Un
scandal care a trecut neobservat în mediile așa-zis feministe este cel al
senatoarei Dianei Ivanovici-Șoșoacă cu soțul ei, Silvestru Șoșoacă. De fapt
Diana Ivanovici. O prietenă îmi zicea mereu: ”Nu-i mai zice așa, că n-o cheamă
așa!” Și așa este, acum fiind mai evident decât oricând! Prietena mea zicea
asta din motive feministe. Dar acum acest îndemn capătă o nouă conotație: dacă
nu ai ce să-i iei unei femei, îi iei numele pe care i l-ai dat, dacă e
cunoscută cu el! Dacă bărbatul ei a avut ce să-i ia la divorț, ca să-i
facă rău, i-a luat. Nu a avut mai mult decât numele, că îi lua. Asta arată
cum gândesc bărbații în relațiile cu femeile. Cum le văd ei, cam cum arată
”ajutorul” lor.
Nu
discutăm despre ce personaj politic e Ivanovici (Georgescu, Macovei, Ivanovici,
Șoșoacă etc). Nu discutăm nici ce efecte ar avea pe termen lung politica ei.
Deși de la Primul Război Mondial, lupta politica reală a fost între
fasciști și comuniști. Și nu întâmplător, femeile de succes în politică au fost
într-una din aceste tabere, cum sunt și acum. Restul de politică e ce e, adică
butaforie, politică-tampon, ca să ne apere de cele două tabere (comuniștii
suferind mari mutații în ultimele decenii, după căderea Uniunii Sovietice, dar
păstrând esența, adică controlul statului, uniformizarea, monopolurile etc).
S-a văzut în pandemie comportamentul lor real. Că aceeași prietenă îmi zicea:
”Sunt buni și fasciștii la ceva: să ne apere de comuniști!” De fapt
Ivanovici și AUR (atunci) au avut succesul electoral
fulminant opunându-se politicilor anti-restricții.
Anti-comuniste, adică. Să nu ne mai prefacem, ăsta e comunismul, asta a
devenit acum. Spre asta a evoluat. Și oligarhii și oligarhiile economice
(monopolurile), indiferent de unde vin, sunt următoarea fază a
comunismului. Alianța dintre neoliberali și woke pe unele zone e
bine-cunoscută (dar asta e altă discuție). Dacă ții oameni în sărăcie, sub
control strict al statului, fără acces la activități economice reale...se
numește cumva.
Deci
trecem peste discuțiile politice (banale) și trecem la altfel de discuții, tot
politice. Adică la dinamica relațiilor dintre femei și bărbați în politică,
(dar nu numai), dinamica succesului și ajutorului primit de femei în politică.
Dacă ni se pare normal (nu nouă, feministelor, dar altor femei, nu doar
bărbaților) ca femeile, nu doar una, ci mai multe (soția, amanta, colegele) să
fie în spatele unui bărbat și să-l ajute necondiționat, nu același lucru se
întâmplă cu o femeie, fie ea și Ivanovici. O femeie, dacă e ajutată (și mare
noroc dacă e, că o femeie, în cele mai multe cazuri, nu doar că nu e ajutată de
partener în orice face, dar ea e mulțumită să nu fie șuntată, descurajată,
sabotată, să nu fie nevoită să facă totul pe ascuns), trebuie să
plătească un prețt mare. Pentru că pentru un bărbat în cuplu reprezintă o
trădare dacă femeia muncește pentru ea, ci nu pentru el (chipurile pentru
”noi”, ”relație” sau alte eufemisme). O femeie care întâmpină greutăți și
piedici, dacă o face pentru ea, pentru cariera ei, pentru succesul ei, se poate
aștepta de la partener cu astfel de încurajări, dacă se plânge: ”Dar ai muncit
pentru tine, nu pentru mine! Ce să-ți fac eu dacă ești obosită?” Orice i
s-ar întâmpla ei rău, dacă are legătură cu ea însăși, nevoile, dorințele ei,
beneficiază de aceași atitudine. Cam așa stau lucruile, asta e situația
reală a femeilor.
Diferența
de calități politice, pregătire, pasiune, talent actoricesc dintre Ivanovici și
soț e evidentă. Tot patriarhatul, care dă femeilor o valoare prin submisivitate
(feminitate) a împins-o spre astfel de relație. Europa nu duce lipsă de
fasciști cu discurs agasant, dar măcar cu o brumă de cultură politică și
juridică. Dar ăia vor tot submisive, doar se folosesc temporar eventual de
femeile care vor ceva pentru ele în mod direct (le fură ideile și gata!).
Spălarea
rufelor în public de către soțul senatoarei Ivanovici arată nu doar caracterul
lui și lipsa de educație, dar și mentalitățile. Oricât de vulgară și
scandaloasă ar fi Ivanovici, ea e o uzurpatoare a condiției femeii în
politică. Pedeapsa pe care a primit-o de la sistem prin acțiunile soțului
arată foarte bine care trebuie să fie poziția femeilor când
vor să aibă succes. Dacă o femeie vrea sa faca ceva, să
ajungă undeva, trebuie să fie supusă, susținută de un bărbat
puternic. Femeile reușesc ca servitoare (vezi Merkel).
Și
încă o dată, scandalul domestic expus politic de soțul Dianei
Ivanovici arată si care e prețul pe care îl plătește o femeie
pentru susținerea unui bărbat. Și toată lumea pe ea o condamnă,
pentru că nu e...feminină, adică supusă. E un caz tipic de furt
al muncii și ideilor unei femei, Masculul începe să se
creadă deștept, puternic, să pună mâna pe ce face
femeia. Un mic Mussolini! De asta nu vorbesc ”feministele” liberale,
ci de Macarana. Că nu vorbesc de situația din Gaza și din societîțile
islamice, puternic patriarhale, e alta discutțe.
Cine
are curajul să spună ”Eu sunt Ivanovici/”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu