Emanciparea femeilor de patriarhat. Femeia mereu pe primul plan. E posibil?

E de mirare acum, la peste un secol de când femeile din Occident au început să obțină dreptul de vot, cât de multe femei rămân în relații abuzive, sunt ucise de parteneri sau chiar acceptă în continuare să se implice în relații heterosexuale de tip patriarhal. Li se reproșează femeilor că nu sunt suficient de puternice, că nu aleg să plece din relații, că nu se pun pe primul plan. Asta se face în primul rând de femei tinere, cumva privelegiate, care nu cunosc adevărata față a patriarhatului, care înseamnă pentru cele mai multe femei, alegeri imposibile sau lipsa oricărei alegeri. ”Alegerea Sophiei” e despre alegerile oricărei femei, cu mici excepții, în patriarhat. Numai ce se vehiculează ca o alegere facilă, alegerea între familie și carieră, e de fapt ceva ce nu ai putea să pui un bărbat să aleagă. Adică vrei să exiști în societate, să fii liberă și să nu mori de foame sau să te reproduci. Niciunei femele de altă specie nu ai putea să-i ceri așa ceva. O femelă de altă specie, dacă nu ai castra-o înainte, ar deveni foarte agresivă dacă nu ar avea acces la reproducere, chiar dacă ar avea hrană, adăpost, chiar afecțiune. Există anecdota cu lupoaica domesticită care a ajuns să atace oamenii. S-a spus că lupul, orice ar fi, rămâne o fiară. Amănuntul era că nu fusese lăsată să se reproducă. Lupoaica se comportase absolut normal, datî fiind situația ei. Dar pentru o femeie nu e ceva normal. O femeie nu poate să aleagă. Ea trebuie să devină sclavă pentru a se reproduce, pentru a-și exercita instinctul de reproducere. Pentru că bărbații în patriarhat, chiar dacă nu mai vând femeile de la unul la altul, au învățat că rolul unei femei în familie trebuie să fie de sclavă. Dacă ea nu renunță la libertatea ei de bună-voie, ea nu poate fi soție. Până la urmă e logic. Mai nou, femeile înțeleg că rolul unui bărbat în viața unei femei e doar acela de donator de spermă, eventual de orgasme, dar pentru scurt timp. Femeile africane au cel mai bine întipărit în cap acest adevăr și se comportă în consecință. Mai nou, din ce în ce mai multe occidentale adoptă acest model.

În Belgia se spune că bărbații și femeile nu sunt făcuți să stea împreună. E corect, nu altfel decât cu renunțarea la umanitate a femeii, după modelul patriarhal. Acest model a mers doar când femeile nu aveau niciun drept. În Biblie încă se vorbește de femei care erau prostituate, locuiau împreună și-și creșteau singure copiii. Poate că nici nu erau chiar prostituate, dar așa erau considerate femeile fără bărbat. Printre legile lui Moise e interzicerea fiicelor lui Israel să fie prostituate. Toate trebuie să se măritate. Adică să intre în sclavie. Dacă nu erau sclave, adică sub protecția unui bărbat, erau foarte vulnerabile. Într-o societate violentă, patriarhală, ele puteau fi jefuite, violate sau ucise oricând. Aveau oare atunci mai multe șanse de a supraviețui dacă erau măritate? Evenimentele recente, cu grupuri de femei și bărbați deținuți trimiși în Australia în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, arată că da. Un viol în masă avea loc când se ajungea la destinație, iar femeile necăsătorite (fără protector) erau victime sigure.

Dar, odată ce femeile au acces la un pic de autonomie, adică la posibilitatea de a-și gestiona singure averea, ele încep să profite. Pe timpul romanilor, o lege care avea drept scop prevenirea acumulării de averi foarte mari de către unii bărbați, dădea femeilor șansa de a moșteni averea și de a o gestiona singure. Sigur că ele au profitat imediat. Deși cum Simone de Beauvoir le critica în ”Al doilea sex” nu au ajuns decât de a profita de drepturi negative, ele au început să se bucure de libertate sexuală, de posibilitatea de a-și alege singure soții. Pentru femeile cu avere lumea se schimbase. Avem cu ele imagini de la piscină îmbrăcate în costume de baie identice cu cele moderne, nu cu cele din secolul al XIX-lea. Mai puțin se știe că pe timpul Imperiului Roman, cum era previzibil, femeile aveau voie să practice unele meserii masculine. Nu doar că puteau ajunge în administrație, dar puteau exercite meseria de medic. Chiar contemporanii se plângeau că prea puține femei erau medici, când calea spre această profesie le era deschisă (conform Jerome Carcopino, Viașa cotidiană în Roma la apogeul imperiului”). De ce se întâmpla asta? Pentru că femeile bogate puteau studia, iar cele mai multe nu erau obligate, alegeau să ducă o viață liniștită, de lux și plăcere. Acum nu s-ar întâmpla la fel? Deși acum există mult mai multă presiune socială pentru ca femeile să lucreze.

Dar, deși unele căi erau deschise (parțial, pentru că femeile în continuare nu puteau face politică, avea funcții publice, ca senator, consul, împărat), ele erau doar pentru femeile bogate. Cele sărace nu aveau dreptul nici la viață. Cum spune tot Jerome Carcopino, (”Viața cotidiană în Roma la apogeul imperiului”) se pare că mai multe fete erau ucise la naștere decât băieți, pentru că erau mai puține fete orfane decât băieți.

Concluzia e că orice societate patriarhală, în care situația femeilor s-a relaxat un pic, acea relaxare era pentru unele categorii. Pentru cele mai multe, situația era foarte grea. Chiar dacă femeile din clasele inferioare, dar libere, cum ar fi în Grecia Antică, erau oarecum libere în sensul că puteau să meargă neînsoțite, să muncească în public, să vândă în piată, viața lor era epuizantă și plină de sacrificii. Așa cum este și acum viața femeilor care muncesc. Care trebuie să muncească, aș adăuga. Nu ne mirăm că implicarea lor politică este atât de redusă, că ele au o conștiință feministă atât de redusă. Ele nu au timp să se gândească la ele, ele nu au timp să citească, să dezbată. Și nici nu prea ar avea structuri s-o facă.

Dar ceea ce se puțin, ce se înțelege și mai puțin e că femeile nu sunt egale cu bărbații. Da, sunt superioare. Rolul lor în familie, în societate, nu e egal cu al bărbatului. Ele pot face și fac întotdeauna mai mult. Dacă femeile aleg cu bună știință, înhămându-se la mari eforturi și sacrificii, să-și facă familii singure, e un mare avantaj. Din păcate și ăsta e un privilegiu. Fac asta în Africa, unde femeile se ajută între ele, unde au plasă de siguranță. În Occident trebuie să aibă bani, poziție socială bună sau protecție socială. Pentru femeile sărace, fără educație, din țări occidentale fără protecție socială, ca România, această alegere e foarte dificilă.

Dar ele nu pot să renunțe la familia de origine. Acolo, mai ales în unele pături sociale, începe discriminarea femeilor. Acolo fetele sunt educate să muncească de la vârste fragede. Li se insuflă că ăsta e rolul lor. Asta se vede din cărțile scrise de femei musulmane imigrate în Occident, eventual născute acolo. Primii abuzatori sunt cei din familia de origine. Dincolo de relațiile patriarhale, exploatarea femeilor, autoritatea masculină paternă sau a altor rude de sex masculin, îngrădirii libertății de mișcare și de exprimare, există și influența mamelor. Mamele în patriarhat valorizează mai mult fiii. Fetele sunt discriminate față de frații lor. Frații pot face mult rău, uneori ajung să își violenteze sau chiar să-și ucidă mamele, dar ele îi preferă în continuare. Ei sunt ușor iertați. Frans de Waal spune că a văzut spărturi în solidaritatea feminină de la bonobo doar când femelele se băteau pentru fiii lor. A nu avea frați e un mare privilegiu. Fetele probabil cresc mai bine.

Reent o vecină în vârstă de 84 de ani, divorțată și fără copii, a murit subit. Am aflat când alți vecini și autoritățile căutau cu disperare aparținători în telefonul ei. Avea numere ale vecinilor, dar nu și numele fratelui ei, pe care ea îl ajutase în tinerețe să studieze. Regreta asta și le sfătuia pe alte tinere să nu procedeze la fel. Abia după câteva zile, fratele ei a fost găsit.

Din păcate, și în familiile occidentale, chiar dacă nu la același nivel, al patriarhatului adică, există abuzuri. Unele abuzurile pot fi chiar mai mari pe fondul consumului de alcool și droguri. Unele femei se mărită, se cuplează, ca să scape de acasă. Ele reușesc uneori să aibă mai multă influență în familia întemeiată de ele decât în familia de origine. Și în ciuda tuturor eforturilor și sacrificiilor, chiar o viață mai bună. Am spus că alegerile femeilor sunt imposibile.

Dar ce se întâmplă dacă fetele sunt educate la fel ca băieții? Dacă ele au posibilitatea să fie emancipate și sunt sprijinite să fie emancipate? Tot e foarte greu spre imposibil. Dacă ele își aleg partenerul de plăcere, încearcă să aibă o relație partenerială, în care amândoi să muncească, să facă lucruri în gospodărie, tot e greu. Pentru că bărbații nu pot și nu au cu ce să fie la nivelul femeilor. Ei nu pot să facă atâtea lucruri, să organizeze lucrurile atât de bine, să poarte atât de multe griji, să facă munca afectivă atât de bine. Ei nu rezistă la atâta stress și atâtea probleme câte sunt într-o familie. Ce se întâmplă dacă femeile aleg să nu se implice? Se cam prăbușesc lucrurile. Adică ori faci tu, ori nu se face nimic. Și uneori e vorba de decizii extrem de grele, pe care numai femeile, cu creierele lor ”unse” de estrogeni, le pot lua. Bărbații dau repede în primire, cum se spune, chiar dacă au intenții bune. Un bărbat bun și inteligent știe asta. Și atunci alege să contribuie material mai mult decât egal la gospodărie. Înainte, acum câteva decenii, bărbați din anumite categorii sociale alegeau să dea tot salariul soției. Era ceva just în condițiile date. Femeile administrează banii mai bine, fac alegerile mai puțin costisitoare, mai eficiente. Și chiar așa, aportul lor tot nu era egal. Și aici vorbim de bărbați buni, care erau și sunt rari.
Cu alte cuvinte, e imposibil să nu te implici ca femeie, dacă vrei ca lucrurile să nu se prăbușească, dacă vrei ca oamenii din jurul tău să nu sufere, să nu se ajungă la probleme grave economice, de sănătate, de educație. Deci e greu să te emancipezi în sensul de a te pune întotdeauna, în orice situație, pe primul plan. Dacă ai părinți sau rude bolnave, copii care trebuie educați, e foarte greu. Femeile nu fac lucruri pentru recompensă, nu întotdeauna, ci de cele mai multe ori din conștiință. Pentru că trebuie. Cum zice Charlotte Perkins Gilman în ”The Man-Made World; or, Our Andocentric Culture”, bărbații funcționează pe baza recompensei, nu femeile. Asta ar trebui să dea de gândit și biologilor.

Femeile sunt mai buni administratori în familie, dar și în societate. Care e prețul pentru faptul că ele nu au puterea, afară de una slabă, sporadică, de a susține patriarhatul? Vedem dezastrele umanitare, crimele și războaiele din jurul nostru.

Cu alte cuvinte, feminismul are multe de lucru în continuare, multe probleme de rezolvat. Și întâi de toate, multe de înțeles. Dacă o femeie reușește să se pună mereu pe primul plan înseamnă că e foarte privilegiată și nu poți cere asta oricui. Dar ar trebui măcar ca orice femeie să încerce să facă asta pentru ea însăși. ȘI societatea să evolueze în acest sens.