Misogini? Nu sunt toți? Sau de ce ai scrie feminism pe bune în română

 

Acum vreo săptămâmă. într-o librărie, căutam o carte recomandată pe niște grupuri feministe radicale. Nu o voiam în română, dar dacă tot mă găseam acolo și știind că fusese deja tradusă....Cum e pandemie, librăria era aproape goală. Mai era o femeie care căuta cărți didactice, cele mai căutate în România. Dar apoi a intrat o altă femeie ceva mai ”matură”, care întreba de mai multe cărți de cultură. La un moment dat o aud că întreabă de Arsenie Popa. Când aud asta, nu mă pot abține și îi zic: ”Cum e posibil? Ăsta era un misogin!” Ea se uită peste ochelari la mine, la ochii mei, mai precis. Că altceva nu avea ce vedea. ”Dar nu sunt toți?” întreabă ea. ”Păi și așa, misoginismul tot o crimă rămâne!” zic eu. Tipa se uită la mine intrigată: ”Pentru mine, nu!” Ce pot să mai spui la așa ceva? Din partea unei femei care citește, și care nu părea crescută cu youtube și tiktok....Din generația acelor feministe radicale care chiar au schimbat lumea. Ce păcat, acele feministe radicale au 70 sau chiar 80 ani! Așa cum femeile cele mai emancipate din istorie au. Acum ne aportăm la niște bunicuțe ca le femeile cele mai emancipate. E incredibil, în Iran bunicile au avut fuste scurte, iar nepoatele au capul acoperit! Ce ciudată e viața!

România e, cum zicea Martha Bibescu, țara în care nimic nu contează. În niciun caz, feminismul. Nu e de mirare, că eu nici nu am scris nimic despre cartea mea ”7000 years of patriarchy...” Dacă stai bine să te gândești, e Kafka dus la extrem tot ce se întamplă. Da, a trecut mai bine de un an de când am publicat această carte, acceptată de o editură din România în urmă cu doi ani (de fapt urma să apară în la începutul anului 2018), dar nici măcar pe blogul ăsta nu am scris. Nu am anunțat publicarea propriei cărți despre care editorul român mi-a spus că așa ceva nu a mai apărut în română.
Deci varianta română a unei cărți feministe radicale ar fi fost ceva unic, diferit, pentru un editor, iar pentru mine un dar pentru cultura română. Oare un dar sau un fel de pliant nedorit, de aruncat? Sigur că nici nu m-am gândit să anunț presa sau măcar grupuri feministe românești. Când îmi promovez cartea în engleză, doar din greșeală mai postez pe grupuri românești. ”Uită de România!” mi s-a spus mereu. Acolo, cum zicea Martha Bibescu, nimic nu contează.

În septembrie anul acesta, o feministă franceză a scris o carte care are unele idei scandaloase, care se găsesc și în ”7000 ani”, care cuprinde analize mult mai profunde, mai științifice, originale, dar foarte prietenoase. Dar pe cine interesează? Despre Alice Coffin, feminista franceză, au apărut niște articole anemice în România. Dar cine ar scrie despre ”7000 ani”?
Pe pagina în engleză postările au mii de vizualizări, interacțiuni etc. Într-un acces de generozitate, m-am gândit să fac și o pagină facebook în română. Recent am încercat să o popularizez. Așa am descoperit că feministele consacrate nici măcar nu au apreciat pagina. Dacă ne gândim ce e feminismul la noi, ce ”dezbateri” reale despre probleme feministe reale, cum ar fi fenomenul trans sau legalizarea prostituției...La noi feminismul e, cum zice dna Miroiu (care nu a reacționat la invitația mea de a aprecia pagina) ”room service”. Și totuși, se face feminism original în România, dar ce contează!

Și totuși, eu am și alte proiecte feministe radicale, despre care nu mă aștept să scrie altcineva. Încerc să scriu texte stand up feministe, prezentate exclusiv de femei. Acum mai am și un alt proiect, cu un film cu monologuri feministe, tot așa, prezentate numai de femei. Doar nu visez vreun sprijin de la feministele ”consacrate” sau de la mass-media românească. Dar norocul meu e globalizarea...

Cartea în engleză....

https://www.amazon.com/7000-years-patriarchy-Until-radical-dp-1081128402/dp/1081128402/ref=mt_other?_encoding=UTF8&me=&qid=

Continue Reading

Prefata la noua carte. Posibil titlu: "7000 ani de patriarhat. Pana la feminismul radical"

Am inceput acest blog pentru a promova un proiect ambitios: un roman feminist radical, probabil primul din literatura romana, care sa exploreze intr-un mod original aspecte legate de moralitate, sexualitate, sentimente, pe scurt despre umanitate, dar si despre societatea, cultura occidentala, dominanta la ora actuala. Era conceput ca o viziune critica asupra acestei culturi, cu bune si rele. Pentru aceasta, paralela cu alte culturi, traditionale, eventual cu puternice influente matriarhale, ar fi fost prezenta.

Acest proiect urma sa impinga feminismul radical mai departe, aducand nu numai noi critici ale patriarhatului, vazut si din alte unghiuri, dar si noi revendicari feministe radicale. Si nu in ultimul rand, ar fi dorit sa puna o piatra de temelie la crearea unei culturi feministe, avand in centru femeile, dorintele si visele lor, cat mai libere de contaminarea patriarhala. Femeile care trebuie sa se descopere pe ele insele, lumea, si care tocmai din acest motiv beneficiaza de prospetimea primilor pasi. Acest proiect si-a propus sa creeze o noua fata a femeilor, o noua fata a feminismului, mult mai puternica, mai optimista, axata pe femei, nu pe egalitate, deci pe barbati, indisolubili legati ca imagine, cel putin in cultura occidentala, de patriarhat. Unul dintre scopurile acestui roman era ca cititoarea/cititorul, la finele lecturii sa isi doreasca sa fie femeie, dar intr-o lume construita de femei, pentru femei. Desi descoperind noi fete ale tragediei feminine in patriarhat, s-ar fi incheiat intr-o atmosfera luminoasa, dar si puternic militanta, plina de speranta si de noi perspective. Mesajul transmis ar fi fost: lumea poate si trebuie sa fie altfel, solutiile exista, sunt aproape, sunt posibile. Femeile au dreptul nu doar la supravietuire, ci la fericire reala, pentru ele, cum o vad si o simt ele.

Dar de cele mai multe ori drumul e mai interesant decat finalul unei calatorii. La fel, si in acest caz, demersul a fost mai interesant decat obiectul finit in sine. Documentarea, atat faptica (interwievarea oamenilor, in special femei, din alte culturi), cat si teoretica (o multime de carti de filosofie feminista si nu numai, sociologie, politologie, istorie etc), a dus la noi idei, care au schimbat, pe unele locuri radical, conceptia originala. Cunoasterea, cand e libera si incarcata afectiva, e cea mai mare aventura. Si asta s-a dovedit a fi scrierea acestui roman, deocamdata inca neterminat, dar acum foarte bine conturat.

Pe parcurs, in cadrul blogului, am incercat sa raspund problemelor feministe de zi cu zi, evenimentelor cu incarcatura feminista, unor dezbateri ivite la acel moment, prin scurte articole, cat mai simple, mai pline de emotie. Nu stiu cat am reusit, dar dupa controversele pe care le-au creat, dupa reactiile emotionale, nu numai in randul barbatilor, cel mai adesea misogini (descoperirea misoginismul extrem de dur si generalizat a fost una dintre descoperiri) dar si al femeilor, unele chiar (auto)-declarate feministe, cred ca si-au atins scopul, cel putin partial.

De curand, s-a ivit ocazia publicarii unei carti bazate pe aceste articole, un fenomen destul de des intalnit odata cu noua revolutie in lumea editoriala, catalizata de noile tehnologii tipografice, explozia internetului etc. Excelent pentru scopul meu, adica promovarea unor noi idei feministe, fara niciun rabat la calitatea si indrazneala ideilor, intr-un mod cat mai simplu pentru cititoare/cititori! Pentru a pastra continuitatea cu titlul romanului, pe care l-a imprumutat si blogul "7000 ani/fata cea frumoasa a occidentului", titlul posibil al acestei carti va fi "7000 ani de patriarhat. Pana la feminismul radical". Din fericire, se pare ca ar fi mai putin de 7000 ani de patriarhat, cam vreo 6000, nu ca nu ar fi suficient pentru ca vietile si istoria femeilor sa fie distruse,  si mai ales ca ar fi usor de recuperat. "7000 ani" vine de la o replica din roman care se refera mai degraba la practicarea agriculturii si colonizarea Europei.

"7000 ani de patriarhat" reprezinta o selectie de analize feministe radicale, de cele mai multe ori originale, scrise cat mai accesibil, cu cat mai putine referinte bibliografice. Simplitatea expunerii, o provocare pentru autoarea care provine din mediul academic stiintific, nu ar trebui sa aiba vreo legatura cu simplitatea ideilor si a concluziilor la care ajung aceste analize, in spatele carora se ascund idei biologice originale. Acest blog s-a dorit un exercitiu de creativitate, de gandire libera, curaj. Sper ca lucrurile sa stea asa si pentru cititoare/cititori.

Continue Reading

Calatorie in patriarhat- adevaruri dureroase

Patriarhatul exista, numai ignorantii sau rau-voitorii pot contesta asta. Dar nimeni nu se poate lauda ca stie totul despre el, ca a vazut toata mizeria acestui sistem criminal. Poti sa nu cunosti multe fatete, pur si simplu pentru ca ai avut noroc, ca multe lucruri dureroase nu ti s-au intamplat tie, pe multe poti sa le ignori pentru ca sunt atat de banale, de des intalnite, incat nu te mai frapeaza, dar sa stii totul despre patriarhat, nici daca traiesti in Arabia Saudita, Afghanistan sau daca ai fost prostituata, nu ai cum. Pentru ca patriarhatul e un univers, un infern mai bine zis, in sine. Asta e partea buna, daca se poate spune asa, ca nu ai cum sa-l cunosti, intr-o viata de om, de femeie, ma rog, in toata splendoarea.
Si totusi o calatorie in patriarhat, atunci cand ti se intampla lucruri "patriarhale" iti mai improspateaza nu numai memoria, dar si spiritul critic si atentia la mizeriile de fiecare zi. O calatorie in patriarhat e intotdeauna extrem de dureroasa, dar si extrem de instructiva. S-ar putea spune ca in "7000 ani" eroina crede ca traieste intr-o lume foarte dura, dar mult mai dreapta decat in realitate. Crede ca traieste intr-un capitalism salbatic, dar de fapt se trezeste, dupa initierea capitalista, dupa ce respecta retetele capitaliste, intr-o lume mult mai complicata, in care dreptatea e exceptia, nu regula, in care coruptia si tradarea sunt fundalul vietii, in care pentru unii nu exista decat iluzia reusitei. Dar ea nu renunta, vrea sa inteleaga si sa schimbe lumea.
Capitalismul creaza iluzia succesului real, material si social pentru oricine, daca respecta regulile, daca are curaj, initiativa, inteligenta, daca are forta de a construi, inova, inventa, de a schimba lucrurile. Capitalismul misca lucrurile cu aceste iluzii. Dar in realitate, locurile la masa invingatorilor sunt ocupate de mult, iar competitia reala nu are legatura cu asta. Daca nu ai acces la acele locuri, poti spera cel mult la ceva bani, dar la putere reala nu prea poti spera, daca esti realist.
In Antichitate, spre exemplu, in Roma Antica, se facea diferenta intre cei cu bani, care puteau fi chiar gladiatori sau curtezane, si oamenii cu adevarat respectati, care nu aveau cum sa fie din aceste categorii. Cu puterea influentezi alti oameni, cu banii poti cumpara lucruri. Bine, atunci si sclavi sau mai tarziu, servitori. Dar puterea in societate e ceva rezervat si acum, cum era si atunci, desi lucrurile sunt mai subtile, nu mai sunt pe fata.
Iar fericirea in viata personala depinde de forma suprema de putere, cea fata de o singura persoana care se raporteaza intr-un anumit fel la tine. Iar daca acea persoana te devalorizeaza din start din cauza sexului, daca valoarea ta in fata ei e data doar de atractivitate si puterea de a te supune, atunci se poate vorbi de orice, numai de fericire, nu. Femeilor le e luata prin patriarhat sansa la fericirea in viata personala de cele mai multe ori. Relatiile heterosexuale sunt toxice pentru femei, cum am mai spus. Celor mai multe femei nu au dreptul din start la cautarea fericirii, pentru ca daca incearca numai sa faca asta, ajung sa isi exploreze optiunile sexuale reale, ajung sa aiba comportamente sanctionate ca scandaloase, si pierd tot, devin indezirabile complet. Era un film german despre crimele de onoare la etnicii turci din Germania, Straina (die Fremde). La un moment dat, un tata ii spune fiicei ca era bine sa aiba calitatile ei, dar numai daca era barbat. Adica era bine sa aiba curaj, demnitate, forta, mandrie. Toate astea la femei sunt distructive. Inclusiv demnitatea, gandirea logica, sunt toxice. Pentru indata ce ai demnitate, gandire logica, contesti patriarhatul, contesti sclavia.
Le poti contesta daca ai avea vreo sansa reala, cel putin in unele culturi si zone. Confruntarea directa cu barbatii, chiar in medii care sa nu fie profund patriarhale, este daca nu lipsita de sanse adesea, foarte consumatoare de energie, dureroasa. Din pacate, numai femeile patriarhale, cele care stiu sa manipuleze barbatii, pot negocia cu ei in situatii limita. Forta si increderea unui barbat, care chiar daca nu stie ce privilegii are si nu le accepta, care are un sistem intreg de partea lui de mii de ani, nu se poate masura cu cea a unei femei, oricat de curajoasa si puternica ar fi.  Daca o face, o face pe viata si sanatatea ei.
Am auzit candva o intrebare de ce in filme sunt descrise doar femei dupa care se alearga, de care se indragostesc barbati. Se spunea ca daca o femeie se indragosteste si alearga dupa un barbat, atunci in rolul ei e distribuita Glen Close. Trist! Daca esti o femeie normala, vrei ca tu sa alegi, tu sa gasesti un barbat care sa te impresioneze, nu sa fii obiectul pasiunii altcuiva. Numai ca realitatea e mai mult decat dura in aceste situatii. Acele filme, daca ar fi, ar fi tragedii. Pentru ca barbatii au o mare capacitate de a respinge pasiunea unei femei, daca nu o doresc, si de obicei, cum spune Dworkin, nu o doresc. Nu vor sa nu aiba controlul asupra unei situatii, iar pasiunea unei femei e incontrolabila.
Femeile vor ca ele sa fie iubite, cum se spune. Dar asta nu le face fericite intr-o relatie, ci doar le da sansa de a fi tratate cat de cat egal, de a nu fi exploatate, traumatizate in fiecare moment, de a avea o viata de cosmar, de a fi intr-un razboi brutal continuu.
De ce in filme nu apar decat femei care sunt amante si care primesc promisiunea ca partenerii lor casatoriti isi parasesc familiile pentru ele? De ce rolul asta nu e aproape niciodata luat de barbati? Pentru ca in realitatea barbatii nu accepta rolul asta. Ei transeaza, adesea cu violenta, astfel de situatii. Ei, daca vor o femeie, ii distrug relatia in care e deja implicata sau o parasesc repede daca ea insasi nu iese repede din acea situatie. Sigur, nu intotdeauna, exista si barbati diferiti, dar asta se intampla de cele mai multe ori. Femeile sunt patronate in aceasta situatie sau cel putin santajate dur. Marja lor de alegere e limitata.
De ce ar mai trai o femeie in patriarhat? Cineva spunea ca solutia cu fetitele din India, China, tarile arabe unde se practica uciderea copiilor mici de sex feminin sau avorturile selective e una umanitara. E mai bine pentru ele sa nu se nasca.
Nu as ajunge atat de departe. Exista solutii, daca le construim acum pentru noi, pentru generatiile viitoare. Iar acele solutii sunt toate legate de feminism, de un feminism mult mai dur decat cel din prezent. SI mult mai rational.
Incheind intr-o nota optimista, e drept, doar femeile patriarhale pot negocia cu barbatii in confruntari directe, in relatii si nu numai, dar femeile care ataca direct, care spun lucruri diferite, pot castiga razboiul pe termen lung. Pentru ca ele pot impune noi aspecte culturale. E dureros ca pana la urma femeile pot impune cultura, dar cele patriarhale fiind avantajate in comunicarea cu barbatii, ele impun tot patriarhat. Dar razboiul e inca in desfasurare. Lumea poate fi inca schimbata.

Continue Reading

Ce e mai greu pentru o femeie heterosexuala, sa aiba o viata personala satisfacatoare sau sa urce pe Everest?

Romanul pe care incerc sa-l scriu este despre emanciparea femeilor. Se spune ca ideile percuteaza mai bine prin intermediul cartilor usor accesibile sau al filmelor decat prin lucrari academice sofisticate. Sigur, si alea isi au rostul lor. Ce ar fi fost lumea de azi fara Spinoza? Fara unele filosoafe feministe? Dar dincolo de asta, ideile accesibile, moda, dar mai ales produsele industriale schimba lumea. Din pacate pentru femei lumea abia a inceput sa se schimbe. Feministele au facut enorm, dar pentru eliberarea femeilor s-au facut abia primii pasi. Unii spun ca drepturile omului ajung, ca umanismul ajunge, ca nu e nevoie de feminism. Nu sunt de acord. E nevoie in continuare de deconstructia ideilor patriarhale, unele atat de adanc infiltrate in mentalitatea colectiva. E nevoie de intelegerea problemelor femeilor, de intelegerea lor insele, de a sti cine sunt si ce vor, dincolo de ce li se impune sa creada ca sunt si vor. Ele sunt altceva, dar inca nu stiu ce sunt. Trebuie sa afle.
Despre asta e vorba in "7000 ani". Despre problemele lor reale pe care trebuie sa le rezolve in mod creativ, indraznet, fara prejudecati si pudoare.
M-am intrebat adesea de ce, la atata timp de la aparitia miscarii feministe, femeile au inca o situatie atat de precara, sinistra as putea spune, chiar si in Occident. Acum cateva saptamani m-am intalnit cu o femeie, o mama cu studii universitare, pe care am rugat-o sa incerce sa se gandeasca pentru 10 minute, dupa ce ajunge acasa, la ea insasi. Mi-a raspuns ca ii e greu sa faca asta, ca ea nu-si permite luxul asta, si oricum nu ar ajuta-o cu nimic. Prin aceasta tragedie personala, aceasta femeie mi-a raspuns la intrebarea de mai sus. Femeile nu s-au eliberat, ele inca sunt sclavele instructiunilor lumii patriarhale in care traiesc. Nu pot face altceva decat sa umble libere pe strazi, imbracate mai comod decat acum 200 ani, dar facand cam aceleasi lucruri, muncind si crescand copii, implicate in aceleeasi relatii monogame, patriarhale, ca si atunci. Facand mai mult sex, avand mai mult acces la contraceptie, dar fiind reduse, in esenta la aceleeasi roluri. Si avand aproape la fel de putine alegeri.
A venit timpul ca femeile sa treaca la etapa urmatoare, adica sa inteleaga ca nu vor fi libere atata timp cat dezideratele lor sunt pedepsele pentru viol si violenta domestica, salarii egale cu barbatii, dreptul de vot, dreptul la avort, chiar daca si astea sunt vise in unele tari. Femeile pot cere dreptul la cautarea fericirii, dar pentru asta trebuie sa stie ce le-ar face fericite. Si acum nu stiu, li se spune ce le-ar face fericite si ele cauta sa rezolve problemele in acest sens, aplicand reteta de fericire care nu le apartine.
Eroina din "7000 ani" face o calatorie curajoasa, scandaloasa, dar interesanta, in cautarea propriei fericiri. Si mai mult, gaseste solutii, chiar daca cu pretul a numeroase eforturi si sacrificii.
Cum am mai spus si cu alta ocazie, lumea in care traim e una inselatoare, dura, pentru femeile heterosexuale. Modelele de viata personala oferite de ea sunt nefunctionale in cel mai bun caz si toxice sau letale in cel mai rau. Relatiile monogame, adesea numite casatorie prin care femeia isi schimba numele de familie, sunt periculoase la propriu pentru viata si sanatatea, integritatea intelectuala si demnitatea femeilor. Si nu au legatura cu fericirea lor. Crima e cu atat mai mare cu cat gasirea unui partener potrivit (in ce mod?) este un deziderat in viata pentru ele. Si-au gasit un partener, fac si cresc copii, se presupune ca trebuie sa fie fericite. Dar nu sunt...
Femeile sunt fiinte sociale si sexuale, fiinte cu functii psihice tipic umane, si inca foarte dezvoltate. E normal sa caute implinirea sexuala si afectiva intr-o relatie. Numai ca se confrunta cu viata, evolutia, cu modul cum natura a facut barbatii, cu modul cum natura le-a facut pe ele sa recepteze sexul si barbatii. Educatia si modul de viata actual nu sunt in concordanta cu necesitatile femeilor, cu maximizarea potentialului lor de a fi fericite. Masculii speciilor, fiind sexul care mai mult sau mai putin trebuie sa alerge dupa imperechere, din motive ecologice pe care nu le discutam aici, sunt mai receptivi la semnalele transmise de femele. Ele, pe de alta parte, au nevoie de stimuli puternici, vezi cantecele pasarilor sau coada paunului. Deci femeile ar avea nevoie sa fie incantate mai mult de barbati, ele au un prag al sensibilitatii la stimuli sexuali mai ridicati. Barbatii ar trebui sa se lupte sa fie frumosi, seducatori mai mult decat femeile. Dar societatea patriarhala neaga acest lucru, femeile sunt cele antrenate sa incante, barbatii sunt cei eventual antrenati sa ofere, dar de cele mai multe ori nu ofera, ci doar repara intr-o oarecare masura problemele materiale si sociale ale femeilor, create tot de patriarhat asemenea legarii picioarelor chinezoaicelor. Cu alte cuvinte, penuria de barbati fermecatori, sexy, frumosi este o mare problema pentru femeile heterosexuale.
Urmeaza apoi necesitatile strict sexuale ale femeilor, care variaza de la femeie la femeie, dar adesea sunt considerabil mai ridicate decat ceea ce poate oferi un barbat mediu, cu alte cuvinte foarte multe femei nu au cum sa fie satisfacute de un singur barbat. E tot o consecinta a evolutiei, dar nici in astfel de detalii nu intram. In treacat spunem ca femelele de cimpanzeu se imperecheaza in perioada de rut cu foarte multi masculi, toti din grup pe care ii accepta. Femelele de bonobo se imperecheaza foarte des, atat cu masculi, dar si cu femele. Diferenta fata de aceste rude ale noastre este ca femelele de om sunt receptive sexual tot timpul anului. Dar la bonobo, femelele fac sex si inafara perioadei reproductive.
Ca totul sa fie si mai rau vine si o alta problema. Adaptarea masculilor la cele mai multe specii, inclusiv la om, este in sensul competitiei, al dezvoltarii unor caractere care nu sunt tocmai placute si benefice pentru femele in cazul unei relatii pe termen cat de cat lung, dincolo de imperechere pur si simplu. Agresivitatea, spiritul competitiei, se dezvolta in detrimentul altor caractere, cum ar lipsa de empatie si intelegere, protectivitate, desi aceasta idee, legata de strict aceste caractere, este destul de controversata, dar in mod clar este valabila in cazul altora, mai subtile. In concluzie, calitatea sexuala si sociala a barbatilor e mai proasta decat a femeilor, femeile au pretentii mai mari decat barbatii in sens sexual, psihologic, social. Mai era nevoie de ceva? Da...De negarea tuturor acestor realitati si de negarea intereselor femeilor la nivelul societatii. E ca si cum te-ai duce la piata, ai vrea sa cumperi ceva bun, plin de proteine, vitamine, minerale, iar societatea te-ar imbia cu chipsuri si hamburgeri, iar tu nici nu ai sti ca nu de asta ai nevoie. Dar ai simti...ai face depresii, viata ta ar fi un chin, iar industria farmaceutica ar inventa tot felul de medicamente pentru tine, de la antidepresive pana la viagra pentru femei. E mai simplu decat sa spuna adevarul. Si sa ofere solutii reale la aceste probleme reale.
Timpul victimizarii, al pretentiilor reduse a trecut. Feminismul ar fi cazul sa treaca la etapa urmatoare. Femeile au dreptul la cautarea fericirii, realizarii in plan personal.

Continue Reading