Darul otravit al maternitatii platite

Mihaela Miroiu numea concediul platit de maternitate de doi ani "dar otravit".  De fapt ar fi concediu parental, dar cum bine se vede, desi barbatii sunt obligati sa-si ia si ei o perioada concediu, femeile sunt cele care stau cel mai mult acasa, cu copilul. De ce e un dar otravit? Pentru ca in loc sa construiasca gradinite, crese, statul prefera sa dea banii femeilor, care se intorc astfel temporar, dar cu efecte pe termen lung, la munca lor "traditionala", de casnice care cresc copii. Se rup de social, se rup de cariera, de lume, adoptand modul de viata descris in "The feminine mystique"' de catre Betty Friedan, adica depresie, sentiment al inutilitatii.
Darul otravit e si un dar nazist. Pentru a preveni abuzarea de concediul de maternitate de catre femeile sarace si rome, in calculul indemnizatiei se ia ultimul salariu. Adica daca ai fost femeie de serviciu roma nu prea e avantajos sa procreezi. Intr-o tara in care ne plangem de natalitatea scazuta, dar nu facem nimic pentru a atrage imigranti, nu e de mirare ca aceasta lege cu iz eugenic nu a starnit controverse. Oare e vorba de necesitatile unui copil si de calitatea de mama? Oare copiii saraci si romi au alte necesitati? Oare reproducerea unei femei cu studii superioare e diferita de cea a uneia sarace si needucate? E concediu de maternitate, nu de educatie. Femeile alea nu sunt foster sau educatoare, profesoare, ele sunt mame. Ca sa nu mai vorbim ca ajutorul ar trebui sa fie ajutor, ar trebui sa excluda femeile cu venituri mari, ca ele nu au nevoie sa fie ajutate. Daca as avea copii, nu as cere acest ajutor, cum nu am beneficiat niciodata de vreun medicament compensat sau de ajutor de somaj. Banii aceia sunt pentru oameni saraci, nu sunt cadouri pentru cei care isi permit, nu sunt privilegii. Nu sponsorizam nobilimea.
In primul rand, acest dar e total nefeminist. Si nu e de mirare ca nu feministele sunt cele care aleg sa faca un copil (sau chiar doi, unul dupa altul) pentru acest privilegiu. Am intrebat cateva feministe sau chiar femei care nu adera la curentul feminist, dar sunt mai constiente de ele ca femei in lumea asta, de ce suma ar fi nevoie ca sa faca un copil. Nu exista asa ceva. Daca faci copii pentru bani, tu avand acces la o situatie materiala decenta, se vede treaba cat dai pe demnitatea ta de femeie, dar si cat inseamna pentru tine sa ai un copil. Dar daca te gandesti ca cele mai multe femei fac copii cu barbati pentru care nu au niciun sentiment, care nu le atrag, doar pentru ca le ofera "stabilitate materiala", te gandesti ca nu trebuie sa fii o afro-americana de ghetou ca sa te simti frustrata ca "toate proastele au copiii baschetbalistilor" (citat dintr-o comedie americana in care minoritatea de culoare se autoironiza cu umorul caracteristic). Cine a zis ca statul nu prostitueaza? Poti sa ai copilul statului, conceput cu sperma unui mafiot scarbos. Si sa fii multumita de asta, desi ai studii, esti din clasa mijlocie. Si e cel mai dureros, poti fi multumita cu asta. Astea sunt acele momente in care te gandeste ca feminismul e inutil. Dar de fapt, ma repet, feminismul a fost si este al femeilor constiente, indiferent de rasa, etnie, clasa sociala. Celelalte i s-au opus cat au putut, in cel mai bun caz au fost indiferente, dar profita cat pot de rezultatele sacrificiilor feministelor care au si murit pentru ideile lor, sustinand in continuare patriarhatul. Pentru ca darul asta e unul patriarhal. Le ofera femeilor ce le-a oferit intotdeauna patriarhatul. Dar cand nu ai mare lucru de oferit in societate, cand oricum ai un loc de munca pe care il urasti, e preferabil sa stai acasa cu copilul doi ani, apoi imediat, ca in cazul evitarii unei condamnari, sa faci altul pentru a-ti prelungi concediul. Din pacate, nici la serviciu femeile nu au mari sanse sa se realizeze, acolo gasesc tot discriminare, dominatie masculina, lipsa de perspectiva. Sunt studii care arata ca femeile sunt mai fericite si mai sanatoase cand sunt somere. Sigur, la toate astea, raspunsul ar fi feminismul, dar e mai greu....
Intr-o discutie, mirandu-ma de wahabismul din Arabia Saudita, aud ca probabil si in Occident wahabismul ar fi usor acceptat, multe femei ar renunta cu usurinta la libertatea de a iesi din casa neinsotite de un barbat, de a fi dependente de un barbat pentru a se misca, daca ar avea o situatie materiala ca in Arabia Saudita, daca ar avea acces la educatie pentru copii (la ce bun in cazul fetelor?), daca ar avea servicii medicale, si, in general, stabilitate materiala. Wahabismul generalizat ar fi usor de impus in toate tarile Occidentale. Desi exista femei, putine, unele din clasa muncitoare, care s-ar opune. Am intalnit o cofetareasa roma, care lucra la o cofetarie iraniana, care a spus ca nu vrea sa viziteze Iranul, ca ea nu poarta val, si respinge cu vehementa asta. Pe cand Anamaria Prodan, femeie de afaceri,  nu se simtea prea revoltata de a trai in Golf, mult mai acoperita.
Din pacate sau din fericire, nu e posibil decat in Arabia Saudita, datorita petrolului. Am constatat ca sunt femei carora le e frica sa-si dea demisia, sa le apara in CV ca au plecat de la un loc de munca, dar nu le e teama sa aduca pe lume (pe lumea asta!) copii, si sa-si distruga viata. Pentru doi iti distrugi 20, in care nu-ti mai permiti luxul sa ai un concediu... de la maternitate, care e cel mai greu lucru de pe pamant.
E o minune ca lumea asta merge inainte, ca femeile inca mai au drepturi, avand in vedere ca tot progresul, mai ales in societate, trebuie mentinut, nu dus mai departe, cu multe eforturi. Oamenii, chiar si femeile (la nivel de supravietuire) s-au invatat sa primeasca fara sa ofere. Idealul e sa ofere cat mai putin si sa primeasca mai mult, si li se pare ca li se cuvine. Exista atat de putin in lume, viata ofera atat de putin pentru ca majoritatea oamenilor, cel putin in Occident, vor sa primeasca mai mult decat dau. Nu inteleg si nici nu-i intereseaza ca au ajunsa aici pentru ca unii au daruit, au ales sa daruiasca foarte mult, sa se autodepaseasca, sa faca sacrificii. Asta in cazul progresului social, dar si in cazul progresului in general. Iar altii au fost exploatati la sange. Ce le pasa noilor femei patriarhale, aflate in concedii de maternitate pe care incearca eventual sa le lege (sudeze)? Din ce in ce mai multi copii patriarhali, fara constienta, carora li se cuvine tot, doar pentru ca au acces la un sistem de educatie pe care invata sa-l fenteze din clasele mici, fara sa ofere nimic cu adevarat societatii, se vor naste. Din ce in ce mai putine feministe, care dispar in conditiile actuale, se vor manifesta. Sa speram ca se va renunta la legea asta, ca nazismul european va intra in declin, ca moda va trece, ca va fi inlocuita de altceva.

Continue Reading

In viata ai ce-ti doresti cel mai mult

Se spune ca in viata ai ce-ti doresti cel mai mult. Dar din nefericire nu e un singur lucru pe care ti-l doresti sau un singur lucru, cel mai important, nu-ti ajunge ca sa fii fericit. Iti trebuie mai mult. Lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult, cel putin in cazul unor femei, poate al celor mai multe, cum spun unele studii, este cariera, importanta sociala, capacitatea de a influenta societatea si mediul sau invers. Puterea, cu alte cuvinte. De fapt, probabil puterea e cel mai important lucru pe care ni-l dorim. Era un studiu care arata, nu imi amintesc exact unde era facut, care conducea la concluzia ca exista mai multe femei care isi doresc in primul rand cariera decat barbati, la care prioritatea e familia, cel putin intr-o proportie mai mare. Pare simplu. Pentru femei cariera ofera mai multa siguranta si implinire decat familia, contrar tuturor stereotipurilor. Se stia de pe timpul lui Betty Friedan. Cand femeile renunta la cariera in favoarea partenerilor si o fac pentru familie e ca li se pare, de cele mai multe ori, ceva in care au mai putine sanse, ca reprezinta o investitie mai proasta materiala si nu numai. Dar daca au de ales, femeile vor cariera, putere.
Personajul din acest roman face aceasta alegere ca si cand ar clipi. Cand eram mica, am vazut un film despre o mare cantareata de opera, Hariclea Darclee. Cariera a fost pentru celebra soprana cel mai important lucru, a divortat, apoi a renuntat la un admirator pentru cariera. La un moment dat spune ca desi a pierdut pe partea de viata personala, viata i-a oferit multe. Se referea la succesul profesional. In copilarie, adolescenta, alegerea asta pare mai mult decat facila. Simti usoare regrete, dar pana la urma succesul pare mai important. Apoi am vazut "In numele trandafirului" al lui Umberto Eco. La fel, un personaj isi paraseste iubita care ramane in zapada cu ochii in urma lui. Spune ca nu a regretat niciodata alegerea facuta. Am empatizat si cu el, as fi facut la fel atunci, as fi parasit o persoana draga pentru stiinta, cultura, asa cum facuse acest personaj. Numai ca in realitate nu e niciodata atat de usor. In realitate nu e ca atunci cand iti imaginezi inainte de a fi cunoscut pasiunea, inainte de a sti cum te simti cand cineva te face fericit. O faci, dar doare ca dracu. Doare sfasietor, plangi zile, luni, ani, uneori toata viata. Si nu o faci in mod direct, senin, nu lasi pe nimeni in zapada, privind in urma ta. De obicei apar concursuri de imprejurari, in care multe alegeri mici, ca niste ace infipte in inima, isi spun in cele din urma cuvantul. 
Atunci de ce ajungi sa o faci? De ce nu alegi sentimentele? Simplu, nu pentru ca nu asta ai vrea, nu pentru ca nu in ochii partenerului ar fi sursa cea mai pura de fericire, ci pentru ca te identifici cu cauza pe care o ai, cu mesajul pe care vrei sa-l transmiti lumii, care devine parte din tine. Daca nu faci asta, nu esti tu. Iar daca nu esti tu, atunci cum poti merita sentimentele? E ca si cand ai lua sentimentele, dar ai deveni altcineva, deci pana la urma nu ai castiga. Nu ai fi demn, fara acea misiune, acest mesaj, de a primi acest pretios dar. Nu te poti darui daca nu esti complet. De fapt nu e o alegere, e un blestem. Ai de ales intre a renunta la tine sau la iubire. Faci singurul lucru pe care poti sa-l faci plangand, apoi regretand, traind cu nostalgii si cu vise despre ceea ce putea fi. Si cu cele mai pretioase amintiri.

Continue Reading

De ce sunt nefericite femeile azi, la 50 ani de la "The feminine mystique?"

S-au implinit 50 ani de la cartea "The feminine mystique" a lui Betty Friedan, care vorbea despre nefericirea femeilor din clasa mijlocie americana, care locuiau in suburbii, dar nu lucrau. Contrar a ce cred cei ce vorbesc despre alienarea femeilor in capitalism, inrolarea lor in campul muncii si negarea naturii lor de sotii si mame, transformarea lor chipurile, intr-un fel de barbati, acele femei  nu erau fericite deloc cu acel mod de viata, in care ele se ingrijeau de casa, de familie, nu aveau griji materiale, dar nici vreun rol in societate. Din contra, erau foarte nefericite. Care era motivul? Tocmai negarea naturii lor de fiinte sociale, de fiinte care au nevoie de a-si manifesta personalitatea, de a explora, de a alege. Sigur, faptul ca multe dintre aceste femei erau educate ingreuna si mai mult situatia. I se deschideau ochii unei femei pentru ca apoi sa fie mai constienta de inchisoarea in care era aruncata. La un alt nivel se face asta si acum, nu numai cu femeile, ci cu tinerii educati care ajung sa lucreze pentru patroni fara educatie, morala, inteligenta, noii imbogatiti ai epocii noastre. Situatia e prezenta nu numai in tarile foste comuniste, patroni de acest gen exista peste tot, sunt un efect secundar al capitalismului.
Dincolo de toate limitele cartii lui Betty Friedan, care nu ia in considerare situatia femeilor din alte clase sociale, femeilor de culoare si din alte minoritati, ea atinge cateva probleme: femeile se simt nefericite in lumea asta, chiar daca nu au griji materiale impovaratoare, cum se intampla de cele mai multe ori si in cele mai multe tari, chiar daca au o viata sexuala macar satisfacatoare, copii etc.
Femeile erau nefericite atunci, cum sunt si acum, dupa schimbarile pe care 50 ani de feminism le-a produs in Occident, inclusiv la noi prin ceea ce Mihaela Miroiu numeste "feminism room service".
In treacat fie vorba, in perioada descrisa de Betty Friedan, in tarile din Europa de Est, femeile educate, multe dintre ele cu meserii care dincolo de cortina de fier erau considerate masculine, lucrau cel mai adesea, nu numai ca nu-si permiteau sa stea acasa. E socant sa afli ca si acum, ingineria e considerata in Vestul "liber" inca o meserie masculina, pe cand la noi erau cohorte intregi de inginere, majoritatea femeilor din familia mea sunt inginere.
Incercand sa raspunda intrebarii de ce sunt femeile nefericite acum, intr-un articol pe blogul sau din Latinovoices, Viviana Hurtada da exemplul lui Beyonce, o femeie foarte bogata, de succes, dar care pare nefericita. De ce? Hurtada crede ca din cauza supraexpunerii, a comercializarii si obiectificarii femeilor, careia i se supune, de dragul succesului, si Beyonce. Daca femeile au acum mai multa libertate fata de soti, tati etc, ele trebuie sa faca fata obiectificarii sexuale, pornografiei, comercializarii etc. Ar fi trebuit sa spuna foarte simplu: din cauza patriarhatului. Pentru ca Beyonce nu e o femeie de succes, e doar agreata de patriarhat si societatea de consum falocentrica. La alt nivel, e ca femeile din "The feminine mystique"
Femeile sunt nefericite si acum pentru ca patriarhatul exista, pentru ca ele trebuie sa fie ceea ce li se dicteaza sa fie, inca nu sunt ele insele, nu stiu cine sunt.
Sunt autoare feministe de marca, iar la noi Ilinca Bernea, care considera ca feminismul a deschis doar cutia Pandorei, a aratat ca sunt probleme, dar nu a venit cu solutii. Atata timp cat femeile nu vor fi ele insele, ele vor fi nefericite. A fi ele insele, a invata sa-si cauta doleantele dincolo de dresajul patriarhal, e doar primul pas. Daca femeile ar incepe sa se gandeasca la ce ar vrea ele intr-o societate ideala de la viata, cum ar vrea sa fie societatea, cum ar vrea sa fie relatiile cu barbatii, cum ar vrea sa fie barbatii, sau ma rog, cu cine ar vrea sa faca sex (aici includ alte femei) si in ce conditii, ar fi un bun inceput. Dar asa femeile se descurca cum pot, cu sansele lor reduse de a ajunge la recompensa in viata, fie ca e materiala, sociala sau sexuala. Toate structurile sunt inca patriarhale, o revolutie feminista trebuie sa le schimbe, sa construiasca altele care sa fie in avantajul femeilor. Dar trebuie sa inceapa cu femeile, cu ce vor ele...Sa facem acest exercitiu de imaginatie, sa ne gandim ce vrem noi, fara limitele impuse de societate!

http://www.nytimes.com/2013/01/27/magazine/the-feminine-mystique-at-50.html?pagewanted=1&_r=1&
http://www.huffingtonpost.com/viviana-hurtado/feminine-mystique-beyonce_b_2744303.html

Continue Reading

O carte despre care feministele ar trebui sa vorbeasca

Recent am vazut pe un site feminist un interviu cu Stephanie Coontz, istorica, preda istoria familiei la Evergreen State University. Printre alte carti despre istoria familie, unele foarte cunoscute, doamna Coontz a scris o carte care urma sa apara in 2011, la inceputul anului, A Strange Stirring: The Feminine Mystique and American Woman at the Dawn of the 1960s. Aceasta carte trateaza fundalul istoric in care a aparut cartea lui Betty Frieden, "The Feminine Mistique" in 1963. "The Feminine Mistique" e considerata o carte care a stimulat emanciparea femeilor, care a deschis ochii femeilor din suburbii astfel incat sa ceara mai mult de la viata decat casnicie si maternitate. Dincolo de criticile din punct de vedere feminist aduse cartii dnei Friedan (ia in considerare doar situatia femeilor din clasa mijlocie, nu si a celor din clasa muncitoare, mai ales a celor de culoare, nu evalueaza bine succesele si insuccesele miscarii feministe etc), Coontz nu ii neaga meritele. Referirile la filmul "Mad Men", care a fost difuzat o perioada pe TVR1, dar care a ajuns la multe sezoane in State, abunda in interviu. Am urmarit "Mad Men". De multe ori mi s-a ridicat sangele in cap, alteori imi venea sa sting televizorul, dar de cele mai multe ori simteam o mare recunostinta pentru miscarea feminista si pentru tot ce a facut ea, cu toate succesele si insuccesele ei.
Ceea ce m-ar interesa ar fi studii ale situatiei femeilor si mentalitatilor din tara noastra. De fapt un studiu istoric similar. Nu am cunostinta de existenta lui. Ce a adus in privinta mentalitatii, comunismul, care proclama egalitatea femeilor cu barbatii, dar le interzicea contraceptia si le trata ca pe vaci de reproducere?
Desi e greu sa vorbesti despre o clasa mijlocie in Romania, se poate spune ca fac parte din ea. Am in familie femei care au studiat cu mult inainte de venirea comunistilor. Ceea ce stiu e ca la noi in Romania, inca inainte de razboi, si probabil cu mult inainte, femeile se duceau la facultate nu sa-si caute un sot, asa cum se spunea ca se intampla in State, ci ca sa lucreze, sa profeseze ceea ce au studiat. Si asta s-a intamplat in cazul exemplelor pe care le cunosc, femeile respective au lucrat imediat ce au terminat facultatea in domeniul respectiv pana la pensie. Fiind platite la fel ca barbatii. Nu stiu daca asta se intampla si inainte de razboi. In legislatia romaneasca precomunista refuz sa cred ca femeile aveau nevoie de hotarare judecatoreasca pentru a-si deschide o afacere, cum se intampla in unele state americane. Probabil "The Feminine Mistique" ar fi fost inutila in Romania, chiar daca nu ar fi venit comunistii. In forma aceea. Dar problemele clasei muncitoare la noi erau foarte grave. Iar daca la noi nu exista femei de culoare, situatia femeilor Rome era una speciala.
E greu de dat un raspuns la felul cum a ajutat mentalitatile in privinta problemelor de gen comunismul, daca a facut-o. Interesanta e totusi situatia femeilor din clasa mijlocie in State in acea perioada, anii '60. Femeile in America, in ciuda democratiei, au avut o situatie diferita de cele din Europa. Alexis de Toqueville vorbeste cu mult respect despre asta in "Democratia in America". Acolo, la inceputul secolului al XIX-lea femeile erau mult mai domestice, nu aveau propriile afaceri, nu isi cereau drepturile, ca cele in Europa. Motivul? Probabil democratia, adica un fel de uniformizare a mentalitatilor. Mentalitatea oamenilor de mijloc era cea dominanta. De Toqueville descrie nivelul cultural al Americanilor, unde analfabetii si oamenii needucati total erau rari, dar la fel de rari ca si oamenii foarte educati. Cu alte cuvinte, situatia femeilor din America, parteneri egali ai muncii domestice, dar fara drepturi politice, reflecta un consens al mentalitatilor oamenilor de cultura si situatie economica medie. George Sand era nobila...Asta ar trebui sa ne puna pe ganduri in ceea ce priveste democratia si limitele ei. Dar si in privinta feminismului si a marilor sale merite.

http://feministing.com/2011/01/29/the-feministing-five-stephanie-coontz/
http://www.buffalonews.com/entertainment/books-poetry/book-reviews/article326600.ece

Continue Reading