pe ea, dar a luat niste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie, care au schimbat fata lumii pentru totdeauna. Atat de putine, dar atat de eficiente!

Biserica a vrut sa creeze ordine in aceasta poveste apocaliptica (cine zice ca apocalipsa nu a venit si a si trecut?). Si atunci a stabilit niste reguli clare, dure, pentru ca oamenii sa fie acceptati sub protectia ei. Unele dintre aceste reguli se refereau la casatoria strict monogama si conditionata de apartenenta la aceeasi clasa sociala, dar si la transmiterea mostenirii. Inutil sa spunem ca inainte mostenirea si clanurile se faceau pe linie masculina sau feminina, dupa interesul (infractional) al membrilor. Acum lucrurile se schimbasera, nobilii, cavalerii, pentru a fi respectabili, nu mai aveau voie sa insoteasca oficial cu orice femeie cum voiau si cand voiau, ci doar cu doamne respectabile, cu rang si avere. Era vorba de reltatii legale, ca obiceiul celor ilegale a continuat in tot acest timp, existand carti care vorbeau de regulile de comportament in cazul acestor relatii intre membrii diferitelor clase sociale, relati neagreate de biserica, dar de care poporul european nu se putea lipsi. Despre aceste masuri pe care acum le-am numi anti-coruptie scrie R.I. Moore in The first European revolution. Printre ele si celibatul preotilor, care la inceput nu aveau aceasta restrictie. Ideea ar fi ca aceste masuri au schimbat societatea europeana, creand conditii pentru cautarea performantei, cultivarea creativatii, a noi surse de venit. Sa ne gandim ca intr-o familie nobiliara, numai fiul cel mare era mostenitorul titlului si al averii, ceilalti trebuiau sa-si caute surse de venit. Pe de alta parte, ei nu puteau sa-si ia ce femei voiau cand era vorba de relatii legale, care sa dea nastere la mostenitori, decat cu femei cu un anumit rang si avere. Fratii mai mici plecau, isi faceau ceea ce azi s-ar numi o cariera, fie in domeniul armelor, al politicii sau al artelor si culturii. Noi necesitati se creau. In acelasi timp, femeile eligibile pentru relaii legale erau putine si valoroase, iar pentru ele era mult de asteptat in unele cazuri, pana cand ei insisi isi obtineau un status potrivit.

Aceste femei nobile, extrem de pretioase, care probabil au inspirat printesele din basmele europenilor, erau femeile dorite, valoroase social, pretuite, la care barbatii visau, pe care le puteau arata in societate, acceptate de biserica. Dincolo de faptul ca erau dorite de nobili, care aveau acces la ele, ele erau obiectul viselor si ale celorlalti barbati, unii dintre ei cu posibilitati de exprimare artistica. Biserica a facut ca in Europa sa fie femei pe care barbatii sa le vada altceva decat obiecte sexuale si containere de bebelusi. Atentia lor era pretioasa.

Criticand iarasi unele analize feministe, dar si sociobiologice (aberatii pure, care reflecta incultura istorica si de orice natura), visul fetelor de a se considera printese nu e de a nu face nimic, ci de a fi femei dorite, pretuite, nu dispretuite si lipsite de importanta, ca femeile din popor. Printesele erau singurele femei care contau. Ce ar fi vrut sa fie atunci o femeie? O printesa sau Ioanna d'Arc, care chiar a schimbat istoria? Sau o calugarita extem de culta, care citea si isi petrecea timpul in contemplatii filosofice? Printesa era singura sansa a unei femei de a-si exercita sexualitatea fara a fi dispretuita, umilita, dezumanizata?

S-au schimbat lucrurile? Nu in esenta. Cum femeile nu au suficienta putere politica, sociala, suficiente resurse, ele sunt in mare si acum obiecte sexuale. Barbatii au mai multe putere oricum, mult mai multa, si isi impun cultura sexuala. O femeie saraca, orice alte calitati ar avea, e o prostituata, o fiinta care poate fi abuzata, umilita, pentru ca nu are sprijin social care sa ii confere protectie. Ca sa fie dorita, pretuita, are nevoie de si mai mult. Sigur, numai in aceasta situatie, calitatile ei intrinseci conteaza, cum contau si in Evul mediu. Cea mai urata printesa era mai valoroasa decat cea mai frumoasa servitoare. Asa e si acum, doar ca statusul de printesa s-a diluat. Trebuie si acum ceva bani, ceva rang dat de pregatirea profesionala etc., care de fapt denota putere economica. Destramarea Evului mediu a dus la devalorizarea rangului, a apartenentei familiale in detrimentul banilor, al averii. Asta e modificarea principala.

Desi pe feminsitele si pe sociobiologii de acum i-ar surprinde, lucrurile erau foarte clare pe timpul lui Balzac, de exemplu. Valoarea unei femei se masura in bani. Daca mostenea o mare suma de bani peste noapte, putea sa se transforme din prostituata intr-o femeie dorita si pretuita, cum e bine trasat in "Frumusetea si suferintele curtezanelor".

Barbatii au fost si sunt indragostiti de rangul unei femei, de puterea ei sociala conferita de familie, in primul rand de tati. Oricat de frumoasa, de inteligenta, o femeie e o prostituata si atat, daca nu are rangul care trebuie, ceea ce se vede extrem de bine in societatile sarace, ca a noastra. O femeie are dreptul la sex cu adevarat, fara a fi umilita, la posibiliatea de a alege, doar daca are avere. De ce vor femeile sa fie printese? De-asta! Nu pentru ca si-ar dori sa fie papusi inerte. Printesa e o femeie dorita, pretuita, care nu e umilita, cel putin pe fata. Printesei i s face curtei, nu prostituatei. Numai sentimentele printesei conteaza, numai ele sunt menajate. Orice femeie self made, din orice societate liberala, stie cum stau lucrurile, si care e pretul real al faptului de a fi self made. Ca si cand ar exista asa ceva in cazul unei femei! NU ca femeile nu ar face lucruri extraordinare, dar recompensele lor nu sunt extraordinare, orice ar face.

Ce sarbatorim de Valentine's Day? E o zi in care femeile se cred printese carora trubadurii le canta ode, in care se cred altceva decat sunt in mod obisnuit. O fi bine, o fi rau? Probabil e bine, pentru ca femeile macar viseaza ca lucrurile pot fi altfel, ca macar pot fi tratate altfel, ca sentimentele lor conteaza. A contrbuit Biserica cu acele masuri la emanciparea femeilor? Probabil, da. Chiar daca pentru cele mai multe, odata cu destramarea importantei bisericii, viata a devenit un iad si mai mare. Femeile sarace, fara zestre, aveau mari sanse in timpul Revolutiei industriale sa ajunga prostituate. Zestrea era o taxa de protectie, fara ea o femeie era frunza-n vant. Ca si acum. Ceea ce putini stiu e ca Reforma a distrus statusul femeii. Cultul marianic, al maternitati, a fost abolit, iar femeile au fost persecutate cumplit. Multe vrajitoare au fost arse atunci. Biserica isi lua mana de pe femei, dadea drum liber misoginismului suveran.

Pe de alta parte, aceasta sarbatoare ar trebui sa le aminteasca femeilor ca desi exista barbati care se indragostesc de femei pe baza calitatilor lor, acei barbati sunt extrem de rari. Majoritatea se indragostesc nu de frumusetea (fertiltiatea, chipurile) a unei femei, de inteligenta si de moralitaea ei, ci de rangul, averea ei, adica de puterea tatalui. Sinistru, dar adevarat!

Continue Reading

Lumea lui Dworkin sau mizeria lumii noastre?

Andrea Dworkin e o scriitoare nemaipomenita. In mod clar va ramane prin ceea ce a scris. Nu numai ca feminista de al doilea val, dar in primul rand ca scriitoare. Ideile ei sunt taioase, clare, puternice. Si atat de convingatoare. Poti sa fii sau nu de acord cu ea, poti spune ca generalizeaza cam mult, ca lucrurile sunt mai nuantate, ca uneori trage concluzii pripite, dar nu ii poti nega talentul de scriitoare. Dworkin e poate cea mai cunoscuta scriitoarea feminista. De la ea au ramas concepte, idei, la care cel putin feminismul radical, continua sa se raporteze. Cartile ei pur si simplu nu pot fi lasate din mana.
Recent am citit "Intercourse". E ceea ce ii spune numele, despre sex heterosexual cu penetrare. Unii spun ca e cea mai buna carte a ei. Cred si eu ca e absolut impresionanta. Desi imi erau cunoscute cele mai multe idei din ea, pentru ca acum sunt de referinta, n-am putut s-o las din mana. E arta in primul rand.
Uneori, acum sau in trecut, unii oameni au scris carti. Poate in unele cazuri au fost doar eseuri, poate oamenii, ca acea filosoafa Adrienne Rich, pur si simplu si-au pus anumite probleme, cum ar fi "compulsory heterosexuality"', au scris despre ele, fara pretentia ca sunt niste verdicte despre realitate sau descoperiri stiintifice. Probabil asa a fost si in trecut cu unele asa-zise revelatii, care mai apoi au devenit dogme. Dar Dworkin nu pare sa fie doar o eseista in sensul cel mai pur, ea pare absolut convinsa de ceea ce scrie. Cartiele ei au ceea ce se cheama suflet. Ea crede cu toata fiinta ei ceea ce spune. Se pare ca experienta ei de viata a ajutat-o in acest sens, A practicat un fel de prostitutie ocazionala, timp in care, pretinde ea, a facut sex cu sute de barbati, a fost victima violentei domestice, cum marturiseste in "Women hating", o alta carte despre ura institutionalizata contra femeilor.
Lumea descrisa in cartile ei e una neagra, mizerabila, morbida si foarte cruda, dezumanizanta in care femeilor le e rapit tot, integritatea corporala si psihica.  Dworkin, avand in descendenta ei evrei de origine rusa, incepe "Intercourse" referindu-se la o nuvela scrisa de Tolstoy, "Sonata Kreutzer". Aceasta nuvela ar dezvalui sentimentele ascunse ale barbatilor despre femei in patriarhat, dispretul profund care se transforma in sila si ura, amestecat cu o adictie fata de sex. Femeile sunt mentinute in relatii ca obiecte sexuale, in vitutea acestei adictii, dar intre partidele de sex sunt tratate cu raceala, daca nu chiar cu ura. Si ceea ce devalorizeaza femeile este pur si simplul actul sexual. Femeile, oricat s-ar emancipa in universitati si tribunale, cum zice Tolstoy, daca sunt inca invatate sa se considere obiecte sexuale, nu se pot emancipa cu adevarat. Nimic nu se poate face pentru ele decat ca sexul heterosexual sa se termine de ambele parti. Daca nu sunt devalorizate, dispretuite, nu sunt atragatoare sexual. Iar din cauza statusului lor inferior, ele invata sa se foloseasca de sex, sa utilizeze adictia barbatilor pentru sex, pentru a obtine ce vor de la ei. Idealul feminist, al relatiei bazate pe apropiere psihologica, este ridiculizat de Tolstoy. De ce ar vrea cineva sa se duca in pat cu o persoana egala?
Fara indoiala ca situatiile descrise de Tolstoy, cu tenta autobiografica, exista. Si sunt, mai precis erau, comune. Acest tip de barbati a existat si inca exista, si e inca bine reprezentat. Durerea e ca feministele, cele mai multe, daca sunt heterosexuale, stiu foarte bine sa-i evite. E durere pentru ca despre acest fenomen trebuie vorbit, iar femeile mai putin pregatite filosofic sunt prada lor usoara. Nu numai ele, daca acesti barbati ajung, cum se intampla adesea, in functii de conducere, si fac legea sau au influenta culturala, economica. Barbatii ca personajul lui Tolstoy, ca el insusi, sunt acei misogini educati, sinistri, malefici.
Dar lumea nu se reduce la ei, relatiile interumane sunt mult mai complexe. Misoginismul exista, e un dat in patriarhat, dar formele lui sunt mult mai subtile si variate. Asta nu e tot. Unii barbati chiar vor afectiune, apropiere psihilogica, sexul fiind pe un plan secundar. Unii barbati chiar valorizeaza relatiile cu femeile, uneori mai mult decat orice alta relatie. Si probabil asa era si atunci, desi era patriarhat. Balzac vorbeste despre o astfel de relatie, in care sotul punea pe primul plan sotia, ca persoana cea mai importanta. Si in cadrul celebrei "Comedii umana". Asta nu inseamna ca patriarhatul nu exista si nu trebuie desfiintat, ca viata in patriarhat nu era absolut distructiva, zdrobitoare pentru femei. Si inca este. Doar ca sila pe care o resimt barbatii pentru femei, pentru organele lor sexuale, e resimtita si de femei pentru barbati si organele lor sexuale, doar ca despre asta s-a vorbit mai putin in mare cultura. Dar e ceva de care ne intalnim la orice pas. Sexismul e de ambele parti, dar institutionalizat e numai fata de femei. Groaza de viol, de orice atingere masculina, mai ales in cazul lesbienelor, dar nu numai, ar putea porni dintr-o groaza de patriarhat, de un sistem care striveste femeile. Partea oculta a receptarii barbatilor exista si din partea femeilor, asa cum imageria masculina include aspecte malefice ale sexualitatii feminine. Frica irationala de viol ar fi corespondentul feminin al fricii de sexualitatea femnina. Sunt femeie si nu am resimtit niciodata frica de viol, nu mi-o imaginez macar, desi mi-e frica de violenta institutionalizata, de dictaturi. Violul se intampla foarte rar inafara relatiilor, cercurilor cunostintelor. Riscul de a suferi asa ceva este mic dincolo de violenta institutionalizata din cadrul institutiilor patriarhale, aici incluzand nu doar forte de ordine, dar si familia. Sigur ca in dictaturi creste riscul violului cum creste riscul incalcarii drepturilor omului. In anumite medii socio-economice, cred ca riscul unui accident de masina il depaseste mult pe cel al unui viol, dar cele mai multe femei rezoneaza mai mult la viol decat la un accident de circulatie. Pentru ca implicatiile afective sunt mai mari. Violul inseamna umilinta, dezumanizare.
Dar de aici pana a crede ca sexul e viol e o cale lunga. Dworkin nu face referire la biologie, la evolutionism, desi critica in treacat sociobiologia, in voga in epoca ei, si deosebit de contestata, efect care acum a palit. Din nefericire. Sexul poate fi manifestare a afectiunii. Violul e manifestare a violentei. Se folosesc aceleasi organe, dar e ceva diferit. Si gratitificatiile sexuale ale unei femei pot fi mai mari decat ale unui barbat in cadrul unei relatii heterosexuale. Exista viziunea sexului ca dar facut femeilor, si e veche de mii de ani. Femeile primesc energie, afectiune, placere prin sex. Nenorocirea e ca pentru multe femei sexul e doar un fel de viol. Barbatul respectiv nu le doreste, nu le apreciaza pe ele, ci sexul pe care le va avea cu ele. In cazul multor femei e si mai rau. Nu-si doresc nici mcar sexul cu acel barbat, ci doar ce vor obtine dupa: status material, social, supravieturie in patriarhat.
Si tutusi, daca am rezuma cumva tot ce spune Dworkin, citand si comentand alti autori, ar fi ca relatiile dintre femei si barbati, dar nu numai, relatiile sexuale, sunt relatii de putere. Freud a gresit, ceea ce era usor de observat. Nu libidoul, ci puterea ne conduce.Sexul e putere.  Dar nu se reduce, as adauga, la acea forma de putere clara, intransigenta, pe care o impune pentru unii genul. Desi foarte adesea asta e. Putere dezumanizanta. Totusi, jocul puterii e mai complicat. Insa intotdeauna, chiar si in cele mai frumoase relatii, cele mai pure si elevate, el exista. Pasiunea e puterea suprema fata de o persoana, cea mai elevata si dulce forme de putere. Persoana care starneste pasiune se bucura de o putere pe care cei mai mari dictatori nu o pot visa, pe care masele de oameni manifestand pe stadion o caricaturizeaza in Corea de Nord sau in Romania ceausista. E puterea pe care o pretindea Alexandru cel Mare de la soldati, ceea ce le repugna atunci cand voia sa fie salutat ca un zeu. Si pasiunea nu e data doar de status inferior, de submisivitate, de frumusetea care ramane singura calitate a unei persoane, in acest caz a unei femei. Sigur, acest lucru se intampla adesea, foarte adesea, cel mai adesea poate. Intr-adevar, multi barbati se tem de femeile puternice. Multi fug de ele, si sansa lor de a obtine pasiunea barbatilor, chiar cand sunt capabili de asta, e foarte mica. Dar motivul e altul. Barbatii sunt si ei complexati. Ceea ce nicio autoare feminista nu a spus-o, in nicio carte pe care am citit-o, e ca barbatii sunt ei insisi foarte nesiguri, iar numai un status inferior al femeilor nu-i indeparteaza pe unii de ele. Oamenii sunt animale, iar barbatii (masculii) sunt fiinte care simt foarte mult ierarhia intre ei. Daca femeile intra in acelasi joc al ierarhiei, barbatii care se simt inferiori le evita. Devalorizarea femeilor e pentru unii solutia pentru a acea acces la femei cnad nu au ce le oferi, cand valoarea lor sexuala e insignifianta, dar si sansa lor de a-si invinge frica de a se apropia de ele. Barbatii (masculii) sunt fiinte marginalizate social prin definitie, toate societatile animale sunt create in jurul femelelor, numai la om masculii marginalizati au produs un fel de insurectie si au pus mana pe societate in ceea ce se numeste patriarhat. Probabil in adancul sufletului barbatii simt asta, si si-au dezvoltat multe mijloace pentru a face fata situatiei. Misoginismul e unul dintre ele.
Fara indoiala, posturile din cadrul sexului heterosexual sunt legate de dominare. Femeia are o pozitie submisiva, barbatul una dominanta. Dworkin, alaturi de alti autori, considera ca in actul sexual inferioritatea feminina e inerenta, naturala, si astfel se perpetueaza in societatea. Dar vai, dominanta in biologie nu inseamna numai autoritate, nu inseamna doar oprimare. Inseamna si a oferi ceva. Cel dominat primeste, cel dominant ofera. Si daca barbatul ofera mai multa placere e cel dominant. Pe de alta parte se stie ca persoanele cu pozitii dominante in viata de toate zilele prefera roluri submisive in jocurile erotice. Stapanii sunt greu de gasit, pe cand sclavii sunt peste tot, mai ales cand au functii importante. Se spune ca e vorba de sentimente de culpabilitate, cand lacomia si egocentrismul care le-au facilitat ascensiunea sociala ar fi si la originea dorintei lor de a obtine mai multe senzatii cu mai putin efort.
Cartea Andreei Dworkin spune totusi lucruri foarte importante. Dincolo de accentul pus pe putere, in relatiile sexuale si nu numai, citeaza un autor evreu din secolul al XII-lea, Maimonides, care considera ca circumcizia e pentru reducerea placerii la barbati. In patriarhat, orice legatura prea profunda cu femeile e de evitat. De-aia ele trebuie sa fie proaste, needucate, tinute in intuneric. Dupa democratia ateniana, cand barbatii erau orientati spre exterior, spre agora, relatiile cu femeile au devenit mult mai apropiate. Sexul prea placut apropie prea mult de femei, si in patriarhat, unde barbatii au functii importante, apropierea de femei trebuie evitata.
Ce s-ar putea face? Eliminarea actului sexual nu ar fi o solutie. Lupta pentru putere va ramane, relatiile vor fi bazate pe putere in continuare. Oamenii vor alerga dupa putere. Dar puterea e de multe feluri. Puterea a fost de multe feluri. NU numai forta, amenintarea cu forta, cu tot arsenalul simbolic care rezulta de aici, e putere. Magia e putere. Femeile au avut si au propria putere. Femeile educate si culte, sensibile si inteligente, au putere. In matriarhat, dar si acum, femeile dispun de forme de putere, chiar daca nu asa de usor de inteles ca forta si amenintarea cu forta. Feminismul ar trebui sa se axeze pe forta femeilor, pe ce au ele in plus fata de barbati. Si nu vorbesc de maternitate, ci pe forta sociala pe care o pot avea, pe calitatile lor. Femeile nu sunt barbati incompleti, ci barbatii sunt femei incomplete.
Societatea e a femeilor, sa nu uitam. Asa a fost, asa e, insurectia masculina trebuie sa se incheie, femeile trebuie sa-si revendice tronul, nu sa se lupte pentru acceptarea, egalitate, din pozitii umile. Societatea, la om si la animal, e o lupta pentru putere. Dar exista o piata a puterii, pe care nu e doar un singur produs.



http://www.telegraph.co.uk/women/womens-life/11720655/Sex-offender-Why-I-became-one-and-started-raping-women.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Compulsory_heterosexuality

Continue Reading