Am spus mereu ca daca era ceva bun, desi e prea mult spus, mai precis ceva cu efecte benefice, desi in esenta tot un rau, in comunism, atunci acel ceva era atenuarea rolurilor de gen. Am trait o mare parte din copilarie in comunism, si acum constat ca am multe lacune la intelegerea a ceea ce se numeste "roluri de gen". In comunism, cel putin din punct de vedere profesional, rolurile de gen erau atenuate. Desi din copilarie am detectat nedreptatile la care erau supuse femeile (printre care schimbarea numelui dupa casatorie, adresarea cu cuvinte diferite in functie de starea civila, legea avorturilor si dublul standard de judecare a comportamentului sexual, si nu in ultimul rand ceea ce Miroiu numeste "dubla zi de munca", adica inechitatea in ce priveste treburile in gospodarie, ca sa nu vorbim si de "'corvoada heterosexuala"), printre acele nedreptati nu figura si alegerea profesiei. Faptul ca femeile nu se pricep la matematica (la care eu insami, dar si alte femei din familia mea, in majoritate inginere, se pricepeau), ca nu sunt bune inginere, mi s-ar fi parut o gluma in copilarie, asa cum acum mi se pare o superstitie de dincolo de cortina de fier din categoria pisicii negre.
Sa nu ne imbatam cu apa rece, ce faceau comunistii nu era feminism. Din contra, comunismul a ucis constiinta feminista, ca si orice constiinta politica. Femeile din tarile de dincolo de cortina de fier sunt mai feministe decat cele din fostele tari comuniste. Pentru simplul motiv ca acolo a existat miscare feminista reala, care le-a constientizat fata de abuzuri, care le-a creat anticorpi fata de nedreptati. Oamenii din aceasta parte a lume, postcomunista, nu au experienta culturii civice nascute intr-o relativa libertate, nu stiu sa detecteze injustitia si nu dispun de strategii mentale si sociale contra ei. Sunt mult mai expusi abuzurilor din cauza asta, ceea ce nu e greu de observat daca ne uitam un pic la ce se intampla in politica la noi. Comunismul, revenind, le-a dat femeilor posibilitatea sa lucreze orice, mai mult, le-a incurajat sa lucreze orice, nu din empatie pentru ele, ci dintr-o perversitate mai mare de a le exploata. Se pare ca nu au inventat asta, comunistii nu au prea inventat nimic. Era doar o politica economica de tip fordist impinsa la maximum. Femeile puteau trece la orice banda, oricat de calificata, din orice meserie, dar nu puteau sa treaca de tavanul de sticla, la fel ca in capitalism. Poate mai rau chiar. Hartuirea sexuala era o constanta, si nimeni nu o observa.
Erau exploatate si acasa la greu, corpurile lor erau mai exploatate decat in capitalism, si nu se bucurau de legi care sa le protejeze economic in caz de divort, care oricum se obtinea greu in comunism. Dar efectul secundar pozitiv al acestui mod de exploatare a femeilor a fost acela ca in constiinta tinerelor a incoltit ideea ca femeile pot face orice, adica pot munci orice. Indirect, e posibil ca sa fi redus perceptia rolurilor de gen, cel putin in unele situatii, in unele medii.
Aceste femei, crescute in astfel de medii, au crezut ca traiesc intr-o lume in care rolurile de gen tin de domeniul trecutului sau, in cel mai rau caz, exista doar in anumite medii, mai putin educate si inclinate spre progres, ca sa nu mai vorbim de culturi mai putin "elevate".
Si iata ca tocmai caderea cortinei de fier a scos la iveala faptul ca rolurile de gen sunt o problema peste tot, ca increderea in existenta lor e un fapt, aproape la fel de clar ca increderea in legile naturii, in tarile occidentale dezvoltate. Dar si imbraca forme stiintifice, cum altadata o facea rasismul, prin intermediul sociobiologiei si a psihologiei evolutive, demersuri care in viitor se vor numi fara indoiala, daca lumea nu se va intoarce in Evul mediu, "pseudostiinte".
Rolurile de gen imbraca orice, de la abilitati, dorinte, pana la orientare profesionala. Ca odinioara in cazul raselor, asociate cu anumite haine, la fel, si imbracamintea e asociata cu roluri de gen adanc infipte in creier (in hipocamp, organul-speranta al diferentelor de gen?) care, sigur, e sexualizat, dar si in gene. Ar fi comic, daca nu ar fi cu adevarat tragic, daca nu ar fi implicate vieti umane in aceasta ecuatie "stiintifica".
Caderea cortinei de fier a condus la aparitia revistelor glossi (inca o dovada ca lumea capitalista stie sa vanda si o face prin intermediul ambalajelor in care e adesea nimic sau gunoi) pentru femei, despre care, cand am auzit, am crezut ca trebuie sa fie feministe. Dar feminismul e dur, tragic, nu incape in imagini colorate si pagini lucioase, nu se vinde. Antifeminismul, rolurile de gen, nu implica schimbare, gandire, nu implica miscari ale constiintei, deci e usor digerabil, se poate ambala frumos si se poate vinde. Si se vinde bine. Aceste revise abunda de sfaturi pentru femei conform rolurilor de gen. Nu pot spune ca am citit vreo revista glossi, dar am vazut fara sa vreau nu stiu cate coperte in gari, aeroporturi, pe tarabe, in reclame. Si cred ca nu e una care sa nu contina sfaturi cum sa cuceresti si sa pastrezi un barbat, cum sa te porti cu el, cum sa-i protejezi lui sentimentele negandu-le pe ale tale.
Azi am dat peste un astfel de articol pe net. Era marturia unui barbat cu sfaturile lui sexist benevolente despre ce rabdare trebuie sa aiba o femeie cu un barbat care ii face ei un mare serviciu ca isi exprima emotiile, desi societatea l-a invatat sa n-o faca. Mai mult, femeile trebuie sa fie ele insele robuste si echilibrate afectiv, ca sa ghideze barbatii sa se exprime afectiv, nu sa-i atace, sa fie dure cu ei cand se exprima, pentru ca ei, saracii, sunt pregatiti de fuga sau lupta, si ori pot fugi, ori le pot ataca, vulnerabili emotionali cum sunt.
Daca era doar marturia unui fan MRA, as fi trecut cu vederea. Dar exista o intreaga cultura in acest sens. Exista femei care gandesc altfel, care au gandit altfel. E aproape un cliseu ca barbatii nu se pot exprima emotional, ca emotiile lor sunt fine si se tin de o ata, ca daca ii sperii, fug sau te ataca. Pe scurt, ca sa fii o femeie dezirabila, ca sa ai acces la un barbat care se exprima emotional, trebuie sa fii echilibrata, adica sa nu ai tu probleme, sa nu ai propriile angoase, propriile dileme existentiale. Femeia vie, cum ar fi spus Andrea Dworkin, pune barbatii pe fuga. Trebuie sa fie moarta sau catatonica, conform aceleasi autoare, ca sa fie dorita si iubita de barbati. De fapt, daca nu e imbecila, numai o femeie moarta pe dinauntru se poate comporta cum trebuie cu un barbat care ii face favoarea de a-si exprima emotiile cu ea.
Femeile au si ele emotii, angoase, si ele sunt obligate de societate sa-si reprime emotiile. Dar altfel. Dar reprimarea lor nu e mai putin reprimare decat a barbatilor, sau daca e, ele nu sunt mai putin importante intr-o relatie. Si totusi, daca nu faci "ce trebuie", chiar asta se intampla, ce spune acest barbat in articol. Barbatii fug sau/si te ataca. Daca iti pasa de ei e o tragedie. Pentru tine. Nu pentru ei, pentru ca intr-o lume in care femeile sunt antrenate sa le faca pe plac barbatilor, pentru ei e mai usor sa gaseasca una care sa le protejeze emotiile, sigur, una care sa nu aiba ea emotii atat de puternice.
Cum am mai spus, feminismul nu numai ca e esential pentru educarea femeilor, nascute si crescute intr-o lume ostila care nu face altceva decat sa incerce la fiecare pas sa le transforme in obiecte, sa le nege orice drept, dar si a barbatilor. Daca vor sa faca o femeie vie fericita, feminismul, intelegerea problemelor femeilor, e esentiala. Femeile nu pot fi fericite in patriarhat, ele doar poat supravietui. Cu mare consum emotional.
Revenind, rolurile de gen, mai ales psihologice, distrug vieti. Submisivitatea si supracenzurarea feminina distruge creativitatea, bunul simt, curajul, demnitatea, forta. Aceasta atitudine, singura, chiar daca nu ar exista alte aspecte ale rolurilor de gen si discriminarea crunta la care sunt supuse femeile, ar explica orientarea mai redusa a femeilor spre marea performanta in stiinta, activitati economice etc. Nu poti cere cuiva sa se cenzureze si sa respecte o gramada de reguli absurde care conduc la auto-negare sa aiba si libertate de gandire si creativitate inalta.
Dar e adevarat ca rolurile de gen distrug si barbatii. Virginia Wolf vorbeste despre asta in "Spre far", iar Dworkin, in "Woman Haiting" face o analiza superba a dezatrului pe care il presupune socializarea masculina in eseul despre "La rascruce de vanturi" (Wuthering Heights), romanul scris de Emily Bronte. Personajul Heathcliff devine un sadic dupa abuzurile suferite in copilarie. Asemenarea psihologica dintre Cathy si Heathcliff naste o pasiune incredibila intre ei, dar rolurile de gen, socializarea diferita in cazul lui inca din copilarie, in cazul ei mai pregnant in adolescenta, ii distruge pe amandoi. Voi reveni cu noi idei si cu propria perspectiva despre acest roman.
De acord cu faptul ca socializarea masculina, de care sunt vinovati alti barbati in primul rand, e absolut dezumanizanta. Dar e nedrept ca femeilor sa li se ceara sa inteleaga asta, pe cand barbatilor nu li se cere sa inteleaga ca si socializarea feminina e distructiva. Se face apel la intelegerea femeilor, dar nu si a barbatilor. De ce? Inca o mare injustitie si inca o forma de discriminarea, de aplicare a rolurilor de gen. Femeile sunt responsabile cu mentinerea relatiilor, barbatii doar cuceresc si asteapta sa fie serviti. Dar asta nu are legatura cu fericirea, nu are legatura cu relatiile interumane care au ca scop fericirea, nu supravietuirea intr-o lume ierarhizata.
As vrea sa vad o campanie care sa condamne rolurile de gen asa cum condamna, desi prea putin, lapidarea pentru adulter si toate abuzurile din societatile hipermisogine ca acea din Afganistan sau Arabia Saudita. Rolurile de gen distrug vieti, ucid.
http://www.elephantjournal.com/2014/02/why-men-withdraw-emotionally/
Sa nu ne imbatam cu apa rece, ce faceau comunistii nu era feminism. Din contra, comunismul a ucis constiinta feminista, ca si orice constiinta politica. Femeile din tarile de dincolo de cortina de fier sunt mai feministe decat cele din fostele tari comuniste. Pentru simplul motiv ca acolo a existat miscare feminista reala, care le-a constientizat fata de abuzuri, care le-a creat anticorpi fata de nedreptati. Oamenii din aceasta parte a lume, postcomunista, nu au experienta culturii civice nascute intr-o relativa libertate, nu stiu sa detecteze injustitia si nu dispun de strategii mentale si sociale contra ei. Sunt mult mai expusi abuzurilor din cauza asta, ceea ce nu e greu de observat daca ne uitam un pic la ce se intampla in politica la noi. Comunismul, revenind, le-a dat femeilor posibilitatea sa lucreze orice, mai mult, le-a incurajat sa lucreze orice, nu din empatie pentru ele, ci dintr-o perversitate mai mare de a le exploata. Se pare ca nu au inventat asta, comunistii nu au prea inventat nimic. Era doar o politica economica de tip fordist impinsa la maximum. Femeile puteau trece la orice banda, oricat de calificata, din orice meserie, dar nu puteau sa treaca de tavanul de sticla, la fel ca in capitalism. Poate mai rau chiar. Hartuirea sexuala era o constanta, si nimeni nu o observa.
Erau exploatate si acasa la greu, corpurile lor erau mai exploatate decat in capitalism, si nu se bucurau de legi care sa le protejeze economic in caz de divort, care oricum se obtinea greu in comunism. Dar efectul secundar pozitiv al acestui mod de exploatare a femeilor a fost acela ca in constiinta tinerelor a incoltit ideea ca femeile pot face orice, adica pot munci orice. Indirect, e posibil ca sa fi redus perceptia rolurilor de gen, cel putin in unele situatii, in unele medii.
Aceste femei, crescute in astfel de medii, au crezut ca traiesc intr-o lume in care rolurile de gen tin de domeniul trecutului sau, in cel mai rau caz, exista doar in anumite medii, mai putin educate si inclinate spre progres, ca sa nu mai vorbim de culturi mai putin "elevate".
Si iata ca tocmai caderea cortinei de fier a scos la iveala faptul ca rolurile de gen sunt o problema peste tot, ca increderea in existenta lor e un fapt, aproape la fel de clar ca increderea in legile naturii, in tarile occidentale dezvoltate. Dar si imbraca forme stiintifice, cum altadata o facea rasismul, prin intermediul sociobiologiei si a psihologiei evolutive, demersuri care in viitor se vor numi fara indoiala, daca lumea nu se va intoarce in Evul mediu, "pseudostiinte".
Rolurile de gen imbraca orice, de la abilitati, dorinte, pana la orientare profesionala. Ca odinioara in cazul raselor, asociate cu anumite haine, la fel, si imbracamintea e asociata cu roluri de gen adanc infipte in creier (in hipocamp, organul-speranta al diferentelor de gen?) care, sigur, e sexualizat, dar si in gene. Ar fi comic, daca nu ar fi cu adevarat tragic, daca nu ar fi implicate vieti umane in aceasta ecuatie "stiintifica".
Caderea cortinei de fier a condus la aparitia revistelor glossi (inca o dovada ca lumea capitalista stie sa vanda si o face prin intermediul ambalajelor in care e adesea nimic sau gunoi) pentru femei, despre care, cand am auzit, am crezut ca trebuie sa fie feministe. Dar feminismul e dur, tragic, nu incape in imagini colorate si pagini lucioase, nu se vinde. Antifeminismul, rolurile de gen, nu implica schimbare, gandire, nu implica miscari ale constiintei, deci e usor digerabil, se poate ambala frumos si se poate vinde. Si se vinde bine. Aceste revise abunda de sfaturi pentru femei conform rolurilor de gen. Nu pot spune ca am citit vreo revista glossi, dar am vazut fara sa vreau nu stiu cate coperte in gari, aeroporturi, pe tarabe, in reclame. Si cred ca nu e una care sa nu contina sfaturi cum sa cuceresti si sa pastrezi un barbat, cum sa te porti cu el, cum sa-i protejezi lui sentimentele negandu-le pe ale tale.
Azi am dat peste un astfel de articol pe net. Era marturia unui barbat cu sfaturile lui sexist benevolente despre ce rabdare trebuie sa aiba o femeie cu un barbat care ii face ei un mare serviciu ca isi exprima emotiile, desi societatea l-a invatat sa n-o faca. Mai mult, femeile trebuie sa fie ele insele robuste si echilibrate afectiv, ca sa ghideze barbatii sa se exprime afectiv, nu sa-i atace, sa fie dure cu ei cand se exprima, pentru ca ei, saracii, sunt pregatiti de fuga sau lupta, si ori pot fugi, ori le pot ataca, vulnerabili emotionali cum sunt.
Daca era doar marturia unui fan MRA, as fi trecut cu vederea. Dar exista o intreaga cultura in acest sens. Exista femei care gandesc altfel, care au gandit altfel. E aproape un cliseu ca barbatii nu se pot exprima emotional, ca emotiile lor sunt fine si se tin de o ata, ca daca ii sperii, fug sau te ataca. Pe scurt, ca sa fii o femeie dezirabila, ca sa ai acces la un barbat care se exprima emotional, trebuie sa fii echilibrata, adica sa nu ai tu probleme, sa nu ai propriile angoase, propriile dileme existentiale. Femeia vie, cum ar fi spus Andrea Dworkin, pune barbatii pe fuga. Trebuie sa fie moarta sau catatonica, conform aceleasi autoare, ca sa fie dorita si iubita de barbati. De fapt, daca nu e imbecila, numai o femeie moarta pe dinauntru se poate comporta cum trebuie cu un barbat care ii face favoarea de a-si exprima emotiile cu ea.
Femeile au si ele emotii, angoase, si ele sunt obligate de societate sa-si reprime emotiile. Dar altfel. Dar reprimarea lor nu e mai putin reprimare decat a barbatilor, sau daca e, ele nu sunt mai putin importante intr-o relatie. Si totusi, daca nu faci "ce trebuie", chiar asta se intampla, ce spune acest barbat in articol. Barbatii fug sau/si te ataca. Daca iti pasa de ei e o tragedie. Pentru tine. Nu pentru ei, pentru ca intr-o lume in care femeile sunt antrenate sa le faca pe plac barbatilor, pentru ei e mai usor sa gaseasca una care sa le protejeze emotiile, sigur, una care sa nu aiba ea emotii atat de puternice.
Cum am mai spus, feminismul nu numai ca e esential pentru educarea femeilor, nascute si crescute intr-o lume ostila care nu face altceva decat sa incerce la fiecare pas sa le transforme in obiecte, sa le nege orice drept, dar si a barbatilor. Daca vor sa faca o femeie vie fericita, feminismul, intelegerea problemelor femeilor, e esentiala. Femeile nu pot fi fericite in patriarhat, ele doar poat supravietui. Cu mare consum emotional.
Revenind, rolurile de gen, mai ales psihologice, distrug vieti. Submisivitatea si supracenzurarea feminina distruge creativitatea, bunul simt, curajul, demnitatea, forta. Aceasta atitudine, singura, chiar daca nu ar exista alte aspecte ale rolurilor de gen si discriminarea crunta la care sunt supuse femeile, ar explica orientarea mai redusa a femeilor spre marea performanta in stiinta, activitati economice etc. Nu poti cere cuiva sa se cenzureze si sa respecte o gramada de reguli absurde care conduc la auto-negare sa aiba si libertate de gandire si creativitate inalta.
Dar e adevarat ca rolurile de gen distrug si barbatii. Virginia Wolf vorbeste despre asta in "Spre far", iar Dworkin, in "Woman Haiting" face o analiza superba a dezatrului pe care il presupune socializarea masculina in eseul despre "La rascruce de vanturi" (Wuthering Heights), romanul scris de Emily Bronte. Personajul Heathcliff devine un sadic dupa abuzurile suferite in copilarie. Asemenarea psihologica dintre Cathy si Heathcliff naste o pasiune incredibila intre ei, dar rolurile de gen, socializarea diferita in cazul lui inca din copilarie, in cazul ei mai pregnant in adolescenta, ii distruge pe amandoi. Voi reveni cu noi idei si cu propria perspectiva despre acest roman.
De acord cu faptul ca socializarea masculina, de care sunt vinovati alti barbati in primul rand, e absolut dezumanizanta. Dar e nedrept ca femeilor sa li se ceara sa inteleaga asta, pe cand barbatilor nu li se cere sa inteleaga ca si socializarea feminina e distructiva. Se face apel la intelegerea femeilor, dar nu si a barbatilor. De ce? Inca o mare injustitie si inca o forma de discriminarea, de aplicare a rolurilor de gen. Femeile sunt responsabile cu mentinerea relatiilor, barbatii doar cuceresc si asteapta sa fie serviti. Dar asta nu are legatura cu fericirea, nu are legatura cu relatiile interumane care au ca scop fericirea, nu supravietuirea intr-o lume ierarhizata.
As vrea sa vad o campanie care sa condamne rolurile de gen asa cum condamna, desi prea putin, lapidarea pentru adulter si toate abuzurile din societatile hipermisogine ca acea din Afganistan sau Arabia Saudita. Rolurile de gen distrug vieti, ucid.
http://www.elephantjournal.com/2014/02/why-men-withdraw-emotionally/