Femei patriarhale

Lansarea unui nou proiect, un roman numit ” Femei patriarhale”

Se vorbește despre colaboratorii sistemelor represive, se vorbește de securiști, despre care s-au scris cărți, s-au făcut filme (deși prea puțin despre activiștii de partid, care de fapt manevrau securiștii) la limita genului horror sau depășind-o cu brio, chiar ajungând pe culmile cele mai înalte ale oroarei, s-au scris cărți și s-au scris filme despre colaboratorii regimurilor naziste, dar nimic, cel puțin concret, despre monstruozitatea colaborării, fie și din inconștiență, cu cel mai vechi și mai opresiv sistem al istoriei: patriarhatul.

Femeile patriarhale, aliate ale acestui sistem, care contribuie prin sprijinul lor tacit sau activ la perpetuarea celei mai mari crime din istorie, nu sunt mai puțin monstruoase decât securiștii și naziștii atât de infierați. Femeile așa-zis tradiționale, adică cele care respectă și perpetuază regulile patriarhatului, care se folosesc de el, nu sunt cu nimic mai puțin vinovate decât acești indivizi, deși pentru ele nu a vorbit nimeni de niciun proces al comunismului sau un proces de la Nurnberg. Poate ele nu ucid direct, deși uneori o fac, dar distrug viețile femeilor, ale femeilor obișnuite, dar a mai ales a celor mai bune dintre femei. A acelor femei care ar aduce progres în societate mai mult decât oricine altcineva. Aceste femei nu urăsc nimic mai mult decât femeile libere în gândire, demne, talentate. Femeile patriarhale ar ucide sufragetele în fiecare clipă, ar ucide-o pe Mary Wollstonecraft, pe Harriet Taylor și pe orice femeie care nu e ca ele. Pe orice femeie care are ceva real de oferit societății, nu doar supunerea la regulile absurde, primitive, brutale, profund imorale ale patriarhatului.

A fost Elena Ceaușescu o femeie patriarhală? Deși avea pretenții de carieră, râvnea la puterea politică, ținea discursuri politice citite de pe foi cu limbajul ei dezlânat, de femeie incultă? Da, a fost o femeie patriarhală, care susținea cele mai mari atrocități contra femeilor, inclusiv celebrul decret care a umplut cimitirele din România cu femei tinere care nu mai aveau dreptul, în plină Revoluție sexuală pe alte meleaguri, de a dispune de propriul corp. Nu vorbim de cât de mult a susținut patriarhatul soțul ei, Nicolae, despre care o doctoriță născută în 1940, povestește că, pe când era studentă la Cluj, în timpul unei vizite a unui influent activist de partid, Nicolae Ceaușescu, au fost expuse și ridiculizate în fața tuturor studenților ”prostituatele facultății”, adică tinere pauperizate îngrozitor de legile comuniste, unele foarte inteligente, care erau nevoite să facă gesturi disperate pentru a studia. Ceaușescu râdea și glumea pe seama acestor tinere. Asta se întâmpla cu ani înainte ca el să devină șeful partidului. Doctorița care povestește evenimentul a descris groaza ei când a aflat că individul respectiv urma să ocupe cea mai înaltă funcție în stat.

Au fost alte femei din istoria României patriarhale? Este Elena Udrea o femeie patriarhală? Da! O femeie care își bazează ascensiunea pe bărbați politici, fie că se folosește sau nu de farmecele ei, o femeie măritată cu un tip precum Dorin Cocoș, dar care atunci când ajunge în pușcărie i se adresează femeii acuzate de prostituție care ocupa un pat ”Dă-te, fă, de aici!” (ca să se așeze ea, care era mai valoroasă) cum poate fi? Nu mai vorbim despre atitudinea unei politiciene față de asemenea acuzație...Adică sărăcia și disperarea se pedepsesc nu doar legal, dar și prin disprețul celor care ar trebui să apere victimele sărăciei și ale...patriarhatului. Dacă această poveste este reală, dacă acest eveniment chiar a avut loc, atunci Elena Udrea nu merită empatie pentru o posibilă condamnare pentru faptele ei, care nu ar fi avut loc dacă ea nu era o femeie patriarhală. De ce sunt atât de puține femei în politică? De ce cele care sunt au calitatea pe care au o. Din cauza patriarhatului, adică a unei mafii masculine care nu admite decât femeile care colaborează cu această mafie. E logic ce calitate morală au aceste femei.

Sunt patriarhale femeile care s-au opus amendamentului pentru drepturi egale, cele care au apărut în filmul ”Mrs America”? Chiar dacă unele feministe, printre care Gloria Steinam, au negat veridicitatea faptelor expuse în film, adică acele femei nu au avut suficientă putere ca să fie proprii lor dușmani, că de fapt firmele de asigurări, care ar fi pierdut sume uriașe prin votarea acelui amendament, au avut principalul cuvânt de spus în această problemă.... Totuși, acele femei, în frunte cu Phyllis Schlafly, au fost, la fel ca Elena Ceaușescu, conform clichee-elor din limbajul postrevoluționar, sinistre. Cum la fel au fost și femeile de clasă mijlocie care se opun salariului egal pentru femei, pentru că ele sunt măritate cu bărbați cu poziții importante, pe care femeile competente le-ar pune în pericol, acele femei care l-au votat pe Trump în detrimentul lui Hillary Clinton.

De obicei se invocă scuze pentru femeile patriarhale, ca fiind victime, acele femei cu mințile colonizate, distruse. Da, e de făcut diferența între o femeie din prostituție pentru că moare de foame, nu are cu ce-și hrăni copiii, are soțul sau fratele în pușcărie, provine dintr-o zonă săracă și nu are școală, și o femeie care sprijină activ patriarhatul sau care profită de el pentru ascensiune, putere materială și politică, atât cât poate avea o femeie în patriarhat. E una să ai un loc de muncă pentru supraviețuire într-un regim comunist sau nazist și alta e să ocupi o funcție importantă. Și una e să realizezi că ceea ce faci e rău, dar nu ai de ales, și alta să alegi tu să faci rău, să propagi răul, chiar atunci când ți se spune că e rău și când ai putea să te sustragi lui. Femeile patriarhale sunt îngrozitor de imorale, cele mai imorale femei, pentru ele nu există dreptate, merit. Ura față de femeile merituase și față de feminism e sentimentul lor cel mai puternic. Pentru că un sistem feminist, în care femeile ar avea cu adevărat șanse, pentru meritele lor reale, ca indivizi, le-ar lua toate privilegiile. Lumea aceea le-ar desființa.

Povestea aceasta este despre femei patriarhale, despre răul imens făcut de ele, dar și despre răzbunarea la fel de legală precum faptele femeilor patriarhale în patriarhat, dar de data asta morală, a unor feministe. Într-o lume în care crimele contra femeilor nu sunt pedepsite de cele mai multe ori, o lume bazată de fapt pe astfel de crime, niște femei conștiente și puternice aleg să-și facă singure dreptate, profitând chiar de breșele din sistem. Într-o lume în care colaboratoarele unui sistem criminal nu sunt niciodată tunse la piele și expuse comunității, cum se întâmpla cu amantele naziștilor în Franța după cel de-al doilea război mondial, astfel de femei ajung să primească ce merită.

Sper ca acest proiect va conduce măcar la conștientizarea răului făcut de femeile patriarhale.

Continue Reading

Ultimul om, de Mary Shelley

M-am gandit in analizele feministe sa vorbesc si despre carti, in special Sf-uri, prin prisma feminismului., a felului cum erau percepute femeile, cum apar ele in acele carti...
"Ultimul om" (The Last Man) cartea preferata de ea insasi a lui Mary Wollstoncraft Shelley, fiica lui Mary Wollstoncraft, autoare feminista (The Vindication of the Right of Women), arata cum se vedea secolului XXI la inceputul secolului al XIX-lea. Actiunea acestui roman, scris de autoarea mult mai celebrului "Frankenstein" este plasata la finele secolului al XXI-lea.
Pe scurt, omenirea in plin progres si optimista, cu politica luxurianta, este atinsa de o epidemie de ciuma (era sa scriu "gripa"), care distruge aproape intreaga populatie, pana la cativa oameni. La sfarsit, in urma altor evenimente nefericite, ramane unul singur. Ultimul om este de fapt ultimul om ramas pe Terra, cel putin dupa stiinta lui, in urma unei epidemii devastatoare.
Interesant e ca citeam aceasta carte cand epidemia de coronavirus aparuse deja in China. Paralela dupa cum se vedeau epidemiile in epoca si cum le arata apoi istoria, cum sunt ele de fapt, devine foarte interesanta. Mary Shelley nu a vazut epidemia de gripa Spaniola de la inceputul secolului al XX-lea, care a dus la terminarea Primului Razboi Mondial. Interesanta e dinamica epidemiei, dar si viziunea asupra modului de transmitere.
Mary Shelley a scris "Ultimul om" in 1826. Boala este numita "ciuma" (in varianta romana). Interesant e ca in epoca Moartea Neagra din Evul mediu era numita "ciuma". Dar inca nu se stia ca agentul presupus al celebrei epidemii din secolul al XIV-lea, care a ucis una din trei persoane si care ar fi distrus civilizatia islamica, mult mai urbana, deci mai expusa, ar fi fost Yersinia pestis, descoperit de   Alexandre Yersin, un medic Elvetianm la sfarsitul secolului al XIX-lea in India (1894). Numai ca boala avea in India o mult mai mica mortalitate, cam 1/10.  Au existat controverse legate de agentul acestei boli.
Iarasi interesant era ca Shelley da de inteles ca "miasmele" ar fi vinovate de transmiterea bolii. Unii medici au insistat cu ipoteza asta decenii mai tarziu, desi voci care postulau un agent invizibil se ridicau din secolul al XIV-lea, din timpul Mortii Negre, iar in secolul XIX incep sa apara dovezi fizice in acest sens prin Koch si Pasteur.
Surprinzator e cum era vazuta epidemia de ciuma, care duce la distrugerea civilizatiei, la disparitia aparenta a omenirii. Intr-adevar, o epidemie ca aceea din 1918 ar duce la distrugerea economiei, la afectarea serioasa a civilizatiei in forma actuala. Dar epidemiile nu distrug in felul asta. In epoca nu  se stia atat de varietate genetica. Nicio epidemie, cat de puternica, nu distruge toti indivizii dintr-o populatie, daca exista suficienta varietate. Nici cele mai puternice insecticide ca DDT nu a facut asta cu toate populatiile de insecte. Dar da, pot duce la distrugerea civilizatiei mai degraba, decat a speciei. Varietatea genetica e una dintre cele mai importante contributii ale lui Darwin. NU o numea "genetica", dar Darwin vorbeste de varietate de indivizi, obiectele selectiei naturale, prin care are loc evolutia speciei.
Societatea si politica secolului XXI arata ciudat la inceputul secolului al XIX-lea. Optimismul legat de stiinta si tehnica al secolului al XIX-lea se vede deja. Se vorbeste de "vindecarea bolilor", de proges, de viata mai buua, de bunastare, dar in acelasi timp ciuma era prezenta in fiecare an (!) la Istanbul, care inca reprezenta un fel de capitala a crestinismului, care trebuia recucerita din mainile musulmanilor, ale unui imperiu care era singura tara care fugea de progresul care atinsese toate natiunile. Ostilitatea fata de Imperiul Otoman este deja evidenta, desi Razboiul Crimeei era inca departe.
Anglia devenise recent republica, avand un protector, ca pe timpul lui Cromwell., post pentru care se luptau politicieni foarte carismatici si cu discursuri briliante. Iti vine sa razi cand te gandesti la Boris Johnson, care are intr-adevar legatura cu Turcia (ca unul dintre protectori) strabunicul sau fiind unul dintre Junii Turci, refugiat in Anglia. Numai ca protectorul din "Utimul om" este un erou care luptase pentru eliberarea Greciei (aluzie la Byron?). Caderea monarhiei Britanice e inca in grafic, mai ales cu eventuala contributie a lui Meghan Markle.
Anglia era republica, dar nobilimea era importanta inca, mosierii inca avea putere. putere politica. Partidele aratau oarecum ca in secolul al XIX-lea, aristocratii erau bine reprezentati, dar existau si populisti. De laburisti nu se spune nimic...
In "Ultimul om" apare si Valahia, care se pare ca ar continua si in secolul XXI domniile fanariote. Principele era ales dintre Grecii din Imperiul Otoman in continuare. Era o functie ravnita...Numai ca Grecia avea sa-si dobandeasca independenta...in 1830, adica in cativa ani de la aparitia cartii. Iar ce sa va intampla cu Valahia se stie deja.
Cat despre progrese tehnice, caii erau in continuare folositi, nu se vorbeste despre trenuri, dar baloanele aveau mult succes. Era uimitor cat de mult puteau scurta calatoriile.....chiar in cazul Angliei. Adica de la saptamani, la...cateva zile. Vapoarele existau, sunt mentionate, dar corabiile era inca la moda. Nicio intuitie despre masinile de calcul, la care a avut contributii chiar fiica lui Byron...Nici macar automobile, noile mijloace de comunicare. Se vorbeste chiar de izolarea in care se cade din cauza ciumei. Oamenii nu mai stiu ce se petrece pe continent. In cat timp ar cadea netul in cazul unei asemenea pandemii? Dar retelele de telefonie mobila?
Dar cel mai interesant e cum e vazuta societatea, educatia, relatiile dintre oameni. Incredibil, dar in Anglia secolului al XXI-lea erau inca...bordeie! Bordeiele erau de nevazut in multe locuri din Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar acolo unde erau, erau ceva exotic. Existau inca ciobani analfabeti, relatiile dintre oameni erau ierarhizate, multi erau servitori. In Anglia analfabetismul era deja destul de rar, dar devine exceptional cam in toata Europa peste un secol. Educatia se termina repede si era de tipul clasic, cu filosofie, prea putin tehnica, cariera incepea devreme. Cum sa vorbesti acum la 20, 20 si putini ani, de necesitatea inceperii unei cariere, de debutul in diplomatie! Nu zic ca situatia la care s-a ajuns e neaparat un lucru bun, din contra! Educatia indelungata e acum, dupa unii autori, o forma de protectie sociala. Cand nu iti permiti sa platesti oamenii, ii tii in scoala.
Referior la subiectul care ne intereseaza in primul rand, femeile erau putin reprezentate in viata publica, mai ales in politica, nu aveau nevoie de prea multa educatie obligatorie. Educatia lor era mai mult artistica...si optionala. Nu candideaza la functii publice, nu aspira sa devina...protectori. Proabil altfel ar fi aratat cartea daca ar fi fost scrisa de mama lui Mary Shelley, cel putin din acest punct de vedere.
Dar interesanta e si lupta ideologica, incluzand aici si religia, dar si politica, dintre oameni aflati in cele mai oribile situatii, adica refugiati din cauza ciumei, dintr-o Anglie aproape complet depopulata. Unii vor sa profite de aceste nenorociri pentru a crea miscari religioase fundamentaliste, si acestia sunt cei mai perversi si mai periculosi dintre toti. Apoi polticienii seculari au si ei problemele lor cu partizanatul politic care merge pana la lupte fizice. Aici totul pare cat se poate de actual. Istoria a aratat ca aceste situatii apar in conditii de criza, si foarte probabil ca ar aparea si in cazul unei pandemii. ISIS e dovada clara.
Si ultimul aspect interesant. Unde ar dori oamenii sa traiasca daca tot pamantul ar fi al lor? Sigur, nu in Anglia, o tara lipsita de resurse si prea putin stralucitoare, ci...in magnifica Italia, cu peisajele superbe si numeroasele palate renascentiste.
Concluzia ar fi ca nu se pot face predictii pe termen lung (doua secole la scara istoriei e nimic) despre progresul tehnic, inventii, fenomene sociale care implica resurse, dar se pot face despre natura umana, care ramane aceeasi. Citand "Ultimul om" ramanem cu o idee optimista despre istorie. Uneori viitorul suna mai bine decat in toate visele, dar si mai rau decat din toate cosmarurile. Stiinta si tehnica fac diferenta.

https://carturesti.ro/carte/ultimul-om-238770

Continue Reading

Ce nu spune feminismul

De cand am inceput sa citesc carti si articole feministe - pentru ca nu pot spune de cand am devenit feminista- ca asta am facut-o in copilarie, inainte de a sti sa scriu si sa citesc, prima  reactie a fost ca majoritatea ideilor feministe sunt pur si simplu de bun simt. La ele se ajunge pe cale logica, nu ai nevoie sa citesti nicio carte, nu ai nevoie sa iti spuna cineva ca acele lucruri din societate sunt gresite, injuste, nedrepte adica. Nu ai nevoie de o carte pentru a avea simtul dreptatii. O persoana care are are simtul dreptatii, si nu e feminista, e contradictie in termeni. Nu am avut nevoie sa imi dau seama ca femeile sunt prea putin reprezentate in literatuara (atunci pentru copii), in arta, inclusiv cinematografica, unde aveau roluri prea putin importante si decorative, ca femeile isi schimba numele dupa casatorie (de ce o fac?), ca sunt putine femei presedinte, sef de stat, ministru. Curios e ca atunci cand eram mica, fiind comunism, aveam o imagine mult mai buna asupra situatiei, credeam ca femeile sunt mult mai putin discriminate. In filme erau adesea prezentate ca afaceriste foarte puternice, desi atunci in tara mea orice afacere era ilegala daca nu era facuta de stat.

Cand mai cresti si vezi ca fetelor le sunt recomandate anumite atitudini, sa nu mearga repede, cu pasi mari, sa nu fie agresive, e imposibil sa nu explodezi. Apoi auzi, tot de la colegi, nu-mi imaginezi cum o fi sa auzi de la familie, ca fetele nu trebuie sa initieze relatii cu baietii, ca trebuie sa astepte pasive sa fie alese, ca trebuie sa fie pure, adica sa nu aiba relatii sexuale cu multi barbati, eventual sa nu aiba astfel de relatii inainte de casatorie. In conditiile in care pentru baieti putin conteaza. Ce fel de femeie, ce fel de persoana, nu ar lua foc sa auda asa ceva? Adica femeile nu au suflet, nu au atractie sexuala, dorinte sexuale? Ele trebuie sa-si nege natura. Ca si cand femeile ar viola, sexualitatea lor ar fi ceva criminal, de aceea ar trebui sa fie reprimata si controlata.

Dar repet, dincolo de toate astea, ai nevoie de feminism academic, filosofie feminista. Pentru ca ai nevoie sa afli lucruri pe care din fericire nu le-ai trait. Nu stii cum e sa traiesti incestul, violul, frica de viol, descurajarea continua, indoctrinarea religioasa care iti spune ca esti inferioara. Si tu ajungi sa crezi. Ai nevoie de scrieri feministe ca sa cunosti parti ale lumii, ale discriminarii, ale intelegerii situatiei, care iti sunt straine. SI ai nevoie ca sa afli lucruri mai subtile la care nu te-ai gandit. Ai nevoie sa afli de unde vin aceste discriminari, ai nevoie de interpretarea unor fapte, ai nevoie sa schimbi idei, direct sau indirect, cu alte persoane care au analizat situatia. Nimeni nu se poate gandi la tot. Nu are timp fizic. Gandurile altora ne ofera raspunsuri. Pe calea asta am aflat multe. Feminismul radical, desi in mare parte intuitiv, se dezvaluie si din carti. Analizele feministe sunt utile.

Si tocmai pentru ca sunt utile, daca esti in feminism nu poti sa nu ajungi la momentul in care faci tu insati asemenea analize si le critici pe cele existente. 

Dar descoperirea dureroasa pe care am facut-o e ca feministele stiu probabil cel mai putin despre patriarhat, ele doar sunt cele mai bune la a constientiza. Dar alte femei au simtit, au vazut mai mult decat ele. Cele mai multe femei, nu numai cele din paturile cele mai sarace, fara educatie, din familii abuzive, prostituate, imigrante. Toate femeile, mai ales ceea ce Dworkin numea "femei de dreapta". Aceste femei stiu, simt cat de rau e, desi nimeni nu stie toate fetele opresiei. Ele nu au iluzii, ele se adapteaza, incearca s-o faca in mod realist, la iadul patriarhal. Ele stiu, simt, sunt marcate, dezumanizate de patriarhat, dar nu sunt constiente de asta. Cele care sunt constiente, feministele radicale, sunt intr-un fel privilegiate foarte adesea. Constiinta la care ajung de tinere le face uneori sa evite descompunerea morala la care ajung femeile (majoritatea) in patriarhat.

Din ce in ce simt cum imi descopar imensa ignoranta legata de conditia femeilor inacest sistem si din ce in ce inteleg unele lucruri mai bine. Incep sa inteleg cat de mult sunt dezumanizate femeile, toate, ca nimeni nu e imuna la patriarhat, dar la ce nivel ajunge dezumanizarea in cazul unora dintre ele, al majoritatii, as putea spune. Si aici ma refer la majoritatea din Occident, nu din tari islamice. 

Cu aceasta ocazie am descoperit si cat de eronate sunt cele mai multe interpretari ale comportamentului femeiesc. Incerc sa evit termenul "feminin", pe care l-as fi folosit altadata, pentru ca e legat de "feminitate", adica opresie. Feminitatea e un mod de comportament impus femeilor in patriarhat. Trebuie sa imbrace masca de femeie ca sa fie recunoscute. Sa-si coase feminitatea pe palton, cum altadata isi coseau evreii steaua lui David. Astfel ordinea lumii se mentine.

Analize feministe, dar si "stiintifice" care pot fi eronate

Cultura mainstream nu spune adevarul despre femei, cultura mainstream e sexista, din unele puncte de vedere mai mult decat era cu secole sau milenii in urma. Femeile sunt invasurate in feminitate in aceasta cultura, ca femeile in islam. Imaginea lor e deformata, ascunsa, mutilata. In jurul feminitatii se tes mituri, care mai de care mai nestiintifice. Dar aceste mituri plac, se mentin si se dezvolta pentru ca ofera modele reconfortante, placute. Tot ce e femeiesc e rau, desi de la o epoca la alta, de la cultura la alta (patriarhala) ce anume e femeiesc variaza, ce anume e femeiesc se schimba. Nu conteaza despre ce e vorba, daca in cultura aceea acel lucru e rau, trebuie sa fie femeiesc. De exemplu, in India clasica, zeul suprem era masculin, si era total inactiv. Actiunea e ceva rau, nonactiunea e superioara spiritual. Si pentru ca era perfect, era masculin, In schimb, nimic nu era mai rau decat inactivitatea in Roma sau Grecia antica. Si sexualitatea feminina si homosexualitatea pasiva erau ceva foarte rau, dispretuit. Cum sunt femeile, active sau pasive? Cine stie? Si in cultura occidentala femeile sunt asociate cu pasivitatea, care li se si recomanda ca fiind caracteristica sexului lor. Dar pe de alta parte, femeile muncesc mai mult decat barbatii oriunde pe pamant, produc mai mult decat ei. Deci sunt active. Intai ceva e rau, apoi e asociat cu femeile. Si sigur, uneori se ajunge la contradictii. Dar ce conteaza?

Femeile sunt ceva rau in sine. Ele nu sunt creative, ele sunt destinate a avea grija de creativitatea barbatilor, ele sunt bune ca organizatoare, secretare, traducatoare. Asta cand e vorba de scriitoare, care oricum "nu creaza limbaj" (se indoieste oare cineva ca femeile vorbesc mai bine orice limba, si de ce nu, pe cale logica, ele ar fi creat limbajul artificial?). In schimb, in alte domenii, artistic de exemplu, se considera ca femeile au mai multa fantezie, dar...dar le gasim ceva, nu sunt asa logice, tehnice, vedem noi. Cum naiba nu sunt? Fara penis. Asta e clar, desi de cand cu miscarea trans nici macar acest caracter nu mai e prea clar ca fiind feminin. In multimea feminitatii putem adauga orice elemente vrem, ideea e sa nu fie de apreaciat. Inclusiv termenul de "virtute" in sensul de calitate morala importanta vine de la "vir", "barbat" in latina.

Desi femeile pot fi orice nu apreciem in societate respectiva, totusi, unele aspecte asociate cu feminitatea (ca gen acum, acel construct social opresiv, fascist) sunt asociate de fapt cu dresajul patriarhal, mutilarea patriarhala, care exista oriunde acest sistem exista. Toate femeile sunt supuse unei mutilari genitale, legarii picioarelor etc, macar la nivel simbolic. Si confuzia dintre gen si sex, adica dintre ceea ce e innascut, si ceea ce e patriarhal, la cei mai multi oameni chiar infloreste.

Am citit de curand ca un filosof sau scriitor (o sa caut cine anume) spunea ca femeile nu au identitate, pentru ele e extrem de usor sa-si schimbe numele de familie. La ele identitatea e fluida. Era sigur, ceva innascut. Asa sunt ele. Tot recent am citit intr-o carte de politologie ca femeile au o afiliere fluida. Ele pot fi evreice care au fost in lager si apoi sa faca apologia dreptei Europene. Asa sunt femeile, Desi mai tarziu se spune ceva similar si despre evreii barbati, si ca evrei s-ar comporta in istorie ca femeile. Nu cumva e vorba de un limbaj al opresiei, de lipsa alegerilor? Ori esti fluid, ori nu supravietuiesti? Asta nu inseamna ca nu e rau. Asta nu inseamna ca psihicul acelor oameni, in special femei, nu e aberant. Asta nu inseamna ca acest aspect e moral. Dar e creat de mediu, E ca si cand oamenilor acestora li se scot ochii, dar apoi societatea are tupeul sa spuna ca sunt chiori. In conditii de opresie, nu ai timp si nu-ti permiti luxul de a gandi si simti pentru tine, la modul pur si virtual, a-ti construi valori solide. Trebuie sa supravietuiesti, sa te minti, sa alergi dupa putinele recompense pe care viata ti le ofera. E cumplit, imoral, dar e un mod de viata.

Mizeria morala a femeilor in patriarhat ( a celor mai multe) e greu de descris in cuvinte, Si Mary Wollstonecraft punea barbatii ca etalon moral. Mi s-a parut scandalos cand am citit" A vindication of the rights of women". Dar de fapt, desi peste tot barbatii fac mult mai multe fapte imorale, criminalitatea in randul lor e incomparabil mai mare, barbatii au de fapt timp, cu mijloacele lor precare, timp si calitate sociala de a-si pune probleme morale, de a alege, Nu se poate vorbi de moralitate fara alegeri, macar mentale, fara curajul de a avea pareri despre viata si lume. Si femeile, prin micimea vietii lor limitate, nu-si permiteau si nu erau incurajate sa fie fiinte morale, capabile de alegeri reale.

Pana de curand, dar din pacate si acum acest lucru ramane valabil, singura modalitate de reusita a femeilor, singura sansa de a exista in lume, era sa fie casatorite. Agentia lor se manifesta doar prin capacitatea de a se marita, atunci cand nu erau date cu forta, vandute sotilor. A gasi un sot, a-l seduce, a da examenul eligibilitatii pentru casatorie, cand femeile putea avea o bruma de alegere si de posibilitate de actiune, era singura lor sansa de manifestare sociala, singura lor sansa de a-si demonstra calitatile. Pentru ca altceva nu conta daca faceau. De ce nu conta? Pentru ca in patriarhat, intr-o lume a hotiei si violentei, orice act, orice afacere, orice proprietate trebuia securizata. Iar un barbat oferea forta, securitate. Ceea ce faceau, intreprindeau, creau femeile, ca si evreii sau noncetatenii, era nesigur. Pentru ca femeile nu sunt puternice fizic, nu impun. Nu creaza frica, nu descurajeaza, nu inlatura astfel amenintarile. In aceste conditii, era mai bine sa faci orice, creativ sau inteligent, act de vointa, forta sau talent, sub protectia unui barbat.

Contrar a tuturor aberatiilor scrise de sociobiologi, psihologi darwinisti, barbatii nu au fost si nu sunt "provideri"', cand femeile produc peste tot mai mult decat barbatii, cand ele asigura hrana in cea mai mare proportie in societatile de vanatori-culegatori. Femeile nu cauta provideri, ele cauta guarders, gardieni, paznici, soldati care sa le apere de lumea care le-ar sfasia. Uneori fizic, dar de cele mai multe ori material. Adica ar fi furate, cum si sunt si acum si erau si altadata. Asta nu inseamna ca le face placere, ca asta ar fi sexualitatea lor naturala, ci supravietuirea lor. A copiilor lor, nu transmiterea genelor, aia e un lux, Femeile traiesc in puscarie in patriarhat, pentru ca asta  e patriarhatul, o puscarie imensa in care regulile oribile, dure si inumane, care apar in puscariile de barbati sunt aplicate intregii societati.

Multe femei se tem ingrozitor de barbati. Exista si femei care nu o fac sau o fac la un nivel redus, si acelea sunt feministe. Dar majoritatea femeilor traiesc in teroare. O teroare pe care putini barbati si multe feministe nu si-o imagineaza. De ce se intampla acest lucru? Probabil e ceva instinctiv, cel putin dupa o anumita varsta, din adolescenta. Barbatii folosesc tactica descurajarii, isi etaleaza violenta. Femeile, care raman fizic mai putin puternice, ajung sa se teama. Apoi sunt atitudini posturi, pe care ei le etaleaza instinctiv. Acest fenomen se intampla la alte mamifere, iar la rudele noastre primate e foarte bine descris. E un dans etologic bine cunoscut. Femeile se tem si aleg posturi submisive, iar prin intermediul culturii pot sa si obtina prin invatare asemenea solutii, iar barbatii invata, dincolo de instincte, posturi amenintatoare. Si in teroarea aceasta, ce la ofera protectie femeilor? Alte femei, feministele? Nu, alti barbati. O extraordinara strategie in puscarie e sa te cuplezi cu cea mai dura femeie, sa te bata numai ea, nu si celalte. Asta nu inseamna ca asta e ceva care iti ofera placere sexuala, ca asta e visul tau, fantezia ta, ci doar strategia mizerabila de supravietuire.

Chiar daca supravietuirea e economica, barbatii cu status, adesea mai in varsta, sunt gardienii preferabili. Nu inseamna ca e o strategie reproductiva, ca femeile astea aleg asemenea barbati ca sa aiba mai multi copii sanatosi, cum emana din incultura, ignoranta si lipsa de empatie a sociobiologilor. Pai ce femeie ar alege sa aiba copiii unor mafioti, criminali, chiar sportivi vulgari sau oameni de afaceri onerosi? Dar acestor femei nu de strategii reproductive le arde, ci de supravietuire. Daca asta ar fi strategia lor reproductiva, nu ar exista legile dure ale islamului si ale altor societati patriarhale. Femeile ar face ce instinctul le dictateaza si toata lumea, inclusiv genele, ar fi fericita. Si sigur, casatoriile aranjate nu ar mai provoca sinucideri sau crime de onoare.

A propos de preferinta naturala a femeilor pentru barbati cu situatie materiala buna, status social inalt, eventual mai in varsta decat ele, cred ca sunt in realitate mai multi barbati care prefera sexual femei mai in varsta decat femei care prefera barbati mai in varsta la modul real. Dar toate aceste "preferinte naturale" pe care incearca, si chiar reusesc sa le explice sociobiologii, arata doar ca ei nu stiu istorie, ca nu stiu cu ce se mananca patriarhatul. Explicatiile lor sunt in contradictie cu insesi paradigmele lor, de la care au pornit. Pai chiar parintele sociobiologiei, Edward Wilson, explica discriminarea femeilor, printre altele obiceiul milenar de a ucide nou-nascutii fete in India, in special in clasele superioare, ca strategie reproductiva. Da! Femeile pot imprastia mai putine gene, nu au milioane de spermatozoizi si nu-i pot semana in fiecare zi. In aceste conditii, e mai bine sa ucizi fetele care in cultura indiana necesita zestre, si care oricum mai sus ierarhic nu se pot marita. Acolo femeile prefra sa se marite cu barbati cu rang superior.  Oare nu e vorba pur si simplu de zestre, de bani? Intre noi fie vorba, zestrea era plata pentru securitatea femeii pe care i-o oferea barbatul.Cartaginezii isi ucideau copiii, in India exista obiceiul sati, al uciderii vaduvei, tot pentru bani, iar chinezii antici, in perioada in care trebuia sa plateaca taxe pentru fii, ii ucideau adesea. E oare motiv mai bun sa ucizi, in razboi sau nu, decat banii, averea, resursele? Despre nazismul de care a fost acuzata sociobiologia nu cred ca mai e ceva de spus.

Adevarul e ca in societatile patriarhale femeile sunt cronic nefericite, depresive, frustrate sexual. De fapt se stie ca poliginia determina frustrari majore la femeile care impart un singur barbat. S-a vorbit mult despre frustrarile sexuale barbatilor care au acces la putine femei. De exemplu despre ce se intampla acum in China sau India, tocmai din cauza practicii femicidului inainte sau dupa nastere. Casatoria, o practica patriarhala, ar fi la origine pentru a reduce frustrarile sexuale ale barbatilor. Fiecare barbat trebuia sa aiba acces la o femeie. Cum altfel decat prin vanzare, sclavie, rapire? Dar despre frustrarile sexuale ale femeilor in patriarhat nimeni nu vorbeste. Femeile sunt intr-o continua competitie intre ele. Pentru ca fiecare are acces la un singur barbat. Intre femei, ca si intre barbati, intre femele, ca si intre masculi, se creaza ierarhii si lupte pentru ierarhii. Instinctele le fac pe femei sa lupte si ele pentru ierarhii. Si pentru masculi, chiar daca ei sunt, adesea, doar masura a succesului social sau material, dar importanti pentru unele femei in stabilirea ierarhiei. Ele se lupta continuu, rivalitatile sunt continue, criteriile de stabilire a ierahiilor nu sunt atat de clare ca la barbati, dar probabil nici atat de stabile. Problema e ca barbatii, ca fiinte sociale, dincolo de prestigiul social (abilitatea de a descuraja, de a functiona ca gardieni) nu prea functioneaza social. Bataia pe barbatii care functioneaza cat de cat social, care au abilitati psihice care sa satisfaca oarecum exigentele femeilor este foarte dura. Asta in cazul in care femeile isi permit luxul de a dori relatii mai mult sau mai putin romantice. Se spune (si apar studii) ca femeile pun mai mare pret pe relatiile romantice decat barbatii, desi e clar ca mai multi barbati se sinucid din motive sentimentale. E normal ca pentru femei sa insemne mai mult o relatie romantica, atunci cand barbatii cei plini de calitati nu functioneaza de cele mai multe ori ca parteneri sexuali si de viata. Dorinta de a implinire sexuala si sentimentala e mai greu de satisfacut din cauza pietei precare. In aceasta disfunctionalitate sociala a barbatilor patriarhatul, educatia are un rol. Dar foarte probabil sunt si factori genetici in sensul ca mult mai multi barbati sunt disfunctionali social, deci de evitat. Daca ne gandim ca la animale, societatile sunt pe nucleu feminin. sunt oarecum matriarhale, nu e de mirare. Masculii sunt indepartati din societate, ei formeaza adesea, la unele specii, un fel de gasti. E normal ca sa fie mai putini dotati pentru socializare, convietuire. Cat de violenti sunt la om se vede usor. Dar nu e vorba doar de violenta, ci si de socializare pur si simplu. La elefanti, limbajul e doar pentru femele, masculii nu il cunosc, nu comunica.

E hilar cum feministele se lupta pentru egalitate cu barbatii, vor sa demonstreze ca femeile sunt la fel de talentate, inteligente ca si barbatii. Cred ca exista barbati inteligenti, talentati, dar femeile nu au cum sa fie egale cu barbatii, cand ele nu fac atata rau de cand sunt mici si toata viata. Cum pot fi mai putin talentate, cand talentul nu implica forta fizica bruta sau violenta, iarasi pare incredibil. De ce se afirma si s-au afirmat mai putin e simplu. Barbatii au stiut si inca stiu bine sa elimine competitia feminina. Ele sunt si au fost sistematic descurajate, ignorate. Si cele mai multe, cum am mentionat deja, traiesc in teroarea care le face sa isi nege talentele. Au vazut sau au auzit ce patesc cele care nu o fac, cele care nu se supun. Uneori nici nu e nevoie de asta.

Patriarhatul exista cu sprijinul femeilor, nimic de zis. Patriarhatul e ceva care nu exista la alte animale. Dar mugurii lui comportamentali exista la rudele noastre, cimpanzeii. Adica dominanta masculilor fata de femelele care sunt straine in grup, adica nu sunt inrudite intre ele. Masculii oricum sunt mai mari si mai violenti. Dar nu se pune problema sclaviei femelelor, inclusiv sexuale. Asta oamenii au reusit. Patriarhatul rezista pentru ca femeile traiesc in teroare, se tem ingrozitor de barbati. Se tem si de alte femei, cu care oricum stabilesc ierarhii, au rivalitati. Cea mai buna solutie de supravietuire nu e sa astepte dupa feminism, ci sa se alieze cu unul sau mai multi barbati. In sensul obtinerii securitatii, dar si a resurselor. Cum distributia resurselor e pe baza de jaf (asta e patriarhatul) unele femei sunt favorizate sau macar spera sa ajunga la favoarea de a avea acces la resursele detinute de barbati. Unii barbati mai mult decat altii. Natura de primat mentine patriarhatul (cu ierarhii complicate, nepotism, oprimarea celor slabi). Femeile fara constiinta, mutilate de patriarhat, se multumesc cu bucatele de securitate, resurse si status social obtinut pe calea patriarhatului. Nu viseaza la moralitatea, demnitate, succes real.

In aceste conditii, feminismul ar fi solutia. Dar greu aplicabila. Pentru ca feminismul, prin natura lui, cum o arata istoria, e un curent elitist. Apartine unor femei cu o constiinta inalta, niste rebele care contesta ierarhiile impuse, care nu au instinctul supunerii fata de autoritate dezvoltat. Sau reusesc sa-l anihileze usor. Femeile din paturile inferioare, foarte oprimate si fara acces la resurse prin intermediul barbatilor cunosc bine realitatea si au adesea viziuni foarte feministe. Dar ele nu au influenta prea mare, tocmai din cauza pozitiei sociale si materiale. Modul lor de viata are un impact mic asupra societatii, mai ales prin puterea exemplului.

Pe termen lung, patriarhatul distruge vietile tuturor femeilor. De fapt femeile in patriarhat nu sunt fiinte umane, ci marfa. Accentul pus pe aspectul fizic, nu pe orice alte calitati, inafara de supunere, arata ca femeile sunt in continuare marfa, o marfa care trebuie sa fie buna, apreciata pe piata. NU vrei o masina pe care sa nu ti-o aprecieze vecinii. Iar vecinii nu inteleg mare lucru despre femei dincolo de cat fard au pe fata si cum au fundul. Daca acum femeile nu mai sunt vandute de familia de origine, nu inseamna ca nu sunt de vanzare. De fapt in Occident asta e ce s-a schimbat, nu mai sunt moneda de schimb pentru familie. Dar sunt in continuare tratate ca marfa.

Totul s-ar rezolva daca femeile ar fi unite, dar teroarea patriarhala, frica fata de barbati, precum si competitia intre ele, stimulata de patriahat, face acest lucru imposibil inafara cercurilor cu constiinta ridicata. Barbatii sunt uniti intre ei, oricat de mult s-ar ura. Masculii neinruditi se unesc si la alte animale, prin faptul ca ei formeaza acele gasti de desperados, afara din grupul de origine, din societatea controlata de femele. Societatea si la om este a femeilor in nucleul ei, dar patriarhatul a denaturat aceasta idee. Se spune ca barbatii fac lucruri pentru femei, femeile tot pentru femei. Traiul in societate impune un comportament "feminizat". Ca sa intre in societate, masculii trebuie sa se poarte ca femelele, sa semene cu ele, mai mult sau mai putin. Intr-adevar, cine deosebeste sexele la animalele monogame? Lupii, porumbeii? Barbatii au o miza mare de a lupta, de a fi unitti, admiterea in societate. Daca femeile s-ar uni, marginalizarea barbatilor ar fi foarte dura. Marginalizarea barbatilor se vede in paturile inferioare: barbati homeless, in puscarii. Dar societatea patriarhala e controlata de un grup infractional, care se infiltreaza la toate nivelurile. Functioneaza/ produce resurse in mod real ca o societate matriarhala, dar e condusa patriarhal.

Pe de alta parte, o societate nonpatriarhala, condusa de femei (nu zic matriarhala, matrilineala, ca nu implica neaparat puterea mamelor, a femeilor inrudite, dar rangul si averea s-ar transmite pe linie feminina) ar aduce schimbari pe care chiar si unele feministe radicale nu le-ar accepta. Inegalitatile mari intre femei, ca avere, dar si ca acces la sex, la barbati, ar disparea. Femeile care au acces la barbati care functioneaza sexual (inclusiv ca atractie) si social, rari, nu ar dori sa renunte la relatiile cu ei luand calea promiscuitatii. Dar asta ar reduce mult tensiunile dintre femei. O societate non-patriarhala ar necesita schimbari care ar cere eforturi inclusiv de la feministele radicale. Dar si evreilor, conform legendei, le-a fost greu sa evadeze din Egipt. Dar au facut-o. Renuntarea la patriarhat e o conditie imperios necesara pentru progres, nu mai vorbim de justitie sociala.

Continue Reading

Istoria feminismului privita altfel, cum se poate schimba lumea

Cine au fost feministele la inceput? Cine au fost si ce voiau? Cine a ajutat intr-adevar miscarea feminista? Idei feministe, care sa critice status quo-ul referitor la situatia femeilor exista de mult in Occident. Fiica adoptiva a lui Montaigne, Marie de Gournay (secolul al XVI-lea), Ninon de LÉnclois (secolul al XVII-lea), criticau biserica si societatea pentru rolul atribuit femeilor, chiar traiau dupa propriile reguli. Dar aici e vorba de femei care isi permiteau material sa faca asta, care aveau o anumita independenta materiala, esentiala pentru libertatea de actiune si gandire, atunci si acum. Alte autoare feministe au fost Mary Wollstonecraft (secolul al XVIII-lea), mama lui Mary Shelly, despre care am mai vorbit, este o figura importanta a istoriei feminismului. Asta se intampla inainte de Revolutia Franceza, la care au participat numeroase femei, unele au jucat roluri foarte importante, dar ele au devenit principalii perdanti ai acestei revolutii. Situatia femeilor, reprezentarea lor politica, s-a deteriorat si mai mult. Revolutiile burgheze, incepand cu cea din Anglia, au avut acest nedorit si surprinzator efect. Acest fapt este ilustrat foarte bine in cartea lui Rosalind Miles, "Istoria universala a femeilor". Dupa venirea lui Napoleon la putere, drepturile femeilor au fost mai reduse, aici fiind foarte vizibila legatura dintre militarism si posesia femeilor, prezenta mereu de-a lungul istoriei. Napleon voia sa le asigure bravilor soldati dreptul la femei, al caror drepturi trebuiau ingradite in acest scop. Sa nu uitam influenta lui Napoleon in Tarile Romane ca totul sa fie perfect.
Revolutiile burgheze au eliberat barbatii, le-au oferit lor drepturi, inclusiv asupra femeilor, probabil si asta era un drept. Femeile se pare ca nu erau oameni. Nici filosofii acestor revolutii, cum era Rousseau, desi au declarat ca barbatii si femeile sunt egali, au vorbit de roluri diferite pentru femei, care trebuiau sa fie slabe si pasive, create pentru placerea barbatilor. O critica a operei Emile sau despre educatie (Emile ou De l'éducation) a fost facuta de Wollstonecraft in "A vindication of the rights of women".

Barbatii feministi in istorie
Pare greu de inchipuit cum nu existau si barbati care sa-si doreasca relatii interumane intense, reale, puternic emotionale, care sa excluda roluri de gen. Pentru o persoana cu constiinta, fericirea adevarata pare putin probabila cu cineva care isi neaga natura, libertatea si care e de fapt un angajat nonstop sau chiar un sclav. Pare incredibil cat de imorali pot fi oamenii, sa accepte sa exploateze in acest fel toate fibrele mentale ale unei persoane. Fara indoiala, aceasta este cea mai dura si mai perversa forma de exploatare. Femeile au fost primele victime ale ceea ce mai tarziu s-ar numi dictaturile care incatusau si mintile oamenilor. Oricat de despotic pana atunci, un tiran nu avea treaba cu mintea omului, cu ce face el/ea in timpul liber, acasa. Dar iata ca exista o exceptie, femeile. Dar exploatarea asta devine din ce in ce mai institutionala in anumite clase.
Dar ce s-a intamplat? Ce a facut ca soarta femeilor sa devina si mai rea? Raspunsul ar putea fi in mentalitate si nivelul de constiinta si manierele clasei care a venit la putere: burghezia. Descrierea societatii Americane a inceputului de secolul XIX-lea pare sa ofere, fara ca autorul sa spuna acest lucru, un posibil raspuns. Cartea "Democratia in America" a lui Alexis de Tocqueville e foarte sugestiva. Nobilimea, cu injustitia, ierarhiile dure pe care le impunea, avea maniere mai elegante, un grad de cultura mai inalte, gusturi mai rafinate decat burghezia. Situatia femeilor in America, un stat burghez prin excelenta, in care nu erau oameni foarte culti, foarte eleganti si rafinati, era una tipica pentru clasa de mijloc. Fara reprezentare politica, putere economica autonoma si dar bucurandu-se de tratatament afectiv auster.
Dincolo de ghilotinarile in masa care au prefigurat alte genocidul modern, revolutiile burgheze au adus deteriorarea pozitiei femeii. Existau insa si exceptii. John Stuart Mill, parintele liberalismul modern, pare sa fie o astfel de exceptie. Dar foarte multe dintre ideile lui feministe par a fi fost inspirate de sotia sa, Harriet Taylor, a carei superioritate intelectuala o recunoaste. El semneaza totusi "Despre libertate" singur, ramanand ca numele ei sa apara pe alte opere. Mill ramane totusi o figura admirabila a istoriei feminismului.
Ne intrebam insa cati barbati erau asa in epoca. Nietzsche vorbeste de "magarii" care au invatat femeile sa ceara, care le-au atras atentia asupra sclaviei si iobagiei lor, astfel facand rau femeilor si societatii. Azi pare ceva de nedescris, dar filosofia lui Nietzsche era contra schimbarilor de situatie, a emanciparii celor slabi, inclusiv femeile.
Dar se pare ca acei magari au facut foarte mult pentru femei, pentru schimbarea situatiei femeilor. Barbati ambitiosi, din paturile bogate, cu mult simt al dreptatii si empatie. Existau si exista inca barbati care doresc, cel putin pentru unele femei, cele mai bune lucruri din lume. Asta e adevarata masura a feminismului masculin: doreste ca o femeie sa fie cea mai bogata, cea mai de succes persoana din lume? Cati sunt asa? Foarte putini, pentru ca empatia reala si constiinta sunt rare. Dar totusi exista. Daca sunt in functii importante, daca au influenta, pot schimba lucruri.

Contra patriarhat, alternative, aliati, strategii
Feminismul e contra patriarhatului. Dar daca vrem sa distrugem patriarhatul, ce punem in loc? Sigur, o societate in care oamenii, indiferent de sex, sa aiba acces la recompense pe baza meritelor, o societate dreapta. Asta se pretinde si acum, dar structurile patriarhale raman, deci nimic nu se schimba la modul esential. Impartirea reala a resurselor este patriarhala. Daca daramam patriarhatul, putem sa ne dorim fara rusine, fara sa ne cerem scuze, o societate dominata de valori feminine. Valorile feminine sunt valorile umane curatate de valori patriarhale. In aceasta lume, probabil ar fi mai multe femei cu pozitii dominante, cu putere. Dar ar fi si barbati care ar promova si crea astfel de valori. Asta e politica, oamenii pot cere ce doresc si lupta pentru a schimba lumea. Ar dori barbatii sa traiasca intr-o astfel de lume?
Din Antichitate se stia ca femeile au ce oferi. "Daca femeile ne vor fi egale, atunci ne vor fi deja superioare". Asta spunea un filosof antic (roman), citat in cartea "Femei vestite din lumea antica" a lui D. Tudor.
O lume a femeilor ar fi mai inteligenta, mai subtila, mai puternica, Nu s-ar pierde energie cu studpiditati patriarhale, ar fi cu mai putin sclipici, mai morala, mai profunda, mai dreapta, poate uneori mai putin amuzanta.
Patriarhatul a fost impus cu sabia, folosindu-se de niste factori favorizanti. La nicio specie nu exista patriarhat. Orice societate animala e in jurul femelelor si al relatiilor de rudenie dintre ele. Furnicile si albinele sunt exemple clare. Dar chiar si speciile animale care par dominate de masculi, nu sunt in realitate. La unele specii cu dimorfism sexual mare, la care exista poliginie, femelele sunt cele care aleg un mascul pentru reproducere si apararea puilot de masculii celibatari, iar cand nu le mai place il gonesc.
Barbatii se tem de alti barbati, barbatii au o frica naturala fata de alti barbati. Am vazut un studiu care arata ca barbatii se uita pe strada la alti barbati cu teama, masurandu-si fortele, E ceva instinctiv. In "arta razboiului" de Sun Tsu see vorbeste de lipsa de disciplina a femeilor. Femeile sunt atomizate, ele nu sunt disciplinate, nu se tem. Pe de alta parte, barbatii au fobia marginalizarii, ei fiind in general foarte marginalizati, au recompense puternice, mari, pedepse mari pentru succesul si lipsa lui. Asta ii motiveaza.
Apoi au si o mare pofta sexuala cu obiect, cu nume, cu fata. Sunt atrasi de femei, nu au o pofta impersonala, ca femeile, care se pot satisface foarte bine sau chiar mai bine singure. Astea sunt probleme reale. In societate oamenii sunt miscati de motivatii.
Ce ar putea sa indrepte femeile spre alte femei, sa gaseasca in alte femei sprijin?
De fapt aceleeasi motivatii pe care le au si barbatii, dorinta de putere, ambitie, dorinta de sex de calitate, inspirant si romatic cu barbati. Modestia cererilor feministe, daca esti feminista si esti ambitioasa, e frapanta. Citind comentariile de pe un grup feminist mi s-a parut incredibil sa vad ce a devenit feminismul, mai ales cel de al treilea val. Cele mai multe femei isi aparau situatia patriarhala, careia ii cautau o umbra de demnitate si acceptare sociala. Un patriarhat mai dulce, in care femeile sa serveasca sexual barbatii intr-un mod mai placut, sa ii serveasca din toate punctele de vedere si sa fie apreciate mai mult pentru asta.
Feminismul a fost si este e o idee pentru femeile (si barbatii) cu constiinta inalta, care gandesc mult si au demnitate si empatie, nu e pentru toate, celelalte se multumesc cu ce au. De aceea feminismului i s-au opus atat de multe femei, o fac si acum. Nicio alta forma de emancipare nu a intampinat mai multa rezistenta in cadrul propriului grup decat aceea a femeilor, spune Miles. Poate pentru ca feminismul e o idee elitista intelectuala, sigur elitele intelectuale fiind din toate clasele, grupurile etnice, culturile. Feminismul negru si cel din clasa muncitoare, consider, sunt cele mai patrunzatoare.
Daca sufragetele ar vedea ce a ajuns acum feminismul de valul al III-lea s-ar rasuci in mormant..Feminismul a inceput de la femei cu viziune, cu constiinta, care si-au dorit mai mult de la viata, pentru ele si pentru alte femei. Unele aveau deja bani si independenta materiala. Nu aveau nevoie sa serveasca barbati pentru supravietuire. Aceste femei sunt si acum sansa schimbarii. Pare absolut incredibil pentru mine sa spun acelasi lucru ca Emma Thomson, dar la alt nivel. Barbatii cu constiinta, cu empatie, barbatii cu calitati umane extraordinare, ne sunt mai aliati in acest demers, acela de a curati lumea de patriarhat, decat cele mai multe femei, care vor sa-si pastreze locurile de munca, inclusiv pe cel de acasa, in patriarhat. Feminismul a dat apa la moara sindicatelor patriarhale feministe. Dar nu de acolo vine progresul.  El apare cand vrei mult de la viata, nu-ti ajunge ceea ce ti se ofera.
Patriarhatul s-a bazat pe frica si disciplina barbatilor, accesul lor la recompense facile, cum ar fi violul. Ce altceva e sexul cu o femeie care nu doreste un barbat? Femeile nu au frica si disciplina barbatilor. Patriarhatul a fost pentru toti barbatii. Feminismul nu e pentru toate femeile. Nu cel radical.
Suportul pe care il are feminismul depinde intr-o masura mai mare de clasa sociala, de fapt de gradul de cultura, de empatie, dar mai ales de constiinta al individului decat de sex. Asta e concluzia mea la care am ajuns dupa contactul cu oamenii din alte clase sociale si alte cutlturi. Este valabil si pentru toate categoriile exploatate. Nu e de mirare ca exista Africani carora le pasa mai putin de semenii lor decat occidentalilor cu constiinta inalta. Situatia femeilor depinde de mediul in care sunt mai mult decat de orice alt factor. Saracia, nivelul de educatie si cultura scazut sunt factori care agraveaza discriminarea, dar nivelul de constiinta, de intelegere a fenomenelor si oamenilor este intotdeauna cel mai important, desi istoricii, politologii nu il iau in seama cand studiaza si interpreteaza fenomene de acest gen.
Dar femeile toate femeile ar beneficia pe termen lung de pe urma desfiintarii patriarhatului. E greu sa fie convinse in mod rational, dar in primul pentru cele mai defavorizate, desfiintarea patriarhatului ar fi mai utila. Chiar daca acum nu realizeaza, daca ar fi libere, nu ar alege sub nicio forma sa fie maritate, dependente de barbati. Ar avea cu totul alte vieti. Intai femeile ar trebui sa se obisnuiasca cu femei de mare succes, foarte influente. Femeile trebuie sa invete sa respecte alte femei, sa creada in alte femei, sa aiba incredere in alte femei, sa aiba mai multa incredere, mai multe asteptari de la alte femei, ci nu de la barbati, institutia familiei, si alte institutii patriarhale precum biserica.
Oricum, femeile au avantajul pasiunii, al durabilitatii ei, al complexitatii dorintelor. Ierarhia exista si intre femei, iar asta ar trebui sa se invete, sa se respecte, sa respecte femeile de succes, sa se inteleaga ca de acolo vine salvarea. Pe de alta parte, femeile au avantajul sigurantei, al securitatii sociale. Daca au dorinte puternice si complicate, ele pot fi de lux. Femeile sunt cele mai libere fiinte. Chiar daca probabil nu multe sunt impinse de necesitati, mai multe sunt animate de dorinte complexe, pasiuni sofisticate si incarcate de inutilitate imediata.
Motivatii, castiguri. O lume feminista ar fi cea mai ambitioasa posibila, mai ambitioasa decat o lume masculina. Si progresul in ea ar fi mai rapid si mai durabil.

 http://en.wikipedia.org/wiki/Marie_de_Gournay
http://en.wikipedia.org/wiki/Ninon_de_l%27Enclos
http://www.meteorpress.ro/carti-777-Cine_a_pregatit_Cina_cea_de_taina?_Istoria_universala_a_femeilor.php

Continue Reading

Jurnalul unei feministe. Cum sa-ti educi fiica sa nu ajunga o ratata

Cu ocazia decernarii oricarui premiu, ca e Oscar, ca e un premiu sportiv, laureatii aduc multumiri parintilor de cele mai multe ori. Parintilor cu care adesea au conflicte, pe care adesea ii dispretuiesc. Pana la urma o familie e o comunitate in care oamenii se aduna fara sa se cunoasca, in care oamenii nu se aleg. Adica unde se merge pe noroc. SI atunci posibilitatea ca intelegerea reala, afinitatile reale sa apara, sunt foarte mici. Sigur, in cazul meu nu e diferit. Daca as fi intr-o astfel de situatie, as avea un singur motiv sa le aduc multumiri parintilor, in primul rand mamei, cu care nu am si nu am avut niciodata o relatie macar aproape de perfectiune.
Ii multumesc mamei mele pentru ca nu m-am crescut ca pe o fetita, asa cum se presupune ca se creste o fetita, cu roluri de gen. Am aflat tarziu despre stereotipurile de gen, de la scoala. Si ii multumesc tatalui meu pentru ca mi-a oferit orice, numai figura paterna clasica, patriarhala, nu. Mi se pare putin, dar esential pentru educatia sanatoasa a unor copii, fie fete, fie baieti. Din nefericire suntem cultura, educatie, nu altceva. Sigur ca in asemenea mediu, fara sa mi se spuna un singur cuvant despre feminism, am inceput sa emit idei feministe din copilarie, revoltata de inegalitatile din cultura, de istorie. Dar nu stiu ce s-ar fi intamplat daca lucrurile ar fi stat altfel, daca as fi fost invatata de mica ce e de facut pentru o fetita, ce e de facut pentru un baiat. Tot ce era pentru un sex era si pentru altul, de la jucarii pana la complimente. Mama mea nu mi-a zis ca arat bine mai mult decat fratelui meu, si oricum am aflat mult mai mult despre darurile mele fizice (pe care orice om din orice populatie le are) de la prieteni decat de la familie. Era de la sine inteles ca doar realizarile profesionale conteaza cu adevarat. Si de la sine inteles ca oricine, daca are cu ce, trebuie sa nu cunoasca limite in dorinta de a realiza lucruri. Pe scurt, am fost educata conform indicatiilor din articolul din primul link.
Acum ma gandesc ca poate asta era singura influenta buna a comunismului. In comunism, cel putin teoretic, femeile puteau face orice. Mama mea a facut scoala si a muncit in cea mai mare parte in comunism. Dar si mama ei avea o parere similara. Dar ceea ce e curios e ca am aflat si aflu ca alte femei din generatia mea, dar si mai tinere, nu au fost si nu sunt crescute in acest fel. Nu inteleg cum in ziua de azi, in Occident, cineva mai poate sa isi educe fiica sa-l astepte pe Fat-frumos ca s-o salveze. Pai daca te uiti pe strada, cam vezi cum arata Fat-frumos. E mai bine sa nu ai de-a face cu el, dar inca sa mai astepti sa te salveze.
Mi se parea logic ca visul oricarei femei sa fie sa dispuna de atata independenta financiara incat sa nu aiba nevoie de niciun barbat pentru supravietuire. Apoi, daca are suficiente resurse, sa-si permita sa tina un barbat numai pentru calitatile lui individuale. Dar nu stiam ca exista atata coruptie a mintii incat sa crezi altceva in epoca asta. Iata ca inca exista femei care isi educa fiicele ca pe timpul lui Mary Wollstonecraft, care face o excelenta analiza a fenomenului in secolul al XVIII-lea.
Totusi, realitatea e dura pentru femeile educate in spirit feminist, n-o sa mint. Orice feminista a vazut o femeie fara nicio calitate, nici macar frumusete, care sa obtina cu vaginul mai mult decat ea cu creierul. E vorba de acele femei, cel mai adesea gospodine patetice, care prin intermediul partenerilor, obtin accces la resurse. Dar asta nu inseamna ca lipsa totala de demnitate si inteligenta precara care le dau sanse acestor femei sa obtina acele lucruri sunt calea spre succes, ca strategia lor ar fi ceva fezabil pentru toate femeile. Mai ales ar fi ceva imposibil pentru femeile care gandesc cu propriul creier. Sa-ti educi fiica in acest spirit ca sa isi gaseasca un partener cu resurse e ca si cand ai educa-o sa castige la loto. Pentru fiecare gospodina maritata cu un cocalar cu bani exista o mie care iau bataie de la unul fara bani. Chiar daca sunt constienta ca am utilizat termeni incorecti politic, ideea e ca nicio femeie, din orice mediu, si oricare ar fi nivelul ei intelectual, nu merita asa ceva. SI nu merita sa fie educata pentru a obtine asa ceva.


http://www.forbes.com/sites/learnvest/2012/06/28/7-ways-youre-hurting-your-daughters-future/
http://www.forbes.com/sites/jennagoudreau/2011/10/20/are-mothers-most-responsible-for-sexist-attitudes/

Continue Reading

Despre lesbianismul politic

Ma gandeam zilele trecute la ce trebuie sa simta femeile care se lasa pacalite de patriarhat, care nu realizeaza de la varste tinere minciunile care li se servesc pentru a fi exploatate pe toate partile, pentru ca fi transformate in servitoare, lucratoare sexuale, infiermiere, bone, utere ambulante. Da, pentru ca asta e soarta care li se pregateste femeilor daca nu se opun. Daca tu crezi in tot ce ti se serveste de catre patriarhat inseamna ca esti in stare sa crezi in orice prostie, orice superstitie, in mos Craciun. Cam asta e credinta in feminitate, un fel de credinta intr-un mos Craciun cand esti jefuita pe strada. Nu e de mirare ca femeile care accepta patriarhatul sunt si credincioase adesea (nu am studii, desi cred ca exista). Dar pare logic ca atunci cand incepi sa gandesti, ai sanse sa o faci pana la capat. Si daca ai ceva logica si ceva cultura, intelegi singura ca ai nevoie de feminism, nu trebuie sa inveti la scoala, sa citesti articole. Dovada o reprezinta femeile care cu secole in urma au emis idei feministe, ca Wollstonecraft, Harriet Taylor, Flora Tristan etc. Si probabil sunt multe altele de care noi nu stim. Feminismul e doar bun-simt, logica, simt al dreptatii. Nu e nicio filosofie complicata. Daca aplici principiile justitiei ajungi la feminism automat. Dar femeile au fost tot timpul inafara legii...
Iata ca lucrurile se schimba, e drept, foarte incet. Cele mai multe femei au nevoie de feminism, au nevoie sa-l invete la scoala, sa citeasca despre el. Totusi, o mare problema este lipsa alternativelor, a modelelor. Degeaba afli ca esti discriminata daca te intorci in lumea asta patriarhala unde e greu sa te imbogatesti daca esti femeie, sa ai putere politica, iar familia patriarhala e singurul mod de convietuire pentru o femeie heteresoxuala.
In aceste conditii, lesbianismul politic ar furniza nu numai modele alternative, dar si sanse mai mari de eliberare pentru toate femeile, inclusiv cele heterosexuale. Lesbienele au facut mai mult pentru alte femei decat tatii si fratii lor, care le vand si ucid in numele onoarei. Multe feministe, teoreticiene si activiste, erau si sunt lesbiene. Ca lesbiana, lumea se vede mai limpede, nu mai esti sfasiata intre propria sexualitate si propria demnitate umana. Situatia lesbienelor e cea mai mare nedreptate istorica. Macar daca femeile le-ar fi cu adevarat recunoscatoare...
Iata cateva date despre lesbianismul politic.
http://sisterhoodispowerful.wordpress.com/2012/07/22/lesbian-feminism-or-political-lesbianism-in-2012/
http://bugbrennan.com/2012/09/06/when-i-grow-up-i-want-to-be-a-lesbian/

Continue Reading