Joseph Sobran sau feminismul față în față cu conservatorismul

 

La primul târg fizic de carte după pandemie, Bookfest, la care am fost prezentă cu cartea mea în română, ”7000 de ani de patriarhat/Critici feministe”, văd un stand al Institutului Von Mises. Interesant! Cumpăr în grabă trei cărți, printre care una scrisă de Joseph Sobran (Evul întunecat, noua moralitate, de la Editura Contra-Mundum, 2020), apoi atac și alte edituri unde s-ar putea găsi cărți ”diferite”. Chiar reprezentantul ”Von Mises” mi le-a indicat. Era ceva conservatorism și acolo, dar nu îmi pare rău. O altă perspectivă asupra vieții, a naturii chiar, e mereu binevenită. Deschiderea interculturală e cât se poate de inspirantă. Și la prima vedere, ce poate fi mai îndepărtat de feminism decât conservatorismul?

La prima vedere însă. Pentru că Ayaan Hirsi Ali, care a lucrat pentru un think thank conservator, a spus că nicăieri nu a găsit o mai mare libertate de exprimare, unde orice subiect, inclusiv feminismul, era discutat fără prejudecăți. Asta acum, când limitele libertății de exprimare, taboo-urile impuse în anumite medii, înclusiv rețelele de socializare, sunt un fapt comun, de pe urma cărora eu însămi am suferit.

Dacă citești ce scriu, cel puțin unii dintre ei, ca Sobran, observi că, dacă nu ar avea niște obsesii, niște viruși informatici poate, conservatorii ar fi cei mai de bun simț oameni. Mai citisem cărți conservatoare, de data asta o colecție de articole conservatoare scrise în limba română, majoritatea în secolul al XIX-lea. Și da, unele critici ale liberalilor epocii, care apoi ar putea fi translatate la oamenii de stânga actuali, păreau foarte pertinente. Liberalii de atunci, ca socialiștii de acum, păreau uneori atât de incoerenți și de lipsiți de substanță... Cum altfel ar putea fi, cum mi-a răspuns o persoană cu vederi anticomuniste, unii care vor să întoarcă lumea cu fundul în sus, fără să le pese de consecințe? De mentționat e că printre conervatorii din România, din secolul al XIX-lea, era jurnalistul Mihai Eminescu, care era si ateu. În articolele lui aduce niște argumente interesante contra liberalismului. El spune că acum, când se știe că, având în vedere evoluția (apăruse cartea ”Originea speciilor” a lui Darwin, iar ideea evoluției era aproape unanim acceptată), oamenii nu mai pot fi considerați ceva special, sunt în rândul animalelor, ce suport ar mai avea liberalismul care se bazeaza pe ideea ca omul, ar fi consecința unei creație aparte, cu o misiune unică? Tot conservatorii aveau în programul lor dreptul de vot pentru femei. (Mai multe în cartea ”A fi conservator”, culegere de Ioan Stanomir și Laurențiu Vlad, editura Meridiane, 2002) . Și să nu uităm de modernizarea României datorată Partidului Conservator, care dispare apoi din istorie în 1920.

Și revenind la cartea lui Joseph Sobran, dincolo de acele obsesii (avortul, homosexualii), de altfel foarte enervante, rămâne un mare scriitor, cel mai mare al generației lui, după cum a fost descris. Are spirit critic pătrunzător, și spune cele mai profunde și clare lucruri despre dictaturi, mai ales despre comunism. Pentru noi e mană cerească, parcă ar fi vorbit cu gura noastră, cum se spune. Cunoașterea neconvențională e omniprezentă în cărțile conservatoare, în care într-adevăr lumea e diferită. Asta oferă o nouă perspectivă asupra istoriei, a istoriei ideilor și ideologiilor, mai precis. Depinde ce idee devine dominantă în societate, nu neapărat valoarea ei de adevăr sau predictivă. Și cam înțelegi și cine a învins în această bătălie a ideilor. Și pentru noi, victimele comunismului, lucrurile nu arată prea bine. Cum subliniază și Sobran, dictatura nazistă a durat câțiva ani, dictatura comunistă a durat decenii. Lagărele de concentrare naziste sunt prezentate peste tot ca simboluri ale răului uman (și pe bună dreptate), dar gulagurile sunt trecute cu vederea. Ceea ce nu zice Sobran în această carte, dar alți autori conservatori zic (vezi jonathan Leaf, ”Despre anii `60”, editura Contra-Mundum, 2022), nu neapărat cu aceste cuvinte, comunismul avea doi în unu. Adică includea ura de clasă, dar și ura de rasă. Antisemitismul era și la comuniști, dar și ura față de alte culturi/rase. Cum spunea Leaf în ”Despre anii `60”), victoria nordului în războiul din Vietnam, considerat imperialist și nazist, s-a soldat cu enorm de multe crime ale căror victime erau opozanții, fermierii, burghezii, dar și minoritatea chineză. De fapt toate aceste ideologii golănești, adică patriarhale, nu ar fi golănești dacă nu ar vedea dușmani pe baze facile, ușor identificabile. Ăsta e resortul lor intim, anvelopa ideologică se grefează pe asta. Iar violența, distrugerea ordinii sociale prin violență e ceea ce atrage atâția adepți. Violența e simplă, instinctivă, lupta politică de idei e complicată. Dacă pui soluția violenței, cu mici variabile legate de cine trebuie să fie ținta violenței, vinovații pentru starea de fapt, și ai comunismul, nazismul și fundamentalismul islamic. Și mai poți avea și altele, de ce nu? La o adică softiștii, big pharma și investitorii de pe Wall Street fac foarte mult rău.

Când asemenea partide pun mâna pe societate, se știe ce se întâmplă. Ura cea mare a conservatorilor, inclusiv a lui Sobran, care, de cele mai multe ori, tratează teme pe care le-au tratat și alții, este față de stat. Pe scurt, statul e cel care abuzează oamenii, iar odată cu creșterea puterii lui, abuzul e din ce în ce mai mare. Noi, cei care am trăit în comunism, și trăim în postcomunism, înțelegem asta foarte bine. Desoperirea pe care au făcut-o clasicii libertarianismului (Friedrich vin Hayek), aceea că un birocrat te poate abuza mai rău decât un capitalist milionar, e subliniată. Birocratul are de partea lui puterea coercitivă a statului. Rusia țaristă era cumplită cu concursul aparatului birocratic. Trăsătura asta o menține în comunism și o exportă. A mări birocrația și a da mai multă putere statului e un abuz ale cărui efecte sunt ușor vizibile.
În articolele lui, Sobran subliniază asemănarea dintre regimurile din secolul XX, Stalin, Hitler, Churchill și Roosevelt. De fapt între ei erau mai multe asemănări decât deosebiri. Și niciunul, inclusiv Roosevelt, nu era mare în vreun fel pozitiv. Roosevelt are la activ propriile încâlcări ale constituției, propriile abuzuri asupra democrației, până la crima în masă comisă prin abandonarea unei mari părți din Europa. Sobran e poate singurul care spune că pe 9 mai nu prea avem ce sărbători, că nicio forță bună nu a învins de fapt. Ne mai mirăm că în partea asta a Europei sunt atâția conservatori? În ziua de azi e o crimă să invalidezi experiențele, traumele unor oameni. Nu și dacă sunt femei, nu și dacă sunt de partea nepotrivită a Cortinei de Fier.

Statul e sursa abuzurilor, aș adăuga că Alexis de Tocqueville a avut dreptate cu ce a prezis, că nicio oprimare nu va fi așa puternică precum cea populară. Sobran vorbește, citând și alți autori, de toate drepturile pe care oamenii le-au cedat de-a lungul istoriei. De cele mai multe ori se discută de ce s-a căștigat, nu de ce s-a pierdut. Suntem din ce în ce mai dependenți de stat, din ce în ce mai încorsetați. Acum crimele se produc în masă, cândva era atât de complicat, oamenii trebuiau uciși bucată cu bucată. Să ne amintim oare că armele de foc au fost considerate la început imorale pentru că ucideau în masă? Totuși, Hiroshima, Nagasaki sau Dresda nu se pun la crime de război, că erau de parte care trebuie, cea învingătoare. O informație interesantă, neconvențională, din această carte, a fost și menționarea atitudinii lui Einstein față de asemenea crime, în special făță de crimele lui Stalin. Nu le-a condamnat niciodată și nu a avut nicio reacție când a fost întrebat despre ele.

Statul puternic, care dă o cu o mână și ea cu 10, mai ales libertăți, e problema principală a societății. În scopul creșterii lui, el crează necesități pe care să le rezolve. Crează probleme, drepturi, pentru a oferi protecție. Și tot în același scop distruge tradiții, instituții care i s-ar putea opune. Una dintre ele este...familia. Nu e de mirare că în SUA, Curtea Supremă, autoarea multor abuzuri asupra constituției, încearcă redefinirea căsătoriei în scopul legalizării căsătoriilor homosexuale. Sobran a murit înainte ca aceste căsătorii să fie legalizate. Dar de ceva timp, Curtea Supremă impune legi nedemocratice, peste capul parlamentelor statale. Un exemplu a fost, zice Sobran, celebrul Roe vs Wade, care a dus la legalizarea avortului. Republicanii conservatori, criticați de Sobran, ar intra și ei în acest joc cu crearea de amendamente și redefiniri, care să contracareze acțiunile democraților de la Curtea Supremă. Înțelegem acum de ce în State, Președintele Curții Supreme e atât de important! Și mai ales ce greu e de impus progresul pe cale democratică!

Dar ce e atât de rău cu avortul? În primul rând e o crima, și aici vorbește de celebrele poze cu fetuși. Totuși, problema cea mare e că deresponsabilizează bărbații. Deși femeile ar trebui să dispună de propriul corp, adesea acest lucru nu e adevărat (are dreptate), iar bărbații fac presiuni, amenință cu abandonul și femeile recurg la avort. Dar dacă e un astfel de bărbat, ce nevoie ar avea o femeie să aibă copil cu el, mai ales să se lege de el? Aici nu se vede dincolo de viziunea patriarhală, unde femeile sunt dependente de bărbați. De ce nu ar fi familia matriarhală cea care ar oferi femeilor și copiilor lor stabilitate și subzistență, cum se vede bine în Africa și nu numai? Adică sacrifici bunăstarea și independența femeilor pe altarul familiei? Cum zicea de Tocqueville de situațiile individuale groaznice ale unor femei din prostituție, dar societatea era salvată prin existența lor. Libertăți individuale, bunăstarea personală, dar până la femei!

Bineînțeles că Sobran e și contra homosexualității și a drepturilor extinse ale homosexualilor. Sigur, nu vrea să fie pedepsiți, dar ce treabă au ei cu căsătoria? Homosexualitatea e o scârboșenie, neigienică, dezgustătoare, ca sa nu mai vorbim de ce riscuri prezintă legate de SIDA. Ce nevoie ar avea de căsătorie, când în cazul lor nu e vorba de urmași, de mostenire? Dincolo de aspectele religioase, căsătoria are un rol practic, de a oferi protecție femeilor și copiilor. Deci rolul patriarhal! Probabil Sobran nu se uita nici măcar la serialul ”Dallas”. Da, era sub demnitatea lui culturală, de acord. Dar chiar dacă rolul originar al căsătoriei ăsta e, chiar și heterosexualii puneau căsătoria pe baza sentimentelor înaintea celei de protecție a copiilor născuți sau nenăscuți. Personajele masculine din ”Dallas” se căsătoreau cu femeile pentru care aveau sentimente, nu cu cele care rămâneau gravide. Ar fi fost ceva destul de compromițător dacă nu ar fi făcut asta. Poate în mediile foarte conservatoare, în care se pare că sunt mai multe divorțuri, probabil lucrurile stăteau diferit. Inclusiv Sobran a fost căsătorit de două ori și divorțat. La oamenii obișnuiți, de un anumit nivel, serntimentele primează. Și pentru o femeie mândră, independentă, ar fi ofensator să fie preferată pentru că a rămas gravidă, nu pentru sentimente. De ce nu ar fi așa și în cazul cuplurilor gay/lesbiene?

Aduce argumentul că în Antichitate, chiar în societățile în care homosexualitatea era oarecum tolerată, nu s-a pus problema căsătoriei. Păi se punea problema fericirii și libertății personale prea mult? Tot el vorbește de binele adus de societatea creștină, prin toleranța și bunătatea ei, prin condamnarea crimelor, a relelor tratamente, a războaielor, ceea ce, conform lui, dar și altora, ar reabilita oarecum Evul Mediu. Vânătoarea de vrăjitoare, arderea ereticilor, cruciadele, dar și alte crime, reprezintă eșecuri ale unui lumi de a stârpi violența din societate mai degrabă decât idealul ei. În epocile anterioare au fost mult mai multe crime, a fost mult mai multă istorie, adică fapte de consemnat, în special războaie. Apoi dacă ne gândim la ce războaie și atrocități aduce Renaștere și Reforma....Deci în Antichitate o asemenea problemă oricum nu s-ar fi putut pune.

Totuși, o problemă interesantă legată de homosexualitate e aceea a incidenței ei. Normal ar trebui să fie foarte redusă, asemenea altor deviații sexuale (parafilii). Propaganda, dar și alte condiții de mediu, i-ar exagera frecvența în populație. Aici ar fi multe de spus despre ce înseamnă de fapt homosexualitate, ceea ce Sobran consideră, conform vechilor norme, o boală psihică. E o lungă discuție pe care aș purta-o mai ales gândindu-ma la lesbiene și la istoria lor. El mai aduce argumentul că homosexualii celebri, inclusiv Oscar Wilde, care a făcut și pușcărie pentru viciul lui, fiind condamnat pentru homosexualitate, nu aveau îndrăzneala de a cere drepturi sau nu credeau că homosexualitatea ar fi ceva bun. Aici nu avem de unde ști, deși era greu să lupți pentru așa ceva, chiar să formulezi asemenea revendicări într-o societate unde femeile nu aveau drept de vot, iar însăși contracepția și avortul erau interzise.

Dar Sobran mai critică ceva: ceea ce se numește „drepturile civile”. Deși e pentru libertatea și non-discriminarea afro-americanilor, legile date ca urmare ale luptei pentru drepturile civile ar fi contra libertății de asociere. Cu alte cuvinte, nu alegi cu cine si unde să te asociezi. Lasă să se înțeleagă și faptul că oamenii ar avea un motiv să se teamă de afro-americani, existând riscul, până la proba contrarie, de a se confrunta cu violență. Nu aș nega asta, având în vedere că discriminarea, sărăcia și drogurile fac casă bună cu violența și infracționalitatea. Oricum, alți autori conservatori precum Leaf, arată că intergrarea afro-americanilor, dar și progresul lor material și social, a stagnat după aceste legi, în spatele cărora a fost oricum o altfel de agendă, comunistă adică.

Sobran citează în articolele lui autori din trecut sau apropiați de noi, precum Shakespeare, Samuel Johnson, Alexis de Tocqueville, George Orwell, dar și C. S. Lewis, care spune, pe lângă povești savuroase, numeroase lucruri interesante despre libertate și stat, diverse societăți.

Sobran rămâne un autor de recomandat, care se citește cu multă plăcere, chiar dacă punctată de indignare. Dar nu despre asta e libertatea? Despre dreptul de a nu fi de acord cu scriitori, mai ales dacă sunt talentați?

Continue Reading

Istoria feminismului privita altfel, cum se poate schimba lumea

Cine au fost feministele la inceput? Cine au fost si ce voiau? Cine a ajutat intr-adevar miscarea feminista? Idei feministe, care sa critice status quo-ul referitor la situatia femeilor exista de mult in Occident. Fiica adoptiva a lui Montaigne, Marie de Gournay (secolul al XVI-lea), Ninon de LÉnclois (secolul al XVII-lea), criticau biserica si societatea pentru rolul atribuit femeilor, chiar traiau dupa propriile reguli. Dar aici e vorba de femei care isi permiteau material sa faca asta, care aveau o anumita independenta materiala, esentiala pentru libertatea de actiune si gandire, atunci si acum. Alte autoare feministe au fost Mary Wollstonecraft (secolul al XVIII-lea), mama lui Mary Shelly, despre care am mai vorbit, este o figura importanta a istoriei feminismului. Asta se intampla inainte de Revolutia Franceza, la care au participat numeroase femei, unele au jucat roluri foarte importante, dar ele au devenit principalii perdanti ai acestei revolutii. Situatia femeilor, reprezentarea lor politica, s-a deteriorat si mai mult. Revolutiile burgheze, incepand cu cea din Anglia, au avut acest nedorit si surprinzator efect. Acest fapt este ilustrat foarte bine in cartea lui Rosalind Miles, "Istoria universala a femeilor". Dupa venirea lui Napoleon la putere, drepturile femeilor au fost mai reduse, aici fiind foarte vizibila legatura dintre militarism si posesia femeilor, prezenta mereu de-a lungul istoriei. Napleon voia sa le asigure bravilor soldati dreptul la femei, al caror drepturi trebuiau ingradite in acest scop. Sa nu uitam influenta lui Napoleon in Tarile Romane ca totul sa fie perfect.
Revolutiile burgheze au eliberat barbatii, le-au oferit lor drepturi, inclusiv asupra femeilor, probabil si asta era un drept. Femeile se pare ca nu erau oameni. Nici filosofii acestor revolutii, cum era Rousseau, desi au declarat ca barbatii si femeile sunt egali, au vorbit de roluri diferite pentru femei, care trebuiau sa fie slabe si pasive, create pentru placerea barbatilor. O critica a operei Emile sau despre educatie (Emile ou De l'éducation) a fost facuta de Wollstonecraft in "A vindication of the rights of women".

Barbatii feministi in istorie
Pare greu de inchipuit cum nu existau si barbati care sa-si doreasca relatii interumane intense, reale, puternic emotionale, care sa excluda roluri de gen. Pentru o persoana cu constiinta, fericirea adevarata pare putin probabila cu cineva care isi neaga natura, libertatea si care e de fapt un angajat nonstop sau chiar un sclav. Pare incredibil cat de imorali pot fi oamenii, sa accepte sa exploateze in acest fel toate fibrele mentale ale unei persoane. Fara indoiala, aceasta este cea mai dura si mai perversa forma de exploatare. Femeile au fost primele victime ale ceea ce mai tarziu s-ar numi dictaturile care incatusau si mintile oamenilor. Oricat de despotic pana atunci, un tiran nu avea treaba cu mintea omului, cu ce face el/ea in timpul liber, acasa. Dar iata ca exista o exceptie, femeile. Dar exploatarea asta devine din ce in ce mai institutionala in anumite clase.
Dar ce s-a intamplat? Ce a facut ca soarta femeilor sa devina si mai rea? Raspunsul ar putea fi in mentalitate si nivelul de constiinta si manierele clasei care a venit la putere: burghezia. Descrierea societatii Americane a inceputului de secolul XIX-lea pare sa ofere, fara ca autorul sa spuna acest lucru, un posibil raspuns. Cartea "Democratia in America" a lui Alexis de Tocqueville e foarte sugestiva. Nobilimea, cu injustitia, ierarhiile dure pe care le impunea, avea maniere mai elegante, un grad de cultura mai inalte, gusturi mai rafinate decat burghezia. Situatia femeilor in America, un stat burghez prin excelenta, in care nu erau oameni foarte culti, foarte eleganti si rafinati, era una tipica pentru clasa de mijloc. Fara reprezentare politica, putere economica autonoma si dar bucurandu-se de tratatament afectiv auster.
Dincolo de ghilotinarile in masa care au prefigurat alte genocidul modern, revolutiile burgheze au adus deteriorarea pozitiei femeii. Existau insa si exceptii. John Stuart Mill, parintele liberalismul modern, pare sa fie o astfel de exceptie. Dar foarte multe dintre ideile lui feministe par a fi fost inspirate de sotia sa, Harriet Taylor, a carei superioritate intelectuala o recunoaste. El semneaza totusi "Despre libertate" singur, ramanand ca numele ei sa apara pe alte opere. Mill ramane totusi o figura admirabila a istoriei feminismului.
Ne intrebam insa cati barbati erau asa in epoca. Nietzsche vorbeste de "magarii" care au invatat femeile sa ceara, care le-au atras atentia asupra sclaviei si iobagiei lor, astfel facand rau femeilor si societatii. Azi pare ceva de nedescris, dar filosofia lui Nietzsche era contra schimbarilor de situatie, a emanciparii celor slabi, inclusiv femeile.
Dar se pare ca acei magari au facut foarte mult pentru femei, pentru schimbarea situatiei femeilor. Barbati ambitiosi, din paturile bogate, cu mult simt al dreptatii si empatie. Existau si exista inca barbati care doresc, cel putin pentru unele femei, cele mai bune lucruri din lume. Asta e adevarata masura a feminismului masculin: doreste ca o femeie sa fie cea mai bogata, cea mai de succes persoana din lume? Cati sunt asa? Foarte putini, pentru ca empatia reala si constiinta sunt rare. Dar totusi exista. Daca sunt in functii importante, daca au influenta, pot schimba lucruri.

Contra patriarhat, alternative, aliati, strategii
Feminismul e contra patriarhatului. Dar daca vrem sa distrugem patriarhatul, ce punem in loc? Sigur, o societate in care oamenii, indiferent de sex, sa aiba acces la recompense pe baza meritelor, o societate dreapta. Asta se pretinde si acum, dar structurile patriarhale raman, deci nimic nu se schimba la modul esential. Impartirea reala a resurselor este patriarhala. Daca daramam patriarhatul, putem sa ne dorim fara rusine, fara sa ne cerem scuze, o societate dominata de valori feminine. Valorile feminine sunt valorile umane curatate de valori patriarhale. In aceasta lume, probabil ar fi mai multe femei cu pozitii dominante, cu putere. Dar ar fi si barbati care ar promova si crea astfel de valori. Asta e politica, oamenii pot cere ce doresc si lupta pentru a schimba lumea. Ar dori barbatii sa traiasca intr-o astfel de lume?
Din Antichitate se stia ca femeile au ce oferi. "Daca femeile ne vor fi egale, atunci ne vor fi deja superioare". Asta spunea un filosof antic (roman), citat in cartea "Femei vestite din lumea antica" a lui D. Tudor.
O lume a femeilor ar fi mai inteligenta, mai subtila, mai puternica, Nu s-ar pierde energie cu studpiditati patriarhale, ar fi cu mai putin sclipici, mai morala, mai profunda, mai dreapta, poate uneori mai putin amuzanta.
Patriarhatul a fost impus cu sabia, folosindu-se de niste factori favorizanti. La nicio specie nu exista patriarhat. Orice societate animala e in jurul femelelor si al relatiilor de rudenie dintre ele. Furnicile si albinele sunt exemple clare. Dar chiar si speciile animale care par dominate de masculi, nu sunt in realitate. La unele specii cu dimorfism sexual mare, la care exista poliginie, femelele sunt cele care aleg un mascul pentru reproducere si apararea puilot de masculii celibatari, iar cand nu le mai place il gonesc.
Barbatii se tem de alti barbati, barbatii au o frica naturala fata de alti barbati. Am vazut un studiu care arata ca barbatii se uita pe strada la alti barbati cu teama, masurandu-si fortele, E ceva instinctiv. In "arta razboiului" de Sun Tsu see vorbeste de lipsa de disciplina a femeilor. Femeile sunt atomizate, ele nu sunt disciplinate, nu se tem. Pe de alta parte, barbatii au fobia marginalizarii, ei fiind in general foarte marginalizati, au recompense puternice, mari, pedepse mari pentru succesul si lipsa lui. Asta ii motiveaza.
Apoi au si o mare pofta sexuala cu obiect, cu nume, cu fata. Sunt atrasi de femei, nu au o pofta impersonala, ca femeile, care se pot satisface foarte bine sau chiar mai bine singure. Astea sunt probleme reale. In societate oamenii sunt miscati de motivatii.
Ce ar putea sa indrepte femeile spre alte femei, sa gaseasca in alte femei sprijin?
De fapt aceleeasi motivatii pe care le au si barbatii, dorinta de putere, ambitie, dorinta de sex de calitate, inspirant si romatic cu barbati. Modestia cererilor feministe, daca esti feminista si esti ambitioasa, e frapanta. Citind comentariile de pe un grup feminist mi s-a parut incredibil sa vad ce a devenit feminismul, mai ales cel de al treilea val. Cele mai multe femei isi aparau situatia patriarhala, careia ii cautau o umbra de demnitate si acceptare sociala. Un patriarhat mai dulce, in care femeile sa serveasca sexual barbatii intr-un mod mai placut, sa ii serveasca din toate punctele de vedere si sa fie apreciate mai mult pentru asta.
Feminismul a fost si este e o idee pentru femeile (si barbatii) cu constiinta inalta, care gandesc mult si au demnitate si empatie, nu e pentru toate, celelalte se multumesc cu ce au. De aceea feminismului i s-au opus atat de multe femei, o fac si acum. Nicio alta forma de emancipare nu a intampinat mai multa rezistenta in cadrul propriului grup decat aceea a femeilor, spune Miles. Poate pentru ca feminismul e o idee elitista intelectuala, sigur elitele intelectuale fiind din toate clasele, grupurile etnice, culturile. Feminismul negru si cel din clasa muncitoare, consider, sunt cele mai patrunzatoare.
Daca sufragetele ar vedea ce a ajuns acum feminismul de valul al III-lea s-ar rasuci in mormant..Feminismul a inceput de la femei cu viziune, cu constiinta, care si-au dorit mai mult de la viata, pentru ele si pentru alte femei. Unele aveau deja bani si independenta materiala. Nu aveau nevoie sa serveasca barbati pentru supravietuire. Aceste femei sunt si acum sansa schimbarii. Pare absolut incredibil pentru mine sa spun acelasi lucru ca Emma Thomson, dar la alt nivel. Barbatii cu constiinta, cu empatie, barbatii cu calitati umane extraordinare, ne sunt mai aliati in acest demers, acela de a curati lumea de patriarhat, decat cele mai multe femei, care vor sa-si pastreze locurile de munca, inclusiv pe cel de acasa, in patriarhat. Feminismul a dat apa la moara sindicatelor patriarhale feministe. Dar nu de acolo vine progresul.  El apare cand vrei mult de la viata, nu-ti ajunge ceea ce ti se ofera.
Patriarhatul s-a bazat pe frica si disciplina barbatilor, accesul lor la recompense facile, cum ar fi violul. Ce altceva e sexul cu o femeie care nu doreste un barbat? Femeile nu au frica si disciplina barbatilor. Patriarhatul a fost pentru toti barbatii. Feminismul nu e pentru toate femeile. Nu cel radical.
Suportul pe care il are feminismul depinde intr-o masura mai mare de clasa sociala, de fapt de gradul de cultura, de empatie, dar mai ales de constiinta al individului decat de sex. Asta e concluzia mea la care am ajuns dupa contactul cu oamenii din alte clase sociale si alte cutlturi. Este valabil si pentru toate categoriile exploatate. Nu e de mirare ca exista Africani carora le pasa mai putin de semenii lor decat occidentalilor cu constiinta inalta. Situatia femeilor depinde de mediul in care sunt mai mult decat de orice alt factor. Saracia, nivelul de educatie si cultura scazut sunt factori care agraveaza discriminarea, dar nivelul de constiinta, de intelegere a fenomenelor si oamenilor este intotdeauna cel mai important, desi istoricii, politologii nu il iau in seama cand studiaza si interpreteaza fenomene de acest gen.
Dar femeile toate femeile ar beneficia pe termen lung de pe urma desfiintarii patriarhatului. E greu sa fie convinse in mod rational, dar in primul pentru cele mai defavorizate, desfiintarea patriarhatului ar fi mai utila. Chiar daca acum nu realizeaza, daca ar fi libere, nu ar alege sub nicio forma sa fie maritate, dependente de barbati. Ar avea cu totul alte vieti. Intai femeile ar trebui sa se obisnuiasca cu femei de mare succes, foarte influente. Femeile trebuie sa invete sa respecte alte femei, sa creada in alte femei, sa aiba incredere in alte femei, sa aiba mai multa incredere, mai multe asteptari de la alte femei, ci nu de la barbati, institutia familiei, si alte institutii patriarhale precum biserica.
Oricum, femeile au avantajul pasiunii, al durabilitatii ei, al complexitatii dorintelor. Ierarhia exista si intre femei, iar asta ar trebui sa se invete, sa se respecte, sa respecte femeile de succes, sa se inteleaga ca de acolo vine salvarea. Pe de alta parte, femeile au avantajul sigurantei, al securitatii sociale. Daca au dorinte puternice si complicate, ele pot fi de lux. Femeile sunt cele mai libere fiinte. Chiar daca probabil nu multe sunt impinse de necesitati, mai multe sunt animate de dorinte complexe, pasiuni sofisticate si incarcate de inutilitate imediata.
Motivatii, castiguri. O lume feminista ar fi cea mai ambitioasa posibila, mai ambitioasa decat o lume masculina. Si progresul in ea ar fi mai rapid si mai durabil.

 http://en.wikipedia.org/wiki/Marie_de_Gournay
http://en.wikipedia.org/wiki/Ninon_de_l%27Enclos
http://www.meteorpress.ro/carti-777-Cine_a_pregatit_Cina_cea_de_taina?_Istoria_universala_a_femeilor.php

Continue Reading

Lesbienele- adevaratele femei

Femininismul de al treilea val, cum am mai spus, a cam denaturat feminismul. L-a rupt in bucatele care nu mai au nicio legatura cu scopul initial al feminismului, eliberarea femeilor. De fapt noul val, cum s-a mai spus, a intarit status quo-ul in moduri subtile si perverse. Pornografia, folosirea sexuala a femeilor de catre barbati, fara probleme de constiinta, a devenit morala sub masca eliberarii acestora, Insasi ideea de femeie nu mai inseamna nimic, din moment ce transsexuali, barbati care se viseaza femei, se revendica a fi femei numai pentru ca doresc sa fie femei. Ca si cand a fi femeie e doar un vis, un rol. Poti sa te revendici transmilionar, transalb sau transcetatean European? Nu, ai de-a face cu legea daca o faci. Transsexualii sunt victime ale patriarhatului, ale rolurilor de gen. Ei reprezinta o mostenire a influentei culturale a genului...Inca o dovada cat de importanta e cultura in inventarea necesitatilor.
Nu, a fi femeie e in primul rand ceva biologic, dar peste care se adauga rolurile de gen, care nu fac altceva decat denatureaza femeile. Societatea patriarhala, in toate formele ei, neaga natura femeilor, le transforma in papusi care sa satisfaca gusturile barbatilor, nu care sa duca vieti in care sa-si caute propria fericire, sa-si implineasca propriile dorinte. Am vazut candva un comentariu pe net, legat de rolul femeilor. "Ele sunt facute sa ne nasca, sa ne creasca, sa ne ingrijeasca". Cum? Nu sunt oare facute pentru propria cautare a fericirii? Sunt facute pentru altii? Imi aduc aminte si pasajul despre modul cum vedeau Americanii din prima jumatate a secolului al XIX-lea egalitatea femeilor, din "Democratie in America" de Alexis de Tocqueville. Acolo se lauda cresterea femeilor tinere, egale cu barbatii, educate la fel in familiile de origine. Dar totul se schimba atunci cand ele se casatoreau. Autorul chiar folosea, in traducerea engleza "the toil of matrimony", adica jugul, suferinta si efortul casatoriei. Sub masca responsabilitatii si a importantei activitatii lor, ele munceau foarte mult, isi asumau riscuri, dar nu aveau recompense. Nu aveau drepturi politice, chiar erau laudate ca nu cer egalitate ca Europencele, nu voiaiu proprietati pentru ele, si mai ales, nu cereau rasfat. In Europa, unele femei sunt rasfatate, dar barbatii aceia nu le vad egale, puncta autorul, pe cand Americancele responsabile erau laudate pentru asta si considerate "egale", desi tot barbatii erau sefii chiar ai gospodariei. Sigur, si castitatea lor, a celor casatorite, era laudata, ca si cand ar fi fost o valoare sociala. Nu contau tragediile personale ale prostituatelor,atata timp cat ordinea sociala era mentinuta. Asta se scria intr-o carte care vorbea despre democratie si libertate...Pierderea barbatilor Americani, fata de cei Europeni, era insa faptul ca femeile, asa dure si active cum erau, nu mai erau gata sa-i incante. Din orice punct am vedea sitautia, femeile erau privite doar prin importanta lor economica intr-o lume a barbatilor. Ca o resursa. Din pacate, acum lucrurile nu stau cu mult diferit.
Si totusi in lumea asta in care feminismul tine de fapt de domeniul trecutului, exista o speranta. Lesbienele. Candva aflate in fruntea miscarii feministe, sunt poate o speranta a ei in continuare.
Sigur ca ultimul val de feminism a denaturat si lesbienele, si cultura lor. Acum "lesbianiasmul" se refera doar la sex, la orientare sexuala (notiune care vine din cercetarea stiintifica, avandu-si originea intr-un chestionar, fara sa stim deci acoperirea lui reala). Acum lesbienele, cel putin din Europa, dar nu numai, sunt adesea debusolate, multe considerandu-se queer, adica neclare in ce priveste preferintele lor sexuale. Sunt si foarte tolerante fata de transsexualism si accepta includerea lor in miscarea LGBT. Au aderat, cu alte cuvinte, la propaganda obisnuita, inclusiv la cea biologica, sustinuta de putine date, despre "sexul creierului".
Dar nu asta erau in anii '70. Lesbienele din unele tari, cum ar fi SUA, dar mai ales Australia si Noua Zeelanda, unde exista comunitati mari de lesbiene, afiliate adesea feminismului radical, au o cultura total diferita. Dar ceva esential despre ele este ca sunt adevaratele femei. Ele sunt cele mai sincere femei, ele spun ce vor de la viata, de la o relatie, nu sunt ceea ce vor barbatii. Ele chiar sunt sau macar incearca sa fie "'eliberate de patriarhat".  Ele vor pasiune, sentimente profunde, nu accepta acea deconectare dinre sentimente si sex, la care consimt nu numai barbatii, dar si femeile in patriarhat. De fapt viata sexuala a femeilor, a celor mai multe dintre ele, ar fi imposibila fara acea deconectare. Citind cartea unor lesbiene, feministe radicale si butch (nu cunosc termenul in Romana sau macar in alte limbi latine) simti o atingere profunda a indentitatii feminine. Eu, cel putin, m-am regasit in ideile, sentimentele lor. Revendicarile lor au umblat prin creierul meu adolescent, Am vrut ce vor ele, in adancul sufletului vreau in continuare ce vor ele. Doar ca viata m-a despartit de acele dorinte, considerate irealizabile sau greu realizabile.
Ele vor sa fie libere, sa iubeasca liber, sa arate si sa poarte confortabil. Butch, fiinte sensibile care cel mai adesea au relatii pasionale si profunde, resping cu tarie "feminitatea", rolul de gen feminin. Ele nu au avut niciodata relatii cu barbatii, au fost mereu lesbiene, nu au acceptat niciodata rolul de gen feminin, cu ceea ce Andrea Dworkin numea "heterosexual corvee", corvoada heterosexuala. Ele arata astfel total nemachiate, imbracate comod, fara tocuri si alte instrumente de tortura. Cam 5% dintre lesbiene sunt butch, dar ele sunt adesea oprimate de alte lesbiene, care internalizeaza valorile patriarhale si care le obiectifica. Butch urasc sa fie identificate cu barbatii, ele sunt doar libere, nu vor sa arate ca barbatii, nu joaca roluri, ceea ce urasc de fapt.
Lesbienele, in special butch, vor si sunt gata sa ofere pasiune in relatii, nu sex, tortura sexuala, sado-masochism. Lesbienele se angajeaza repede in relatii si relatiile lor dureaza mult. Oare nu asta vor cele mai multe femei? Relatii libere, pasionale, care evolueaza repede? Nu asta ne lipseste din relatiile heterosxuale in cel mai bun caz? Cum am spus de multe ori, pretul unei relatii heterosexuale, e in libertatea, demnitatea si identitatea femeilor. Daca cel putin la inceput nu-ti negi sentimentele, nu le ascunzi, nu ai nicio sansa de cele mai multe ori.
Toate femeile ar trebui sa se separe de valorile patriarhale, sa le analizeze, sa le inteleaga.  Nimic din ceea ce inseamna sexualitate feminina nu se potriveste cu patriarhatul, cu relatiile in care monogamia feminina este impusa, in detrimentul lor. Femeile intra in relatiile patrairhale de cele mai multe ori pentru ca nu cunosc alternativa, din cauza presiunii sociale, sau pentru unele privilegii. Dar cele mai multe relatii heterosexuale, cum spun lesbienele, si heterosexualele ar trebui sa recunoasca, sunt plicticoase, lipsite de pasiune si monotone. In cazul fericit cand nu de-a dreptul abuzive. Din pacate, barbatii controleaza resursele si femeile nu au altceva de facut decat sa-si vanda propriile vieti pentru supravietuire. Aici ar trebui sa intervina o schimbare.
Femeile nu sunt nimic din ceea ce pare a fi in patriarhat. Ele trebuie sa se descopere, primul pas sunt lesbienele. Dar numai primul. Daca vrem o relatie heterosexuala, ea trebuie sa semene cu o relatie dintre doua femei, in special butch, dar sa fie un barbat implicat in ea.
Ce a facut ultimul val de feminism? A eliberat,..barbatii. Albi, heterosexuali, occidentali. Ei au obtinut din ce in ce mai mult de la femei si au dat din ce in ce mai putin. Femeile nu au mai putit sa negocieze nimic, nici maar sexul. Din unele puncte de vedere, in Occident situatia femeilor e mai rea decat in Islam, cum am mai spus. Uneori ma gandesc la instutiile care existau in trecut si care confereau anumita protectie femeilor. Poate barbatii care sa intre in viata femeilor, ar avea uneori nevoie de o recomandare. Institutia tatilor, la originea casatoriilor aranjate, ar trebui sa fie inlocuita de institutia prietenelor. Pentru a fi primiti in comunitatilor femeilor libere, si a avea acces la sex si afectiune de la femei, barbatii ar trebui sa intre acolo pe recomandare. Riscurile femeilor ar scadea mult. Pe de alta parte, grija pentru romantism a barbatilor a disparut cu desavarsire. Desi probabil in trecut era rara, totusi exista. Era o forma de grija si interes fata de sexualtiatea si afectivitatea feminina. Poate atunci femeile, din anumite puncte de vedere, se exprimau mai mult decat acum. Sigur, resping total rolul submisiv, castitatea si interdictia de a initia relatii.
In unele tari propaganda homosexuala se pedepseste cu inchisoarea, cum e Rusia. Daca as face propaganda pentru lesbianism, as ajunge probabil la inchisoare. CU toate astea, cred ca relatia ideala pentru o fmeeie e intre doua butch. Un barbat ar trebui sa ofere unei femei ceea ce o butch poate oferi ca sa intre intr-o relatie cu ea. Orice altceva e toxic.
https://bevjoradicallesbian.wordpress.com/2015/01/07/chapter-four-2015-update-25-years-later-supporting-butches-supports-all-lesbians/

Continue Reading

Cand femeile pierd si nici nu se observa

Un film despre o femeie care a avut o aventura cu un barbat, a ramas gravida, apoi el a a fost anchetat, ea a crescut copilul recunoscut de un alt barbat. In dictatura comunista. Dupa 20 ani se reintalnesc, el afla de copil. Apar tensiuni.In cele din urma siutatia ramane cum a fost. Lucrurile par a se fi linistit, pare ca toata lumea a castigat, dar de fapt femeia a pierdut. Fericirea in viata personala, sentimentele unei femei nu conteaza. Cat de frumos povestea depre sotul medic care ii ajutase copilul sa se vindece de o malformatie dobandita la nastere! Ca si cand ar fi fost un gest extraordinar. Daca o prietena doctorita ar fi facut asta cum ar fi fost? Normal. Dar cand era vorba de sotul ei, era extraordinar. Filmul se numeste "Roxanne" si e un film romanesc.
O poveste trista, peste care societatea trece fara sa-i pese. O poveste interculturala. In articolul din link este vorba de modul cum inclusiv justitia, dar si alte institutii, crediteaza familia cu doi parinti in detrimentul femeilor care raman in relatii abuzive pentru binele copiilor. Familia cu doi parinti, cum arata si titlul articolului, e letala pentru femei. Obsesia familiei cu doi parinti e darul patriarhatului. Nu putem face nimic pana nu condamnam patriarhatul si incepem sa condamnam mentalitatile. Fata de situatiile dureroase ca violenta de gen si prostitutia, revendicarile fericirii femeilor, a dreptului lor real nu doar la securitate fizica si financiara, ci la fericire, pare o revendicare prea scumpa. Dar de aici ar incepe tot. Daca societatea s-ar dezice de valorile patriarhale, lucrurile ar incepe sa se schimbe.
Maternitatea nu e o datorie si o placere pentru femei, care in patriarhat, cum titra un articol, sunt utere dispozabile. Maternitatea e o alegere care trebuie sa fie bine cantarita de femei. Cum am mai spus, femeile vin in societate pentru a fi inselate, exploatate, umilite, ucise. Ele trebuie sa se fereasca de institutiile publice, care sunt contra lor, sunt dusmanii lor.
Femeile, dupa al treilea val de feminism, care de fapt a deconstruit feminismul cu totul, sunt ca niste soricei cu creierele infestate de paraziti care le anihileaza vointa si constiinta. Ele au iluzia libertatii, a alegerii, cu care se conformeaza foarte frumos patriarhatului. Ele nu fac altceva decat sa satisfaca dorintele barbatilor cu zambetul pe buze, fericite si mandre de ce li se intampla. Daca prostitutia si pornografia au ajuns factori de putere pentru femei...
Ceea ce e foarte interesant  pentru o feminista adevarata, e ca sexul, pentru cele mai multe femei, nu e o alegere reala. Ele fac sex tot pentru a se conforma cumva patriarhatului. Fara sa stie, poate fara ca multe dintre feministe sa stie care e situatia reala. Am citit mai multe articole care m-au pus pe ganduri. Exista tinere care fac sex pentru a fi populare, si adesea raman gravide in aceasta incercare de acceptare sociala. Altele fac sex pentru ca asta e, trebuie sa faca. Cum spun unele feministe, acum orice femeie trebuie sa fie disponibila pentru orice barbat. Adica trebuie sa fie gata sa satisfaca orice barbat. Si care e beneficiul ei? NU inteleg. Se pare ca e acceptarea sociala, datoria, un fel de popularitate sau doza infima de afectiune a unui barbat pe care cel mai probabil nu l-a ales ea. Sinistru! Cum poate cineva trai asa? Cum pot trai asa milioane de femei? Si nimanui nu-i pasa? Nimic nu s-a schimbat, femeile isi fac numarul, isi joaca rolul de gen fara ca sa se gandeasca cu adevarat la ele, fara ca societatea si institutiile sociale sa fie in serviciul lor cu adevarat, ci impotriva lor. E mai multa opresiune decat ne imaginam.
Am vazut recent o caricatura in care era descrisa relatia dintre o femeie si un barbat in Islam si apoi la atei. Barbatul musulman statea in genunchi in fata femeii si-i daruia flori, pe cand barbatul ateu statea in picioare si femeia in fata lui facandu-i sex oral. Auzisesem de mai multe ori de femei din Occident care s-au declarat feministe si au trecut la islam, din simplul motiv ca islamul li se pare mai feminist. Mi s-a parut bizar. Am vazut si femei care au calatorit in tari musulmane, s-au casatorit cu localnici, declarand ca voiau barbati care sa se poarte mai bine cu ele, sa le respecte mai mult. Pare iarasi ciudat avand in vedere oprimarea femeilor in multe tari musulmane. Aceasta chiar exista, nu e o minciuna. Dar se pare ca nu e generala. Exista barbati musulmani, educati si sensibili, care se poarta mai bine decat occidentalii cu femeile.
Credem ca situatia femeilor din Occident e cea mai buna si frumoasa. Feminismul vine de aici, cele mai multe succese repurtate de feminism sunt in Occident. Dar lucrurile sunt mai complicate. Sigur ca e vorba de istorie. Femeile aveau un status mai bun aici si in urma cu cateva secole, erau mai libere, puteau circula, avea proprietati. E o oarecare traditie antica, si in Imperiul Roman femeile erau destul de libere. Dar iarasi, care femei?
Existau femei aristocrate, femei din patura mijloacie, care se bucurau de libertate de circulatie, puteau avea proprietati. Dar la polul opus era o masa de femei sarace, care nu detineau proprietati, care nu aveau nici zestre, si aveau de ales ori intre munci foarte grele si foarte prost platite si prostitutie. In timpul reginei Victoria prostituatia, cauzata de numarul mare de femei fara zestre, era o problema. Femeile isi cumparau libertatea, demnitatea, Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cele care nu aveau, avere deveneau prostituate. Alexis de Toqueville, in "Democratia in America", spune ca a vazut in America situtatii de viata teribile, dar e un pret just pentru mentinerea societatii. Se referea la prostitutie. Daca facea apologia libertatii individuale, cand ajungea la femei, nu mai era cazul. Ele erau libere doar sa-si aleaga sotul "din dragoste", in rest trebuia sa-si aiba grija de rolul de sotie, asta in cazul fericit in care puteau sa-l aiba. Femeile, atat sotiile, cat si prostituatele, trebuia doar sa serveasca barbatii, astfel societatea fiind salvata. Ca si cand femeile nu reprezentau societatea.
In Biblie, deci la soceitatile traditionale de evrei de acum peste 2000 ani, prostitutia pentru fiicele lui Israel e interzisa. Probabil nici in Islam nu exista asa ceva, cel putin nu cred ca e acceptata. Toate femeile trebuie sa aiba un minimum de demnitate. Niciunele nu sunt foarte libere, dar niciunele nu sunt teribil de jos ca fiinte umane. Adica sclave. In Grecia existau porneia, prostituate sclave. De acolo vine cuvantul "pornografie", adica descrierea prostituatei.
Asa-zisa eliberare a femeilor din Occident, si aici nu blamez feminismul, ci capitalismul, a transformat toate femeile in prostituate. Niciuna nu mai e doamna respectabila, toate sunt prostituate. Cel putin o perioada din viata lor, mai ales la inceputul relatiilor, trebuie sa joace acest rol. Alfel nimic nu se leaga. Barbatii pot alege, toate femeile sunt disponibile. In "Gone girl", chiar daca acest aspect nu e foarte clar, este usor de constatat. Femeile fac totul ca sa seduca. Apoi vad ele...unele pot deveni doamne respectabile, foarte putine. Urmeaza apoi cativa ani de teste in care ea trebuie sa satisfaca si sa satisfaca. Cine vrea sa inceapa o relatie in aceste conditii? Unde e fericirea femeilor, dorintele lor?
Foarte posibil ca in urma cu cateva generatii, femeile, chiar si la noi, sa fi putut pune, cel putin din anumite puncte de vedere, mai multe conditii in relatii. Disponibilitatea mai redusa la sex si a satisface a femeilor ar fi facut relatiile mai valoroase. Barbatii Occidentali sunt de cele mai multe ori, mai liberi decat oricand, pot pune cele mai multe conditii.
Ce e de facut? Sigur, feminism. Radical, nu de valul al treilea.




http://mobile.nytimes.com/2014/06/22/opinion/sunday/domestic-violence-and-two-parent-households.html?_r=5&referrer

Continue Reading

Cum sunt prezentate femeile in cinematografie

Mass media, dar si cinematografia, contribuie la crearea imaginilor de gen, dar si la perpetuarea stereotipurilor. Dincolo de reclamele cu Sarah (de ce nu Sam?) inchisa intr-o incinta si curatind masa, cu tata care s-a apuncat surprinzator de gatit, desi el are treburi mai importante de obicei, exista si filmele.
Cum prezinta Hollywood-ul femeile? Acum cativa ani, actrita Jessica Lange critica faptul ca femeile de 40 ani sunt prezentate in filmele americane ca active sexual, pentru ca situatia nu e asa. Mi s-a parut oribil. Cum adica, la 40 ani, tocmai cand o femeie atinge maximul (si mai tarziu se poate intampla) ea nu mai e activa sexual in societatea americana? Foarte trist.
In al doilea rand, femeile sunt prezentate ca mame si sotii bune, care dimineata pregatesc micul dejun pentru familia lor. Asta e un stereotip in cele mai multe filme. Daca isi inseala sotii, trebuie sa aiba un motiv foarte serios, ele sunt de casa in general, vor in primul rand relatii reusite cu sotii lor. Daca ei gresesc, numai asa fac si ele pasul. Apoi daca o fac, de obicei au copii mari, datoria lor de mame s-a cam incheiat.
Imaginea acesta a femeilor caste si devotate familiei, care parca trebuie sa ceara voie ca sa se manifeste, vine probabil dintr-o mostenire culturala ceva mai veche. Alexis de Toqueville, in "Democratia in America" descria acest fenomen cultural. Femeile din romanele Americane ale epocii erau prespuse ca fiind caste, spre deosebire de cele Europene, cu moravuri mult mai laxe. Femeile Americane aveau atunci (1930, cand a fost scrisa aceasta carte) o imagine de "femei de casa", care isi iau in serios datoria de sotii, care nu cer drepturi, emancipare, ca Europencele, care nu sunt rasfatate de soti, dar sunt si deosebit de fidele, ceea ce nu era valabil si pentru sotii lor. Pe de alta parte, ele nu aveau propriile afaceri, ca suratele lor din Europa. In schimb, datorita marii lor fidelitati si castitati, aveau marele avantaj de a fi crezute intr-o masura mai mare la un proces de viol. Superb!
Daca "Democratia in America" mi s-a parut o carte extraordinara, capitolul in care se vorbea despre situtia femeilor in aceasta democratie, mi-a repugnat. Culmea cinismului era chiar titlul acestui capitol, ceva de genul "Cum vad Americanii egalitatea intre sexe", capitol care se incheie cu ideea ca o parte din succesul democratiei Americane se datoreaza si superioritatii femeilor. Adica fidele si responsabile, gata de orice sacrificiu!
Poate ca un raspuns normal la aceasta situatie este feminismul American, mai dur decat cel European. Dar de unde vine aceata situatie, adica pozitia femeilor Americane diferita de a celor Europene, luxoase, rasfatate, capricioase, dornice de aventuri galante, dar si cu propriile afaceri? Sa ne gandim cum erau prezentate femeile si in operele lui Caragiale. ..
Protestantismul e unul dintre raspunsuri, ca si puternicele sentimente religioase in general. Apoi, de fapt in legatura cu primul aspect, apartenenta sociala a colonistilor. Nobilimea cu influentele ei culturale nu exista in America. Numai in cadrul unei nobilimi culte si foarte sofisticate, o femeie ca Ninon L'Enclos ar fi putut fi ceea ce a fost. Perversitatea nobililor, receptivi la stimuli intelectuali subtili, a facut ca femeile in varsta, dar inteligente, sa isi mentina valoarea sexuala. Mimetismul social a facut restul. In schimb, in State, in democratia acelor timpuri, cele mai multe decizii apartineau unei majoritati cu un anumit nivel cultural, care avea o anumita idee despre femei si ce trebuie ele sa fie. Asta ne spune cam ce sunt femeile pentru majoritatea oamenilor.
Din fericire, in Europa au existat elite, iar elitele impun anumite lucruri. E si Europa buna la ceva, e si cultura Franceza buna la ceva.
Sigur, pentru o femeie, evaluarea unei societati depinde de statusul femeii in acea societate. Imi place America pentru liberalism, as vrea sa fac afaceri acolo, dar as vrea sa traiesc in Europa. Si o fac...
Filmele mele preferate ca imagine a femeii sunt comedia "Arlette" (1997) cu Christopher Lambert, dar si filmul cu Alain Delon si Simon Signoret, "La veuve Couderc" (1971).

Continue Reading