Reluand teza ca feministele, mai ales cele care au fost asa de foarte tinere, nu le inteleg pe celelalte femei, cele care se supun si care sustin patriarhatul, as mentiona unul dintre putinele filme care descriu tragedia casatoriei din perspectiva unei femei inteligente, care descopera libertatea.
Desi acum se stie bine ce e casatoria, ca de fapt casatoria (familia traditionala, cum duios o numesc unii, printre care creatorii petitiei care o sustine ca mentiune speciala in constitutie, ca o reactie la posibila legalizare a relatiilor intre persoanele de acelasi sex). SI a propos de familie traditionala, despre ce traditie e vorba? Patriarhala? Daca e vorba de cea matriarhala - si ramasite culturale matriarhale exista, au fost descrise in aceasta parte de lume de antropologi- atunci e foarte bine. Traditia asta e mai lunga istoric si mai placuta pentru toata lumea, femei si barbati. Barbatii matriarhali sunt poate si ei mai aproape de natura masculina, liberi si fara obligatii macho, fara obligatii fata de partenere si copiii rezultati din relatiile lor. NU e de mirare ca se opun presiunilor dinafara de a trece la patriarhat. Probabil asa s-au opus si in trecut, dar patriarhalii au fost superiori din punct de vedere militar, Cum am mai spus, se pare ca biblia descrie aceste evenimente istorice, tranzitia de la matriarhat la patriarhat.
Dar revenind la casatorie, aceasta ar trebui sa fie de-a dreptul prohibita, ca o relicva a celor mai grave incalcari ale drepturilor omului. In patriarhat, femeile sunt crescute ca vitele pentru monta si procreere. Ca fiinte umane le este stearsa vointa, inteligenta, forta fizica, sexualitatea, absolut orice nu are legatura cu rolul lor patriarhal, de vaca de prasila care trebuie sa se imperecheze cu un singur taur. Ele sunt de fapt si vandute, tatal le creste ca monede de schimb materiale si sociale. Apoi intra in grajdul sotului, unde in societatile puternic patriarhale sunt la propriu legate. Nu au voie sa paraseasca locuinta cand vor si cum vor. Uneori neinsotite, ca in Afghanistan sau Arabia Saudita.
Poate un factor care a condus la marele progres economic, social, stiintific din Occident, sunt aceste ramasite matriarhale, prezente mai ales in paturile inferioare ale societatii inca din Antichitate. Femeile din Atena lui Pericle erau prizoniere in gineceu numai daca erau nobile. Cele din paturile inferioare, daca erau libere, chiar erau. Puteau munci, se puteau deplasa, se puteau certa si riposta.
Peste secole, in Europa industriala, burghezia limiteaza din nou libertatile femeilor. Fata de secolul al XVIII-lea, situatia femeilor a suferit un recul in secolul al XIX-lea. Burghezia, adesea protestanta, influentata si de cultura evreilor, parteneri si rivali in afaceri, s-a deteriorat.
Despre o astfel de familie burgheza este vorba in filmul (si cartea) "Thérèse Desqueyroux" de François Mauriac. Actiunea se petrece in sud-vestul Frantei, in anii'20, itr-o regiune acoperita de pini, care aveau o mare valoare economica. O femeie burgheza, cu avere considereabila (constand din paduri de pini) se casatoreste cu un barbat de conditie similara, fara calitati fizice si psihice deosebite. E o casatorie de convenienta, fara pasiune, dar fara a fi simtita ca o tragedie, cel putin la inceput. Curand dupa luna de miere, Thérèse e rugata sa medieze pe langa sora sotului, mai tanara, ca sa renunte la o relatie nerecomandabila cu un tanar evreu din zona. Dincolo de religie, familiile fiind catolice, evreul provenea dintr-o familie in care existasera boli grave. Ea accepta, numai ca aceasta negociere, care provenea din dedicatie fata de rolul ei de sotie, si care i-ar fi crescut statusul in noua ei familie, are cu totul alte efecte. Deja gravida, il intalneste pe evreu. Intre ei se naste un fel de prietenie stranie, bazata pe sansa unui dialog la cu totul alt nivel decat cel cu alte persoane din jur, in special din familia ei. Thérèse fusese recomandata de catre cumnata ca o fiinta mai sensibila, intelegand mai multe despre viata, vazand nuante si fiind mult mai toleranta. Evreul o trateaza ca atare. Nu e nicio problema sa renunte la relatia cu cumnata ei, careia doar ii daruieste singurele clipe de pasiune din viata ei, care se anunta cat se poate de anosta. Ii scrie o scrisoare simpla, in care ii spune lucruri pe care declara ca nu i le-ar fi spus Thérèsei. Cu ea nu ar fi mers.
Thérèse are o revelatie. Intelege cine este, si atunci descopera tragedia vietii ei. Dupa ce evreul pleaca sa studieze, intre ei incepe o corespondenta mai mult filosofica. El ii trimite carti pe care ea incearca sa le inteleaga. Dar atitudinea ei se schimba. Devine total apatica. Maternitatea nu o schimba, din contra. Nu se ocupa de fiica ei nou-nascuta. Desi nu se vede, incepe sa faca eforturi pentru a-si obtine independenta. Nu divorteaza, ar fi fost imposibil din cauza religiei si a comunitatii. Nu reactioneaza la incendiile devastatoare care distrug suprafete mari de pini. Ea ar putea fi autorul lor, desi lucrurile nu sunt clare. Cand sotul ei se imbolnaveste si i se recomanda un preparat cu arsenic, ea ii falsifica retetele si ii da doze mari. Pozeaza in sotie credincioasa. Starea lui se agraveaza rau, dar nu moare. Pana la urma ea este suspectata, dar dorinta de a evita scandal cu orice pret a familiei sotului conduce la achitarea ei.
Lupta pentru independenta continua. Viata pentru ea devine o tortura, atata cat sotul, tot pentru conveniente sociale, nu o lasa sa plece pana dupa nunta cumnatei ei, care devine ceea ce prezise evreul, o femeie care isi accepta cu usurinta soarta, fara sa riposteze. Thérèse nu obtine niciun fel de intelegere de la ea, iar intr-o scrisoare ii spune ca este la fel de rudimentara ca si fratele ei. Starea sanatatii ei se deterioreaza. Suferinta o transforma intr-o infirma. Dar pana la urma, eforturile ei sunt incununate de succes. Poate si impresionat de starea ei, sotul ii promite ca o lasa sa plece, sa se intoarca doar pentru evenimente de familie, pentru pastrarea aparentelor.
Thérèse pleaca la Paris, unde infloreste. In ultima scena din film, cu Audrey Tautou in rolul principal, ea apare la masa, la o cafenea in aer liber, impreuna cu sotul ei. Acesta, resemnat cu noua lui situatie, o intreaba calm, de ce a incercat sa-l ucida. Ea cauta un raspuns: "Voiam sa am pinii mei". El nu o crede, mai ales ca ea avea ceva mai multi pini decat el de la inceput. Dar ea nu ii spune ca de fapt casatoria si viata aceea era o crima, ceva inacceptabil pentru o femeie, ceva ce numai femeile rudimentare, fara sentimente si ganduri profunde, pot accepta fara a suferi pana la moarte. Nu ii spune ca a incercat sa ucida pentru libertate, pentru ca ea sa poata trai, ca sa se poata salva pe ea insasi. Ca viata unei femei maritate nu e viata.
https://en.wikipedia.org/wiki/Th%C3%A9r%C3%A8se_Desqueyroux_(novel)