Ce e Occidentul? E spatiul (ex?)-crestin. Ce diferentiaza cultura Occidentala de alte culturi? Revolutia Industriala, visul progresului, democratia, drepturile omului? Fiecare separat si toate impreuna. Visul progresului, stiintific, tehnic, cultural, are legatura cu crestinismul, cu ideea salvarii, de fapt a schimbarii radicale a vietii in bine, care vine de la o sursa profetica, supranaturala la inceput, cel putin.
Revolutia industriala a venit pana la urma tot de la crestinism. Mizeria din orasele Europene, unde stiinta si intelegerea profunda a lumii stagna intr-un mod mai dur decat in alte parti ale lumii, a dus la epidemiile devastatoare care au ucis una din trei persoane incepand cu Moartea Neagra din secolul al XIV-lea. A decima e prea putin spus, inseamna uciderea a una din zece persoane. Schimbarile aduse de depopulare au condus la zdruncinarea ierarhiilor sociale, la schimbarea modului de gandire, a societatii.
In aceasta lume apare capitalismul si ceva ce se poate spune ca numai Occidentul a avut: Revolutia Franceza. Chiar daca la origine era ceva destul de patetic, ca acea clasa burgheza era formata mai mult din bacani si avocati, ideile ei despre libertate si egalitate pentru toti (toate mai putin, desi femeile au avut o mare contributie la aceasta revolutie) erau unice, in premiera. Nu asa se petrecusera lucrurile cu alte revolutii burgheze, precum cea din Anglia, care pastra intr-un fel status quo-ul, ierarhiile, clasele.
Cum spun uneori medicii, ca sa te repari trebuie sa te strici bine, se pare ca asa au stat lucrurile si cu cultura Occidentala, a trebuit sa decada ingrozitor, sa cunoasca un dezastru major dat de mizerie si ignoranta, sa nu mai aiba nimic, decat speranta, visul salvarii, si sa renasca mai puternica si infloritoare decat tot ce fusese pana atunci. Tot ce e in Occident, pe scurt, se poate spune ca se datoreaza, in mod ironic, crestinismului, cu efectele lui, bune sau rele. Caderea Constantinopolului, ultimul bastion al Imperiului Roman, a blocat drumurile traditionale spre Orient, si a condus la marile descoperiri geografice. Din nou, sansa spre Revolutia industriala.
Lumea veche s-a prabusit si a aparut una noua, in care oamenii credeau din ce in ce mai mult ca pot avea orice, ca orice vis li se poate implini, ca pot fi oricat de liberi si de fericiti pot fi. Oricate piedici ar fi fost, oricate sincope, societatea mergea in aceasta directie.
Chiar daca democratia reala si drepturile omului sunt doar un vis asimptotic chiar si in Occident, se poate spune ca sunt valori Occidentale bine conturate, adoptate si de alte culturi din ce in ce in ce mai mult, practic valori universale. Numai ca in Occident oamenii, majoritatea, nu sunt liberi cu adevarat.
De ce? Pentru ca traiesc in relatii monogame. Chiar daca nu sunt casatoriti, chiar daca nu au acte (Nietzsche spunea ca si concubinajul a fost compromis de ideea de casatorie), chiar daca incearca sa-si pastreze autonomia. Modelul Occidental al relatiilor este unul dictatorial profund. Chiar daca votam, ne putem plimba pe unde vrem, ne putem stabili oriunde in Uniuea Europeana, ne intoarcem acasa in dictaturi. Nu doar ca nu putem spune ce vrem, face ce vrem ca sa nu lezam sentimentele partenerilor, ci pentru ca asta e relatia, de cele mai multe ori, o limitare a libertatii. Nu ai voie sa te duci cand vrei si unde vrei cu cine vrei. Mai ales daca persoana cu care vrei sa iesi e de sex opus. Am aflat de curand ca in Occident, in cele mai multe relatii, daca intalnesti pe cineva, un posibil prieten de sex opus, nu e decent sa te intalnesti cu acea persoana in oras, sa discutati. De cele mai multe ori, oamenii implicati in relatii nu isi fac prieteni noi, mai ales de sex opus. In general se stie unde sunt, sunt controlati cam tot timpul. Candva o prietena mi-a spus ca eu nu par a fi intr-o relatie, tocmai pentru ca sunt foarte relaxata, fac ce vreau, ies cand vreau. Pentru a in relatia mea era foarte multa incredere. Adica partenerul stia ca nu ma duc sa fac sex cu alti barbati, ca il respect etc.
Dar daca m-as fi dus sa fac sex cu altii? De ce sa nu fac asta? De ce sa nu facem asta daca sutem intr-o relatie? Sincer, gelozia inafara relatiilor bazate pe pasiune, in perioada in care e pasiune, si atunci chiar vrei superexclusivitate, mi se pare un nonsens. Ce rost are sa fii gelos cand oricum nu simti ceva puternic, unic, pentru acea persoana? Ce rost are s-o limitezi, sa te limitezi pe tine? De ce sa nu-i oferi libertate, in conditiile in care sa existe totusi loialitate, adica facem ceea ce facem fara sa lezam sentimentele partenerului/partenerei?
Gelozia vine de la proprietate, copiii conceputi in cadrul acelei relatii trebuia sa fie mostenitorii averii tatalui, care trebuia sa fie sigur ca erau ai lui. In societatile matriliniare, unde averea si rangul se transmite pe linie feminina, deci nu exista dubii in privinta genelor lor, exista mai mult sau mai putin promiscuitate feminina, alegeri libere, relatii scurte, bazate pe placere. Relatiile pastreaza forma patriarhala in Occident, desi sunt mai laxe decat in trecut.
Dar oamenii sunt tratati ca o proprietate, ca pe ceva ce apartine partenerului. Un amic African se mira de felul cum Occidentalii se controleaza intre ei tot timpul. Cand i-am spus ca noi suntem mai fideli, mi-a replicat ca suntem ca nu avem incontro, ca suntem tot timpul cu partenerii, ca suntem tot timpul controlati de ei. "Femeile sunt libere la voi? Nu stii ce vorbesti! La noi sunt libere, se intalnesc cu cine vor, unde vor, nu sunt controlate si nu-si controleaza sotii tot timpul, ca la voi" Ei nu ar putea trai asa. Africanii nu sunt mai promiscui, ei sunt doar mai liberi si mai sinceri. Atat! Asa am fi si asa am fi fost si noi pe timpul Romanilor, probabil.
Societatea Occidentala, care a avut Revolutia Franceza, e una ce apreciaza individualismul. E extraordinar pana la un punct. Ce vine de la indivizi, nu de institutii, poate fi foarte important, valoros. Dar asta inseamna ca si sentimentele si ideile mici, nocive, meschine, mizerabile, care vin de la indivizi, pot fi bune. Tot ce vine de la orice individ poate fi o valoare. Si de cele mai multe ori, egoismul, posesivitatea, intransigenta pot veni de la indivizi. Dorintele, idealurile, sentimentele pot fi egoiste, simpliste, intolerante. Dar se pot impune, pot fi respectate.
Tendinta normala (a se citi comuna) de posesivitate, de obiectificare a oamenilor, poate fi exagerata in anumite culturi, ca in cea Occidentala. Individualismul ajuta in acest sens. Individualismul, destul de contestat de crestinism la inceput, este oarecum sustinut de el. Desi pana la Moartea Neagra, individualismul nu era foarte incurajat, nu exista statui sau urme evidente de recunostinta pentru filantropi importanti, in crestinism salvarea se obtine invidual. Oamenii sunt strigati pe numele de botez, numele propriu, la judecata de apoi. In Occident oamenii isi spun intai numele propriu, apoi numele de clan (familie).
Exact unde ar trebui sa fim cei mai buni, generosi, intelegatori, adica atunci cand suntem cu oamenii pe care i-am ales noi, dupa criteriile noastre, nu care ne-au adus pe lume fara voia noastra, in familiile pe care nu le-am ales noi, suntem cei mai posesivi si dictatoriali. Acolo unde ar trebui sa fim cei mai liberali, suntem cei mai despotici. Gelozia e o crima, o forma de coercitie groaznica, ce tine de sisteme concentrationare, nu de relatii bazate pe afectiune si intelegere.
Si totusi, ea exista. La un moment dat, in "7000 ani", un personaj African ii spune unuia Occidental: "Daca m-ai iubi, m-ai ierta si daca te-as fi inselat". Personajului Occidental i se pare o declaratie scandaloasa, egoista, dar viata il face sa inteleaga ca Occidentalii nu au intotdeauna dreptate.
Revolutia industriala a venit pana la urma tot de la crestinism. Mizeria din orasele Europene, unde stiinta si intelegerea profunda a lumii stagna intr-un mod mai dur decat in alte parti ale lumii, a dus la epidemiile devastatoare care au ucis una din trei persoane incepand cu Moartea Neagra din secolul al XIV-lea. A decima e prea putin spus, inseamna uciderea a una din zece persoane. Schimbarile aduse de depopulare au condus la zdruncinarea ierarhiilor sociale, la schimbarea modului de gandire, a societatii.
In aceasta lume apare capitalismul si ceva ce se poate spune ca numai Occidentul a avut: Revolutia Franceza. Chiar daca la origine era ceva destul de patetic, ca acea clasa burgheza era formata mai mult din bacani si avocati, ideile ei despre libertate si egalitate pentru toti (toate mai putin, desi femeile au avut o mare contributie la aceasta revolutie) erau unice, in premiera. Nu asa se petrecusera lucrurile cu alte revolutii burgheze, precum cea din Anglia, care pastra intr-un fel status quo-ul, ierarhiile, clasele.
Cum spun uneori medicii, ca sa te repari trebuie sa te strici bine, se pare ca asa au stat lucrurile si cu cultura Occidentala, a trebuit sa decada ingrozitor, sa cunoasca un dezastru major dat de mizerie si ignoranta, sa nu mai aiba nimic, decat speranta, visul salvarii, si sa renasca mai puternica si infloritoare decat tot ce fusese pana atunci. Tot ce e in Occident, pe scurt, se poate spune ca se datoreaza, in mod ironic, crestinismului, cu efectele lui, bune sau rele. Caderea Constantinopolului, ultimul bastion al Imperiului Roman, a blocat drumurile traditionale spre Orient, si a condus la marile descoperiri geografice. Din nou, sansa spre Revolutia industriala.
Lumea veche s-a prabusit si a aparut una noua, in care oamenii credeau din ce in ce mai mult ca pot avea orice, ca orice vis li se poate implini, ca pot fi oricat de liberi si de fericiti pot fi. Oricate piedici ar fi fost, oricate sincope, societatea mergea in aceasta directie.
Chiar daca democratia reala si drepturile omului sunt doar un vis asimptotic chiar si in Occident, se poate spune ca sunt valori Occidentale bine conturate, adoptate si de alte culturi din ce in ce in ce mai mult, practic valori universale. Numai ca in Occident oamenii, majoritatea, nu sunt liberi cu adevarat.
De ce? Pentru ca traiesc in relatii monogame. Chiar daca nu sunt casatoriti, chiar daca nu au acte (Nietzsche spunea ca si concubinajul a fost compromis de ideea de casatorie), chiar daca incearca sa-si pastreze autonomia. Modelul Occidental al relatiilor este unul dictatorial profund. Chiar daca votam, ne putem plimba pe unde vrem, ne putem stabili oriunde in Uniuea Europeana, ne intoarcem acasa in dictaturi. Nu doar ca nu putem spune ce vrem, face ce vrem ca sa nu lezam sentimentele partenerilor, ci pentru ca asta e relatia, de cele mai multe ori, o limitare a libertatii. Nu ai voie sa te duci cand vrei si unde vrei cu cine vrei. Mai ales daca persoana cu care vrei sa iesi e de sex opus. Am aflat de curand ca in Occident, in cele mai multe relatii, daca intalnesti pe cineva, un posibil prieten de sex opus, nu e decent sa te intalnesti cu acea persoana in oras, sa discutati. De cele mai multe ori, oamenii implicati in relatii nu isi fac prieteni noi, mai ales de sex opus. In general se stie unde sunt, sunt controlati cam tot timpul. Candva o prietena mi-a spus ca eu nu par a fi intr-o relatie, tocmai pentru ca sunt foarte relaxata, fac ce vreau, ies cand vreau. Pentru a in relatia mea era foarte multa incredere. Adica partenerul stia ca nu ma duc sa fac sex cu alti barbati, ca il respect etc.
Dar daca m-as fi dus sa fac sex cu altii? De ce sa nu fac asta? De ce sa nu facem asta daca sutem intr-o relatie? Sincer, gelozia inafara relatiilor bazate pe pasiune, in perioada in care e pasiune, si atunci chiar vrei superexclusivitate, mi se pare un nonsens. Ce rost are sa fii gelos cand oricum nu simti ceva puternic, unic, pentru acea persoana? Ce rost are s-o limitezi, sa te limitezi pe tine? De ce sa nu-i oferi libertate, in conditiile in care sa existe totusi loialitate, adica facem ceea ce facem fara sa lezam sentimentele partenerului/partenerei?
Gelozia vine de la proprietate, copiii conceputi in cadrul acelei relatii trebuia sa fie mostenitorii averii tatalui, care trebuia sa fie sigur ca erau ai lui. In societatile matriliniare, unde averea si rangul se transmite pe linie feminina, deci nu exista dubii in privinta genelor lor, exista mai mult sau mai putin promiscuitate feminina, alegeri libere, relatii scurte, bazate pe placere. Relatiile pastreaza forma patriarhala in Occident, desi sunt mai laxe decat in trecut.
Dar oamenii sunt tratati ca o proprietate, ca pe ceva ce apartine partenerului. Un amic African se mira de felul cum Occidentalii se controleaza intre ei tot timpul. Cand i-am spus ca noi suntem mai fideli, mi-a replicat ca suntem ca nu avem incontro, ca suntem tot timpul cu partenerii, ca suntem tot timpul controlati de ei. "Femeile sunt libere la voi? Nu stii ce vorbesti! La noi sunt libere, se intalnesc cu cine vor, unde vor, nu sunt controlate si nu-si controleaza sotii tot timpul, ca la voi" Ei nu ar putea trai asa. Africanii nu sunt mai promiscui, ei sunt doar mai liberi si mai sinceri. Atat! Asa am fi si asa am fi fost si noi pe timpul Romanilor, probabil.
Societatea Occidentala, care a avut Revolutia Franceza, e una ce apreciaza individualismul. E extraordinar pana la un punct. Ce vine de la indivizi, nu de institutii, poate fi foarte important, valoros. Dar asta inseamna ca si sentimentele si ideile mici, nocive, meschine, mizerabile, care vin de la indivizi, pot fi bune. Tot ce vine de la orice individ poate fi o valoare. Si de cele mai multe ori, egoismul, posesivitatea, intransigenta pot veni de la indivizi. Dorintele, idealurile, sentimentele pot fi egoiste, simpliste, intolerante. Dar se pot impune, pot fi respectate.
Tendinta normala (a se citi comuna) de posesivitate, de obiectificare a oamenilor, poate fi exagerata in anumite culturi, ca in cea Occidentala. Individualismul ajuta in acest sens. Individualismul, destul de contestat de crestinism la inceput, este oarecum sustinut de el. Desi pana la Moartea Neagra, individualismul nu era foarte incurajat, nu exista statui sau urme evidente de recunostinta pentru filantropi importanti, in crestinism salvarea se obtine invidual. Oamenii sunt strigati pe numele de botez, numele propriu, la judecata de apoi. In Occident oamenii isi spun intai numele propriu, apoi numele de clan (familie).
Exact unde ar trebui sa fim cei mai buni, generosi, intelegatori, adica atunci cand suntem cu oamenii pe care i-am ales noi, dupa criteriile noastre, nu care ne-au adus pe lume fara voia noastra, in familiile pe care nu le-am ales noi, suntem cei mai posesivi si dictatoriali. Acolo unde ar trebui sa fim cei mai liberali, suntem cei mai despotici. Gelozia e o crima, o forma de coercitie groaznica, ce tine de sisteme concentrationare, nu de relatii bazate pe afectiune si intelegere.
Si totusi, ea exista. La un moment dat, in "7000 ani", un personaj African ii spune unuia Occidental: "Daca m-ai iubi, m-ai ierta si daca te-as fi inselat". Personajului Occidental i se pare o declaratie scandaloasa, egoista, dar viata il face sa inteleaga ca Occidentalii nu au intotdeauna dreptate.