Biblia si epopeea lui Ghilgamesh. Sau invers

Candva cea mai mare capodopera literara mi se parea "Faust" al lui Goethe. E atata durere, atata tragedie, atata suflet in soarta tragica a unui om care alearga dupa fericire, dupa implinire, isi vinde suflet pentru ea, dar finalul nu e de partea lui. Soarta lui e sfasietoare, concluzia e ca orice drum ai apuca, pasiunile sunt ucigatoare, si te duc oriunde, dar nu la fericire. Totul, cele mai mari pasiuni, cele mai mari dorinte, cele mai mari sacrificii, nu sunt decat vanare de vant, cum ar spune un cantec. Era logic sa imi placa Faust, pentru ca apartenenta culturala, mai ales cand suntem foarte tineri, se impune adesea. Faust reprezinta despre drama omului modern, ceea ce e bine cunoscut de catre filosofi si chiar psihologi. Se pare ca postmodernismul a rezolvat aceasta drama renuntand la orice pasiune, orice valoare puternica, orice vis puternic, chiar orice idee clara. Plutim, subzistam afectiv si mental, evitam astfel tragedia lui Faust.

Dar de ceva timp, opera mea preferata este Epopeea lui Ghilgamesh. Are tot, istorie, sociologie, vise, chiar stiinta. Si nu e despre omul modern, ci despre om. Cum stim, evreii au trait in apropierea marilor civilizatii ale Orientului mijlociu, unele vorbind limbi semitice, ca si ei, sau  limbi de origine necunoscuta, ca sumerienii. Marginalii, cei de la periferie, de la mahala adica, ajung uneori singurii care povestesc despre maretia unor timpuri apuse. Asta s-a intamplat, se pare cu evreii, asa cum lumea noastra occidentala se datoreaza cresterii si descresterii Imperiului persan, pe langa care traiau ca ciobani si piratii grecii. Multe din povestile din Biblie isi au originea in povesti mai vechi din zona care acum apartine Irakului- Mesopotamia, teritoriul dintre Tigru si Eufrat, leaganul civilizatiei occidentale.

Descoperirea tablitelor de la Uruk pe care era scrisa epopeea lui Ghilgamesh a fost un eveniment arheologic.A existat cel putin un rege in Uruk cu acest nume. Dar povestea spune multe despre lumea de atunci, despre ce va urma, si mai ales despre natura umana. Desi s-au scris biblioteci despre interpretarea povestilor din Biblie, mai ales despre mitul genezei, paralela cu epopeea lui Ghilgamesh este putin valorificata. In aceasta poveste, poaste si ea inspirata din altele si mai vechi, s-ar putea gasi sursele de inspiratie ale genezei Biblice si nu numai.

Pe scurt, povestea incepe cu un rege tanar rasfatat, ale caror abuzuri au contrariat zeii, care au vrut sa-l imblanzeasca. Prietenia li s-a parut cea mai buna solutie. Se pare ca zeii erau buni psihologi, si stiau exact esentialul. De ce are cea mai mare nevoie un om? De recunoastere, de intelegere si apropiere umana. Frustrarile care vin din lipsa acestei necesitati umane, bine descrisa de Tzvetan Todorov in ""Viata comuna" conduc la comportamente aberante. De-ar afla asta si expertii anti-terorism care gasesc radicalizare in orice problema personala, care poate fi inscrisa in aceasta categorie, adica a lipsei de recunoaste, a imigrantilor si urmasilor lor!

Pentru imblanzirea lui Ghilgamesh, zeii au facut un urias din lut (!) care a ajuns sa traiasca in padure, fara sa vorbeasca si sa se comporte ca un om. Biblia a fost criticata pentru multe inadvertente. In primul rand, desi pe lume nu erau decat Adam si Eva, la un moment dat au aparut alti oameni cu care copiii lor s-au cuplat. Probabil erau si alti oameni in lume, dar Adam si Eva erau un experiment divin, asa cum uriasul Enkidu era un experiment al zeilor. Numai ca uriasul necioplit, total salbatic, nu a avut parte de o femeie din coasta lui, ci de o femeie aleasa, care l-a adus in civilizatie. Aceasta femeie nu a fost ademenita de niciun sarpe, ci de un sarpe social, adica un negustor. Pentru ca uriasul provoca pagube, negustorul s-a dus la templu si acolo a gasit o curtezana (locul unde erau atunci curtezanele) pe care a platit-o ca sa-l imblanzeasca. Atunci sexul era ceva sacru, iar curtezanele faceau sexul sacru, prin intermediul templelor, avand un status privilegiat. Curtezanele erau femei frumoase, culte, descrise apoi in Grecia Antica, femei care isi permiteau independenta sociala si materiala in perioada de inceput a patriarhatului, cand femeile nu pierdusera dimensiunea spirituala, cand nu ajunsesera total devalorizate.

Fiica placerii, cum ii spune negustorul, ajunge in padure, are parte de partide de sex de neimaginat pentru femeile obisnuite (doar era vorba de un urias de lut, nu de un barbat obisnuit), iar dupa ce acesta se epuizeaza sexual, chiar daca maratonul dureaza 6 zile, uriasul este transformat in om capabil de a trai in civilizatie de catre curtezana. Aceasta il smulge din salbaticie, ceea ce el ajunge, dupa multe peripetii, in pragul mortii, sa regrete.

Nu am cunostinta daca nimeni nu a mai gasit in Eva biblica figura curtezanei din Ghilgamesh. Dincolo de povestea potopului, prezenta de asemenea in Epopeea lui Ghilgamesh, ar putea exista povestea marului, mai precis originalul ei. Curtezana, culta si inteligenta, il invata pe Enkidu sa vorbeasca, sa bea bere cu paiul, sa manance ca un om. Ea il civilizeaza, il rupe din salbaticie, ii ucide inocenta, odata cu intierea sexuala. Desi feministele vorbesc mult despre teama femeilor de viol, afara de Andrea Dworkin, la putine am gasit vorbindu-se despre teama barbatilor de femei. Desi de la picturi rupestre pana la ritualuri in variate culturi, teama barbatilor de femeile care i-ar epuiza sexual, uneori care se transforma in feline (sau invers), aceasta este o constanta.

Povestea Evei ar fi povestea civilizatiei, create de femei, care i-au smuls pe barbati din inocenta si libertate, din salbaticie. Femeile, care au descoperit agricultura (in mod clar intamplator, asa cum descrie Jared Diamond in "Germs, guns and steeel", pentru ca ele erau culegatoare), au inventat probabil, cu mult inainte, si limbajul. Ele ii educa, ii instruiesc pe barbati, ele ii rup de fiecare data, ca mame, dar nu numai, din salbaticie. Ele poarta exigentele civilizatiei, ale traiului in societate. Nu sunt suficiente motive pentru misoginism? Femeile sunt oribile pentru ca au facut civilizatia, au luat barbatii din natura, o fac mereu, in fiecare zi, orice barbat e smuls din natura de mama lui, apoi de alte femei. Educatia e smulgere din natura.

E interesant cum de la Jung, dar si inainte, si apoi si alti filosofi si psihologi vorbesc de partea intunecata din noi insine, de umbra, de lucrurile pe care le-am face, dar societatea, civilizatia, ne opreste.  Cand am citit prima data despre viziunea grecilor despre legi, ca despre ceva ce ar opri oamenii sa faca lucruri rele, ca in lipsa lor ar fi numai abuzuri, m-am simtit foarte revoltata. Pentru ca eu nu simt ca am nevoie de legi, eventual de reglementari care sa ma invete ce sa fac in situatii speciale, cum ar fi condusul, plata impozitelor, dar nu as face niciun rau cu sau fara legi. Poate asa gandesc femeile. Oare femeile au o umbra? Au ele nevoie de a invata diferenta dintre bine si rau sau o au in sange? Cum spunea un proverb indian citat de Amita Bosh in cartea ei despre proverbe indiene, barbatii au nevoie sa invete, de scoala, femeile sunt inteligente de la natura. Femeile stiu ce e bine si ce e rau, au in sange, ele nu au o umbra, ele nu trebuie sa fie oprite de legi sau de frica, ci de propria constiinta. Ele nu sunt salbatice, ele poarta germenii civilizatiei in ele, ca potentia.

Femeile au constiinta, ele nu si-o dezvolta, ele o dezvolta eventual in barbati.

Daca in Epopeea lui Ghilgamesh, femeia civilizatoare, curtezana, este culta si inteligenta, ea educa, in mitul genezei, Eva e de fapt sedusa de sarpe, actul ei e de coruptie. Misoginismul adancirii patriarhatului, mai ales la niste pastori inculti, ceea ce pregatea ruptura spirituala a femeilor prin religia monoteista patriarhala, ofera o descriere deja devalorizanta a femeilor. Actul lor civilizator e insa rasplatit prin acelasi blestem. Numai ca blestemul curtezanei de catre Enkidu difera, cum se spune, ca de la cer la pamant, de blestemul Evei de catre divinitatea patriarhala, monoteista. In acord cu viziunea despre femei in locuri si epoci diferite.

Eva e o fiinta cazuta, corupta, mizerabila, iar blestemul ei e fizic, se refera la rolul ei unic, nu de educatoare, nu de femeie cu viata sexuala si dorinte proprii, ci de mama. Ea va naste in dureri pruncii, va alerga dupa barbat, fiind atrasa de el, iar el o va stapani. Ti se face rau numai cand te gandesti cam cum sunt vazute femeile in patriarhat, cat de jos, cat de lipsite de umanitate, de optiuni! Blestemul Evei arata statusul femeii in pariarhat, adevarata ei decadere umana, pe care a suferit-o femeia civilizatoare. Pe cand blestemul curtezanei arata cu totul altfel. Ea e blestemata sa piarda, in mod cat se poate de dureros, ca femeie cu sexualitate libera, cu agentie, cu vise, cu sentimente. Si pierderea ei sa fie cu atat mai dureroasa, cu cat ea nu e degradata, e frumoasa, inteligenta, e o femeie care poate trezi pasiuni, sentimente, dar mai ales care le poate simti. Dar care e refuzata si nu are acces la barbatii pe care ea ii doreste. Curtezana e blestemata sa fie nefericita in dragoste, barbatii pe care ea ii doreste sa nu-i raspunda. E cel mai mare chin, desi unul de lux, mai dur decat durerile nasterii. De data asta Enkidu s-a dovedit bun psiholog. Curtezana e lovita in recunoasterea ei umana, in individualitaea ei. Pentru ca e o fiinta umana, libera, care alege, care viseaza, care are sentimente. Nu o femeie care naste, care trebuie sa plateasca pentru sexualitatea ei cu supunere, ca Eva. E o femeie care teoretic are de ales, dar norocul trebuie sa-i lipseasca. Cand zeii il cearta pe Enkidu cu blestemul lui, amintindu-i cate l-a invatat curtezana, el isi schimba blestemul in favoarea ei. Ii doreste ca barbatii sa-si paraseasca sotiile pentru ea, chair daca au devenit de sapte ori mame.

Sexualitatea umana, mai ales feminina, in epopeea lui Ghilgamesh, e cat se poate de libera, nu as spune actuala,. pentru ca acum femeile nu sunt atat de libere. Ghilgamesh refuza o zeita de teama ca se va purta cu el asa cum s-a purtat cu alti amanti, inaintea lui, pe care i-a abandonat sau chiar mai rau. Epopeea nu descrie o relatie romantica, ci doar visele pe care le au toti, mai ales femeile. Rosalind Miles, in "CIne a pregatit cina cea de taina? O istorie universala a femeilor" vorbeste de sofisticarile sexuale ale femeilor din epoca, care beneficiau de sex oral. Oamenii atunci stiau si intelegeau mai multe despre sexualitatea umana, despre femei, decat majoritatea sociobiologilor actuali. Adica spuneau adevarul, nu povesti patriarhale.

Inteligenta femeilor era foarte apreciata. Apare  o hangita (femeie de afaceri), care umbla acoperita cu un val (obicei vechi in zona, preluat de islam) care furnizeaza niste informatii importante, Mama lui Ghilgamesh era numita "atoatestiutoare". Sa ne gandim ca si la greci, zeita intelepciunii era Atena, care a aparut din capul lui Zeus. Inteligenta era feminina, e bine ca in limbile latine, inteligenta e reprezentata de cuvinte de gen feminin.

E interesant de asemenea ca in Egiptul Antic, in epoca veche, apar reprezentari ale genezei cu zeita-cer si zeul-pamant (in cartea lui Leo Frobenius, Cultura Africii), ceea ce sugereaza superioritatea inelectuala si morala a femeilor vazute de Antici, pana cand patriarhatul a pus stapanire pe tot, Imaginea mundana, telurica, a femeilor, legata de natural, e de data mai recenta, impusa de patriarhat. Avem mult de muncit pentru a recupera cultura feminina, spiritualitatea, transcendenta feminina.

Epopeea lui Ghilgamesh e o capodopera antica. Ea ne vorbeste despre patriarhatul de inceput, cand urmele matriarhatului inca se vedeau. Barbatii au putere militara si curaj, doar atat, in rest sunt niste salbatici pe care femeile i-au civiliziat, pe care zeii incearca sa-i imbuneze. Pe cand femeile sunt inteligente, cunoscatoare, cu vise si dorinte, libere sexual. Sofisticarea matriarhala, ca si spiritualitatea matriarhala, se vad inca in societate. Cum a fost sa traiesti intr-o lume in care exista zeite, in care sexul de placere e sacru, chiar in cadrul templului, in care nasterea si supunerea nu sunt singurele virtuti ale unei femei? Virtute, la naiba, vine de "barbat" in latina! Cat de rau am ajuns!

Civilizatia occidentala vine dintr-un loc in care oamenii visau la nemurire, la sentimente de pasiune libera, aveau nevoie de prietenie si de aventura. La fel ca acum, doar ca atunci nu le era rusine s-o spuna.

Continue Reading

Esecul relatiilor romantice- patriarhatul e de vina

Exista o intreaga industrie a relatiilor romantice. Se spune ca femeile isi doresc romantismul mai mult decat barbatii, desi unele studii arata ca barbatii se indragostesc mai mult. E si normal, ei au de cine. Valoarea sexuala a celor mai multi barbati, ca atractie si ca prestatie,  tinde catre 0. Cum am spus deja, femeile isi doresc relatii romantice pentru ca ele, afara de unele cazuri, privilegiate, nu-si permit sa faca sex inafara romantismului, cu un barbat care nu e indragostit de ele. Pentru ca acel sex le predispune la tot felul de alte probleme, in primul rand emotionale, dar si fizice, uneori mergand dincolo de siguranta personala, a integritatii si chiar a vietii. Barbatii sunt periculosi, mai ales in patriarhat, unde sexul devine intr-o masura covarsitoare un act al dominantei. Barbatii domina femeile prin sex, ei asa vad lucrurile, tocmai pentru ca posturile din actul sexual seamana, cum spun etologii, cu posturile de dominanta de la animale. Femeile sunt dominate prin sex in viziunea barbatilor, sunt cucerite, ele le apartin lor in timpul sexului. Dar sa nu uitam, asta e viziunea barbatilor, nu a femeilor, despre sex. Femeile puternice, in primul rand unele feministe, au mare greutate in a asimila aceste idei absurde. Si din acest punct de vedere, sexul ar trebui sa beneficieze de analize feministe, de impunerea unor noi viziuni.
Dar revenind, femeile vor romantism pentru ca vor siguranta. In primul rand. Apoi e nevoia umana, iar pentru ca la femei adesea functiile umane superioare ca imaginatia, sentimentele complexe, ratiunea si moralitatea sunt mai dezvoltate decat la barbati, vor sentimente complexe, sofisticate, relatii complexe, foarte personale, in care ingredientul principal e romantismul, ca simbol al unei puternice si exclusive, dar si uman complexe dorinte.
Nu vad de ce ar avea femeile relatii heterosexuale, decat pentru satisfacerea placerii sexuale (pasagere) si pentru romantism. Dar cele mai multe relatii in patriarhat implica supravietuirea materiala sau sociala, deci nu e cazul de romantism. Femeile, fiind fiinte mai independe social, pentru ca societatea e construita natural in jurul lor ca fiinte sociale (desi patriarhatul perverteste cumva acest aspect), vor mai mult de la o relatie decat barbatii, care vor sex si dominare. Dar mai ales dominare, care izvoraste dintr-o mare marginalizare interiorizata. Barbatii vor cu disperare un loc in societate, care e natural a femeilor.
In industria relatiilor romantice, care curprinde site-uri matrimoniale, reviste asa-zis pentru femei (glossi), dar si industria psihologiei, profund misogina, se vehiculeaza tot felul de sfaturi pentru femei care le adancesc de fapt starea de submisivitate si sprijina complianta in patriarhat. Aberatii imense despre relatiile romantice precum "scarcity principle" (sa oferi putin, ca nu cumva partenerul sa se sature, sa-l duci cu zaharelul adica) si alte asemenea, nu reprezinta decat baletul dominantei si al supunerii, asemenea baletului animalelor care intra unul pe teritoriul altuia, si care trebuie sa aiba anumite atitudini si posturi pentru evitarea agresivitatii. Sfaturile care se dau femeile in revistele pentru femei, cum remarca un articol feminist, sunt similare cu cele care se dau in cazul negocierii cu teroristii.
Adevarul e ca in patriarhat relatiile romantice sunt ceva aproape imposibil. Orice femeie, oricat de feminista, de independenta, stie ca piatra de incercare in cazul vietii onorabile, feministe, in patriarhat, sunt relatiile romantice. De aceea multe feministe recurg la lesbianism, ca singura posibilitate onorabila de a avea o relatie romantica, libera, egala. Orice femei are traume cumplite de pe urma relatiilor asa-zis romantice din patriarhat, de fapt din cautarea unei relatii romantice. Incerci sa cauti ceva care nu exista. Incerci sa obtii pasiunea, dorinta si visul puternic si exclusiv al cuiva care te considera un obiect, te devalorizeaza, se considera superior tie, care te devalorizeaza si mai mult daca esti tu insati, iar daca nu abordezi posturi de supunere, devine periculos pshic (asta garantat), uneori, adesea adica, si fizic. Viata persoanala a unei femei constiente, care vrea relatii romatice (singurele consistente pentru o astfel de femeie) in patriarhat e o trauma. Heterosexualitatea e factor de risc maxim, daca nu neaparat fizic imediat, macar psihic.
Dar daca ni s-ar spune adevarul, daca nu am considera normale fitele masculilor, daca nu am considera normal sa fim devalorizate, sa dansam acel balet, sa devenim victime, daca nu ne-am asuma nenorocirea relatiilor, totul ar fi altfel. Din pacate, nu e. Chiar si feministele radicale, cele mai "rele" feministe, au o mare toleranta, cand vine vorba de romantism, a comportamentului masculin,. Miturile despre dimorfismul creierului uman (nu ca nu ar fi, dar nu in sensul descris, nu in sensul ca trebuie sa acceptam asta) contribuie la aceasta drama.
Aceste tragedii au loc pentru ca nu ni se spune adevarul, iar chiar daca il intuim inca din liceu sau chiar mai devreme, cu timpul totul incepe sa se dilueze, incepem sa speram de unde nu e, uitam si credem ca va fi altfel. In cazul nostru. Dar nu va fi altfel. oricat de deosebite am fi. Ei sunt tot ei, nu avem ce sa le facem. Iar patriarhatul e tot patriarhat, pentru noi, ca si pentru altele.
Adevarul e ca imparatul e gol, ca femeile fac tot, ca ele au mult mai multe disponibilitati mentale, afective, sunt mai rezistente, mai puternice, mai ambitioase, ca ele pot avea tot, fara barbati, ca barbatii nu au decat forta fizica pe termen scurt, ca numai asta nu ii  poate face altceva, asta nu ii poate face zei, asa cum ii vad unele femei. Ei nu au nimic afara de asta, sunt jalnici de foarte multe ori. Pe de o parte li se spune femeilor ca afectivitatea barbatilor e limitata, ceea ce ii face sa plece, sa dispara, ceva sinistru, ceva ce femeile nu au de ce sa accepte, pe de alta sunt conditionate sa ii caute, sa alerge dupa relatii. De ce ar face-o, de ce ar investi in acest carusel al groazei?
Daca femeile vor invata ca ele sunt totul, ca barbatii pot fi  amantii lor, cel mult, ca ei le pot oferi placerea imensa, pentru scurt timp, si foarte rar, dar atat, nu mai mult, ca responsabilitatile lor sunt limitate, ca forta barbatilor e limitata, viata femeilor se va schimba, heterosexualitatea nu va mai fi o trauma si atat. Prima directie ar fi aceasta, adevarul despre imparatul gol, care nu are decat forta bruta si capacitatea de a face bande cu altii ca el, care sa terorizeze societatile la diferite niveluri si in diferite feluri.
A doua directie, concomitent cu prima, nu separat, ar fi ca daca ei vor relatii, trebuie sa invete sa fie in societate, dar nu ca salvatori, ci ca persoane care aplica pentru aceasta calitate, ca solicitanti de cetatenie. Iar cerintele trebuie sa fie create de femei, indeplinite de babrati. In acest sens, legaturile intamplatoare, la voia hazardului, pe care le au femeile in cautarea romantismului, ar trebuie sa dispara. Barbatii trebuie sa se califice pentru functia de a avea o relatie. In acest sens, testele speciale ar avea un rol important. Ar putea fi infiintate organisme speciale de protectie mentala a femeilor, dar si agentii matrimoniale extrem de specializate in a recruta doar barbatii capabili de a trai cu femeile. Majoritatea sunt nocivi pentru ele, deci nu au ce cauta in apropierea lor.
Cum am mai spus-o, acum femeile sunt in pericol mai mare decat in cazul casatoriilor aranjate, desi asta predispunea la enorm de multe abuzuri si era contrara libertatii femeilor. Dar macar atunci femeile tinere erau teoretic protejate de barbatii nocivi, macar exista un principiu al protectiei, macar pericolul era recunoscut. Desi vanzarea femeilor era mobilul din spatele acestei practici. Acum insa femeile tinere in special sunt aruncate in gura lupului.
Un fenomen interesant este campania cu barbatii adevarati care apara femeile, nu le bat etc. De fapt asta e mecanismul patriarhatului, nimic nou. Femeile sunt obligate sa accepte relatii cu barbati ca sa se simta protejate de alti barbati, extrem de periculosi. Dar femeile se agata de acei cavaleri, nu aleg ele, nu isi dezvolta sexualitatea. Femeile nu trebuie sa aleaga pentur supravietuire, ci pentru fericire, placere macar. Sexualitatea acum e adesea pentur supravietuire, pentru liniste, nu pentru placere, pentru dezvoltare personala, explorare. Femeile trebuie sa ceara mult de la viata, dar e greu cand pentru ele si supravietuirea e problematica. Cultivarea luxului senzatiilor, dorintelor, in cazul femeilor, ar duce la adevarata eliberare.
In concluzie, patriarhatul e de vina pentru orice relatie romantica distrusa, pentru simplul fapt ca responsabilizeaza enorm femeile in relatii, in acelasi timp le limiteaza actiunile, adica intiierea relatiilor, dar si exprimarea libera, pe cand barbatii au de aparat o onoare fara acoperire, adica ei nu trebuie sa apara in ipostaze oribile, de slabiciune, cand de fapt ipostazele lor oribile sunt innascute. Ca sa nu mai vorbim de felul cum sunt valorizate femeile, ca obiecte sau ca monumente de submisivitate.
In matriarhat barbatii sunt amanti, femeile avand existenta asigurata, ele fiind mostenitoarele averii, isi permit sexualitatea. Acolo se stie probabil ce pot oferi barbatii, cat de responsabili si de puternici sunt cu adevarat. Asta ar trebui sa se stie si la noi. Iar femeile, departe de a-si sacrifica sexualitatea si sentimentelor, sa invete sa ceara de la barbati ceea ce pot cere, in cunostinta de cauza. Si sa-si impuna exisgentele. Daca vrei sa ai o relatie, daca vrei sa fii in lumea femeilor, nu merge cu texte naturaliste, de tipul "boys will be boys"' sau cu adaptarea femeilor la psihologia masculina, la creierul masculin, care insemna acelasi lucru. Adica faci ca mine ca sunt superior, oricat de idiot, primitiv, insensibil si brutal as fi, ca sunt barbat. Recunoastem ca multi barbati sunt tarati, nu au ce cauta in relatii, dar cu cei care vor asta nu facem compromisuri. Se supun exigentelor si sunt pedepsiti pentru greseli.
Barbatii trebuie sa cedeze puterea, de fapt femeile trebuie s-o preia. Femeile nu sunta tarate social, uman in masura in care sunt ei. Societatea este a femeilor, creata de ele, in jurul lor. Din pacate, saracia crunta, lupta pentru supravietuire pe altarul careia se sacrifica adesea sexualitatea si sentimentele, face ca multe femei sa tradeze, sa accepte conditii inacceptabile, Patriarhatul ar fi disparut demult daca femeile nu ar fi tradat, daca cele mai multe dintre ele, de frica, nu ar fi acceptat patriarhatul, conditiile inumane de relationare din patriarhat. Dar cel putin in locurile unde femeile nu sunt ingrozitor de paupere, needucate si colonizate, ceva se poate face. E un punct de pornire, pe care nu trebuie sa-l ratam.
Viitorul va fi al femeilor sau nu va fi deloc. Criza masculinitatii se vede peste tot! Masculinitatea e la originea tuturor relelor din lume.

Continue Reading