Feminismul e o idee minunata, poate cea mai frumoasa din cate exista.
Atunci cand ceva revendica dreptul la viata, demnitate umana si
fericire pentru jumatate din populatie, cum ar putea fi altfel? Dar
lucrurile sunt mult mai complicate decat par. Viata e mult mai
complicata decat pare. Din simplul motiv ca oamenii sunt foarte
complicati, iar unele lucruri nu se spun despre ei. Unele lucruri nu se
spun nici in feminism, in ultimul timp, crescut in cea mai mare parte in
mediul academic, departe de realitatile foarte dure, departe de mizeria
umana reala.
Logica academica, logica filosofica nu are multe in comun cu logica de pe strada, cu logica oamenilor obisnuiti, cu logica oamenilor care nu gandesc prea mult, care nu stiu prea multa filosofie. Iar misoginismul e ceva mult mai dur decat ceea ce se vede din mediul academic, ceva mai dur decat ceea ce scria insasi Andrea Dworkin. Si mult mai pervers. Iar ceea ce putine feministe nu recunosc si nu iau in seama, nici eu pana de curand, e ura imensa a altor femei fata de unele femei. Candva am citit un articol despre o tara araba musulmana, nu mai stiu care, unde dreptul de vot pentru femei tocmai fusese recunoscut. Candidasera cateva femei, dar nu fusesera alese...tocmai de femei. Erau unii barbati care le votasera, dar femeile fusesera cele mai dure in a le refuza votul. Mi se spusese, cand am vrut sa calatoresc intr-o astfel de tara, ca acolo, chiar daca as fi tinta privirilor indiscrete si libidinoase masculine, voi fi in mod clar tinta urii femeilor locale. SI culmea, mi se spusese asta de catre unii barbati din Europa.
Recent am facut cunostinta prin intermediul unei prietene cu ura imensa pe care alte femei o nutresc si o manifesta pe la spatele fata de alte femei. Celebra sororitate feminina tine doar de femeile cu constiinta, in rest e o ura deschisa pentru orice femeie, in special feminista, care le arata altor femei ca poate fi si altfel.
Aceasta ura este descrisa, dar niciodata explicata pe de-a intregul. O explicatie ar fi ca femeile ca persoanele din categoriile defavorizate nu au demnitate, se dispretuiesc si urasc intre ele, isi urasc si dispretuiesc propria conditie. In primul rand nu au o constiinta a propriei situatii, nu identifica in mod corect cauza propriei discriminari. La fel se intampla cu sclavii din Antichitate, cu multi Africani care regreta Apartheidul si cu femeile din societati patriarhale. Dar ce ce e extrem de dureros e ca unele femei, autodeclarate feministe, o practica. Cand auzi o feminista raportandu-se in criticile ei fata de alte femei la valori patriarhale, inclusiv la aspecte legate de sexualitatea altei femei, ai un soc imens si nu intelegi ce se intampla. O feminista adevarata, care a aderat de mica la idei feministe, nici nu stie cum gandesc femeile patriarhale, dar inca sa mai stie sa se apere de ele si sa le anticipeze reactiile.Nu stie ce e de vorbit cu ele, ce nu, cum o pot judeca si barfi.
Ceea ce e si mai socant e ca aceasta gandire, atat de straina unei feministe, e oarecum asumata de catre sociobiologi cand vorbesc despre comportamentul feminin. Repet, ceva ce feministele care simt asa din copilarie, oricare ar fi nivelul hormonilor sexuali feminini, nu inteleg, nu cunosc decat poate la nivel cognitiv, dar nu pot merge mai departe cu a intelege afectiv asemenea mod de a vedea lucrurile.
De ce fac asta sociobiologii? Pentru ca probabil sunt din categoria oamenilor care gandesc ei insis asa. Pentru ca lumea noastra tinde sa uniformizeze oamenii, sa-i standardizeze. Si pentru ca oamenii deosebiti sunt dati la o parte din aceste modele. Politicile de stanga, inclusiv cele feministe, o fac intr-o masura si mai mare. Feminismul se adreseaza in cea mai mare parte femeilor care provin in minoritati, din paturi defavorizate, au handicap, nu sunt foarte atragatoare, nu au mult de oferit social. Dar nu putem nega existenta femeilor care nu sunt asa, atat de putine cum sunt. Ele au de infruntat si discriminarea barbatilor, dar si rautatea si frustrarea femeilor.
Cum trebuie sa ajunga o femeie la gandirea patriarhala? Cum se poate multumi cu atat de putin? Cum trebuie sa se simta? La ce nivel de ratare umana, lipsa de sperante si de demnitate trebuie sa ajunga? Cum sa te admiti ca o persoana de calitatea a doua? Cum sa admiti si sa ceri atat de putin? Cum sa accepti privilegiile masculine? Ce vrei tu de la barbati atunci cand critici libertatea si forta altor femei? Cred ca Andrea Dworkin are niste raspunsuri atunci cand vorbeste de femeile de dreapta, dar trebuie sa citesc acea carte. Oricum, feminismul academic ar trebui amendat, astfel incat invidia feminina, frustarea, sa fie recunoscute.
De ce totusi urasc femeile patriarhale atat de mult unele femei, in special pe feministe? Cel mai probabil pentru ca au tot ce ele si-ar dori si nu au cum obtine niciodata. Pentru ca diferentele intre oameni, intre femei, sunt reale. Pentru ca unele sunt mai femei decat altele, pentru ca unele chiar pot simti placere sexuala, pasiune, chiar pot trezi asa ceva. Sunt senzatii si lucruri absolut de nedescris si care le sunt interzise altora, cum multor oameni unele senzatii le sunt interzise pentru totdeauna. Unii constientizeaza si recunosc asta, si atunci nu pot suporta tortura invidiei si incearca sa distruga astfel de oameni. Povestea lui Salieri si Mozart se repeta adesea, la tot felul de niveluri. Diferentele dintre femei sunt imense, datele de genetica arata ca femeile sunt mai variate decat barbatii, iar situatiile si sansele femeilor sunt foarte diferite, chiar in patriarhat. Unele nu vor avea niciodata ce au altele, incepand de la succes social, sexual, sentimente, senzatii. Asta e adevarul, incorect politic, extrem de dureros.
Patriarhatul functioneaza pentru ca barbatii sunt uniti intre ei ca barbati, chiar daca adesea se anihileaza fizic. Ei sunt uniti ca clasa, au tendinta de a forma bande, organizatii care sa imparta privilegii. In trecut, barbatii formau bande si jefuiau, asa imparteau prada si femeile, considerate tot prada sau marfa. Daca femeilor nu li se vor oferi privilegii pentru ca sunt femei, daca nu vor imparti privilegii intre ele, nu ne putem astepta ca patriarhatul sa dispara. E greu de inteles pentru o femeie care nu are atu-uri ca situatia ei se poate schimba daca altele au succes, fac lucruri interzise pentru femei. Recompensele pentru ea nu sunt atat de clare pentru ea cum sunt pentru barbatii din patriarhat. Oricat de prost, de lipsit de talent, un barbat are acces la privilegii pentru ca este barbat. Cu femeile e diferit. In conditiile actuale, tradarea unei femei ii ofera mai multe recompense decat lupta feminista, mai ales cand ea e marginalizata sau ratata.
Cine sufera de aici? Miscarea feminista, feministele ca atare, ca si femeile care pot schimba prin exemplul lor situatia femeilor.
Logica academica, logica filosofica nu are multe in comun cu logica de pe strada, cu logica oamenilor obisnuiti, cu logica oamenilor care nu gandesc prea mult, care nu stiu prea multa filosofie. Iar misoginismul e ceva mult mai dur decat ceea ce se vede din mediul academic, ceva mai dur decat ceea ce scria insasi Andrea Dworkin. Si mult mai pervers. Iar ceea ce putine feministe nu recunosc si nu iau in seama, nici eu pana de curand, e ura imensa a altor femei fata de unele femei. Candva am citit un articol despre o tara araba musulmana, nu mai stiu care, unde dreptul de vot pentru femei tocmai fusese recunoscut. Candidasera cateva femei, dar nu fusesera alese...tocmai de femei. Erau unii barbati care le votasera, dar femeile fusesera cele mai dure in a le refuza votul. Mi se spusese, cand am vrut sa calatoresc intr-o astfel de tara, ca acolo, chiar daca as fi tinta privirilor indiscrete si libidinoase masculine, voi fi in mod clar tinta urii femeilor locale. SI culmea, mi se spusese asta de catre unii barbati din Europa.
Recent am facut cunostinta prin intermediul unei prietene cu ura imensa pe care alte femei o nutresc si o manifesta pe la spatele fata de alte femei. Celebra sororitate feminina tine doar de femeile cu constiinta, in rest e o ura deschisa pentru orice femeie, in special feminista, care le arata altor femei ca poate fi si altfel.
Aceasta ura este descrisa, dar niciodata explicata pe de-a intregul. O explicatie ar fi ca femeile ca persoanele din categoriile defavorizate nu au demnitate, se dispretuiesc si urasc intre ele, isi urasc si dispretuiesc propria conditie. In primul rand nu au o constiinta a propriei situatii, nu identifica in mod corect cauza propriei discriminari. La fel se intampla cu sclavii din Antichitate, cu multi Africani care regreta Apartheidul si cu femeile din societati patriarhale. Dar ce ce e extrem de dureros e ca unele femei, autodeclarate feministe, o practica. Cand auzi o feminista raportandu-se in criticile ei fata de alte femei la valori patriarhale, inclusiv la aspecte legate de sexualitatea altei femei, ai un soc imens si nu intelegi ce se intampla. O feminista adevarata, care a aderat de mica la idei feministe, nici nu stie cum gandesc femeile patriarhale, dar inca sa mai stie sa se apere de ele si sa le anticipeze reactiile.Nu stie ce e de vorbit cu ele, ce nu, cum o pot judeca si barfi.
Ceea ce e si mai socant e ca aceasta gandire, atat de straina unei feministe, e oarecum asumata de catre sociobiologi cand vorbesc despre comportamentul feminin. Repet, ceva ce feministele care simt asa din copilarie, oricare ar fi nivelul hormonilor sexuali feminini, nu inteleg, nu cunosc decat poate la nivel cognitiv, dar nu pot merge mai departe cu a intelege afectiv asemenea mod de a vedea lucrurile.
De ce fac asta sociobiologii? Pentru ca probabil sunt din categoria oamenilor care gandesc ei insis asa. Pentru ca lumea noastra tinde sa uniformizeze oamenii, sa-i standardizeze. Si pentru ca oamenii deosebiti sunt dati la o parte din aceste modele. Politicile de stanga, inclusiv cele feministe, o fac intr-o masura si mai mare. Feminismul se adreseaza in cea mai mare parte femeilor care provin in minoritati, din paturi defavorizate, au handicap, nu sunt foarte atragatoare, nu au mult de oferit social. Dar nu putem nega existenta femeilor care nu sunt asa, atat de putine cum sunt. Ele au de infruntat si discriminarea barbatilor, dar si rautatea si frustrarea femeilor.
Cum trebuie sa ajunga o femeie la gandirea patriarhala? Cum se poate multumi cu atat de putin? Cum trebuie sa se simta? La ce nivel de ratare umana, lipsa de sperante si de demnitate trebuie sa ajunga? Cum sa te admiti ca o persoana de calitatea a doua? Cum sa admiti si sa ceri atat de putin? Cum sa accepti privilegiile masculine? Ce vrei tu de la barbati atunci cand critici libertatea si forta altor femei? Cred ca Andrea Dworkin are niste raspunsuri atunci cand vorbeste de femeile de dreapta, dar trebuie sa citesc acea carte. Oricum, feminismul academic ar trebui amendat, astfel incat invidia feminina, frustarea, sa fie recunoscute.
De ce totusi urasc femeile patriarhale atat de mult unele femei, in special pe feministe? Cel mai probabil pentru ca au tot ce ele si-ar dori si nu au cum obtine niciodata. Pentru ca diferentele intre oameni, intre femei, sunt reale. Pentru ca unele sunt mai femei decat altele, pentru ca unele chiar pot simti placere sexuala, pasiune, chiar pot trezi asa ceva. Sunt senzatii si lucruri absolut de nedescris si care le sunt interzise altora, cum multor oameni unele senzatii le sunt interzise pentru totdeauna. Unii constientizeaza si recunosc asta, si atunci nu pot suporta tortura invidiei si incearca sa distruga astfel de oameni. Povestea lui Salieri si Mozart se repeta adesea, la tot felul de niveluri. Diferentele dintre femei sunt imense, datele de genetica arata ca femeile sunt mai variate decat barbatii, iar situatiile si sansele femeilor sunt foarte diferite, chiar in patriarhat. Unele nu vor avea niciodata ce au altele, incepand de la succes social, sexual, sentimente, senzatii. Asta e adevarul, incorect politic, extrem de dureros.
Patriarhatul functioneaza pentru ca barbatii sunt uniti intre ei ca barbati, chiar daca adesea se anihileaza fizic. Ei sunt uniti ca clasa, au tendinta de a forma bande, organizatii care sa imparta privilegii. In trecut, barbatii formau bande si jefuiau, asa imparteau prada si femeile, considerate tot prada sau marfa. Daca femeilor nu li se vor oferi privilegii pentru ca sunt femei, daca nu vor imparti privilegii intre ele, nu ne putem astepta ca patriarhatul sa dispara. E greu de inteles pentru o femeie care nu are atu-uri ca situatia ei se poate schimba daca altele au succes, fac lucruri interzise pentru femei. Recompensele pentru ea nu sunt atat de clare pentru ea cum sunt pentru barbatii din patriarhat. Oricat de prost, de lipsit de talent, un barbat are acces la privilegii pentru ca este barbat. Cu femeile e diferit. In conditiile actuale, tradarea unei femei ii ofera mai multe recompense decat lupta feminista, mai ales cand ea e marginalizata sau ratata.
Cine sufera de aici? Miscarea feminista, feministele ca atare, ca si femeile care pot schimba prin exemplul lor situatia femeilor.